La Editura Museum din Chisinau a aparut anul trecut o tulburatoare carte a lui Paul Goma: Saptamana Rosie (28 iunie-3 iulie 1940) sau Basarabia si evreii . Total lipsita de inhibitii si prejudecati, abordarea problemei este una metodica si temeinic argumentata: nimic nu ramane doar afirmat, ci totul se dovedeste; nici o acuzatie nu este formulata fara probe, nici o concluzie nu apare ca întamplatoare sau doar ipotetica. Cele 12 capitole poarta titluri foarte sugestive: 1. Întrebari; 2. Scurta istorie a „Basarabiei”. Un rapt, o diversiune lingvistica, realitati statistice; 3. La început a fost antiromanismul. O istorie „antisemita-antiruseasca” a Basarabiei scrisa de un evreu bolsevic; 4. O istorie de tip sovietic a „antisemitismului” romanesc; 5. Falsificarea istoriei se poate face si punand în scena cearta dintre doi goi [neevrei] carora le acorzi dreptatea-rabinului; 6. Un an (26 iunie 1940-22 iunie 1941) ocultat. Sa fie el cauza? Sau efect?; 7. Un martor de necontestat: Gr. Vindeleanu; 8. Cand ai crescut în cultul eternei victime inocente, îti vine greu sa accepti ca ai fost si tu un bun calau; 9. Martiriul Basarabiei si al Bucovinei de Nord între 28 iunie 1940 si 22 iunie 1941; 10. Martiriul… – dupa martie 1944. Înfometarea (1946-1947); 11. Ion Antonescu: înger sau demon?; 12. „Cine sa ne judece pe noi? Pe noi, sa ne judece? Unde: la… Nürnbergul II, fascist?”. Cartea se încheie cu o consistenta lista bibliografica, în care autorul consemneaza doar „o parte din cartile care informeaza , nu cele care dezinformeaza la ordin ”.

Rostind adevarul crud si incomod, Paul Goma întreaba si se întreaba repetat, cauta si gaseste raspunsuri, vestejeste necrutator minciuna si impostura, în orice chip s-ar arata si oricat de dibaci s-ar alcatui. Aparitie de exceptie, eseul pune în lumina, pe mai putin de 140 de pagini, date si fapte cutremuratoare, pornind de la întrebarile puse concis si abrupt, dar cu tinta foarte precisa:

„Care sa fi fost motivul, pretextul, temeiul – sau/si cauza – pentru care, din prima zi a Campaniei antisovietice a celui de-al Doilea Razboi Mondial (22 iunie 1941), «cu nebanuita cruzime, romanii i-au masacrat pe evrei, atat pe solul national – Abatorul de la Bucuresti, Progromul de la Iasi, Trenul Mortii, Basarabia si Bucovina – cat mai ales în Transnistria» (teza evreilor), crima care ar fi «devansat în timp si egalat în cruzime Auschwitzul», cum scrie Matatias Carp? Care sa fi fost resortul criminal care, dintr-o comunitate ca a noastra, daca nu legendar de toleranta, atunci sigur îndelung rabdatoare, a facut-o sa devina, în interval de doar un an: 28 iunie 1940-22 iunie 1941 – si daca numai într-o saptamana? – «una majoritar, fatis, feroce antisemita, încuviintand masurile guvernamentale de persecutare, apoi de lichidare a evreilor», cum sustin, de jumatate de veac, evreii?”.

Si apoi cifrele – suspect de rotunde: „Numarul victimelor înscris pe monumentul comemorativ de la [Templul] Coral din Bucuresti: 400.000. Nu mai mult, nu mai putin: 400.000”! Si mistificarea, ignorarea sau lipsa documentelor (în mare parte sustrase interesat): sovieticii – asa cum „au confiscat arhivele germane cuprinzand documente ale «solutiei finale» si îi santajeaza pe evrei amenintandu-i cu publicarea «adevaratului bilant al holocaustului»” – tot acestia „au furat din arhivele romanesti cca 200.000 de dosare tratand [despre] Basarabia si evreii”, astfel ca „lipsesc datele privitoare la numarul exact al evreilor ce parasisera Romania pentru Patria Socialismului Biruitor pana la 22 iunie 1941 , precum si al evreilor victime ale romanilor – dupa 22 iunie 1941 ”. Din pacate, „absenta documentelor, departe de a-i deranja pe Dinu C. Giurescu, Razvan Theodorescu, Andrei Pippidi, Stelian Tanase, romani curat-impartialisti, altfel lingusisti emeriti care, din dezgustatoare slugarnicie, legitimeaza orbeste cele mai nerusinate neadevaruri”, este pentru ei – ca si pentru evrei – o adevarata „mana cereasca”.

