Caragiale ar fi făcut haz de acest limbaj pretențios. Este elitism academic care încearcă să epateze, să justifice cumva lefurile și poziția, sau e doar orgoliu găunos? Gramatica ar trebui să fie pe înțelesul majorității studenților, să aibă un limbaj simplu și ușor de reprodus, nu să-i oblige să caute prin dicționare după cuvinte, cu înțeles dubios sau foarte rar folosit, ca să înțeleagă o frază. Meritul unor profesori de a se face înțeleși de cât mai mulți este de căpătâi. Dacă și profesorii încep să se exprime ca niște snobi, învățământul se va duce și mai mult în jos. Deja avem o mulțime zdrobitoare (pentru economie) de analfabeți funcționali. Ăștia sunt mai proști ca generația mea, care memora lucrări întregi și le reproducea mecanic pe placul învățătorilor și profesorilor. Dacă nu aveau pasiune, o înclinație nativă, ar fi ajuns la fel de nătângi ca tinerii de azi. Spre neșansa acestora din urmă, niște păcălici ”bătrâni” subminează învățământul prin promovarea unor non-valori, unor incompetenți. Meritocrația nu contează acolo unde-i implicat statul. S-a văzut la examenele pentru titularizare cât de slabi sunt viitorii profesori și învățători, la fel de slabi pregătiți pe cât sunt liceenii la fiecare bacalaureat. Școala românească înăbușă creativitatea, inovația și cercetarea. Dacă nu începe să producă rezultate notabile, va falimenta și economia. Cine să investească în fabrici la noi dacă nu au pe cine angaja, dacă nu avem tehnologie modernă și tineri pregătiți să le implementeze. Până și niște simple trotuare din dale sunt prost gândite și la fel de prost puse în Constanța. Dacă îi plăteam să-mi facă o asemenea lucrare în curtea mea (ceea ce nu am încă), îi scoteam în pumni și șuturi afară. De asta m-am apucat să-mi fac singur toate lucrările din casă încă din 2003, pentru că nu găseam oameni profesioniști pentru nimic, doar cârpaci. Ăștia nu știu să facă lucrările cele mai simple, unde nu trebuie decât să urmezi un proiect (gândit prost, nu mă îndoiesc și foarte scump), darămite să mai oferim personal calificat pentru niște fabrici de micro-cipuri ori specialiști în valorificarea gazelor din Marea Neagră. Visez frumos deja! (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/noi-probleme-pe-podul-de-la-braila-la-aproape-4-luni-de-la-inaugurare-e-nevoie-de-o-noua-asfaltare-din-cauza-unor-crapaturi-2554521) Am pornit de la gramatică și m-am oprit la ce mă doare pe mine, dar e un simptom al unei societăți în decădere. Mă înșel cumva? |
G4 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
România în faliment intelectual și povestea orientală
Prof. Radu Iliescu 29 Octombrie 2023
Romania Re-E#ducata si Samanta indoielii 2023
În prima parte a articolului vă supunem atenției un text publicat cu patru ani în urmă sub semnătura prof. Radu Iliescu[1]. Pentru a face o comparație, oricine poate constata că era de neconceput o astfel de situație până în anii ’80, când școala era școală. Astăzi starea „României educate” a atins cote catastrofale, fapt care îndreptățește afirmația: „vrei să distrugi un popor, distruge-i educația”. Din păcate, starea s-a agravat dramatic și în curând vom fi obligați să recunoaștem că „România educată” a lui Iohannis este în fapt o Românie cu educația decapitată. În a doua parte, deloc întâmplător, un text recent al aceluiași autor… cu tâlc și cu altă adresă: vă rugăm: „Luați aminte!” (Redacția ART-EMIS).
Proştii cred că au învins totul, inclusiv viaţa
Discut zilele trecute cu un prieten profesor de matematică. Îmi spune că în facultăţi, la seminariile matematicilor superioare din 9-10 studenţi abia găseşti unul capabil să citească (nu să rezolve) exerciţiul. Adică, dau un exemplu, abia o zecime pot spune, puşi în faţa literei „Σ” că este o sumă, ori în faţa semnului „∫” că este o integrală. Restul, masa critică, oastea de strânsură nu are contact cu problema nici măcar la nivel introductiv.
Am citit recent cartea profesorului Mihai Maci, universitar la Facultatea de Filosofie din Oradea, care constată şi el că studenţii nu au capacitatea de a relaţiona cu marile texte, preferând piureul de banane premestecat din cărţile scrise de vulgarizatori în ale filosofiei, sintezele de pe net şi alte asemenea suprasimplificări. La facultăţile de teologie ortodoxă s-a scos, pentru admiterea la doctorat, examenul eliminatoriu de greacă veche. Cu alte cuvinte, crema teologilor ortodocşi nu mai conţine oameni capabili să se adreseze textului sacru în limba liturgică a creştinismului răsăritean. De latină şi ebraică nu mai are rost să vorbim.
