1
75 DE ANI DE LA TRAGICA BĂTĂLIE DE LA COTUL DONULUI,
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 1942: O REMEMORARE NECESARĂ.
(Textul comunicării Generalului de Flotilă Aeriană, veteran de război, Radu
Theodoru, la Conferința Științifică Comemorativă: „75 DE ANI DE LA PARTICIPAREA
ARMATEI ROMÂNE ÎN BĂTĂLIA DE LA COTUL DONULUI: Eroism, Jertfă, Trădare”.
Chișinău, 18-19 noiembrie 2017)
.
.
 MOTIVAŢIE (1). Tot felul de improvizaţi, pseudo politicieni, strategi de bodegă la un
şpriţ, dar şi academici cu ştaif sau istorici miluiţi cu Burse Sörös acum, după 75 de ani de
la uriaşa bătălie a Stalingradului, cotrobăie impudic prin memoria Stepelor Nogai şi
Kalmukă spre a găsi argumente care să infirme şi să condamne prezenţa noastră pe Don
şi Volga, reluând sloganul rahitic al opririi la Nistru după ce, cu masiv ajutor german, am
eliberat Basarabia, Bucovina şi Herţa.
Prezenta intervenţie nu-şi propune să îmbogăţească istoriografia bătăliei
Stalingradului, cantonând pe drama Armatei a 3-a română de la Cotul Donului, noiembriedecembrie
1942, cu date şi informaţii suplimentare celor consemnate în tratatele militare
de mult saturate documentar.
Motivaţia acestei intervenţii este de fapt o replică la:

 manopera istoriografiei oficiale a învingătorilor, dar şi a învinşilor de a tăinui aspecte
neconvenabile care au contribuit la obţinerea victoriei, respectiv a înfrângerii.

 ofensiva mediatică de denigrare a Armatei Române şi a României declanşată în
presa din Ungaria şi nu numai din Ungaria, în textele căreia este învinuită de laşitate în
general şi la Cotul Donului în special, iar România de trădare faţă de aliatul german. Aliat
german fără nicio conotaţie politico-ideologică.

 MOTIVAŢIE (2) conotaţie politico ideologică – nazismul cu teoria rasei superioare
dominantă şi stăpână a raselor inferioare obligate să slujească într-o planificare, incluzând
viitorul, care, asumându-şi dreptul de a hotărî în politica europeană, asociindu-şi fascismul
italian şi horthysmul unguresc a impus României cedarea Ardealului de nord-vest după o
reţetă geostrategică menită să controleze zona petroliferă şi să ne şantajeze cu varianta
ocupării întregului Ardeal, Arbitraj de la Viena transformat de obtuzitatea dictatorială în
bumerang care va sancţiona drastic nazismul ca doctrină politică impusă armatei germane,
deopotrivă geostrategia acesteia privind România într-un moment istoric în care
supremaţia ideologicului dictatorial a pus în joc destinul Germaniei.

Acelaşi fenomen în care o ideologie potenţează un imperialism latent sau activ istoriceşte, adică bolşevismul
anticristic, violând brutal suveranitatea unităţii teritoriului naţional şi a poporului român,
folosind aceleaşi metode ale teroarei poliţieneşti în provinciile anexate prin forţă, având
complicitatea celeilalte ideologii cu pretenţii mesianice – nazismul, operând în perspectiva
timpului schimbarea raportului demografic dintre etnicii români stăpânii de drept şi alogenii
meniţi să rusifice folosind genocidul şi deportările, a obligat la riposta eliberatoare în Est ca
şi în Vest, motivând actul de război dincolo de fruntarii. După aceleaşi principii geopolitice
şi geostrategice care au dus Armata Roşie la Berlin şi trupele americane anglo-franceze pe
Elba: anularea inamicului.

SECRETE PUŢIN CUNOSCUTE ALE VICTORIEI.

 Un punct de vedere(1). Regimul dictatorial, rigid, unidirecţionat, dublat de teroare,
în mod dialectic dă naştere reacţiei pe câteva paliere socio-politice. În interiorul lui: lupta
pentru putere, lupta absconsă împotriva lui, împotrivirea tacită sau făţişă a unor segmente
sociale sau a maselor. Pe lângă reacţia la dictatură, trădarea este o componentă care
ilustrează întreaga istorie a umanităţii. Preliminariile celui de al Doilea Război Mondial sunt
marcate cvasiesenţial de ambele fenomene care amendează taberele beligerante .

 Bună parte din deciziile politico-militare care au determinat cursul acestui război,
precum şi dezvoltările lui postbelice şi-au avut rădăcinile în războiul secret – în bătălia
dintre serviciile de informaţii şi contrainformaţii, între spărgătorii de coduri din cele două
tabere.

 Americanii i-au stăpânit informativ pe japonezi prin spargerea codului naval şi
diplomatic de către William Friedman ajutat de soţia sa. Ca picanterie, Friedman
matematician de forţă şi specialist în genetică, se trăgea dintr-o familie evreiască din
Moldova emigrată în SUA prin 1895. Zi de zi şi oră de oră conducerea politică şi militară
americană a fost la curent cu directivele, ordinele de operaţii, cu hotărârile guvernului şi ale
comandamentului inamic pe teatrul de operaţii din Pacific, trecând astfel de la stăpânirea
informativă la stăpânirea strategică şi operativă.

 Britanicii l-au stăpânit informativ pe Hitler şi Înaltul comandament militar german prin
cacealmaua trasă aliaţilor lor francezi cărora le-au şterpelit secretul maşinii de cifrat
ENIGMA şi SUPRAENIGMA. Cum şterpelirea are şi un moment petrecut în România, fiind
în aceleaşi timp un exemplu de neloialitate faţă de un aliat mai slab, merită câteva rânduri
în plus, edificatoare cu atât mai mult cu cât România s-a bucurat din plin de acest
tratament discriminatoriu al marilor aliaţi şi în Primul şi în al Doilea Război Mondial.

