SUNTEM TRATAȚI DE „FRAȚII MAI MARI” CA NIȘTE CIUCCI BASARABENI!

„În raionul nostru trăiesc cei mai buni, cei mai blânzi oameni. Vă felicit cu fericiun crecit”.
(A. Pilipețcaia, membru comisie parlamentară „Cultură, educație…”)

Printre multiplele frumoase urări de Craciun primite de la prieteni de pe întreg mapamondul deunăzi primesc de la un bun prieten din România, de la un stimat profesor universitar ieșean, în mesaj cu o secvență filmată la deschiderea Iarmarocului de Crăciun din or. Soroca. A. Pilipețcaia, deputat în parlamentul Republicii Moldova pe listele PSRM, consiliera consiliului raional Soroca, fiica primarului or. Soroca (iubesc acești hermafrodiți socialiști să vorbească de lupta lor cu cumătrismul, corupția. Aceasta însă nu le încurcă să fie în primării și consilii mame și copiii lor (a se vedea și primarul Ivan Ceban și mama lui în consiliul municipal), în cuvântul său de deschidere a rostit această „urare” de milioane, devenită virală atât în Republică cât și peste hotarele ei. „…Greșeala a fost comisă involuntar, dar nu văd nimic tragic. Sunt vorbitoare de limbă rusă (cu 50 de ani trăiți în Moldova, cu fiică care frecventează un liceu românesc, cu soț moldovean (român))!…” a declarat deputățoaica la un post de televiziune național. Fără să-și ceară scuze. Acestora totul li se permite Aici sunt două variante posibile. Ori această țață este atât de limitată mintal că nu a putut să învețe două cuvinte în română pentru a le spune la sfârșitul discursului ei ținut, evident, în limba rusă. Sau a făcut-o intenționat. Personal înclin mai mult spre varianta a doua. Având studii superioare, reușind să devină businessledy prosperă cu milioane pe conturi, având doi copii, fiica mai mică făcându-și studiile la Liceul Teoretic „Constantin Stere” din or. Soroca, cunoscut liceu românesc cu tradiții, și soț moldovean (român) este greu să-ți imaginezi că nu ar fi în stare să învețe pe de rost câteva fraze în limba română.
Nu le plac tradițiile noastre. Nu le place Crăciunul, o frumoasă sărbătoare venită din perioada precreștină, de la daci, de la părinții lui Zamolxe. Vin peste Crăciunul nostru cu moș Gerilă al lor. În schimb le plac bucatele noastre naționale, vinul nostru. Le plac la nebunie! Vă imaginați ce cultură promovează această țață socialistă în comisia parlamentară, membră a căreia este! Într-adevăr, oamenii noștri sunt buni, chiar prea blânzi. Deseori însă blândețea noastră mărginește cu prostia. Ne putem doar imagina ce s-ar fi întâmplat dacă aceasta s-ar fi petrecut să zicem în Georgia, Cecenia sau chiar în Țările Baltice!
Ce reacție au avut „șefii” ei? În loc să-i facă măcar o simplă observație așa numitul „președinte al poporului moldovenesc” I. Dodon râde ca aia în târg. Umblat pe la Muntele Atos, dându-se drept mare ctitor al bisericii ortodoxe moldovenești moscovite (mai des se întâlnește el cu patriarhul Kiril decât vladîka Vladimir) și mare creștin, nu a reacționat nicicum la această blasfemie. Ministrul Ministerului educației, culturii!… C. Popovici, român în acte cu educație (mai corect studii!) ieșană, tace și el mâlc. Nu mai vorbesc de șefa ei directă președinta parlamentului Z. Greceanîi, născută Bujor. Dar și mulți conaționali consideră această blasfemie o simplă declarație nostimă, o greșeală.
Mă întreb și vă întreb: ce s-a întâmplat cu noi? Ni s-a atrofiat complet elementarul simț al demnității naționale, de apartenență la un popor cu o istorie multimilenară (de peste 5000 de ani!) și ne închinăm unui popor cu o istorie de 1000 de ani, și aceea în mare parte de împrumut. Cred că rădăcinile acestei stări umilitoare sunt mai adânci și vin din perioada țaristă. Imperiul rus, lățit pe a 6-a parte a Globului, a subjugat peste 200 de popoare. În doar 300 de ani de guvernare țaristă, o sută din aceste popoare subjugate au dispărut. N-au dispărut fizic ci au fost asimilate metodic prin impunerea limbii ruse și a obiceiurilor rusești, inclusiv, minciuna, trândăvia, beția.

