Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune

filozofică, (sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu)

 

 Motto: “Când omul uită să se întrebe în ce parte stă

izvorul mântuirii lui, se ofilesc câmpurile şi se

întristează, sterpe, păsările. Ce admirabil simbol al

solidarităţii omului cu întreg Cosmosul”, M. Eliade, Un amănunt din Parsifal, 1938.

 Intr-una din zilele lui octombrie 1949, Parintele

Arsenie Boca vorbea la Mânăstirea Prislop de existenţa

conştiinţei religioase care poate să nu se manifeste

dacă forţa conştiinţei eului “o ţine în nemişcare” (v.

Părintele Arsenie Boca, “Cuvinte vii”, Deva, 2006,

p.167). Cu ani în urmă, profesorul de metafizică Nae

Ionescu (audiat de Boca pe când era student la Belle

Arte) definise spiritualitatea occidentală prin

autonomia gândirii omului ce se consideră pe sine

centrul lumii (v. Isabela Vasiliu-Scraba,Metafizica lui

Nae Ionescu, în unica şi în dubla ei înfăţişare,

Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000,

http://www.isabelavs.go.ro/Nae_Ionescu/CAP_IV.htm

l ).

Cumva asemănător diferenţiase acum două conştiinţe

paralele fostul stareţ de la Sâmbăta de Sus. Dar

filozoful observase în plus că autonomia gândirii are

 

drept consecinţă disoluţia spiritului metafizic. După

Nae Ionescu, latinitatea orientală n-ar participa la

spiritualitatea occidentală pentru că are un plus de

smerenie care-i face pe latinii din estul Europei să nu

plaseze omul în centrul lumii. Aceasta ar duce la o

semnificativă deosebire dintre Orientul şi Occidentul

european, în cadrul aceleiaşi culturi ce-şi are la bază

miracolul grec şi creştinismul.

Interesantă însă ne pare nu atât asemănarea dintre cele

două gânduri, a unui faimos filozof şi a unui stareţ

înduhovnicit, cât mai ales deosebirea. Fiindcă varianta

existenţială în care omul se consideră centrul lumii şi

cea în care se vădeşte smerenia creaturii în faţa

atotputerniciei Domnului nostru Iisus, în opinia

stareţului de la M-rea Prislop, n-ar fi independente una

de alta. Între conştiinţa eului care reduce lumea la eul

cunoscător şiconştiinţa religioasă ar fi chiar un război

nevăzut. Intr-un fel, cele două spiritualităţi (de tip

oriental şi de tip occidental) ar fi îngemănate în aceeaşi

fiinţă omenească, în care, “cu sau fără voia ei”, se dă o

luptă între conştiinţa trufaşă şi conştiinţa smerită (v.

Părintele Arsenie Boca, Războiul nevăzut, 27 oct. 1949, în vol.,

 

“Cuvinte vii”, Deva, 2008, p.167).

Pe 2 noiembrie 1949, Părintele Arsenie Boca evidenţiază într-o altă predică “nemulţumirea lui Iisus” faţă de păcatele minţii: făţărnicia, prejudecata şi viclenia, toate trei definind fariseismul.
Prejudecata prin care scrierile Părintelui Arsenie, “opere teologice  fundamentale” (v.pr. Nicolae Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşească, 2009, p.269), sînt înadins ignorate de cercurile teologilor de azi am remarcat-o la începutul anului 2012, când în pangarul Patriarhiei nu se găsea în luna ianuarie nici una din cărţile acestui călugăr isihast, pe care Mircea Eliade (care scria că-l mai văzuse în două rânduri înainte de plecarea în Anglia), vroia să-l întrebe în iulie 1942 “ca pe un mare sfânt” cum s-a împăcat cu Istoria, cum poate rămâne în afară de Timp cu tancurile şi artileria alături (v. M. Eliade, Noaptea de Sânziene, vol. II, Bucureşti, Jurnalul naţional, 2010, p. 177-178).
Făţărnicia post-comunistă a celor care se prefac a-l preţui pe Sfântul Ardealului persecutat fără-ncetare în comunism o sesizasem încă din anul Centenarului naşterii Părintelui Arsenie Boca (1910-28 nov.1989) când a trebuit sa ajung la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus ca să aflu de la un membru al Comisiei de canonizare că “despre sfinţi, despre o personalitate ca a Părintelui Arsenie Boca nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis” (v. Isabela Vasiliu-Scraba,Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la M-rea Brâncoveanu, în rev “Argeş”, nr.10/2010;http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSbisericaDraganescu4.htm ).
Dar însăşi neinspirata idee de la Mânăstirea din satul Săndica (2007) de a reproduce în format mare unele din picturile Părintelui Arsenie Boca are la bază nu atât făţarnica preţuire a lor, cât oarece vicleşug spre a atrage acolo credincioşii mai naivi. Făţarnice apar şi laudele dintr-un articol din “Ziarul lumina” (2008) despre sculptura iconostasului Bisericii Elefterie cel nou din Bucureşti în măsura în care nu se aminteşte nimic despre impresionanta frescă din altar înfăţişând-o pe Maica Domnului cu Iisus, “ocolită” şi în filmările oficiale din interiorul frumoasei Biserici în care Părintele Arsenie Boca l-a pictat la începutul deceniului şase pe copilul Iisus în zeghe de puşcăriaş (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade şi a Părintelui Arsenie Boca, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSsemnMiorita12bis.htm ).
Pe internet, oarece viclenie apare în vreo trei pagini web dedicate Părintelui Arsenie Boca (site-uri din Bucureşti, Cluj şi Arad) unde biografia celui martirizat arată de ca şi cum ar fi fost concepută de comun acord cu securiştii care l-au schingiuit la 79 de ani si vor să-şi ascundă fapta, terorizînd maicile de la Sinaia să nu spună nicicând adevărul asupra morţii Părintelui. (Născut cu un an înaintea Părintelui Arsenie Boca, pr. Dimitrie Bejan spunea pe 17 XII 1993 într-un interviu înregistrat că securiştii l-au bătut “la poartă şi în casă” până în decembrie 1989 când i-au spus că de-acum încolo “e liber”, v. video Părintele D. Bejan, Amintiri din trecut postat de andreizgo)
Cât despre făţărnicie, ce poate fi mai semnificativ decât înmulţirea discursurilor “oficiale” despre Părintele Arsenie Boca (la M-rea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, la Brad, sau chiar la resfinţirea pe 29 sept. 2012 Bisericii din Drăgănescu şi pe 8 dec. 2012 la Paris, la Saint Suplice) în condiţiile în care trimişii Patriarhiei se fac a nu fi aflat de moartea martirică a călugărului iconar alături de care nu se sfiesc a se trece autori pe cotorul unei cărţi extrem de voluminoase şi de interesantă în partea unde sînt publicate pagini din manuscrisele de la Sinaia: Părintele Arsenie: Omul îmbrăcat în haină de in si Ingerul cu cădelniţa de aur (Deva, 2008).
Ştiind de toate câte au fost şi câte vor mai fi, Iisus ar fi dat “pentru toate veacurile” (scrie Părintele Arsenie Boca) pedeapsă fariseilor: “să răspundă de sângele prorocilor ce s-a vărsat de la începutul lumii până la ei” (v. Părintele Arsenie Boca, Prislop, 2 nov. 1949, în vol. “Cuvinte vii”, Deva, 2006, p.178).

