Paul Goma, Săptămâna Roșie (9)

Martiriul… – după martie 1944
infometarea (1946-1947)

(siacest capitol preia un fragment din volumul Basarabia, Ed. Jurnalul Literar, Bucuresti, 2002)

incepînd din martie-aprilie 1944 frontul a dat înapoi, pepămân-turile românesti ale Basarabiei siale Bucovinei de Nord.războiul aveasă mai dureze încă un an siceva, însă pe Rusii ocupanti îi preocupa “pedepsirea cetăt enilor sovietici care colaboraseră cu «ocupantul român»”- act iune la care evreii sovietizati participaseră cu avânt, considerînd-o “justă”, însă cu totul injustă, chiar criminală (sipedep-sibilă -pedepsită) actiunea românilor de a -i fi pedepsit – după 22 iunie 1941 – pe cetătenii români colaboratori ai ocupantului sovietic – ei.

Pe lângă cunoscutele metode de terorizare a “trădătorilor moldo-veni”: arestări, execu tii, deportări, dislocări (forma “dulce” a deportărilor, în vederea des-românizării tinuturilor românesti ocupate) care nu aveausă înceteze nici după moartea lui Stalin din 1953 – Basarabenii au îndurat pe loc siînfometarea programată. Avea experientă, Tatăl Popoarelor: tot el provocase Foametea din Ucraina (1932-34) care pricinuise pieirea a milioane de suflete…

in 1944 siîn 1945, în Teritoriile Românesti Ocupate, sub pretextul “Totul pentru front, totul pentru victorie”, Rusii au confiscat cvasitotalitatea produselor agricole, cu precădere cerealele. Li s-a lăsattăranilor cantitatea socotită necesară însământărilor din anul următor. Numaică, pe de o parte,sământa a fost folosită pentru propria alimentatie (de nevoie, nu din intentie de sabotare a sovietismului biruitor), pe de alta anul 1946 a fost extrem de secetos: câmpurile n-au produs aproape nimic. Au fost câteva “plângeri” din partea organelor locale (alcătuite, în totalitate, din ne-basarabeni), cerînd Moscoveisă diminueze orisă suprime cotele de cereale impuse “Republicii Moldovenesti”, dată fiind starea de calamitate naturală sisubalimentarea populatiei. Hotărîrea a venit: nici o reducere, ba chiar suplimentarea cotelor!

Nu este necesarsă li se explice românilor ce înseamnăsă-ti intre în gospodărie, în casă, în pod, în pivnită oamenii partidului, cu revolvere, militieni cu pistoale-mitralieră,să ia “la cotă” tot ce găsesc – darsă nu fie de-ajuns, omulsă fie obligatsă împrumute (de unde? de la cine?),să cumpere (cu ce bani?), casă împlinească acea cotă. Iar de nu, vai de

326

capul-familiei: arestat, bătut, umilit, condamnat “administrativ” – o lună,

un an, trei ani, iar dacă a supravietuit, a sipovestit (mai degrabă: nu) prin ce a trecut. Acestea le sunt cunoscute Românilor din Muntenia, Oltenia, Ardeal, Dobrogea. Mai lipsesc două elemente (existente în Basarabia) – primul: nu doar tovarăsii din “puterea centrală”, dar toti activistii de partid, toti functionarii, începînd de la sefulcătunului până la al raio-nului, toti militienii, toti directorii de scoli erau ne-români, nu vorbeau “moldoveneste”, chiar dacă stiau, potrivit principiului: ocupatul trebuiasă învete limba ocupantului (cântînd, plângînd, nu conta); al doilea element “original”: seceta siprefacerea ei în pedeapsă prin foamete.

Din documentele acelui timprăzbatefărătăgadă vointa Moscovei de a-i pedepsi pe «trădătorii moldoveni» până la lichidarea fizică.
(Comunitatea ucrainenilor trecuse prin acestevămi înainte derăzboi: foamete organizată, arestări, executii, deportări… individuale, însă nu sideportări în totalitate – se zicecă Stalin socotind vagoanele, si-a dat seamacă nu există atâtea în întreaga Uniune Sovietică : pentru “transportarea” celor 50 milioane de oameni… -, precum cecenii sitătarii; nu sideportări ne-totale, însă raportate la populatia initială, depăsind treimea, ceea ce duce la milionul de persoane – iar la campaniile bolsevice de pedepsire a comunitătilor ne-rusesti, sub pretextul “trădării patriei sovietice”, martirii ucraineni au dovedit zel sieficacitate – drept pentru care au fostrăsplătiti de Kremlin prin daruri teritoriale imense, mai ales din trupul României).

Oricât de acute ar fi fost nevoile alimentare ale URSS dupărăzboi, nu se puteasă nu se tină seama de o lege eternă: vita de povară sirobul trebuie hrăniti, pentru a putea lucra… Or, asa cum Ceka-MVD-NKVD-KGB îi tortura pe ceicăzuti în labele-i, nu pentru a -i obligasă spună adevăruri ascunse (în legătură cu “intentiile agresive ale dusma-nului”), ci pentru a inventa, ei, nevinovatii, “motive de vinovătie”, casă scape de tortură, însă nu scăpau side condamnare, “pe baza recunoasterii crimelor”, conform planului de represiune – tot asa procedau Rusii cu indivizii din comunitătile, în principiu, libere (în sensulcă nu se aflau între garduri de sârmă, nici între patru ziduri): erau “pedepsiti” fiindcă îsiafirmaseră identitatea, alta decât cea rusească (ascunsă sub pseudo-nimul…internationalist: “sovietică”); fiindcă negaseră “înglobarea în familia popoarelor sovietice”. Asa erau pedepsit itătarii, Cecenii, Balticii, “Rumânii” (Românii din Bucovina de Nord sidin Basarabia de Sud), “Moldovenii”: Românii din Basarabia.

327

Informatii, mărturii extrase din
Cartea foametei
de Larissa Turea siValeriu Turea – vezi siBibliografia

Deci: cotele impuse de Moscova nu tineau seama de capacitatea

de productie, nici de conditiile climatice: peste puterile celor impusi.

Erau însă alte cazuri: cutare agricultor (în fapt:văduvă cu sase copii), achitase toate cantitătile, ba i se luase mai mult – însă… nu i se dăduseră bonuri – or,fără bonuri, n-ai dat cota! O altăvăduvă avea bonuri – dar, în absenta ei, a venit tovarăsul Boris Mamisov, presedintele selso-vietului, cu haita lui, a cerut copiilorsă dea bonurile, a “recalculat”, a anuntatcă familia mai are de dat, a spart lacătele, a intrat cu forta, a luat tot ce a găsit – sia plecat.văduva afăcut reclamatie – s-a adresat lui Stalin!, dar uimitor, nu? nu s-a găsit vreo urmă de pedepsire a… abuzu-lui. O altăvăduvă (ori erau foarte multevăduve în Basarabia “dezrobită” de Armata Rosie, ori femeile erau mai curajoase decât bărbatii) s-a plâns, pentru a treia oară,că “tovarăsul Canaev, secretar de partid” i -a dublat (pe hârtie) suprafata agricolă, deci sicotele, fiindcă “el a vrutsă mă batjo-corească sieu n-am vrut siel a ziscă mă trimete în Siberia dacă nu mă las lui”.

in jefuirea agricultorilor, prin cote de cereale (postavka) s-au ilus-trat toti activistii de partid, toti militienii, toti NKVD-istii (în multe cazuri, nevestele lor, ca bestia din Costesti, Lăpusna: el, un oarecare Popov, fiind tot timpul beat-mort, de “apărarea statului” se ocupa nevastă -sa, “tovarăsa Olga”: ea pornea prin sat, la confiscarea ultimului bob de grâu, ea îi bătea, pe loc, pe recalcitranti, ea îi ducea la sediul NKVD, ea îi “ancheta”…).

Printre cei-mari: F. Butor, D. Ivanov, A. Sîci, Salagovski, Rudi, Covali – sialti… băstinasi.

“in 1946, în timp ce oamenii mureau de foame sise dedau la canibalism, Industria Alimentară din RSSM depăsise planurile de productie: la unt, cu 33,2% ; la carne, cu 32,5%; la ulei comestibil, cu 39,5%, la conserve:cu 101%! Totul se transporta la rusi, cei care organizaseră foametea în Basarabia.”

Cotele, asa cum le voiau Rusii, au provocat, întâi, foamete. Consecintă: actele de violentă ale celor care nu aveau nimic de mâncare împotriva celor care mai aveau ceva… Puterea comunistă rusească le-a numit: “banditism”. Câteva condamnări penale – extrase din cercetarea

328

cererilor de gratiere:
– B.T., din Drochia, Bălti,tăransărac, analfabet,fără partid, “conform articolului d al Codului Penal al RSS Ucrainene, (!) condam-nat la un an închisoare pentru furtul a 5 kg. de grâu din avutul de stat”;

– P.E.,tărancă din jud Bălti, analfabetă,fără partid,fără antece-dente penale, “condamnată la 3 ani închisoare siinterdictie de drepturi de alti 3 ani, conform Codului Penal al RSS Ucraina pentru agitatia de a nu preda cotele”;

– C.S. muncitor din orasul Bălti, “condamnat la 1 an pentru fur-tul a 40 kg. de sroturi” (deseuri cerealiere) ;

– M.A.,tăran chiabur, din raionulcăuseni, “condamnat la 8 ani pentru sustragere criminală de la achitarea cotelor obligatoriicătre stat”.
in fine, două cazuri ce arpărea iesite de sub dubla pană a lui Ilf sia lui Petrov dacă nu ar fi crâncen de tragice – citez, în continuare, din procesele verbale de judecare a cererilor de gratiere :

– “Cârlan Teodor, n. 1921, condamnat de judecătoria narodnică a sectorului Stalin din or. Chisinău, la 1 an detentie pentru furtul unei pâini” (parcă am citit despre-asa-ceva în literatura franceză din secolul al 19-lea…);

– “Ciolpan Nicolae, n. 1903, muncitor, 6 copii în întretinere. Condamnat la 18. 2. 1946 de judecătorianarodnică a sect. 3, Lenin, or. Chisinău la 1 an închisoare pentru furtul unei pâini”.

Nota: acestia au fost gratiati după executarea pedepsei…
S-a observat un amănunt (dar cât de semnificativ!): în 1947, Basarabenii (locuitorii R.S.S. Moldovenească) erau judecati sicondamnati după Codul Penal al…RSS Ucrainene!

Sofia Rotaru – Parcova, Edinet

“Foametea ceea m-a prins taman când îmi era lumea mai dragă: eram tânără siîn putere, mi se bucura inimacătînd la copilasul ce-l aveam siiaca se abate peste noi năpasta… Tot am dat siam dat la postaucă până ne-am pomenit la fundul sacului. N-aveai ce pune în oală, stăteai cu dintii la stele – nu mai aveam ce vinde, am dat totul din casă side pe noi – dar ne puteam tine zilele cu bruma de zestre când un kil depăpusoi era 60, unul de grâu 70 ruble?(…) Bărbatul a pornitsă caute în Ucraina de Apus, doarsă ne scape de ghearele celei cu coasa. Schimba

329

lăicerele din zestre pe un fel de borhot de sfeclă, uscat sifără gust – îl spălam, îi puneam o târă de lapte, fierbeam ca un fel detăietei sibăietelul meu,sărmanul,că abia începea a pricepe lumea, mă tot întreba dacă n-avem sialt fel de tocmagi… (…) Alteorifăceam rost de un fel de borhot de cartofi, în două cu viermi – îi alegeam, clăteam sicoceam un fel de lichiesi.

“Ne măcinam de la o zi la alta, mereu te sugea la lingurită, nici somnul nu te prindea, atipeai ca într-un lesin sidacă te trezeai, iar ti sefăcea foame. Ne rugam Domnuluisă treacă toamna, iarna,să ne vedem în primăvară…

…“Când ne -apălit altă nenorocire: sotul, dus încăutare de mâncare în Ucraina de Apus, a ajuns, cu un tovarăs, într-un sat ursuz, cu toate portile zăvorîte. Au bătut la porti – nu le-au deschis. Dar după ce s-a întunecat, Ucrainenii autăbărît pe ei, i-au stins în bătăi, le-au luat lucrurile sibanii… Pe al meu,că era mai chipes, mai binefăcut, chiar dacă era slăbit de foame, au năvălit vreo cinci insi, l-au învălit într-opătură, casă-l puie jos. L-au acoperit cu o scîndură siau dat în ea, până i-au dezbătut măruntaiele. Când l-amvăzut, la poartă, negru la fată, maisă nu-l cunosc… S-a spălat, s-a primenit simi-a zissă chem băietelul. L-a luat în brate sii-a cântat cum a putut:

“Cântă-mi, cucule, numai mie,
Că la vară nu se stie
De mai sânt, de nu mai sânt,
Ori mă fac negrupământ…
“intr-osăptămână s-a sidus…” (…).

Anatolie Costisanu, Codru, Telenesti

“M-am născut în anul 1936, când s-a decretat foametea, aveam 10 anisori. țin minte re-Ocupatia din ‘44: mare teamă s-a vârît în anii ceia de prăpăd în inimile noastre – nimica nu se uită… (…) in 1946 tata a strâns oleacă de pâne – însă activul ne-a luat grâul,păpusoii, fasolea, tot, până la un bob. Ne-arămas la suflet vaca sicalul. Noi, copiii, sora Nina, fratii Ion siVasiletăiam lemne cu beschia, mama amesteca rumegusul cu ce putea sclipuì, îl fierbea siasa mâncam toti sapte. Dar cât puteaisă te tii numai cu inimă de copac? Neavînd încotro, tata s-a apucat siatăiat calul; vreo douăsăptămâni am dus-o.

330

(…)“intr-o zi tata zice: «Anică, îmi iau doi băieti simă duc spre Polonia. Dacă găsesc ceva de mâncare, mă întorcsă-i iau sipe istialalti». A luat tata două lăicere mari sifrumoase, hainele mamei de nuntă – si, cu mine siIon, am pornit tustrei la drum tare lung sigreu. Ceilalti frati aurămas acasă, cu mama sicu vaca. (…) Am ajuns la Bălti, la gară, acolo ne-am suit pe un vagon, găvozdindu-ne lîngă o teavă mare din care iesea fum – degeaba: era iarnă, asacă am înghetat bocnă. Când am ajuns în Cernăuti, tata m-a lăsat pe minesă vând lăicerele, el cu Ion s-au dus prin piată. Nu stiu nici azi cum s-a întâmplat, dar niste blestemati mi-au furat lăicerele siamrămas cu nimic. (…) Am îmblat asa din sat în sat, din oras în oras până am ajuns la Strji. Intram în maga-zine sicerseam: «Deadea, dai hleb, dai tri rublea». Vânzătorilor li sefăcea milă de mine, îmi dădeau, care pâine, care bani, fiecare ce putea,că pe-acolo n-au tras foame asa strasnică. (…) Ne aciuisem într-o casăpărăsită. Fiind mai mititel, nu mai puteam de picioare, tata siIon erau prea slăbiti casă mă târâie prin bălti, omăt, apă, la cersit. S-au gânditsă mă lepede la vreun spital ori casă de copii. Când am bătut la usa spitalului din Stanislav, eram orb depăduchi, picioarele umflate, pline cu apă pe sub piele. Doctorii ceia m-au îmbăiat, m-au culcat… Parcă-lvăd siacum pe tata cum a deschis usa simi-a spus: «Tolică, noi ne ducem mai departe…»

“Amrămas acolo trei luni, după care m-au dus la o casă de copii. Tata s-a întors acasă, cu demâncare, dar fratele Vasile, mai mic ca mine, era înmormântat deacuma. N-au avut din ce-i face sicriu, l-au dus la groapă pe o scară de suit în pod…

(…) “in 1948 am scris acasă unde mă aflu, tata a venitsă mă ia. Era mai binisor de trăit, lumea iesise din grozăviile foamei. (…)să nu tragă nici puiul cel de sarpe ce am tras noi, Basarabenii sub rusi! Le povestesc copiilor mei, cu lacrimi în ochi cum oamenii nu mai aveau nici măcar lobodă, stir, frunze de salcâm, ceapa-ciorii. Se umflau bietii oameni, de nici nu mai vedeau cu ochii, atât de umflati sila fată erau simureau, câte 10-15 suflete pe zi. Dacă nu se stingeau atâtia atunci, multi dintre ei ajungeau oameni mari, învătati, îsipuneau la cale dreaptă copiii,rămasifără mamă,fără tată. Eu îi învăt pe copiii mei sipe toti care mă ascultăsă strângă orice bob de jos,săsărute fiecare bucătică de pâine,să nu deie cu piciorul în ea -că tare-i greu sitare-irău când n-o ai în casă. Pâinea-i tot asa de scumpă capărintii, ca fratii, ca surorile, ca Patria. Tare mă scârbesc cândvăd pierzîndu-se bobul de

331

grâu, bucătica de pâinetăvălindu-se pe jos,că tare, tare mai este scumpă pentru toti cei ce trăiesc pe fatapământului”.

Ion Betivu – Sângerei

(…) “in 1946 a fost sisecetă, c-adica n-a plouat, dar pe oameni i-au ucis impozitele, postavka. Fiecare avea câte un brat de chitante. Ce folos, toată ziua întrau pe poartă oamenii acti-vului si-ti cereausă plătesti din nou… Lumea era supusă, cu mare frică de putere. Când îti spunea de NKVD, dădeai sicămasa de pe tine. (…) Ne-au scăpat cu viată vaca sicele 15 oi. Mă duceamsă le pasc, furam de la mama o boaghe depăsat – îl tinea sub cheie, ne hrănea cu portia. Mulgeam oleacă de lapte într-o cutie de conserve, îl fierbeam, îl amestecam cupăsatul. Când nu mai puteam de foame, prindeam o oaie siîncercamsă mi-o mulg în gură

– oile se speriau, măcălcau pe obraz, pe piept, mereu umblam cu vânătăi, ca bătut. (…) Frate-meu venise de la armată gras, rumen. intr-osăptă-mână s-a învinetit, s-a umflat. Zicea: «Am venit de la o moarte, dau de alta».

(…)“Adunam sifierbeam buruieni.făceam din ele un fel de lipii

– cam amare, dar mergea. Vecinul Calistru umbla pe dealuri cu un cantâr de apă siprindea tistari. ii coceau, îi mâncau. Timoftesăcăreanu avea vacă, dar nu s-a îndurat s-o taie, s-o mănânce sia murit. S-au prăpădit atunci Palade, Bostan, Rusu…

(…) “Rusii l-au pus prisidate pe unul Gusaric. Era puturosul satului, se dădea la lucru ca piatra la deal.sărac sirău. Când venea la el o biată femeie,să-i cearăcăruta satului -rămăsese singuracărută, când înainte fiecare familie avea măcar una -să-siducă bărbatul ori copilul mort de foame la tintirim, zicea: «Asteaptă până mâne,să mai moară vreo 5,să facem economie». Câine era, nu om. După ce s-avăzut sef, si-a îmbrăcat casa cu covoare, ar fi fost în staresă si-o învălească sipe dinafară – haine fel de fel, zestre de-a oamenilor pe care tot el i-a pus pe listă de-au înfundat Siberia. Umbla din casă în casă cu pistolul sicu vreo cinci hăndrălăi ca siel, îti bortileau hornul, podeaua, grădina, cu o tepusă de fier,să caute ascunzători de pâne. Dacă găsea, nu-ti lăsa nimic-nimicută. Seara trântea betii cu muzicantii lui Gavrilă țiganu. Mai avea un obicei: trimitea vorbă la câte unul: «Să taie un cârlan,că deseară venim cu petrecerea la el». Nevastă-sa se îmbăta sichiuia: «Dac-o fi si-o fisă fie, / Numai pe-a noastrăsă fie!»