De la aceste date de fond ale problemei, autorul îsi începe lupta cu „expertii” în falsificarea cifrelor si în manipularea lor propagandistica, în rastalmacirea si exploatarea trecutului în folosul lor propriu si exclusiv. Nu-i cruta nici pe cei ce mint cu nerusinare la adapostul conferit de prestigiul Premiului Nobel, cum e cazul cu Elie Wiesel. Întemeindu-se în parte si pe observatiile lui Norman G. Finkelstein ( Industria Holocaustului. Reflectii asupra exploatarii suferintei evreiesti ), Goma îl defineste pe Wiesel ca pe un „celebru mitoman”, santajist în numele lui World Jewish Restitution Organization (WJRO), „escroc de istorie si de morala”, citand punctual cateva dintre marsaviile de-acum notorii ale acestuia ( cf . mai ales pp. 43 si 45).

Recentele initiative pornite de la Palatul Victoria si de la Palatul Cotroceni arata ca romanii, prin clasa politica actuala, sunt complici directi ai minciunilor evreiesti. Astfel, „cercetarea” privitoare la „contributia Romaniei la Holocaust”, decisa oficial si asezata sub cele mai înalte patronaje, a fost încredintata acelorasi „neprihaniti” Elie Wiesel, Radu Ioanid, Tesu Solomovici, Lya Benjamin etc., dandu-se pentru aceasta si o ridicola Ordonanta de Urgenta guvernamentala! (Care „fascism” actual? Si de ce „urgenta”? Si de cand lupii pastori la stana?)

Spre a întelege cum s-a ajuns la toate tragediile din Basarabia, trebuie rememorata istoria acestei greu încercate provincii, din momentul raptului rusesc (1812) si pana în prezent. Este ceea ce autorul face într-un capitol special, subliniind relatia cauzala dintre procesul de deznationalizare la care a fost supusa aici populatia romaneasca si invazia masiva a neromanilor, cu precadere a evreilor, în randul carora s-a nascut si a circulat chiar ideea unei patrii evreiesti ( eretz ) în… Basarabia. Exista o dubla explicatie a „iubirii de Basarabia” a acestora („Basarabia, tzara mia!”), pe care însa evreii de azi refuza cu obstinatie s-o accepte public: pe de o parte, „una dintre utopiile sioniste aseza patria ( eretz ), statul, tara evreilor pe un teritoriu cuprinzand sudul Galitiei, Maramuresul, Bucovina întreaga, nordul actualei Moldove (desi, începand din 28 iunie 1940, evreii cereau: «Vrem Moldova pana la Seret!»), Basarabia si Transnistria (Ucraina dintre Nistru si Bug)”; pe de alta parte, „începand din 23 august 1939 – pactul Stalin-Hitler! – printre evrei a prins a circula zvonul ca în curand Tovarasul lor Stalin va preface Basarabia romaneasca în Republica Socialista Sovietica Evreiasca”!

De ce atata ura împotriva romanilor în acea cumplita saptamana a crimelor si a urgiei dintre 28 iunie si 3 iulie 1940? Tocmai fiindca romanii contrariasera în 1918 proiectul sionist al unei tari a evreilor în Basarabia, iar în 1940 Stalin le promisese acestora din urma, în Basarabia înca neocupata, o Republica Socialista Sovietica Evreiasca, pe care sigur ca romanii n-o puteau agrea (Diktatul de la 26 iunie 1940 si începutul evacuarii fusesera pentru evrei prilej de bucurie, dar si de razbunare pe cei ce le întarziasera planurile cu peste 20 de ani). O martora a evenimentelor îmi spunea ca evreii le ziceau de la obraz romanilor locali, în vara lui 1940: „V-am bagat în sac. Ramane numai sa-l legam la gura”.