In articolul meu “Miracolul Bisericii de la Drăgănescu

şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca” (v. rev.

“Oglinda literară”, Anul X, nr.114, iunie 2011, p.7003-

7004), observasem cum aceasta biserică se

singularizează nu numai prin prorocirea conţinută de

fresca din absida altarului “povestind” martiriul

cuviosului Ştefan cel nou, trecut în lumea de dincolo pe

28 noiembrie (cum avea sa treaca si Parintele Arsenie

Boca în 1989) ci şi printr-o serie de întâmplări pe care

le-am putea numi de-a dreptul miraculoase. Primul

miracol este însuşi faptul că a fost pictată de Părintele

Arsenie Boca. Apoi că a apucat să fie vizitată de

teologul profesor Nichifor Crainic (1889-1972) care i-a

„pecetluit” valoarea, comunicând impresiile sale

călugărului iconar care odinioară reînviase „cu viata si

cu propăvăduirea sa duhul Filocaliei în viaţa religioasă

a poporului nostru” (prof. D. Stăniloaie, in vol.III

alFilocaliei, 1947). Patriarhului Justinian Marina îi

reuşise în 1950 mutarea în cadrul Patriarhiei a

Comisiei de pictură bisericească de la Ministerul

Cultelor, numit de el “Securitatea popilor”. Probabil că

fără această trecere n-am fi avut azi nici frescele

religioase şi mozaicurile Olgăi Greceanu de la

Manăstirea Antim, nici “predicile vii” (apud. Nichifor

Crainic) pictate pe zidurile bisericii de la Drăgănescu

de fostul stareţ al Mânăstirii Prislop

(http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSbisericaDrag

anescu4.htm ). În al doilea rând miraculoasă este

însăşi supravieţuirea monumentului de artă pe care-l

reprezintă micuţa biserică aflată la vreo 30 de km de

Bucureşti. E suficient să ne gândim că ea se află pe

malul lacului de la Mihăileşti, unde Ceauşescu vroia să

 

construiască un port, neapărat în locul bisericii. Si cum

Părintele Arsenie nu putea fi de acord cu aşa ceva,

academiciana cu şcoala pe puncte (cum mai sînt si alţi

academicieni chiar din ziua de azi) nu s-a sfiit să-l

pălmuiască în mijlocul bisericii în sfânta zi de Paşte a

anului 1989. Înverşunarea lor împotriva călugărului

iconar nu s-a stins până nu l-au condamnat la o moarte

martirică (v. Isabela Vasiliu-Scraba,

Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un

adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Sâmbăta de

Sus).

 

În al treilea rând, ca o minune apare chiar supravieţuirea picturii Bisericii executată de două ori de Părintele Arsenie Boca din 1968 şi până în 1989, în condiţiile în care fresca pictată de el în Biserica de la Bogata Olteană a fost îndepărtată nu prin văruire, ci prin lovituri de ciocan, după ce Părintele Arsenie Boca a fost (a cine ştie câta oară) arestat de Securitate în 1963.