Domnule profesor ION COJA, am înțeles că niciodată înainte de 1990 nu ați scris despre Nicolae Ceaușescu vreun omagiu …omagial, cum scriau mai toți. 

Adică vrei să știi de ce? Simplu: nu i-am putut ierta lui Ceaușescu că a făcut moarte de om! Eram convins că din ordinul său a fost „accidentat” la Craiova Constantin Dobrea, și alții, despre care se mai vorbea la Europa Liberă. Inclusiv greviștii de la Brașov! După 1990 s-a putut constata că nu a omorît pe nimeni! Nici măcar pe cei care meritau să fie lichidați, ca trădători de țară ce erau!

Ați fost vreodată invitat să scrieți un omagiu? 

Da, m-a invitat o dată Mihai Ungheanu, și i-am răspuns cam așa: domnule, am să scriu să-l laud pe Ceaușescu, dar știți când: când cei care acum îl laudă îl vor înjura de mama focului… Am avut gura pocită. Pe 22 decembrie cine au apărut primii să dea în Ceaușescu?

Mircea Dinescu!

Nu, nu era o surpriză  să apară Mircea Dinescu! Surpriza a fost să-i vedem pe Ioan Grigorescu și pe Petre Ghelmez! Mai ales Ghelmez, unul dintre campionii cultului deșucheat al persoanei lui Ceaușescu!…

Am mai avut o discuție cu C., care făcea paginile omagiale la mai multe publicații. Când m-a invitat, l-am dojenit: fusese un student eminent, i s-ar fi potrivit o carieră universitară! Cum de se prostituează în halul ăsta?!… Răspunsul a fost memorabil: „Cu câți bani dau ăștia în mine, nu am cum să rezist!” Era vorba de 7000 de lei… Nu mi-a precizat: pe lună sau pentru paginile omagiale!…

Eh, azi, că este ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu, ce cuvînt de omagiu aveți de rostit?

Eu, nici unul. Lui Ceaușescu i s-a adus deja după 1990 un omagiu, după părerea mea, un fel de nec plus ultra. Peste care eu nu am ce adăuga! Este prea înalt acel omagiu! Și cu totul insolit, neașteptat!

Vă ascult! Sunt numai ochi și urechi!

Domnule, am semnalat pe acest site apariția în Franța – sau Belgia, a unei monografii dedicate lui Corneliu Zelea Codreanu, scrisă de Michel Bertrand, intitulată Codreanu et La Garde de Fer. Histoire d’une tragedie. Editura Akribeia, Saint-Genis-Laval, 2010. Circa 500 de pagini dense, cu documente, cu tot ce trebuie. Cartea debutează cu trei citate pe care autorul le-a pus pe considerentul că se potrivesc, că rezumă substanța cărții, esențializând-o. Primul este un citat din Corneliu Codreanu, al treilea este un citat din Ion Moța, iar între cele două nume, sfinte pentru orice român cu scaun la cap, autorul îl pune pe Nicolae Ceaușescu, cu un lung citat… Eu, care n-am dat niciodată un citat din Ceaușescu, mărturisesc că m-am simțit umilit! Vine un francez și, într-o carte în care Mișcarea Legionară este apreciată corect, laudativ de cele mai multe ori, cu multă înțelegere, entuziasm și compasiune, în funcție de subiectul comentariului, Nicolae Ceaușescu este considerat că are ce căuta între Căpitan și Moța!… Pentru mine, care am despre legionari părerea pe care o am, a-l pune pe Ceaușescu în această tovărășie – sau camaraderie, dacă vrei!, este un gest ale cărui semnificații nu le putem trece cu vederea!

Care ar fi aceste semnificații?

Las pe alții să-și exerseze inteligența și bunul simț făcând comentariile care se impun. Eu mă limitez la a semnala că sunt mai multe informații, din direcții și surse diferite, care acreditează o legătură între familia Ceaușescu din Scornicești și Mișcarea Legionară. N-ar trebui să ne mire asta, când, se știe, „jumătate din România a fost legionară”! Afirmația s-a făcut într-o plenară a PCR imediat după 23 august 1944… Las pentru altă dată dezvoltarea acestui subiect. Azi, hic et nunc, că-i 26 ianuarie, contează faptul că un om extrem de bine informat asupra Mișcării Legionare, un străin, prin definiție mai obiectiv, găsește de cuviință să facă legătura, o legătură de continuitate, de comunitate, între idealurile acestei Mișcări și una din afirmațiile lui Ceaușescu, făcută într-unul din discursurile sale pe care noi, „elita” Țării, elita de trei parale duzina, nu dădeam nicio ceapă degerată înainte de 1990!… Ne-a făcut de rușine franțuzul. A înțeles mai bine decât noi semnificațiile evenimentelor pe care noi le-am trăit în ultimii 90 de ani!… Nu-i chiar de mirare. Se numește „efectul distanțării”!  …Atât am avut de spus!

Dar nu ați dat citatul! Citatele!

Ai dreptate. Michel Bertrand le dă traduse în franceză. Eu le re-traduc în română, mi-e greu să caut textul românesc original.

Deci:  Corneliu Codreanu, „Toată istoria socială a omenirii este plină de dispute având la bază aceste două mari principii care încearcă să se impună în detrimentul celuilalt: principiul autorității și principiul libertății!” (Garda de Fier)

Ion Moța: „În lumea de azi, noi ne simțim străini, noi nu-i găsim acestei lumi alt sens decât să dispară și în locul ei să renască frumusețea, puterea și dreptatea legii (normei) românești:” (Omul nou)

Iată și citatul, ceva mai lung, din „opera” lui Nicolae Ceaușescu: „În temeiul faptelor istorice, suntem în drept să afirmăm că poporul român s-a născut de-a lungul unei existențe milenare în spațiul carpato-danubian, că fiecare palmă de pământ și fiecare piatră sunt aici udate de sudoarea și sângele strămoșilor noștri. Chiar și în cele mai grele timpuri înaintașii noștri nu au părăsit țara în care s-au născut, ci, înfrățindu-se cu munții și câmpiile, cu râurile și pădurile, au rămas pe loc pentru a-și apăra dreptul de a fi o entitate națională, dreptul la o existență liberă.”(România. Pagini de istorie)

Așadar – aviz la adresa unor tineri imberbi care se declară naționaliști și legionari, al căror anti-ceaușism stupid face jocul celor care l-au ucis mișelește pe Ceaușescu în decembrie 1989 și care, aceiași, aflați la guvernare după 1990 neîntrerupt, au dat legi și măsuri anti-legionare!

V-am auzit spunând că discursurile lui Ceaușescu le-au făcut niște foști colegi de facultate ai dumneavoastră!…

Așa fac toți președinții și nu are nicio importanță, căci acele discursuri se făceau după un punctaj imaginat de Ceaușescu, cu numeroase intervenții ale acestuia. E interesant de urmărit Ceaușescu, când ținea un discurs și la un moment dat lăsa textul din mână și adăuga niște fraze rostite liber. Erau fraze destul de lungi și de corecte. Corecte! Lumea se amuza când îl auzea zicând tutulor, în loc de tuturor! Aceastră formă este un regionalism sau un arhaism! Nici vorbă să fie o greșeală. Caragiale la fel zicea, tutulor!…Deci nu i se potrivește calificativul, atât de folosit, agramatul! Nu a fost agramat! A avut o pronunție mai …personală, dar asta este altceva!

26 ianuarie 2014, dialog consemnat de Petre Burlacu