 1929: Secret Intelligence Service ştia că armata germană renăscută nazist şi
revanşard de Hitler posedă o maşină modernă de cifrat botezată ENIGMA. Commander
Fried Winterbotham este trimis la Berlin să intre în posesia unui exemplar ENIGMA.
Pătrunde cu acoperire de diplomat la vârful ierarhiei naziste: Alfred Rosenberg, Rudolf
Hess (mason), Erik Kock viitorul gauleiter al Ucrainei, generalul Walter Von Reichenau, o
elită silenţioasă care-l citeşte şi prin cei în drept îl pofteşte afară, interzicându-i cel de al
treilea Reich.

 1930; se înfiinţează secţia D din B2 francez (serviciul de informaţii şi
contrainformaţii) cu misiunea interceptării şi a decriptărilor sub comanda unui fost
soldat în 1914 şi viitor general de brigadă în 1947,Gustave Bertrand.

 La Berlin se organizează tacit opoziţia la dictatura nazistă. Un Hans T.Schmidt cu
nume conspirativ „Asche” înalt funcţionar al cifrului în ministerul de externe german este
racolat de ofiţerul francez, şeful secţiei D din B2, Gustav Bertrand.

 1931-1938 Bertrand obţine prin „Asche” indicaţii despre ENIGMA: o notă de
utilizare, o notă de cifrare, cheile, documentele privind primul model aflat în serviciul
Wehrmacht-ului din 1924 cu titlul de încercare, fiind operaţional la eşaloanele superioare
din 1934. Cu toate datele furnizate de „Asche” serviciul D nu putea descifra mesajele
germane, specialiştii nemţi folosind o protecţie specifică bine pusă la punct.

 BS4 serviciul special al armatei poloneze are o echipă redutabilă de tehnicieni şi
decriptori : Marian Rejewski, Henryk Zygalski, Jerzy Rozycki, inginerul Tadeus Lizieki.
 Spre a ajunge la ENIGMA ofiţerul francez Gustave Bertrand execută 18 misiuni
informative timp de 8 ani în 6 ţări central şi est europene, – predă polonezilor toată
documentarea obţinută de la „Asche”. Pe baza acestei documentări specialiştii polonezi
reconstruiesc o maşină ENIGMA. O folosesc intensiv până când reuşesc să descifreze
mesajele germane. De aici începe jocul loialităţii şi al neloialităţii, al indiscreţiilor care fac
posibil acest text.

 Loial, Bertrand duce la Londra informaţia care face senzaţie în serviciile speciale.
● 10 ianuarie 1939. Se presimte războiul. Bertrand oferă un dineu la restaurantul
Drouant din Paris. Participă commander Denniston din Secret Intelligence Service cu doi
însoţitori şi cu doi ofiţeri superiori de la cifru, polonezi.

 26 iulie 1939. Întâlnire la Varşovia în aceeaşi formaţie, Bertrand fiind însoţit de
căpitanul Braquene. Britanicii sunt cazaţi la hotel Bristol, francezii la hotel Polonia. Nu am
informaţii care să ateste o prezenţă a serviciilor germane de contra spionaj, asta în primul
stat ţintă şi în perspectiva invaziei.

 26 iulie. Întâlnire ultra secretă. Polonezii prezintă francezilor şi englezilor uimiţi, o
maşină ENIGMA, promiţându-le câte un exemplar pentru fiecare serviciu special. Insist
deoarece după 1941 posesoarea occidentală a maşinii ENIGMA, Anglia, aliata Uniunii
Sovietice ar fi trebuit să-i furnizeze acesteia informaţiile, care ar fi scutit-o parţial de
insuccesele militare ale anilor 1941-1942.

 16 august. Bertrand primeşte cele două exemplare ENIGMA. Duce un exemplar în
Anglia. Modulul-maşină cu specialişti de rigoare este fixat la Bletchley, de unde va descifra
traficul radio al Berlinului pe toată durata războiului, asigurându-le britanicilor stăpânirea
informativă a Germaniei. Adaug încă două amănunte: invazia Poloniei de către nazişti şi
comunişti sileşte specialiştii cifrului polonez să se refugieze în România, sunt cazaţi la
Călimăneşti, de unde-i recuperează Bertrand cu aprobarea celor în drept.

● 28 octombrie 1939, castelul Vignolles, 40 km de Paris. Echipa lui Bertrand reuşeşte
să descopere cheia noului sistem de cifrare german. O trimite la Bletchley. De aici începe
scenariul britanic. Mai corect, după invazia şi căderea Franţei. Se organizează un roman
poliţist cu aventuri palpitante ale agenţilor britanici care constituiţi într-un comando au răpit
ENIGMA dintr-un autocamion al armatei germane încadrat într-o coloană auto undeva pe
graniţa cehoslovacă. Generalul Gustave Bertrand aparţinând Franţei învinse a fost trecut în
anonimat.Commander Alastair Denniston şi secundul Gubbins devin eroii romanului
palpitant de spionaj.

 Notez cele două momente genocidare organizate de Roosevelt şi Churchill: Pearl
Harbor: 2008 morţi şi 710 răniţi din marină; 106 morţi şi 69 răniţi din infanteria marină; 218
morţi, 364 răniţi din armată; 68 morţi, 35 răniţi dintre civili, fără să pun la socoteală navele
şi avioanele distruse.

 ENIGMA de la Bletchley descifrase ordinul german de a se bombarda oraşul
industrial Conventry. Churchill ştia data şi ora atacului. Populaţia nu a fost avertizată,
pentru a nu se da de bănuit germanilor că li se descifrează mesajele. Orăşenii au plătit cu
mii şi mii de morţi secretul Enigmei de la Bletchley.

