Pagini literare din diasporă…

Publicat de |2014-12-18T21:46:46+00:0018 decembrie 2014|Literatură, Textele altora|

Pana la algerile din 16 noiembrie 2014 romanii din strainatate nu prea aveau trecere la cei din tara. Erau si ei acolo, niste romani, nici prea prea, nici foarte foarte. Daca nu si mai putin. Dar, dupa mobilizarea exemplara la ultimele alegeri prezidentiale, incheiate cu proteste si demonstratii antiguvernamentale aproape in toate capitalele lumii, optica celor din tara s-a schimbat dramatic. Au descoperit uimiti ca diaspora romaneasca a fost chiar prea-prea si mult mai „foarte“ decat cei de acasa.

Ca e asa, nu se indioeste nimeni. Dar de ce acest comportament diferit? Sunt cei din diaspora mai cu mot decat cei ramasi acasa? Eu cred ca suntem toti o apa si-un pamant. Nu e nicio diferenta structurala intre unii si altii. Diferenta vine de la mediul in care traieste fiecare.

Prin 1988 cumparasem cativa stupi de albine si ma invarteam si eu prin cercurile de apicultori sighisoreni, pe care i-am cunoscut indeaproape. Unul dintre ei, Dutu (Dutzu), era un tip inventiv si plin de initiativa. El avea familiile cele mai harnice din zona noastra. Care era secretul lui? In fiecare an mergea in Harghita si cumpara de acolo matci (regine) de la un crescator de albine din zona Joseni, cea mai friguroasa din tara. Pe la Joseni, iarna incepe la 23 august si se termina la 1 mai. Asa ca albinele din zona, intre doua defilari, daca voiau sa nu moara de foame, erau obligate sa stranga aceiasi cantitate de miere mult mai repede si de pe o vegetatie mult mai saraca decat in zonele mai calde.

Ei, numai ca albinele astea din Harghita, desi harnice, erau foarte artagoase. Intr-un an la pastoral la salcam, pe langa Calafat, se nimereste ca Dutu sa aiba ca vecini niste olteni. Aceia, il intreaba intr-o zi pe omul nostru „Cum merge culesul“. Dutu, ca ardelanul, zice: „Asa si asa“. Dar oltenii nu se lasa, ca de aia sunt olteni, si se tin scai de bietul om, sa le spuna clar ce si cum. „Pai nu grozav, cam vreo 5 kile zilnic“. Fac o paranteza sa va spun ca apicultorii seriosi, la pastoral, pun un stup pe un cantar pe care-l citesc dimineata si seara, ca sa stie cum merge culesul. Cand culesul scade sub 1 kg pe zi, e vremea s-o ia din loc.( Doar ca acel kg nu e miere, ci nectar. Diferenta este ca nectarul este apos si albinele bat din aripioare si fac ventilatie, ca sa evaporeze apa. Abia dupa ce nectarul pierde apa, ajunge sa fie miere. Procesul se numeste maturare.)

Oltenii insa n-au vrut sa creada si l-au rugat pe Dutu sa le arate si lor un stup. Dutu s-a dus la stupul lui cel mai puternic, ca sa se laude si el un pic, ca fiecare care are cu ce. Dar cand a ajuns la lada cu pricina, si-a adus aminte de ceva stiut doar de el si razgandindu-se, s-a dus sa le deschida alta lada. Unul din olteni insa, mai smecher, s-a oprit langa stupul pe care Dutu n-a vrut sa li-l arate si a ridicat capacul! Atat i-a trebuit! A parasit poienita in goana si dand din maini, inconjurat de un nor de albine furioase!

Albinele lui Dutu insa, ajunse intr-un climat mai bland, isi pierdeau cu timpul si din rautate, dar si din harnicie. Daca am fi darwinisti, am spune ca s-au adaptat mediului. Cum o regina traieste cam trei pana la cinci ani, o familie cu o regina din Harghita de un an e clar ca era mai feroce decat alta cu o regina de patru ani. Cam asa cred eu ca stau lucrurile si cu cei din diaspora.

