O POZĂ DE FAMILIE

Ion Coja2017-08-13T17:44:03+03:0013 august 2017|Amestecate|

5 Comments

radu Stefan 14 august 2017 la 11:22 am - Raspunde

Frankenstein si Ahasverus plus hienele de rigoare din jurul lor = titlu extras din arhivele mondiale !
gogu 14 august 2017 la 7:37 am - Raspunde

Poza trebuie insotita cu informatii despre fiecare personaj.Baiatul din mijloc seama cu Cartarescu.
- radu Stefan 14 august 2017 la 11:27 am - Raspunde
  
  Asa-i!
  Iar dupa botul ei de hiena(ea l-a ajutat cu vanzarea orfanilor prin conexiile ei din Bucuresti, a declarat in ziare), nevasta lui Frankenstein e usor recognoscibila caci se potriveste cu sufletul batranei hahalere care-si clampane picioarele si genunchii goi pe unde poate, iar soacra, din extrema stanga, specialista in furt de case , si ea e reperabila tot dupa bot – ce-mi e soacra ce-mi e nevasta !
  FAMILIA REPTILIANA – MANDRIA DELABRATILOR PLANETEI !
fairly point 13 august 2017 la 7:48 pm - Raspunde

Noi si sasii 4

– capitol din „Suferintele din Ardeal” – Vasile Stoica

Au vazut apoi conducatorii sasi ca viata noastra economica incepe sa se ridice, la orase incepe a se ivi o clasa de mici meseriasi si negustori romani, iar la sate taranimea romaneasca deprinsa cu nevoile, muncitoare, nepretentioasa si cu casa plina de copii, agoniseste, cruta si cumpara pamant de la sasii mai domnosi si aproape sterpi. Si-au dat deci toata silinta sa ne stavileasca. In societatea lor au trezit pretutindeni ura impotriva noastra. Au facut o adevarata oragnizatie, al carei scop e sa ne puna piedici. Negustorii si meseriasii lor nu primesc ucenici romani…E intelegere intre ei si in ce priveste cumparaturile. Un sas nu are voie sa cumpere de la Roman. In comuna Avrig de langa Sibiu este un mic sanatoriu instalat de biserica saseasca din Sibiu in vechiul parc al baronului Brukenthal. Ei bine, desi Avrigul are aproape 5.000 de locuitori, care ar putea furniza toate cele necesare acestui sanatoriu, totusi de la dansii nu se cumpara absolut nimic, pentru ca sunt Romani; carne, oua, untura, zarzavat toate sunt aduse pe preturi mai mari din cel mai apropiat sat sasesc, Bradu…

Mai inversunata e lupta pentru pamant. Conducatorii vietii sasesti vor sa impiedice cu price pret pe Romani de a-si agonisi pamanturi de la sasi, care au mai mult decat le trebuie. Sub ocrotirea administratiei, preotii si invatatorii lor au infiintat pretutindeni mici banci, sucursale ale bancilor mari din orase, care dand taranimii imprumuturi ieftine o feresc de a fi nevoita sa-si vanda Romanilor tarinile. Preotii umbla chiar din casa in casa sfatuind si facand pe fiecare gospodar sa jure ca niciodata nu-si va vinde vreunui Roman mosioara. Indata ce un sas e silit sa-si vanda vreo livejoara cat de mica, banca sau biserica lor i-o cumpara si i-o lasa si pe mai departe spre folosinta, in schimbul unei arende neisemnate.

Bancile lor sustin lupta din toate puterile. Mijloace banesti au din belsug probabil si din Germania – incat biruinta in anii din urma le era asigurata…in vreme ce ei au de fiecare sas un capital de 2000 coroane, noi avem de fiecare Roman 50 coroane. Evident in lupta aceasta economica fortele sunt intr-o ingrozitoare disproportie.

Pentru a ajunge si mai sigur la izbanda bancile si societatile sasesti au intemeiat acum vreo 5-6 ani o institutie financiara centrala “Vorschussverein”, indreptata direct impotriva noastra. Aceasta cumpara orice pamant sasesc ce este de vanzare, dand preturi mai mari decat cele mai avantajoase oferte venite din partea vreunui Roman. De unde are atatia bani la dispozitie, e o taina.

