Paul Everac 2006 – Evreii ne vor fi stapani
|
17:01 (acum 2 ore)
|
|||
|
Paul Everac:
*
«Pe răcnetele de joacă ale politicilor îşi fac adevăraţii oficianţi, viitorii stăpâni evrei, cumpărăturile… jaful.
*
În marile magazine există câte un despărţământ unde duci copiii să se joace, semn de civilizaţie! Cei mici au acolo tobogane, mingi, căluşei, ursuleţi, păpuşi şi tot ce le poate popula universul, în timp ce mai marii lor târguiesc prin magazin. Copilaşii mai şi răcnesc, se mai şi încaieră; noroc că bona, tocmită dinadins, are grijă să-i potolească, abătându-le atenţia, distrându-i în fel şi chip.
Cam din perspectiva aceasta putem aprecia şi viaţa noastră politică. La marginea marelui târg al lumii e un despărţământ unde pui animaliculele politice (zoon politikon) să se distreze, stropşindu-se, încălecându-se, răcnind în fel şi chip, în timp ce oamenii maturi şi responsabili sunt la cumpărături, fac transferuri de proprietate.
Şi ce drăguţe sunt gâgâlicele: mărunţei, bocănei, giugiuliţi, vorbăreţi, că e de stânga, ba de dreapta, că se împacă ori se buşesc, şi mai dau câte-un pârţ! şi mai încasează câte o pălmuţă, se iau la gură şi se aliază, fac crize, umblă după bomboane, suie toboganul invers, călăresc maimuţa; unii sunt populari, alţii poponari, alţii naţionali spurcaţi, alţii social-democraţi sau cât de cât creştini; unii făcând pe ei din prisos de energie, alţii mai conservatori cu izmănuţele, puşi pe huiduială, şi pe joacă, şi pe acaparat păpuşele de câlţi, şi pe mâncat brânză President sau praline de ciocolată, cu care se mânjesc pe guriţele ce abia au învăţat să suduie; şi e o rostogolire, şi o voie bună, cu biciclete Volvo şi trotinete Volkswagen, în timp ce în magazin se fac tranzacţii, se acaparează raioane, se iau pe veresie mărfuri, se schimbă depozite, circulă bani, diamante, cecuri, falsuri, brockeri, dealeri, ţuţeri, translatori, avocaţi pentru a legaliza jaful, poliţişti pentru a încuviinţa raptul, notari şi sacerdoţi ai zeului Comerţ Mondial, – căci el domină lumea, iar restul sunt vorbe goale şi goană după vânt.
Citesc dintr-o carte apărută recent, semnată Cornel Dan Niculae şi ajunsă la volumul trei, numele câtorva din cei care circulă prin magazin cu rosturi comerciale bine definite, oameni serioşi, responsabili, care ştiu ce au de făcut, ştiu ce le poate punga şi ce-i învaţă datoria faţă de lume şi de ai lor, – şi care au meserie nu glumă, şi cap pe umeri, şi ochi ageri şi inteligenţă scăpătoare. Alde Robinson, Arin Stănescu, Sammy Ofer, Phillip Bloom, Levy Nissim, Uri Bidner, Ianos Kurko, Mikhail Fridmann, Al. Bittner şi destui alţii. Aceştia joacă jocul mare, în magazin, potrivit staturii lor, chibzuind, stăruind, găsind mereu soluţia cea bună, cea mai rentabilă, nelipsiţi de la o treabă cât de cât serioasă în privinţa mărfii, şi a valorificării ei cu câştig strălucit: – că te apucă admiraţia când vezi ce bine se plimbă ei printre rosturile şi rafturile magazinului, călăuziţi de câţiva puşti mai de-ai Casei, de baltazari şi melchiori din cartier, primind vizite băseşti, apostile năstăşeşti, înconjurări tăricene sau hrebenciuce, ca să răzbească mai desăvârşit. Jocul lor e mare şi frumos, cu miza măreaţă, pe tot sau pe nimic, pe mondial sau pe european, pe vieţi şi averi de multe milioane; – în timp ce imberbii şi ţuştanii au voie să orăcăie în ţarcul lor, să pălăvrăgească despre vot uninominal şi alegeri anticipate, alianţe şi delimitări ideologico-tactice, cine a tras, cine s-a contrazis, cine face poturile, cine miroase urât sau are unghiile murdare.
Dar, la o altă scară, dacă ne mutăm la dugheana puterii politice, unde toţi aceşti firţângăi devin „mari“, – au şi ei, în bujdrula lor, despărţăminte pentru jocuri şi mai mici, unde alţi mormoloci se întrec în muzică uşoară sau sporturi cu ghiotura, sau amoruri deocheate şi bâzâie, şi îşi arată păsărica, şi sunt lăsaţi să urle cât vor, mâncând seminţe, – ca să-şi facă cei mari damblaua politică, să-şi joace jocul lor: „tătucu“ cu „prostănacii“, tribunul cu nebunul, şacalul cu papagalul, chibiţul cu Golden-Blitzul, jocul de-a „care e mai mare şi mai tare şi mai frumos şi mai ochios”, în timp ce, în ţarc, puştimea se dă de ceasul morţii strigând hai Dinamo! hai Steaua! hai Petrolul! hai Proconsul! hai Eminem!
Pe aceste răcnete de joacă se tânguiesc politicii; iar pe răcnetele de joacă ale politicilor noştri îşi fac adevăraţii oficianţi, viitorii stăpâni, cumpărăturile, lăsând câteva lescaie şi firfirici şi băieţilor de mingi care i-au călăuzit prin magazin, şi micilor nehaliţi care au vândut pe mai nimic, la sfert de preţ şi trei grăunţe, tot ce au avut sub priveghere.
Fiecare cu joaca lui! »
(Paul Everac, 29 aprilie 2006, „Informaţia Aradului“)
*
Post scriptum – În ultimii săi ani Paul Everac a înțeles corect ce ni se întâmplă. A produs texte memorabile. L-am contrazis într-o singură privință, când a folosit cuvîntul mioritic cu oarecare neglijență. A fost de acord cu obiecțiile mele.
Puțini pot înțelege ceea ce spune P.E. Si chiar dacă ar face-o, qui prodest
everac si paunescu isi facusera statui in timpul vietii sa se poata admira .