PAUL CORNEA & ANDREI CORNEA
Nimicnicia din tată-n fiu…

În cele din urmă, fără să mă pasioneze subiectul, cu totul întâmplător am aflat explicația gestului tembel al nefericitului (sau gestul nefericit al tembelului) care răspunde la numele Andrei și Cornea. Un nume care a ajuns să fie înjurat pe tot Internetul. După mai multe ieșiri în public necontrolate de ceea ce nu are – bunul simț, al măsurii, Andrei Cornea s-a făcut brusc celebru prin comentariile expurgate pe postul național de televiziune la moartea lui Adrian Păunescu, în disprețul unei țări întregi…
Nimic nu dă mai bună dovadă de decăderea Televiziunii Naționale decât acest individ care apare pe micul ecran când vrea el și numai el, căci nu-l vrea nimeni dintre cei care sunt obligați să plătească abonamentul TV, adică abonamentul la prostioarele pline de morgă pe care le debitează săptămânal și câteodată și peste program. Cum a fost și în cazul lui Adrian Păunescu. De ce a ținut prăpăditul de Andrei Cornea să se dea la Adrian Păunescu exact în clipa din care Adrian Păunescu înceta să le mai răspundă netrebnicilor și să-i pună la punct cum o făcuse cu mulți până atunci, atunci când, murind, nu se mai putea apăra de „hoitari”?! Cuvînt nou în limba română, îl datorăm nevolnicului Cornea junior!… Nimeni nu-l aștepta să aibă ceva de spus la moartea lui Adrian Păunescu! Și totuși a luat cuvîntul fără voia abonaților și împotriva sentimentelor firești încercate de aceștia, tulburându-le suferința cu spectacolul șocant al urii râncede!… Gest inexplicabil între oameni normali!
Ei, bine, aflu că acest Cornea avea motive totuși foarte puternice să se răfuiască cu Păunescu! Maniera lașă nu mai contează! Oricât ar fi de a se mira tot omul, acest individ are părinți, nu-i făcut la eprubetă, într-un experiment ratat, iar unul dintre părinți, adică taică-su, este unul dintre cei pe care cândva Adrian Păunescu i-a pus la punct!…
Nu cunoșteam povestea și îmi pare rău că am aflat de ea prea târziu ca să-i mai pot cere amănunte protagonistului, adică lui Adrian Păunescu. Am auzit-o, pe poveste, la parastasul de 40 de zile al lui Romul Munteanu, sit tibi terra levis, magistre!…
Era, după socotelile mele, prin anul 1963 sau 64, când Adrian Păunescu, student în anul al II-lea, la cursul de istoria literaturii române, epoca pașoptistă, s-a ridicat în picioare, statuar, l-a oprit pe profesor din așa zisa docta sa perorație, și i s-a adresat cam așa: „Tovarășe profesor, quousque tandem vă mai bateți joc de noi cu acest curs mizerabil?! Încerc să vin și eu să vă ascult și de fiecare dată plec jurând să nu mai calc prin acest amfiteatru marțea, zi cu ghinion, la ora 12!… Eu vin la acest curs să aud și să țin minte toată viața mea ce spune autoritatea academică, universitară, despre epoca literară care l-a premers pe Eminescu precum Ioan Botezătorul pe Iisus!… Este epoca în care s-au făurit versuri nemuritoare, pregătindu-ne pentru miracolul eminescian… Nu aud nicio vorbă despre ele! Despre marea poezie scrisă înainte de apariția lui Eminescu!”
Și se apucă fratele Adrian Păunescu să recite din Cârlova, din Grigore Alexandrescu, din Bolliac, din Alecu Russo, nu mai zic de Vasile Alecsandri, ba chiar și din Bălcescu, secvențe de mare poezie, de literaritate totală, după care continuă: „Vă rog să nu vă supărați, tovarășe profesor, dar ne-am săturat de atâta sociologie și ideologie, mai vorbiți-ne și despre literatură, despre poezie! Că dacă ne era dor de marxism-leninismul aplicat la literatură, ne înscriam la facultatea de filosofie sau la Ștefan Gheorghiu! …Iar ce vă spun dumneavoastră este valabil și pentru asistentul dumneavoastră!”