 Când află de tragedia de la Pearl Harbor, William Friedman descriptorul care
descifrase mesajele japoneze suferă un şoc psihologic. Este ţinut 5 luni în repaus spre a-şi
reveni. Amiralul Kimmel şi generalul Short, comandanţii neavertizaţi de la Pearl Harbor
sunt acuzaţi de Robert Owen, judecătorul aflat la ordinele lui Roosevelt de dezastrul de la
Pearl Harbor. Amiralul este suspendat din funcţie şi trecut în retragere. Toate protestele la
toate nivelurile ierarhice rămân fără răspuns. După ani îndelungaţi o contraanchetă îl
disculpă. Orice publicitate este interzisă. Council on Foreign Relations interzice
preşedinţilor următori lui Roosevelt să revină asupra cazului.

După război a apărut o bibliotecă întreagă pe tema Pearl Harbor finanţată copios, slujind
teza oficială: japonezii au atacat prin surprindere silind SUA să se apere. Blamul moral
revine japonezilor care au meritat şi cele două bombe atomice de la Hiroşima şi Nagasaki.
Acestor cărţi li s-a făcut o publicitate deşănţată……….
Au apărut câteva cărţi care au dezvăluit adevărul. Notez: THE FINAL SECRET OF PEARL
HARBOR, a amiralului R.A. Theobald tipărită în Ediţions Devins-adair, 1954, scoasă din
librării, acoperită cu complotul tăcerii şi altele cu acelaşi regim.

 23 august 1945. Generalul Gustav Bertrand este decorat de britanici cu
„Distinguished Service Order”, înalt ordin pentru ofiţeri.

 22 februarie 1960. Ceremonie oficiată la bordul port-avionului „Forrestal”. Viceamiralul
Anderson, comandantul Flotei a 6-a din Mediterană îi acordă generalului francez
„Legion Of Merit”. Gustav Bertrand, retras în sud la Theoul a Mer, se face că nu înţelege
subtextul acestui act târziu de apreciere.

 1973. Generalul publică la editura Plon volumul întitulat „ENIGMA” bine garnisit cu
date, documente, fotografii. Autorul şi cartea cad victime complotului tăcerii. Britanicii şi
americanii refuză să o traducă. Generalul moare prematur şi uitat.

 Un punct de vedere (2). Sunt destul de vagi documentele care ar atesta un schimb
substanţial de informaţii între SUA şi Anglia, ţări capitaliste dominate de marea finanţă
suprastatală şi aliat – Uniunea Sovietică, ideologic ostilă, anticapitalistă, propunând un
mesianism proletar încă din 1917 atât în Asia, cât şi în Europa, cu nuclee şi partide
comuniste cam pe toate continentele, surse de tulburări social-politice, vizând traducerea
în viaţă a lozincii: „Proletari din toate ţările, uniţi-vă”. Traducere în viaţă însemnând abolirea
sistemului capitalist prin violenţă şi înlocuirea lui cu dictatura proletariatului, având ca
centru de conducere Moscova. Producerea de documente în acest sens ar confirma
loialitatea şi umanismul unui asemenea demers, loialitate şi umanism care ar fi cruţat
aliatului răsăritean sutele de mii de victime ale primului an de război, asta în ipoteza unei
izolări sau blocări informative a conducerii politice şi militare a Uniunii Sovietice. Dar n-a
fost cazul. În fapt politica acestei alianţe împotriva divergenţei radicale de sistem şi
ideologie a fost una de uzură a partenerului prin forţă nazistă, ca să se asigure atuuri la
pace. Dar asta este o altă problemă, care prin intercondiţionările zonale şi europene a
influenţat radical istoria postbelică a României, nu fără să afecteze direct mersul
operaţiunilor militare, schimbând raportul logistic şi tehnica de luptă în favoarea Armatei
Roşii atunci când Anglia s-a aflat în dificultate şi aliatul răsăritean a măcinat substanţial
forţa inamicului pregătit s-o invadeze.

 Stalin îl stăpâneşte informativ pe Hitler. Dublul flux al trădării şi una din victime:
România şi armata sa. Hans T. Schmidt devenit „Asche”, înalt funcţionar al cifrului din
Ministerul de Externe nazist n-a fost singurul opozant la hitlerism din structurile de vârf ale
regimului. Şi nici singurul care a luptat împotriva lui, trădându-i secretele. La conducerea
armatei şi în ierarhia ei s-au aflat destui opozanţi care au încercat să schimbe politica
militară a Germaniei, suprimându-i căpetenia impusă dictatorial şi menţinută printr-o feroce
poliţie politică. Majoritatea acestor complotişti au fost lichidaţi. Cei mai abili şi mai eficienţi
şi-au folosit poziţiile din structuri trădând inamicului secretele pe care le deţineau,
indiferent de urmările tragice pentru trupele proprii.

Un Rudolf Roessler stabilit în Elveţia, stat neutru şi bloc financiar, nume conspirativ „Lucy”, agent sovietic a fost sursa care obţinând rapid informaţiile esenţiale privind planurile de operaţii, directivele şi ordinile
Înaltului Comandament German pentru frontul rusesc, imediat după ce erau elaborate, le
transmitea la Moscova în acelaşi regim de urgenţă, aşa că de multe ori ele ajungeau la
inamic înainte de a ajunge la comandamentele proprii. Filiera Xşilor din OKW – „Lucy” –
Moscova a funcţionat ireproşabil până în noiembrie 1943 când elveţienii l-au salvat de
Gestapo, arestându-l.

