OZN – DOSARUL ALBASTRU –

Arhivele rusești se deschid

 

OZN -
                                                          DOSARUL
                                                          ALBASTRU -
                                                          Arhivele
                                                          rusești se
                                                          deschid
Top secret. Întâlniri intergalactice 15 august 1978. Oficial, în complexul orbital „Saliut-6 – Soiuz-29”, totul se desfășura conform pla­nu­lui, fără evenimente deosebite. Neoficial însă, co­mandantul stației, cosmonautul Vladimir Kovalionok, lua legătura cu Centrul de control al misiunii de pe Pă­mânt: „În dreapta luminatorului am observat un obiect foarte luminos, alb, de formă circulară. A staționat o perioadă lângă stație, apoi s-a rotit lent de câteva ori în jurul nostru, ca și cum ne-ar fi studiat. După care a dispărut în mare viteză”. În jurnalul de bord, pilotul Kovalionok a desenat o schiță a ciudatului obiect, descriindu-i mișcările neo­biș­­nuite. În aceleași pagini, se găsește și mărturia cole­gului său, cosmonautul Alexandr Ivancenkov. La în­toar­­cerea lor pe Pământ, toate aceste date au fost pre­luate de către o comisie specială și secretizate, iar cos­mo­nauților li s-a interzis să vorbească despre acest su­biect. Chiar și astăzi, după 30 de ani, autoritățile în drept din Rusia evită să facă comentarii asupra comu­ni­cării emise de cosmonauți în acea zi, despre bizara întâlnire.
OZN -
                                                          DOSARUL
                                                          ALBASTRU -
                                                          Arhivele
                                                          rusești se
                                                          deschid
Generalul Vladimir Kovalionok, declarat de două ori erou al Uniunii Sovietice, cel care a petrecut peste 200 de zile în spațiul cosmic, susține că toți astronauții care au fost lansați în cosmos au avut parte de ex­pe­riențe similare. Din anumite motive însă, aceștia con­tinuă să păstreze tăcerea. „Eu, personal, am văzut mai multe OZN-uri în spațiu, de diverse forme și dimen­siuni. În cel de-al treilea zbor în spațiul cosmic, efec­tuat din 12 martie până pe 26 mai 1981, la bordul navei «Soiuz T 4», am fost martorul unui eveniment ce pare incredibil. Priveam prin geamul luminatorului, când, deodată, am văzut un obiect zburător ciudat. Mișcările sale erau bruște, neobișnuite pentru o navă cosmică. Se oprea, staționa câteva secunde și pornea subit, schim­bându-și traiectoria inițială. L-am strigat pe co­legul meu, inginerul Viktor Savinîh, să aducă repede aparatul de filmat. Dar exact când acesta se pregătea să filmeze, obiectul a explodat, lăsând în urma lui doar un nor de fum, care s-a divizat în două părți, unite între ele. Forma lui era de halteră. Imediat am luat le­gătura cu Centrul de control și am ra­portat evenimentul. După câ­teva ore a venit și lămurirea. Chipurile, ex­perții înregistra­seră exact la ora la care ra­portasem noi ex­plozia o emisie puternică de ra­diații. Nici eu, nici colegul meu nu am crezut expli­cația. Nu știu ce s-a în­tâm­plat în realitate în acea zi, dar, în mod categoric, acel obiect nu a fost rodul ima­gi­nației noastre”. „Dosarul albastru” conține sute de ase­me­nea mărturii, fă­cute nu de oameni obiș­nuiți, fă­ră pre­gătire specială, ci de cos­mo­nauți, piloți și mi­litari, oameni cu ex­pe­riență, care pot face dis­tincție între un obiect zburător ciudat și orice alt fe­nomen na­tu­ral. După că­derea cortinei de fier, toate ma­terialele faimosului do­sar au intrat în posesia cosmonautului Pavel Popovici, general-maior al avia­ției sovietice, fost președinte de onoa­re al Academiei de Ufologie Aplicată din Mos­cova. În urmă cu câțiva ani, astronautul rus a dezvăluit un fapt cu mult mai tulburător: vânătoarea de OZN-uri era una dintre misiunile armatei so­vie­tice.Vânătoarea de OZN-uri