332

(…) “Unii se duceau peste Nistru, în Ucraina, după borhot – la ei îi zicea: jom. Gropile erau adânci de vreo douăzeci de metri. Ai nostri scoteau gunoiul acela, îl puneau pe bucăti de tablă si-l coceau. Unii mâncau asa, crud, până le plesnea stomacul. Altiicădeau în groapă sise înecau în umblătoarea aceea.

“(…) Tata a luat un sac de lăicere sis-a pornit în lume,să le schimbe pe mâncare (…) După vreo douăsăptămâni amvăzut un om negru prăvălit lângă gardul nostru. Mama îl alunga, spunîndu-ică n-avem nimic de dat. Numai eu l-am simtit: «Lasă-l, mamă,că-itătuta». Când militia, când hotii – îi luaseră lăicerele, îl bătuseră…

(…) “Tare se înrăise lumea. Unul Chirică si-a mâncat copilul. I-au găsit mânutele în cenusă. L-au judecat. Dar pe aceia de la Moscova care aufăcut foametea? Lor nu le-a cerut nimeni seama.

(…) “Erau multipăduchi, ne-am bolnăvit de tif. Eu am zăcut o lună, am mâncat mere acre siam scăpat. Când a venit rândul tatei, s-a dus la spital, la Glingeni. Nu le dădea nici o doftorie, doctorul Bujorski intra în fiecare dimineată în salon sirăcnea: «Toti, cu curu-n sus!» Cel care se întorcea însemnacă-i încă viu – cine nu, nu, era gata.
(…) “A doua vară sovietulsătesc ne-a dat grâu de semănat siun om de pază,să nu mâncămsământa. A fost an bun, s-afăcut grâu… Dar la treierat ne-a luat tot, tot, tot. Atunci, pentru 5 kile din grâultău, ascuns, te judecau si-ti dădeau până la 5 ani.

“Cum a trecut foamea, în ‘47, cum au început a ne da cu sila la colhoz sia ridica iar oamenii pe lumea amară din Siberia. De la noi vreo douăzeci de familii, le-au dus «în etap’». Dar asta-i altă poveste…”

Ion Stici,văratic, Râscani

“Când s-a abătut asupra noastră pârjolul foametei, aveam nouă ani. Tata murise pe front, mamarămăsese cu doi copii sifiindcă avea 5 hectare, trebuiasă deie foarte multă pâne la stat. imi aduc aminte cum veneau tot felul de comisii de la sovietulsătesc,să ne ieie pânea,să ne sechestreze lucrurile. Tovarăsii cu pistoale urcau vitejeste în pod simăturau totul, până la ultimul grăunte. Presidatele nu se oprea la asta: când intra în ogradă sivedea o pasăre, o împusca siporuncea mameisă o gătească – numai pentru el si-ai lui. Asta a fost înainte de secetă sifoamete. in anul foametei, eram goi-goluti, podul,cămara, beciul erau

333

pline de vânt. Ne luaseră totul, totul.
(…) “Pe măsură ce oamenii mureau de foame, deveneau tot mairăi, chiar sifemeile – doarvăduvele altfel se purtau, nu stiu de ce:văduvele – sierau multe, trei sferturi dintre femeile măritate – se întraju-torau,săracele, ajutau sipe câte un bătrân, pe copiiirămasisinguri. Se uneau, se duceau în Ucraina, vindeau lăicere siaduceau ceva secară, soia, borhot…

(…) “in al doilea an de foamete, ne-a organizat statul, la scoală, cantină. După aceea s-au lăudat cu marele-ajutor-sovietic: primeam o strachină cu zeamă albastră, nu stiu ce puneau în ea. Fiindcă eram doi frati, aveam dreptul numai la o strachină. Apă chioară. si albastră… Acum scriu încărtile de istorie cum ne-a ajutat statul sovietic… Dar nimic nu scriu despre faptulcă statul, conducerea de la Moscova, ei au provocat foametea la noi, luînd la cotă tot-tot-tot, cicăsă scoată nationalismul românesc din noi…

(…)“Numai ce iesisem din foamete sipe băietanii care mairămăseseră vii i-au adunat sii-a trimis la FZU. Nu stiu ce înseamnă, dar era vorba de ceva meserii. Nici o scoală de meserii nu mai era la noi, în Moldova – numai la ei, în Ucraina. Cine voiasă învete meserie trebuiasă plece dincolo de Nistru, la străini. Nu de bună voie, te lua cu de-a sila, te ducea în Ucraina site puneasă înveti numai meseria de miner.
(…)“invătătorul meu, Chetraru, Dumnezeusă-l ierte: în fiecare zi venea la lectii cu un pumn-doi de cucosei depăpusoi. Cum suna clopotelul de recreatie, el lăsa geanta deschisă pe catedră siiesea pe-afară – noi ne repezeam la cucosei…

(…) “Presidatele nostru era nu numaisărac, darrău, lenes, ciudos. ii plăceasă vadă cum tremurăm toti de frica lui. El ziceacă dă oamenilor douăcăi: na prava – în Siberia, na leva – la tintirim. Satul nostru e mic, dar el a dat pe listă, de deportat în Siberia, întâi în ‘40, la prima Ocupatie, cam 25 familii; în‘46, 16 familii, dar în ‘49 peste 30 de familii, derămăsese satul pustiu…”

Gheorghetătaru, Pojăreni, Ialoveni

“…in ‘46, prin iunie eraupăpusoii până la piept, nanti, verzi, negri de verzi – si-atunci n-a mai plouat. S-a pus seceta pe doi ani. A scăpat doar grâul, dar putin. si a venit ordine de latătuca Stalinsă se

334

ia toată pânea la stat. Eu, invalid,fărăvăz,fără mâna dreaptă, m-am dus la raionsă mă scutească. si m-au scutit! Am fost singurul scutit din sat”.

Mărturii culese de Alexei Vakulovski,
publicate în revista Tiuk, 2003

„Asa începe foamea:/Te trezesti dimineata viguros, /Apoi începe moleseala, Apoi începe plictiseala,/Apoi apare pierderea /Puterii ratiunii rapide, /Apoi apare linistea,/ si apoi începe groaza.”

(Daniil Harms)

„Prăjeam cîte un pumn de grâu sinepărea ca mâncam covrigi”

Ludmila Bacalov (n. 1922)

“Am vândut toate hainele în timpul foametei. Câte am avut mai bune, le-am vândut. Se ducea bărbatul meu în Polonia sile schimba pe cartofi, pe grâu, pe secară – ce găsea. Am dat sitoate covoarele pe care le-am avut sile-am mâncat atunci, cu foametea. in primăvară, ultima dată s-a dus Anton în Polonia sia adus macuc. Puneampăpusoii la deal cu hîrletul. Puneam un grăunte înpământ siunul în gură. Era foamete. Asa am iesit din foamete, cu macucul cela. Aveam sivacă, dar nu prea aveam cu ce o hrăni. si-n primăvară a dus-o mama la bitul Filip, la baltă, siacolopăstea,că iesise iarba. Iarna am hrănit-o cu ciocleji, am avut oleaca, sicu stuf verde – tot din baltă îl adusesem. in timpul foa-metei nici nu coceam pâine, uitasem cum se coace pâinea. Prăjeam cîte un pumn de grâu sinepărea ca mâncam covrigi sine miram cum înainte de foamete nici nu ne-a venit prin capsă mâncam grâu prajit. Nu stiam ca-i asa de bun.

“Dinfăina de papură sio boaghe defăina de grâufăceam gean-dra, un fel de plămădeală pe care o fierbeam sio mâncam. Pâine nu aveam din ce face. Mâncam cartofi cu lapte. Muscam din cartof sisorbeam o înghititură de lapte, era bună mâncarea, nemaipomenit de bună, asa ni sepărea.

“Odată afăcut mama mămăligă siam oprit din ea sipentru băieti, pentru Valentin siGică,căci pe ei îi aveam atunci,să mănânce când s-or întoarce la amiază de la scoală. Dar a intrat un tigan în casă, avăzut mămăliga pe soba, a întins mâna sia luat-o. Mama i-a iesit în

335

cale sii-a zis:
“- N-o lua pe toată, lasă sibăietilor mei o bucată.

“Asa siaufăcut: au împărtit bucata de mămăligă. Omul acela a mâncat bucata sa, apoi a iesit din casă. Mai târziu a murit siel, dar mama era multumităcă si-afăcut atunci pomană cu el, nu i-a luat mămăliga de la gura, i-a dat silui o bucată.
“Odată o femeie mi-a spus:

“- Amtăiat mîta si am mîncat-o. Nu mai aveam nimic pe lângă casă siam hotărît sa ne ducem în Polonia, poate găsim acolo ceva de-ale gurii, poate nu murim. S-au dus sin-au mai revenit în sat. Ori au ramas acolosă trăiască, ori au murit. Nimeni nu stie nimic despre ei. Se spune despre unii oameni ca le -a venit numai vestea, dar familiei despre carevă povestesc nici vestea nu i-a venit.

“Să nu credeti ca pe cei ce plecau în Polonia îi asteptau câinii cu colaci în coadă. Nici în Polonia aceea, unde o fi fiind ea, nu era rai, îmi spunea bărbatul. Uneori aduceau ceva pâine, iar alteori veneausărma-nii oameni, cei ce plecau acolo, cu mâna goala. si Anton al meu s-a întors acasa o dată cu mâinile în buzunare,că i-a tras din tren sacul cu cartofi, pe care-i adunase acolo. Cucăngile i l-au tras. Trenul mergea prinpăduri, oameniirăi îi ieseau înainte, aruncaucăngi de fier legate cu funii,căngile se înfigeau în saci sisăracul omrămâneafără mâncare. S-or fi înfiptcăngile si-n oameni, nu zic ba. Multe se întâmplau pe drumuri: mureau, îi ucideau, îi aruncau din trenuri – Doamne fereste! Chiar eu amvăzut o femeiefără picioare – i letăiase trenul.

“Noi ne duceam la lucru zi de zi simai puneam prin buzunare câte o mână de grâu. Rareori luam,că ne temeam. Iar odată când ne-am întors de la lucru amvăzut pe masa din casa noastră o movilită de grâu pe care noi n-o adusesem. si i-am întrebat pe băieti:
“- De unde-i grâul?
“- Au trecut nistecărute cu grâu pe lânga casa noastră siam luat noi din ele câte o cutie, cât am putut, mi-aurăspuns ei.

“Atunci am râsnit grăuntele acelea siamfăcut pâine. Pâine adevărată. Dar în rest mâncam mai des geandră, turte din papură, mai rar mămăligă. Da. Am avut noroc de vacă. Ea ne-a scos din foamete. O ruda de-a noastră, Fanasia, avea un băietel, Costică, dar nu avea cu ce-l hrăni. Ca sa nu moară de foame, lucra pe la oameni siei orăsplăteau cu ce aveau. Venea sipe la noi. ii dam din putinul nostru,că ne era rudă. A iesit siea din foamete. Badea Mihail, fratele ei, era la

336

puscărie siea se duceasă-l vadă. Când se ducea la dânsul, trecea pe la noi sizicea:

“- Mai dă-mi, Liusea, ce mai ai de mâncare,să-i duc silui Mihail,că-i suflet siel. ii dam.că îmi era jele. ii dam. Ce? L-au închis pe Mihail, fiindcă nu împlinise postavca la grâu. Cinci ani i-au dat. Asa era. N-a avut de unde lua grâu sia suferit.

“Tatăl lui Anton, adica socru-meu, repara moara. Avea siniste oameni care lucrau la dânsul. ii trebuiau niste piese la moara aceea sile-a adus de la oras. inchinase, cum se vede, putin vin sis-a culcat mai devreme, iar oamenii care lucrau la dânsul sifeciorii lui încă stăteau la masa. Cinci feciori avea. si au auzit pe cineva strigînd de la ulită:
“- ține-ti câinii, casă intrăm în casă.

“Ei au crezut ca-i seful de post siau potolit câinii.că seful de post trecea des pe la casa socrului meu, trecea sicontrola. Erau vreo cinci străini cei ce au intrat. Au năvălit în casă sicereau bani, pâine, îi amenintau pe cei din casă cu pustile. Feciorul cel mai mare al socrului meu, fratele lui Anton, s-a repezit la hotisă le ia pustile, iar banditii au stins luminile siau începutsă tragă. Oamenii străini, care lucrau la moară, au fugit, iar o fată, din cele care erau la moară, l-a trezit pe socru-meu spunîndu-i:

“- Scoală, mos Gheorghe, ca au intrat niste banditisăvă fure.

Vă pradă.
“Iese socru-meu afară, vroiasă fugă, dar l-au ajuns banditii sil-au împuscat. si pe feciorul lui l-au împuscat. Abia venise din armată. Au cotrobăit banditii prin beci, prin casă, au luat tot ce au găsit. si în locul celor furate au lăsat doi morti. Oamenii legii nu i-au mai găsit pe banditi. N-au aflat cine au fost ei. Casa socrului meu era în baltă.

“in timpul foametei l-au ucis sipe Filip Mestesug, un neam de-al nostru. El trăia la gradină. A fugit acolo,că se temeasă nu-l ieie la Sibir. Se gândea ca nu l-or găsi la gradina. Acolo îsiridicase casă sitrăia în singurătate. intr-o seară aude pe cineva bătînd la fereastră sistrigînd:

“- Mos Filip! Mos Filip! Dă-ne voiesă intrăm,că ne prăpădim.

inghetăm de frig. Viscoleste sinu putem ajunge acasă.
“Era noaptea. El dormea. S-a trezit din somn sii-a primit în casă ca pe niste oameni buni. Cu bunăvointă i-a primit. Avea o turtă pe masă mosul sii-a hrănit pe oaspetii nepoftiti cu turta aceea. Au mâncat sis-au culcat. Iar străinii ce s-au gândit?să-l ucidă sisă-i ia vaca; avea mosul ovăcută la casă. Cu drugul de fier cu care priponea usa i-au tras

337

mosului în cap sil-au ucis. I-au luat vaca, autăiat-o siau mâncat-o, dar nu le-a fost de folos omorul cela, i-au prins sii-au dus la puscărie pe ucigasi. Dar n-au stat ei mult în puscărie. Un an sijumătate au stat. I-au iertat, cred, ca era foamete siau socotit ca li s-a întunecat mintea de foame. Foametea era ucigasă, nu oamenii. Dar eu mă intreb: asasă fie? Ce, toti au omorît oameni? A fost mosul avan, nu zic ba, dar harnic era. A fost siprimar cândva. A fost om cumsecade, sinu prost. Gospodar a fost. Aveapământ mult, dar îl lucra impreună cu băietii lui. Avea trei feciori mosul. inăimea oameni numai la treierat. Cine stie dacă cei ce l-au ucis nu din ură fată de dânsul l-au ucis. Cine stie… Foametea a nivelat totul. si i-a iertat.

“Tare îmi plăcea în timpul foameteisă mănânc floare de salcâm fiartă în lapte. Când începusesă se coacă orzul, băietii mei îl luau în mâini siîl sugeau. Când orzul abia da în frupt. Semănasem orz în harman.că nouă ajutor în timpul foametei nu ne -au dat. Nimic nu ne-au dat. Cei de la sovietulsătesc dădeau cui vroiau ei. Nouă numai de semănat ne-au dat oleacă, în 1947, primăvara. Norocul nostru a fost ca Anton a avut putere siaducea pâine din Polonia. si vaca ne-a salvat.fără vacă nu stiu ce aveamsăpătim atunci, în timpul foametei. Dar am trecut-o sipe asta. Omul harnic e rezistent, puteresă ai. si oleacă de noroc.”

A doua mărturie culeasă de Alexei Vakulovski:
„in timpul foametei oamenii nu vorbeau între ei”

Istina (n. 1919) si Nicolae Coretchi (n. 1921)

“Istina Coretchi: in 1945 ne-am însurat cu Colea, iar în 1946 nu s-a facut pâinea. Semănasem noi, dar n-a crescut nicipăpusoiul, nici grâul. Am smuls spicele sicioclejii cu mâinile. Aveau unde siunde câte un grăunte. Atunci l-am născut pe Timofei, iar Colea s-a dus în Polonia dupa mâncare. Asa ziceau atunci, ca se duceau în Polonia, dar de fapt se duceau în Ucraina. A adus Colea oleacă de fasole, putină secară, le -a lăsat acasă, a mai luat haine, toluri, ce mai aveam, sia plecat iarăsiîn Polonia ceea.A adus cartofi, dar înghetati.că ei nucălătoreau în vagoane, se suiau pe acoperis siera vrăjmas de frig acolo. Ce eramsă facem cu cartofii ceia? Trebuia noisă mâncăm sisă mai schimbăm pe fân pentru vacă,că aveam ovăcută pe care o tineam în casă cu noi. Casă nu înghete orisă nu ne-o fure cineva. Asa am iernat până în

338

primăvară. in primăvară ne dădeau câte o bucătică de pâine siieseam pe deal la lucru. Am puspăpusoii cu sapa. il luam în brate pe Timofei, puneam sapa în spinare sicu un sip de lapte lucram toată ziua. Puneam copilul jos sifăceam cuiburi înpământ nearat.“Ne-am tinut sufletul,că dacă stăteam acasă, muream. Mai desrămânea acasă mama cu băiatul. Când veneam de la lucru, ei ne asteptau la coltul casei. Le aduceam silor câte o farâmătură de pâine. in 1947 ploua, era cald sice am pus înpământ – totul a iesit siera asa de frumos… Toamna am scăpat de foame. Ne era mai usor. Lapte aveam. Pâine aveam. Ce ne mai trebuia? Am iesit cu zile, dar prin grele zile am trecut. Poate de atâta si-a betejit Timofei stomacul,că de mititel a fost chinuit. Lapte aveam, dar altceva… Greu a fost. Nici pe urmă, când am intrat în colhoz, nu ne-a fost usor. Abia prin 1957 am tinut un ban în mâna, iar până atunci ne multumeam cu te miri ce.

“Eu scoici n-am prea mâncat. Am încercat o dată, m-am îmbol-năvit sin-am mai pus scoică-n gura. Vaca ne-a scos din nevoi.că nici papură, nici ciocleji nu puteam mânca. Am mai tinut în iarna ceea o oaie sio găină. Asta ne era toata gospodăria. Atâta aveam. Le dam în casa, încuiam usa sinu ni le -au furat. Am iesit la iarbă verde cu vaca sicu găina, iar oaia a iesit o dată din ogradă sin-am maivăzut-o.

“Mâncam siburuiene. Le amestecam cu lapte, le presuram cu o mână de bulgur simâncam. Azi sivitelor le dăm mâncare mai buna, dar atunci… Atunci în Purcari niste femei au mâncat doi copii.rămăseseră copiiifărăpărinti: pe tatăl lor l-au dus la puscărie, iar mama le-a murit de foame. Femeile celea au chemat copiii la dânsele sii-au mâncat. Le-au găsit mai târziu capetele sice a mairămas din ei. Pe femei le-au dus la puscărie. Doamne fereste… Noi am gustat carne de cal. Ni s-apărut bună.

“in timpul foametei oamenii nu vorbeau între ei. Se uitau unul la altul simergeau mai departe, dacă nu zăreau în mâna cuiva ceva de mâncare. Abia când începusesă apară pâinea s-a inviorat lumea. Oamenii au început a râde, a glumi.