Ridicarea velicorusismului la nivel de politică de stat, rusificarea totală, toate acestea au răsădit în sufletul rusului „eliberator” un instinct de superioritate față de celelalte popoare conlocuitoare. Și Basarabia, „eliberată la 1812 de sub jugul otoman”, a fost supusă acestui tratament velicorus. Să ne amintim doar de unele „pierle” ale acestui „mare poet rus A. S. Pușkin” atât de venerat la noi de unii, care ne-a descris în modul cel mai ofensator:
„Sredi neistovyx tzyganok (Printere țigăncile frenetice)/
Я как Орфей, в толпе вакханок (Sunt ca Orfeu, într-o mulțime de bacante)/
В кругу кокеток – Молдованок (În cercul cochetelor – moldovence)/
Пожалуй таз между лоханок! (Poate un bazin între albii!)/
Зато меж грузных Молдован / Dar între Moldovenii greoi –
Не Даниил в овраге львином: (Nu Daniel în râpa leului):
Вернее – лев меж обезян, (Mai degrabă – un leu între maimuțe),
Иль конь арабский – «Аль Газан» /Sau cal arab – Al Ghazan
В смиренном табуне ослином! (Într-o umilă turmă de măgari!)”.
Marele poet și patriot român V. Alecsandri i-a dat un răspuns pe măsură acestui șovin velicorus:
„Fiind mai negru ca țiganii, / Ce-au tot cerșit la noi cu anii./
Tu, cel primit cu har de sus / Nici bogdaproste nu ne-ai spus!?
————————————————————————-
Te-am ospătat, iar tu în zori / Râmând te-ai scârnăvit în flori./
Ei vezi, atunci – pun mâna-n foc, / Tu n-ai fost cal arab – ci porc”.
Scopul acestei rusificări acerbe era ca Basarabia să fie transformată într-o simplă gubernie rusească. Totul lucra pentru realizarea acestui scop: școala, biserica, toată administrația se făcea doar în limba rusă. Până și ultimul funcționăraș din Basarabia era adus din Rusia și îi considera pe moldovenii care nu cunoșteau limba rusă niște berbeci, proști, înapoiați.
După o scurtă perioadă de doar 22 de ani, perioadă în care în componența Țării Basarabia și-am mai vindecat rănile cauzate de prea strânsa îmbrățișare a ursului, a venit ziua neagră de 28 iunie 1940 când pe vârful baionetelor a fost aducă a doua ocupație, de astă dată sovietică, mai cumplită, mai satanică decât cea țaristă, realizată în câteva valuri. Toată scursura rusească, nu de cea mai bună calitate, a fost adusă pe vârful baionetelor, prin „programe de ajutorare” a coloniilor, în toate fostele republici unionale „surori egale”. Și acest colț de țară de la periferia Imperiului, rupt din trupul Țării Românești, nu a scăpat de această formă de „ajutor frățesc”.
Primul val a fost în 1940, continuat după 1944, care a inclus, în special, administrația și organele de forță ale regimului de ocupație sovietic (ministerul de interne, kgb-ul, procuratura, justiția). Primul guvern sovietic instalat la Chișinău era format în exclusivitate din ruși și ucraineni aduși de peste Nistru. Și în perioada de ocupație sovietică până și ultimul funcționăraș era adus ca mare specialist din întreg spațiul URSS. Până și locul unei simple secretare la vreo instituție de stat nu putea fi ocupat de o domnișoară, doamnă româncă cu studii superioare ci era ocupat de Maria Ivanovna cu opt clase, „frontovichkă”, adusă din fundul Rusiei.
Al doilea val a fost „aducerea specialiștilor” în domeniul sănătății, educației, care se oploșeau prin orașe și orășele, până la 1940 românești, după rusificate masiv prin aducerea „specialiștilor”, acordarea unui loc de trai militarilor din tot spațiul URSS după ieșirea la pensie (le pria totul: clima, oamenii îngăduitori și principalul abundența de „haleavă și băutură”).
Al treilea val a fost așa numita „industrializare”, prin care au fost aduși sute de mii de așa numiți „specialiști”, care primeau apartamente pe gratis și fără rând (atunci când „aborigenii” stăteau în rând câte 20-25 de ani), se bucurau de tot soiul de înlesniri, la care moș Ion nici nu visa. Problema suprapopulării acestui teritoriu, care era cel mai dens populat în fosta URSS, a fost rezolvată tot în stil pur sovietic, stalinist: prin lichidarea celor mai de vază reprezentanți ai intelectualității în închisorile și gulagurile staliniste; prin declanșarea foametei organizate din 1946-47; prin declanșarea unui lung proces de deportări, realizat în patru valuri.