Urii nemarginite împotriva romanilor, manifestate în cruzimile, batjocurile si chiar crimele barbare declansate o data cu revolutia bolsevica si culminand în „Saptamana Rosie”, i-a raspuns razbunarea romaneasca de dupa 22 iunie 1940 (care n-a avut nici pe departe proportiile progromiste care i s-au imputat ulterior). Fapt este ca „romanii acuzati de masacrarea evreilor au fost condamnati (multi au si fost executati) într-un interval de trei ani (1944-1947), dupa cum arata si numeroasele documente produse de M. Carp”, pe cand „evreii vinovati de persecutarea, de masacrarea neevreilor, a romanilor, înainte, în timp, în numele apararii sovietismului”, daca nu au cazut sub incidenta razbunarilor conjuncturale sau legilor martiale de dupa 22 iunie 1940, n-au dat niciodata seama legal de abuzurile si crimele lor, facute pe cont propriu sau în cardasie directa cu fortele de represiune sovietice. Cine, cand si în fata cui va raspunde vreodata de tot ce a patit romanimea basarabeana sau armata romana înainte si dupa 1944?

Paul Goma scrie, spre sfarsitul cartii: „Mai sper ca vor fi destui care sa discute calm, cumpanit, ne-isteric despre Basarabia ca cheie a razbunarii sangeroase a romanilor pe evrei… Despre Basarabia care, daca a ajuns ce a ajuns astazi, o ruina a ruinelor, un rezervor de sclavi ai celui de-al treilea mileniu, un septel de carne alba, aceasta se datoreste în mare masura muncii neobosite, permanente a bolsevicilor evrei care, începand din 27 martie 1918, si-au sacrificat tineretea, libertatea, viata pentru cauza bolsevizarii Basarabiei si «întoarcerii ei la sanul Patriei Sovietice», pentru «intrarea în componenta URSS»”.

Paul Goma este, totusi, mai degraba lucid decat încrezator, ca unul ce stie prea bine ca „daca ai nemaipomenita îndrazneala (mai degraba: tendinta sinucigasa) sa spui/scrii adevarul interzis vreme de o jumatate de secol, despre Basarabia si evreii, pacatuiesti grav: esti «antisemit»”.

Sa fie pur si simplu „antisemitism” în randurile acestea: „… pe lumea asta, în secolul care a trecut, nu doar evreii au avut de suferit, nu doar ei au murit nevinovati, ci – de mirare, nu? – si ne-evreii. Atat ca supravietuitorii evrei ai holocaustului au devenit, dupa încheierea razboiului, în tarile ocupate de sovietici, apoi si în Israel, calai emeriti ai goilor care le-au cazut în maini. Si înca nu au fost convocati în fata Tribunalului Nürnberg II: vegheaza protectorii si complicii lor, americanii si rusii”? Sau „antisemitism” sa fie în aceasta declaratie de principiu: „… a-l vorbi de bine (cu argumente) pe Antonescu nu înseamna deloc a fi de acord cu tot ce a facut Maresalul. Nu accept însa diktatul privitor la ce-este-bine-sa-contina si la ce-nu-este-bine-sa-contina istoria Romaniei traita si de mine. […] Cata vreme ne-au ocupat rusii, istoria ne-a fost schilodita (cu ajutorul neprecupetit al istoricilor evrei); acum, ca, draga Doamne, suntem liberi, sa ne-o mutilam singuri, din slugarnicie, fata de ucrainieni, fata de unguri, fata de americani si fata de evrei?!”?

Iata doar cateva dintre tulburatoarele adevaruri pe care le rosteste – ori asupra carora îndeamna la reflectie – Paul Goma. Marturisesc ca rareori am citit o carte care sa spuna atat de mult în asa de putine pagini. Ramane de vazut daca pertinenta si curajul marturisitor mai au vreo sansa, pe fondul terorismului ideologic contemporan, sa fie nu doar nu doar „antisemite”, ci si onest lamuritoare…

Nicolae Pop