“Colea a venit odată cu cartofi din Polonia prin Nezavertailovka. Ne-a poruncit prin niste oamenisă-l întâmpinam. Ne-am dus, am trecut Nistrul siam luat toti câte un tobultoc de cartofi în spate. Dar erau înghetati cartofii ceia. Asa i-am mâncat. Ce erasă facem? Colea de trei ori a fost dupa hrană. Primăvara asteptamsă fete vaca sinu-l lăsam sa plece, dar el mi-a spus ca s-a înteles cu un om de acolosă-i ducă niste cârlige. A luat un sac de cârlige sis-a pornit. S-a suit în tren, iar acolo

339

au năvălit niste banditi cu cutitele sii-au luat sacul. Credeau, pe semne, ca-n sac e zestre.să fi stiut ca-s niste betisoare de vită-de-vie nu le mai luau cât lumea. Dar asa… Colea s-a dezbrăcat de izmene (erau noi-noute) sile-a schimbat pe cartofi. Asa a venit acasă: cu vreo zece kilograme de cartofi în spinare sicu pielea în pantaloni. Apoi s-a îmbolnăvit sia zăcut vreo lună de zile. Era slab sinici nu putea vorbi la un timp. Credeamcă-i gata, nu se mai ridică din pat. Se speriase, cum se vede.văzuse moartea cu ochii. Hotii ceia puneau cutitul în pieptul omului, îi luau sacul si-l aruncau din tren, apoisăreau siei,că mergea încet trenul prin locurile celea; aveau, cum se vede, legătura cu masinistii. Prin multe am trecut noi, dar am avut zile siam ajuns azi la 80 de ani. Azi alte griji avem.

“Nicolae Coretchi: Da, de trei ori am fost în Polonia. Ne suiam ori pe acoperisul vagonului, ori ne îngropam încărbuni. Casă nu înghetăm. ingropam sisacii încărbuni,că prinpăduri ieseau tâlharii cucăngile, le legau cu funii de copaci sile azvârleau în noi. Trăgeau ce lecădea: om, sac – nu se uitau. Eu m-am înteles cu un omsă-i duc niste cârlige. Ne stia limba omul acela. M-am pornit cu un sac de cârlige, dar mi le-au furat. Trebuiasă nu le pun în sac. Dar când ai s-o tragi – o tragi. Dar tot am ajuns la omul cu care m-am înteles. Am lucrat putin timp la el sim-am pornit spre casă. Dacă mai stăteam acolo vreo trei zile, Timofei avea sa moară. Nu aveau nimic de mâncare. Vaca înca nu nefătase, iar pâinea se terminase toată. Era greu de noi, dar am adus citeva kilograme de cartofi sine-am tinut în viată. Da.

“Istina Coretchi: Când ne-afătat vaca, am scăpat de grija cea mare. Nu mă mai temeam ca osă-mi moară copilul. El trăia cu mult mai bine ca noi. Măcar grija hranei nu avea. Venise atunci la noi un cumnat din Olănesti, s-a uitat cum trăim, iar când s-a dus acasă i-a spus surorii mele:
“- Ei n-au cu ce trăi, dar cresc un băiat gros sivoinic!
Cu lapte l-am tinut. Noi cu lapte numai nepăzeam sufletul, iar pentru baiat era o hrană bună laptele.

“Nicolae Coretchi: Eu sicu tata am fost în Polonia, sicu mama am fost. Mai des aduceam de acolo secară sicartofi. Chinuri. Ca alde tata trăiau greu. Aveau multi copii, dar nu aveau vacă. Nu era batrân tata, dacă împlinise vreo 45 de ani, dar îl asteptau acasă o multime de guri; trebuiasă le hrăneasca. Eu eram cel mai mare, eram însurat în timpul foametei. Alde tata au trăiit mai mult cu papură, cu scoici, cu

340

ciocleji, cu bete derăsărită, cu ierburi, dar i-au tinut pe toti ai nostri vii, n-a murit nimeni. Azi toti îs gospodari, la locul lor.

“Istina Coretchi: Atunci nu aveam nici chibrituri. Dacă vedeamcă la vreo casă iese fum, ne duceam cu o cutie, împrumutam jăratic siaprindeam lemnele din soba noastră. Nicisăpun nu era. Puneam niste cenusă în apă, o fierbeam, faceam lesie sine spălam ori spălam hainele cu lesia ceea. Nu era nici sare, nu era nimic. Asa am trăit câtiva ani. Apoi au începutsă aducă prin magazine sisăpun, sisare, sichibrituri. Puteam cumpăra câte o jumătate desăpun, dar erasăpun, nu lesie.

“Să fi trăit tata, poate nu mai simteam noi foametea. A fost un om gospodar tata, aveampământ, aveam de toate, dar munceam ziua intreagă, iar în 1944 l-au arestat rusii pe tata sil-au dus la închisoarea din Tighina. Cât a fost mamasănătoasă, se ducea la el cu mâncare, cu bani – cu ce avea. Dar a dat tifosul în noi, a zăcut mama, au zăcut surorile mele, am zăcut eu siarămas tata singur în puscaria ceea. Cine stie ce mânca, dacă mânca. si a murit de foame sidepăduchi, acolo, tata. M-am dus eu cu sora cea mai mare până la Tighina pe jos,că nu mergea nici ocărută spre oras, ne-am dus sil-am găsit pe tata în morgă, am plătit sil-am îngropat în Tighina pe tata. in cimitirul ista de la marginea orasului l-am îngropat, apoi ne -am întors acasă. Osăptămână am mers încolo siîncoace. Acolo zace siazi tata. Timofei îl chema. Asa amrămas numai cu mama, dar nu aveam casă, arsese în timpulrăzboiu-lui, sitrăiam la sora mea. Atunci l-am întâlnit pe mosneagul meu; acum e mosneag, dar atunci era un flăcău chipes. Ne-am întâlnit sine-am luat. Trăim împreuna până azi. Cinci copii am crescut. si i-am dat la lege pe toti. Au casele lor, au gospodăria lor, au copiii lor sinu ne este rusine de ei. Chiar ne mândrim cu dânsii. Numai foametesă nu fie. Foametea… Foametea poate n-ar fi ucis atâta lume dacă nu ne luau toată pâinea din casă. Munceam zi si noapte cu Colea, adunam pâinea, iar ei veneau sine-o luau. Nu dovedeai binesă hărmănesti pâineacă veneau siti-o luau toată, dacă nu dovedeai s-o ascunzi.“Mama avea câteva deseatine (1,20 ha) cu grâu, l-am strâns, l-am adus acasa, dar n-am dovedit sa-l suim în podcă au venit cei cu luatul sine-au poruncitsă-l punem încăruta lor. Mama a ziscă grâul nu e al ei, ci al lui Colea. S-a gândit biata femeie ca nouă ausă ne lase, ca le-a fi jele de tineretea noastra. Ai găsit cuisă le fie jele! Au luat tot grâul cela. Noi ascunsesem niste pâine într-un poloboc. Au dat side ea, au luat-o, dar l-au târît cu ei sipe Colea; l-au tinut închis la Olănesti trei luni de zile, apoi l-au eliberat,că

341

nu era omul vinovat. Ei pe mama o tineau de culac si cum auzea vreo veste rea, sireaca mama se ascundea ani la rând. Când i-au ridicat pe ceivăzuti ca culaci, mama se ascundea la noi, dar au găsit-o siau luat-o, au închis-o, apoi i-au dat drumul acasă,că nu mai avea ea nimic, numai sufletul; cu ce aveausă se procopseasca de la ea?să fi avut avere, poate o duceau în Siberia. Dar asa arămas acasa mama. A trăit la noi pâna a murit. Din spaima ceea i se trage simoartea,căci a tras o frica mare, i s-a ridicat tensiunea sia murit. Am tras noi mari greutăti.

“Am muncit. Am muncit, cucălcâiele crăpate lucram,că nu prea aveam încăltaminte sinici haine. in timpulrăzboiului am ascuns tot ce aveam în vreo sapte locuri. si în pod am ascuns o ladă, si-n sarai amfăcut o groapă, si-n altepărti. Dar a ars casa noastră sia ars sizestrea.rămăsese ceva îngropat langa casă, dar a putrezit siam ramas goi. Greu, greu am trăit.

“Iată am ajuns sila bătrânete, dar tot goi suntem. Am adunat ani la rând bani, i-am dus la bancă, dar ni i-au furat sipe aceia. in loc de o mie de ruble ne-au întors un leu prăpădit. Batjocură.că noi de moarte îi tineam, nu pentru baluri. Dar ne-or îngropa copiii. Cesă facă? Or pune mână de la mână sine-or îngropa.

“Atunci, în timpul foametei, dacă nu aveam vaca, ne murea băiatul. Timofei e născut atunci, în 1946. Mama zicea:
“- Aresă moară băiatul ista.
“- si ce dacă aresă moară?, îirăspundeam. si eu osă mor.
Toti osă murim.

“Eramsătui de viată. Nu nepăsa de nimic. Vroiamsă scăpăm mai repede de chinuri. Dar a începutvăcuta noastrăsă deie lapte siam început a prinde la puteri. Ne-am salvat. si Colea venise din străini cu putină pâine. Mare bucurie aveam atunci. țin minte cum odată, în sâmbăta Pastelui, am venit de la deal cu o mâna de grăunte. Semănam atunci grăunte depăpusoi înpământ, dar sila gură duceam. Erau pe câmp multe cutii de conserve goalerămase din timpul razboiului sinoi puneam grăuntele în cutiile celea sile prăjeam la foc. Mâncare gustoasă. Dar le mâncam sicrude.că nu erau otrăvite. Atunci, însărbătoarea Pastelui, o mână de grăunte am mâncat. Trebuiasă trăim.

“Timofei Coretchi (1946): Eu cufătul vacii am iesit din foamete, cum mi-au povestitpărintii. Laptele m-a salvat siastăzi putem sta de vorbă. Cresteam eu, crestea sivitica ceea. Am tinut-o la casă mai mult de zece ani, mi se pare. Eu opăsteam. Dar o dată am hrănit-o prea mult,

342

s-a umflat vaca simurea. Parintii au fost nevoiti s-o taie. Autăiat-o siau împărtit-o pe suflete, n-am prea înteles noi multe din carnea ceea. A nimerit la stat. Dar până la nenorocirea ceea ea ne-a fost satul casei. Vreausăvă povestesc ceva sidespre bunica Maria. Dupa cum v-a spus mama, ea a trăit până la moarte cu noi. Eu lucram în Saratov, în Rusia. Mă pornisem după noroc în lume, iar bunica nu putea murifărăsă mă vadă. Totdeauna întreba dacă n-am venit eu acasă. Când m-am întors acasă, ea m-avăzut, a lăcrimat siîn aceeasizi a decedat. Se tinea pe lumea asta bunica numai cu gândulsă mă vadă. Când m-a zărit, nimic n-a mai retinut-o pepământ.

“Istina Coretchi:vă povesteamcă în ziua de Pasti am mâncat numai o mână de grăunte. Ne uitam unul la altul sine aminteam altesărbători, dinaintea foametei, când aveam ceva mai mult pe masă decât o mână de grăunte. A venit atunci la noi o verisoara de-a mea sine-a adus o oala de lapte cald sio hrincă de măligă. Asta ne-a fost masa desărbători. I-am multumit, ne -am înfruptat din bunătătile aduse, iar dimi-neata am iesit la lucru. Of, Doamne, Doamne. Mâncampăpusoi cruzi, aveam dintisănătosiatunci.păpusoiul e pâine, nu papură. Ne-am tinut cum am putut, nu ne-a înghitit foametea. Trăim siazi împreună. Am avut zile, dar câti au murit… Chiar un frate de-al mamei, în 1947, s-a dus la cantină, a mâncat două portii siîn doua zile a murit. După atâta post, era periculos sisă mănânci pesăturate. Nu rezista organismul.

“Nicolae Coretchi: Lucram pe la oameni când am fost în Polonia. Noi paiele le hărmăneam cu caii, dar ei le puneau în snopi siacopereau casele cu ele. Trăia bine lumea acolo. Aveau cai, vaci, oi,cărute. Ca sinoi înaintea foametei. Dar grâu n-aveau. ii intrebam de ce nu se face grâul la ei (sinerăspundeaucă nu dovedestesă se pârguiască.pământul lor e nisipos. Dar secara sefăcea. Aveau multă secară. si mori aveau ca la noi. Am întâlnit acolo un mosneag de 110 ani. Era voinic încă. Fuma, bea rachiu din sfeclă de zahăr, suduia. stia limba noastră mosneagul.făcuse cândva armata la Cetatea Alba, mi se pare ca-n timpul lui Neculai. La noi afăcut armata. Trăiau oamenii. Foametea nu se lăsase peste dânsii. Dar n-a durat zece ani sia început a veni polonezii ceea la noi dupa mâncare.rămăseseră sieifără pâine. I-am ajutat. Cum altfel?”

(nr. 2 Tiuk 23001/2002

343

A treia mărturie culeasă tot de Alexei Vakulovski:
„Chiar sicel care avea putină pâine era flămândvăzînd atâta foamete în jur” – Grigore Moraru (1921)

“Seceta nu e un fenomen rar la noi în Moldova. incă pe când învătam la Viisoara, prin anii 1935-1939, eram obligatisă pregătim câte o conferintă pe diferite teme. Un profesor de-al nostru, un neamt cu liceulfăcut la rusisicu universitatea terminată în Germania, îmi porunci odată:
“- Tu aisă vorbesti despre secetă!

Biblioteca scolii din Viisoara era foarte bogată pentru acele timpuri, asa ca am avut de unde aduna informatii. Mă uimise atunci mai ales faptulcă seceta e un fenomen care se repeta dupa anumite perioade de timp. in uneletări ea are loc la peste o sută de ani, în altele peste patruzeci, iar la noi ea îsiarată coltii din trei în trei ani.vă dati seama? Din trei in trei ani! si în anii 1945-1946 a fost mare secetă la noi, dar ieseam, poate cumva, din nevoi, dacă nu ne lua statul toată pâinea. Noi doar am fost în zona frontului.pământulrămase nelucrat si, totusi, n-am fost scutiti de impozite. Ne-au luat toată pâineafără nici o crutare. Rânjind ne -au luat-o. Ne-au măturat podurile. in acea vreme cruntă a murit cam jumătate din populatia satului nostru. Mânca lumea steje, ciurlani, papură, miez din bete derăsărită, ciocălăie… Turtelefăcute dinfăină de papură ni sepăreau tot asa de bune ca cele coapte dinfăină de grâu. Scoicile pe care le adunam din Nistru ni sepăreau de frupt, iar pestele era ceva iesit din comun, era ceva extraordinar. Oamenii care aveau o vacă la casă se socoteau foarte bogati. Asa siera. Laptele i-a scos pe multi din foamete. Aceia care au avut vaci n-au murit. Pe atunci medicii ne recomandausă mâncam chiar cioroi siguzgani. Numaisă ne salvăm cumva. Mânca lumea grăunte măcinatefără a le prepara în vreun mod oarecare. Chiar sicel care avea putină pâine era flămândvăzînd atâta foamete în jur. Pînă în 1946 nimeni la noi în sat nu mânca carne de cal, iar în timpul foametei au dispărut aproape toti caii. I-au mâncat. După foamete oamenii cu hârletul puneaupăpusoii înpământ.săpaupământul tot cu hârletul. Nu avea cine trage plugul. Mâncau unii sicâini. țenea B., bunăoara, sifratii luirămăseserăfărăpărinti. Casă supravietuiască, au mâncat câinele.

“Murea lumea. La înmormântare îi mobilizau pe cei maisănătosisimai voinici. Mai des îl vedeam pe mos Ivănas Spătarucărînd mortii cucăruta ori cu sania.

“Lucruri strasnice se înfăptuiau atunci.căci ce poate fi mai

344

îngrozitor decât sacrificarea copiilor? Un bărbat din Palanca, ori din Tudora, simti lângă o casă miros de carne prăjită. Intră sivăzu cum unul cu mintile pierdute împinsese un copil în cuptor sise pregăteasă-l mănânce. in satul nostru parcă n-au fost asemenea cazuri, desioamenii se umflau de foame sise stingeau zilnic. Va puteti închipui un sat în care nu se aude cântat de cocos? Straniu, nu?
“Asa erau Antonestii nostri în timpul foametei.

“Totusilumea a supravietuit. Mă gândesc uneorică i -a ajutat sisimtul umorului, deside multe ori era cam negru acest umor. Mă rog, sitimpurile erau de aceeasiculoare. Era un dascăl la noi, unul Mihail Ivanovici. Slăbise extraordinar. Avea un cartuz mare sipărea un copil la înfătisare. Trupul i sefăcuse ca un chibrit. L-auvăzut rupînd simâncînd ciurlani, iar unul mai din neamul luipăcală nu se putu retine si-l întrebă:
“-ăstia ti-s colacii, sfintia ta?

“Mai erau în sat câtiva frati muzicanti. țin minte numaică pe unul îl chema Anton, iar pe altul stefănică, o lume îi stia, la multe nunti sicumetrìi aufăcut veselie. si iată ca unul din ei moare (nu-i stiu numele) sil-au îngropat cu tot cu trombon. Au mai adus la groapă câteva trupuri siun gropar a fost depăreresă-i ia instrumentul, dar l-au oprit ceilalti:
“- Lasă-l, bre: cu ce-osă cânte pe lumea ceea?
“Cine stie… Poate simtul umorului e artileria noastră grea.
“Dar oamenii nu asteptau numai mana cerească. Ei actionau. Se luptau pentru viată. Se duceau în diferite orase casă schimbe pe mâncare tot ce aveau prin casă, iarna aceea a fost împotriva poporului. Era foarte geroasă. Casă nu înghete cartofii ce le puteau salva viata celor apropiati, oamenii umpleau sacul cu tuberculi, udau alt sac, mai mare, cu apă si-l îmbrăcau [îl trăgeau] peste cel plin. Cel ud îngheta sipăstra productia o perioada mai lungă de timp. Ucrainenii se cruceau când vedeau asa „frigider”. Ziceau ca la asemenea „pivnite” nici nu s-au gândit. Inventau oamenii diferite lucruri, unul mai ingenios ca altul, numai ca sa poată supravietui copiii lor siei. Numai cei ingeniosisiputernici au iesit din foamete. Restul au pierit, i-au dus cu zile înpământ.

“A fost foamete. O foamete cruntă si rea. Dacă nu ne-ar fi măturat podurile, n-ar fi murit nici un om. Fiindcă, după cum v-am spus, oamenii nostri sunt deprinsicu secetele sistiu a le învinge. Dar ne -au luat toată pâinea din casa. Ne-au măturat podurile. Ne-au lăsat cu dintii la stele…”

345

Din vara anului 1947, în documentele găsite, traduse, reproduse, apare un element nou – chiar din titlu :

“Informatia viceministrului ocrotiriisănătătii al RSS Moldove-nesti N.N. Ejovcătre Presedintele consiliului de ministri al RSSM G.I. Rudi sisecretarul CC. al PC (b) M., N.G. Covali despre spitalizarea bolnavilor de distrofie siasigurarea întretinerii lor” (s.m. P.G.).

“in scopul spitalizării bolnavilor de distrofie, conform directi-velor consiliului Ministrilor al RSSM, în luna iulie (1947) în republică functionau 10.000 locuri provizorii. Locurile (…) au fost asigurate cu produse alimentare siasignatii numai până la 1 august (informatia poartă data: 27 iunie 1947, n.m. P.G.). ținînd cont de numărul mare al bolnavilor de distrofie precum side existenta multor copii ai nimănui (1.800 persoane), a bătrânilor internati actualmente pe aceste paturi, se crează imposibilitatea aprovizionării lor, începînd cu 1 august”.

