Paul Goma, Săptămâna Roșie (1)

Eseul Săptămâna Rosie 28 iunie – 3 iulie 1940

sau Basarabia si Evreii

a cunoscut două editii:

la Museum, Chisinău: 2003

o editie la Criterion Publishing, 2003

si o editie la

Vremea, 2004, cu o postfată de Mircea Stănescu

Paul Goma

Să Ptă M Â N A R O S I E

28 iunie – 3 iulie 1940

B A S A R A B I A S I E V R E I I

e s e u

varianta ianuarie 2007

Autura Autorului

2007

“Adevărul să-mi fie singurul idol”

Mihail Kogălniceanu, Dacia literară, I, 1840

Nota autorului

Eseul de fată a fost atacat cu vehementă, cu urlete, cu bale, cu amenintări – din partea holocaustologilor evrei, ne-evrei.
Desi autor si text au fost acuzati de “antisemitism”, neovîsinskii s-au păzit ca de foc să producă citate…

De ce? Pentru că răsfoind acest obiect-carte înteleseseră: eseul continut nu este un “pamflet”, ci o tentativă de a pune pe două coloane faptele-rele ale românilor împotriva evreilor si faptele-rele ale evreilor împotriva românilor. Dacă ar cita – corect, nu falsifi-cator, ca Al. Florian -, ar îngădui cititorului de bună credintă să constate că Shoah nu este unicul genocid din istoria omenirii, iar evreii nu sunt singurele victime nevinovate – ba, mai cu seamă în Imperiul Bolsevic (siazi, în Israel), călăi. Or cititorul nu trebuie să afle adevărul-adevărat, ci doar adevărul lor, al holocaustologilor.

Mai înteleseseră – însă nu au recunoscut vreodată, în scris: oricare citat onest, netrunchiat, pus între ghilimele poate pricinui, nu o lovitură dată “antisemitului” de autor, ci una de bumerang încasată de antisemitizator.

Se vede că această constatare i-a făcut pe multi dintre holocaustologii acuzatori cu bunul-la-toate: «Antisemitule!», să fabrice termeni ca monstrul de logică si de limbă: “trivial negationism” (sic) si să ameninte cu “Ordonanta, Ordonanta!”.

Apoi să închidă cu mânie cartea, fără a observa că titlul-subtitlul sună:

Săptămâna Rosie 28 iunie-3 iulie 1940

Basarabia si Evreii

Intrebări…

Care să fi fost motivul, pretextul, temeiul – sau/si cauza – pentru care, din prima zi (22 iunie 1941) a Campaniei antisovietice a celui de al Doilea Război Mondial, “cu nebănuită cruzime, românii i-au masacrat din senin pe evrei, atât pe solul national: Rebeliunea legionară, Pogromul de la Iasi, Trenurile Mortii, Basarabia si Bucovina – cât mai ales în Transnistria” (aceasta fiind teza evreilor), crimă care ar fi “devansat în timp, egalat în cruzime Auschwitzul”?, cum scrie inflamat inflamatul sionist Matatias Carp. Care să fi fost resortul criminal care, dintr-o comunitate ca a noastră, dacă nu legendar de tolerantă, atunci sigur: îndelung răbdătoare, a făcutsă devină în interval de doar un an: 28 iunie 1940-22 iunie 1941 – si dacă numai în o săptămână: 28 iunie-3 iulie 1940? – “una majoritar, fătis, feroce anti iudeie, încuviintînd măsurile guvernamentale de persecutare, de lichidare a evreilor”? – “din senin“, cum sustin, de jumătate de veac, evreii?

Numărul victimelor înscris pe monumentul comemorativ de la Coral, Bucuresti: 400.000. Nu mai multe, nu mai putine: 400.000. Cine-cum-când a numărat mortii? Cum s-a ajuns la această cifră? si de ce abia la 1 iulie 1991 a fost anuntată? Cei care tin registrul socotelilor la zi, la ban să o fi aflat abia atunci, la jumătate de secol după război? Este posibil asa ceva? Nu.

“Misterul” se află în prăbusirea imperiului sovietic, prin simbolul Zidul Berlinului. Atunci evreii de pretutindeni au fost cuprinsi de spaima unui Nürnberg Invers, în care ar fi urmat a fi judecati multi dintre ei pentru crime împotriva omenirii, pentru co-autorat moral si material a terorii bolsevice de peste 70 ani, exercitat “pe a cincea parte a globului pământesc”.

Trebuia luată grabnic o măsură de “autoapărare”, elaborată în ghetourile galitiene (fireste, “apărare”-prin-atac-preventiv – nu “război de autoapărare” a fost botezat si cel din iulie-august 2006 împotriva Libanului?, nu a mers teoria Wolfowitz-Rumsfeld până la… “războiul nuclear preventiv”? si ce armă nuclear-preventivă (sic) mai paralizantă, mai terifiantă decât cea “antisemitizatoare”? Astfel a fost re-activată o (re)campanie împotriva a ceva care nu exista, însă, (re)denuntată de evrei prin tipete-vaicăreli-acuzatii avea să (re)producă ceata diversiunii:

Ca nu care cumva să se vorbească si despre crimele bolsevice (la care ei participaseră cu entuziasm, cu fanatism), să se (re-re-re)aducă vorba de crimele naziste, să se fixeze, să se vorbească numai despre ele, doar despre victimele dintre evrei.

NOTA bibliografică: Din Populatia evreească din România de

Dr. Sabin Manuilă si Dr. W. Filderman, New York, 1958:
(…) “Cea mai greu de urmărit este evolutia numerică a Evreilor din teritoriul ocupat de Rusia Sovietică în iunie 1940 (…) Teritoriul acesta a avut în 1930 o populatie de 275.419 Evrei (…) (Analele Institutului Central de Statistică, Bucuresti, 1942, Pg. 348-349) (…)

“Când armatele germano-române au reocupat aceste teritorii în vara anului 1941 o parte a populatiei evreiesti a fost evacuată de Soviete si o parte a Evreilor s-a refugiat din proprie initiativă în Rusia Sovietică (sublinierea mea, P.G.). Acesti evacuati sirefugiati s-au răspândit în toate directiile. Sunt nume-roase dovezi de peregrinările lor. intr-o notă din arhiva W. Filderman cetim: «in 1947, un delegat RPR care a fost la Moscova; reîntors la Bucuresti, a cerut ajutor pentru cei 100.000 Evrei Români care se găseau în Rusia. Dr. Filderman a intervenit imediat în favoarea lor la Joint Distribution Commitee dar din motive de tehnicalitate [sic] nu s-a putut realiza nimic».

“O parte a Evreilor din Basarabia si Bucovina au fost deportati în Siberia. Dr. Bickel (…) evaluează cifra deportatilor la 10.000” (subl. mea, P.G.).

“(…) schimbările produse prin cedările de teritorii” :(…) “Cedati Rusiei Sovietice (Basarabia, Bucovina si Regiunea Herta
…375.419 37,9%
“Cedati Ungariei (Transilvania de Nord) …138.917 19,1%
“Cedati Bulgariei (Dobrogea de Sud) …807 0,1%
“Rămasi în România …312.972 42,9%”
“in rezumat, majoritatea, adică exact 57,1% a Evreilor au fost detasati de România prin evenimentele din preajma războiului II mondial. Multi dintre acestia nu au mai avut contact cu statul român”.

“(…) Pierderile suferite din cauzele directe ale războiului au fost evaluate de organizatiile evreesti din România conduse de Dr. W. Filderman la 15.000. Această cifră cuprinde pierderile în jurul lui 3.000 vieti în timpul guvernării scurte a Gărzilor de Fier si3-4.000 victimele represaliilor militare din Iasi. Deasemenea cuprinde pierderile suferite de populatia deportată în Transnistria. Numărul celor deportati a fost de aproximativ 40.000 din cari 30.000 s-au reîntors. Din cei 10.000 care nu s-au reîntors o parte au pierit în Transnistria sau în cursul transportului. Cifra totală a Evreilor morti «fie din cauză că au fost ucisi pe teritoriul românesc, fiecă au pierit din cauza

deportărilor” este dată de Dr. W. Filderman ca fiind 15.000”.
“(…) La recensământul din 1941,făcut după reocuparea Basarabiei, a Bucovinei de Nord sia Regiunii Herta din Dorohoi, s-au găsit 126.000 Evrei. Diferenta este de 49.419”.*)

“(…) Pierderile de vieti ale Evreilor au fost evaluate pe regiuni la 15.000 în provinciile vechiului Regat, Transilvania de Sud siBucovina de Sud

(;) de 103.919 în Basarabia, Bucovina siregiunea Herta din Dorohoi si90.295 în Transilvania de Nord încorporată de Hitler Ungariei” [sic]. in total se eva-luează la 209.214 pierderile evreesti pe teritoriul României din 1939 (subl. mea.), ceea ce reprezintă 27% (în loc de 53% evaluat de Dr. Kulischer), din care sunt a se atribui:

“2% administratiei române

“13% actiunei militare germano-române desfăsurată aproape exclusiv pe frontulrăsăritean

“12% actiunei guvernului unguresc secondat de autoritătile germane.” La punctul 5:

“Concluzie generală: în nici o tară dominată de Nazisti n-a supravietuit o asa de mare proportie a populatiei evreesti”, conchide raportul Dr. W. Filderman”

(Raport publicat siîn Jurnalul de dimineată, Bucuresti, 1946.)

Acest studiu, cu titlul schimbat, a fost pomenit – necritic! – pentru întâia oară în România de după 1946 în ziarul Ziua din 5 august 2006, sub semnătura lui Larry Watts. Merită reprodus paragraful introductiv:

“ Cifre exacte in toate detaliile cu privire la populatia evreiasca din Romania nu se pot produce, pentru ca ele nu exista (subl. mea, P.G) Cauza acestei situatii trebuie cautata in evenimentele istorice din ultimele decenii, care, pe de o parte, au produs radicale si repetabile schimbari de granite politice, iar pe de alta parte au produs deplasari masive de populatie, atat in interior cat si peste granite.”

–––––––––––––––

*) Sensul pasajului din chiar acest eseu:

“Cum altfel, dacă analfabetizatorii de ei nu tin seama – pentru început – de falsitatea, de idiotenia termenului ‘antisemit’, când semiti (de la Sem) sunt simaltezii siberberii siarabii si, cine ar crede, azi, în Israel: palestinienii, dragi tovarăside alte nationalităti!”…
…A fost falsificat prin… inversare decătre Al. Florian, demn fiu al nedemnuluisău tată (Radu Florian), afisată pe site-ul Presedintiei României: în loc de “ei” (evreii, analfabetizatorii) nu tin seama de falsitatea termenului «antisemit»”, inversistul / inversatorul atribuind cu nesimtire, cu nerusinare “falsitatea”… autorului acestor rânduri!

“Cifrele exacte nu se pot reproduce”… – însă nu pentru pentru că ele nu ar exista – ci pentru că, pe de o parte documentele din arhivele românesti au fost furate sitransferate în URSS în primele zile de după 23 august 1944 decătre camandoul sovietic condus de evreul ucraineanu Grisa Nahum; pe de alta pentru că evreii paznici la poarta Holocaustului

– cel mai zelos: “Radu Ioanid” -, temătorică se va afla adevărul statistic al numărului victimelor dintre evrei (desicrima începe de la unu), au pus sechestru pe toate arhivele. Astfel mai este în circulatie cifra de 400.000 evrei uciside români – vezi stela memorială de la Coral, Bucuresti.
Mai există un pasaj în textul lui Larry Watts – acesta:

“La recensamantul din 1941, facut dupa reocuparea acestor regiuni, s-au gasit 126.000 Evrei. Diferenta este de 49.419. (Totalurile sunt obtinute prin totalizarea cifrei calculate pe baza recensamantului din 1930, – deci nu cuprinde sporul natural 1930-1941) si cea gasita la recensamantul din 1941. Aceasta este cifra probabila a evreilor disparuti parte prin refugiu, parte prin suprimare. (…)

“Din cei 126.000 evrei recenzati, au fost la randul lor deportati in Transnistria 109.000, din care 54.000 (aproximativ 50%) au pierit. Din aceste evaluari ale organelor de conducere evreiesti din Romania rezulta ca pierderile de vieti evreiesti din regiunile Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei sunt de 103.919 suflete (49.419 plus 54.000). Aceasta este cifra evreilor de a caror existenta nu se poate gasi urma, majoritatea lor fiind suprimata, iar o parte, care nu poate fi, desigur, evaluata, s-a retras in interiorul Rusiei, majorand cifra de 100.000 data de Dr. E. Kulischer si Dr. W. Filderman.