La Facultatea de Litere din Cluj-Napoca există cursuri de „rattrappage” (aducere la zi a cunoştinţelor lingvistice fundamentale). Tradiţional, facultăţile de limbi străine nu se preocupau decât cu totul periferic de nivelul lingvistic al studenţilor, aceasta fiind treaba liceului. Rostul unui examen de admitere cu mulţi candidaţi era acela de a-i selecta pe cei mai sârguincioşi dintre ei, pe cei cu vocaţie manifestă pentru limbi străine, capabili să facă faţă unui parcurs ulterior în ştiinţele limbajului şi ale literaturii. Însă mai nou vin studenţi care nu mai au baza lingvistică, cu goluri imense în pregătire pe care nu pot să le acopere fără asistenţa unui profesor.
Toate aceste patru exemple disparate, care sunt doar câteva cazuri dintr-un noian, au în comun o singură realitate: în acest moment falimentul calităţii a avut loc la scară largă, şi acesta nu trebuie să fie un secret pentru nimeni. Numai că, iar de aici începe problema (mult mai mare decât recrudescenţa prostiei în sine), nicio facultate n-a închis din motiv de studenţi impostori. Avem cursanţi la matematici superioare care n-au făcut analiză matematică în liceu. Avem absolvenţi de filosofie care n-au deschis traducerea niciunui text fundamental, nicidecum versiunea originală a unui Platon sau a unui Kant. Avem teologi care nu posedă subtilităţile lexicale, deci ideatice, ale textului sacru. Avem absolvenţi de limbi străine cu cutremurătoare erori de exprimare scrisă sau orală.
Prostia ne-a cucerit şi ne-a paralizat orice reacţie
Dar facultăţile lor, fără excepţie, şi-au crescut numărul de studenţi, trădând ideea de intelectual şi de universitar. Prostia există, a venit peste noi, ne-a cucerit şi ne-a paralizat orice reacţie. Suntem învinşi, suntem sub ocupaţia cea mai odioasă care a existat vreodată, dar coabităm, nu ne retragem în munţi, nu există nicio mişcare de rezistenţă. Dacă am fi un butic de cartier şi am da faliment, am închide şi am merge acasă. Falimentul intelectual nu ne obligă la niciun gest de onoare, nu mergem să cultivăm ceapă şi să ne scriem tratatele la lumânare din atâta lucru. În mod odios, ne adaptăm, dar nu pentru că am fi potriviţi, cum zicea Darwin, ci pentru că
preferăm să ne plecăm în loc să plecăm.
Dacă am mai ţine la inteligenţă, ar trebui să închidem jumătate din sistem
Pe de altă parte, bâlciul este mult mai mare decât îl pot ilustra universităţile. Prostia a atins masa critică, prostul e norma. Pentru el totul s-a simplificat atât de mult încât deşteptul nu mai poate fi sesizat, nu-l mai poţi pune în valoare, e sacrificat la nivel de sistem. Sunt atât de mulţi idioţii încât, dacă am mai ţine la inteligenţă, la sârguinţă şi la lucrul bine făcut, ar trebui să închidem jumătate din sistem: primării, parlamente, guverne, instituţii publice şi private.
Ar trebui să afişăm pe biroul primului-ministru: „Închis pe motiv de prostie, revenim când găsim pe cineva care să fie vrednic”.
Ar trebui să trimitem acasă demnitari, funcţionari, profesori, medici, poliţişti şi preoţi. Pentru singurul delict îndreptat împotriva universului pe care nicio lege
lumească nu l-a pedepsit vreodată: prostia.
Ne-am imaginat până acum că viaţa sancţionează prostiile, şi probabil că în sistemele vii lucrul acesta s-a petrecut fără greş, acum însă cred că e cazul să luăm notă de noua realitate, proştii cred că au învins totul, inclusiv viaţa. Aşteptaţi-vă la o multiplicare exponenţială a numărului de „accidente”[1].
Lumea în „povești”- sămânța îndoielii
Se spune că un sultan adora să facă rămășaguri. Într-o zi, în curtea lui se afla o grămadă mare de pietre.
– Pun rămășag cu oricine vrea să mute pietrele în livadă. Dacă cineva se prinde că le duce în brațe până la apusul soarelui, îi dau zece saci de aur.
Pietre multe și mari, oamenii se codeau. De pierdut, știau bine, își pierd capul dacă nu duc pietrele. Imposibil, nimeni nu voia, iar sultanul rânjea satisfăcut.
