Angelo Niculescu a rămas în istoria fotbalului românesc ca antrenorul care la Campionatul Mondial din Mexic, 1970, nu l-a băgat pe Nicolae Dobrin în echipa națională, măcar cinci minute să joace! Era Gâscanul în forma lui cea mai bună! Datorită lui Dobrin echipa României câștigase calificarea la turneul final. O țară întreagă a suferit câinește văzând că echipa României intră pe teren trei meciuri la rând fără Dobrin, cel mai bun jucător. Cu el pe teren era limpede că am fi mers mai departe, am fi trecut de serii. Dar mai ales am fi arătat lumii un jucător fără pereche, pe care planeta văzându-l ce poate să facă cu mingea s-ar fi întrebat foarte serios care este mai bun, Pele sau Dobrin!… Pentru mine, Dobrin a fost din stirpea lui Pele, Maradona, Messi… Nu știu dacă, de când se joacă fotbal în lume, au fost 11 jucători de talia lui Dobrin. Hagi, cât a fost el de mare fotbalist, a fost totuși altceva. La fel un Zidane sau Ronaldo ori Platini etc. Foarte buni, excepționali, dar fără dramul de nepăsare pe care îl punea Dobrin atunci când intra cu mingea în adversar, spulberându-l ca la un turnir cavaleresc. Asta era impresia pe care o lăsa Dobrin pe teren, unde a avut într-adevăr un comportamnet de cavaler, de domn, de gentleman perfect!

Dar, încă o dată, n-a fost să fie! De data asta pentru că n-a vrut marele Angelo, domn profesor, cum îi plăcea să i se spună! Nu a meritat să i se spună așa! Nici până azi nu s-a putut afla motivul pentru care Angelo Niculescu a avut acest comportament mizerabil, de neica nimeni ajuns acolo unde nu-i era locul!…

Ce s-a întâmplat atunci în Mexic este o pagină din istoria nenorocului românesc… O istorie plină ochi de eșecuri pe mâna noastră…

 

Mi-aduc bine aminte de meciul cu Portugalia lui Eusebio, din calificările pentru Mexic. Mă făcuse atent un prieten fotbalist și tot meciul am urmărit cum jucătorii de la Dinamo s-au ferit să-i paseze mingea lui Dobrin! Singur Dumitrache ce a mai combinat cu Dobrin – așa s-a marcat și golul calificării, ceilalți jucători efectiv l-au sabotat!… Pentru ei mai importantă decât calificarea naționalei era să nu se vadă așa de clar diferența dintre ce jucau ei și ce juca Dobrin… Păreau două sporturi diferite!

 

Explicația cea mai plauzibilă a acestor aberații este simplă, biblică: invidia, firea pizmașă a individului mediocru, bicisnic! Incapabil să se bucure când altul e mai bun decât el, incapabil să se bucure de norocul că fac parte amândoi din aceeași echipă!… Invidia celui care fusese un jucător de duzină și ajunsese antrenorul naționalei!… Toți antrenorii care s-au perindat pe la națională, primul lucru pe care îl făceau era să arate că ei pot alcătui echipa națională și fără Dobrin! Numai rezultatele și presiunea spectatorilor îi făcea ca, într-un târziu, să-l cheme la lot și pe Dobrin… E drept, Dobrin le oferea mereu un pretext, prin firea sa independentă, rebelă în sensul cel mai bun al cuvîntului! Dobrin nu avea nevoie de un antrenor care să-i spună ce să facă pe teren, nu-i trebuia decât o minge și câțiva adversari la care să le înnoade picioarele!…

Mulți i-au asemuit pe Ilie Năstase și Nicolae Dobrin! Semănau în multe privințe! Ilie Năstase a avut însă norocul să practice un sport individual, nu de echipă! Nu a avut nevoie de un antrenor care să-l selecționeze, să-l bage în echipă! A jucat, a câștigat și a mers mai departe! În turul următor!