Primul incident grav care a determinat armata so­vietică să acorde atenție specială problemei OZN-urilor a fost cel care a pus în primejdie capi­ta­la rusă. Totul s-a petrecut în vara anului 1961, lângă localitatea Rî­binsk, aflată la mai puțin de 100 de kilometri de Mos­co­va. Potrivit declarațiilor con­semnate de militari, un obiect de mari dimensiuni, însoțit de câteva aparate ne­identificate mai mici, a apă­rut deodată deasupra ora­șului, la o înălțime de apro­xi­mativ 20 de kilometri.
OZN -
                                                          DOSARUL
                                                          ALBASTRU -
                                                          Arhivele
                                                          rusești se
                                                          deschid
Imagini din „Dosarul albastru”
La Co­mandamentul militar cen­tral din Moscova s-a dat alarma. Ofițerii de la centura de apărare antiaeriană din jurul capitalei au primit or­dinul de a lansa o salvă de proiectile împotriva forma­țiu­nilor neidentificate și ne­semnalate pe ecranele-radar. Dar toate rachetele lansate explodau înainte de a-și atinge ținta, la o dis­tanță de trei kilometri. Ofițerii au realizat, cu stupoare, că siste­mul electronic de ghidare și control de la sol al ra­chetelor fusese neutralizat și preluat de către OZN-urile mai mici. „Jocul” periculos s-a oprit și legătura cu ra­chetele s-a restabilit abia când modulele ansamblului neidentificat au dispărut de pe cer, cu o viteză colosală. Incidentul de la Rîbinsk este similar celui petrecut în septembrie 1964 în Statele Unite, când racheta Atlas a fost distrusă de un obiect neidentificat. Lansată pen­tru un zbor de testare de la Baza aeriană Vandenberg, din California, racheta străpungea cerul cu o viteză de peste 20.000 km/oră când, deodată, un obiect misterios ce semăna cu un OZN a început să se învârtă în jurul ei. Aparatul de zbor de origine necunoscută a emis raze luminoase, lovind racheta de mai multe ori. Apoi, ciu­datul obiect a dispărut la fel de brusc cum apăruse. Grav avariată, racheta Atlas nu a mai răs­puns la co­menzi și s-a prăbușit în largul Oceanului Pa­cific. La câ­teva zile, locotenentul Robert Jacobs, cel care supra­veghease misiunea, a fost chemat la Comandamentul central al bazei. I s-a ordonat să îi instruiască pe toți mem­brii echipei sale să păstreze tăcerea și toate do­vezile să fie strânse și predate. Abia după 20 de ani, loco­tenentul Jacobs a îndrăznit să relateze incidentul. După asemenea „ciocniri” neplăcute, petre­cu­te nu numai în spațiul aerian sovietic, dar și în alte țări, armata rusă nu mai putea ignora exis­tența obiectelor zburătoare de origine necunos­cută, care se arătau tot mai des. La Statul Major de la Kremlin soseau perio­dic zeci de rapoarte, atât ale ofițerilor flotei și aviației, cât și ale cos­mo­nauților, în care se susținea că astfel de întâl­niri puteau periclita chiar siguranța națională. În 1978, premierul sovietic Alexei Ko­sîghin pro­pu­nea în­ființarea unei grupări speciale pen­tru stu­dierea feno­me­nului OZN.
OZN -
                                                          DOSARUL
                                                          ALBASTRU -
                                                          Arhivele
                                                          rusești se
                                                          deschid
Vladimir Kovalionok
Astfel, a fost cre­ată organizația cu nu­mele de cod „Setka” (Nă­vo­dul), al cărei program a fost împărțit în două di­rec­ții paralele. „Setka ști­in­țifică” se ocupa cu stu­diul fenomenelor atmosferice și cosmice neo­bișnuite, iar „Setka de apă­ra­re” avea ca misiune studiul impac­tului acestor fe­no­mene necu­nos­cute asupra funcțio­nării echi­pa­mentelor militare și asupra personalului din Ministerul Apărării. Conform afirmațiilor generalului Pavel Po­po­vici, cel care a studiat arhiva „Dosarului al­bas­tru”, din­colo de scopul științific se afla, de fapt, un interes mult mai pragmatic: capturarea și studierea armelor eventualelor civilizații ex­tra­terestre, în fața cărora mașina sovietică de război se dovedea neputincioasă. „Deși denumirea oficială a organizației se schimba periodic, în mod strategic, din «Setka» în «Orizont» sau „Galactika”, obiectivul ei rămânea același: capturarea OZN-urilor. Dar de fiecare dată, aceste tentative se soldau cu un eșec”, susține generalul rus.
În pragul unui război nuclear

