MIHAI FLORESCU, FOSTUL MINISTRU AL PETRO-CHIMIEI, ȘI TURIȘTII ÎNECAȚI LA MAMAIA…

Care să fie legătura dintre Mihai Florescu și tragedia trăită de familiile celor care s-au înecat la Mamaia vara asta și-n alte veri?… Aș fi zis în urmă cu câteva săptămâni că nu văd nicio legătură! Și totuși, afirm azi că există o legătură de cauzalitate neașteptată, pe care n-am stabilit-o cu voia mea ori cedând unor resentimente, ci prin voia de neînțeles a gândurilor, care se leagă și se desfac unele de altele fără să ne permită nici cel mai mic amestec. Suntem în bătaia gândurilor și nimic nu ne poate feri de ele!… Așa m-am pomenit și eu făcându-l vinovat pe Mihai Florescu de nenorocirile petrecute la Mamaia… Poate că greșesc! În principiu, nu poți să stăpânești fluxul amintirilor și al conexiunilor mentale. (Dar poți să te controlezi și să nu faci publice toate fantasmele minții tale…)

Și tot așa, fără voia mea, după ce s-a făcut în devla mea legătura dintre Mihai Florescu și turiștii înecați la Mamaia, m-am pomenit amintindu-mi și de nevrednicul medic ROZIN, drept care l-am „evocat” într-un text anterior, pus pe site în ziua de 13.08.2014. În urmă cu câteva zile… Se continuă prin paginile de față.

Deci, ce legătură, ce asemănare poate fi între Mihai Florescu și medicul evreu din Focșani, o mizerie de om, care a găsit o mare satisfacție în a boicota o zi de sărbătoare națională la Focșani, unde era medicul șef al urbei!… Satisfacție pe care, după patruzeci de ani, o trăia cu aceeași intensitate și fiul său, lăudându-se la deținuții din Aiud cu răul pe care tatăl său îl făcuse românilor în 1912…

Încep prin a preciza cine a fost MIHAI FLORESCU, nume necunoscut pentru cititorii acestui site aflați sub 40 de ani. Cei mulți înainte!…

Oficial, Mihai Florescu a fost ministru al chimiei, al petro-chimiei, ocupând și alte funcții de conducere în mai multe guverne comuniste. În mod neoficial, mulți l-au considerat cel mai important evreu dintre evreii cominterniști din România. În conclavul respectiv, cominFernist, Silviu Brucan, de pildă, era copil de mingi pe lângă Mihai Florescu. De asemenea, se spunea despre același Mihai Florescu că este singurul de care asculta Elena Ceaușescu, marea noastră petro-chimistă… El îi îndrumase pașii spre chimie și petro-chimie, zicea lumea. După 1990 nu s-a mai vorbit despre el decât rar. M-am trezit eu vorbind, la o sesiune „științifică” organizată la Uniunea Scriitorilor de Stelian Tănase pe tema Holocaustului din Transnistria…

Nu fusesem invitat, n-am știut nimic despre eveniment, dar naiba m-a pus să trec pe Calea Victoriei taman când numitul Tănase da să intre în curtea Uniunii. Ne-am salutat, ne-am întrebat de sănătate și așa am aflat ce nu trebuia să aflu! Am aflat și că intrarea este liberă, că pot să intru și eu, ba chiar să iau și cuvîntul mi s-a permis! Pe scurt, le-am stricat toată paranghelia bieților holocaustizanți, indiferent de vârstă, rasă ori orientare sexuală…

Erau în sală de la Nicolae Cajal în jos toată suflarea evreiască care jură pe Holocaustul din Transnistria, în frunte cu slutul și urîtul de Radu Ioanid!

I-am făcut praf, cu memoria mea. I-am mitraliat din toate pozițiile numai cu citate care mai de care mai celebre și mai evreiești: din Moshe Carmilly, Filderman, Alexandru Șafran, Marius Mircu, Noemi Blum, Jagendorf, Finkelstein etc. K.O. general!

Oameni subțiri, organizatorii au pregătit și un briefing la sfârșit, cu whisky și alte bunătăți la discreție. Se mănâncă și se bea bine în România de pe urma evreilor morți în Transistria, chiar așa puțini cum au fost!… Așa că am rămas cu toții pe loc pentru a socializa în continuare mai cu înfocare. La început, eu am stat deoparte, numai cu un pahar de Jack Daniel’s în brațe, apoi a venit să-mi țină de urît o doamnă frumoasă, o cunoșteam din vedere, cred că din vestitul hol al Facultății de filologie. M-a abordat cu toată franchețea: „Ce aveți cu evreii, domnule profesor? Ce aveți să le reproșați, la urma urmelor?”