Dobrin, săracul, a jucat, echipa României a câștigat meciul datorită lui, iar la meciul următor antrenorul nu l-a mai băgat în echipă… Găsea vreun motiv ca să-l pedepsească, zicea el, pe Dobrin… În realitate ne pedepsea pe noi, suporterii naționalei!

Năstase a mai avut și noroc de un coechipier ca Ion Țiriac, întreg ca om, care nu a fost deranjat că pe urma lui pășea unul mai bun! Dimpotrivă! Doar acesta este și mersul firesc al lucrurilor!

 

Povestea cu Mutu și Tamaș sigur că diferă de a lui Dobrin, dar și seamănă oareșicât. La fel și cei doi antrenori, Angelo Niculescu și Pițurcă!… Îi calcă pe urme Pițurcă atunci când se leapădă de cel mai bun jucător din națională, sub cuvînt că vrea să-și păstreze neștirbită autoritatea de selecționer asupra lotului de jucători!… Ești într-o gravă confuzie, domnule Pițurcă, dacă crezi că sancționându-l pe Mutu ți-ai apărat sau reparat autoritatea! Ori demnitatea!

Scriu despre cazul dumitale, domnule Pițurcă, fără să știu exact care sunt detaliile concrete în discuție, ca să te ajut totuși să-ți lămurești niște principii. Sigur, e vorba de opinii personale. Le-am discutat însă și cu alți susținători ai echipei naționale și invoc și autoritatea acestora. Și te rugăm să pricepi, mai înainte de orice, că dumneata, ca antrenor al naționalei, nu ai dreptul la țâfne și crize de orgoliu! Asta o faci când este în joc o miză personală. Miza jocului în care ai intrat este infim de puțin personală! Efectul succesului sau insuccesului dumitale ca antrenor al naționalei României va face ocolul planetei, pretutindeni unde bate o inimă de român, iar români acum sunt pretutindeni! Ești în slujba lor, ești argatul lor, ești sluga lor regește plătită și singura dumitale grijă este rezultatul de pe teren, cu care să-i bucuri pe români! Nu mândria și orgoliul dumitale este în joc, ci mândria și orgoliul nostru, a milioane de români. Noi te plătim! Noi vă plătim!

Să-ți fie clar motivul principal pentru care ai dreptate atunci când scoți un jucător din lot: o faci dacă constați că ai alții mai buni! Faci asta când știi că mai ai trei-patru jucători mai buni ca el pe postul respectiv!…

Se pune problema să-l dai afară din echipă pe cel mai bun?!… Ohoho! Păi asta este o situație extrem de grea, de complicată! Nu ai dreptul să hotărăști singur, nici dacă-l găsești în pat cu amanta dumitale! Ideea de a-l scoate din echipă pe cel mai bun te depășește! Nu-i poți da singur curs, ci te consulți, în primul cu tine însuți, lași să treacă un ceas, o zi, două, iar dacă nu renunți – cum ar fi normal, te sfătuiești cu mai marii fotbalului, cu câțiva prieteni.

Cel mai bun jucător din echipă este de neînlocuit! Randamentul echipei sigur scade fără acel jucător! Are de unde să scadă randamentul echipei noastre? Suntem noi cu două clase mai buni decât viitorii adversari astfel încât îi vom surclasa chiar dacă vom juca ceva mai prost?

 

N-ai voie să te grăbești să-l dai afară pe cel mai bun pentru abateri de la regulile stabilite de antrenor. Nu cumva antrenorul a stabilit niște reguli greșite? Căci reguli stricte de cantonament erau de înțeles dinaintea unui meci cu Argentina, să zicem, dar nu cu San Marino!…

Și ai voie să impui numai reguli care, prin respectarea lor, contribuie la obținerea victoriei!… Nu ai altceva în cap, ca antrenor al naționalei, decât să joace echipa bine și să obțină victoria! Escapada lui Mutu punea oare în primejdie jocul de peste două zile al echipei? Nu cumva, dimpotrivă, regimul de încarcerare în hotel dăunează unor jucători, chiar dacă altora le priește la randament, drept care un antrenor inspirat știe să nu le ceară ori să le impună la toți jucătorii același regim de cantonament!