În anul 1982, un caz de o gravitate maximă a pus în stare de alertă întreaga conducere de la Kremlin. Ziua de 28 octombrie putea deveni începutul unui război nu­clear. Incidentul s-a produs în apropiere de granița cu Po­lonia, într-o regiune militară de o importanță stra­te­gică maximă. Deasupra bazei sovietice de rachete nu­clea­re, situată în regiunea Munților Carpați (astăzi în Ucraina de Vest), deodată au apărut opt obiecte lumi­noase. Se roteau în jurul punctului de comandă, co­bo­rau la o înălțime foarte joasă și se ridicau brusc, cu o viteză incredibilă. Printr-o metodă necunoscută, obiec­tele zburătoare neidentificate au pus stăpânire pe întreg sis­temul de control și ghidare, dând comanda de lan­sare a rachetelor nucleare. Pe panoul tehnic, butonul de începere a operațiunii s-a aprins, declanșând deschi­derea trapelor de acoperire a puțurilor subterane în care erau poziționate rachetele. Ultimul pas pentru declan­șarea lansării era introducerea unui cod ultrasecret.

OZN -
                                                          DOSARUL
                                                          ALBASTRU -
                                                          Arhivele

                                rusești se

           deschid
Fotografii de arhivă
O depeșă de maximă urgență a fost transmisă către Statul Ma­jor General al Armatei. Pes­te câteva minute, de pe ae­ro­dromul militar din Ujgorod din Ucraina au decolat cinci avioane supersonice de inter­cep­tare MIG-21, do­tate cu rachete aer-aer. Dar până ce avi­oanele să ajungă la des­tina­ție, obiectele zbură­toa­re neidentificate au abandonat operațiunea, nereușind să de­codifice parola de acces și au dispărut de pe cer cu o viteză fantastică.
Incidentul, considerat de forță majoră, a fost relatat de 36 de ofițeri ai bazei de ra­chete nucleare. Mărturiile lor stau drept dovadă în dosarul ce a ajuns pe biroul coman­dan­tului Statului Major Ge­neral al armatei sovietice. În ur­ma a­ces­tor incidente, ex­per­ții orga­ni­zației „Setka” au ajuns la o concluzie îngri­jo­rătoare: nu ei erau cei care stu­­­­diau aceste fenomene i­nex­­­pli­cabile, ci, mai degrabă, ei erau cei studiați. A­ceasta a fost una dintre ipo­tezele emi­se recent de către co­lo­nelul Alexandr Plaksin, ex­pert ști­ințific în cadrul pro­gra­mului „Setka”, în perioada 1979-1991. „Deși, la vre­mea res­pec­tivă, existau mai multe teo­rii despre ori­ginea OZN-urilor, după mai bine de 30 de ani, am ajuns la con­cluzia că aceste apariții sunt rezultatul activității unei civilizații ne­pământene extrem de avan­sate. Fie pe planeta noastră există și o altă inteligență, într-o lume paralelă, fie de undeva, din cos­­mos, cineva ne urmărește atent”.

