Alexandru MOȘANU – OMUL ADEVĂRULUI
O umbră lunecă peste chipul Basarabiei noastre îndurerate. Unul dintre fiii ei cei mai buni se reîntoarce în țărâna străbună să stea de veghe la temelii, la rădăcini și la izvoare, să păzească din adâncuri ca pământul Țării să fie acoperit cu rouă, muncă și dragoste, iar mamele să continue să dăruiască neamului oameni de omenie, caractere și patrioți adevărați, care să ne păstreze vie memoria și să ne lumineze calea spre împlinirea idealului nostru de unitate și reîntregire națională. În clipele triste de despărțire de cel care a fost politicianul, profesorul, academicianul, luptătorul și istoricul Alexandru Moșanu se cere să spunem că acest Om a întruchipat, în anii de ocupație sovietică și de muțenie colectivă, vocea onestă, aproape singulară, a științei istorice, că el a îndrăznit să scrie printre rânduri o altă istorie, decât cea oficială, că a evitat până aproape la refuz total, să plătească birul obligatoriu impus de ideologia comunistă, că a căutat, contrar tuturor interdicțiilor draconice, să strecoare adevărul interzis discipolilor săi, pe care îi creștea și îi pregătea pentru vremuri mai bune, când teroarea monstrului de la Kremlin va slăbi, iar pofta de libertate va cuprinde popoarele înrobite și lipsite de orice drepturi umane și naționale.
Biografia spirituală și evoluția lui Alexandru Moșanu ilustrează cât se poate de clar frământările și chinurile sufletești prin care a trecut intelectualul basarabean – — cel conștient de apartenența sa la un popor despărțit de străini, cel responsabil de misiunea ce îi revine de a descoperi adevărul istoric și de a-l transmite pe diferite căi fraților de sânge, ca modalitate de rezistență și de supraviețuire împotriva rusificării și dispariției totale de pe harta etnică. Recunoaștem cu durere că nici după o jumătate de veac, libertatea și democrația aduse cu mari sacrificii pe pământul Moldovei, nu au demolat practicile odioase ale bolșevicilor de a compromite eroii și personalitățile de vază ale popoarelor cotropite.

Ca pe vremuri, și astăzi se tace voit despre curajul intelectualului basarabean, care în perioada de ocupație sovietică a riscat pe cont propriu și s-a împotrivit sub o formă sau alta de a nu accepta compromisul împotriva părinților și a neamului său. Intelectualul care a renunțat să devină, pentru 30 de arginți și un titlu academic, unealtă împotriva propriului popor. Intelectualul care a refuzat să primească un apartament hrușciovist contra serviciului de a incendia bisericile strămoșești și arhivele cu vechi documente și hrisoave domnești. Cercetătorul științific și profesorul universitar Alexandru Moșanu a făcut parte din acea foarte rară specie de intelectuali basarabeni care nu s-a gudurat și nu a cerșit favoruri pe la curțile stăpânilor roșii. Dimpotrivă, cei care împărțeau posturile și titlurile, văzându-l cu mult har și iubire de carte, i-au deschis ușile spre puterea comunistă. Orice s-ar spune, dar nomenclatura avea nevoie nu numai de lingăi și trădători, ci și de oameni deștepți.

Spre cinstea lui, Alexandru Moșanu nu s-a lăsat ispitit de darurile otrăvite ale străinilor și a găsit în sine tărie să le refuze diplomatic. Un refuz care l-a costat scump, dar care i-a pecetluit destinul. Destin de om al adevărului, destin de luptător pentru cauza românească din Basarabia. Se mai cere de adăugat că cele mai umilitoare și cumplite persecuții de-a lungul vieții sale, Alexandru Moșanu le-a suportat pentru că refuza să-și ascundă originea românească și recunoștea că Basarabia aparține genetic și istoric de România, iar moldovenii sunt români de la începutul începuturilor și, mai de vreme sau mai târziu, vor reveni la Patria-Mamă.