Cam așa s-a fost rostit Adrian Păunescu, de-a amuțit tot amfiteatrul… Mi-ar plăcea să aflu că au urmat aplauze furtunoase. Dar nu știu, martorii acelui moment ar trebui să-l reconstituie ei cu grijă, cu acribie filologică, căci ține de istoria literaturii. Autorul s-a dus dintre noi, din păcate. Cei mai în măsură să ne spună exact cum a fost sunt Paul Cornea, profesorul, și Mihai Zamfir, asistentul lui pește…
N-aș putea spune dacă această declarație a lui Păunescu a fost înainte sau după Declarația de independență a PCR – pe atunci PMR, față de URSS și al ei partid comunist. Cea din 1964, semnată de Dej. Ar fi important de stabilit succesiunea evenimentelor, deoarece profesorul de la catedră, admonestat atât de sever de poet, nu ar fi ajuns la acea catedră în vecii vecilor fără propteaua ocupantului sovietic, a cărui coadă de topor printre noi s-a fost făcut pentru o viață de neom… Chiar două, dacă-l punem la socoteală și pe descendent.
Care a fost răspunsul ex cathedra?
Păi care altul decât să-l lase repetent pe impertinentul îndrăgostit de poezie?!… Așa a decis Cornea bătrânul – doar n-o să-i spun senior!, împreună cu asistentul său de suflet: pentru absențe repetate de la curs și seminar tovarășul student Adrian Păunescu nu a fost primit la examen și a fost declarat, practic, repetent!
…Numai că pe vremea aceea Facultatea de limba și literatura română avea decan, nu glumă, pe unul Alexandru Rosetti, și prodecan pe măsură, Romul Munteanu. Mai ales prodecanul s-a implicat decisiv și a împiedicat măgăria să se producă!… Astfel că Adrian Păunescu a fost primit la examen în toamnă, la „olimpiadă”, și așa a promovat în anul următor… N-a avut norocul să rămână repetent la cursul de literatură română… Păcat, ar fi fost o pagină antologică, scrisă de Paul Cornea & Mihai Zamfir, pe care Romul Munteanu a șters-o, neinspirat, din istoria Universității și a literaturii române…
A urmat răzbunarea! Să-i zic prostească și ticăloasă sau talmudică? Sionistă sau cominternistă?…
După decembrie 1989 unul din semnele clare că se produce o restaurare a haitei prolet-cultiste din „obsedantul deceniu” a fost să ne pomenim cu Paul Cornea ministru adjunct la Învățămînt… E drept, alături de Mihai Șora, care, de bine, de rău, mai avea ce căuta pe acolo. Dar Paul Cornea, să mai existe și să mai conteze în vreun fel, era contrar oricărei așteptări, oricărei logici „revoluționare”! Paul Cornea era în 1990 cel care fusese în 1948 mare sculă utecistă, cel care se aflase printre organizatorii arestărilor în rândul tineretului românesc democrat și naționalist, arestări soldate cu mii de victime ale luptei de clasă împotriva neamului românesc. O luptă care, iată, nu încetase nici în 1990 și nici în 2011, dovadă cei doi Cornea, père & fils…
Primul s-a îngrijit de Romul Munteanu, să fie trecut pe o linie moartă după 1990. Ca ministru cu răspundere asupra învățămîntului superior, Paul Cornea i-a luat lui Romul Munteanu dreptul de a mai conduce doctorate… Altă sculă cominternistă, Andrei Pleșu, i-a luat lui Romul Munteanu editura Univers, editură care, până în 1990, publicase cea mai multă literatură occidentală contemporană din tot lagărul socialist! S-au găsit cine să-l acuze pe profesorul cel mai „liberal” că fusese omul regimului totalitarist!…
Cu altă ocazie o să scriu mai pe îndelete cum au stat lucurile cu Romul Munteanu. Deocamdată atâta spun, că dacă eu am avut curajul s-o spun pe a dreaptă în multe adunări de partid sau scriitoricești, a fost pentru că știam că există în PCR oameni ca Romul Munteanu și ei mă vor aproba și mă vor apăra, ceea ce deseori s-a și întâmplat. Când în 1969 Romul Munteanu ne-a invitat în PCR și a văzut că ezităm – eram eu, Mircea Martin, studenții Ioan Petru Culianu, Silviu Angelescu, Dumitru Radu Popa, Domnul Romul a adăugat: „Măi, băieți, nu se poate schimba ceva decât din interiorul sistemului!” Și sunt tare puțini cei care au încercat, ca Romul Munteanu, să schimbe în bine mersul lucrurilor din România, iar deseori chiar a reușit. În primul rând la editura de care a răspuns.