“Cifra actuala a populatiei evreiesti din Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei, dupa calculele de mai sus, ar trebui sa fie de 71.500, la care, probabil, se adauga cei 100.000 de refugiati din timpul razboiului, dand un total de 171.500, in loc de 275.419, cat a fost in 1930. Rapoarte recente de presa arata insa ca numarul evreilor in orasele din Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei este egal cu numarul lor din preajma razboiului”.

Desiceva mai… moderat decât congeneriisăi, W. Filderman avansează siel cifre mult exagerate, în care zero-urile, două, trei, patru, vor fi târguibile în caz de contestatie, de probare a neadevărului rostit cu obrăznicie. “Pierderile în jurul lui 3.000 vieti în timpul guvernării scurte a Gărzilor de Fier si3-4.000 victimele represaliilor militare din Iasi”, iată o afirmatievădit falsă, însă deocamdată greu de contrazis, fiindcă noi nu avem acces la documente, ni s-au furat-confiscat hârtiile, asacă te miri care amator ignar autoinvestit “istoric”: Ancel, Ioanid, Rosen sialti

zero-isti auto-unsistatisticieni obiectivi (sic-sic) pot pretinde – siscrie în piatră – “bilanturi” mincinoase.

insă chiar asa, holocaustologii de la Bucuresti, după ce au ocultat acest raport vreme de decenii, iatăcă în vara anului 2006, iritati de faptulcă s-a amestecat în vorbă siun trepădus drăgănisto-talpesist ca Larry Watts, au ajunssă conteste, nu doar demersul acestuia din urmă, ci însusiraportul Filderman-Manuilă, contrapunîndu- i… “adevărul” vehiculat de alt dovedit escroc sifalsificator de statistici: J. Ancel…

…Si câteva tentative derăspuns

Deci: dupăcăderea Zidului Berlinului, Holocaustul trebuiasă constituie traditionala, verificata, diversionista “autoapărare” (împotriva a ceva care încă nu exista, însă… preventivitatea este mamasănătătii. Totodată Holocaustul trebuiasă re-ocupe, de astă dată definitiv, spiritele, pentru a nu permite introducerea în categoria genocid sia

Gulagului.
Gulagul : tinta decăpătâi a holocaustologilor; dusmanul lor; proba irefutabilă a grelei lor vinovătii: comunismul, “fenomen” la acărui imaginare, justificare ideologică, functionare, perestroikare au contribuit cu zel, cu avânt, de la începutul începuturilor marxismului aplicat (1917). Sionistii nu suportă nici “concurenta laterală”: genocidul armenilor, tragedia din Rwanda, recenta dezbatere (numai în Franta!) despre sclava-gism sicolonialism. Dovedind o insensibilitate neomenească, nu numaică nu au compătimit suferintele anterior cunoscute de alte comunităti, etnii (armenii din partea turcilor), dar nu le-au acceptat ca adevăr istoric: au interzis în Israel publicatiile în care se scria, în sfârsit, despre această crimă, întâia cunoscută în secolul al XX-lea, ba chiar au declarat persona non grata la colocvii, conferinte istorici, eseisti, gazetari, muzicieni mai ales evrei care scriseseră, se rostiseră sidespre genocidul altora decât evreii (Daniel Barenboim, Yehudi Menuhin, Esther Benbassa). Au încer-catsă facă legea nu doar în tara lor, cisă o impună siîn comunitătile cul-pabilizate în jumătate de veac de ciomăgeală mediatică (conditionare pavloviană, reeducare prin… repetitie, repetitie, repetitie) side ritmică prezentare a notei de plată : Shoah-business, cum au numit evreii lucizi ca Shomsky, Norman Finkelstein jaful-legalizat, cel care a permis Israeluluisă fie un stat înalt terorist, ultrarasist,să înalte faraonice (sic) Ziduri ale Ierusalimului,să perfectioneze arma atomică (cea curat-preventivă, după formula lui Wolfowitz), în Libansă foloseascăfără tresărire bombe cu fosfor, cu fragmentatie, cu… iradiatie (nucleară). De cum a început a se vorbi – în Franta – despre sclavajul negrilor africani, sionistii s-au agitat frenetic, nu s-au dat îndărăt de a înscena ei însisi“agresiuni barbare, antisemite”, au dat din mâini sidin picioare, dar mai ales din falcă, încercîndsă bruieze mesajele, falsificînd pur sisimplu informatiile : tulburările din banlieuri, au fost prezentate de ei, consecvent, insistent ca manifestări anti-albe, în general, în special… “anti-semite”!

Revenim la Dusmanul nr. l al Sionismului (în realitate: a Holo-caustului evreilor): Gulagul. Nu ca univers alrăului, al Crimei, care a devorat sinumerosievrei, multi dintre ei truditori la elaborarea, la edificarea, la punerea în functiune a Monstruzitătii Absolute numită comunism sia… “autoapărării” lui (prin preventie!): Teroarea bolsevică. Ci ca pe un concurent, cum altfel: neloial al Holocaustului! Gulagul, produs specific al comunismului – simult mai bătrân în rele decât nazismul – trebuia minimizat, minorizat, ironizat-discreditat, într-un prim moment (R. Cosasu: «Stalinismul [de ce “stalinismul” sinu de -a dreptul: comunismul sau mai adevărat: bolsevismul?], la noi, a fost un fel de blenoragie de tinerete»); într-un al doilea pus sub semnul îndoielii : «victimele comunistilor nu erau ele chiar atât de nevinovate cum se pretinde, nici nu se compară cu ale nazistilor (mai ales cu evreii), acelea au fost adevăratele, absolutele victime»; Gulagul trebuia de asemenea expulzat din categoria genocid, fiindcă, nu-i asa, un singur genocid a avut loc de-a lungul side-a latul istoriei, cel alecărui victime au fost evreii – sidoar ei (vezi zbaterile indignate, penibile ale lui M. Shafir pentru că V. Tismăneanu, în mult contestabilulsău Raport vorbeste despre genocid în Lagărul Sovietic (de două ori blasfemie: o dată, pentru că, am mai spus: numai evreii au dreptul la acest termen; în al doilea pentru că în imaginarea, desăvârsirea genocidul comunist evreii au avut un rol preeminent); în fine, prin toate mijloacele de comunicatie; presă, radio, televiziune, internet, conferinte, prin atacuri în haită, repetate: Gulagul trebuia demonizat, “fascizat”: «lagărele comuniste aveau o functie de reeducare – pe când cele naziste: de exterminare!» – discri-minare operată siîn prezent când vine vorba de represiunea comunistă în Coreea de Nord, în China, în Cuba…

[La Editura Universitătii California a apărut Dincolo de chutzpah. Despre gresita folosire a termenului de antisemitism si despre abuzul în istorie de Norman B. Finkelstein. “Chutzpah”: este un termen ebraic semnificînd “păcălire”, “inducere în eroare cu bună stiintă”. intr-un interviu din 13 decembrie 2001, la întrebarea reporte-rului: “(eseul Dvs.) Industria Holocaustului ar fi fost editat daca nu ati fi fiul unor evrei supravietuitori ai Holocaustului?”, Finkelstein arăspuns: «N-as fi avut nici o sansă. As fi fost îngropat de viu».]

Atacul sionist de după Căderea Zidului Berlinului

in România, imediat după “revolutia din ‘89”, în campania de reactivare a Holocaustului side neutralizare a Gulagului (botezate: “de autoapărare”), a fost pusă la cale o diversiune cu imense,păgubitoare consecinte pentru nefericitul nostru popor:
in primelesăptămâni ale anului 1990 putchistii sovietisti S. Brucan, P. Roman, I. Iliescu, V. Măgureanu, M. Caraman au inventat din nimic (dacă “nimic” poate fi o Unitate Militară a Securitătii) “o miscare fascistă, antisemită”, care, prin pionii Odiosului Organ : Eugen Barbu siC.V. Tudor, urmasă constituie pretextul distrugerii în fasă a oricărei tentative de opozitie democratică. Tot atunci, prin “canalul american al lui Brucan” ca siprin emisarul special al lui Iliescu sial lui Roman, pseudonumitul bolsevic-tânăr “Radu Ioanid”, a fost imaginată-programată diversiunea Holocaustului în România.

in anul următor strategia axei Bucuresti-Washington-Tel Aviv a fost materializată astfel:

1. La 1 iulie 1991 la Iasi, Rosen Moses, a aruncat anatema: “Românii sunt vinovati de lichidarea a 400.000 evrei”;
2. in 2 iulie New York Times a publicat discursul rabinului ceausisto-securist (cel cu “400.000 victime ale românilor”);

3. A doua zi, 3 iulie (1991), tot în New York Times, Elie Wiesel ne-a amenintat:

“Trebuiesă stitică dacă antisemitii nu sunt criticati [înfierati] în public, veti suferi. Veti fi izolati, Occidentulvă urmăreste cu mirare, cu spaimă, cu groază”;

4. La 11 iulie (1991) Senatul american, prin rezolutia nr. 52, aarătat cu degetul acuzator poporul român: “antisemit, sovin, fascist”, “vinovat de reabilitarea criminalilor derăzboi”.

Astfel comunitatea noastră românească, în integralitatea ei, a fost condamnată (preventiv!) înainte – sic – de a fi judecată.

stiau Rosen siWieselcă mintind, încalcă Porunca: “Să nu mărturisesti strâmb împotriva aproapeluitău!”? stiau. Putin lepăsa: în ochii unui evreu sionisto-komisarnik un neevreu nu va fi în veac “aproapele”său. Apoi: cumsă conceapă ei,călăritoriică româniicălăriti vor îndrăzni, după decenii de pitestizare,să deschidă gura pentru a se

apăra de calomnii,arătînd partea lor de adevăr? Care adevăr? Acelacă un rabin bolsevic siun dovedit falsificator de istorie, maghiarofil până la dementă, ambii, până la 22 decembrie 1989, nerusinati lăudători ai Ceausescului siai tiraniei comuniste din România, mint cu seninătate? Wiesel siRosen erau siguri: românilor – sidecătre ei terorizati prin “profesorii de marxism-stalinism”, în cinci decenii de reeducare-culpabi-lizare – le este fricăsă gândească, necumsă-sisonorizeze gândul (să riste puscăria pentru “ură-de-rasă”, capărintii, ca bunicii lor?). Dacă se vor găsi doi-trei insisă facă una ca asta, pe loc vor fi neutralizati, lichidati: întâi prin calomniere – în limba Securitătii: “depreciere”; prin izolare, desemnată ca: “destrămare” (termen sirealitate aduse-impuse de ei, primii NKVD-isti, venitii pe tancurile sovietice), pusila zid, tratati de “trivial negationisti”, de “fascisti-antonescieni”, de “legionari hitleristi”, iar lovitură de gratie: “antisemiti”! Pentru care motiv-pretext? Pentru – pretextul-motiv al nemaipomenitei crime de a fi contestat contestabilele lor afirmatii.

Astfel santajul cu “antisemitismul” nu numaică va închide gura victimelor comunismului – victime siale lor, ale evreilor comunizatornici

– dar le va fi înalt profitabil, doar ei fixaseră la centimă pretul “recuperărilor”: zeci de miliarde de dolari adusipe tavă Israelului pentru cei… “400.000 evrei uciside români”.

400.000? Mai bine de jumătate din totalul de 756.930 al evreilor din România Mare, cea dinainte de 28 iunie 1940?; echivalentul totalitătii evreilorrămasiîn România Mică, astfel devenită după amputarea multor teritorii, în blestemata vară a anului 1940?; 400.000 de fiinte omenesti asasinate de români – “din senin, în mai putin de un an”, cum clamează mosesistii-wieselistii-promaghiaristii, dublînd bilantul siasa imens, greu de purtat? Nu “doar” 120.000? Nici “poate numai” 20.000? Sau 2.000? Sau…?
Ne târguim pe cadavre : mai-dă-stăpâne, mai-lasă-jupâne?; le pretăluim, le estimăm valoarea (de marfă)?; ne lăudăm cu numărul lor? 1) Dar cât costă un om ucis? incepînd de la câte victime se poate vorbi de crimă?; de la câte începe genocidul? Se poate vorbifără jenă (sic) de “holocaustul din România”, cel care (din senin!) a provocat moartea a 400.000 de evrei, cum dezinformează dezinformatorii de scoală veche siverificată, bolsevică, asiată, avîndrădăcini adânci, naturale în Ceka, în MVD, în NKVD, în KGB (siîn CIA, dacă tinem seama de aceeasicifră: 400.000 furnizată în luna mai 2006 decătre ambasadorul USA, Taubman) – si, consecintă, nefastă: în Securitatea autohtonă, copie a

Aparatului de Teroare sovietic, implantată-condusă -impusă în România tot de evreii sovietizatori, în majoritate evrei rusi, apoi evrei unguri sicehi, în ultimul rând (dar ce “rând”!) de evreii originari din România? Se poate scrie în piatră un astfel de neadevăr? S-a putut: după exemplul democratiei inventată de greci (pentru ne-greci), Zece-Poruncile fuseseră inventate de evrei doar pentru goi 2), nu sipentru poporenii-alesi.