Declanșarea Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională i-a umplut viața de speranță și încredere, l-a adus în primele rânduri ale luptătorilor pentru dreptate, libertate și demolarea frontierei artificiale de pe Prut. Intrase în Parlament nu să scrie istorie, ci să făurească istorie. Când îl întâlneam înainte de a urca la tribună pentru a vorbi poporului deșteptat, în ochii lui înlăcrimați de bucurie, vedeam harta României întregite. Ca Președinte al Parlamentului, în fața deputaților interfrontiști și agrarieni, se stăpânea cu greu să-și ascundă sentimentele românești și dorința uriașă de a se reîntoarce Acasă, în Țara în care s-a născut în anul 1932. Se chinuia să-i convingă, să-i educe, să le explice că moartea Uniunii Sovietice e un început de libertate pentru toți, nu un sfârșit. Apoi, înțelegea că are în față o adunătură de sclavi, cu mandate de deputat, și își întrerupea lecția. Probabil, îl apuca jalea, văzându-i atât de mici în afara stăpânului lor de la Kremlin și, mirându-se, în sinea lui, ce gângănii de doi bani ne-au dezmembrat Țara și ne împiedică s-o reîntregim.

Când a venit ora astrală a desprinderii Basarabiei de imperiul răului, Alexandru Moșanu a convins un Parlament și o națiune întreagă că a fost și a rămas un om al adevărului. În Declarația de Independență a adus în prim-plan adevărul istoric despre dezmembrarea Moldovei la 1775 și 1812, reparația acestor mari nedreptăți „prin voința liber exprimată a populației Basarabiei și Bucovinei” la 1918. Apoi a demonstrat că Uniunea Sovietică, contrar dreptului internaţional, la 28 iunie 1940 a ocupat o parte din România – Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, că Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale sunt nule, iar românii moldoveni au toate drepturile, fără nici un amestec din afară, să revină „în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”. Istoria acelor clipe înălţătoare îi spulberau suferinţele din trecut şi îi dădeau dimensiunile adevărate ale unui lider naţional.

La 27 august 1991, când a apărut în faţa a sute de mii de oameni liberi din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, îşi împlinea destinul de luptător, spunându-le:
”Fraţi şi surori! A venit ziua cea mare când putem rupe hotărât și definitiv lanțurile robiei coloniale. Timp îndelungat am stat sub călcâiul țarilor și ai satrapilor bolșevici, staliniști și neo-staliniști. Sabia călăilor sovietici a atârnat în permanență deasupra capetelor noastre. Am fost înjosiți, umiliți, huiduiți, s-a lovit în sufletele, în istoria, în cultura noastră. Cei mai buni și mai harnici fii ai moldovenilor de la răsărit de Prut și-au pierdut viața prin închisori, lagăre de concentrare, au fost exterminați prin foamete. Lupta înaintașilor noștri pentru scuturarea jugului colonial s-a soldat cu succes pe o perioadă de vreme scurtă, o singură dată, în 1918. Iar în 1940 am fost din nou împinși în imperiu. Greu ne-a fost, dar în ciuda tuturor vicisitudinilor, opreliștilor, în noi a rămas nestinsă scânteia spiritului românesc.”

Prin oameni ca Alexandru Moşanu românimea de la Est de Prut şi-a dus crucea cu demnitate, a supravieţuit tiraniei şi a spus lumii adevărul despre identitatea şi Ţara noastră. Prin tot ce a simţit şi a trăit, prin tot ce a făcut, Alexandru Moşanu va întruchipa de-a pururi sufletul neînvins al Basarabiei româneşti şi aspiraţiile ei de a reveni acasă. Alexandru Moşanu şi-a scris Testamentul o viaţă întreagă, rezumându-l la două cuvinte magice – România întreagă.

În clipele de adio, o pulbere stelară, în formă de ninsoare, se așterne peste arborii și crucile din Cimitirul Central. O generație de mari luptători pentru cauza românească se adună aici, sub sceptrul veșniciei, pentru a întări pământul Basarabiei și credința ei în dreptatea lui Dumnezeu. Oameni ca ei, oameni ca Alexandru Moşanu fac cinste naţiunii române şi apropie Ziua cea Mare a reîntregirii României.
Alecu RENIȚĂ, revista NATURA, decembrie 2017