: O zi tristă…
Mesaje primite

Myr Mur
18:38 (acum 1 oră)
către egner, Radu, radugrigoras, Radumesinschi, razvan.dumitrescu, rosu.dana, Tody, iulius, eu, Gica, PUSCASU, cosmin.ionut.andrei, petrusca, Anghel, Stefan, decebal, Dorel, dr.nicaremus, dogaru, francu, funar, Lupu, lid.comarita, zapor, mitica.bertea

–– Forwarded Message ––
From: Ilarion Isopescu
Sent: Friday, October 29, 2021, 05:07:29 PM GMT+3
Subject: Fwd: O zi tristă…

…cititi si:
https://www.cotidianul.ro/a-decedat-pavel-corut/

Un mișcător ferpar scris de amiralul Eugen Laurian, un alt condeier al
promoției noastre…

O zi tristă

Mai mult decât tristă… Astăzi este o zi extrem de îndurerată!

Deși afară razele minunatului soare de toamnă ar trebui să
ne îndemne la bună dispoziție și veselie, o știre nefastă a bulversat
atât lumea literară cât și pe cea a colegilor promoției 1970 a
Academiei Navale.

Când, încă, viața putea să-i fie alături și să-l îndemne a
mai scrie încă mult și bine, l-a părăsit. Avea condei, avea idei, avea
gânduri, avea proiecte… Doar timp n-a mai avut să și le pună în
operă pe toate. De ce, oare?

Cum el însuși spunea în interviurile sale televizate, era
convins că-i este hărăzit a depăși suta de ani. Ba, chiar, convingea
și pe alții că o sută zece ani ar fi durata normală de viață a omului.
De ce să se fi oprit doar la 72, când ar fi trebuit să mai adauge încă
vreo 150 de titluri la bogatul său palmares literar?

Știu că mulți l-au glorificat, lăudat, complimentat și,
chiar, preamărit, așa cum alții l-au analizat și contestat… Unii
l-au criticat și combătut spunând că valoarea operei sale literare
este la un nivel modest. Așa să fie, oare? Nu știu… Ceea ce știu
este că personal mi-a plăcut și că a fost extrem de citit, de
mediatizat, de prolific, fiind epuizat în librării la puțin timp după
apariția cărților sale. Cum este și firesc, poate din invidie, poate
din ignoranță, ori poate din alte interese, unora le-a displăcut…
Cert este că unii l-au iubit și chiar l-au idolatrizat!

Am afirmat că a fost extrem de prolific și sunt convins de
acest fapt. Pentru cei care ar încerca să mă contrazică, îi rog să-mi
spună și mie, că eu nu cunosc vreun scriitor care să fi editat peste
180 de cărți în cei treizeci de ani trecuți de la căderea comunismului
în România. Poate că o exista cineva, chiar mai prodigios ca el, dar
eu nu am auzit de acel cineva! Așa că, dacă-l știți, anunțați-mă, vă
rog, să-mi completez cultura generală!

Mai știu că muncea, zilnic, până la ore târzii din noapte,
în camera învăluită în fumul de țigară, având pe masa de lucru
nelipsitul recipient de „cola” (doi litri!) care, musai trebuia golit
până la ivirea zorilor sau la terminarea unui nou capitol. Scria,
concomitent, la minim două-trei titluri aflate în diferite stadii de
elaborare. Mă îndemna să procedez la fel… Am încercat, dar nu m-au
ținut baierile osârdiei!

În ultima perioadă de timp își planificase minimum patru volume în
fiecare an! Și se ținea strict de îndeplinirea planului său. Au fost,
însă, și perioade în care frecvența aparițiilor sale editoriale era,
chiar, mai ridicată.

Ne-am cunoscut la 16 ani, vârstă la care „prindeam și luna și taurul
de coarne”! Totul părea posibil, pe toate ni le închipuiam a fi la
îndemâna noastră, iar aspirațiile păreau a fi la doar câțiva pași.
Trebuia, doar, să treacă anii!

Și anii au trecut. În următorii șase (doi – de liceu și alți patru –
de facultate) am învățat în aceeași clasă și am avut același dormitor.
(Că, pe vremea aceea, la oștire nu existau spații de odihnă a elevilor
sau studenților cu mai puțin de treizeci de locuri! Poate că nici acum
nu există, numai că eu nu mai cunosc situația reală, la zi! Ca să nu
mai vorbesc de anul petrecut pe bricul „Mircea”, unde, în dormitorul
numit „cazarma centru”, aranjați la hamac precum sardelele, peste 110
suflete așteptau ivirea zorilor zilei următoare!) Așa că timpul
petrecut împreună a făcut să ne cunoaștem destul de bine. Era unul
dintre cei mai sârguincioși truditori ai băncilor liceale sau ai
amfiteatrelor studențești. Nimic nu trecea fără a fi consolidat în
percepția și înțelegerea sa. În plus, era printre puținii colegi care
nu suferea de rău de mare când năbădăioasa întindere albastră se
înfuria rău de tot! Dar, mai presus de toate, avea capacitatea de a
capta atenția celorlalți. Și-i plăcea acest lucru. Chiar tare de tot!
Parcă îl motiva și mai mult încercând mereu a fi inițiatorul a fel și
fel de năzbâtii și năzdrăvănii menite a face plăcută petrecerea
timpului.

Apoi, la scurt timp după încheierea studiilor universitare navale,
drumurile ni s-au despărțit. Eu am rămas fidel „iubirii întinderilor
albastre”, el trecând la „iubirea securității statului”! Acel stat
care exista la vremea aceea și care a colapsat în anul 1989, lăsându-l
șomer. Pentru a supraviețui, a trebuit să se orienteze către altceva.
Și a găsit… literatura! Nu a greșit! A făcut-o bine, chiar foarte
bine de vreme ce zeci și zeci de titluri au apărut în mii și mii de
exemplare. Așa a apărut „Chinta spartă” (tipărită în vreo cinci
ediții), apoi multe altele… Atât de multe încât mi-e dificil a le
enumera…

Și de aici a început urcușul, devenind cel mai cunoscut (și
recunoscut!) dintre toți foștii slujitori ai zeului Neptun!

Dar, iată că, astăzi toate zbaterile, căutările, strădaniile,
ostenelile și drumurile sale pe acest pământ s-au încheiat! Mare
păcat!

Poate, acolo unde va pleca, va continua să mai scrie. Pentru că
aceasta era plăcerea și preocuparea sa definitorie. Dar, dacă o va
face, va scrie doar într-un spectru încifrat, vizibil doar pentru
îngeri și total inaccesibil nouă, celor rămași în mediu terestru. Și
mai cred că nu se va găsi vreo editură capabilă a-i înțelege și prelua
mesajele. Nici măcar propria editură, cea care purta numele zodiei în
care s-a născut: „Gemenii”!

Drum bun printre aștri, bunule prieten PAVEL CORUȚ!

Autor: Eugen Laurian