 În noiembrie-decembrie 1942 „Lucy” era în plină activitate, unele din informaţiile lui
vizau dispozitivul german de la Stalingrad, notând compoziţia eterogenă a trupelor cu
misiunea să facă siguranţa flancului stâng al armatei germane care asalta Stalingradul.
”Lucy” nu era deloc zgârcit cu amănunte revelatoare primite de la trădătorul sau trădătorii
lui HItler din Înaltul Comandament German.

 18 aprilie 1942. din mesajele expediate de „Lucy”, primite de Jucov, Şeful Marelui
Stat Major al Armatei Roşii „…Linia lungă a frontului care va fi cucerită de Wehmacht va fi
încredinţată pentru apărare unor trupe negermane. Vor fi 52 de divizii străine: 27 divizii
româneşti, 13 ungureşti, 9 italiene, 2 cehoslovace şi o divizie spaniolă. Pentru că românii şi
ungurii se urau unii pe alţii şi erau în stare să se bată între ei, vor fi separaţi prin 9 divizii
italiene şi una spaniolă”…

 COMENTARIU (1). Această lungă introducere notează şi subliniază o realitate
esenţială a celui de al Doilea Război Mondial: Aliaţii controlau şi stăpâneau informativ
forţele principale ale Axei – Germania şi Japonia.

 Opoziţia unor vârfuri germane la regimul hitlerist s-a tradus de fapt prin trădarea
planurilor militare, în principal pe frontul de Est şi prin încercările de a-l lichida pe Hitler.
● Acest control informativ a slujit esenţial Înaltului Comandament Sovietic la întocmirea
planurilor ofensivei de pe Don şi la executarea lor cu lovitura principală acolo unde inamicul,
între care ne prenumăram era mai slab.

 Exemple semnificative de directive ale OKW cunoscute de Stavka, Marele Cartier
General Sovietic (OKW = Oberkommando der Wehrmacht).

 Directiva nr. 41 semnată de Hitler la 6 aprilie 1942 pentru a prelua iniţiativa
strategică pierdută în bătălia Moscovei din iarna 1941-1942: „Scopul este de a nimici
definitiv forţa militară vie, care a mai rămas sovietelor şi de a lua cât mai repede cu putinţă
cele mai importante surse de putere în sfera economiei de război”. Acest scop economico-
politic era tradus militar de OKW prin planurile de ofensivă, alocarea forţelor necesare, la
rândul lor cunoscute de sovietici care şi luau măsurile defensive sau contraofensive
necesare.

 Directiva nr. 43, 11 iulie 1942 ordona armatei 11 să traverseze strâmtoarea Kerci şi
prin peninsula Taman să atace spre Maikop ( spre a ajunge conform directivei nr. 41 la
zona caucaziană a uriaşelor rezerve petrolifere).

 JOC DIPLOMATIC, CONSECINŢE MILITARE, PRELUDIU LA TRĂDĂRILE
GERMANE. Literatura noastră de specialitate dovedeşte o mare discreţie şi pudoare, când
este vorba să explice motivul real pentru care mareşalul Ion Antonescu a fost nevoit să
suplimenteze forţa armatei operative, împotriva opiniei Marelui Stat Major, a politicienilor
iresponsabili şi a nemulţumirii publice.

 În primăvara lui 1942 bună parte din armata operativă se afla în garnizoanele din
ţară. Aducerea în ţară şi demobilizarea Marelui Cartier General a semnificat încetarea
participării noastre la război. Semnificaţia care a declanşat riposta promtă a diplomaţiei lui
Hitler având ca miză Ardealul. Miză permanentă a tuturor diplomaţiilor antibelice, belice şi
postbelice interesate de geopolitica central şi est europeană. Acutizată când scriu aceste
rânduri.

 TIMP 1. 1941 decembrie. Hitler îi scrie Mareşalului, solicitându-i sporirea efectivelor
pe front. Asta spre sfârşitul lui decembrie ca imediat să manevreze diplomatic Ungaria ca
piesă de şantaj; ameninţare fie directă, fie potenţială în viitorul unei Germanii victorioase
care va gestiona tratativele de pace. Deci:

 TIMP 2 1942, 1 ianuarie. Scrisoare semnată de Hitler către amiralul Horthy Miclos
cu cerere identică: să mărească efectivul pe frontul sovietic. Cum relaţiile celor două ţări
revanşarde erau de mare amiciţie, spre a da greutatea cuvenită aluziei şantajistă, Hitler îl
trimite la Budapesta pe Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe, cu misiunea de a-i
cere lui Horthy 28 de divizii spre a provoca concurenţă României. Însăşi alegerea lui
Ribbentrop ca mesager la Budapesta se constuituia într-o ameninţare voalată. Acesta
semnase tratatul germano-sovietic sub numele de Ribbentrop-Molotov cu anexele lui
secrete care au permis Uniunii Sovietice ultimatumul şi anexarea silnică a Basarabiei,
Herţei şi Bucovinei de Nord şi tot el a fost pumnul Germaniei la arbitrajul de la Viena
transformat în dictatul prin care s-au impus nevolnicului şi trădătorului regim autoritar Carol
al II-lea, cedarea Ardealului de nord-vest. Ribbentrop, artizanul folosit de Hitler să
pedepsească România pentru politica ei împotriva Puterilor centrale şi contribuţia la
înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial. Ribbentrop, nume odios în opinia noastră
publică, deopotrivă la vârfurile ierarhiei militare, simbolizând neaderenţa la teoria rasei
superioare cu îndreptăţirea mesianică de a stăpâni lumea. După aranjamentul politic
urmează cel militar: întrevedere feldmareşal Wilhelm Keitel – general Szombathelyi
Ferencz, şeful Marelui Stat Major maghiar, când se definitivează contribuţia Ungariei la
campania din Est, contribuţia amintită în treacăt, de fapt instrumentul şantajului: iată ungurii
dau atât, vor întreg Ardealul, voi ce daţi ca să vă păstraţi ce v-a rămas din el sau, cine ştie,
să-l reluaţi aşa cum l-aţi avut. Ungaria: Armata cu 3 corpuri de armată însemnând 9 divizii
de infanterie, o divizie blindată,Brigada 2 aviaţie, iar ca trupe de ocupaţie 5 brigăzi de
infanterie.