Imediat s-a strâns un mic grup de curioși să asculte răspunsul la interpelare… M-am bucurat de întrebarea pusă cu atâta …directătețe! Și am răspuns cam așa: Ce nu-mi place mie la evrei este că nu le place să bea, nu le tihnește să se lase în voia paharului, a băuturii, care are ea niște rosturi metafizice, bine cumpănite de Dumnezeu! În felul acesta evreii își provoacă singuri un handicap care îi marchează, îi scoate din rândurile normalității, ale firii!… Eu am cunoscut un singur evreu afemeiat după vodcă și vin, Haim Jidanul, prieten bun de-al tatii!… Avea un nas mai roșu decât al lui Pucă!… Dintre evreii cu care sunt prieten, niciunul n-a fost în stare să se îmbete vreodată!…

Răspunsul meu a luminat-o la frumosu-i chip pe doamnă: N-aveți dreptate! Generalizați cu prea mare ușurință! Uite, soțului meu îi place să bea!…

…Și așa am ajuns să fac cunoștință, plăcută cunoștință, cu soțul plăcutei doamne. Era prin împrejurimi, a fost imediat adus în grupul nostru și ne-am pus amândoi pe treabă. Până am terminat prima fiolă, am aflat că tot mai simpaticul domn era fiul lui Mihai Florescu, numindu-se chiar așa, dacă nu mă înșel. Firește, am vorbit și despre binecunoscutul tată. În mod special pe mine mă interesa personajul, deoarece legam numele său de cea mai nenorocită consecință care s-a produs vreodată „în procesul industrializării socialiste”: amplasarea pe plaja de la Mamaia, de la Năvodari, a unui gigant industrial, prin care a fost definitiv compromis peisajul atât de drag oricărui constănțean. Ca șef al petro-chimiei românești cât era de vinovat Mihai Florescu? Toți știam că fuseseră luate în calcul și alte variante de amplasament, la Agigea, la Cumpăna, pe malul Canalului… Iar decizia finală a fost cea mai nefericită!…. Ticălos de neinspirată!

Când se apropia de finish și al doilea recipient, am descoperit și adevărul care aștepta răbdător „in vino”. Zic:

Domnule Florescu, la Constanța toată lumea îl înjură pe tatăl dumitale pe motiv că dînsul a decis unde să fie amplasat combinatul petrochimic: la Năvodari, adică la Mamaia, stricând astfel cea mai frumoasă plajă din lume!… Un peisaj unic!… Dacă dumneata îmi spui că nu-i adevărat, zici că tatăl dumitale nu a fost de acord cu acest amplasament, uite ce-ți propun: aranjează-mi o întâlnire cu tatăl dumitale, să am o discuție cu dumnealui pe această temă, iar eu mă angajez să scriu în presa din Constanța zeci de articole, până am să le scot din cap constănțenilor mei ideea că Mihai Florescu este vinovat de decizia prin care a fost definitiv urîțită, schilodită, biată Mamaia… O asemenea decizie nu se putea lua decât din prostie, iar Mihai Florescu numai prost nu era… Deci Elena Ceaușescu era vinovata, îmi spunea acum fiul lui Mihai Florescu!

Ne-am despărțit după ce am mântuit și a treia sticloanță, bucuros fiecare de prietenia celuilalt! Ne-am înțeles să sun la telefon în zilele următoare pentru a avea dorita întrevedere cu importantul personaj din umbră care a fost Mihai Florescu! M-am ținut de cuvînt și am sunat de mai multe ori, o dată chiar l-am întâlnit pe fiu pe Magheru și l-am oprit pentru a insista pe aceeași temă. Alte promisiuni, alte telefoane, până ce, într-un târziu, aflu din ziare ca fostul mentor ale fostei Elena Ceaușescu a trecut în altă lume… Mai frumoasă decât orice plajă!

Mi-era clar că dacă Elena Ceaușescu a decis amplasamentul, a făcut-o de proastă și tembelă ce era! A stricat plaja cea minunată de la Mamaia ca să nu scoată din circuitul agricol câteva zeci de hectare amărîte de pe marginea Canalului!…

Dar aveam totuși nevoie de dovadă! Vorba împricinatei: Dovada!… Unde-i dovada că Elena Ceaușescu a fost cu ideea?… De ce Mihai Florescu, tatăl și fiul, n-au binevoit să-mi procure dovada?!… Iar eu s-o fac publică!