Triunghiul rusesc al Bermudelor

Regiunea Voronej es­te una dintre cele mai enig­matice zone din Ru­sia, denumită de specia­liștii în ufo­logie „Triun­ghiul ru­sesc al Bermu­delor”. Încă din anii ’70, de aici se raportau cele mai multe apariții ale unor obiec­te zburătoare neiden­tifi­ca­te, ale unor feno­mene inexpli­ca­bile, care înspăi­mân­tau populația. Bineîn­țeles, de­cla­­rațiile marto­rilor erau clasi­ficate și se­cre­tizate, la televi­ziune sau în presă su­biectele referitoare la posi­bilitatea exis­tenței unor for­me de viață extra­te­restră fiind cu desă­vâr­șire interzise. Și totuși, în 1982, un caz șocant a scăpat exerci­țiu­lui de control al cen­zu­rii mass-media și a fost pu­blicat în revista „Știință și tehnică pen­tru tineret”.

OZN -
                                                          DOSARUL
                                                          ALBASTRU -
                                                          Arhivele

                                rusești se

           deschid
Gen. Pavel Popovici
Totul s-a petrecut în tabăra de vară pen­tru copii „Mesteacă­nul”, nu departe de orașul Borisoglebsk. În­tr-una din zile, un grup de băieți în­soțiți de doi profesori, au plecat în dru­meție pe unul din dealu­rile aflate la câțiva kilometri distanță de cabană. Nu mai aveau mult până să ajungă pe culme când, deodată, au zărit pe cer un obiect rotund, roșia­tic, care a trecut cu mare viteză peste capetele lor, dis­părând du­pă deal. După câteva minu­te, în fața lor, la o distanță de aproximativ 50 de metri, a apă­rut un grup de patru „oa­meni” foarte ciu­dați. Sta­tura lor era gigantică, de trei-patru metri, cu o constituție firavă. Se de­plasau foar­te ușor, ca și cum ar fi plutit dea­supra pă­mân­tului. După spuse­le martorilor, ființele a­veau trei ochi, unul dis­pus deasupra celorlalți doi. Mâinile lor erau foarte lungi și umerii aplecați în față. Copiii au țipat îngroziți și au rupt-o la fugă la vale, către cabană. În­torcând capul, au văzut că ființele nu au pornit în urmărirea lor, ci, din contră, s-au întors și s-au îndreptat către direcția de unde veniseră.
Uluitoarea întâlnire a fost confirmată și de cei doi adulți, însă povestea a fost primită cu neîn­credere și zâmbete. Și poate că totul ar fi fost dat ui­tării, dacă în aceeași după-amiază câțiva profesori nu ar fi văzut cu ochii lor, nu departe de cabană, un obiect zburător stra­niu. Stătea nemișcat la o înălțime de câți­va metri dea­supra solului, părând a urmări mișcările din interiorul taberei. Contrariați, profesorii s-au îndreptat către ciu­datul aparat, dar nu au apucat să facă câțiva pași, că OZN-ul a început să lanseze niște raze strălucitoare în direcția lor. Totuși, era clar că in­tenția nu era de a-i lovi ci mai mult de a-i avertiza. Apoi obiec­tul s-a înăl­țat cu viteză și a dispărut în văz­duh. Profesorii au des­coperit că locul în care loviseră razele era complet ars.
După trei ani, în Statele Unite apărea cartea ce­lebrului astronom și ufolog Jacques Vallée, „Cronicile OZN-urilor din Uniunea Sovietică: Samizdatul cos­mic”, în al cărei cuprins se afla și incidentul din tabăra de copii din Voronej.
Ca o confirmare a straniilor apariții din tabăra „Mes­teacănul”, recent, colonelul de aviație Ale­xandr Kopeikin a relatat că, în același an, lân­gă aerodromul mili­tar Borisoglebsk, piloții sovietici s-au con­frun­tat cu fenomene simi­lare. „Timp de peste 30 de ani, des­pre acest eve­niment s-a vorbit ca despre un accident. De fapt, a fost un atac. Un atac extraterestru. În ziua de 20 august, pilo­tul instructor, loco­te­nen­tul Ivanov, în timpul zborului de antre­na­ment alături de cursan­tul Saijin, a ra­por­tat: «Pe direcția nord-vest, la altitu­di­nea de 2000 de metri, în fața noas­tră, se vede un obiect strălucitor». Lo­co­te­nen­tul nu a mai aș­tep­tat răspunsul ofițe­rului de la turnul de con­trol și a pornit cu toa­tă vi­teza în urmă­rirea ciu­datului aparat. Când avionul MIG 21 s-a apropiat de obiectul neidentificat, piloților li s-a părut că OZN-ul zboară foarte încet. Dar, deo­dată, viteza sa a crescut uluitor, îndreptân­du-se țintă către sol, ca un ka­mikaze. În acel moment, când loco­tenentul Iva­nov relata ce se petrece, legătura radio s-a în­trerupt. Am sărit de la biroul de recepție radio și am fugit afară, pe pistă. Alături de mine, cu ochii țintă pe cer, mai erau încă șase ofițeri. Am văzut cum aparatul nostru de zbor se pre­gătește, în mod straniu, de ate­rizare. A coborât trenul de ate­rizare, a re­a­lizat un viraj lin pentru a se putea încadra pe pista care se des­fă­șura la apro­ximativ un kilometru dis­tanță. S-a aplecat pe una din aripi și, brusc, viteza a scăzut peste normal și avionul s-a prăbușit pe câmpul de lângă ae­ro­­drom. A fost ca și cum o forță teribilă l-a oprit, ca și cum ci­neva l-ar fi apucat de coadă, deși în spatele lui nu se zărea nimic”.
OZN -
                                                          DOSARUL
                                                          ALBASTRU -
                                                          Arhivele