Am ajuns sila asta. Cronologic, începuse demult, însă abia acum autoritătile rusesti îi spun pe nume. Din informatia sefului sectiei judetene Bender (Tighina), A.D. Mocialovcătre secretarul CR al PC(b) M., D.K. Bîcikov despre “situatia” din satulsălcuta raionulcăinari:

“Am fost informatică locuitoarea C.I., n. 1903, dintărani chiaburi, analfabetă, foloseste în alimentatie carne de om. Controlul faptelor a stabilit : C.I., la data de 18 martie 1947, în timpul odihnei sotuluisău, C.V., l-a lovit cu toporul în cap, l-a decapitat, carnea a fript -o sia mâncat-o. Sub arest, la interogatoriu, C.I. a recunoscutcă si-a omorît sotul cu scopul de a-l mânca. Pe lângă aceasta, a recunos-cutcă în ianuarie 1947 a născut doi copii, dintre care unul mort. impreună cu sotul l-au mâncat pe nou-născutul mort, apoi l -autăiat sipe cel de-al doilea, folosindu-l în alimentatie. in aceiasilună au dezgro-pat, în cimitir, mormintele a 2 copii, de 3 si5 ani siau mâncat cadavrele. După un timp, C.V. (sotul – n.m. P.G.) a invitat la ei în casă o fetită de 6 ani, orfană, din satul Zaim, r.căuseni, pe numele F., a omorît-o siîmpreună cu sotia au mâncat-o”.

Informarea – politico-politienească – poartă data de 5 aprilie 1947. insă simai devreme (7 martie) medicii V. Averbuch siB. Morozov, membri ai comisiei de expertiză medico-judiciară sipsihologică adresează ministerului ocrotiriisănătătii a RSSM o notă cuprinzînd rezultatul studiului în raionul Cangaz, judetul Cahul. Citez:

346

“(…) Până la 28 februarie 1947, în raionul Cangaz au fost înregistrate 12 cazuri de necrofagie sicanibalism, cu participarea a 20 persoane, dintre care au fost arestate 13. Dintre cei depistati până la 28 februarie 1947, 4 au murit. (…) Cercetării medico-legale sipsihiatrice au fost supuse 9 persoane”.

“Concluzii : (…) in timpul cercetării a iesit la iveală faptulcă nu toate cazurile de necrofagie sicanibalism au fost luate în evidentă la timp decătre organele MAI sicazurile înregistrate nu reflectă starea reală de lucruri, adică proportiile mari ale necrofagiei sicanibalismului în acest raion la ora actuală (s.m. P.G.)”.

in sfârsit! Chiar mai târziu (pentru multi prea târziu – însă pentru a-i salva pe cei încă în viată), se vor lua măsuri adecvate, se va suprima cauza: foametea provocată de rusi.

Ne-am înselat. Fiindcă iată ce scriu acesti doi, totusi, medici:

“Primele cazuri de necrofagie sicanibalism n-au implicat luarea de măsuri urgente sinici penalizarea criminalilor si, în virtutea acestui fapt, elementele de acest tip si-au format o impresie eronatăcă asemenea fapte arrămâne nepedepsite” (s.m. P.G.)

Victimele, acei nefericiti oameni,tărani, unii analfabeti, spoliati, înfometati de Puterea Centrală de la Moscova – erau “elemente” – care abuzaseră de Puterea Sovietică – cum? “Formîndu-siimpresia eronatăcă asemenea fapte arrămâne nepedepsite”! Care fapte: înfometarea, animalizarea oamenilor, actiune politică, deliberată a Rusilor asupra ne-rusilor, a ne-sovieticilor? “Fapta”, sub pana doctorilor Averbuch siMorozov: canibalismul la care fuseseră împinsi, constrânsioamenii.

Altă inventie rusească: pentru a… combate canibalismul, necrofagia, e suficientsă-i “lămuresti” pe oamenică nu-i frumossă se mănânce între ei, iar pe cei care nu tin seama de avertismentsă-i pedepsesti cu severitate! O explicare (medicală) a faptelor:
“Marea majoritate a cazurilor cercetate au fost precedate de o flămânzire îndelungată (15-20 zile) siprezintă o distrofie moderată (majoritatea suferă de distrofie gradul I), o retardare intelectuală evidentă, primitivism psihic sidiminuare a tonusului emotional (carac-teristică distrofiei) până la gradul de apatie. Explicarea comportamen-tului acestor persoane prin prezenta unor psihoze clar conturate la momentulsăvârsirii crimelor pare a fi imposibilă”.

Iată ce “consideră” medicii Averbuch siMorozov:

347

“in baza expertizării efectuate considerămcă persoanele culpa-bile nu intră sub incidenta art. 10 al Codului penal al RSS Ucrainene (iar Codul ucrainean!) sitrebuiesă fie recunoscute responsabile”.

Ce propun cei doi medici, în vederea “eradicării”? in 8 puncte:

“1. Toate persoanele vinovate desăvârsirea unui asemenea gen de crime necesitînd tratament antidistrofic, trebuiesă fie internate sub pază, în regim de izolare;

“2. Persoanele vinovate de asemenea crime care nu necesită tratament medicalsă fie supuse unui interogatoriu accelerat sisă fie trase larăspundere, în regim de arestare;

“3. Organele puterii localesă divulge la timp cazurile de necro-fagie sisă ia măsuri eficiente de supraveghere a populatiei, precum sisă amplifice activitatea de informare a organelor MAI în scopul prevenirii lor; “4. Organele Ministerului Securitătii, în cazul analizării acestui gen de faptesă-sifocalizeze atentia asupra posibilei agitatii provoca-

toare din partea elementelor dusmănoase care-i împing pe indivizii instabili din punct de vedere moral sipsihic lasăvârsirea crimelor, în special tinîndu-se cont de zona de frontieră a acestui raion (Cahul – nota sisublinierea mea, P. G);

“5. Procuratura siMAIsă explice la fata locului gravitatea acestor crime;

“6.să fie asigurate îngroparea la timp, corespunzător exigentelor stabilite a cadavrelor sipaza cimitirelor;

“7. Reiesind din situatia materială grea a populatiei, în special a familiilor cu copii, considerăm oportună spitalizarea obligatorie a tuturor copiilor distrofici de toate gradele siorganizarea unor puncte alimentare pentru toti ceilalti copii;

“8.să se amplifice activitatea de lămurire a populatiei despre caracterul criminal al infractiunilor sidespre tragerea larăspundere pe care o implică.

“Comisia medico-legală sipsihiatrică de expertiză, Morozov, Averbuch”.
La 16 iunie 1947 era transmisă informatia:
“La 31 mai 1947 în satul Pitusca raionulcălărasi, N.O. în vârstă de 8 ani l-a înjunghiat pe fratelesău M. de 9 luni, o parte a lui a fiert-o în oală si, împreună cu sora sa de 3 ani, au folosit-o în alimentatie. (…) Când mama O.N. sifratele B.N. s-au dus la câmp, N. l-a luat din pat pe fratelesău M., l-a dus în odaia nelocuită, i-atăiat capul cu cutitul, apoi

348

l-a dezmembrat sil-a fiert în oală, apoi împreună cu surioara de 3 ani au folosit în alimentatie această carne, lăsînd o portie sipentru unchiul B., însă în absenta lui N. surioara a mâncat-o sipe aceasta”.

Să nu se creadăcă toti Românii din Basarabia mâncau carne de om, ci sialte “alimente” specifice societătii sovietice – cunoscută ca cea mai bună, cea mai dreaptă, cea mai prosperă societate din lume – rapor-tul din 5 iunie 1947 întocmit de viceministrul ocrotiriisănătătii al RSS Moldovenesti, Hechtmann, al sefului directiei Chisinău, Discalenko sial medicului neuro-patolog Beidburd – zice:

”intre 1 mai si4 iunie a.c. au fost înregistrate 140 cazuri de intoxicatie cu plante otrăvitoare (troscot, lobodăsălbatică, ridichioară).

(…) Toate cazurile prezintă edeme faciale, ale membrelor inferioare, paliditate pronuntată a epidermei mâinilor. Fenomenul ischemiei progresează până la necroză. Durata bolii: 3-5 zile.

“Tratamentul a constat în administrarea salolului cu urotropină, cafeină silapte dulce.

“Cu populatia s-au dus convorbiri despre pericolul utilizării în alimentatie a plantelor otrăvitoare”.

Supravietuitorii vor fi lăudat pre Domnulcă n-au fost arestati sicondamnati, ca cei care “foloseau în alimentatie” propriii copii.

Iată sio statistică: “Estimarea populatiei rurale a RSS Moldovenesti la data de l ianuarie 1948”.

“La 1. ian. 1948 populatia rurală număra 1.737.000 persoane ; 780.500 populatie masculină, 965.500 feminină. Fată de începutul anului 1947 populatia s-a micsorat cu 193.900 oameni – dar fată de anul 1944, când a început re-Ocupatia Sovietică?, dar fată de 1940 – înainte de Ocupatia Sovietică din 28 iunie, când Basarabia număra 2.500.000 de locuitori – adevărat, inclusiv citadinii ? – întrebarea mea, retorică – P.G.. Descresterea populatiei reprezintă 10 % fată de anul precedent, respectiv 12,7% sex masculin, 7,7% la feminin. Cea mai mare morta-litate: grupa de vârstă de 2 ani: 52 %. (…) Dacă în întreg anul 1946 sporul natural constituia minus 477 persoane, pentru anul 1947 el este de minus 100.300 persoane.”

Raport al Ministrului Afacerilor Interne din Moldova, Tutuskincătre superiorulsău de la Moscova, Kruglov, la 19 decembrie 1946 :
“Ca rezultat al ocupatiei române sia secetei anilor 1945-46

349

[n-ar fi fost mai just-bolsevicestesă nu pomenească nimic de “secetă”, doar de “mostenirea ocupatiei fasiste române”?- n.m. P.G.], situatia alimentară a Republicii Moldovenesti este extrem de grea – mai ales latăranii din raioanele Chisinău, Bender, Cahul, sipartial Orhei siBălti.

(…) La 10 decembrie curent printre locuitorii satelor se numărau 30.043 distrofici, din care 18.570 copii. Situatia pe raioane: Chisinău: 13.717, Bender: 9.301, Cahul: 6.755, Orhei: 920, Bălti: 50. (…) în sate multe familii zac umflate din pricina malnutritiei,fărăsă dispună de un kilogram de pâine.

“in satele Baimaclia siSălcuta, raionul Bender, familii întregi – câte 3-5 persoane – suferă de edeme provocate de lipsa de albumină, gradul II siIII. (…) in raionul Leova subnutritia siinanitia au doborît un mare număr de copii de vârstă prescolară. in urma unui examen medical din 19 localităti, din totalul copii: 2.101 suferă de subnutritie 1.113. Aceste cauze au sporit brusc mortalitatea populatiei: oamenii mor în sate, pe drumuri, în orase. in octombrie 1945 au decedat 3.993 persoane, în octombrie 1946: 5.714, iar în comparatie cu septembrie, în octombrie s-au semnalat cu 1.110 mai multe. (…) in ultimul timp organele de militie din Chisinău ridică zilnic de pe străzi 8-12 cadavre. in raionul Comrat numai în luna octombrie curent au murit de subnutritie 269 persoane, inclusiv 115 copii.

“(…) Cresc proportiile vagabondajului. Copiii orfani din sate pornesc la orase, încăutarea unei bucăti de pâine. (…) Numai prin institutiile specializate ale MAI au trecut, în 11 luni, din 1946, 3.411 copii vagabonzi.

“Din cauza dificultătilor de ordin alimentar s-a intensificat spiritul emigrationist. in 11 luni au fost arestate în tentativă de trecere în România 189 de persoane, 20 reusindsă treacă granita – în total 209.
(…) în republică au fost luate în evidentă peste 100 persoane care intentioneazăsă fugă în România. Din numărul lor fac parte multităranisăraci simijlocasi”.

“S-a intensificat”, nu foamea, ci… “spiritul emigrationist”. Imaginatia teroristă a Aparatului Represiv Rusesc: nelimitată. “Vinovatii” puteau fi foarte bine (sicumplit) pedepsiti pe loc, în satele siîn orasele lor,fără a mai fi nevoie de arestare, de anchetare, de transpor-tare, de alimentare – chiar siîn lagărele din Siberia detinutii primeau o portie de ceva…- printr-un ordin de la Moscova:

Confiscarea totalitătii cerealelor de latărani.

350

Rezultatul nu a întârziatsă se arate – doar fusese verificat în Ucraina, în 1933-34; mijloace: minime. Operatia: curată, ieftină, eficace: au dispărut câteva sute de mii de dusmani-ai-poporului! (sau milioane, ce contează la un comunism atât de numeros demografic!).

Supravietuitorii unui astfel de “tratament”, cei care priveau de 50 an peste Prut, cu sperantă, au, fost, după “Revolutia Română” din decem-brie 89 respinsi, refulati peste granită (sice granită!: cea de pe Prut, dintre “Republica Populară Română” siprovinciile românesti Basarabia siBucovinarăpite siprefăcute în “teritorii sovietice” era maipăzită, mai impenetrabilă decât cea dintre URSS siChina, în timpulrăzboiului de pe Amur, comparabilă doar cu Zidul Berlinului -fără zid din beton), nu doar de tovarăsii Iliescu, Petre Roman, Brucan, Măgurean, Caraman, Năstase sialti sovietici-în-civil, ci de, cine ar fi crezut: de Tatăl Natiei, Seniorul C. Coposu side aisăi.

si de Zoe Condurache-Petru: activista PCR de la Universitatea Bucuresti se străduise – dimpreună cu alt activist: Emil Constantinescu -să-i confectioneze pe măsură colegului lor, activistul petărâmul Securi-tătii Măgureanu o catedră de sociologie. Reusise. De aceea Emil ajunsese presedinte, iar Zoe consilier personal… Creatura varămâne în inima basarabenilor, ca acea româncă spunînd despre românii dintre Prut siNistrucă sunt… “românofoni”!

Au oare Zoe, demna fiică a nedemnului acad. Condurache, ce este

ea: măgureanofo(a)nă? Altfel spus: purtătoarea de cuvânt a Securitătii

eterne? Dimpreună cu “tighineanul” de tristă amintire Emil
Constantinescu?

Iar acum, urmînd “Linia Natională a țărănismului Ardelean”, au fost oferiti, dăruiti (nici măcar vânduti!) de acesti, nu imbecili, casă aibă circumstante atenuante – ci nemernici, în ordinea cronologică a ticălosiilor lor – îi însir din nou, casă nu-siînchipuiecă vor fi uitati: Iliescu, Roman, Brucan, Voican, Caraman, Constantinescu (fost activist de partid, purtat în zgardă de Securitate), Ciorbea, Năstase, Zoe Petre – fostă-prezentă- viitoare activistă de partid – acestia doi nu au nici măcar scuza (!)că lucrează pentru KGB, ca fostul ambasador la Paris, cu nume predestinat: Ciausu, ca Geoană, precum sinemăsurabilul intelectual Andrei Plesu, dus în lesă de Organ…

Acestora li se alătură, cum altfel, aiuritorul intelectual (siel istoric): Ungureanu, cel cu “light rumanian”, limba vorbită de românii

351

cedati – pentru a câta oară? – side el.
si iată – pentru a câta oară ? – confirmat, în latura lui adevărată, criminală: mioritismul cu care se tot laudă românii cititori decărti putine/ în schimb, cretine.
Acela care constă în, simplu: vinderea de frate.

si în uciderea de frate.

352

Ion Antonescu: înger sau demon?

intrebare vicioasă,rău pusă: oamenii nu pot fi înghesuiti în o singură categorie din doar două, nu trebuie clasificati după legea strâmbătoare a disjunctivului sau, nefiind logic nici moralsă fie obligati arăspunde la somatia:
«Esti cu mine sau cu el? Dacă esti cu el, esti împotriva mea!» Cu atât mai vârtos în cazul unei personalităti ca Ion Antonescu.
După mai bine de jumătate de veac de la moartea sa prin împuscare îl putem privi, judeca după o “rotire” în juru-i, alături fiind asezate faptele rele, faptele mai putin rele, faptele bune (vor fi fiind sidin acelea, nu?). Nu pentru a i se da lui dreptate ci pentru a se da dreptate adevărului istoric.

Nu am ambitia de a -i zugrăvi, eu, portretul complet. imi lipseste competenta istoricului, nu am documentele necesare unei evaluări a omului, a militarului, a conducătorului politic. Mă propun side astă dată ca martor.

Unul, fireste, partial: ca basarabean, copil, am trăit, prin memoria mamei sia consătenilor din Mana: Cedarea (1940), refugiul ratat, întâiele “binefaceri” ale regimului bolsevic, începînd cu ardereacărtilor tipărite cu “litere fasiste”, sfârsind cu arestarea sideportarea tatei în Siberia – pentru “detinere ilegală de drapel nationalist”, citeste: tricolor; am trăit, prin memoria devenită a mea, trezită odată cu primele bubuituri de tun dinspre Apus, la Prut – semncă în curând vom fi liberati de robia rusească; siam trăit prin memoria mereu vie (din ce în ce mai vie, pe măsură ce trecea timpul) a tabloului: primii ostasiromâni,călări, purtînd un drapel de o nesfârsită frumusete: “rosu, galben sialbastru este steagul nostru sfânt…” – era acelasica drapelul pentru care tata fusese ridicat sidus de rusi- în Siberia lor…

Martor (foarte) partial, pentru că am simtit – siam scris în amin-tiri din copilărie, vorba lui A. Oisteanu – în primul rând în cartea Din calidor: dacă nu ar fi existat generalul Antonescusă strige: «Ostasi,vă ordon: Treceti Prutul! Zdrobiti vrăjmasul derăsărit simiază-noapte!», noi, româniicăzuti în robia bolsevică – dacă am fi supravietuit încă o jumătate de veac, poatecă am fi apucat… Podul de Flori…

Dar,păstrînd proportiile sieu ar trebuisă fiu privit din fată, din profil, din trei-sferturi, din spate…

…Fiindcă sunt simartor (mai putin) partial: am fost, dacă nu

353

întâiul român – amsă cercetez,să aflu cine m-a devansat – care a scris, din 1965, încărti asternute pe hârtie în România, editate în Occident – prima fiind Ostinato – despre responsabilitatea guvernului român din timpulrăzboiului în deportarea simasacrarea multor evrei sitigani. Am repetat această acuzatie (sub formă de asumare a culpei comunitătii mele) în însemnările de jurnal de prin 1978-1980, publicate la Nemira în 1997; în vederea alegerilor prezidentiale din 1996, la 21 martie 1995 în Programul prezentat am scris explicitcă o comunitate care tinesă fie respectatăsă înceapă prin a se respecta ea însăsi- cea românească prin asumarea faptelor rele sia crimelor – printre care cele comise împotriva evreilor sia tiganilor.

