https://www.facebook.com/kmkozmunkasokmunkanelkuliekitaszitottak/videos/515820925442541/
Rezum cuvintele acestei femei care se numește Demeter Anna. Ar putea fi româncă, ar putea fi ucraineancă, bulgăroiacă sau slovacă etc. E unguroaică și țărancă, cm se vede pe faâa și pe portul ei, ca și în ochii ei. E disperată și revoltată descriind disprețul celor care sunt beneficiarii Restaurației capitaliste pentru cei care muncesc pământul, precum a muncit ea. Face referință la epoca horthystă, când jupânul (ispan) lovea cu cravașa pe cel ce îi muncea pământul, dacă nu-i plăcea ceva. Nu e propagandă comunistă ci referință la o realitate care se reproduce după o jumătate de secol în numele recuperării proprietăților împărțite țăranilor la reformele agrare succesive, de după 1918. După ce i-au păcălit pe țărani cu reforma agrară din 1945, comuniștii au fost confiscatori și au impus o colectivizare forțată, lipsită de spiritul bun al muncii colective, care a fost uitat, ascuns. Apoi au venit postcomuniștii care au distribuit pământurile colectivelor, într-un mod stupid, permițând iarăși unor privilegiați să pună mâna pe terenurile cel mai bune. Vorbește despre cei care au pus /adică recuperat, cum se zice in integrum/ pământuri pe care nu le-au lucrat niciodată.
Așa e în Ungaria, așa e în România.
Culmea, recuperatorii, în numele vechilor acte de proprietate de pe vremea dublei monarhii, sunt aceiași în Ardeal și în Ungaria. Oameni care nu au atins niciodată o sapă, dar nici un tractor.
O pseudo-nobilime, vechea și noua cleptocrație, lingușii de la curtea împratului.
O nouă reformă agrară, cu restaurarea proprietății individuale vechi exclusiv în favoarea celor ce muncesc pământul, organizarea unor ferme cooperative model pe care vor lucra căpșunarii întorși în țara de baștină, aducând cu ei învățătura acumulată la stăpânii străini.
Dan Culcer
–
Publicat de către Dan Culcer la Ardealul Nostru ,
Toate reformele agrare au fost hoții.
Moșia satului a aparținut în egală măsură tuturor oamenilor din sat.
Pămîntul se lucra în devălmășie. De aici vin locurile de pe hotar numite „pășunea satului/comunală”, „pădurea comunală”, „fînețe/fîneață”, „la vii”…
A da o moșie unui boier/nobil de către domnitor/rege nu însemna nici pe departe a da nici pămînt, nici oameni în stăpînire. Se da „dreptul” de a lua biruri (taxe și impozite) de pe acea moșie pentru o vreme la început, mai apoi pe viață, iar mai tîrziu ereditar.
Actele de proprietate, fără nici o bază, s-au făcut odată cu apariția „statului modern”.
Închipuiți-vă că astfel, azi, s-ar fi putut face vreo înstrăinare.