Au mers la băut cei doi fotbaliști? Ce au băut și cât? Nu cumva au ieșit din hotel ca să respire puțin aer curat, să-și bucure ochii cu priveliștea unui orășel italian celebru?

Din câte știu, dumneata „nu le ai cu băutura”! Nu cred că este nici cazul celor doi, dar țin să-ți aduc aminte că au fost mari fotbaliști în țara asta, capabili singuri să decidă soarta unui meci, care nu intrau pe teren dacă erau în perfectă stare de trezie, fără picătură de alcool în sânge. Mă gândesc la Olaru, de la Rapid, la Varga, de la Dinamo, și alții. Jucători de geniu. Nu-i scoți din echipă ca măsură educativă! Pentru dezalcoolizare! Ci îi lași pe teren dacă miza victoriei este mare!… Îi lași dacă joacă atât de bine încât pot determina victoria!

Dopajul este eficient în multe sporturi: te face să alergi mai iute, să sări mai sus, să lovești mai tare etc. Dar nu există doping care să te facă să driblezi mai bine sau să șutezi mai precis la loviturile libere!…

Fotbalul fotbal este sportul care se apropie cel mai mult de artă! La nivelul marilor jucători te poți aștepta să întâlnești și temperamente mai dificile, mai ciudate, a căror companie să fie mai greu de suportat! Când ești antrenorul echipei naționale și dai de astfel de jucători nu te apuci să-i îndrepți, să-i „aduci pe calea cea bună”, ci îi lași să se scalde în apele lor, e prea târziu pentru dezvăț, drept care le ceri un singur lucru: să-și facă bine treaba pe teren, în timpul meciului!… În rest, după meci, Dumnezeu cu mila! Fiecare cum își așterne!

Îți dau un exemplu, extrem de util și altora, din alte domenii: Di Stefano și Puskas, de la Real Madrid. Colaborau perfect pe teren. Erau și prieteni. La un moment dat între ei a intervenit o ruptură totală: amanta (sau nevasta?) unuia dintre ei a trecut în brațele celuilalt. A lipsit puțin să nu se lase cu vărsare de sînge! Cei doi au ajuns dușmani de moarte! Dar asta în viața particulară! În afara gazonului, în afara meciului! Ca jucători, ca coechipieri, au continuat să colaboreze la fel ca până atunci, căci victoria echipei era miza! Era rațiunea prezenței lor pe teren! Și pe teren și-au vorbit mai departe, numai atât cât era nevoie ca să se nască pasa de gol și în final victoria.

 

Și vă pun întrebarea capitală, domnule Pițurcă: excluderea lui Mutu și Tamaș sporește șansele echipei noastre la victorie în meciurile următoare? Știm cu toții că nu, nici vorbă!

Dacă ați greșit, și cred că ați greșit!, este foarte probabil că nu ați greșit față de Mutu sau Tamaș. Dar este sigur că ați greșit față de ideea de echipă națională, față de noi, suporterii naționalei. Noi nu vă plătim ca să le faceți educație jucătorilor, să le dați eventual ce nu au primit în primii șapte ani de viață, să-i învățați cum se dă bună ziua sau cum să folosească tacâmul de mâncat pește etc. Dacă aveți timp și chef nu le strică să-i învățați și așa ceva. Dar menirea dumneavoastră, domnule antrenor, este alta și una singură: să-i învingeți pe adversarii României! Ai echipei naționale!

M-ar întrista să știu că pentru a învinge am folosit mijloace necinstite, așa cum au făcut alții pentru a câștiga meciurile cu echipa României, bunăoară cumpărând arbitri. Dar mi se pare absurd și inacceptabil să pierdem pentru că antrenorul i-a scos din echipă pe cei mai buni jucători! E inacceptabil!

  Ion Coja

Fost golgheter al echipei de pe plaja Trei Papuci

 București, 15 august 2011