Cu o astfel de carte de vizită nădăjduiesc din inimăcă Volovici-Cunctator, Ed. Reichman, R. Ioanid, Shafir (“trivialistul afirmatic”, simetricul “negationistului trivial”: eu fiind acela…), Lavastine, Oisteanu, Andrei Cornea, Ornea, Manea, Codrescu, S. Damian, apoi Paul Schuster, Schlesak, Adamesteanu, Totok, Mihăies, S.tănase, D. Pavel, G. Andreescu, Chiva, Laszlo Alexandru, Moscovici, Chapier, I. Vianu, Antonesei, Marta Petreu, Andrei Pippidi! – vor binevoi a-mi acorda bilet-de-voie de a vorbi chiar sieu despre generalul devenit maresal Ion Antonescu. Atrag atentia eurobolsevicei Lilly Marcou: dacă l-a ridicat în slăvi pe Stalin (pretinzînd: “toti românii întâmpinaseră cu flori Armata Rosie liberatoare la 23 august 1944”), nu a scris nicăirică eroulsău (foarte) preferat avea sioarecari lipsuri…

inainte de a mă deda la “un elogiu desăntat”, atrag atentia încă o dată (nu strică, mai ales când interlocutorii pretind a fi mânuitori ai limbii române)că a -l vorbi side bine (cu argumente) pe Antonescu nu înseamnă deloc a fi de acord cu tot ce afăcut Maresalul. Nu accept însă diktatul privitor la “ce-este-bine-să-contină“ sila “ce-este-bine-să-nu-contină” istoria României trăită side mine. Nu ne-au otrăvit prea destul indicatiile-pretioase ale cvadrigei Ana Pauker-Kisinevski-Răutu-Roller, pentru a nu mai tremura acum când obraznici ca Shafir, Reichman, Ornea, Voicu, Manea, Cornea, Pippidi, Ashkenazy, Ancel, Neumann, Totok, Oisteanu, R. Ioanid, Volovici, Laignel, Codrescu, Laszlo, Manolescu, Gârbea ridică glasul, amenintîndu-ne cu bătaia la palmă pentru…- pentru ce, dacă nu pentru “antisemitism”?; pe acei evrei care scriu adevărul: Vindeleanu, Has. Z. Lavi, Minei-Grünberg considerîn-du-i “trădători” – trădători ai minciunii? Câtă vreme ne-au ocupat Rusii, istoria ne-a fost schilodită (cu ajutorul neprecupetit al “istoricilor” evrei)

354

– acum,că, dragă doamne, sântem liberi,să ne-o mutilăm singuri, din slugărnicie fată de ucraineni, fată de unguri, fată de americani – sifată de evrei? Parodiind spusele lui Caragiale din urmă cu peste un veac: “Europa e cu ochii pe noi – ce-osă spună ea, dacă noi…?”, acum zicem în cor, după tremuricii, după dialogoizii liiceni, monfrèrii sebastianezi siadamestenele de serviciu de la GDS, prin organele eternilor tovarăsiP. Cîmpeanu, Brucan, A. Cornea, Oisteanu, revistele 22, Dilema:

«Europa siAmerica stau cu ochii pe noi, orsă ne bată la palmă dacă nu încheiem tratatul cu Ucraina; dacă nu-l (re)alegem pe Iliescu; dacă nu încetăm de a mai vorbi despre Antonescu; dacă nu renuntămsă vorbim sidespre durerile noastre pricinuite de comunisti (nu doar de biciclisti, vorba lui Cosasu cel foarte distractiv – când esă facă diver-siuni), evreii ausă ne ia sioasele, pretăluite la 50 miliarde dolari, nu doar pielea, în acelasipretsă introducem în scoli la cursurile de română, de istorie, de matematică, materia obligatorie (altfel «E caz de justitie!», ne amenintă amenintătorii etnici): holocaustul lor, nu sigenocidul comu-nitătilor noastre, sub bolsevism. in schimb, dacă suntem oameni-de-înteles sine vom ocupa numai sinumai despre suferintele evreilor, pricinuite de noi, în Ardealul de Nord ocupat de unguri, potrivit directi-velor tovarăsului vostru Wiesel (cel care minte numai sinumai în numele Americii, în folosul Israelului), atunci vom fi primitifără zăbavă în Europa siîn NATO!, ba vomcăpăta din partea Casei (Albe) sicâte o tuică. Altfel se va spune (se va… cine, spune? Reichman, R. Ioanid, Cornea, Voicu, Volovici, Oisteanu, Shafir, (agitatul agitator electoral al lui Iliescu în 2000, necititorul textelor pe care le combate cu un curaj nemaiîntâlnit)?: ‘Toti românii sunt ca V.C. Tudor’»? (V.C-ul dinainte sau după ce a devenit… semit?)

Dar, pentru Dumnezeu, chiarsă fi devenit românii (dimpreună cu altenationalitistii) cei mai cretini dintrepământeni? Credeamcă în noiembrie-decembrie 2000 fusese un accident Marea-Alternativă insti-lată maselor mortăcioase de români paralizati de trădarea-vânzarea lui Constantinescu – cea cu isteric-gretoasa diversiune: “Votati împotriva dictaturii!” Care dictatură?, cea cu care erau speriati românii: eventuala, problematica (imposibila, în timpul nostru) dictatură de dreapta?; alegînd-votînd pentru ne-dictatura de… ne-dreapta, cea a bolsevicului Iliescu?, precum siexplicatia idioată-idiotizatoare: “Decât un xenofob siun antisemit ca V.C. Tudor, mai bine un orisicâtusidemocrat ca Iliescu”.

“Decât… -Mai bine”! Iatăcă spiritul lui Ceausescurămăsese

355

vesnic-viu (pe timpul lui diversiunea de stat side partid, dealtfel tot la Washington, la Departamentul de Stat fabricată – suna: “Adevăratcă Ceausescu este incult, bădăran, îsiînfometează, îsitiranizează populatia
– dar este antisovietic”). Antisovietic, Ceausescu!, fiindcă decretaseră americanii…

Nimic nu se tine minte (la români) – de pildă:
V.C. Tudor a fost nu doar un securist zelos si…săptămînal,rămâne un bou xenofob, un juncan antidemocrat sidimpreună cu nasu-său Eugen Barbu, încă din primele luni ale anului 1990, a alcătuit unitatea MAI-istă specializată în diversiuni politice, imaginată sipusă la treabă de interesatii Iliescu-Roman-Brucan-Caraman-Măgureanu. Acesti eterni tovarăsiinventaseră cu mâna lor un “dusman fasist”, de combătut pentru a putea exercita asupratării o teroare securistă de tip NKVD («KGB-ul: o glumă!», le explica Dracu-schiop, literatul-komisar Paul Georgescu ucenicilorsăi întru morală-literară Breban, Mateicălinescu, Nichita Stănescu, Dimisianu: «E-he!, NKVD-ul era cu totul altceva… – desiîn România ar fi nevoie de o Ceka!»);

Aceiasi- la care s-au adăugat: Coposu, Constantinescu, Severin, Ciorbea, Zoe Petre, Doina Cornea, Plesu, Sorin Alexandrescu, G. Andreescu, Andrei Cornea, Adamesteanu, Marta Petreu, Cesereanu – au militat activ pentru încheierea Tratatului cu Ucraina, cel care a consfintit Tratatul cu Rusia. in virtutea acestor “tratate”, România-Trădătorilor-României (pe urma lui Groza) a renuntat – în numele nostru! – la denuntarea Pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939; acea Românie a antiromânilor a renuntat la denuntarea diktatului sovietic din 26 iunie 1940 prin care Basarabia, Bucovina de Nord siHerta (siplatoul continen-tal al Mării Negre, cu tot cu Insula serpilor) au fost ocupatefără docu-mente; a renuntat sila tezaurultării dus la Kremlin în 1917…- iată la ce slujeste cooptarea României în NATO, dragi copii din tara asta: la (re)integrarea în Pactul de la… Moscova – alături de filoromânii ameri-cani, chinezi, israelieni – cesă mai vorbim de iubitorii de români, rusii…

Că V.C. Tudor este “singurul om politic care a vorbit în gura mare despre durerile românilor din Basarabia sidin Bucovina”? Ei, da, ei si? A devenit prin asta mai patriot?, mai destept?, mai onest? Nu. A interpretat, la virgulă, scenariul securitătii (model: cel jucat în Rusia de Jirinovski, alt “antisemit”, dealtfel, evreu, ca tot recentul nationalist). După cum adevărurile rostite side V.C. Tudor nu au devenit, în mod necesar, neadevăruri.

356

Trist estecă în România pitestizată nesecuristi, nederbedei, per-soane aflate, moral (în principiu…), la antipodul “senatorului” – tremură, dârdâie, transpiră, numără pe degete pierderile în caz de pedepsire a lor (pentru curajul nebun de care vor da dovadă într-un viitor extrem de apro-piat – dacă…), apoi… tac, grămă-joară; tac sonor, tac asurzitor, tac întelepteste – cumtăcuseră sisub Ceausescu (astfel rezistînd agricultura-liceste); cumtăcuseră sitatii lor: “ca iarba câmpului” – pe vremea lui Dej; cumtăcuseră, întelepti nevoie-mare, stră-strămosii, cu totii, de-a lungul side-a latul veacurilor de restriste.

“Adevărurile” rostite, scrise de urdori securiste… Nu doar pentru câteva adevăruri scăpate din greseală sunt de iertat creaturi ca Pelin, V.C. Tudor, Dan Zamfirescu, Măgureanu, Brucan, Pavel Cîmpeanu, Iliescu, Petre Roman, Constantinescu, Năstase, Zoe Petre si-a ei ceată, istoric din familia-i de colaborationisti-veseli, cu condică, cea care a pretinscă basarabenii sunt…“românofoni” din negura veacurilor…

…Coposu cel care nu voia, în România lui, “încă 4 milioane de minoritari”, în ochiisăi minoritari fiind românii basarabeni sibucovineni, nu, doamne-fereste diviziile de turnători, guristi, cobzari (adevărat, lipseapăunescu, însă Ioan Alexandru, Nicolae Balotă sialti lingăi ceausisti erau prezenti la datorie), de militieni, de activisti, de securisti, în frunte cu sogoru-său, Măgureanu – alcătuitorii, sub stindardulsău ai “opozitiei democraticetărăniste”.

Iar în 25 mai 2006 ministrul de externe, komsomoletul Ungureanu a doveditcă este, nu doar un individfără curaj normal, care tremură doar la gândulcă Rusul sau/siAmericanul l-ar putea urechea, dar siun profund analfabet:

A declaratcă limba vorbită de “moldoveni” este „o varianta a limbii române”, sia precizat, vitelul: «un fel de „light Romanian”». Când te gândestică siacest imbecil este… istoric!să se ia de mână cu Marius Oprea sicu Stepaniuc de la Chisinău. Acestia ni sunt… istoricii care fabrică “Istoria Patriei” amputată de Teritoriile furate de rusiiar acum Doamne-ferestesă rostească numele: Basarabia! Dacă la Oprea sila Tismăneanu omiterea cu program a Basarabiei sia Bucovinei de Nord din programul de cercetare a comunismului (sic) poate fi explicată prin abject-corectitudinea americano-israeliană, prin gura lui Ungureanu urlă ignoranta ungurenească pură sisimplă.

357

Ion Antonescu a fost, arămas, pentru mine, ca pentru toti românii basarabeni, bucovineni, herteni: “Maresalul dezrobitor”.

Amintesc acelor evrei (sirudelor, prietenilor, consângenilor) salvati din ghearele mor tii lagărelor naziste din Polonia sidin Cehoslovaciacă nimănui nu i-a trecut prin capsă le reproseze recunostinta vesnică purtată fată de Armata Rosie sifată de Stalin (tiran cel putin tot atât de sângeros ca siHitler). Ei bine, sinoi, ne-evreii din Basarabia sidin Bucovina avem dreptul – sidatoria -săpăstrăm vesnică recunostintă Armatei Române sigeneralului Antonescu (devenit maresal după trecerea Nistrului).

Un lagăr este un lagăr, nu “lagăr al mortii” doar acela în care sunt închisinumai evrei-comunisti,păziti fiind numai de “gardieni fasisti” – în schimb “asezământ de reeducare socialistă” cel în care se află, “tempo-rar-fără-termen”, doar ne-evrei, doar ne-co-munisti trimisiacolo de anchetatori, de ofiteri politici, de procurori, de judecători comunisti – evrei; un om încarcerat este un om umilit, batjocorit, negat, lichidat, nu doar de zvastică, ci (chiar) side secere siciocan; pe lumea asta, în secolul care a trecut, nu doar evreii au suferit, nu doar ei au murit nevinovati, ci, de mirare, nu?, sine-evreii. Atâtcă supravietuitorii evrei ai Holocaustului, după încheierearăzboiului, au devenit, întările ocupate de sovietici, apoi în Israelcălăi emeriti ai goi-lor (precumpănitor nevinovati) care le-aucăzut în mâini. si încă nu au fost convocati în fata Tribunalului Nürnberg II: veghează protectorii-complicii-stăpânii lor: americanii sirusii.

Vorbeam de Antonescu side imaginea lui în inima mea de copil, de adolescent: un erou. După ce a fost executat, a devenit simartir.
Erou-martir, Antonescu? Dar nu stiu ce lefăcuse evreilor?
Cum de îndrăzneamsă pun lauri pe fruntea unui criminal?
stiu. Dar mai stiu:
– Stalin a fost de o mie de ori (numai?) mai criminal decât Antonescu – însă evreii se prefac a nu sti acest adevăr orbitor: în casele lor din Israel, din America, din Frantapăstrează la loc de cinste câte un bust din ghips autentic-garantat al Tatălui Popoarelor; altii au pe pereti fotografii ale lui Trotski iar dacă vizitatorul ne-evreu, necomunist, ba este chiar originar din Europa de Est, se miră, gazda se miră de mirarea lui, explicînd cu nerusinare Istoria Contemporană astfel:

«Dar Trotski a fost împotriva lui Stalin sia stalinismului!»;
– Horthy s-a purtat mult mai “sever” (citeste: sângeros) fată de

358

nemaghiari: români, slovaci, ruteni, sârbi – dar fată de evrei? Totusia fost reabilitat sire-înhumat cu funeralii nationale. Englezii siAmericanii nu l-au dat pe mâna aliatilor lor, Rusii, nu l-au trimis în fata Tribunalului de la Nürnberg, nici în a plutonului de executie ca pe Antonesti, l-au ocrotit într-un castel din Germania, apoi au vegheat la “mutarea” sa în Portugalia, unde a murit în tihnă,fără a fi fost hăituit de vreun Simon Wiesenthal – român ori sârb, desigermanofil… – dacă era în slujba englezilor, ceea nu nu s-a întâmplat cu anglofilul Antonescu, aflat în slujba României…; “istoricii” evrei tratează nesfârsit de hazliu (dacă nu ar fi crâncen de grav) persecutarea sia evreilor în Ungaria de după 30 august 1940: cum dau cu nasul de această dată (30 august 1940), cum sar în grădina vecinului român, explicîndcă… legionarii i-au trimis la Auschwitz pe evrei (inclusiv pe cei deveniti cetăteni maghiari);

– Sharon este cel putin tot atât de criminal ca siAntonescu. Când contabilii de cadavre ne vor comunica, în sfârsit, câti evrei au fost ucisidin ordinul lui Antonescu sivom compara cifra victimelor lui cu cifra neevreilor victime ale lui Sharon (inclusiv miile de masacrati din lagărele din Libanul ocupat de Israel – când Sharon se întorsese cu spatele, casă nu vadă ce le fac falangistii crestini palesti nienilor refugiati, el fiind, nu-i asa, o persoană sensibilă, miloasă, care nu suportă sângele…) – atunci vom mai sta de vorbă; cu cifrele în fată.

La întrebarea idioată (dacă nu stiu ce le-afăcut Antonescu evreilor) as putea da unrăspuns pe măsură, adică tot atât de idiot:

«stiti, atunci eram prea mic, sunt născut în octombrie 1935, faceti calculul, dragi tovarăside alte nationalităti siromâni getbegetnici ca Pippidi, Giurescu, Theodorescu, Adamesteanu, G. Andreescu (filosof al disidentei la român), Totok, Laszlo, Petreu: nu împlinisem sase ani – ce stie un copil la acea vârstă? Apoi, ce: eu cu mâna mea i-am omorît?!»
incă nu aveam sase ani, dar stiam:
întâi nouă, ne-evreilor ni se întâmplase ceva urât, cevarău: fusesem ocupati de bolsevici – cu tot ce însemna ocupatia bolsevică, cea care pe mine mă lăsasefără tată;

apoi evreilor li se întâmplase cevarău – îi auzisem pe oamenii din sat:

«…La târg, la Orhei, i-o-mpuscat armata pe multi – n-amvăzut cu ochii mei, mi-a spus un cumătru…”

«…Eu amvăzut la Telenesti. Nu cum i-o-mpuscat, dar i-amvăzut morti… Erau multi,săracii…»

359

«…Unvăr mi-a spuscă la Nistru… Acolo-i prăpăd cu jâdanii. Se zicecă-i arde. ii pune stivă ca lemnele de ster si-i arde…»
Aceste vorbe, imaginile create de ele mi-aurămas pentru totdeauna. Cu atât mai terifiante, cu cât nu aveau legătură cu nimic din ceea ce stiam (sidoar apucasemsă aflu multe, până la acea vârstă). De pildă nufăceam legătură între “jâdanii” omorîti siarsisiAvrum al nostru, care tinea dugheană în sat (sidispăruse, fugise peste Nistru încă de când se instalase pe imas artileria antiaeriană a rusilor siînainte ca mama sicu minesă pornim “în refugiu”, înpădurea Manei, apoi în Camencea). Până atunci nu auzisem calificativul “jâdan”; lui Avrum i se spunea “Avrum” si“dughenarul”. Când am întrebat-o pe mama care le stia pe toate, nu doar ca învătătoare, ci ca mamă, ce-i acela “jâdan” (era în plin cules de soldaticăzuti pe câmpul dinspre Orhei – foarte multi rusi, multi români siunu-doi germani – side îngropat în nou-noutul cimitir-al-eroilor de lângă biserică) arăspuns:

«seful celor care au arscărtile sil-au arestat pe tata sil-au dus în Siberia – acela era jâdan».

Astfel am înteles: “jâdan” este om -răul care ardecărtile noastre, românesti, îi ridică pe tatii nostri si-i duce în Siberia.

Cu această “conceptie” amrămas până târziu, în adolescentă: la internatul Liceului Gheorghe Lazăr din Sibiu, un prieten mai mare, tot basarabean – pierduse vreo trei ani cu refugiile – mi-a spuscă “jâdanii” omorîti siarsipe malurile Nistrului nu erau aceiasicare arseserăcărti siridicaseră tati pentru Siberia; adevăratii vinovati, stiind ce blestemătiifăcuseră sice-i asteaptă dacă pun Românii mâna pe ei, o tuliseră cu Armata lor, Rosie, scăpaseră… Am întrebat: dacă oamenii aceia erau nevinovati, de ce fuseseră ucisi? Colegul mi-arăspuns cam asa:

«Când eram mititel simă bătea mama pentru vreo poznă, de durere side mânie, luam la bătaie mâta; când un vecin al nostru aflacă iar l-a înselat nevasta, scotea calul în ogradă si-l bătea cu parul…»
«Dar de ce?» am întrebat.
Colegul a mormăit ceva despre “prostia omenească”…

As fi putut cere lămuriri la cei doi colegi de clasă, evrei. Nu amfăcut -o: erau prea antipatici, prea distanti, prea bine îmbrăcati, prea nu stiau româneste, nici ungureste, limba lor declarat-maternă (dar sosoteau în ruseste), prea aveau bani de buzunar, încât puteausă comande prăjituri din cofetării, nu din piată, undesă ceară ca noi, internii, de-un-leu-bom-boane; prea erau bine hrăniti, prea nesimtiti în recreatia-mare, când cei

360

care aduseseră de -acasă câte o felie de pâine cu ceva o împărteau cu cei care nu aveau de unde aduce, dacă erau interni, iar ei doi desfăsurau pe bancă, învăzul întregei clase, servete frumos colorate siîncepeausă întindă sisă dezvelească din hârtii minunat unse pui fript sipeste fript sicostită friptă -să înnebunesti de ură de clasă, ba chiar side rasă!

