PCR XXI – note de lectură

Aflu cu încântare că a fost înregistrat un nou partid care și-a luat numele de Partid Comunist! Partidul Comunist Român XXI!! Adică un partid care a acomodat ideile doctrinei comuniste la realitățile veacului al XXI-lea!

Fără să știu mare lucru despre doctrina, noua doctrina comunistă a PCR-XXI, mă tentează un mic exercițiu și, ca și când cineva mi-ar fi cerut părerea, le sugerez domnilor tovarăși din PCR să ia seama la câteva cuvinte la care să renunțe sau din care să facă termeni doctrinari de bază.

NAȚIONAL COMUNISMUL sau COMUNISMUL NAȚIONALIST cred că ar trebui să fie conceptul central al unei ideologii comuniste care se relansează în zilele noastre. Nu combaterea naționalismului – care a fost una din preocupările permamnente ale BOLȘEVICILOR, ci integrarea NAȚIONALISMULUI în gândirea comunistă. Ca o componentă de bază!

De asemenea, trebuie puși în relație de excludere reciprocă doi termeni: COMUNISM și BOLȘEVISM. Ideea comunistă este veche, apare cu claritate chiar din antichitate. Nu știu cui aparține definiția clasică: de la fiecare cât poate da, fiecăruia cât are nevoie”. Dar mi-e greu să găsesc o formulă mai generoasă, mai adecvată apirațiilor nobile, creștine, ale omului! Esența cristică a acestei formule mi se pare neîndoioasă! Eram copil când l-am auzit în casă, pe tata, comentând ușor ironic osârdia bisericoasă a mamei mele: Hristos al tău a fost primul comunist!… Prea mare lucru n-am înțeles atunci, decât că o asemenea vorbă trebuie ținută minte! O reproduc acum pentru prima oară după mai bine de șapte decenii!…

În schimb, BOLȘEVISMUL este un fapt istoric, nu o doctrină. Este realitatea cumplită și irepetabilă (sper!) a crimelor și abuzurilor săvârșite în numele ideii comuniste. Nu este ușor de înțeles ce s-a urmărit prin aceste crime și abuzuri, dar aceste practici bolșevice sunt cauza principală a deprecierii și compromiterii ideii comuniste, a generoasei idei comuniste.

Un alt termen util pentru a despărți apele, pentru a separa ideea Comunistă de balastul impostorilor care au invocat-o, este KOMINTERNIST. Acest cuvînt se referă în ultimii ani la persoanele din conducerea vechiului PCR care au venit „pe tancurile sovietice” sau cu sprijnul sovieticilor și au guvernat în România până pe la mijlocul deceniului 1960-70. Nu știu în alte țări est-europene cum a fost, dar la noi, în România, majoritatea kominterniștilor au fost alogeni. Românii au fost puțini! Majoritatea kominternistă era alcătuită din minoritari – evrei, maghiari, bulgari, ucraineni etc.

În aceste condiții, pe măsură ce numărul românilor din PCR creștea și românii deveneau majoritate, se impunea restructurarea Partidului Comunist. Așa a apărut nevoia și politica de ROMÂNIZARE a PCR, iar PCR a ajuns în 1989 la circa 4 milioane de membri dintre care românii erau net majoritari. Din păcate, kominterniștii sau odraslele lor au mai rămas în poziții importante în PCR, având un rol decisiv în desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989 și ce a urmat!

Se impune așadar ca noul PCR, PCR-XXI, să se distanțeze de KOMINTERNISM, de cei care au aparținut acestei structuri, puternic KGBizate.

KOMINTERNIȘTII reprezintă componenta anti-națională, anti-românească din fostul PCR. Pătrunderea acestora în PCR-XXI ar fi fatală pentru inițiativa din care s-a născut noul partid. Munca de cadre trebuie avută în vedere cu maximă obiectivitate. Sugerez, atât noului născut, cât și celorlalte partide, întocmirea unui dosar de identitate pentru fiecare membru de partid, un dosar care să adune faptele și referințele relevante pentru titularul dosarului. Condiție esențială: titularul dosarului să aibă acces la dosar și să poată contesta informațiile greșite strecurate în dosar! Acest dosar trebuie să informeze și asupra etniei și religiei membrului de partid, asupra moralității sale etc. Programe politice poți face peste noapte câte vrei! Dar calitatea umană nu se poate dobândi de pe o zi pe alta! Iar fără oameni de calitate nu poate exista un partid, ci numai o gașcă de șmecheri, dispuși să încalce orice lege morală sau penală pentru a-și atinge țelurile, țeluri ne-consemnate în programul depua la Tribunal!

Ce se întâmplă cu DICTATURA PROLETARIATULUI? Mai poate fi o țintă pentru un partid în secolul de față? Oricât respect am avea pentru proletariat, pentru muncitorime, trebuie recunoscut un fapt: visul proletarului nu este ca urmașii săi să fie tot proletari, tot muncitori! Proletarul autentic, muncitor în uzină, speră și visează ca fiul său să ajungă inginer sau, de ce nu?, director sau proprietar al uzinei! Proletariatul este o clasă socială ai cărei membri își doresc să acceadă în altă clasă, superioară. Problema este ca accesul la o clasă superioară să se înfăptuiască corect, ca efect al unor merite dovedite! Prin muncă și talent!