Era o abjecție ca Romul Munteanu să fie acuzat de Mihai Zamfir sau Pleșu, nu mai zic de unul ca Paul Cornea… Acuzat și dat la o parte din viața academică… Tras pe linia moartă…
Așadar, pentru vechiul afront adus lui Paul Cornea, Romul Munteanu a primit ce …merita!
Mai rămânea Adrian Păunescu! L-au așteptat la cotitură, când a dat colțul!… N-au avut curajul să încheie conturile cu el de față. Hoitari!… Chiar hoitari! Bine le-a zis Fănuș Neagu!
Mizeria gestului care a indignat o țară întreagă mă obligă să dau pe față tot ce am de spus. Tu l’as voulu, Andrei Cornea… Când ai un tată ca Paul Cornea, logic și de bun simț este să nu te faci observat, să nu atragi atenția, ca lumea să nu-și aducă aminte a cui progenitură ești!…
Unde mai pui că nu e departe nici colțul pe care îl am eu de dat?!… Cine știe dacă mai apuc altă ocazie?!…
Adevărul mai presus de orice prietenie sau colegialitate! Iată partea de adevăr cu care mă simt dator! Repet: îi mulțumesc lui Andrei Cornea că mă obligă să mă eliberez și să trec astfel peste comodități, rețineri și alte considerente care m-au cenzurat până acum… Amicus Plato…
Așadar, în ianuarie 1990, m-am cerut în audiență la noul ministru Paul Cornea, să-i atrag atenția asupra primejdiei de a se înființa învățămînt universitar privat după metoda Drimer!… S-a mirat. Nu vedea nimic rău în regula bunului plac și a faptului împlinit. La plezneală!… Bani să iasă!… Abia apoi am aflat de cârdășia celor doi! A ministrului și a rectorului infractor!
După ministeriat, Paul Cornea s-a vrut decan la facultate. Priceput la tras sfori, a ajuns decan și a început o jenantă politică „de cadre”, și-a făcut o bisericuță de posibili mancurți, a început să angajeze alții prin concursuri trucate, inclusiv pe mize financiare. A făcut mult rău facultății înainte de a o părăsi și s-a făcut și el de rîs! Ca și atunci când a fost dat afară chiar de ai lui din conducerea cinematografiei românești… După o viață în minciună și răutate, nu știa măcar să îmbătrânească în demnitate!… Și-o fi revenit? Nu-i prea târziu?…
Prestația penibilă și ostentativă a lui Andrei Cornea ne obligă la o evaluare mai cuprinzătoare a tătâne-su, de pe urma căruia face azi carieră nemeritată odrasla cominternului. Paul Cornea se numără printre evreii obraznici și nerușinați care au luat cu asalt învățămîntul superior românesc după 1945. Mai fuseseră evrei în învățămîntul românesc universitar din totdeauna, aș zice. Oameni serioși, cu un aport substanțial și real la propășirea culturii românești. Eu însumi datorez cariera didactică unui astfel de evreu. Cu alții am fost coleg și am avut mult de învățat de la ei. M-au onorat cu aleasa lor colegialitate. Alde Iancu Fischer sau Stefan Cazimir ori Lucia Wald. Dar…
Dar, iată, unul ca Andrei Cornea te obligă să-l înjuri și de tată! Mai ales dacă-l cunoști câte parale face!
Printre altele, Cornea cel mare a fost unul dintre evreii care, printr-un veritabil desant – termenul îi aparține altui evreu din gașcă, lui Crohmălniceanu, au ocupat prin 1950 catedra de literatură română, dându-i afară pe toți ne-evreii din catedră, inclusiv pe marele George Călinescu!…
Este halucinant să se fi întâmplat așa ceva și totuși asta s-a întâmplat! Auzisem de povestea asta și am crezut că este o făcătură, că este un fel ușuratec, colocvial de a spune că toți! Toți românii din catedră au fost dați afară și toți cei care le-au locul erau evrei!… Nu-ți vine să crezi și nici nu am crezut! Până când, după 1990, Alec Hanță a mai prins ceva curaj și mi s-a lăudat că a fost primul român care a spart monopolul evreiesc din catedra de literatură română… Adică a fost oprit asistent la terminarea facultății. Iar când i s-a comunicat repartizarea, a fost făcut atent de rector asupra momentului istoric: „Tovarășe Hanță, vei fi singurul român din catedra de literatură română!…” Adică „fii atent cum te porți să nu te dea și pe dumneata afară!” Asta o fi vrut să spună rectorul?