După ce rusii au ocupat România – în august 1944 – unul din marile-secrete-de-stat impuse de invadatori a fost numărul evreilor: în 1948, în Republica Populară Română (fără Basarabia, fără Bucovina de Nord, fără Herta,fără Cadrilater), el era de peste un milion.
intrebare legitimă:
De unde mai multi evrei în România-Mică, decât în România Mare, cea dinainte de “holocaustul românesc”?, se întreba retoric până si un evreu comunist, statistician de formatie, colaborator al lui Sabin Manuilă – apropiat mie. Ce fel de “Holocaust în România” acela care, departe de a diminua numărul evreilor, îl sensibilaugumentase?

Bunul simt si aritmetica elementară contrazic teza “Holocaustului în România”: dacă Românii ar fi ucis 400.000 de evrei, ar fi fost evidentă… lipsa a 400.000 de evrei – simplu! insă pentru a nu se observa grosolana înselătorie, evreii “români” au obtinut de la ocupantii sovietici (nu a fost greu: “esalonul superior” al rusilor era alcătuit în majoritate de evrei)tăcerea asupra statisticelor. Tăcere acoperind atât… inexistenta-lipsei (a celor 400.000 oameni “lichidati de către români”), cât si sporul populatiei evreiesti în România postbelică mult diminuată teritorial si etnic (numai în Basarabia domiciliau, la 28 iunie 1940, 223.926 persoane – la care trebuiesc adăugati evreii nebasarabeni, cel putin 150.000, răspunzînd “chemării” lui Stalin, trecînd Prutul în Teritoriile Ocupate de URSS, Basarabia, Bucovina de Nord, Tinutul Herta).

Dacă Românii ar fi ucis 400.000 de evrei, după 22 iunie 1941, de unde a iesit peste-milionul – de evrei – în România fără Basarabia, fără Bucovina de Nord, în 1945-1946?

După august 1944 în furgoanele Armatei Rosii au intrat în România câtă mai rămăsese, un imens număr de evrei. In majoritate (pro)veneau din Est, de peste Nistru (chiar si de peste Volga) – ei formau grosul… “ucisilor în Basarabia si în Transnistria”, care după 28 iunie 1940, când Rusia nerăpise Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta (totalizînd 278.942 evrei), optaseră pentru Raiul Sovietic. Ei fuseseră concetăteni de-ai nostri însă, din ordin, încă înainte de 26 iunie 1940,

scuipaseră pe cetătenia română, pentru a căpăta cinstea -de-onoare a pasaportului cu care se lăuda în versuri lungi si mai cu seamă: late, Maiakovski (atât că ei nu se sinuciseseră din extatică satisfactie proletară). Nimeni nu îndrăznise să-i întrebe (ar fi fost pe loc arestat si condamnat pentru “ură de rasă”) cum, de la cine re-obtinuseră ei cetătenia română? De-ar fi răspuns, ce ar fi răspuns: că nu de la autoritătile românesti, ci de la ale sovieticilor ocupanti?

Din aceeasi directie ne-am procopsit cu foarte multi evrei din Transnistria, stiutori de ceva româneste; si cu foarte, prea multi evrei-rusi, vorbitori de autentică limbă-sovietică, cea din salcâm veritabil
– ce conta: asa, poruski aveau să ne terorizeze în numele asiatismului bolsevic decenii si decenii.

O mai mică parte, dar si ea imensă, disproportionată, mincinoasă privind motivatia mutării în România ni s-a coborît cu hârzobul din cerul Nordului: peste o sută de mii de evrei unguri si cehoslovaci, avînd cetătenie sisovietică, au fost trimisi în 1945 de rusi în România, în virtutea “ajutorului frătesc”, pentru edificarea politiei politice după modelul NKVD. “Tovarăsii frătesti” nu aveau nici o legătură cu Ardealul de Nord, nici cu România; nu stiau româneste, cei cunoscînd trei cuvinte refuzau să le rostească – cum adică:să vorbească, ei, Marii-Maghiari si Marii-Comunisti Internationalisti româneste?; în România?; în fiecare zi a săptămânii? 3) Ca si evreii basarabeni-transnistrieni acestia erau cu totii agenti ai Kremlinului, aveau grade militare sovietice. Misiunea lor : de a ne frânge, supune, înrobi în numele Rusiei, cu metode rusesti. “Ardelenii” îsi motivau cruzimea (si-mai-maghiară-decât-ungureasca, binestiută de oláhi de o mie de ani) fată de băstinasii total necunoscuti lor, pretinzînd că ei se răzbună pe “românii fascisti care-i trimiseseră la Auschwitz”! – vezi declaratiile iresponsabile, repetate al lui Elie Wiesel.

Toti acesti invadatori-colonizatori bolsevici în slujba Rusiei au devenit peste noapte – după ce fuseseră temeinic pregătiti în Asia Centrală, începînd din toamna lui 1941, iar din 1945 în Centrul de Instructie de la Cernăuti – feroci gardieni-de-Lagăr ai Bărăcii România: procurori, securisti-anchetatori, securisti-tortionari, securisti-acuzatori, militieni, ministri, directori, rectori universitari, presedinti-secretari de câte ceva, activisti de partid. In Bucuresti (ajuns “al doilea oras maghiar din lume”) jumătate din cei nou veniti cu mari sacrificii de (pe) la Budapesta intraseră cu grupurile, cu clanurile, cu triburile, cu detasa-mentele-de-cavalerie-babeliană în “Conducerea Superioară”:

intrebare legitimă:
De unde Dumnezeu, în România postbelică, atâtia “ilegalisti comunisti, supravietuitori ai Auschwitz-ului”(stiut fiind faptul: “Auschwitz” nu se află – totusi- în… “Transnistria”)?

Contabilii de cadavre imaginare au fixat, la Washington si la Tel Aviv cifra evreilor victime ale românilor: 400.000 (după cum deciseseră si: “6 milioane de evrei victime ale fascismului”, fără a preciza: victime ale persecutiilor sau asasinatelor?); “o dată pentru totdeauna”, cum întărise celula de partid komisarionist condusă de Radu Florian, marxist-stalinist – citeste: mincinos de profesie. Să acceptăm macabra ilogică aritmetică doar pentru a nota neconcordantele – deocamdată nu am spus: “falsurile grosolane”, nici: “minciunile sfruntate”- deocamdată.

in totalul de 400.000, pe lângă “sutele de evrei atârnati în cârlige, la Abator” 4) (nu “miile”?, ar mai fi contat un zero-două?) au fost incluse:

1) Cele “cca 12.000 victime de la Iasi” 5) puse în sarcina României, desi un istoric evreu, Nicolae Minei-Grünberg scrisese: “La proces (…) Sturmbannführerul Heinz Ohlendorf care comandase Einsatzkomman-doul D «si-a asumat personal răspunderea pentru un total de aproximativ 90.000 victime, printre care cele de la Iasi, din iunie 1941»” (s.m.);

2) Cele “130.000 victime din Transilvania de Nord”, ocupată atunci de Unguri:

S-a precizat că s-afăcut dublă-contabilitate? Figurează aceste 130.000 de victime (în totalul de “peste 600.000 evrei din Ungaria pieriti în lagărele mortii” /s.m./ – cifră dată de rabinul Josy Eisenberg, anima-torul emisiunii “La source de vie” de la televiziunea franceză) siîn/pe vreun memorial din Budapesta, acolo unde s-a decis soarta evreilor fosti cetăteni români, deveniti în septembrie 1940, cu jubilatie, cetăteni maghiari? Dacă da, de ce au fost trecute siîn sarcina românilor? Ca să indice “originea” lor? Care origine – mă rog frumos? Românească? Dar la Cedarea Ardealului, în 30 august 1940, Marii-Maghiari-Evrei lepădaseră “valahismul-împutit” (“si frantuzit” – ce oroare!) ca pe o rufă murdară, suportată o eternitate de 22 ani! “Totalul” zice: 130.000 sau 260.000? Orice devine posibil când cifrele sunt manipulate de un notoriu falsificator de istorie precum Elie Wiesel (de profesie încălcător al Poruncii: “Să nu mărturisesti strâmb împotriva aproapelui tău!) 6). El fusese cel care propusese-impusese “adevărul statistic general” publicat în anii ‘80 si în revista franceză L’Express. Sustinut de Randolph Braham, bolsevic din Dej, fost “lucrător emerit la Institutul de Istorie al

PCR din Bucuresti”, devenit “profesor american”, si el “nemărginit specialist în problema Holocaustului”; de Eshkenazy; de Jean Ancel, traficant-ajustator al volumului de amintiri ale rabinului safran, de inevitabilul R. Ioanid – cu totii critici feroci ai “trădătorilor” Moshe Carmilly-Weinberger siAlexandru safran.

Viitorul laureat al premiului Nobel pentru pace – tot despre Elie Wiesel este vorba – mintea nerusinat…:
a) …prin omisiune:
Nu a suflat un cuvânt despre ocuparea, între 1940-1945, decătre Ungaria, a unor teritorii din (Ceho)Slovacia, din Iugoslavia, din România, deci a mintit, trecînd subtăcere responsabilitatea ungurilor, începînd din chiar septembrie 1940, în masacrarea românilor (peste 1.000 de oameni ucisiîn primele zile după cedarea Ardealului de Nord, dintre care: la 9 septembrie, în comuna Trăsnea: 81 victime; în 13/14 septembrie, în Ip: 165 ; în jur de 100.000 tineri români înrolati cu forta în armata maghiară sidispăruti pentru totdeauna pe frontul de Est; zeci de mii de români concentrati în cumplitele detasamente de muncă, în conditii de pur sclavagism, scufundati siei înpământurile Ungariei-Mari, ale Rusiei, Poloniei, Germaniei), iar în 14 octombrie 1944 în măcelul de la Moisei; Wiesel nu i-a pomenit nici pe sârbi: 80.000 de persoane ucise, dintre care 18.000 numai în masacrul de la Bacika, operatie de purificare etnică declansată din ordinul amiralului Horthy, la 12 decembrie 1940 – supravietuitorii refugiindu-se, unde?: în România!; nici pe evreii din Ardealul de Nord: peste 200.000, dintre care 36.000 din Maramuresulsău natal, asasinati de unguri în 1941 la Kamenetk-Podolsk; la care se adaugă 418.000 de evrei din Ungaria propriu-zisă, decifără cei din Voievodina sidin Slovacia, ocupate-administrate, nu de“horthysti”, nu de “fascisti”, ci de unguri, de unguri fiind ei trimisila moarte în lagărele de exterminare germane;
b) …prin inversarea culpei:

