Toți detractorii lui Mircea Eliade amintesc neapărat de apartenența lui Mircea Eliade la Garda de Fier, la Mișcarea Legionară. Apartenență de care Mircea Eliade nu s-a dezis niciodată! Unii zic că din pricina aceasta Mircea Eliade nu a primit premiul Nobel. L-a luat Elias Caneti… Intrați pe Wikipedia să aflați cine a fost. Dacă nu mă înșel, ilustrul nume nu se scrie cu un singur „t”, ci cu mai mulți!… Corectați dumneavoastră, dacă este cazul.

Aceiași detractori citează cu nesaț din „Jurnalul” lui Mihail Sebastian, bun prieten cu Mircea Eliade și alți (simpatizanți) legionari. Spusele lui Sebastian însă nu par totdeauna autentice. S-au operat mai multe inserții și eliminări în textul Jurnalului care a fost publicat abia după o jumătate de secol de la moartea scriitorului. Timp berechet ca să fie pre-lucrat bietul Jurnal de tovarăși specializați în „vizionarea” de spectacole și texte de-a lungul anilor petrecuți la cenzura de partid, în anii odiosului deceniu kominternist. Printre presupușii colaboratori postumi ai lui Sebastian cel mai des este pomenit numele lui Vicu Mândra, coleg și ins pasionat de dramaturgie, bun cunoscător al lumii teatrului. Altminteri persoană onorabilă!… Se pare că a fost de fapt o echipă întreagă de specialiști, s-au mai certat între ei, mă rog, după tradiția iudaică! Rar găsești mai mulți oameni deștepți foc care să cadă la înțelegere! La unanimitate!… Chestie și de gust, când este vorba de un scriitor atât de subtil ca Sebastian Mihail!!

Mă întreb: Mai poate fi luat în serios acest Jurnal? Mai ales că, dincolo de text, cunoaștem cum a dus-o propriu zis Sebastian pe vremea „dictaturii legionare” sau „antonesciene”! Cum a fost ajutat să fie jucat, totuși, în ciuda legislației așa zis anti-semite! Și altele! Nota bene: nu mai țin minte, dar se scrie ceva la Jurnal despre evreii uciși cu sutele de mii în Transnistria?!…

Întrebarea mea nu se referă însă la Jurnal. Nu mă interesează să stabilim cât din text îi mai aparține autorului Mihai Sebastian. Ci întrebarea mea se referă la Sebastian însuși. Nu știu dacă vreunul dintre biografii și exegeții săi amintesc un detaliu care, prin greutatea sa, devine definitoriu: Mihail Sebastian a murit într-un accident, călcat de un camion pe străzile Bucureștiului, care accident, „pour les connaisseurs”, n-a fost accident, ci reglare de conturi între serviciile de spionaj care în 1945 se călcau pe bombeuri la București mai ceva ca-n decembrie 1989! Mihail Sebastian era din lumea lor! MIHAIL SEBASTIAN ERA AGENT BRITANIC, domnilor! Cu această propoziție trebuie începută orice discuție în care este pomenit numitul Sebastian. Care se plânge în Jurnal că mai mulți prieteni i-au întors spatele după septembrie 1940! Camil Petrescu și alții! Nu neapărat legionari! Nu cumva aflaseră și ei cu ce se ocupa în particular subtilul eseist îndrăgostit de Mussolini? Nu cumva îl „mirosiseră”? Nu cumva acea ambarasantă pasiune pentru Mussolini făcea parte din textul rolului jucat de Sebastian ca agent secret infiltrat în lumea pe care o frecventa? Infiltrat în ce scop?