                                rusești se

           deschid
Cosmonauții Kovalionok și Savinih
Cei doi piloți de la bordul aparatului MIG-21, ins­tructorul și cursan­tul, au murit pe loc. Ime­diat, la locul „acciden­tului” au sosit echipele de intervenție și salvare. După câteva ore, locul era deja înțesat de echi­pele spe­ciale ale organi­za­ției „Set­ka”, care strân­geau cu ma­ximă atenție toate dovezile. „Deși ac­cesul în zo­nă fusese limitat, urmă­ream întreaga scenă de pe pis­tele aerodromului. Deo­dată, la o distanță de 150-200 de metri depărtare de lo­cul prăbușirii, am văzut o ființă de o înălțime in­cre­dibilă, de aproximativ patru metri. Se uita în direcția «accidentului». Echipa «Setka» a luat-o la fugă, pe câmp, către ciudata ființă, care s-a întors încet și, în câteva clipe, a dispărut. Eve­nimentul acelei zile pentru mine a rămas un mister. Cert este însă că pilotul Iva­nov și cursantul Saijin au fost vic­timele unui atac al unei nave de origine ne­pămân­teană. Într-adevăr, pro­babil că cei doi piloți ar fi fost și astăzi în viață dacă nu ar fi pornit în urmă­rirea OZN-ului. Am văzut de multe ori asemenea apa­rate neidentificate și pot spune că, doar atunci când sunt provocate, ri­postează”, a declarat colonelul Ale­xandr Kopeikin. Afirmațiile sale sunt susținute de mărturiile mai multor ofițeri de avia­ție, declarații care astăzi se găsesc în același „Do­sar albastru”.