A trecut-o de la ocupant-si-responsabil: Ungaria, latările (partial)

ocupate: (Ceho)Slovacia, Iugoslavia, România împreună cu… numărul victimelor. După “statistica” publicată în L’Express reieseacă Ungaria lichidase evreii “numai” în proportie de vreo 40%, pe când “România fascistă”: peste 80% ! Realitatea – ca siMoshe Carmilly-Weinberger, rabin sef al Clujului în timpul ocupatiei maghiare – spune cu totul altceva: în afară de marele număr de evrei din Ardealul de Nord refugiati pe cont propriu în restul României – de unde plecaseră în Palestina, cu vapoare

ale statului român – au fost sustrasimortii în jur de 30.000 evrei, cu ajutorul actelor false furnizate de o retea de persoane particulare sioficiale, nu doar din anturajul Casei Regale, dar sidin al celor doi Antonesti! Desiscrisese în volumul de memorii All Rivers Run To The Sea: “populatia a primit cu bucurie intrarea trupelor maghiare în Sighet, mama mea s-a bucurat de schimbarea nationalitătii”, în anii ‘80, senin, a declarat la televiziunea francezăcă, în aprilie 1944, la Sighet, familia îi fusese arestată, trimisă la Auschwitz decătre… jandarmii români! (nu contează când, în timp, fusese scrisă cartea sicând fusese rostită “mărturia” la televiziune sinu conteazăcă, prin R. Ioanid a “dezmintit” spusele mele astfel: «Am scris adevărul în romanul…» sia dat titlul unui roman; la care i se poate da peste nas astfel: «Ai scris într-o fictiune /roman/ adevărul, însă la televiziune ai comunicat o “informatie” – mincinoasă») : Wiesel face parte dintre evreii care nu se tem de contradictii, sar usùre peste ele, stiindu-se din principiu dispensati – ca evrei! – de proba adevărului – deci ne -supusiPoruncii care pedepseste minciuna; întâi acuză, abia apoi – sinumai dacă sunt repetat contrazisi- bolborosesc oarecari explicatii care nu explică);

c) …prin exclusivism: Wiesel, verticalul propovăduitor al eticii… comercialo-komisariale, după ce l-a înăltat în slăvi, l-a lăudat-lins în lungis, în cur-mezis pe Ceausescu, a contestat existenta comunis-mului carău simetric (siîn sinistră concurentă cu nazismul), precum siefectul: Gulagul – cu vehementa, cu îndârjirea, cu disperarea celuicăruia
i s-ar zmulge ceva ce apartine lui sinumai alor lui: “unicitatea Shoah-ului ca genocid”(vezi comentariile de după Raportul Comisiei Tismăneanu în care purtătorul de cuvânt side servietă al lui Wiesel, istericul M. Shafir găsestecă singurul cusur al Raportului este folosirea termenului “genocid” în legătură cu crimele comunismului!). in virtutea acestui postulat, în vara anului 2002 Wiesel a refuzatsă viziteze, la Sighet siMemorialul Victimelor Comunismului – însotit de indispensabilul Shafir – iar pe cei care l-auarătat cu degetul pentru acest gest incalificabil i-a tratat, cum altfel, de “antisemiti”;

3) Sutele (miile?) de familii de evrei bogati care, din 1938, presimtind persecutiile rasiale, iar din februarie sipână în 3 iulie 1940, temîndu-se side cele bolsevice inerente ocupării Bucovinei sia Basarabiei, s-au refugiat întâi în restul României, apoi au plecat în Occident, nu în Palestina! Or absentii (din România sidin statisticele ei) au fost considerati – de Comisia Wiesel – “lichidati de români”!;

4) Dispărutii/deplasatii spre sud : emigratii la Palestina înainte siîn timpulrăzboiului, mai cu seamă în 1944, când li s-au pus la dispozitie nave (motivul: desigur, panica de care fusese cuprins guvernul constatîndcărăzboiul în Est, alături de Hitler, este pierdut, însă si“politica evreiască” a Antonestilor, mult diferită de a lui Hitler): oricum nici ei nu au fost victime de sânge ai/ale românilor, “doar”vămuiti-jefuiti, casă-siplătească plecarea; acestia au trăit, unii încă mai trăiesc în Israel, în Occident, însă, pentru că atunci dispăruseră de pe solul României (sidin scripte) au fost trecuti abuziv la absenti, deci au fost siei considerati lichidati decătre români (dar cât au trăit nu au deschis gura, casă spunăcă nu fuseseră ucisi, ba unii, după 23 august 1944, au fost securisti, tortionari, chiar ucigasi, după care au emigrat în Israel, în Occident – a patra dublă contabilitate;

5) Tot la “victime ale românilor”- cele 400.000!, ucisele din senin, “din antisemitismul genetic” ! – a fost inclusă categoria cea mai numeroasă, alcătuită din dispărutii spre Est, indicati astfel de memorialul Coral: “Basarabia iulie-august 1941 circa 180.000 victime, Transnistria 1941 circa 80.000 victime”.

După informatoristii coralisto-sionisto-maghiarolatri ar rezultacă în 6 luni (iulie-decembrie ‘41) românii ar fi ucis 260.000 (180.000+ 80.000) oameni – în jur de 3.000 pe zi! – citeste: cvasitotalitatea populatiei evreiesti din Teritoriile Ocupate de sovietici în 28 iunie 1940).
intrebare de bun simt:
«Dacă au fost omorîti atâtia, de unde au apărut, dupărăzboi, mult-mai-mult-decât-atâtia – peste tot, în toate functiile, în toate institutiile?»

Calculul nostru neputîndu-se rezema pe cifre atât de orbitor de exacte ca ale coralnicilor (de unde, dacă documentele românesti au fost furate de chiar evreii sovietici în august ‘44?), tine seamă de trecerile peste noua frontieră, în Basarabia, în Bucovina de Nord – side cronologie:
– începînd de la 15 iunie 1940 – după înfrângerea siocuparea Frantei, putere garantă a României – “trecutii” de pe malul drept al Prutului pe cel stâng, în provinciile românesti Basarabia siîn Bucovina (de Nord)răpite de rusi- în nobilul scop al “construirii comunismului”. Desiprooccidentali, francofili, însă comunisti desise declarau”: “interna-tionalisti”, erau curat prosovietici, evreii se bucuraseră de victoria lui Hitler – fiindcă acesta era aliatul lui Stalin 7).

– după 22 iunie 1941: “trecutii” peste Nistru, de pe malul drept pe

cel stâng, în U.R.S.S. (operatie botezată: “retragere strategică pe pozitii dinainte stabilite, în vederea pregătirii contraofensivei în Apus”), în fapt: evacuarea cadrelor de stat -si-de-partid, or cadrele-de-stat-si-de-partid erau, în majoritate covârsitoare, evrei… Asupra acestei realităti: evacuarea – oficială – a tuturor cadrelor, evreii (cu o singură exceptie cunoscută de mine: Gr. Vindeleanu, vezi-i mărturia mai departe)păstrează otăcere-de-aur asupra locului sia timpului, rezultînd minciuna totală, ca cea practicată de sinistrul Sorin Toma (cel cu “putrefactul” Arghezi): în “amintirile” sale nu există realitatea geografică Basarabia, iar realitatea istorică: 28 iunie 1940-22 iunie 1941 a dispărut ca prin minune…

La întrebarea: Cine dintre evreii români s-a dus în Basarabia, Bucovina de Nord, după 26 iunie 1940? De patru ani încercsă aflu – nu am reusit. Dacă pot cita sase nume: A. Bârlădeanu, Perahim, Celac, Sorin Toma, Roller, M. Oisteanu… – sunt incapabilsă spun cu ce se ocupaseră acestia între 28 iunie 1940 si15 iulie 1941- acolo. Cine-ce afăcut ?: secret militar. Cei care au fost acolo siaufăcut-dres atunci nu deschid gura. Prin 2003 l-am rugat pe Vladimir Tismăneanusă-mi împărtăsească ce stie despre acesti “revolutionari” printre care sitatălsău, Leon simama sa Hermina Marcusohn. Vladimir mi-arăspunscăpărintiisăi, ca “spanioli” au fost tot timpul la Moscova, cu Leonterăutu, deci nu stie nimic despre cei “activînd” bolseviceste din Basarabia… in această situatie noi, cei care nu stim cu adevărat, dar pe care ne interesesează, fiindcă Basarabia siBucovina sunt ale noastre, iar victimele tovarăsilor evrei: consângenii nostri – suntem obligatisă rationăm astfel:

«Dacă evreii refuzăsă spună ce aufăcut în istoria-geografia indicată, înseamnăcă faptele lor sunt de nemărturisit pentru oamenii normali: înseamnăcă au colaborat îndeaproape cu “Organele”; înseamnă ca ei,făptasii, se stiu vinovati de crime.

Este vorba, desigur, de evreii comunisti care, înainte, în timpul, după ocuparea Basarabiei a Bucovinei de Nord sia Hertei optaseră pentru Raiul Sovietic.

Câtisă fi fost? 130.000? 150.000? (cifră dată de NKVD), 260.000? Oricum, aproape toti cei care, după 22 iunie 1941, pentru că nu aveau nimic a-sireprosa (?), după ce au participat cu avânt la incen-dierea sidinamitarea oraselor sia târgurilor Basarabiei siBucovinei, au fugit vitejeste peste Nistru, casă nu pună Românii mâna pe ei,să-i pedep-sească pentru crimelefăptuite sinu au fost opriti de stăpânii lor, rusii,

decât în Asia Centrală, unde s-a născut poetul Valery Oisteanu, nepotul luirăutu – citez din Enciclopedia Exilului Românesc de Florin Mano-lescu: “3 sept. 1943, Karaganda, Kazahstan. Tatăl: Mihail Oisteanu, prof. universitar. Mama: Bella, născută Iosovici, ziaristă la Agerpres. Nepotul lui Leonterăutu (s.m., P.G.). Copilăria la Cernăuti”. Cumplitul Mihail Oisteanu – frate al Groaznicului Leonterăutu – a petrecut Anul de Sânge 1940-1941 în Basarabia ocupată de sovietici. Ca siBella Iosovici. Si au activat – bolseviceste. Cu asemenea ascendentă, cu o viată de pui de suprastab în cartierul Primăverii din România terorizată,sărăcită, des-creierată side clanul Oigenstein, cetăteanul sovietic Andrei Oisteanu pretinde a trata obiectiv “Holocaustul românesc”!

Acolo, în Asia Centrală, din august 1941 până în august 1944 bolsevicii evrei fugaricăpătaseră instructajul apropriat pentru a deveni komisari-guvernanti întările care urmau a fi ocupate sisovietizate – unii; altii (sau unii dintre primii) au urmat cursurile de perfectionare a “consilierilor sovietici” în carantina aurită (numai pentru ei, bolsevicii) de la Cernăuti (1944-1950). Multi se ilustraseră prin talentele decălăi ai românilor din Basarabia, Bucovina, Herta între 28 iunie 1940 si22 iunie 1941 siau (re)apărut în ceea ce mairămăsese din România, multiplicati (secăsătoriseră,făcuseră copii, aveau socri, cumnati, cumetri, deveniseră, câti, din 200.000?: 400.000?, 700.000?); unii coborîseră, ocolit, din Nord, prin/-din Ungaria, ca… “repatriati”- în a cui patrie?, doar A. Toma încă nu scrisese jucăus-seni/l/ele-i versuri ce vor deveni ale Imnului de Stat al R.P.R.: “Azi tara ta e casa ta”, pe care românii-recenti, NKVD-isti ruso-maghiari sile spuneau la ureche,făcîndu-sicu ochiul: “Azi tara ta e casa mea!”

Neocolonizatornicii adusiîn furgoanele Armatei Rosii în 1944 (iar avantgarda pe tancuri, oricât ar nega acest adevăr istoric fostul meu prieten Ion Vianu, cel care m-a acuzat de “antisemitism basarabean”, fiindcă am avut nerusinareasă sustin această realitatea cunoscută de toată lumea, chiar side evrei – mai ales de evrei, beneficiarii acestui mijloc de locomotiune, însă acestia o neagă cu suspectă furie, stiind-se vinovati), dar sicei circa 100 000 de unguri sicehoslovaci – în majoritate evrei – trimisiîn 1945 de rusiîn România, casă confectioneze ei politia politică după modelul NKVD, în România neexistînd cadre… Acestia au fost pe dată unsisuper-politai-“români”, jurnalisti (români), procurori români, fabricanti-de-istorie a… României, consilieri, consilieri-sefi, colonei, generali de militie, de securitate – sovietică – de armată română (?), direc-

tori, directori ai directorilor, presedinti de orice, sub-, supra-, ministri-plini în Aparatul de Teroare, inclusiv “Justitia”, inclusiv Armata, desigur la Externe, fireste în Economie, se întelege: în Comert exterior, evident în Cultură, cum altfel: în invătământ, în Presă; cenzori, supra-cenzori, sefi, sefi -ai-sefilor de comisii ale zecilor de ventuze prin care bolsevismul rus ne-a supt bogătiile, prin SovRomuri, tentacule cu care ne-a gâtuit, sufocat, terorizat, culpabilizat-reeducat – dacă i-as însira pe cei mai cunoscuti, as ocupa două pagini siîncă trei…

…însă holocaustologii i-au trecut sipe ei la rubrica: “victime ale Românilor” – iată a treia dublă-falsă-contabilitate;

– în fine, după 1944-45: “dispărutii” în Occident (direct din URSS

– cu precădere în cele două “părti” ale Germaniei).