– Le duc eu”, a zis un grădinar pe care nu-l știa nimeni, dar cu o singura condiție, dacă mă oprești îmi dai un sac cu aur.
De ce să-l oprească, s-a gândit sultanul, și a acceptat. A început grădinarul să le ducă, ușor-ușor. Sultanul se uita la pietre, la soare, la grădinar, și era convins că va câștiga. Dar grădinarul zâmbea. Piatra după piatra, timpul trecea, grădinarul zâmbea. Sultanul a început să calculeze și după câteva încercări a ajuns la concluzia că a doua zi călăul va avea activitate. Bine, dar de ce zâmbește grădinarul, e prost cumva?
– Mâine ai să mori, i-a spus sultanul.
– Nu, mâine voi fi un om bogat.
– Ce fel de bogat? Efortul este peste puterea unui singur om.
– Mâine pe vremea asta voi fi bogat, pentru că ți-a scăpat un amănunt important.
Ce amănunt, se întreba sultanul. Cel mai important. Apoi se adânci în calcule. Iar grădinarul zâmbea, cu pietrele în brațe. Orice s-ar spune, zece saci de aur nu e ceva să pierzi, chiar când ești sultanul drept-credincioșilor. E enorm, s-a hazardat cu zâmbărețul ăsta. Ce amănunt a omis?
– Gata, oprește-te! Ce am greșit?
– Îmi dai sacul de aur, întrebă grădinarul zâmbind.
– E al tau.
– Ți-a scăpat din vedere că pentru mine un singur sac de aur, unul singur, nu zece, este o bogăție la care nu puteam ajunge în douăzeci de vieți. In rest, tot ce trebuia a fost să fac sa încolțească mintea ta sămânța îndoielii. Nu a fost greu.
E o poveste orientală subtilă, aproape insesizabila pentru mințile noastre corupte de gândirea de tip industrial. Să zicem că undeva in Orient o țară ocupată de o armată puternică reacționează din timp în timp aparent haotic. Orientalii nu au nicio șansă într-o confruntare care sa antreneze forță brută, dar pot fi, și sunt sâcâitori, imprevizibili și iraționali. De o sută de ori cizma ocupantului le storcește capul, de o sută ori și o dată se ridică în picioare.
Oboseala. Îndoiala. Apăsarea sisifică. Ocupantul se fisurează. Recunoașteți că ați pierdut ! Ceva pocnește in tâmplă, sângele, poate chiar tâmpla. Ba, animalelor, ați pierdut, gata ! Sânge, gust de sânge de ocupant umanizat de înjurături și sânge. Ați pierdut, să ne oprim, nu mai are rost, nu putem să ne luptăm la nesfârșit, am obosit sa va învingem. Ați pierdut, să ne oprim, vă rugăm, după ce pierdeți războiul așa este normal, să vă opriți, nu? Vă rugăm mult, noi suntem rasa superioară, noi suntem lumea civilizată, cât să vă rugăm să înțelegeți că ați pierdut? Fie-vă milă de răbdarea noastră, suntem și noi oameni. Am investit bani în bombe, am muncit că să facem ocupația țării voastre. Acuma vreți să ne punem și în genunchi ca să recunoașteți că v-am învins?
Un bilet de avion dus, va rog! Orientalii ăștia imbecili sunt incapabili să se oprească din pierdut atunci când noi câștigăm. Iraq, Siria, Afghanistan, Palestina.
Orientul câștiga chiar și atunci când pierde…
––––––––––––––
Nu va inselati, dar cred ca sunteti cam pesimist!
Se poate si mai rau!
Interesant ce spune:
https://vm.tiktok.com/ZGJKXjTCJ/
Frate E:ai pus pe pagina ta de fb.un citat din Sf.Paisie Aghioritul din anul 1969 in care contesti nepomenirea si tu crezi ca e rupere de Biserica si mai crezi ca in caz de erezie lupta se da din interiorul Bisericii si asa e .Frate,noi oamenii care ne-am ingradit corect de erezie suntem in interiorul Bisericii.Cine ti-a spalat creierul de afirmi ca cei care nu sunt in comuniune cu ereticii „sunt in afara Bisericii”?Revino-ti.Sfantul Paisie a fost in afara Bisericii cand el insusi a intrerupt pomenirea 3 ani a ereticului dovedit pana la urma Atenagora? Si gandeste-te ca el a scris textul invocat de tine in duh papistas deja in anii in care se afla sub intreruperea pomenirii individului aceluia.Ma indoiesc ca faci asta din pura convingere iar timpul va dovedi cine esti de fapt.Frate,tu esti obsedat de ideea deliranta si ireala cum ca daca esti aparte ,te rogi aparte de „credinciosii” care le frecventeaza slujbele ereticilor,adica aparte de majoritarul esti in „afara Bisericii” si te simti tu asa,sau traiesti cu ideea ca esti pe un drum al mantuirii nesigur si ca mai sigur ai fi cu majoritarul oricum ar fi.Sincer sa iti spun:as vrea sa mor asa”inselat”.Ai ceva cu mine?Pt ca si pe mine ma bat tot gunoiul de ganduri ca sunt inselat si zic:”recunosc ca sunt un inselat,un excroc,un…ce vrei sa auzi” dar mare diferenta ca nu sunt in erezie.Frate E.,vreau sa intelegi ce iti spun pentru ca nu iti spun cu rautate ceea ce scriu aici.