Pe cine însă și cu ce i-o fi deranjat Mihail Sebastian nu am aflat! Sebastian a avut parte de o moarte nici ea „cinstită, sinceră”, ci trucată, disimulată într-un accident! A fost ajutat să ajungă sub roțile camionului. O asemenea moarte nu este obișnuită pentru eliminarea unui adversar, ci este rezervată celor care trădează!, care defectează! „Informatorul” meu, un evreu de toată isprava, care s-a mirat că nu cunosc acest detaliu, mai multe nu mi-a spus, iar eu am fost prea mirat ca să mai întreb ceva, atunci când am aflat cu ce se ocupa „diafanul dramaturg” (am citat din Puși Dinulescu, mare fan Sebastian… Atâta-i de fraier Puși al nostru!). Deci nu știu care a fost felix culpa de neiertat a dramaturgului brăilean! Cine nu l-a iertat? Pe cine a trădat, în afară de prietenii săi legionari? Fiind vorba de mai multe feluri de trădări deci, în cazul lui Sebastian… Trădător multi!

Admițănd că Jurnalul este autentic în forma în care a fost publicat și ținând cont de cealaltă față a lui Sebastian întreb: cine este demn de încrederea și respectul nostru? Sebastian sau Eliade? Ce valoare umană mai au afirmațiile „rele” ale lui Sebastian despre Eliade și lumea românească?! Care erau cuvintele cu sinceritate rostite sau scrise? Ce misiune va fi avut Sebastian ca agent britanic? Putea să fie agent britanic fără să fie și puțin, puțin mai mult, agent Mossad? Sau cum s-o fi numit Mossadul înainte de înființarea Israelului?!…

Și întrebarea cea mai dureroasă: când era Mihail Sebastian el însuși? Când poate fi crezut? Când era loial prietenilor săi și tinereții sale? Și când sacrifica orice prietenie pe altarul misiunii sale de taină?!

I se poate aplica lui Sebastian îndemnul clasic „rămâi credincios ție însuți și așa cum ziua urmează nopții la fel și tu nu vei trăda pe nimeni”?! Un îndemn pe care Sebastian l-a auzit deseori rostit pe scenă! Nu l-a luat în serios?

A existat oare un însuși Mihail Sebastian, definibil „în sinea sa”? Se poate vorbi de sinele lui Mihail Sebastian?! Căci duplicitatea asumată poate deveni natură! Devine faptul de a nu exista în sine! De a nu avea un SINE! De a nu exista, propriu zis!

Nota bene: Să nu uităm ce a făcut Eliade. Ce n-a făcut, mai bine zis! Nu s-a dezis! A rămas credincios sieși, lui Însuși, Sinelui său, nu a ascuns ce crede în Sinea sa, nu s-a clintit de la ce fusese opțiunea tinereții sale, a vârstei la care te supui de bună voie jurămîntului de a rămâne tu însuți! De a rămâne de partea Adevărului. Alături de ceilalți camarazi! De camarazii martiri!

Deseori m-am întrebat cum s-o fi gândit Mircea Eliade la camarazii asasinați în septembrie 1939, printre care a lipsit atât de puțin ca să se numere și el!… Cum era să se dezică Mircea Eleade de acei sfinți pentru un amărît de premiu care i se potrivea atât de puțin?! Chiar deloc!

Așadar, potoliți-vă, neisprăviților! Nu-l mai judecați voi pe Mircea Eliade și pe camarazii săi după mărturii ale unora de teapa voastră! Leiți voi! Inexistenților!

…Și întrebarea întrebărilor: dacă Jurnalul a fost măsluit, „ameliorat” de niște filologi ratați, mai au vreun sens întrebările mele de mai sus? Devine evident faptul că nemernicia lui Sebastian nu-i aparține în întregime, ci mai este și valoare adăugată de colegii mei evrei! Ce părere aveți, domnule Ștefan Cazimir? Domnule Paul Cornea?… Ați avut vreun amestec în falsificarea Jurnalului lui Sebastian?! Ați știut cu ce se ocupă colegii dumneavoastră implicați în această veritabilă crimă?! Nu era oare mai corect să se fi publicat Jurnalul încă de pe vremea când mai trăiau camarazii de generație ai lui Sebastian? Nu ar fi fost așa cusher?!… Ce frumos ar fi fost! Ce interesant! Să avem parte de comentariul lui Mircea Eliade!…

Bietul Sebastian! Cum și-au bătut joc de el niște ovrei kominterniști, proști ca noaptea când dorm fără vise!

Ion Coja