“Pata albă” pe harta crimei (să existe oare în U.R.S.S./ Rusia/ Ucraina vreun memorial asemănător Coral-ului consemnînd atât numărul evreilor uciside inamicii sovieticilor, cât sial evreilor victime ai/ale sovieticilor? – fiindcă despre un Memorial ridicat la Chisinău sila Cernăuti onorînd memoria românilor victime directe ale evreilor sovietici deocamdată nu se vorbeste) continuă a fi întretinută de refuzul sovieticilor sial israelienilor de a furniza cifre – am mai spus-o?-bine amfăcut, re-repet: cum rusii au confiscat arhivele germane cuprin-zînd documente ale “solutiei finale” siîi santajează pe evrei amenintînd cu publicarea “adevăratului bilant al Holocaustului”; cum tot rusii au furat din arhivele românesti, în primele zile de după 23 august 1944, cca 200.000 dosare tratînd “Basarabia sievreii” (comandoul condus de Grisa Nahum, evreu din Ucraina, ofiter NKVD, devenit general sovietic sicomandant al Directiei Contrainformatii Militare române), lipsesc datele privind numărul evreilor carepărăsiseră România pentru Patria Socialismului Biruitor (până la 22 iunie 1941) sinumărul evreilor victime ale românilor după 22 iunie 1941, precum sinumărul, originea sinumele evreilor intrati în România după 23 august 1944.

Vid documentar profitabil calpuzanilor, traficantilor: ca sisovieticii, israelienii refuzăsă furnizeze cifre (fiind vorba despre aceeasi“problemă”, paznicii dosarelor vor fi fost, nu întâmplător, aceiasijusti tovarăsi: întâi în URSS, apoi în Israel, doar sionismul unu este el), acestea constituind, fatal: “secrete de stat(e)”…

…Desi(încă) nu li s-a cerut, pentru Nürnberg II, listacălăilor actionînd în URSS siîntările ocupate de Marea Uniunea Sovietică (cea

Foarte) Liberatoare… Recuperatii de Israel, riguros aceiasibolsevici internationalisti, odată ajunsiîn țara Sfântă au devenit peste noapte: ultranationalisti, ultrareligiosi, ultraxenofobi, ultrarasisti,păstrînd fondul eternului komisar.
insă chiarfără “documente” – dacă le-au furat însisievreii, pe când erau ei sovietici – sice dacă am mai spus-o? o re-spun! – iar aceiasi, deveniti israelieni, refuzăsă comunice informatii (asa se face justitia de tip bolsevic: provoci disparitia probelor, citeste: le furi, apoi ceri probe! – astfel acuzatul nu va putea respinge acuzatiile mincinoase), cumplitul adevăr spune: în sarcina sipe constiinta Românieirămân multe sigrelepăcate (câte: 100 sau 100.000?; 200 sau 200.000 victime?) comise împotriva evreilor, or se stie: crima începe de la unu.

Absenta documentelor nu-i deranjează perăzvan Theodorescu, Andrei Pippidi, S.tănase, M.D. Gheorghiu, Totok, Pecican, D. Pavel, Marta Petreu, Carmen Musat, I. Buduca, G. Andreescu, Laszlo A. – goi plecăciunisti, eterni lingusisti emeriti care din dezgustătoare slugărnicie legitimează orbeste în deplină necunostintă de cauză, cele mai nerusinate neadevăruri (comunicate lor la ureche, cu gura strâmbată de conspirativitate decătre soptitorii de profesie). Ei refuzăsă citească-citeze din documente sidin texte, altele decât cele recomandate de tovarăsii de la catedra de marxism-stalinism-sionism. Cât despre Moses Rozen, Z. Ornea, Lya Benjamin, M. Shafir, A. Oisteanu, L. Volovici, Radu siAl. Florian, J. Ancel, A. Cornea, V. Neuman, R. Ioanid (“imensul istoric al Holocaustului românesc”), acestia jubilează: lor le convine absenta documentelor, doar ei însisiau asudat abundent trudind la toaletarea-ocultarea-negarea lor.

Spuneamcă absenta documentelor: mană cerească pentru “specialistii” susnumiti. Interpelati, ei explică: Muzeul Holocaustului de la Washington nu este interesat de numărul evreilor de origine română victime în Uniunea Sovietică între 26 iunie 1940 si23 august 1944, am citat esenta “răspunsului” dat de tovarăsul R. Ioanid, lucrător-pe-tărâm (încă din neagra ilegalitate) în ghereta de la poarta Muzeului pomenit.

De ce nu este interesat muzeul pomenit siamerican? A, da: pentru că un impostor, un falsificator de documente, de citate, ca acest “R. Ioanid” (după o carieră, în familie, de securist sionist, s-a mutat în USA, unde ca tot securistul evreu a fost pe dată primit siuns istoric al Holocaustului – în bună companie: Elie Wiesel, cu el face schimb de retete) nu este interesat, el, în aflarea adevărului care

contravine inventiilor, falsurilor: ordin de -sus-de-tot, de la Centrala Industriei Holocaustului. Astfel în România, după o eternitate de 40 de ani de otravă a marxism-stalinismului (băgată pe gât mai ales de tovarăsiprofesori evrei), se va (re)impune sialcoolul metilic (cel care orbeste, înainte de a ucide) al neomarxismstalinismului, “materia-obligatorie: Holocaustul Negru”: adică numai jumătate din adevărul istoric, “capul” monedei adevărului, nu si“pajura”: Holocaustul Rosu, de care evreii s-aufăcut vinovati, încă din 1917, în Rusia; în 1919: în Ungaria; din 17 septembrie 1939 în Polonia; din vara lui 1940: în țările Baltice, în România, iar din 1944-45 în toată Europa de Est.

Să fi fost noi, românii mai pogromisti decât rusii, inventatorii, nu doar ai termenului pogrom (în rusă: furtună cu tunete, trăsnete, mânie -a-cerului, prăpăd), ci siai realitătii?; mai “fascisti decât nemtii”, cum se exprimă Matatias Carp – care va fi avut el alte calităti, dar nu sipe aceea de a stăpâni cât de cât limba română în care si-a scris mărturia?să fi fost noi mai ahtiati după bunurile materiale ale evreilor decât, de pildă, francezii ocupati de germani (dar evreii din Basarabia erau extrem desăraci, mizerabili, de aceea sicoborîseră în masă din Gali tia în Maramures, în Bucovina, în Moldova, în Basarabia, dealtfel însisievreii din celelalte provincii românesti sau din alte valuri de imigrare îi numeau dispretuitor: “păduchiosii galitieni”)?;să fi fost noi mai setoside sânge evreiesc decât ungurii?; de comparat doar cu “fiorosii polonezi cei care au supt antisemitismul odată cu laptele mamelor lor”, cum atât de poetic explică evreii polonezi…

…Ca Marek Halter, autor a o duzină de volume a câte o mie de pagini în care povesteste “realitatea asa cum a fost ea”, soarta lui de copil în ghettoul din Varsovia: cum iesea el în oras prin canale sicum se întorcea – prin canale – sicum aproviziona rezistenta interioară (prin canale) cu munitii… – când adevărul era altul: întreaga sa familie de colaborationisti bolsevici (nu va fi bântuit, între septembrie 1939 siiunie 1941, taman în regiunea orăselului Jedwabne?) se afla în Asia Centrală, pentru instructaj, acolo siasa se luptase cu fiara fascistă. Ca recompensă pionierul sovietic Halter Marek fusese ales pentru a fi fotografiat în bratele Tatălui Popoarelor, tovarăsulsău, Stalin (vorbesc, desigur, de ultrapopularizata imagine în care fratele geamăn al lui Hitler îmbrăti-sează, pe parapetul de piatră al tribunei Mauzoleului lui Lenin, la un Intâi Mai sau un sapte Noiembrie un băietas rotofei, cu buclisoare negre).

Reiau autochestionarea: caresă fi fost resortul, mobilul, motivul pentru care, în tara noastră ciuntită de Rusiprin diktatul de la 26 iunie 1940, începînd de la 3 iulie 1940 (încheierea oficială a evacuării) – însă cu nici un chip înainte de 28 iunie acelasian, 1940 – au explodat, au erupt promisiuni,făgăduinte, juruinte derăzbunare din partea românilor?

Iată cuvântul:răzbunare . Nu din partea extremistilor-de-dreapta,să zicem a cuzistilor; nici din a nationalistilor-crestini: legionarii (ei nu mai aveau audientă de la Rebeliune) – ci din a oamenilor aflati atunci sub drapel : soldatiitărani simestesugari simici slujbasicare în civilìe nu erau interesati de partide, de curente politice. Mobilizati de la izbucnirea războiului în Europa (septembrie 1939), cunoscuseră, nu iadul frontului de transee, ci purgatoriul umilin tei nationale din timpul evacuării Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Hertei între 28 iunie si3 iulie 1940. Surprindere, uimire, revoltă, mânie pe acei cetăteni români până ieri, azi deveniti dusmani de moarte alături de Dusmanul de Moarte istoric al Românilor: Rusul – sentimente trecute pe hârtie, nu doar de penele lui Prundeni ori seicaru, ci side ale lui Iorga, Arghezi, Agârbiceanu, Galaction, ba side condeiele “jidovitilor” Lovinescu, Sadoveanu (“Amcăzut lapământ acum două luni, când cu cedarea Basarabiei siBucovinei /…/ Mai fericiti decât unii din noi sunt cei care au murit”).

Ce s-a putut întâmpla în doar osăptămână – în săptămâna dintre 28 iunie-3 iulie 1940, de înnebuniseră românii?; în săptămâna 28 iunie-3 iulie 1940, de turbaseră românii, ajungîndsă ceară,să promită,să jure
– ei, românii -răzbunare pe evrei, potrivit neromânestei, necrestinestei Legi Evreiesti a Talionului: “Ochi pentru Ochi si Dinte pentru Dinte!”? Care să fi fost Ochiul-prim (în timp)? Dar primul, cronologic, Dinte?

Răspunsul nu este greu de aflat. Dar nesfârsit de greu de formulat: noi, românii, de peste o jumătate de secol, suntem acuzati-fără-drept-de-apărare-si-gata-condamnati – acesta:

Basarabia.
Nu (doar) Basarabia, provincia românească, locuită de români, trăitori a căror istorie, traditii, limbă maternă este româna; nu elementul constitutiv organic, istorico-geografico-etnico-lingvistic, indispensabil în unitatea numită, din 1918: România Mare – dovadă: desi a fost întâia care s-a unit cu Patria Mamă, la 27 martie/9 aprilie (Bucovina în 15/28 noiem-brie, Ardealul abia la 18 Noiembrie/ 1 decembrie), Basarabia arămas ne-pretuită – am evitat: dispretuită – neglijată de Centru, ba considerată o

Nouă Caledonie carpato danubiană, unde erau trimise întru pedeapsă pleava si drojdia si scursura din celelalte provincii – si mereu invidiată de sora Transilvania (însă nu pentru că Basarabia i-ar fi răpit ceva ce i s-ar fi cuvenit ei: pentru că doar exista, ca o altă problemă)…

…Ci Basarabia cea din săptămâna Rosie – de rusinare, de sângerare – când românii au descoperitcă (chiar) si Basarabia este România. in acea săptămână Rosie: 28 iunie-3 iulie 1940 Basarabia a devenit pentru întâia oară în constiinta românilor nebasarabeni o cauză de apărat; un ochi gata-scos care merita, cerea să fie scos alt ochi. in acea săptămână Rosie (28 iunie-3 iulie 1940) în Basarabia si în Bucovina de Nord abandonate rusilor fără împotrivire, concetătenii nostri evrei au încălcat Porunca ce glăsuieste-interzice: “Să nu ucizi!” – adevărat: evreii nostri din Basarabia si din Bucovina de Nord nu si-au ucis “aproapele”, ci goi-ul, pe care totdeauna l-au urît, l-au considerat ne-om, bun de înrobit în folosul declarat al stăpânului din acel moment, iar când invadatorul i-a asmutit asupra băstinasilor, ei s-au năpustit asupra acestora, cu ură, cu constiinta superioritătii vistavoiului asupra goi-lui slab, învins, dar si asupra goi-lor tari-mari (arabii în Iberia, turcii în Imperiul Otoman, rusii în Imperiul Rusesc, austroungurii în Imperiul chezaro-crăiesc – sentimente nedivulgate, stiute de doar ei, devotate, experimentate slugi, supraveghetori de robi, în limbajul contemporan: “brigadieri“ de cea mai inumană spetă), i-au umilit, i-au chinuit, i-au ucis. Iar ei au trăit bine, au dormit bine…, vorba vorbistului Wiesel.