Oricum, nu amfăcut legătura între Antonescu sievreii ucisi, arsi. Nici când, la Universitate, conferentiarul de marxism-stalinism Radu Florian, înfuriat de cine stie cine (de nimeni, doar de sine side propria-i isterie, tinea curs, nu seminar, casă dialogheze cu careva) a spuscă el este unul din supravietuitorii Trenului Mortii sică “există documente: trenul a plecat de la Iasidin ordinul lui Antonescu personal, el comanda atunci represiunea”. Bineînteles nu l-am crezut (umbla vorba printre studenti, în 1954-56: pe Radu Floriansă nu-l crezi nici când, uneori,păcătuind, spune adevărul – dacă preda stalinismul!): dinpăcate, Trenul Mortii existase, provocase multe victime iar victimele – stiam de la colegul meu basarabean: sunt totdeauna sau devin nevinovate, darcă Antonescu ar fi comandat (personal!) trenul… – când el avea, atunci, altă treabă:să comande Armata, doar eram în plinrăzboi, nu?…

Abia în închisoare (din 1956) am aflat – a, nu de la politisti, jandarmi, sigurantisti, ci de la militari (să fi participat la executii siei?, nu cred: nu ar mai fi fost colegi de celulă cu mine, ori nu ar mai fi fost în viată…). Cei mai multi dintre ofiterii cunoscuti la Jilava, la Gherla, în domiciliu obligatoriu la Lătesti erau – sirămăseseră – în ciuda prizoniera-tului la rusi, a puscăriei la români – oameni de caracter, patrioti, cu judecată limpede, dreaptă. in legătură cu trecerea Nistrului ziceau în primul momentcă fusese o greseală, nu trebuia; în al doileacă fusese (trecerea) o necesitate strategică siîl evocau-citau pe Clausewitz.

Despre responsabilitatea lui Antonescu în deportarea simasacra-rea evreilor sia tiganilor…- ajunsiaici îsipierdeau calmul, unii chiar judecata în disculparea Maresalului siaruncarea vinei pe altii: “Porcul de Hitler l-a obligatsă…”; “Curva de Veturia Goga, ibovnica lui Groza, spioana englezilor sia rusilor, ea l-a împins, prin Mita, casă mai poată fura ceva piane sitablouri de maestri…” – ba unul, ignorant al timpului istoric, stia “precis, de la un cumnat”că pe Antonescu îl împinsese înpăcat siîn crimă, nu Mita, ci… Lupeasca!

A fost lung pentru mine drumul cunoasterii, al acceptării adevărului. insă odată aflat (din surse numai orale, nu aveam cum ajunge

361

la documente scrise), l-am asumat; mi-am asumat trecutul nostru, l-amfăcut sial meu. Tata (care nu cunoscuse mersul evenimentelor: fusese arestat de NKVD în ianuarie 1941 si, după “o scurtă primblare la eschimosi”, aproape numaidecât pornisem în refugiu – în partea opusă), desivedea în toate catastrofele politice sinaturale «mâna rusului – ascultă -mă pe mine!», îi purta lui Hitler o ură neîmpăcată: «Hitler a vândut lui Stalin Karelia, țările Baltice, Polonia Orientală, Basarabia – ascultă-mă pe mine!», egalată doar de cea nutrită pentru Stalin; vinovătia României fată de evrei, de tigani el o extindea sila refugiatii nostri, basarabenii sibucovinenii dati pe mâna rusilor, în 1944, 1945 (ca fratele mamei, Niculae Popescu din Chistelnita) – sizicea, în chip de concluzie resemnată:

«Asta ni-i istoria, o luăm în spinare ca pe-o cruce sine-o ducem…».
Asa amfăcut: mi-am asumat-o; mi-o duc.
Evident, am intrat în conflict cu românii-verzi I. Ratiu, Blandiana, Manolescu, Liiceanu, Coposu – ei sustineau sus sitarecă poporul român (“cel omenos”) nu a încălcat vreodată teritorii străine. Or, numai în prima jumătate a secolului al XX-lea, omenosul popor încălcase teritorii străine de 4 (patru) ori: în 1913 când a intrat în Bulgaria învinsă; în 1919, când a intrat în Ungaria învinsă; în 1941 când a trecut Nistrul sia intrat în Rusia; în 1944 -45 când, trecînd Tisa a intrat în Ungaria (siîn Cehoslovacia)… Am fost în conflict sicu alti români (sau cu aceiasi), după ce am scris în 1980-81 ce am scris despre vinovătia noastră, a Românilor, de crimele alecăror victime au fost evreii sitiganii (însă primele volume de Jurnal au fost editate abia în 1997, deci după acea declaratie, din martie 1995: Programul amintit).

intru “reciprocitate” astept (demultisor)să mi se indice un singur pasaj, o singură frază, o singură propozitiune – măcar de compasiune, dacă nu de asumare a vinovătiei – pentru umilirea, maltratarea,răpirea românilor, militari, civili în retragerea dinsăptămâna Rosie (28 iunie-3 iulie 1940), precum sipentru arestările, deportările, torturile, asasinatele, distrugerile materiale, coautori: auxiliarii zelosiai bolsevicilor ocupanti ai Basarabiei siBucovinei de Nord: evreii – scrise sipublicate în revistele Dilema si22 2) de vâsinskii zilelor noastre: Volovici, Shafir, R. Ioanid, Manea, Reichmann, A. Cornea, Ashkenazy, Voicu, Neumann, Codrescu, I. Vianu, Al. Florian, Oisteanu, Tismăneanu – siei basarabeni prinpărinti, ca siMihail Bruhis, ca siGr. Vindeleanu… Iar dacă acestia

362

vor explica: «Nu mă consider vinovat, pentru atunci -1940-41 – m-am născut după aceea…», îi voi trimite lângă simetricul lor, fostul ceausist, actualultărănoist Alex stefănescu.
in continuare portretul (subiectiv) al lui Ion Antonescu:
in anii petrecuti în domiciliu obligatoriu în Satul-Nou Lătesti, Fetesti (care nu mai există de multă vreme, Securitatea l-a arat prin 1970 sia plantat vie) am stabilit un “clasament” al oamenilor în functie de sentimentele fată de el.

S-a întâmplatsă fiu vecin cu Maria Antonescu, “Maresăleasa”. impreună cu alti studenti deoisti i-am dus – pe bicicletă – apă (o problemă în Bărăgan), tulpini de floarea soarelui, coceni de porumb pentru foc. Am participat chiar sila un “complot” avînd scopul de a o ajutasă mănânce în fiecare zi, ceea ce, altfel, nu se întâmpla…făcuse multă închisoare: din august 1944 până în 1946 în URSS; trecuse prinvăcăresti; în 1958 fusese “liberată”, “cu-fără-termen” în domiciliu obligatoriu. Eu am fost adus la Lătesti în noiembrie 1958, la trei luni după re-re-re-arestarea tuturor legionarilor (aflati în d.o.), am găsit-o pe Maria Antonescu acolo siam constatatcă era terorizată, mai putin de militieni side securisti, cât de legionari, colegi de suferintă si“consăteni”- însă care nu mai erau prezenti, fuseseră re-internati… Ei nu o agresaseră cu adevărat, însă o amenintaseră: la noapte, pe -ntuneric (siera un întuneric, în Bărăgan, când cerul era înnorat…), ausă-i facă/dreagă,cătelei Câinelui Rosu! Disparitia din sat a legionarilor, în august 1958, nu o linistise pe biata Maresăleasă;rămăsese convinsăcă, de oriunde ar fi, legionarii ausă vină, noaptea, au s-o pună la cazne, au s-o omoare, pentru că Maresalul îi zdrobise la Rebeliune…

in fruntea listei celor care îl urau pe Antonescu îi pun, fireste, pe evrei. Numaică în satul nostru, unul din cele vreo 25 Sate -Noi M.A.I. sicare, singur, aduna în jur de 800 de fosti detinuti politici, erau doar doi: Frieda Lacaze, spioană britanică siAncel Gruber din Cernăuti care, la Auschwitz, va fifăcut ceva foarte urât-grav împotriva propriilor coreligionari (fusese kapo?, lucrase la cuptoare? – Dumnezeusă stie, Gruber nu sufla un cuvânt), dacă dupărăzboi fusese condamnat la moarte, apoi la… viată, însă fusese liberat (în d.o., se întelege) după 12 ani sijumătate. Nici Frieda Lacaze nici Gruber nu-sifăceau cunoscute sentimentele fată de Antonescu…

Imediat după evrei, cei care îl urau de moarte pe Maresal erau legionarii – am spus motivul; după ei – pauză; apoi puteau fi numiti

363

politicenii: ei îl dispretuiau pe Antonescu, îl tratau de Mos Teacă, de militar rigid, lipsit de suplete (asa!), mărginit, catastrofal om politic, mai severi fiind social-democratii siliberalii, mai putintărănistii; veneau apoi regalistii (sau “mihăistii”) – foarte multi studenti sielevi: nu-l urau pe Maresal, dar suferiseră din pricina tratamentului la care îl supusese Conducătorul Statului pe Regele României, Mihai I-ul.

Oamenii simpli, meseriasimai putini,tărani mai multi -păstra-seră despre Maresal bune impresii: ziceaucă fusese un om sever, însă drept, nufăcuse vreun compromis în politică, nici o afacere, nici o escrocherie, nici o trădare. Trecerea Nistrului, continuarearăzboiului alături de Hitler nu găsea aprobare deschisă, însă Antonescu era pretuit pentru că nu-sicălcase cuvântul dat: «Un român de-al nostrusă se tină de cuvânt?,să nu-sitrădeze tovarăsul de drum ? – îti dai seama…”

Când venea vorba de evrei, după un oftat, după două oftaturi, din cap, încuviintaucă, da, asa fusese, însă din gură:

«Dar ei, cu un an înainte, în timpul retragerii din iunie -iulie ‘40? Nu lefăcusem nimic până atunci siîn plus aveam mâinile legate de ordinul strict:să nu opunem rezistentă, casă nu pretindă rusiică i-am provocat… insă nu militarii rusine-au atacat, nu ei ne-au batjocorit, ci ovreii civili – femeile sicopiii lor azvârleau cu murdării sicu pietre în noi sinefăceau criminali, fasisti, exploatatori, banditi…»

il venerau pe Antonescu basarabenii sibucovinenii, liberatii de raiul bolsevic. Ardelenii: “nu prea” (în fapt: deloc) – de înteles: Maresalul nu era ardelean (ca Groza!) deci, spre deosebire depătru Bumbac (“care-o adus gròza din Rusìa…”), nu liberase, el cu mâna lui, Ardealul Sfânt – siSânjeros…

Cu cine dintre protagonistii învinsiai celui de al Doilearăzboi Mondial se poate compara Antonescu – prin destin?
– Hitler s-a sinucis;
– Mussolini a fost împuscat de partizanii comunisti;
– Mannerheim, desiîi bătuse pe bolsevici încă din 1918 sideve-nise regent al Finlandei; desiîn prima parte arăzboiului ruso-finlandez (1939-1940), conducînd armata natională, le-a administrat Rusilor o severă sirusinătoare corectie; desifusese siel aliat al lui Hitler, nu a fost judecat, condamnat, executat ca “trădător al poporului finlandez”, ba în 1944 a fost ales presedinte al Republicii Finlanda (siarămas până în 1946).

Cu Horthy: nu – din multe motive, primul fiind acesta: nu te compari cu un amiral al uneitărifără iesire la mare,fără flotă…

364

O oarecare apropiere poate fifăcută de Mannerheim: ambii militari de profesie, ambii patrioti, deci anticomunisti, deci antirusi. Deosebirea va fi: Mannerheim se opusese cu armele agresiunii, Antonescu nu (nici nu avea cum, în momentul ultimatum-ului sial Cedării nu era la afaceri – din contra: arestat de Carol al II-lea, tocmai pentru că ceruse audientă siprotestase împotriva acceptării ciuntiriitării).

Urmarea: desidin tabăra lui Hitler siel, Mannerheim nu a avut de suferit (să nu fi fost persecutati evreii în Finlanda?), nici tara sa nu a fost ocupată de rusi, doar… “finlandizată”;

Desiîn tabăra lui Hitler, Horthy nu a fost supărat nici de Aliati, nici de evrei – oare de ce?

in schimb Antonescu a fost arestat de rege, predat Sovieticilor; toti aisăi, militari, civili au fost anchetati la Moscova, judecati la Bucuresti de tribunale militare – sovietice – condamnati după indicatiile-pretioase ale rusilor, iar cei mai importanti dintre ei după “Procesul Marii Trădări Nationale”: executati. invingătorii fac “dreptatea”, scriu ei istoria, rusul însă nu poate fi rus dacă nu este sinesimtit simincinos: de ce a impus românilor un proces al “Trădării Nationale” – sinu, de pildă, unul “pentru crime derăzboi”? Pe cine trădaseră românii?: pe nemti, nu pe rusi. Rusul însă impusese neadevărul: “Românii care luptaseră împotriva rusilor îi trădaseră pe… români”. (ii vor fi judecat sipe nemti într-un Proces al… Trădării Germaniei?).

Să fi avut România alt destin decât Finlanda doar din pricina persecutării evreilor (despre tigani se va fi amintit, la Nürnberg?), sau/sipentru că românii nurăspunseseră cu forta fortei, nu-siasumaseră riscul de a fi învinsiîn luptă, rezistînd – ca finlandezii?

Protestele zgomotoase ale evreilor împotriva “reabilitării” lui Antonescu sunt excesive, insolente. si partiale: au protestat ei cumva siîmpotriva, nu doar a reabilitării, dar măcar a necondamnării lui Horthy?
– reusiseră Wieselii încă o murdară manevră: trecerea vinei de epurare etnică ordonată de Horthy în octombrie 1940, în primul moment asupra lui Szalasy, “înlocuitorul” lui în 1944, iar dupărăzboi, în “istoriografia” Ungariei imaculate asupra… “legionarilor lui Antonescu”?; au protestat evreii împotriva necondamnării lui Stalin, fratele geamăn al lui Hitler – în Rusia, în… Israel? – unde îl interzic de pildă pe Wagner dar nu sipe Hans Eisler; pe Céline, un spurcat la gura condeiului, dar nu sipe, de pildă, Ehrenburg, atâtător la crime de masă: ‘Nu este ostas sovietic acela care nu-i ucide pe toti nemtii capturati! Nu este ostas sovietic acela care

365

nu violează toate nemtoaicele capturate’ ? De ce? Dar e limpede: nu contează relelefăcute de X, Y, Z – Eisler, Chagall, Ehrenburg, ei fuseseră… evrei, deci Marele Rabin îi absolvea din principiu de toatepăcatele bolsevismului criminal.
…Tună sifulgeră împotriva unui găinat, unui nimic tot de ei inventat, de ei folosit ca V.C. Tudor, pentru ca boii de români, în fruntea lor: vacile tricolore,să se speriecă nu vor fi primiti în Europa, în NATO sisă-l voteze pe tovarăsul Iliescu (NKVD-ist notoriu, însă acceptat de americani – ca siPutin, Kwasniewski, Miller, Medgyesy – pe ei interesîndu-i fidelitatea fată de ei, americanii, acălăilor, nu “dosarul decălăi, de criminali împotriva omenirii” al ne-americanilor), dar, Doamne ferestesă-i atingă măcar cu o floare pe Pavel Cîmpeanu, pe Crohmălni-ceanu, pe Paul Cornea, pe Ion Ianosi, pe Cosasu, pe Florian tatăl sifiul, pe Tertulian – casă nu mai vorbim de o creatură ca Ariel Sharon, criminal derăzboi!;

…Scormonesc în secolul al XIX-lea românesc, îi aleg pe Hasdeu, pe Kogălniceanu [amândoi basarabeni, al doilea prin strămos, trăitor pe Cogâlnic, prin mamă, de la Cetatea Albă: fiind la afaceri, s-a opus atunci când evreii, prin Alianta Israelită Universală, au încercatsă ne impună modificarea Constitutiei – au sireusit în 1878: recunoasterea indepen-dentei României în schimbul (!) acceptării ca cetăteni români a evreilor apatrizi, intrati clandestin în tară; nu l-au iertat niciodată evreii pe Kogălniceanu, mai ales pentru Discursul solemn de la Academie, din 1891, intitulat: “Dezrobirea tiganilor, stergerea privilegiilor boieresti, emancipareatăranilor”, dar pentru vreun discurs despre… autoemanci-parea evreilor prin santajul de la Berlin] – siîi pun, cu zarvă, la stâlpul “antisemitismului”-că tot fuseseră ei mari; îl ciopârtesc editorial, îl interzic pe Eminescu (ca între bolsevici de vită veche, la cererea formu-lată limpedecătre tovarăsul nostru de veacuri Leonterăutu din partea nu mai putin a tovarăsului rabin Rosen, monument de întelepciune side moralitate – dealtfel prieten-protector al găsitorilor peste noapte ai iudaitătii curate, precum literatii Crohmălniceanu, Norman Manea, Cosasu, Wald), nu degeaba se spune: “Opera lui Eminescu, sub comunisti, a fost alcătută din cele câteva zeci de pagini încă neinterzise de tovarăsii Pauker-Chisinevski-Răutu-Rosen”- însă nu acceptă în ruptul capuluică – de -o pildă – uriasul Chagall fusese komisar bolsevic, pur sidur, la cultură;că marele Meyerhold repeta Shakespeare cu revolverul pe masă, amenintîndu-i pe actori cu împuscarea;că Ehrenburg a fost o

366

imensă târîtură – iar bietul Leonea Bronstein-Trotski, cel asasinat în 1940 din ordinul lui Stalin fusese creatorul, în 1918, al Armatei Rosii, iar până în 1927 un asasin-bolsevic (pleonasm acceptat): ce afăcut Armata Rosie, creatia sa, înrăzboiul civil, împotriva populatiei de rând, a intelectualilor, a clerului, a elitelor rusesti, ne-înarmate?; ce le-afăcut el, cu mâna lui, marinarilor de la Kronstadt?…

…Cotrobăiesc în hârtiile din 1937 ale lui Eliade, Cioran, Ionesco, de când au murit îi vânează ca “fasisti” (asa pronuntă bolsevicii francezi cuvântul, altfel îl scriu, totusi, corect – atunci când semnează: Lucien Goldmannn, J.P. Enthoven, B.-H. Lévy, Tertulian, Dubuisson, Lavastine, Nicolas Weil, Isac Chiva 1), Reichmann, Lilly Marcou, Chapier, cei din clanul Moscovici); îl “prepară”, îl împăiază pe Sebastian, mutilîndu-i, aranjîndu-i Jurnal-ul (ca din întâmplare – ce întâmplare!: taina ei era cât pe cesă fie… destăinuită de Volovici lui Dan Petrescu, în 1997, însă arămas până azi în-tăinuită), îl fac pe diaristsă nu fi consemnat perioada iunie-decembrie 1940 – oare de ce?: casă cânte Aria Acuzării cvasitota-litătii marilor intelectuali români dinainte de cel de al doilearăzboi mondial); merg până la a -l introduce pe Eugène Ionesco în “lotul fasistilor”, pentru că fusese prieten cu fostiisăi adversari de opinii poli-tice – însă doamne ferestesă te atingi de evreii care, nu numaică au scris pagini de nesfârsită rusine, dar au fost autori de “măsuri” politice, politie-nesti, criminale de pe urmacărora aupătimit toti locuitorii României sicâteva generatii au fost analfabetizate după programul sovietic:

Ana Pauker, Chisinevski, Nikolski,răutu – infernala cvadrigă politico-politienească;
Roller, ucigasul istoriei noastre;
Perahim, satrapul (corect: komisarul) artelor plastice;
Socor, gauleiterul muzicii;
Graur, al lingvisticei;
Tismăneanu, Radu Florian, ei aveau în pază “gândirea-pe-linie” – citeste: marxism-stalinismul;

Paul Cornea, tineretul, apoi învătământul (după Alexandru/ Feldmann);
Tertulian: filosofia;
Moraru, Vitner, Sorin Toma, Crohmălniceanu, Iosifescu, selmaru, Bratu, Mândra ne învătau cumsă scriem româneste;
Ileana Vrancea – cumsă gândim cu lupta-de-clasă;
Pavel Cîmpeanu veghea din foisorul C.C.-ului siturna pe hârtie

367

“abaterile ideologice…”- pentru ca acum, pe urma eternei javre numită Brucan, tot explicîndu-ne cum sade “adevărul-adevărat” cu democratia pe care el sitovarăsiisăi de larăsărit ne-au “predat-o” cu patul pustii – chiar cu teava, cu tot cu gloante -să dea întreaga vină a bolsevismului impus de rusi, prin evrei, în România, pe “cizmarul Ceausescu”!

si altii sialtii, zeci, sute, mii de “îndrumători spre îndărăt”.
in istorie însă evreii au provocat un dezastru alecărui consecinte se vor simti decenii sidecenii de-acum încolo 3). seful echipei de la Ministerul Adevărului de pe Calea Dorobanti nr. 18, subordonat direct lui Roitman-Kisinevski, era sinistrul M. Roller, de meserie NKVD-ist. Sub comanda sa au asudat (însă au reusit!) truditorii-în-ramura-istoriei-României, niciunul istoric: Goldberger Miklos, cizmar, Rudenko, tovarăs, Filipovici, sovietic, Aronovici, arhitect, Marcusohn (să fi fost însăsiCristina Boico, mătusa lui V. Tismăneanu?, o soră?, un frate?), Krakauer, Langfelder – siîncă vreo trei tovărăsele “frantuzoaice”, pose-soare a câteva clase de liceu. Niciunul nu cunostea limba română, între ei comunicau în limba-de-lemn-sovietică. si prin semne.