Multe nu stii.Lupta asta,calitatea asta de crestin e cu riscuri .Sau ai uitat ca din capul locului Hristos a facut lumina in acest caz cu marele adevar:”daca pe Mine M-au prigonit si pe voi va vor prigoni”.
Nu suntem singurii de care se spune ca „astia sunt sigur de-aia insielati”.
Avem o scurta referire a Sf Paisie Aghioritul cu privire la Obstea si la Sf Efrem Katunakiotul.Daca nu ma insel,cineva l-a intrebat pe Sf.Paisie prin anii 90 de ce nu a intrat in Obstea Sf Efrem Katunakiotul si gandeste bine ca s-a dovedit in timp ca erau Sfinti amandoi fara discutie.Si ce i-a raspuns Sf Paisie aceluia?.Nu pot sa redau textul ca nu il am rapid acum,batand din palme la indemana:”Imi pare rau ca m-am lasat influentat atata timp de unii care spuneau ca pentru ca traieste singuratic el cu Obstea lui fara tangente prea evidente cu restul Sf Munte e in ratacire,saracul.Puteam sa ma folosesc duhovniceste cu mult in Obstea si sub ascultarea unui asemenea mare nevoitor si marturisitor”.Si stim ca si Sf.Paisie stia destul de bine ,asa cum imi cunosc eu ce imbracaminte am pe mine si cand m-am imbracat cu ea ca Sf.Efrem Katunakiotul a trait absolut toata viata cat a trait Atenagora cu intreruperea pomenirii lui si impunea oricarui ieromonah liturghisitaor la Katunakia intreruperea pomenirii lui .Mai e un amanunt important in discutia Sf Paisie cu respectivul vizavi de Sf Efrem cu Obstea.Sf a spus asa,continuand discutia:”abia acum in anii acestia am aflat de parintele Efrem ca a avut canon de randuiala descoperita lui direct de la inger sa se nevoiasca in acest mod,auster,sa nu aiba tangenta cu nimeni si sa intrerupa pomenirea cat va trai Atenagora”.
Un alt amanunt greu de acceptat:
situatia Sf.Nicodim Aghioritul care a trait de la jum. sec.19 pana la inceputul sec 20 si care a fost canonizat la 60 de ani dupa moartea lui abia(1980).Multa vreme s-a crezut ca era vazut ca un fel de sectar toata viata lui si ca un inselat pt felul lui de a ti-o zice in fata si dintr-o bucata iar lucrurile nu au stat asa.El a fost chiar considerat”sectar” si tratat de toti aghioritii(ignoranti) toata viata pentru lupta lui martira,marturisitoare(din perspectiva colivazilor) contra filo-unionistilor care sufocasera Sf.Munte,acest Sfant avandu-si non stop zi si noapte toata ierarhia greaca de pretutindeni in cap,in fata careia acest Sfant”taia in carne vie”.Toate editurile ecumeniste de acum au indulcit chestiunea asta cu Sf.Nicodim pana au scos de tot de la redactare aceste evenimente din viata Sfantului.
Alt Mare Sfant care toata viata,chiar si dupa adormire a fost considerat sectar toata viata si mult timp dupa,pentru ca nu era ca restul din conducerea Bisericii din Grecia(stiut fiind clar ca tot restul conducerii Bisericii Greciei exceptand doi-trei ierarhi erau masoni).Si s-a mai adaugat si pentru faptul ca si-a permis „inovatia” de a hirotesi ca ipodiaconite maici din Obstea sa de la Eghina,nestiind prostii ca Sfantul avea ascultare directa de la Maica Domnului pentru asta.
El a mai fost tratat ca „sectar” si pentru ca a fost mereu in contrasens cu unanimitatea ierarhiei grecesti in favoarea unionismului catolic,ceea ce se aseamana perfect cu ce avem astazi-ecumenismul.Nicio editura din Romania nu a scris lucrurile acestea despre Sfantul Nectarie pentru ca lumea din Romania sa nu se destupe niciodata