În aceasăptămână (încă -încă-încă o dată: cea dintre 28 iunie si 3 iulie 1940) se va fi operat o mutatie genetică. Atunci si românii ne-basarabeni au aflat, în sfârsit!,că dusmanul de moarte al neamului nostru este Rusul, cel care de la 1711 ne-a înselat, umilit, jefuit, violentat, de la 1812 avîndu-l unealtă fidelă, fanatică pe evreu (în timpul ocupantului turc împărtind auxiliaratul cu grecul);

De acea-dată (în săptămâna Rosie: 28 iunie -3 iulie 1940) românii nu au mai lăsat-o moartă; nu s-au mai resemnat mioritic; nu au mai iertat, din lasitate crestinească. Au promis răzbunare.

Și, vai: peste un an – începînd din 22 iunie 1941 -răzbunare a fost. După cum recunoaste istoricul american Nicholas M. Nagy-Talavera, evreu născut în România, în The Green Shirts and the Others, Hoover Institutions Press, Standfort, California, 1970, p. 305, în editia în limba engleză, din România, din 2001, p. 427 si în editia în limba română, din România, cu titlul Fascismul în Ungaria si România

(Subtitlul din engleză, Fascism in Hungary and Romania, devine titlu),

din 1996, la p. 414, unde scrie:
„Rusii au cerut cedarea Basarabiei si a Bucovinei de nord. Ultimatumul a fost lapidar si lipsit de orice echivoc. În haosul în care a urmat, generat de o retragere românească dezordonată, s-au petrecut multe lucruri care nu ar fi trebuit sa se întâmple. Populatia evreiasca si cea ucrainiana, în entuziasmul generat de plecarea autoritătilor române, care făcuseră din aceasta provincie, cea mai prost administrată parte a tării, i -au tratat pe românii în retragere într-un fel care avea sa-i coste scump un an mai târziu.”

Se vorbeste numai de răzbunarea românilor pe evrei. Aceea a dat cele mai numeroase victime – de ce?

Răspunsul nu poate fi decât acesta: pentru că evreii au furnizat cel mai mare număr de colaborationisti. Asadar nu a fostrăzbunare pe o etnie, desi textele publicate de evrei denuntă “rasismul românilor încă din 1867!” (cine acuză: rasistii, antigoiistii, antiromânistii!), ci pe o categorie de cetăteni români din Basarabia, Bucovina de Nord si Herta: trădătorii de tară, în săptămâna Rosie agresori ai militarilor în retragere, ai refugiatilor (sub pretextul adus din Galitia: “autoapărarea”), ucigasi ai multora, colaboratori voluntari si zelosiai ocupantului sovietic, angajati în Armata Rosie, luptători împotriva Armatei Române.

După 22 iunie 1941 mii de ne-evrei: români, rusi, ucraineni, tigani, bulgari, găgăuzi, armeni au fost bătuti, linsati, spânzurati,tăiati, arsi, ucisi din răzbunare de populatia care avusese de suferit de pe urma faptelor murdare, criminale din acel an cumplit: 28 iunie 1940-22 iunie 1941.

Pe un văr al mamei, mobilizat, Cedarea l-a surprins pe malul drept al Prutului. Familia îi rămăsese în Basarabia. Un an încheiat nu a avut stiri. După 22 iunie 1941 s-a propus voluntar,să meargă în fruntea unitătii, ca unul care cunostea terenul spre satul natal, Perăut, la 30 kilometri nord de Orhei. Nu i s-a acordat. A dezertat si s-a dus acasă… Unde nu a mai găsit pe nimeni din numeroasa-i familie (cam un sfert din sat): încă din august 1940 tatăl său fusese împuscat în curte, fiindcă se opusese arestării (era primar); mama si un frate: deportati; sotia si fetita se ascunseseră în pivnita unor vecini… Numai că un om din sat, care tare ar fi vrut să pună mâna pe casa celui care îi adăpostea pe ascunsi, denuntase. Enkavedistii, în bună traditie rusească, nu ezitaseră: trăseseră

cu mitraliera prin gura pivnitei, unde se aflau alte femei, alti copii – apoi îi împuscaseră, în curte, pe toti membrii familiei găzduitoare. Aflînd ce se întâmplase cu un an în urmă, unchiul meu a pus mâna pe primul obiect găsit, un hârlet, si l -a ciopârtit pe consăteanul denuntător – rudă pe departe. A fost judecat pentru dezertare si pentru omor si internat într-un azil.

Răzbunări sângeroase au avut loc după 22 iunie 1941 în fiecare localitate din Teritoriile Ocupate de rusi în 28 iunie 1940. Victime – de astă dată : cei care din interes material, din pizmă, din prostie, din convin-geri politice, din ură (mai ales din ura de rasă a evreilor, ură oarbă, luătoare de minti) fată de români, îsi denuntaseră concetătenii, cunoscutii, vecinii, chiar neamurile, colaborînd cu ocupantul, cu dusmanul, astfel participînd activ la teroarea bolsevică.

Desigur, “nu toti evreii” au colaborat – ca să vin în întâmpinarea celor care mă vor acuzacă generalizez-“antisemitizînd” (ca grijuliii cu limba română în raport cu Holocaustul: Buduca, Gârbea, Andreescu observînd că eu scriu “evreii” si nu absolvitor: “unii evrei”, dar prefăcîn-du-se a nu fi băgat de seamă afirmatia urlată de Laureatul pentru pace Wiesel, în prezenta mută a altfel guralivului Shafir la Sighet, în 2002, mult mai gravă, pentru că totalizatoare: “România a ucis, a ucis!).

Fiindcă din 1965, când am reiesit la suprafata pământului din închisori-deportări si am început a mă exprima si prin scris, am făcut bătături de pe urma învinovătirilor de “antisemitism” (sic), venite dinspre stânga: de la fosta-actuală-eterna-Securitate; simultan, de “jidovism” (re -sic), dinspre dreapta: actuala-“fostă-Securitate-eternă”. Sigur este: nu am auzit – nu am auzit, eu -să fi existat un singur evreu, atunci-acolo, în Basarabia-Bucovina săptămânii Rosii (28 iunie-3 iulie 1940) care să fi protestat măcar verbal – necum să se fi opus coreligionarilor beti de ură(-de-rasă, nu de-clasă), dedati la acte de pură bestialitate, victime: militarii români în retragere, românii civili porniti în refugiu…

Pe mine evreii nu au cumsă mă culpabilizeze cu Holocaustul ale cărui victime au fost ei – altcândva, cronologic după Holocaustul nostru – provocat si de ei. Nu sunt german, nici francez, nici ungur,să tremur de fiecare dată când un evreu se încruntă la mine. Sunt român basarabean si am fost, cu întreaga familie a mea, cu neam de neamul meu de români abandonati în iunie 1940 rusilor, ca toti basarabenii, bucovi-nenii, hertenii, victimă a bolsevicilor, dintre care o bună parte: evrei. Începînd din 28 iunie 1940 noi, românii am fost victime ale străinilor-vânzătorilor, pe pământul nostru, cotropit: ne-au hăituit, ne-au terorizat,

ne-au jefuit, ne-au înfometat, ne-au ars cărtile, ne-au lăsat fără părinti, ne-au deportat – când nu ne-au asasinat, ca apoi, în gropi comune,să ne presare cu var viu – ei, bolsevicii rusi, cu slugile lor credincioase: evreii.
Ca român basarabean am fost printre primii care mi-am asumat păcatele comunitătii mele, românesti: persecutarea, martirizarea, în timpul războiului, începînd din 22 iunie 1941, a evreilor sia tiganilor, (deportati în Transnistria doar pentru că erau evrei, tigani . Oricâte circumstante atenuante am evoca-invoca, comparîndu-ne cu germanii prin actele de “omenie românească” ale unor soldati, ale unor jandarmi, nu putem nega: în Transnistria oameni nevinovati, civili – nu erau “cadre” bolsevice: acelea fuseseră grabnic evacuate de sovietici; nici prinsi cu arma în mână, luptînd împotriva Armatei Române: aceia fuseseră împuscati pe loc, în Basarabia, în Bucovina – au fost jefuiti, umiliti, chinuiti, înfometati si, vai: asasinati. Fapte prin care românii participanti s-au umilit-degradat singuri si au degradat-umilit întreaga noastră comunitate. Adevărat, nu pentru acest motiv au fost condamnati, multi executati, după august 1944 8).

Asadar: nu eu sunt dator, primul,să răspund la acuzatiile de “antisemitism”, de masacrare a lor, ei să răspundă întâi la acuzatiile noastre, doar este limpedecă Holocaustul Rosu pus la cale si de ei a început pentru noi, românii, cu un an mai devreme decât al lor: la 28 iunie 1940.
Iar al nostru nu s-a încheiat nici azi.
intrebare – nu neapărat retorică:

Câti dintre evrei, ca cetăteni români, deschiseseră gura, protestînd în iunie 1940 împotriva ocupatiei rusesti a României, tară si a lor; împotriva regimului bolsevic, străin tuturor românilor, instalat întâi în provinciile Ocupate, apoi, după 23 august 1944 în țara Ocupată? in închisori, domicilii-obligatorii nu am întâlnit opozanti evrei ai comunismului impus în România si nu am auzit să fi existat – români ca cetătenie, nu ca sionisti. Câti evrei români deschiseseră gura, măcar de formă, între februarie 1977 si decembrie 1989, pentru apărarea drepturilor omului în România? Îl detestau pe Ceausescu, o mărturiseau la closet, dar câti i s-au opus, pe fată, ridicînd glasul în favoarea si a ne-evreilor, concetăteni ai lor? – eu nu cunosc un singur evreu care să se fi manifestat măcar ca “disident”. Câti dintre evreii români, deveniti, din ordin, vânători de antisemiti, după decembrie ‘89, înainte apăraseră valorile umane pe care, acum, pretindcă le-au apărat de când se stiu?

Unde erau, în România lui Ceausescu, de pildă în primăvara anului 1977 vâsinskii de după-22-decembrie-89-fix: Andrei Cornea, Dorel Dorian, R. F(eldmann) Alexandru, Katz, Radu si Al. Florian, Eshkenazy, Neumann, Volovici, Voicu, Oisteanu, Tesu Solomovici, Anca Răutu, Ornea, Cosasu, Maria Banus, Ianosi, Wald, Nina Cassian, Radu Bogdan si ceilalți curajosi târâtori-pe- burtă, colaborationisti dovediti? Nu i-am văzut, nu i-am auzit. Cum se manifestaseră, până în 1989, împotriva persecutiilor la care erau supusi concetătenii lor din tară evreii iesiti: M. Shafir, Norman Manea (el l -a “înfruntat” pe Eliade la 6 ani după moarte, pe Ceausescu: niciodată, fie si asudînd-tremurînd la adăpost, întâi la Berlin, unde pretindea că este… exilat – exilat cu pasaport RSR?, apoi în America); R. Ioanid (citez din macabeul holo-caustolog: “am fost descurajat de a interveni în favoarea lui Radu Filipescu, arestat” si: “în fapt, am spus că nu vreau să-mi expun familia”…- e-he, alibiul cu familia, nu doar la “antisemiti”, ci si la sionistii securisti!); Isac Chiva, Chapier, Moscovici (tatăl si fiul), politrukul Perahim (tatăl sifiul: Tudor Eliad, devenit băiat de prăvălie al lui V.C. Tudor), Mirodan, V. Socor, S. Damian, Bianca Marcovici, Bianca Marcu-Dumitrascu-Balotă, Lilly Marcou, Tertulian, Ana Novac, Nina Cassian, Volovici, Oisteanu (oarecare exceptie: V. Tismăneanu). Cei care, abia după ce au primit semnal de la Washington, au început să răcnească în cor, denuntînd… antisemitismul – prezent – al românilor (“Holocaustul românesc” pentru care trebuie să plătim miliarde de dolari) – vocea a doua fiind tinută de altă brigadă agitprop alcătuită din nerusinati ca Nina Cassian, Maria Banus, Crohmălniceanu, Tertulian, Cristina Marcusohn-Boico plângîndu-se că în România fuseseră, bietii, persecutati ca… evrei si comunisti! – ei care făcuseră parte din tagma profitorilor, a marilor persecutori-reeducatori-bolsevizatori, culpabilizatori ai românilor – ca evrei-comunisti!