Clasele sociale sunt departe de a dispărea din lumea noastră. Existența claselor nu poate fi pusă în discuție încă câteva generații. Ceea ce ar sta bine unui partid comunist este să asigure un climat politic care să nu condamne pe nimeni să fie prizonierul unei clase sociale anumite! Libera circulație pe verticala societății, după anumite reguli și cutume în fața cărora să fim egali cu toții, iată sub ce formă să se facă prezentă egalitatea! Sfînta egalitate!

Acest concept trebuie părăsit, proletariatul nu are de ce să dicteze în societate. Ceea ce societatea trebuie să le ofere proletarilor, clasei muncitoare, este respectul pentru munca depusă și o justă recompensă a muncii. În era automatizării și a computerizării termenul PROLETARIAT trebuie redefinit, dacă nu renunțăm la el.

Evident, sloganul cu DICTATURA PROLETARIATULUI a fost o înșelătorie, o manevră demagogică dintre cele mai cinice! În plan concret, PCRXXI trebuie să fie un partid al celor ce muncesc, un partid care va drămui strict ajutoarele sociale, va descuraja tentația de a trăi la limita supraviețuirii apelând la mila guvernului. Munca este într-adevăr un atribut al demnității umane.

INTERNAȚIONALISMUL PROLETAR a fost lozinca sub care ni s-a prezentat actualul globalism și multi-culturalism. Nu se poate face politică națională fără a identifica parteneri din alte state, de pe alte continente. În situația în care se află omenirea azi, este nevoie de o INTERNAȚIONALĂ A NAȚIONALIȘTILOR, care să consolideze statul național pretutindeni! Deja există a internațională bine structurată a corporațiilor, corporatismul fiind un instrument perfid al exploatării omenirii de către exploatatori anonimi, depersonalizați. Greu de identificat în crne și oase! Corporațiile tind să preia funcțiile statului național sau să le desființeze. O Europă și o omenire a Patriilor este ținta pentru care avem nevoie de o INTERNAȚIONALĂ A NAȚIONALIȘTILOR.

LUPTA DE CLASĂ, considerată motor al istoriei, a fost o invenție extrem de utilă în efortul de a slăbi naționalismul, ca atitudine și teorie politică opusă internaționalismului proletar. Lupta de clasă se duce în interiorul aceleiași țări, al aceluiași popor, iar exacerbarea ei este păguboasă pentru națiunea respectivă. Există contradicții de clasă, acestea sunt o realitate peste care nu se poate trece. Dar oamenii sunt motivați de aspirația firească pentru partea superioară a piramidei sociale. Un partid comunist, adică un partid al ordinii și onestității, trebuie să vegheze la funcționarea corectă a „filtrelor sociale”, a competiției valorilor, a respectului pentru competența autentică. BOLȘEVISMUL a împins lucrurile până la proclamarea unui crez literalmente diabolic: URA DE CLASĂ! O rușine și o prostie!

În ziua de 22 decmbrie 1989, când Televiziunea Română a permis accesul cetățenilor la microfon cuvîntul cel mai des rostit a fost competență. Nu libertate, nu democrație! Românii acuzau regimul ceaușist de promovarea incompetenților! Nu-și imaginau că regimul care se va instaura va ridica incompetența la rang de virtute!

Desigur, noul Partid Comunist nu va face propagandă electorală pe ideea comunistă „de la fiecare cât poate da, fiecăruia cât are nevoie”! Ar fi mult prea devreme. Ci, gândind realist, își va propune o societate în care, în principiu, să nu fie posibil câștigul fără muncă și nici munca fără câștigul cuvenit!

Scopurile ascunse și ticăloase urmărite de Revoluția bolșevică din Rusia se văd cel mai bine din ateismul agresiv al politicii promovate! Între ideea comunistă, considerată în puritatea ei, și religie, și religia creștină în mod deosebit, nu există incompatibilitate. Dimpotrivă! Atacul anti-creștinesc practicat de bolșevici ân Rusia nu era rezultatul logic al aplicării doctrinei comuniste propriu zise! Cu atât mai mult astăzi un partid politic, oricare ar fi el, nu se poate declara ateu fără să se facă de rîs din plecare!

Partidul comunist al zilelor ce vin va fi un partid al toleranței religioase, afirmându-și, în cazul României, afinitatea cu învățătura cristică. Cred că nimic din „doctrina” creștină, ortodoxă sau catolică, nu intră în contradicție cu ideea comunistă. Dimpotrivă! Cu condiția ca ideea comunistă să fie trăită cu sinceritate de cei care o promovează public, printr-un partid politic.

Vom reveni!

Ion Coja

11 iunie 2017