N-am încotro și fac publice rândurile de față!

Și cujet mai departe: dacă însă ideea cabinetului nr 2 a fost încurajată și însușită de Mihai Florescu, asta nu se mai putea întâmpla din prostia individului… Căci numai prost nu era! Ci din altă cauză! Urîtă de tot! Aș fi vrut să elimin această explicație printr-o discuție lămuritoare! De ce nu am putut să am această discuție?… Cumva fostul ministru nu avea argumente cu care să mă convingă că nu are nicio vină?…

În iunie curent, aflându-mă la Constanța la întâlnirea anuală a absolvenților de la Mircea, am stat de vorbă și cu un fost rector al Universității Ovidius. L-am întrebat cum a fost cu amplasarea Combinatului petrochimic de la Midia-Năvodari. Mi-a spus că din partea constănțenilor, a Universității, a existat o opoziție totală la această idee, au trimis la București memorii etc. Și că în final s-a impus varianta susținută de Mihai Florescu… Mihai Florescu, expressis verbis!…

Se știe bine că Mihai Florescu era un om destupat la minte! Nu avea cum să agreeze ideea de a strica atâta natură, unul dintre cele mai reușite monumente ale naturii, de dragul unor considerente economice nesigure, îndoielnice, discutabile și, mai ales, meschine!

Teoretic, căci există precedentul ROZIN de la Focșani, înregistrăm și varianta cea mai penibilă, mai nefericită, mai dureroasă (sic!): cu intenție, știind bine cât de mare este răul ireparabil care se produce pentru Țară, pentru români, Mihai Florescu a susținut proiectul prin care a fost mutilat peisajul fără egal de la Mamaia…

Mergeți la Mamaia, priviți-o, și încercați să scoateți din peisaj elementele care vădesc intervența brutală a industriei petro-chimice, ani de zile condusă de Mihai Florescu… Eminența cenușie, cominternistă, a regimului ceaușist… Ins intangibil pentru Ceaușești!… Să fie oare chiar atât de vinivat?!…

Un alt precedent ni l-a oferit Leonte Răutu! Unchiul de frate al Oiștenilor! Care, deși cunoștea bine valoarea operei lui Brâncuși, ca ideolog al Partidului Muncitoresc Român, și-a convins tovarășii din Cepex că Republica Populară Română nu are nevoie de moștenirea lăsată de sculptorul decadent!… Drept care „comuniștii” au refuzat împlinirea voinței testamentare a marelui oltean!

Reiau comentariul lui Virgil Maxim, atât de potrivit și cu sluțirea Mamaiei, dar și cu zecile, sutele de artefacte brâncușiene care au rămas la Paris, în loc să ajungă la București, așa cum fusese dorința autorului: „Am înțeles că nu de puține ori, în spatele unei neîmpliniri a voinței noastre românești, stă un gând iudeo-masonic, care prin mașinațiuni și aranjamente oficiale și tot felul de deturnări perverse zădărnicește împlinirea unor idealuri românești.”

Îmi pare rău de Mihai Florescu junior… L-am perceput ca pe un conviv valabil, agreabil, normal… Unul de-al nostru! Regret și azi că nu l-am putut chestiona pe Mihai Florescu senior, ministrul, pe subiectul Midia-Năvodari! Cer să fiu înțeles că la mijloc nu este „antisemitismul meu funciar”, ci marea mea dragoste pentru peisajul mamaiot(!) de odinioară!… Azi Mamaia nu mai este ce a fost. În proporție de 90%… Începutul degradării s-a produs când canalul Dunăre-Marea Neagră și-a croit ieșirea la mare pe la capul Midia… Stricăciunea care s-a produs astfel nu era însă vizibilă de la Mamaia, care în sine rămânea neschimbată… După ce s-a ridicat combinatul petro-chimic, de câte ori merg la Mamaia fac tot ce pot să nu-mi rănesc privirile cu vederea coșurilor de fabrică… Iar ce s-a întâmplat după 1990, Dumnezeu cu mila! Jaf și mitocănie!…

…În 1980, la ultima Conferință a scriitorilor din București am semnalat această tragedie, făcând aluzii clare pe adresa Elenei Ceaușescu, a tovarășei academician, doctor, INGINER. Pe ea o știam vinovată! Persoane care se dădeau a fi mai informate au ținut să mă corecteze, după conferință, zicându-mi că vinovatul este Mihai Florescu… N-am comentat public această informație niciodată. O fac acum prima oară, cu regretul că nu am reușit să obțin o dezmințire din partea celui incriminat!… Audiatur et altera pars. Nu?! Păcat!…