Există multi evrei cu simtul adevărului, al justitiei, al normalitătii

– voi cita pe larg din mărturiile câtorva, scrise, în legătură cu “Basarabia si Evreii”. Dezbatere ori doar enuntare considerată de eternii Paznici de Noapte de la Poarta Templului Istoriei Mistificate: “trădare” (din partea evreilor normali), iar din a goilor: “răbufnire fascistă”, “antisemită”, “trivial negationistă”… Cum altfel, dacă analfabetizatorii de ei nu tin seama – pentru început – de falsitatea, de idiotenia termenului “antisemit”, când semiti (de la Sem) sunt simaltezii siberberii si arabii si, cine ar

crede, azi, în Israel: palestinienii, dragi tovarăsi de alte nationalităti! *) Nu voi face ca “unii evrei, nu chiar toti, doar o mică zdrobitoare majoritate” care afirmă despre toti polonezii: «au supt antisemitismul

odată cu laptele matern»; care spun despre toti românii: «sunt fascisti-

legionari» – adausul: «antisemit» avînd rol de întărire…; si care mai afirmă: “Pogromul de la Iasi(din 29 iunie 1941, precizarea mea, P.G.) are rădăcinile (…) în sistemul oficial antisemit de guvernământ, inaugu-rat la 1867 si aplicat vreme de o jumătate de veac cu nezdruncinată perseverentă…” – am citat din Matatias Carp, la al cărui studiu în 3 (trei) volume mă voi opri într-un capitol întreg.

Fireste, “nu (chiar) toti-toti-toti evreii”, care au scris despre cauza “masacrării din senin” (!?) a evreilor de către români, între 1941 si1943 ignoră cu o superioritate-de-rasă inadmisibilă (si analfabetă -să facă asta din analfabetism?, ei, Oameni ai cărtii?) – adevărul istoric, asezat cronologic:

– întâi – 28 iunie-3 iulie 1940 – a avut loc părăsirea Basarabiei, a Bucovinei de Nord si a ținutului Herta: în timpul evacuării tragice victime au fost românii si doar ei;

– apoi – după un an si o zi (la 29 iunie 1941) a fost Pogromul de la Iasi, primul act sângeros – victime: evreii din România.

Adevăr care mai spune: “evacuarea” armatei si a civililor din Teritoriile Ocupate în iunie-iulie 1940 a constituit, din partea evreilor, nu a rusilor ocupanti prilej de agresiune sălbatică, fanatică, rasistă, anti-românească, anti-goi, anti-crestină (încălcarea Poruncii a 6-a!);

si încă mai spune cronologia: agresiunea din partea evreilor în timpul evacuării militarilor, a civililor români din teritoriile cedate a semnificat “Ochiul”-prim;

Ce s-a întâmplat – după un an de zile – inadmisibil, reprobabil, criminal, condamnabil (dealtfel vinovatii au si fost condamnati, multi executati până în 1951 – vezi Nota nr. 8) – a fost replică la agresiune, “Ochiul” scos pentru Ochiul scos:

Răzbunarea românului (si) pe evreu – de la individ la individ – pentru răul personal făcut individului;

Pedepsirea, de către stat a cetătenilor români (nu doar evrei) vinovati de colaborare cu inamicul pe timp de război, pentru răul făcut comunitătii noastre, mai ales prin înrolarea voluntară, entuziastă în Armata Rosie, inamică si lupta si ura, feroce împotriva Armatei, deci a tării lor: România.

Adevăruri evidente sustinute side evrei normali ca Nicolae Minei-Grünberg, Moshe Carmilly Weinberger, Barbul Bronstein, rabinul Alexandru Safran, Al. I. Zissu, Misu Benvenisti, Wilhelm Filderman, fost presedinte al Uniunii Comunitătilor Evreiesti din România în anii ‘40 (vezi “Situatia…” reprodusă în Nota la primul capitol alcărtii de fată).

Acesta din urmă, W. Filderman este autor, nu doar al unui jurnal, furat de la Paris si dacă nu distrus de arhivistnicii telavivioti, atunci “toaletat” – ca al lui Sebastian – deocamdată decretat “neconsultabil”; dar si al unei declaratii numită “Testamentul lui Filderman”: document ignorat, ocultat de fabricantii de istorie (scuipători ai veninului urii oarbe pe toti românii, pentru a oculta crimele lor si ale ungurilor: coralnicii sionisti din comandoul-Ioanid) – după ce fusese interzis, din 1948, considerat, prin decretul Pauker-Răutu-Kisinevski: “fituică fascistă, antisemită”!

Iar dacă mincinosi, escroci, hoti de documente, calomniatori ai românilor ca Wiesel, Braham, Ancel, R. Ioanid, Shafir si A. Pippidi, M.D. Gheorghiu, Laszlo A. îi consideră în continuare “fascisti”, “antisemiti” pe Antonesti,să citească ce scrisese Mihai Antonescu: “Am lăsat să intre în tară evreii refugiati din alte părti si mai ales cei veniti recent din Ungaria, adică unii din Transilvania de Nord, pe care nu-i consider unguri, ci români…”

Poate că, în mare mila lor, vor tăcea trei minute (după 60 ani de monolog continuu, furios, isteric, acuzator) si îi vor lăsa să vorbească pe doi martori înalt credibili, aflati în miezul evenimentelor din acea perioadă cumplită.

Mai întâi un fragment din “Testamentul lui Wilhelm Filderman”, act legalizat la New York în 1956:

“Maresalul însusi a fost executat de agentii Moscovei, ca fascist. Adevărul este că Maresalul Antonescu este cel care a pus capăt miscării fasciste din România, oprind toate activitătile teroriste al Gărzii de Fier din 1941 si suprimînd toate activitătile politice ale acestei organizatii. Eu însumi, răspunzînd unei întrebări a lui Antonescu, la procesul său – montat de comunisti – am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Maresalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă (…) in timpul perioadei de dominatie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Maresalul Ion Antonescu, care a făcut foarte mult bine

pentru îndulcirea soartei evreilor expusi persecutiilor rasiale naziste (…) Eu am fost martorul unor scene emotionante de solidaritate si de ajutor între români si evrei, în momente de grele încercări din timpul Imperiului Nazist din Europa. Maresalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure împotriva evreilor. El este cel care mi-a dat pasapoarte în alb, pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria, a căror viată era în pericol!”

Apoi un pasaj din scrisoarea de multumire adresată la 26 iunie 1944 de Al. I. Zissu lui Mihai Antonescu, prim-ministru:

“(…) seful unui guvern obligat să asculte de poruncile neîndurătoare ale unui tragic război, hărtuit de greutăti inexplicabile, pus mereu în situatii penibile si aproape insurmontabile” “(…) larga tolerantă a guvernului dumneavoastră fată de exodul evreilor unguri, polonezi etc., care au găsit si continua să găsească aici un refugiu sigur si putinta unei definitive salvări prin emigratie (…). si dacă astăzi evreimea din Ungaria urcă însângeratul calvar pe care a pătimit si pierit iudaismul polonez, iar cel bulgar urcă acelasi rug, noi, evreii români suntem mereu oblăduiti de guvernul dumneavoastră, care se străduieste să îndulcească restrictiile si să înlăture măsurile impuse de împrejurările haìne”.

Acestia – evreii normali – au fost acuzati de “ploconeală” în fata autoritătilor (ce ar fi trebuit să facă: să-i asasineze pe antonesti? – cu ce rezultat?), sânt tratati de membrii Biroului Politic al Comitetului Central al Sionismului Komisarnik (b) mai rău decât goii, considerati “trădători”-după apucătura bolsevică: dusmanul-de-clasă este mai putin foarte-periculos decât fostul tovarăs, trădător.

De ce: trădători? Fiindcă, desi evrei, spun adevărul-adevărat, nu

cel insistent, discret – ba chiar: secret – recomandat?
Ei, da: cine nu cântă în Fanfara Armatei Rosii de la Tel Aviv,

sucursală: Washington – nu are dreptul la cuvânt!
Singurul răspuns (nu de justificare, ci de explicare):

Comportamentul bestial, criminal al românilor fată de evrei,

începînd din 29 iunie 1941, îsi găseste cauzele cu un an mai devreme, în 1940, în Basarabia si “problema evreiască” (sau în: “Evreii si Problema Basarabiei”), iar cele mai îndepărtate…

…în Revolutia Bolsevică de la 1917; si dacă din 1878?;

Nu cumva de la promulgarea Constitutiei din 1866?; si dacă de la 1831 (Regulamentul Organic)?

N O T E

1) A devenit indecentă, grotescă târguiala, cearta în jurul numărului evreilor omorîti de români.
Evreii au decis cu de la sine putere: “cifra” este – “odată pentru totdeauna” – 400.000, au siscris-o pe Memorialul de la Coral. Crezîndu-se în continuare în Lagărul Sovietic, undefăceau legea-adevărului-de-clasă (side-rasă), în Rusia din 1917, în România între 1940 si1989 – sunt, nu doar mirati de “obrăznicia”, de îndrăzneala românilor de a încercasă nuanteze “cantitatea” (sinu fapta!): au începutsă zbierecă se contestă adevărul unic, imuabil: cel evreiesc, impersonalul indicîndpăcatul de moarte al goi-lor de a pune la îndoială cuvântul evreilor.

Din februarie 2004, însăptămânalul Observator cultural, asistăm la dezolantul spectacol dat de “istoricul” J. Ancel (notoriu falsificator de istorie, prin statistici traficate), revoltat de modesta băgare de seamă a lui Andrei siperco în legătură cu “Bilantul Holocaustului din România”. Departe de a se angaja într-o dezbatere onestă, J. Ancel tună sifulgeră, nu pentru că i se corijează “cifrele” (toti gresim, li se întâmplă chiar sistatis-ticienilor, nu?, darmite sionistilor!), ci pentru că un nemembru al staff-ului are insolentasă contrazică ce a scris el – membru eminent – negru pe alb; “odată pentru totdeauna”, vorba tovarăsuluisău de bolsevism în România, Radu Florian. in zadar îi cere Andrei siperco unui ins structural de rea-credintă,să aibă… bună-credintă. Care: bună? Care credintă? Dar J. Ancel este ceea ce a fost (siva fi): un mincinos, un obraznic, un traficant de adevăruri istorice – nici mai mult, dar nici mai putin.
Pe urmele lui J. Ancel siale lui R. Ioanid, negustori de cadavre, am consultat impozantul volum în limba rusă Evrei Moldovî realizat de un colectiv condus de S. spitalnic, apărut la Chisinău în 2002 cu girul Bibliote-cii municipale “B.P. Hasdeu”, a Bibliotecii evreiesti “L. Manger” sia Joint-ului.

Este un catalog al intelectualilor evrei din “Moldova, în secolul XX” (ar trebuisă se înteleagă, “din R.S.S. Moldove-nească”, în realitate aria geografică fiind mult mai întinsă: pe lângă Basarabia, provincie româ-nească, este cuprinsă aici siBucovina de Nord (cu Cernăutiul) precum sio parte din Galitia, din Ucraina – zonele Tiraspol, Balta, Odessa. Deasemeni, au fost inclusinativi din alte provincii românesti sirusesti, trăitori în “Moldova”. Ne-am oprit doar la “literatură siartă” : scriitori sicritici literari, arhitecti, pictori, sculptori, graficieni, istorici de artă, compozitori, interpreti de muzică, actori, regizori: 251 de persoane.

Scriitori: în idis: 44, în rusă: 31, în română: 24. Total 99.

Nu vom pretindecă după 22 iunie 1941 soarta scriitorilor evrei din

Basarabia, Bucovina ar fi reprezentat, proportional, soarta evreilor ne-scrii-tori, dar observăm – din catalogul alcătuit de evrei:

Din cei 99 scriitori repertoriati au murit în “lagăre din Transnistria”
– deci sub administratie românească:
1. Goldenberg Mordehai – în 1941:

2. Trahtenberg Iosif – în 1941 (la Kamenetk-Podolsk);

3. Vainstein Israil – în 1942.

4. Breitman Motl : internat decătre români în lagăr, între 1941-1944, din fericire a supravietuit, apoi “a trăit la Cernăuti” – după expresia alcătuitorilor.