In romanul „Pui de tigan“, care are relativ succes pe Amazon.de tocmai fiindca diaspora se recunoaste in el, am o povestire care explica si mai clar diferenta dintre cei de acasa, care traiesc intr-un mediu arhicunoscut, care nu le rezerva surprize, si cei din strainatate, care se trezesc ca pleaca tramvaiul din statie fara ei, fiindca ei asteptau ca usile se deschid singure, ca la Bucuresti, sau cumparand un pachet de biscuiti, mor de foame cu biscuitii in mana fiindca nu stiu cum sa desfaca pachetul. Plus limba straina, plus obiceiurile necunoscute, plus mediul uneori advers si atunci va intelege fiecare ca frigul ca la Joseni bantuie cam peste tot prin strainatate. Dar sa nu ma iau cu vorba si sa uit sa pun aici fragmentul promis, care, desi pare fantezie, s-a petrecut in realitate. Diferenta este doar ca la mine in roman personajul povestirii este tigan, in timp ce personajul real a fost … un sas! Actiunea se petrece in Austria:

„Mi-am luat apoi în primire nu numai munca, ci și locuinţa, aflată în spatele curţii, lângă grajduri. Avea la intrare un mic hol, după care intrai în bucătărie, dotată cu maşină de spălat rufe, aragaz electric, frigider și televizor color! În stânga era camera de dormit, unde încăpea doar un pat și un dulap iar, la intrare pe dreapta, se afla baia cu duş și WC. Era strâmt, dar mie nici nu-mi trebuia mai mult. Oricum, erau condiţii mai bune decât acasă, unde aveam buda în fundul curţii, cam la fel ca în cântecul popular pe care-l auzisem de copil de la scripcarii neamului nostru:

Mă căcam în fundul curţii, galben ca lămâiaaa,

Şi cu-n şomoiog de paie, mă ştergea Măriaaa!!!

Eram bucuros și plin de o energie pozitivă, pe care doream cât mai repede s-o las să se manifeste. Şi cum voiam să dau dovadă de spirit de iniţiativă, ca să vadă patronul că nu aştept să mă mâne de la spate la muncă, am și trecut la acţiune.

Văzusem în curte, chiar în faţa casei, un rond de flori unde pământul era tare ca piatra. M-am și mirat că florile alea, săracele, nu se uscaseră încă și arătau totuşi așa de proaspete! Am descolăcit deci furtunul de apă, m-am câcâit vreo câteva minute până i-am prins şpilul mufei ce se prindea de ţuţuroiul robinetului, apoi potrivind presiunea apei, ca să nu se rupă gingaşele tulpini de flori, m-am apucat cu toată sârguinţa să ud rondul din mijlocul curţii.

La un moment dat, îl văd pe patron ca se zgâieşte la mine pe geam, cu ochii cât cepele.

— Așa așa, Chef, benoclează-te bine, să vezi și tu iniţiativa românească în acţiune! mi-am spus atunci, mândru nevoie mare de inspiraţia avută.

Şeful a ieşit încă de vreo două ori din casă, fiindcă nu-şi credea ochilor ce vedea!

— Uite că vouă nu v-a dat prin cap să udaţi nişte biete flori! a trebuit să vin eu din România, ca să vă arăt ce trebuie să faceţi!

În timp ce mă năcăjeam să fac colac furtunul, așa cum îl găsisem, numai ce vad că vine şeful la mine:

— Hallo Jan! Was hast Du gerade gemacht? (Alo, Jan, ce naiba faci?)

— Ich habe den Blumen Waβer gegeben! (Am dat apa la flori) am spus eu atunci, cu prefăcută modestie.

— Alles schön und gut Jan, aber hast Du nicht bemerkt, daβ diese Blumen aus Kunstoff sind? (Toate bune si frumoase, Jan, dar tu n-ai observat ca florile astea sunt de plastic?)