 TIMP 3 La Bucureşti vine feldmareşalul Keitel, şeful OKW spre a menaja opinia
publică, ostilă lui Ribbentrop, Keitel este imperativ. Cere trimiterea pe front în ritm accelerat
a 6 trenuri cu militari pe zi până la nivelul a 10 divizii, apoi încă 5 divizii. Desigur se face
aluzie la contribuţia Ungariei. De aici târguiala strict economică în folosul României se
trece în domeniul militar. Marele Stat Major în principal pe poziţia implicării minimului de
forţe pe frontul de Răsărit şi a constituirii unei armate de operaţii capabilă să se opună unui
atac unguresc şi să elibereze Ardealul cedat prin dictatul de la Viena. În acelaşi timp cere
ca OKW să înarmeze cu tehnică modernă de luptă trupele operative şi să le asigure
logistic. Mareşalul este conştient că Hitler îl sileşte indirect ca România să fie măcar egală
cu Ungaria în efortul de război.
Pe acest fond conflictual se suprapune statutul incert al
alianţei, lipsit de un tratat care să stipuleze fără echivoc obligaţiile părţilor semnatare.
Sabie cu două tăişuri. Din partea română deplină libertate de mişcare politică şi militară,
oferindu-i posibilitatea să rămână în alianţă sau să renunţe le ea când interesele naţionale
o cer, din partea Germaniei să ofere sau nu tehnica de luptă solicitată, facilităţile de
transport, participarea la asigurarea logistică. Acest târg ambiguu a marcat tragic
participarea noastră la război, plătită de oştire cu tone de sânge, facilitând ieşirea din
alianţă şi întoarcerea armelor când lungul şir de trădări ale nazismului a pus în pericol
existenţa statului român. Faptul că şi documentul revelator a afirmaţiilor de mai sus sunt
evidente la vizita feldmareşalului Keitel şi la urmările ei.

 Germania prin Keitel îşi ia obligaţia să doteze cele 15 divizii cu tehnică de luptă
modernă pe baza unui credit de război, aprovizionându-le atunci când ajung pe front. Nici
nu s-au pus în mişcare diviziile şi Keitel face prima cotitură: „Este posibil ca să nu poată fi
îndeplinite toate cerinţele înzestrării materiale a unităţilor…O înzestrare redusă contra unor
unităţi inamice în cea mai mare parte improvizate pare a fi îndeajuns de suficientă fără a
compromite puterea de pătrundere a trupelor proprii”, ca la 23 iulie 1942 Keitel să-i
comunice şefului Marelui Stat Major „nu există pe de o parte, nici o promisiune pentru
preluarea şi livrarea aprovizionărilor Armatei 4 române, iar pe de alta, că faţă de situaţia
noastră punerea la dispoziţie a aprovizionărilor din mijloacele economiei
germane nu este posibilă”.

Aici se notează informaţiile serviciilor germane trimise la Berlin conform cărora armamentul
modern trimis în România în loc să înzestreze trupele de pe front este reţinut în interior.
Note informative conţinând adevărul pretextului, înarmarea spre a preveni o posibilă
ofensivă horthystă, act cu două tăişuri, ambele tăind în carnea noastră – germanii nu ne
mai livrează tehnică de luptă competitivă, încă din 1941, OKW având suspiciuni faţă de
bunele noastre sentimente, trupele de pe front sunt lipsite mai ales de tunuri anticar
eficiente faţă de blindajul tancului T34, de asemenea şi de armamentul automat, lipsuri
care din start asigurau superioritatea inamicului.

Se conturează anomaliile şi contradicţiile alianţei care coroborate cu stăpânirea informativă
a OKW şi a lui Hitler, cu trădarea din sistemul politic şi militar, cu greşelile în materie de
strategie şi trădările repetate ale aliatului român generate de lipsa mijloacelor în a-l
aproviziona corespunzător şi din necunoaşterea psihologiei soldatului român la care
aroganţa prusacă potenţată de teoria rasei superioare au condus la subordonarea abuzivă
a unor mari unităţi, unităţi şi chiar subunităţi, rupându-le de comandamentele organice, de
comandanţii lor spre a fi folosite ca trupe de sacrificiu. Aici este vina aceluiaşi târg ambiguu
al alianţei lipsită de un tratat care ne-ar fi legat juridic de destinul nazismului pe de o parte,
pe de alta, neexistând norme de cooperare la nivel strategic al comandamentelor de
căpetenie.

Hitler şi-a însuşit prin natura şi forţa împrejurărilor statutul de comandant
suprem al coaliţiei antibolşevice, fapt care a indus diverselor comandamente germane de
la cele de nivel operativ până la cele tactice, convingerea că sunt superioare
comandamentelor româneşti şi că le pot ori subordona, ori că le pot folosi trupele după
necesităţi, menajându-şi trupele proprii.

Volumele noastre de istorie militară documenteazăconvingător acest abuz care a condus la ostilitate faţă de aliatul german, uneori degenerată până la folosirea armelor, neexecutarea ordinelor de atac sau de rezistenţă pe
poziţie este nu numai la nivel de unităţi şi subunităţi, ci şi la nivel de divizie. Conflictul între
Mareşal şi Marele Stat Major, mai voalat sau mai explicit s-a adăugat prin ecoul lui la
corpul ofiţeresc de pe front stării de spirit a luptătorilor din linia întâi, lipsiţi de artilerie, de
blindate, de mijloace de transport, siliţi să mărşăluiască sute de kilometri prin arşiţă sau
viscol, cu logistica pe căruţe, în timp ce aliatul se deplasa rapid în mijloace auto, odihnit şi
bine şi la timp hrănit. Nu bătălia de la Cotul Donului din noiembrie-ianuarie 1942 face
obiectul acestei intervenţii, ci factorii mereu evitaţi sau abia sugeraţi care, însumaţi, au
contribuit decisiv la tragedia Armatei 3 române.