Așadar, singurul român din catedra de literatură română a Universității București!… Restul, evrei! Ce efort teribil trebuie să faci ca să nu te facă anti-semit asemenea informație, asemenea evrei!!…
Nota bene: în acei ani, când evreii de doi bani perechea se încuibau ca moliile la catedra amintită și prin alte facultăți, alți evrei, evrei de evrei cum s-ar zice în cartier, erau dați afară din Universitate și aspru criticați în Scînteia, de cine altul decât de un Leonte Răutu, tot un fel de Paul Cornea și ăsta! Leonte Răutu, unchi de frate al lui Andrei Oișteanu, tot un fel de Andrei Cornea. Și așa mai departe!…
Printre desantați – se poate citi și deșănțați, se potrivește!, câțiva nu prea aveau studiile necesare la angajare!… Nu a contat. Legile sunt pentru fraieri, iar evreu (cominternist) fraier nu există! Nu avea studii nici măcar Silviu Brucan, tartorul acestei cohorte de impostori ai lumii academice românești. Și mai erau și alții, o mulțime, dintre evreii cominterniști!
…Trebuie însă să fim corecți și să înțelegem situația! Nu poți să lupți pentru izbânda marxism-leninismului pe toate fronturile, să faci războiul din Spania prin cafenelele Parisului și să te mai ții și de seminarii, cursuri, teze, examene, chestiuni prea mic burgheze pentru niște așa de mari revoluționari!… Deci, nu m-aș mira și nu aș avea nimic de zis dacă aș afla că nici Paul Cornea nu era în regulă cu actele de studii atunci când a fost sau s-a fost proțăpit cadru didactic universitar!… Oricum, m-aș bucura să văd actele acelea… Sunt chiar curios! Atâta vreme cât un Ion Vitner sau Ov.S.Crohmălniceanu, tovarăși de desant, au fost dovediți și știuți ca impostori cu acte – adică cu alte acte decât cele legiuite, întreg comandoul cominternist devine suspect de aceeași găinărie…
Alți evrei incomplet alfabetizați au plecat în anii aceia din România în lumea largă. Despre cei care au plecat cu vasul Transilvania, din Constanța, la întoarcerea vaporului marinarii povesteau ce momente de haz nebun au petrecut evreii de pe vas în jurul unei tiparnițe aduse la bord și care fabrica pe loc diplome de absolvent al oricărei universități românești. Era la alegere! Se alcătuise și o comisie de consilieri, care, ținând seama de aptitudinile și trecutele îndeletniciri, decidea ce diplomă universitară să i se tipărească pe loc solicitantului… Cică erau nemaipomenit de amuzante aceste „interviuri”, o revărsare de umor evreiesc teribilă! Plecau din Constanța cu șapte clase trase de păr și ajungeau în America de Sud doctori, economiști, ingineri, profesori!… Unii chiar și cu doctoratul! Deh, n-a zis și poetul antic că ești altul după ce treci mare cea mare?!…
Acest basm îl știu de la mai mulți constănțeni, ultimul care mi l-a povestit a fost Zahu Pană. Într-o conferință publică ținută la Vatra Românească din București…
E drept, printre evreii plecați din Constanța s-a numărat și Carol(?) Blum, eminent latinist, ajuns academician „pe bune” în Israel. Despre acesta, fost și de neuitat profesor la Liceul Mircea cel Bătrân, o poveste minunată așteaptă la rând… Cât de curând.
…După cum se vede, pezevenghii au întâietate peste tot!

Ion Coja
București, 20 mai 2011

Post scriptum Nu mi-a fost ușor să mă decid să public totuși aceste rânduri, de mai sus. Am fost colegi doar. În căutarea unui motiv care să mă oprească, am intrat pe Youtube, să aflu și ceva de bine. Am dat peste o discuție televizată, tot la TVR, desigur… Jenantă ca nivel intelectual. I-am dat dreptate lui Adrian Păunescu. Quousque tandem…
*
PS 2023 – Am întrebat mai mulți colegi dacă știu ce pregătire universitară a avut Paul Cornea. Se pare că nu avea nicio pregătire universitară în domeniul filologic, la fel ca Crohu, Vitner și ceilalți impostori pomeniți mai sus…