Sub administratie sovietică, începînd din 1938, pentru cetătenii sovietici din “R.S. Autonomă Moldovenească” – au murit sau dispărut în Gulag:

1. Gaisiner Ghert;

2. Pincevski Mose;

3. Iankilevici Iankel;

4. Terziman (Alterson);

5. Lehtsir Samuil –

6. Saktsier Motl
7. Kharats Iacov

8. Iakir Iacov.

1. Aroni Samuel, inginer constructor, a fost internat de români în ghetoul din Kisinău. A supravietuit – după liberare a lucrat în Australia, în California, în Israel.

Plasticieni – total 30

1. Beierman Mendel, grafician, cronicar de artă – a fost internat în Gulag în 1942, reabilitat în 1956

2. Brazer Abram, sculptor, grafician – decedat în ghetoul din Minsk

în 1942

3. Kogan Moisei, sculptor, grafician – decedat în Gulag (1942)
4. Sinitza Zinovie, pictor, în 1940 internat, decătre români în ghetto; “în timpulrăzboiului”, în Gulag, pentru 8 ani

Muzica, teatru, cinema – total 90

1. Tkaci Efim – instrumentist, pedagog: a fost internat în gheto decătre români, în Transnistria – a supravietuit

2. Schildkret Moritz, violoncelist – la 78 ani a fost internat decătre români în gheto, unde a simurit, în curând (1941).

După cum se observă, cel mai greu tribut l-au plătit scriitorii. Apoi artistii plastici. Administratia românească are pe constiintă internarea a 8

oameni de cultură simoartea a 5 dintre ei. si unul singur ar fi fost prea-mult.să se remarce: cu exceptiile indicate, intelectualii evrei din “Moldova”

s-au/au fost evacuati în interiorul Rusiei.

2) in ebraică goi este singularul; pluralul: goim. Motiv pentru care în româneste singularul (goi) sună ca un plural. Este binesă se evite folosirea pluralului în româneste – recomandare pe care autorul rândurilor de fată nu a reusitsă o respecte…

3) intru ilustrare, citez din Mihai Shafir:
“Bunica mea [era] de origine budapestană. (…) ajungînd la dânsa la Timisoara, m-am adresat bunicii în limba română. A rămas ca un stâlp de gheată, în toata statura ei impozantă simi-arăspuns în limba germana (pervers, dar aceasta era limba familiei, nu idisul, pe care l-am învătat cu ajutorul ebraicii sial germanei în… Israel): “«in această casă, se vorbeste româneste numai o dată pesăptămâna, siatunci numai la bucătărie». Adică cu servitoarea” (subl. m.).

Locul scenei relatate de M. Shafir: Timisoara, Republica Populară Română; timpul: între 1945-1965. Atunci-acolo existau legi care pedepseau cu închisoarea “ura de rasă” – numai cea care i -ar fi vizat pe evrei, pe tigani, pe unguri, pe rusi; nu siura-de-rasă vizîndu-i pe români – mai ales când ea venea de la un evreu-ungur. Egalitate în fata legilor sovietizatoare? Nu sipentru cătei, fiindcă… “Azi tara ta e casa mea”, asa suna varianta lor a imnuluitării noastre.

Bunica budapestană a lui Mihai Shafir se prefăceacă nu stie (nepotulsău la fel)că în Vechiul Regat, până la 23 august 1944 – adică: până la invazia bolsevicilor – când spuneai: “unguroaică”, întelegeai: “servitoare”.

Imprudent, M. Shafir declară: “Din partea mamei străbunicul fusese arendas în Moldova (…) (acum vedeti cine e vinovat pentru 1907)”…
Nu abia acum “vedem”; acum ni se confirmă ceea ce stiam, în ciuda “istoriei României” impusă derăutu, Roller sialti komisari bolsevici.
Dupărăzboi vinovatii unguri sivinovatii români (de acte de cruzime, de asasinate) nu au fost judecati după aceeasiBalantă, nu au fost pedepsiti cu aceeasiSabie. Ultimul soldat român (nu mai vorbim de jandarmi!) care, din ordin, însotise o coloană de evrei în Transnistria a fost judecat pentru “crimă împotriva omenirii” sicondamnat; în schimb crimi -nalii unguri, asasini ai românilor nord-transilvăneni nu au fost identi-ficati side justitia comunistă maghiară. Ba chiar jandarmi unguri, care au uciseseră “doar români” ne-urmăriti penal, au devenit militieni sisecuristi (români!), devotati apărători ai sovietismului în România – până în 1956. Singurii pedepsiti (decătre Justitia Divină) au fost bestiile care, după 20-30

ani, temîndu-secă, în sfârsit vor fi demascati sijudecati, de spaimă, s-au sinucis. Nu oricum. Ci spânzurîndu-se. Ca Iuda.

4) Abatorul de la Bucuresti:
in timpul rebeliunii legionare (21-23 ianuarie 1941) au murit militari, legionari, civili, printre ei un număr de evrei din Bucuresti. “in cele trei zile de rebeliune au fost ucisi120 evrei” (M. Carp, Cartea Neagră, vol I, pag. 188). Odios apare “episodul de la Abator”, unde (atentie, vorbeste tovarăsul Ilia Ehrenburg, la Bucuresti, în 1945; în acelasian, spusele îi vor fi tipărite la editura – care, alta? – Cartea rusă): “…zilele de groază când legionarii rupeau oamenii în bucăti si-i spânzurau la abator [printre care si] fete tinere atârnau de cârligele abatorului”.

Timpul nu a restabilit adevărul, din contra: a umflat cifrele: “…200 evrei erau dusila abator”, “evrei omorîti de legionari siagătati în cârlige”, explică Sandu David, presedinte al Scriitorilor de origine română din Israel, în Express Magazin nr. 29/1991.
[Dar câti presedinti vor fi avînd scriitorii israelieni de origine română? Eu îl stiam pe Sebastian Costin, fost coleg al meu la Institutul “Eminescu” sicare semna: “Sebastian Costin”; din altă sursă, în aceiasiperioadă, este indicat ca “presedinte” slomo Leibovici, nativ din Botosani, spion activ, sef de contrainformatii, controlor al ambasadei israeliene de la Bucuresti.să fie “Sebastian Costin” pseudonimul civilo-artistic al militarului-spion Leibovici? Nu cred.]

Legionarii acuzati nu s-au putut apăra: după rebeliune Antonescu le-a închis gura (unora sicupământ). Până în 1989 existau numai mărturii orale; sinumai în închisoare.

Martorii oculari nu au fost luati în seamă de “justitia poporului”, în 1946: directorul Abatorului Dr. Aurel Naghel, nu a “recunoscut” nici “masacrul de la Abator”, nici macabra punere în scenă a… cârligelor în care ar fi fost atârnate fete-tinere, vorba lui Ehrenburg. Nici un alt salariat al Abatorului nu a confirmat alegatiile procuraturii. Nici tinichigiul evreu Segal, aflat acolo în timpul evenimentelor nu a confirmat teza “masacrului”. A. Naghel a fost declarat nevinovat, dosarul închis – din punct de vedere penal – nu sipentru presa P.C.R. care a sustinut (sisustine siazi, nu doar la Tel Aviv) varianta mincinoasă a “Pogromului de la Abator”.
Există însă o sumă de mărturii, orale vreme de o jumătate de secol, asternute pe hârtie începînd din 1990. Potrivit acestora:

– legionarii (“fasistii”, rosteau procurorii, proaspăt sositi din Marea Uniune) nu au ucis, în timpul rebeliunii, evrei – ca evrei;

– indivizii care, în uniforme legionare, au terorizat populatia civilă, mai cu seamă pe evrei, autori ai jafurilor (victime: nu doar evreii), ai

asasinatelor (victime: sievreii) nu erau legionari ci, după mărturisirile în închisoare ale unor “responsabili din politie” – însă antiantonescieni – ar fi fost recrutati dintre lumpenproletarii de serviciu din mahalalele sidin Gropile Capitalei, îmbrăcati în uniforme legionare (“cămăsiverzi”), aduse pe Marea Neagră, din… Uniunea Sovietică. Dublu scop: compromiterea legionarilor “antisemiti”; compromiterea lui Antonescu (prin “acte antise-mite”), sidespărtirea României de Germania. Cine avea interes?, desigur, URSS – dar siAnglia.
Câteva mărturii (documente luate de pe internet):

“incepand cu 1945, s-a incetătenit in Romania convingerea cu privire la o serie de crime în masa comise impotriva evreilor in luna ianuarie 1941, in timpul asa-zisei “rebeliuni legionare”. Unul din episoadele cele mai importante este “pogromul de la abator” în care zeci de evrei ar fi fost ucisi si agatati in carligele de macelarie. Povestea a servit intai comunistilor drept cap de acuzare impotriva legionarilor, iar mai apoi ca scenariu pentru filme saucărti (Marin Preda, Sergiu Nicolaescu etc.) Azi, multa lume este convinsa ca acest eveniment a fost real, mai ales datorita demonizarii absolute a legionarilor si imposibilitatii acestora de a-si spune propria versiune.
“Aceasta (…) (extrem de putin vehiculată /…/) este urmatoarea: în anul 1946, procuratura comunista deschide dosarul“Abator”. Sunt chemati la ancheta medicii simuncitorii angajati acolo în anul 1941. Faptele sunt intoarse pe toate fetele, se cauta vinovati sau tapi ispăsitori, dar nu se gasesc siprocuratura este obligatăsă inchidă dosarul. Dintre cei audiati, doar un macelar pe nume Horwat crede in pogrom, însă el nu era angajat al abato-rului în 1941. in schimb, tinichigiul Segal, evreu, de buna tinută morala, prezent acolo în 1941, declară ca nu a existat nici un pogrom.
“Angajatii Abatorului Bucuresti, revoltat i, au semnat o notă de protest împotriva mistificărilor aparute pe aceasta temă în ziarele comuniste. Exemplare ale acestui protest au fost inaintate ziarelor Universul siDreptatea, dar ele nu au mai fost publicate, deoarece aceste ziare au fost reduse latăcere” (vezi Zaharia Marineasa – “Pogromul de la Abator”, Almanahul Gazetei de Vest – 1994, pag 144):

“DESMINțIRE
“Subsemnatii, medici veterinari sifunctionari ai Abatorului Capi-talei, luând cunostintă de articolele publicate de ziarele ‘Romania Libera’ si‘Tribuna Poporului’, prin care se afirmacă in abatorul Capitalei au fost ucisiovrei, side campania care se duce pe aceasta tema, de natura sa discrediteze institutia si oamenii ce o servesc, dăm cea mai categorica desmintire afirmatiunilorfăcute sideclarăm pe proprierăspundere ca faptele enuntate mai sus sunt de domeniul fanteziei. Urmeaza semnaturile (în număr de 37).

“Facsimilul scrisorii sisemnăturile au fost publicate abia dupa 1989, în acum defunctul Expres Magazin, nr. 13/1992, precum siin Almanahul Gazetei de Vest – 1994. Documentul în original se afla in arhiva ziarului Dreptatea.

(…) “Despre evreii morti în timpul asa-zisei rebeliuni, ‘Cartea Neagră’, editată în 1946 de Comunitatea evreilor din România, recunoaste conditia de beligeranti, adica de luptători, a evreilor înrăsturnarea regimu-lui legionar, sinu de simple victime ale antisemitismului, numărul evreilor morti fiind neînsemnat fată de numărul legionarilor ucisiîn evenimentele din ianuarie 1941. Cercetând cu amanuntime evenimentele din timpul zisei rebeliuni, nu vom descoperi nicăieri vreo condamnare adusa vreunui legionar pentru fapta de a fi ucis un evreu, desistim cu totii ca Antonescu s-a luptat multsă descopere o astfel de proba incriminatorie. Se cunoaste de asemenea ca legionarii au fost ocupati cu apărarea institutiilor publice în contra loviturii de stat antonesciene; în plus, ca siîn Revolutia din 1989, ca de altfel în orice situatii de aceeasifactură, periferia orasului, prin elemen-tele ei, îsiaduce o contributie violentă sihaotica”. (Zaharia Marineasa – ibidem).

Paul Goma, Săptămâna Roșie (1)

Distribuie!

Alte articole

Dr Viorel Roman Lumea în care trăim

DE CE SUNT SINUCIDERI ÎN OCCIDENT?

IN MEMORIAM PĂRINTELE ROMAN BRAGA

Comenteaza Anulează răspunsul