O SCHIŢĂ DE SINTEZĂ (1) care ar adăuga factorilor creatori de stare morală,
motivaţie pentru luptă, relaţie de comandă, câteva amănunte fireşti intrate în
interdependenţă în modulul armată de operaţii acţionând departe de patrie şi patria pentru
luptător reprezentată de microuniversul familial care include şi mediul înconjurător. Oituz,
Mărăşti, Mărăşăşti au fost rezultatul motivaţiei cheie a soldatului nostru. A eroismului
legendar. A puterii de jertfă. S-a bătut pentru pământul ţării asta însemnând vatra cu toate
ale ei, chiar dacă a fost o vatră urbană. Se înţelenise în acel: „Pe aici nu se trece”.

 Ţiganca, Orhei, Corneşti, aceleaşi motivaţii. Pe măsură ce se depărta de Nistru
motivaţia esenţială slăbea. Pălea. Se stingea. Nu putea fi înlocuită cu una teoretică.
Ideologică. Geostrategică. Lupta împotriva bolşevismului: În 1941 ca şi în 1877, ca şi în
1916 trupa era majoritar ţărănească. Legată de ciclul anotimpurilor care dictau de la
începutul începuturilor calendarul de viaţă: fizică şi spirituală. Acasă, vatra îl cerea
imperativ. Calendarul de viaţă se împlinea prin el. Marşul spre Răsărit era o rupere. O
sfâşiere lăuntrică înţeleasă de vârfurile Marelui Stat Major care, cu 25 de ani în urmă,
comandanţi de plutoane şi companii fiind, săvârşiseră cu părinţii lor Oituzul, Mărăştiul,
Mărăşeştiul. Împotriva năvălitorului. Aliatul de astăzi. Alchimia moralului este şi alchimia
subtilă a victoriei noastre sau a înfrângerii dar nu despre asta ne ocupăm aici.

LANŢUL NEFAST AL TRĂDĂRILOR GERMANE. Tragedia de la Cotul Donului,
noiembrie-decembrie 1942 cu ecouri până în ianuarie 1943, înscrie cu tone de sânge şi
zeci de mii de destine umane distruse pagina acuzatoare a falimentului guvernărilor
interbelice, în întregul complex istoric al epocii: economic, politic, diplomatic, militar. În
volumul Cotul Donului 1942 coordonat de profesorul universitar dr. Vasile Şoimaru sunt
reproduse câteva fotografii din acel moment care argumentează de la sine afirmaţia de mai
sus. În ediţia a II-a la pagina 167 jos este un cimitir ostăşesc de front, iarna. Pe marginea
gropii proaspăt săpată se văd picioarele celor doi soldaţi care trebuiau îngropaţi. Desculţi.
Li s-au luat bocancii şi ciorapii. Să li se dea celor cu încălţămintea ferfeniţită după sutele de
kilometri mărşăluiţi. Act profanator. Cumplit act de acuzare al parlamentarismului
demagog, bugetivor şi spoliator al înzestrării armatei. Cumplit act acuzator al cortegiului de
generali care s-au perindat la şefia Marelui Stat Major şi a Ministerului de război. Mai ales
acuzare la căpetenia armatei şi primul ei jefuitor, degeneratul rege Carol al II-lea.

Lanţul nefast al trădărilor germane se înscrie în lanţul nefast al trădărilor clasei politice româneşti
care în perioada înterbelică a transformat statul în sursă de îmbogăţire şi armata în decor
multicolor şi prilej de discursuri patriotarde la defilările de 10 mai. Trădarea clasei politice,
afaceri cu armament de tipul „Skoda”, au hărăzit Armatei 3 române înşirată aberant de
comandamentul german pe o singură linie, un tun anticar, un fel de puşcoci tip „Reşita”
afaceristului Auschnit de 76 m/m la 3-4 km de front, tun care zgâria blindajul tancului
sovietic T34 şi ar fi trebuit să scoată din luptă în sectorul de rupere măcar 1 tanc din cele
care atacau pe 1 km de front. Mă opresc aici spre a nu fi silit să numesc pe cei care au
pierdut Basarabia, Bucovina de Nord, Herţa şi jumătate din Ardeal pentru recuperarea
cărora oştirea a plătit cu zeci de mii de morţi, mutilaţi şi pulverizaţi în neant.

 Ziarul budapestan UJ MAGYARORSAG din 4 august 1997 a publicat un articol
denigrator şi insultător la adresa Armatei Române, acuzând-o de laşitate. Manufactura
este semnată, nu întâmplător de un ungur cu cetăţenie germană, certificând în actualitate o
veche şi păguboasă colaborare pentru România. Semnatarul este un Endre Janos. Ca şi în
cazul stăpânirii informative a Japoniei şi Germaniei de către aliaţi, la prima vedere
neaderentă la subiect, şi în acest capitol este nevoie de puţină istorie, acest Endre Janos
fiind străin de argument, în locul căruia foloseşte calomnia şi insulta. După care acuză
România că a trădat puterile centrale în Primul Război Mondial şi oştirea ei de laşitate pe
câmpul de luptă. vajnicul maghiaro-german ne acuză că în al Doilea Război Mondial am
trădat Aliaţii, după care am trădat Germania aliată, de fapt teza de subtext a articolului
menţionat, teză cu bătaie lungă complementară tezelor profesorului german Leopold Kohr
care pledează pentru (citez): „Tot ce este mic este minunat”. Adică Jugoslavia în
stătuleţele actuale, Cehoslovacia idem, România în Oltenia, Banat, Crişana etc, etc. adică
ţările succesoare decedatului imperiu bicefal Austro-Ungar adică o altfel de revanşă printro
euroregionalizare radicală care nu se aplică Germaniei, o ţară a landurilor cu puzderia lor
de regi şi regişori.