In urma acestei purtari dusmanoase a sasilor din multe sate bietii Romani ca sa poata asigura traiul familiilor lor, plecau in America, nenorocindu-se prin fabrici, deoarece acasa nu puteau pune mana pe o bucata de tarina ca sa-si castige cu plugaritul cele de lipsa. Dupa ce deci in decursul vremurilor pamanturile ne-au fost rapite prin tot felul de volnicii, acum nu mai avem putinta de a ni le redobandi nici prin cea mai incordata munca cinstita!

Ceea ce-i doare inca pe sasi si ceea ce pizmuiesc ei la noi, e spornicia. In vreme ce casele romanesti sunt pline de copii, de la 5-6 in sus, ale sasilor sunt goale in urma sistemului inradacinat de dansii, de a avea un singur copil ca se nu se imprastie averea. Viitorul e al celor spornici!…

Conducatorii sasilor s-au gandit si ei la colonizari. Un plan al lor era sa aduca pe svabii din Banat, expusi ungurizarii si sa-i aseze in satele romano-sasesti in Ardeal, intarindu-si taranimea. Astazi acest plan a suferit o schimbare. Colonizarile se vor face nu aducand pe svabii din Banat, care trebuiesc pastrati si intariti acolo unde sunt, ci aducand nemti din Germania, unde e mare prisos de populatie. Bancile sasesti din Ardeal au si pus la indemana acestui proiect o suma de 5 milioane coroane.

In mintea lor razboiul de azi a trezit un gand maret: de a face din Ardeal un fort al germanismului. Si desigur infaptuirea acestei idei va fi sustinuta cu toata puterea de institutiile financiare si nationale ale Germaniei. Iar rasa germana nu e dintre acelea care se apuca anevoie si se lasa usor….

Astfel planurile sasilor au acelasi scop ca si ale ungurilor: infrangerea noastra. Alianta lor ne-a facut si – cine stie? – ne va face multe zile amare. Si oricat s-ar parea ca sasii sunt mai de omenie, in realitate in sufletul lor e aceeasi dusmanie fata de noi ca si in sufletul ungurilor. E furia nebuna a stapanului care vede ca fostul rob a ajuns la o staricica mai buna si nu se lasa exploatat. De aceea au intrebuintat si armele cele mai urate impotriva noastra.

Sasii ne dispretuiesc si ne urasc. Ne-au exploatat veacuri de-a randul; acum nu le-a mai ramas decat ura…

S-au aliat intotdeauna cu dusmanii nostri si nu ne-au crutat niciodata, cand au avut prilejul sa ne loveasca.

Din prefata autorului:

„Intaia editie a acestei carti aparuse in Bucuresti cu putina vreme inainte de intrarea Romaniei in razboi…

Conform dezvoltarii noastre politice am deosebit 7 epoci in luptele noastre cu ungurismul:

I.De la venirea ungurilor pana la 1526 (intemeierea principatului)

II, 1526-1599…intemeierea principatului pana la cucerirea lui de catre Mihai Voda Viteazul;

III.1599-1691, de la uciderea lui Mihai Vieazul pana la…sosirea stapanirii Habsburgilor

IV.1691-1784, de la sosirea Habsburgilor pana la revolutia lui Horia;

V.1784-1848, de al revolutia lui Horia pana la revolutia de la 1848

VI.1848-1867, de la infrangerea ungurilor revolutionari pana la impacarea lor cu imparatul

VII.1867-1914, de la ajungerea noastra iarasi sub biciul sovinismului unguresc pana la izbucnirea uriasului razboi de astazi

Am consultat aproape tot ce s-a scris la noi si la vecinii nostri asupra chestiunii romane din monarhia habsburgica….Stapinirea ungureasca si nemteasca e moarte sigura…”
fairly point 13 august 2017 la 7:45 pm - Raspunde

Noi si sasii 1

– capitol din „Suferintele din Ardeal” – Vasile Stoica

Afara de unguri am avut in intreg trecutul nostru, cum avem si astazi, un dusman tot asa de ireductibil si care tot asa de mult ar dori nimicirea noastra: poporul sasesc.

S-a spus in atatea randuri ca acesta e un popor cult, ca ne-a voit totdeauna binele, ca a contribuit la miscarea noastra culturala, iar uniii barbati de-ai nostri cand vorbeau de sasi, stateau aproape sa-si ridice palaria. In realitatea insa, neamul acesta pe cat de mic, pe atat de rautacios, a ajutat tot asa de putin dezvoltarea noastra, precum au ajutat-o ungurii. Sasii niciodata nu si-au batut capul cu altceva decat cu stoarcerea cat se poate de nemiloasa a neamului romanesc incaput pe mana lor.