Ei au distrus istoria României:
a. prin falsificare – în general a istorieitării întregi, redusă la “lupta de clasă” sila “prietenia de veacuri româno-sovietică”;

b. prin sustragerea (citeste: furtul sitransportarea în URSS) a cca 200.000 dosare cu documente privind…: Basarabia-si-Evreii! (după 1990 au apărut câteva còpii) – operatie semnată de generalul Grisa Nahum, evreu din Ucraina, devenit sef al Directiei contrainformatii mili-tare – a securitătii RPR, se întelege.

Dacă ai nemaipomenita îndrăzneală (mai degrabă: tendinte sinu-cigase)să spui-scrii adevărul interzis vreme de o jumătate de secol, despre Basarabia-si-Evreii,păcătuiesti grav: esti “antisemit”!

Atâta vreme cât evreii nostri refuză dialogul sinu lasă tribuna acuzăriisă se mai aerisească siea (ar fi timpul, nu?), eisă vină la masa rotundă a asumării vinovătiilor, ale fiecărei comunităti în parte;

Atâta vreme cât evreii vor pretinde, în continuare, statut de victimă unică, absolută, îi vor încuraja pe simetricii lor de pretutindeni (sipe acei români care nu au nici ei excesiv de multe idei, în schimb fixe)să revendice exact acelasistatut: de fecioară neprihănită, de membru al unei comunităti “care nu a dat măcar o palmă…”

368

N O T E

1) Vineri 6 februarie 2004, France Culture, a difuzat la orele 22,30 o emisiune intitulată “La Shoah roumaine”. Au participat: Isac Chiva, originar din Iasi, Alexandra Laignel-Lavastine, R. Ioanid, Pierre Pachet – realizatori: J. Birmant, Th. Dutter.

in programul radio-TV un desen – nu o fotografie – poartă legenda: “in iunie 1941, 13.600 evrei asasinati în pogromul de la Iasi, în România”, iar în textul prezentînd emisiunea se comunică: “Shoah în România: peste 250.000 victime”.

Nu 400.000 cum glăsuieste Memorialul Coral, prin textul – sibilantul cosemnat side R. Ioanid? Au mai lăsat din pret?

Anti-antisemitologul Chiva, anti-fasistologul R. Ioanid (pronuntă: “fasist” ca bolsevicii francezi), anti-legionaroloaga Lavastine au ocupat antena o oră sijumătate si, pe fond de înregistrări sonore din adunări legionare, emisiuni radio, tangouri de epocă, au prezentat auditorilor francezi o para-,o ne-istorie a României din timpul celui de al doilearăzboi Mondial.

Dacă Isac Chiva depune mărturie despre cosmarul trăit din timpul acelei cumplite încercări – iar autenticitatea relatărilor nu poate fi pusă la îndoială – ceilalti pozează în istorici, în analisti, explicînd astfel motivele persecutiei evreilor, recitînd lectia învătată în ultimii 60 ani:

“Românii sunt structural antisemiti”; “majoritatea lor sunt legionari”; “au avut de totdeauna o doctrină fasistă, antisemită”; “legionarii fasisti sunt autorii Pogromului de la Bucuresti, din ianuarie 1941, siai Pogromului de la Iasi”; “evreii au fost masacrati decătre românifără motiv, din senin”…

Cunostintele lor istorice: nule. Fiindcă… le lipsesc cu desăvârsire? Sau, mai grav: nu pe acelea le-au sonorizat?

Cinesă-i fi corectat? Ei însisi? Ce interes? “Dezbaterea” a avut loc în cerc (foarte) închis, participantii si-au recitat rolurile siau plecat, lăsînd în urmă mlastina puturoasă a dezinformării, a neadevărului istoric, a minciunii, fabricîndfără rusine,fără scrupule o altă “istorie” a României.

Astfel nu au suflat un cuvânt despre ce se petrecuse cu un an înainte în timpul evacuării Basarabiei siBucovinei (urmare a diktatului sovietic din 26 iunie 1940) – cînd evreii au atacat, au jefuit, au asasinat ostasi, functionari, civili care încercausă se refugieze în ceea ce mairămăsese din România. Dacă printr-o minune la “dezbatere” ar fi asistat un ne-evreu siar fi dovedit, cu documente, faptele de barbarie ale

369

evreilor asupra ne-evreilor, între 28 iunie 1940 si22 iunie 1941, în Teritoriile Ocupate de rusi, cei din fată nu numaică le-ar fi negat cu seninătate, dar l-ar fi acuzat pe goi de antisemitism, de negationism, ba chiar de nazism: de a-i fi trimis pe evrei la Auschwitz – nu ar fi fost pen-tru întâia oară când bolsevicii evrei folosesc astfel de “argumente”!

Exemple de aproximări – istorice – inadmisibile, de elucubratii, de minciuni, de analfabetisme? Iată:

“Maresalul Antonescu a luat puterea în 1940, l-a desti-tuit pe regele Mihai sia instaurat statul fascist” (subl. mea, P.G.).
Câte grave greseli de informatie într-o (scurtă) frază?

1) Generalul (s.m.) Antonescu a devenit “maresal” în 1941, după trecerea Nistrului;

2) Antonescu nu “a luat puterea”, ci “(la 4 septembrie) a fost numit presedinte al Consiliului de Ministri”;

3) Un rege nu se… destituie; Antonescu nu “l-a destituit (!) pe rege”, ci “regele a cedat generalului Antonescu principalele prerogative ale puterii” (informatii extrase din Istoria României în date, Ed. Enciclopedică, 1972);

4) Ca în bancul de la radio Erevan: “regele” (destituit…) era, nu Mihai, ci Carol…;

5) Antonescu era militar, însă nu atât de ignar ca “istoricii” de la microfon, pentru a instaura un stat “fascist” român – în 1940, când exista originalul: cel italian.

Să continuu?să desmint-combat siconjunctiile?; siprepozitiile?

si Lavastine siChiva siR. Ioanid au caracterizat evenimentele de la 21-23 ianuarie 1941: “pogrom organizat de legionari” – împotriva adevărului, revelat începînd din 1990; au sustinutcă si“pogromul de la Iasi”, din 27 iunie, “a fost organizat de legionari”! (când acestia erau fie împuscati, fie închisi, fie fugiti din tară încă din 23 ianuarie).

Isac Chiva iese hotărît din rolul-rostulsău de martor când afirmă: “De curând, un scriitor, un fost disident, Paul Goma (…) a publicat într-o revistă mai mult sau mai putin literară (sic) din România, Vatra, un text abject, abject. (…) Acolo Paul Goma afirmăcă Românii au avut dreptatesă-i omoare pe evrei (subl. mea, P.G.). Ar trebui tradus

textul acesta, abject”.

Are dreptate într-un singur punct tovarăsul Isac Chiva: atunci când spunecă… ar trebui tradus textul lui Goma:

in acel caz, francezii ar putea constata singurică Goma nu a scris asa ceva… Numaică el, Chiva, acuzatorul, este sine-cititorul tex-tului de care vorbeste din auzite. El, flancat de Ioanid, de Lavastine, de

370

Ed. Reichman, de J.P. Enthoven, de Tertulian, de Nicolas Weil, de Paruit (întâiul care, în revista Esprit, l -a “demascat”, pe… “Goma, autor al unui text antisemit”) side alti justi tovarăsi- acăror tactică de luptă este atacarea unor texte necitite – se agitase isteric, în panică mimată (o, dar cât de lucrativă…), avertizînd-somînd editurile, nu doar franceze,să nu publice “un text abject, antisemit sinegationist semnat de Paul Goma”…

in materie de interdictii se pricep, dragii-nostri-tovarăsi-de-veacuri: ei siai lor au organizat siîn România, după modelul URSS, campaniile de epurări decărti side autori rezultatul – revolutionar – fiind:cărti arse (Hitlerfăcuse altfel?), autori arestati pentru… crimă-de-gândire (vezi Orwell), cea mai subversivă formă de contrarevolutiona-rism pentru bolsevicii de pretutindeni.

Pentru că ei – bolsevicii – lucrează, nu doar cu Teroare-Teroare-Teroare, dar sicu Minciuna-Minciună-Minciună.

2) Am cercetat în repetate rânduri,răbdător, cu sperantă, catalo-gul editurii Hasefer, comparabilă prin cuprindere, prin mijloace mate-riale, prin număr de titluri cu mamutul Humanitas: nu am găsit un singur titlu caresă vorbească despre crimele evreilor din Basarabia sidin Bucovina între 28 iunie 1940 si22 iunie 1941 (dealtfel nici la Humanitas); absente fiind – din principiu? din jenă? din ordin – si“amin-tirile” unor evrei care petrecuseră perioada indicată în Basarabia siBucovina ocupate de sovietici, chiar asa: cefăcuserărăutu, Roller, Oisteanu (tatăl lui Valeri sia lui Andrei), Sorin Toma, Celac, Bârlădeanu sitovarăsii lor de idiologie: în ce “sector” trudiseră ei: în cultură?, în agricultură?, în contra-cultură?, în proletarnaia-kultura?, în combaterea misticismului?, în nimicirea “dusmanului”, mai putin de clasă, mai ales de-rasă?

3). Ultima falsificare a Istoriei României – dar nu cea din urmă…
– prin “Comisia Tismăneanu” comandată de Băsescu sicu liota de “experti”, care de care mai analfabet simai obedient doctrinei abject-corectitudinii.

371

Termeni
Nume, pseudonume, pseudonime

Ca tot crestinul (!) am folosit sieu termenul “antisemit” în vorbă siîn scris – în Basarabia, 2001 siînsăptămâna Rosie, 2002. Probabil prin decembrie 2002, mi-acăzut în cap o… revelatie din gura unui arab,vădit neintelectual:
«De ce evreii ne spun: antisemiti, când sinoi, arabii, suntem semiti?»
Para mălăiată, Mărul lui Newton, Mintea de pe Urmă:
Dar bine-nteles! Cum de suportasem, chiar scrisesem o asemenea aberatie ca “antisemit/ism”?

Termenul “Antisemitismus” fusese formulat pentru întâia oară de germanul Wilhelm Marr în 1879, în contextul epocii – care cunostea un nou val de antiiudaism, mai cu seamă în Franta, prin Ch. Drumont. Se stie la ce crime s-a ajuns prin antiiudaism în secolul al XX-lea. in Germania nazistă evreii erau desemnati pe zidurile proprietătilor, pe vitri-nele prăvăliile, pe actele de identitate, pe steaua galbenă, Jude, iar în Franta ocupată de germani: Juif. in România, în româneste evreul era numit, curent: jidan – de la iudeu (în poloneză: jid-jidow, în rusă: jîd, în ungureste: jidov). După ce, în româneste, jidan a început a fi perceput ca termen injurios, (de ce?, doar este corect: de larădăcina iudeu – în idis: yd – vine?), evreul era chemat-apostrofat cu «Jidane!». si nu cu: «Semitule!». insă evreul nu replicà la «Jidane!», prin logicul, corectul: «Antijidane!», ci aiurea: «Antisemitule!». Ca un bou de român care, interpelat de un bou de ne-român prin: «Române!», cult nevoie-mare, l-ar pune la punct pe acela prin: «Antilatinule!» in ciuda apropierii abuzive, “mecanismul” gândirii este riguros acelasi: dobitoc.

Jude, Juif, jidan (derivate de la Iudeu) – sinu… “semit”. Din spumacărei mări a iesit “anti-semitism”? S-a vorbit de iudei (sivarian-tele, după limba în care se exprima); de evrei; de israeliti; de membri ai confesiunii mozaice. Nicăiri, nicicând, nici evreii însisi, nici ne -evreii nu îi numiseră – ca proposta – pe evrei: “semiti” (cum ar suna, de pildă: “Alianta Semită Universală”?, dar “Federatia Semitilor din România”?, dar “cimitirul semit din Praga”?, dar: “gândire, morală, filosofie – semită”…- pentru ca, în ripostă, evreulsă-l pună la punct pe goi prin: “Antisemitule!”?)

372

Au mers până acolo evreii încât au pus eticheta: “antisemit” sipe fruntea numitului Saul/Shaul, evreu de felulsău, prigonitor ai adeptilor altui evreu, Ieshua din Naseret sidevenit, după revelatia de pe Drumul Damascului, sub numele de Pavel/Paul, fondatorul crestinismului. Piesa-la-dosar este Prima Epistolăcătre Tesalonicieni – scrisă în jurul anului 50

– mai cu seamă următoarele paragrafe din cap. 2: (citez din traducerea Bibliei de la Bucuresti, 1968):

“14.căci voi, fratilor, v-atifăcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sînt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că ati suferit sivoi aceleasi, side la cei de un neam cu voi, după cum siele de la Iudei,

“15. Care sipe Domnul Iisus l-au omorît ca sipe prooroci; sipe noi ne-au prigonit sisînt neplăcuti lui Dumnezeu situturor oameni or sînt protivnici,

“16. Fiindcă ne oprescsă propovăduimpăgîni-lor casă se mîntuiască, spre a-siîmplini ei purureapăcatele lor. Iar pînă la urmă mînia lui Dumnezeu

a ajuns asupra lor”.
Iată-l, deci, pepărintele siinventatorul “antisemitismului”, cel care, primul, a afirmatcă iudeii l-au omorît pe Iisus: Paul!

[Până la proba contrarie,văd traiectoria cuvântului “antisemit”, folosit în toată lumea de sorginte europeană similară cu, mai târziu, în România, a sintagmei “gulagul românesc”. Aceasta din urmă pornită de la un adevăr specific rusesc: gulag, dar folosită gresit (cum ar suna: “sovromul bulgăresc”?), pentru că analfabetii “anticomunisti” au fabricat istoria în România ultimilor 14 ani, termenul a fost “adoptat”- în fapt: impus de “istorici”, prin editori, chiar fostilor detinuti, autori de memorii, desiacestia auziseră de “gulag” abia în libertate, abia după 1972, de la radio Europa liberă, când s-a transmis în foileton Arhipelagul Gulag de Soljenitîn – dar siei au acceptat dictatul “gulagologilor”, probabil zicîndu-sică vor fi stiind mai bine noii-istorici cumsă numească acel ceva necunoscut lor înainte de 1989, pe care îl înduraseră ei, detinutii].

Termenul “antisemit”- prea larg, prea generalizator, deci abuziv – într-atât a fost repetat-repetat-repetat de evrei, încât a sfârsit prin a fi primit asa: fals, falsificat. De ce vor fifăcut evreii asta? Vor fi socotitcă

373

termenul initial, corect, adevărat: anti-iudaism sau anti-evreism nu le este

convenabil -favorabil: vizà un prea mic număr de componenti ai comu-nitătii lor: doar câteva milioane (de evrei) – pe când “antisemitism” acopere, include sute de milioane – chiar dacă doar o mică parte evrei. Astfel s-a ajuns la tragice absurdităti: prea multi evrei îi tratează pe pales-tinieni de “antisemiti”, ceea ce ar semnifica: se scuipă în oglindă! Situatie cu atât mai suprarealistă, cu cât foarte multi dintre israelienii de azi nu au deloc sânge iudeu: sunt incasicurati, sovietici necurati, care, pentru a iesidin URSS, secăsătoriseră cu o presupusă evreică – siiată-l pe David, biruitorul filisteanului (palestinianului!) Goliath…

“Antisemitism”- cuvânt din categoria binecunoscută în România ca “element”, “individ”, “dusman”, colportat(e) cu precădere de securisti semi-analfabeti,răspândite în masele-largi-de-cetăteni. Am auzit betivi “tratîndu-se”, înainte de a se înjura de mamă side a se bate cu servietele cu pâine: «Individule!»; am auzit tate spurcîndu-se: «Esti o elementă, ‘re-ai a dracu’!»;

“Antisemitule!”: insultă rapidă, la îndemâna oricărui negânditor – altfel cum s-a ajuns ca israelieni, multi dintre ei neavînd măcar un strop de sânge iudeu, l-au tratat de antisemit pe semitul Daniel Barenboim, născut în Argentina, dar (si) cetătean, prin optiune, israelian?;

“Antisemitule!”:răspunsul evreului idiot – când tu îl asigurică este idiot (nu evreu); al evreului necinstit când tu îi comunicică e necinstit (sinu evreu); când tu îl acuzi de colaborare cu Securitatea, nu de colaborare cu CIA… – vezi-l pe Ed. Reichman;

“Antisemitism”: un supra-cuvânt: nu-l poti “combate”: cesă-irăspunzi imbecilului:că ba nu esti anti-semit,că ba din contra, tu esti filo-semit din mosi-strămosi?; cuvânt-călus, folosit de multi evrei atunci când nu mai au, ei, argumente; cuvânt din familia «tuberculoaso!» pe care generatia mea de studenti îl stiau din gura lui Tudor Vianu, el îl dădea drept exemplu de confuzie a punctelor de vedere.