NUMAI ARGUMENTE
 1940 16 februarie Marele Stat Major este informat de către colonelul Traian
Teodorescu, ataşat militar la Ankara, despre modul cum Anglia şi Franţa, puterile garante,
intenţionau să acorde ajutor militar României, în cazul unei agresiuni germane. Cele două
puteri garante capitulaseră la München, Germania ocupase Austria şi Cehoslovacia fără
ca aliaţii să mişte un deget până la invazia Poloniei. Aliaţii ne propun o debarcare utopică
la Constanţa sau varianta Salonic eşuată lamentabil în Primul Război Mondial care ne-a
costat Turtucaia şi Dobrogea. Vorbe. În vreme ce cu toate presiunile Germaniei,
economice, diplomatice şi militare, onoram comenzile anglo-franceze cu petrol şi cereale
(1930-1940) acceptând şi un plan de colaborare pentru închiderea canalului Porţile de Fier
prin care treceau convoaiele de nave destinate fluxului de aprovizionare cu petrol, cereale
şi materii prime pompat de Rusia comunistă, Germaniei naziste şi prietenă. Mai mult
România a acceptă sabotarea propriei producţii de petrol spre a nu cădea în mâna
Germaniei naziste.

 Replica: generalul Franz Halder, Şeful Statului Major General al Armatei de uscat
ordonă întocmirea planului de operaţiuni în vederea invadării României, cot la cot cu
armata maghiară. Reacţia aliaţilor – nulă. Le-am exportat în mai 1940 – 135000 tone de
petrol, mai mult decât în mai 1939, reducând exportul către Italia şi Germania cu 44000
tone, în pofida ameninţărilor Germaniei. Mai mult: primim tranzitul zecilor de mii de militari
polonezi, uşurându-le drumul spre aliaţi, ca şi tranzitul tezaurului statului polonez invadat
de aliaţii nazisto-comunişti. Reacţia beneficiarilor Anglia şi Franţa – nulă. Aliaţii nazistocomunişti
mutilează România Mare. Reacţia puterilor garante – nulă.

ŞI PUŢINĂ ISTORIE. Revendicativul Endre Janos ajunge la esenţa demersului,
acuzând România că şi-a trădat aliatul german în al Doilea Război Mondial.

 1939, aprilie. Memoriu elaborat de OKW întitulat: Aprovizionarea cu petrol a
Germaniei în timp de război. Memoriul viza petrolul românesc propunând trei alternative
pentru a-l însuşi:economică, diplomatică (tratat de alianţă), militară (ocupaţie).

 1939, august. Se elaborează o variantă adusă la zi a ocupării zonei petroliere.

 1940, ianuarie se elaborează un plan de operaţiuni pentru atacarea României
pomenit mai sus (Planul general Halder) căruia i se aduc îmbunătăţiri, devenind planul
Aufbau Ost.

 28 iunie 1940, invadarea Basarabiei şi Bucovinei de către sovietici cu complicitate
nazistă.

 30 august 1940, semnarea Dictatului de la Viena impus de Germania nazistă, Italia
fascistă în favoarea Ungariei horthyste. Pe acest fond tragic, convorbiri general Ion
Antonescu – general Kurt von Tippelskirch din Statul Major al OKW pentru trimiterea unei
misiuni militare în România care să instruiască ofiţerii în mânuirea tehnicii moderne de
luptă. Condiţia: după terminarea misiunii, armamentul modern rămâne în dotarea armatei
române. Este preludiul la şirul trădărilor germane:

1. Misiunile germane Lehrstab I şi Lehrstab II nu au lăsat armamentul modern
armatei române.

2. Misiunea germană are un scop aparent – instruire şi unul secret –
supraveghere şi intervenţie. Se bucură de extrateritorialitate. Citez din ordinul
feldmareşalului Keitel:
a) armata terestră şi Luftwaffe vor trimite misiuni militare în România. Sarcina
lor aparentă (sublinierea mea) va fi etc. etc.
b) sarcinile lor reale, care nu trebuie să fie evidente nici pentru români, nici
pentru propriile noastre trupe sunt…

3. Gestapoul îşi organizează sistemul de rezidenţe spre a ne stăpâni informativ
având 14 în zona petroliferă, 24 în porturile dunărene, 6 la Braşov, 5 la Timişoara, 4 la Iaşi
2 la Sibiu, 2 la Craiova.

4. Partidul nazist sprijină demersurile hortlyste privind Ardealul. Încearcă să-şi
creeze o forţă politică subordonată prin Mişcarea Legionară intervenind în politica internă a
statului român.

5. Spre a preveni o mişcare antigermană pe front, pentru a proteja trupa proprie
(am notat faptul) comandamentele germane încadrează marile unităţi, unităţile şi micile
unităţi în marile unităţi proprii, folosindu-le ca trupe de sacrificiu.
Documentele elaborate de comandanţii marilor unităţi româneşti fac obiectul unor capitole
speciale în volumele de Istorie Militară. Citez din scrisoarea Mareşalului adresată
feldmareşalului Erich von Manstein, comandantul grupului de armate Don:”… Soldatul
român nu poate fi comandat decât de ofiţerul şi comandamentul român. El nu poate fi umilit
de un străin… El nu poate fi masacrat în atacuri inutile…Eu sunt dator să vă previn că
dacă nu încetează această atitudine şi aceste fapte voi avea de examinat situaţia forţelor
noastre în cadrul frontului dumneavoastră”. Reacţia dură la trădarea germană conduce la
înlocuirea generalului Hauffe de la comanda Misiunii germane cu generalul de cavalerie
Erik Hansen. Un paleativ… Răul fusese făcut. Pierderi dureroase şi inutile ale unităţilor
noastre. Radicalizarea opiniei antinaziste a militarilor de pe front mergând, repet, până la
neexecutarea ordinelor şi părăsirea poziţiilor fără luptă.