Conform istoricului britanic Larry Wats apr. 1,5 mln de oameni au fost deportați în cele patru valuri: primul val – 13 iunie 1941 (cu o săptămână până la începerea războiului, întâmplător oare?); al doilea val – la 6 iulie 1949; al treilea val – 31 martie 1951; al patrulea val – 1955-1989, un val de deportări „benevole” la desțelenirea în Kazahstan, la minele de cărbune, la construcțiile komsomoliste, care a coincis cu perioada așa numitei „industrializări”. Faptul că ștabilor de la Kremlin nu le-a reușit rusificarea totală a Basarabiei și schimbarea radicală a componenței populației este meritul țărăncii românce (basarabene) care năștea în mediu câte 5-6 copii, unele „mame-eroine” chiar câte 10-12 copii în condiții de lipsuri materiale, atunci când rusoaicele oploșite prin orașe și orășele și bine îndestulate nășteau câte 1-2 copii. Iată cui ar trebui să-i fie ridicat un monument. Regimul sovietic de ocupație făceau tot posibilul ca „boii” să rămână la coarnele plugului, inventând chiar un soi de șerbie kolhoznică.
În perioada sovietică erau arhicunoscute bancurile despre popoarele mici cum ar fi ciuccii (un popor mic din zona Cercului Polar). De la 90’ încoace se pare că locul ciuccilor în bancurile rusești l-au ocupat moldovenii. Vă mai amintiți expresiile ofensatoare spuse în adresa noastră de umoristul rus A. Zadornov: „Moldovan nu e națiune. Moldovan – e diagnoză” ș.m.a. Moldovenii, care lucrează astăzi la negru în Rusia, sunt tratați de rușii leneși și bețivi, la care lucrează, ca niște ființe inferioare.
Astăzi în Basarabia nu mai avem acea industrie cu sute de întreprinderi care a dispărut, dar a rămas această coloană a cincea, rușii aduși și progeniturile lor, o masă agresivă, arogantă, care nu s-a catadicsit să învețe la nivelul cel mai elementar limba română (drept exemplu este matroana rusoaică de mai sus care ne și mai conduce și ne face cultură!) și care ne urăsc, ne disprețuiesc cum îi disprețuiește un stăpân pe sclavii săi. „Govorite na chelovecheskom yazyke (vorbiți într-o limbă omenească (adică în limba rusă, a noastră limbă română fiind o limbă a neoamenilor!)” era (și mai este din păcate după 30 de ani de așa numită independență!) era răspunsul unor velicoruși când încercai să le vorbești în limba română. Unii dintre noi treceam ascultători la limba rusă pentru a nu le crea disconfort psihologic. De aceea și astăzi avem de alde Pelipețcaia, Hrenova, Klimenko ș.m.a. care ne urăsc de moarte și își bat joc de noi.
Când oare ne va reveni „mintea moldoveanuluii cea de pe urmă”, dar și elementarul simț de demnitate națională!
Deșteaptă-te române moldovean!
Valeriu Dulgheru

Ion Costas.O multime de alogeni, cetateni ai statul R.Moldova sunt la a 10 generatie locuitori acestui fasie de pamant si in ”RUPTUL CAPULUI” nu doresc sa stie, studieze limba bastinasilor(a SCLAVILOR). Vinovati de acest comportament suntem NOI (romanii din Basarabiea). Persoana care NU cunoaste(vorbeste)limba poporului a tarii unde traieste este sau OASPETE sau OCHUPANT.(K. Маркс).

Toti sîntem Romăni si pumctum….
Sunt un cuvânt rănit de soare
Cu dorul răstignit în mare.
Mă descompun în două şoapte:
Sunt ca o ziuă fără noapte.

Şi lacrimile mă apasă,
Te rog, măicuță, ia-mă-acasă,
Mi-e inima însângerată,
Fiindcă mi-au pus sârmă ghimpată.

De-ai şti de câte ori am vrut
Să-alerg spre tine peste Prut,
Dar pusu-m-au să-aştept în vamă,
Căci ei nu cred că tu-mi eşti mamă.

Mi-a ars şi dragostea în foc
De când lui Dumnezeu mă rog,
Când vin la tine nu suport
Să mi se ceară paşaport.

Şi sufletul, mamă, îmi plânge
Că-s sânge din al tău sânge.
Când tu eşti tristă, eu suspin,
Când sufăr eu, tu zaci în chin.

Adesea lumea mă întreabă:
– Tu eşti orfana basarabă,
Cea despărțită pe nedrept
De la al mamei sale piept?

Şi le răspund cu jale grea
Că România-i mama mea,
Că tată-mi este tricolorul,
Iar frați mi-s muntele cu dorul.

Mă poartă marea prin cuvinte,
Dar eu îi spun ca şi-nainte:
Un singur vis, mamă, mă-apasă,
Să vii şi să mă iei acasă.