Sionism: un alt termen-frate. si el a fost inventat la sfârsitul seco-lului al XIX-lea, sub forma: “Zionismus”, în 1880, tot în limba germană, de astă dată de un evreu, N. Birnbaum. Acestafăcea apropierea de bibli-cul munte Sion sibotezase Palestina contemporană lui: “Noul Sion”. Teoreticianul sionismului a fost în 1897 Theodore Herzl. in perioada marilor persecutii ale evreilor din Rusia (pogromurile, fabricarea “Protocoalelor înteleptilor Sionului”), a cristalizat visul intoarcerii, dotîndu-l cu o doctrină dinamică, militantă, exclusivistă, xenofobă,

374

anti-goi, antiarabă. Cum o primă variantă a stabilirii unui stat evreiesc fusese imaginată în Basarabia ocupată de rusi, în Bucovina – ocupată de Austrieci – siîn Transnistria (între Nistru siBug, teritoriu locuit, atunci, majoritar de moldoveni), evreii sionisti au luat cu ei… Hora, siau bote-zat-o… “dans traditional israelian” (fără apăstra nimic din demnitatea, retinerea, eleganta horei moldovenesti), devenită un concurs de viteză, de topăială – pe chirăielile clarinetului); au pus texte în idis pe melodii curat-basarabene (Imnul de stat al Israelului: “Cucuruz cu frunza-n sus”

– sichiar dacă linia melodică este riguros aceiasi, rezultatul arată a fi cu totul străin; caricatural).

Oricum, sionismul ca doctrină este una reactionară, exclusivistă, agresivă, barbară, rasistă – ea se află la baza statului Israel, din 1948.
Dealtfel ONU, încă din 1975, a declarat sionismul “o formă de rasism”.

in treacăt fie spus: sionismul, desise reclamă de la Torah sio citează abuziv-deformativ, încalcă sistematic preceptele ei, din Cele Zece Porunci, mai ales: “Să nu ucizi”, “Să nu furi”, “Să nu mărturisesti strâmb împotriva aproapeluitău”. incălcări aplicate cu program, feroce, “aproapelui” român, din 28 iunie 1940 până în 22 iunie 1941, apoi din primăvara anului 1944 până azi.

Pe lângă acestea evreii ignoră cu seninătate faptulcă (asa cum stă scris limpede în Deuteronom) Iahve a atras în repetate rânduri atentia poporuluisăucă nu se poate considera la el acasă (dealtfel, nici nu era băstinas, ci venise în Canaan – din Mesopotamia, apoi re-venise din Egipt), decât dacă îl primeste, în permanentă, ca pe un dar: «țara (pământul) este al Meu, voivă aflati la Mine, ca emigrati (pribegi) sica oaspeti»

“Dacă darul este definitiv, posesia efectivă a lui este conditio-nată”, comentează Jean Daniel în eseul La Prison Juive. “Deuterono-mul, în termenii cei mai duri, prezice poporului lui Israelcă va fi alungat de pe acestpământ, dacă nu respectă Legământul”.

[Revin la acest termen mult manipulat, supramanipulator: “antisemit”:

Dacă este adevărată istoria romantată, simpatică, a lui Koestler despre khazarii trecuti la religia mozaică (ipoteză avansată mult înaintea lui de Karamzin, de Brutskus, de Garkavi) sicare ar fi strămosii evreilor din Rusia, inclusiv din Galitia (deci sia evreilor veniti din Nord în România, năboind Maramuresul, Bucovina, Moldova întreagă simai ales

375

jumătatea eirăsăriteană,răpită de rusiîn 1812: Basarabia), atunci termenul “antisemit” este dublu devalorizat: khazarii nu aveau sânge iudaic; nu erau semiti, ci… türci.

Potrivit legendeisă se explice toleranta turcilor fată de evrei (ca veri îndepărtati, însă veri le sunt sibulgarii, chiar frati, dar frati-dusmani…): primirea în Imperiul Otoman a lor, expulzatii din Spania – apoi din Europa Occidentală? Deasemeni, contemporana aliantă dintre Turcia siIsrael – mergînd până la a împărtăsiaceeasi“opinie” despre genocid: Turcii negînd cu ferocitate masacrarea armenilor din 1915, Israelienii sustinîndu-i activ, profitul lor fiind: Shoah ca unic genocid?]

Speranta în masa-rotundă nu este pentru mâine, după toate semnele (proaste): evreii din comandoul lui R. Ioanid nu dialoghează, nu dezbat, nu ascultă ce spune interlocutorul; ei monologhează în perma-nentă, ei acuză tot timpul, ei bat cu pumnul (în masă), dictează de la înăltimea pupitrului procuroric. Dar cine este tovarăsul (nostru) procuror?

“IOANID, Radu, istoric al culturii, sociolog” – asa ni-l prezintă Florin Manolescu în Enciclopedia Exilului Literar Românesc, dar, spre deosebire de alti purtători de pseudonume – mai mult sau mai putin lite-rare – acestuia nu-i deconspiră adevăratul nume; nu spune nici dacă da sau ba el este fiul unuia dintre gangsterii securisti din “Grupul Ioanid”.

Să adăugăm un “detaliu” – capital: R. Ioanid a fost cel mai efi-cace, mai tenace agent electoral – în America, în 1990, pe lângă lobby-ul evreiesc! – al cuplului Iliescu-Petre Roman (apoi doar al lui Iliescu, în 2000) – însă fidel, militind amândoi pentru “socialismul national românesc”… Curat national – românesc!

Mai multe informatii găsim în interviul dat de Ed. Reichman revistei 22 (30 sept. – 6 oct. 2003). Autorul romanului Denuntătorul (!?), apărut siîn româneste la editura Hasefer – el însusidenuntător notoriu în România, apoi agent de influentă în Franta – în serviciul Securitătii, se întelege – are nesimtireasă romanteze viata, opera simoartea unor securisti care, în 1959, la Bucuresti, atacaseră o furgonetă a Băncii Nationale sifuraseră echivalentul a cca 300.000 de dolari.

Această întâmplare se leagă de subiectul eseului de fată prin:

376

I.
– Leibovici Alexandru, alias Ioanid, zis Lică, colonel de militie;

– Leibovici/ Ioanid/ Paul, fratele lui Alexandru;
– Davidovici/săveanu (Sevianu?)/ Igor, ofiter de securitate (între 1943-1944 – în Palestina, unde “lucrase” pentru spionajul englez);
– A(l)fandari-/Săveanu/ Monica, sotia lui Igor (din 1946 sipână în 1948, când s-a constituit statul Israelfăcuse parte dintr-un grup terorist evreiesc, antibritanic, antiarab);

– Glassman (Ed. Reichman îl numeste: Glonzstein) Abrasa – diminutiv rusesc al lui Av/b/ram, alias le camarade Serge, alias Sasa Musat, securist, trimis cu misiune de spionaj în Franta dupărăzboi;

– Orenstein/ Obedeanu/ Saul, redactor la Scînteia, profesor la “stefan Gheorghiu”.

Acestia au fost prinsi, judecati, condamnati la moarte, bărbatii executati; femeia, mamă a doi copii, după câtiva ani de închisoare, a fost recuperată de Israel. Securistii din acea vreme, după obiceiul lor, au confectionat un film cu “întâmplarea” sil-au difuzat confidential, doar printre ei, “lucrătorii MAI”. Se va fi rostit sicuvântul “sionist”, ceea ce nu era un semn de“antisemitism”, siei erau considerati “dusmani ai poporului muncitor”- la Pitesti existau sidetinuti sionisti (Fuchs), iar poetul sipublicistul Maier Rudich, cunoscut activist sionist a trecut siel prin Jilava… in afară de asta, arestatii vor fi explicat anchetatorilorcă eifăcuseră cefăcuseră, nu pentru ei însisi- ci pentru cauză – sionistă.

Plictiseala: odată cu anuntarea intentiei unor case de film din Franta de a face un film…“documentar – comentat de mine, autor al romanului Denuntătorul”, cum declară Ed. Reichman, cu dezarmantă inocentă, s-a pornit (de la Tel Aviv, de la Washington) o campanie siîmpotriva… “Securitătii anilor 60, care înscenase o provocare antise-mită” – asa se plânge,arătînd cu degetul, denuntînd curajos – dintr-un bunker de la Tel Aviv – un tovarăs just pe nume (?) Eugen Szabo, colonel de securitate în România, sef al contraspionajului din R.P.R, consilier la Ambasada de la Paris, sef al rezidenturii DIE etc.

Ce i se poate replicà unei astfel de creaturi “anonime” – în schimb lătrătoare? Riscîndsă fiu considerat avocat al Diavolului Securitatea:
– la “provocarea antisemită a Securitătii de atunci” participase siel, pseudonumitul “Szabo” (nu cumva îl chema, de la mama lui din Basarabia: Portnoi?);

377

– dacă el însusi, ca mare-securist, nu participase la “provocarea antisemită” (?), atunci sigur: asistase la proiectarea filmului (ca securist emerit ce era – încă ne-mutat în Israel): de ce nu denuntase la timpul potrivit “provocarea antisemită”?- la Europa liberă, de pildă; printr-o scrisorică semnată conspirativ: “un tovarăs cetătean foarte indignat – Szabo”, oricum, tot nu-l cheamă asa?;

– dacă actiunea securitătii – de a-i aresta-condamna-executa pefăptasi, apoi de a turna (!) un film (actiune nu mai bună, nu mai rea decât “facerea” unui dosar) era o “provocare antisemită” – ceea ce nu este de exclus, dar siasta era o treabă internă a securistilor evrei de pretutindeni
– ce fusese “actiunea” bandei Ioanid, alcătuită din… (atentie, pleonasm!) evrei securisti? O faptă, casă spun asa: crestinească?

Observ între-justificarea, între-lăudarea, între-hagiografierea unor tâlhari, banditi, tortionari ai goi-lor, criminali – pe când un monument al eroilor-martirilor-sionisti-gangsteri de la Bucuresti ridicat la Tel-Aviv?, onorînd “sacrificiul de sine” al celor care numai pentru cauza obstească (sionistă)făcuseră cefăcuseră, în România, furînd banii, (totusi) ai româ-nilor, cu intentia de a aduna fonduri pentru cumpărare de “functionari MAI” (tâlhari fiind siei, “onestii sidevotatii partidului, functionarii MAI”) side pasapoarte pentru Israel?

Chiar dacă adevărul este (si) acesta: Securitatea eternă organizase o “campanie antisemită” (de ce nu: “antisionistă”?), nu se poate trece peste realitatea jafului organizat de evreii auxiliari ai rusilor ocupanti ai României, începînd din 24 august 1944 până prin 1989:
Ca slugi ai rusilor, evreii au fost zapcii feroci, nemilosiîn folosul ocupantului (în folosultătarilor; în folosul latifundiarilor polonezi silituanieni – ceea ce a provocat revolta cazacilor – poloni – care, în 1648 i-aucăsăpit sialungat: o mare parte au coborît întările românesti). insă cel care numără galbenii nu se poate stăpâni de a face strecurată în propriul buzunar o monedă, două, cinci. Bine-înteles rusii – prin agentii executori, zapciii lor: evreii – au furat totul din România, chiar mai mult decât totul. Dar, cum ceva-ceva mairămăsese; ceva-ceva sipentru bietii truditori pe ogorul jafului bine organizat: evreii…

Câte obiecte de valoare inestimabilă (pentru că era istorică, artistică) din patrimoniul national, direct din muzee, din arhive: piese unice, tablouri, instrumente muzicale, covoare, mobile,cărti rare, manuscrise – Biblii, Evangheliare – apoi de-a dreptul din seifurile Băncii Nationale: pietre pretioase, monede de aur, lingouri, valută, titluri, etc

378

au fost furate de evreii din Securitate, în deplină complicitate cu evreii de la Cultură, în perfectă complicitate cu evreii de la Externe, în desăvârsită complicitate cu evreii de la Comert Exterior siscoase peste granită – întâi în Occident, apoi, unele, multe, dirijate spre Israel?

Vor evreiisă restabilească adevărul (contabil) al Holocaustului?

Foarte bine, asta vrem sinoi, românii!cărtile pe masă:
Pentru început,sărăspundă contabilii care au fixat la 400.000 numărul victimelor românilor (însă niciodată nu au probat afirmatiile) sipretul lor: 30-50 miliarde dolari:

a) Câti evrei din România, după 1 septembrie 1940, pentru a fugi de persecutiile puse la cale de “fascistii, antisemitii români”, pentru a se salva de la moarte – au trecut frontiera în Transilvania de Nord, “admi-nistrată” de Ungaria? “Specialistii în Holocaust” Elie Wiesel, Randolp Braham, Jean Ancel, R. Ioanid vor număra până la 5 (cinci persoane? – nici atâta), după care vorcădea, fulgerati, pedepsiti de Dumnezeu pentru minciună;

b) Câti evrei din Ungaria – după cedarea Transilvaniei de Nord, fugind de persecutii, pentru a se salva de la moarte, au trecut frontiera în România? Holocaustologii Wiesel, Braham, Ancel, R. Ioanid vor număra până la câteva zeci?, câteva sute?, câteva mii?, câteva zeci de mii de evrei
– deveniti, cu jubilatie în septembrie 1940, cetăteni maghiari, apoi refugiati în România în virtutea politicii “fasistilor Ion siMihai Antonescu” de a-i considera, în continuare, cetăteni români? Fie trecînd clandestin noua-frontieră,călăuze fiindu-letărani români locuitori ai satelor de pe noua granită; fie legal, cu pasapoarte românesti liberate de diplomati români în post în Ungaria (numele acestora, ca siale prelatilor, politicienilor, intelectualilor români carefăcuseră ceea cefăcuseră din educatie crestină – sunt arhi-cunoscute, însă ocultate, negate cu încăpătâ-nare, cu tenacitate, cu ură grea, cleioasă, luătoare de minti – ură dezu-manizantă (Wiesel urlînd, nu doar isteric, ci de-a dreptul dement: «România a ucis, a ucis, a ucis!») din partea câtorva indivizi -să-i mai amintesc o dată: Wiesel, Braham, Ancel, Oisteanu, Shafir, Volovici, R. Ioanid, Al. Florian); fie cu pasapoarte în alb încredintate unor conducători ai comunitătilor evreilor – nu doar celor din Transilvania de Nord, ci sidin restul Ungariei; sinu doar pentru salvarea-în-România cea “fasistă, antisemită” a evreilor persecutati în Ungaria, ci sievrei fugiti din Germania, din Austria, din Cehoslovacia, din Polonia?;

379

c) Atunci când acceptă cu un sfert de gură responsabilitatea maghiară în persecutarea sitrimiterea la moarte sau uciderea pe loc a evreilor din Transilvania de Nord (însăfără a pomeni victimele dintre slovaci, ruteni, sârbi, români), tovarăsii Wiesel, Braham, Ancel, R. Ioanid, stahanovisti ai Holocaustului siceilalti spălători de sânge ai ungurilor – din masochism geamăn cu cel fată de rusi- sunt invitatisă nu mai folosească, pentru a-i desemna pecălăi diversiuni lingvistice eufemi-zante: “horthystii”, “fascistii maghiari” – pentru că mint, mint, mint: cei care i-au persecutat, i-au masacrat ei însisipe ne-maghiari, în Maghiaria cea Mare de după 1 septembrie 1940, cei care i-au dat pe evrei nemtilor nu erau nici “fascisti”, nici “horthysti”, ci – în frunte cu însusiHorthy: mari-maghiari!; “factorii de decizie”: mari-maghiari; executantii: functionari ai Statului Maghiar: ministri, prefecti, politisti, militari, iar victime ale ungurilor au fost, nu doar evreii – ci siromânii; sisârbii; sirutenii; sislovacii…

Vor evreii din WJROsă “recupereze contravaloarea” (30?, 50 miliarde dolari?!) bunurilor evreiesti din România?

Foarte bine!cărtile pe masă!, întru respectarea adevărului integral, nu doar a jumătătii lor profitabile – nu degeaba evreii normali au numit Holocaustul: Pompă de Bani, Industrie a Holocaustului, Rusine a Poporului Ales).

“Situatia”să fie pusă pe două coloane, întru confruntare contabi-licească. La dreapta: datoriile Românieicătre evrei; la stânga: datoriile evreilorcătre români.

Asa cum au procedat cu datoriile fată de Israel ale României (siale Poloniei – dar nu ale Ungariei!)să evalueze – ei – la leu, la ban bunu-rile românesti furate, distruse de evrei:

a) în Basarabia siîn Bucovina între 28 iunie 1940 si22 iunie

1941;
b) să fie evaluate bunurile românesti furate de evrei între 23 august 1944 si,să zicem 22 decembrie 1989, distruse direct, indirect: prin proastă gospodărire, din crasă incompetentă, din plăcerea-de-rasă de a facerău goi-lor – oricum, cea mai mare parte din beneficii fiind deturnată, prelinsă în buzunarele unor evrei navetisti între România siOccident, între România siIsrael.

Astfel vom vedea cine, cui, cât mai datorează.

380

II.
Se leagă de materia eseului de fată mai ales prin implicatiile de istorie, de adevăr istoric.

Dacă va fi impusă siromânilor obligativitatea învătării “materiei Holocaust” – ca siîn cazul semnării tratatelor cu Ucraina sicu Rusia – cine stie câte decenii, secole de-acum încolo românii nu vor mai putea deschide gura pentru a rosti siadevărul românilor: cel despre teroarea de decenii exercitată asupra noastră de evreii bolsevico-sionisti;

Dacă va fi impusă românilor obligativitatea învătării în scoli istoria-moralapătimirilor evreilor,să fie impusă siîn Israel învătarea în scoli istoria -moralapătimirilor ne-evreilor, victime ale ideologilor siale komisarilor evrei în URSS siîntărilecăzute în robia bolsevică.

III.

Se mai leagă prin ceea ce se cheamă: tinere-de-minte. Compatriotii nostri au alcătuit de totdeauna o comunitatefără hâr-

tii. Ce va fi fost întâi: hârtia (ca suport al memoriei) sau memoria care,fără suportul hârtiei, nimica nu este ea? – fiindcă intervine uitarea.

Uitarea: adevăratul exil – asta tot de la evrei o stiu. Neimplicarea – adevărata Siberie a spiritului! in urmă cu 3-4 ani,
în “replică” la afirmatiile evreilor: românii sunt vinovati pentru martiri-zarea evreilor în timpul celui de al doilearăzboi mondial, un “director de constiinte” – pe nume Alex stefănescu, notoriu lingău ceausist, acum lingău generalist – arăspuns ca un elev puturos sibinisor arierat:

«Eu nu mă simt deloc vinovat, fiindcă (sublinierile mele), nu eram născut în acel moment».

Uitase, util,că el însusi, ca istoric literar,sărise în apărarea lui Eminescu – desinici “în acel moment” (al nasterii poetului sijurnalistu-lui Eminescu) nu era născut. Desigur, Norman Manea (de la el pornise discutia) nu este chiar-chiar Eminescu – însă nu era vorba despre vinovătie, ci despre asumarea istoriei comunitătii tale, atât cu cele bune cât sicu cele mai putin bune. Obisnuintă care, înainte de 1944, se învăta din întâiele clase ale scolii primare ca: “Drepturile omului siale cetăteanului”. Este foarte adevărat: holocaustologii tin cu orice pret ca noi, românii,să ne simtim -să fim, pe vecie – vinovati sisă plătim în argint sunător “vinovătia” noastră – darfără a sufla o vorbă despre

381

“vinovătia” lor fată de comunitatea noastră.
După jumătate de secol de comunism, în care ni s-a interzis tinerea-de-minte,să acceptăm acum autoamnezierea, pentru că o bandă de sionisto-securisti-bolsevici ne culpabilizează cu “Holocaustul românesc care a dat 400.000 victime?”

Avem hârtii sitinere-de-minte: acest “Holocaust-400.000” este o minciună, un fals, o escrocherie, o ticăloasă amenintare («Punga sau viata!»). Este suficientsă scoatem hârtiile,să le punem pe masă – sisă deschidem gura,să rostim adevărul!
Fiindcă cine tace adevărul este siel un mincinos;

Cine tace adevărul despre sine sidespre comunitatea sa este un sinucigas; siunul din ucigasii neamuluisău.

382