6. A şasea trădare germană pe front, la fel de gravă ca precedenta. Cu toate
promisiunile şi angajamentele asumate, aliatul german, spre propria-i pagubă, lipseşte
Armatele 3 şi 4 române de tunurile anticar de 88 m/m, eficiente împotriva tancurilor T34.

– Obsedat de obiectivul politic, Hitler anunţase cucerirea Stalingradului la 8 noiembrie
se neglijează situaţia reală din teren spre a da câştig de cauză politicului.
– Aliatul nu ţine cont de atenţionările noastre privind nepotrivirile dintre situaţia
concretă din teren; capetele de pod sovietice, frontul Armatei pe 2/3 nu se găsea pe Don,
ci la sud de acesta.
– Aliatul german nu îndeplineşte toate angajamentele de a destina 4 divizii germane
în rezerva Armatei.
– Aliatul german nu ţine cont de avertizările noastre bazate pe informaţiile furnizate de
aviaţie şi de propriii ei luptători care vesteau iminenţa unei ofensive.
– Aliatul german supune Armatele 3 şi 4 române unei discriminări drastice la regimul
aprovizionării cu muniţii şi subzistenţă. Astfel:

 pentru o lună Armatele 3 şi 4 române şi Armata 6 germană aveau nevoie de 775
trenuri repartizate discriminatoriu:
– 56 Armatei 3 române
– 17 Armatei 4 române
– 192 Armatei 6 germane cărora se adaugă alte
– 103 pentru diverse formaţiuni germane
 Românii 73 trenuri subzistenţă
 Aliatul 295 trenuri subzistenţă
 Aceeaşi metodă discriminatorie la muniţii:
– 16 trenuri Armata 3 română
– 1 tren Armata 4 română
– 33 trenuri Armata 6 germană

7. A şaptea trădare germană cu aceleaşi consecinţe nefaste: Hitler ordonă să nu se
evacueze Crimeea, anulând cerinţa Mareşalului de a-şi salva trupele. Document –
scrisoarea Mareşalului adresată generalului Ferdinand Schoerner, comandantul Grupului
de armate Ucraina de sud. „…Este de neînţeles pentru ce să fie jertfite (n.n. trupele) fără
nici un scop, într-un cap de pod îndepărtat care şi aşa nu va putea fi ţinut, în loc să fie
aduse în patrie, ca să apere locul lor de naştere, cotropit de inamic” .

8. A opta trădare pe câmpul de luptă care a pus în joc existenţa României: transferul
unor divizii blindate germane de pe frontul din Moldova spre a întări frontul „Centru” care
apăra Germania de invazia sovietică.

 A DOUA SCHIŢĂ DE SINTEZĂ. Germania este obligată să-şi asume o bună parte
din cumplita dramă a României anilor 1939-1944 fiind statul revanşard care a declanşat
şirul amputărilor teritoriale: 44500 km2
jefuiţi de aliata conjuncturală URSS cu 3915000
locuitori; Cadrilaterul, 43492 km2
, din Ardeal cu o populaţie de 2667.000 locuitori, adică
99788 km2
, însemnând 33,8% din suprafaţa teritoriului naţional şi 6831000 de suflete
însemnând 33,3% din întreaga populaţie, la care se adaugă o parte din pierderile de pe
front datorate neonorării înzestrării cu tehnică de luptă modernă a Armatei Române”,
greşelilor grave săvârşite de comandamentele germane începând cu cel politic militar
supus orbeşte lui Hitler, excelent organizator socio-politic, militar diletant, nedepăşindu-şi
statutul de caporal

 23 august 1944 a fost răspunsul la trădările germane, răspuns căruia aliaţii îi
datorează scurtarea războiului din Europa cu 200 de zile, economisirea a zeci de mii de
vieţi omeneşti şi a unui uriaş efort economic de război. Un 23 august cu totul altfel decât
aşa cum îl gândise Mareşalul.

 ŞI FINALUL ACESTEI REMEMORĂRI. Cu o trimitere la honvezul expatriat, Endre
Janos, şi la aprecierile lui injurioase faţă de Armata Română.

1. Istoricul maghiar Lukas Ludovic, voluntar în armata otomană comandată la Plevna
de Osman Paşa: „…Întocmai ca şi garda lui Napoleon I, trupele române au făcut mai multe
asalturi asupra redutei Griviţa, fără să dea un singur foc, ci aruncându-se numai cu
strigăte de ura în mulţimea de baionete ale trupelor turceşti şi în gurile tunurilor ce
împrăştiau moartea în toate părţile”.

2. Când eşti fugărit cu baioneta de la Oituz la Budapesta te faci că uiţi episodul cu
opinca şi dai Cezarului ce este al Cezarului.

3. Cotul Donului noiembrie-decembrie 1942 reflectă direct, indirect, prin ecou şi
ricoşet, esenţialele care definesc Campania din Est a Armatei Române, având ca
motivaţie permanentă naţională şi istorică, straja cu caracter sacral a Marii Uniri .

RADU THEODORU,
General de Flotilă Aeriană,
Veteran de război
Grădiştea pe Argeş, noiembrie 2017