Iată un fragment din cele spuse de mine la conferința amintită, la Sala de concerte Radio, plină ochi de scriitori:

„(…)Am fost zilele trecute la Mamaia, ca să văd cu ochii mei ceea ce auzisem şi nu-mi venea să cred: plaja de la Mamaia s-a îngustat în ultimul an aproape la jumătate, şi asta în urma unui calcul ingineresc greşit. Ieşind prea în larg cu digul de la Capul Midia, s-au produs curenţi care au ros, rod şi vor roade plaja de la Mamaia, distrugând-o… Cu ani în urmă am zâmbit, îngăduitor şi distant, neimplicat, ascultând un banc care suna aşa: ce se va întâmpla în Sahara când va trece la socialism? Răspunsul: va ajunge să importe nisip…
Tovarăşi, eu nu mai ştiu ce fel de socialism construim noi dacă pentru el va trebui să plătim cu plaja de la Mamaia. Eu unul nu pot accepta asemenea preţ! Pentru mine, născut şi crescut în Constanţa, România, într-una din definiţiile ei, este tocmai plaja de la Mamaia pe care să adorm încins de căldură şi visând la măreţia României socialiste. Nu pot concepe România fără plaja de la Mamaia, fără Mamaia! Cu atât mai mult cu cât nu este în natura socialismului să plătim pentru dânsul şi cu Delta Dunării, şi cu lacul Bicaz şi cu multe alte isprăvi inginereşti asemănătoare, actualizând dramatic vechiul adevăr că decât cu prostul la câştig, mai bine cu omul deştept la pagubă…”
(textul integral a fost pus pe site-ul www.ioncoja.ro la data de 07.02.2013, sub titlul Cenzură comunistă la Europa Liberă?)

Ca student, în fiecare vară mi-am petrecut vacanța la Salvamar, ca „marinar”! Așa suna încadrarea… Măgulitor cuvînt! Timp de patru veri, 1961-1964, am știut tot ce se întâmpla pe plajă. Nu s-a înecat nimeni la Mamaia. Și nici nu se putea cineva îneca, deoarece plaja de la Mamaia intra în mare până în larg, adică apa creștea în adâncime cam un centimetru la fiecare metru, creștea lent de tot. Nu exista o creștere bruscă de adâncime la Mamaia, așa cum exista la Eforie, unde se înecau o mulțime de turiști.

Lucrurile au început să se schimbe însă după ce prin construirea combinatului petro-chimic a fost necesară și construcția unui dig de larg care a schimbat configurația litoralului. S-au născut curenți de eroziune a plăjii, au apărut gropi și șanțuri cu apă adâncă etc. Și a început lumea să se înece la Mamaia!… Ca o consecință, mai mult sau mai puțin îndepărtată ori directă, a construcției inginerești de la Năvodari!… Cine o amplasase atât de prost?!… Iată, nu numai că a stricat peisajul, dar produce și victime absolut nevinovate!…

Așa m-am pomenit vara asta înjurându-l din nou pe Mihai Florescu, fie-i țărâna ușoară, când am aflat de turiștii care se îneacă la Mamaia!…

Am oare dreptul să-l pun pe Mihai Florescu alături de nemernicul de ROZIN, medicul din Focșani, care numai din anti-românism stupid și irepresibil a stricat inima concetățenilor săi, lipsindu-i de trăirea unei clipe înălțătoare sufletește. Unei clipe de bucurie colectivă la care amărîtul, estropiatul Rozin, nu se putea simți părtaș?! Sau alături de LEONTE RĂUTU, cel care a deturnat în paguba românilor testamentul lui Constantin Brâncuși?!

E cu putință să găsească cineva plăcere în stricăciunea care șieși nu-i aduce niciun beneficiu, dar îl doare pe Celălalt, îl păgubește sau îl desfigurează?!

Fără voia mea aceste întrebări mă bântuie din nou! Regret, distinsă doamnă Florescu. Trag nădejde că aceste întrebări să primească de la persoane mai informate decât mine un alt răspuns, care să-l dezincrimineze pe socrul dumneavoastră, fostul ministru al petro-chimiei Mihai Florescu!

Până atunci, sit tibi terra levis, tovarășe Mihai Florescu!

ION COJA