Colonistii adusi din Germania in veacul XII si XIII, sasii, fura asezati in tinuturile pe care le ocupa astazi, dandu-li-se intru totul aceleasi libertati pe care le aveau Romanii si punandu-li-se la indemana de catre regele Andrei II in 1224 campuri si paduri, pe care aveau sa le intrebuinteze deopotriva cu locuitorii bastinasi, Romanii. Aceste tinuturi fura numite „Fundus regius”, „Pamantul craiesc”.

Avand norocul ca din partea regilor unguri sa li se asigure rand pe rand tot soiul de privilegii, sa intarira, incat nu se mai putea face nimic in Ardeal fara dansii. Organizatia lor autonoma fu garantata de toti regii care urmara dupa Andei II. Ajunsera un adevarat stat in stat, conducandu-se dupa propriile lor hotarari. In fruntea lor aveau un „conte al sasilor”, „comes saxonum”, care n-avea sa se supuna loctiitorului regal, voievodului ardelean, ci numai regelui. El avea sa conduca sedintele si sa se ingrijeasca de indeplinirea hotararilor „sfatului national”, ale asa numitei „Universitati”, in care reprezentantii tuturor tinuturilor sasesti chibzuiau ocarmuirea norodului lor.

Dregatorii si preotii sasi nu erau supusi nici unei autoritati regale: aveau sa se supuna numai „Universitatii” si dispozitiilor slujbasilor ei. La dietele tarii isi trimiteau reprezentanti de al caror cuvant trebuia sa se tina seama totdeauna.

Stapani astfel inca de la asezarea lor pe o organizatie puternica, autonoma, sprijiniti cu mari scutinte de catre regi, nimicira pas cu pas libertatile Romanilor cu care erau egali la inceput, pusera mana pe pamantul si padurile noastre si ne adusera pe noi, locuitorii bastinasi ai tarii, intr-o adevarata robie fata de dansii. Pamanturile pe care ei nu erau decat musafiri, ajunsera incetul cu incetul adevarata lor proprietate.

Cand in veacul XIII si XIV se organizeaza secuimea privilegiata si apoi razbate in Ardeal boierimea ungureasca, sasii indata le intind mana ca impreuna sa poata stapani mai trainic norodul romanesc al satelor. In 1437, impreuna cu ungurii si secuii formeaza celebra „Uniune a celor trei natiuni” al carei scop clar era inabusirea noastra. Noi ajunseram si in pamantul sasesc adevarati iobagi ca si in tinuturile nemesilor unguri. E adevarat ca nu slujeam unor boieri, dar in schimb indeplineam pe seama comunelor, oraselor si slujbasilor sasi aceleasi servicii ca si iobagii.

Cand dupa 1526 in Ungaria izbucni razboiul celor doi regi, Ferdinand si Ioan Zapolya, in care interveni si Petru Voda Rares batand pe Ferdinand langa Feldioara in 1529, puterea sasilor crescu si mai mult. Fiecare dintre rivali voia sa si-i castige si astfel se supralicitara in darnicie. Iar intarirea sasilor noi o simteam mai dureros. Comunele sasesti si slujbasii autonomiei lor urmau cea mai nemiloasa stoarcere a satelor noastre de pe pamantul administrat de dansii. In vreme ce toti locuitorii Ardealului dadeau dijma numai preotilor lor, Romanii din pamantul sasesc trebuiau sa dea dijmele totdeauna preotilor sasesti. Daca un sat era curat romanesc, deci nu era preot sasesc in localitate, Romanii aveau sa dea aceasta a zecea parte din agoniseala lor preotului sasesc din satul cel mai apropriat. Ba au mers si mai departe. Unor sate romanesti le-au fost impuse tot felul de dari, pe care aveau sa le incaseze satele sasesti, in frumosul sat romanesc Poiana, de langa Sibiu, toti tinerii romani, cand se casatoreau, trebuiau sa plateasca o anumita taxa comunei sasesti Dabârca din apropiere. Si aceasta din cele mai vechi vremuri pana la 1789.