Norul ucigaș

După straniul accident, Mi­nisterul Apărării a emis un ordin în care cerea tuturor piloților care decolau de pe pistele aerodromului de la Bori­soglebsk să întoc­meas­că un raport detaliat al fie­cărui zbor efectuat. Ac­tivi­tatea din zona Voronej era atent monitorizată de că­tre cercetătorii și militarii orga­nizației „Setka”. Cu toa­te acestea, nici straniul fe­nomen ce urma să se pe­treacă în toamna anului 1984 nu a putut fi explicat. Sau, dacă au existat ipoteze care ar fi putut clarifica ce­va în „Dosarul albastru”, acestea nu au fost făcute pu­blice.
9 septembrie 1984. La ora 16 și 10 minute, de la sol se putea observa, cu ochiul liber, un obiect imens, ca un nor negru, ce stătea ne­miș­cat, suspendat deasu­pra ae­ro­dromului Borisoglebsk. S-a stabilit că „norul” se afla la o altitudine de apro­xi­ma­tiv 7000 de metri. Pe ecra­nele radarului de scanare cir­culară au apărut do­uă obiec­te, aparent două avioane. Când operatorul radio a în­cer­cat să raporteze eveni­men­tul, transmisia radio a fost perturbată de semnale parazite cu aceeași frec­ven­ță. Ulterior, lo­cuitorii zonei au de­clarat că atât posturile radio de pe undele medii și lungi, cât și echi­pamentele de te­le­fonie au fost bruiate de un zgomot puter­nic. Având în vedere caracterul neobiș­nuit al si­tuației și perico­lul în care se puteau afla cele două avi­oa­ne ob­servate pe ra­dar, comandantul aero­dro­mului, Alexandr Ko­­peikin, fără a mai aștepta per­misiunea superiorilor, a trimis pen­tru intercep­tare un avion la bordul căruia se aflau doi piloți. Ajungând la apro­xi­mativ același nivel cu ciu­datul nor negru, pi­loții au ra­portat că di­men­siunea lui este mult mai mare decât se putea observa de la sol. Avea o înălțime de apro­xi­mativ 400 de metri și o lungime de peste un kilo­me­tru.

OZN -
                                                          DOSARUL
                                                          ALBASTRU -
                                                          Arhivele

                                rusești se

           deschid
Col. Alexandr Plaksin
De­și au cercetat în­treaga zo­nă în cău­ta­rea celor do­uă avioane, piloții nu au reușit să dea de ur­ma lor. Hotărându-se să străbată no­rul pe verticală, piloții au ridicat avionul la o altitudine de 7500 de metri. Dedesubt nimic peri­culos nu părea să se pe­trea­că. Au început picajul direct în nor. Dar de îndată ce au pătruns în ceața densă și neagră, piloții au fost asurziți de un țiuit îngrozitor, ca o sirenă, provo­cân­du-le dureri de cap insuportabile. „De 18 ani zbor, am traversat, în cursele mele, furtuni teribile, dar o asemenea expe­riență nu am mai trăit”, relata pilotul Garbunov în măr­turia sa ulterioară. „Un vârtej extrem de puternic ne atrăgea ca un magnet, zdruncinând cumplit avio­nul. Am crezut că aparatul nu va rezista și se va rupe în bucăți, odată cu mine. Capul mi se lovea de cabină. Cu eforturi uriașe, am reușit să întoarcem avionul și să ieșim din nor. Și de îndată ce am părăsit zona aceea nebuloasă, totul s-a oprit. Și vântul pu­ter­nic, și țiuitul asurzitor. Sunt convins că acel nor nu era o manifes­tare a unui fe­nomen natural atmos­fe­ric, ci, poa­te, un fel de armă meteorologică a unei alte civi­lizații, cu siguranță ne­pă­mântene”.
Oficial, în 1991, după destrămarea Uniunii So­vie­tice, organizația „Setka” și-a încetat activitatea. Sau poa­te și-a schimbat doar numele. Deși parte din infor­mațiile cuprinse în „Dosarul albastru” au fost dese­cretizate, ar fi totuși naiv să credem că ofițerii ruși au povestit tot ceea ce știau. Cert este că „jocurile” arma­tei sovietice cu fenomenele și obiectele necunoscute s-au dovedit a fi foarte periculoase. Și asta pentru că, un­deva în Univers, există o civilizație, probabil supe­rioară celei umane, care nu se lasă observată, studiată și, cu atât mai puțin, manipulată.