O conversație cu Aleksandr Dugin

Filosof rus, mistic, strateg politic, boem radical și guru geopolitic; Aleksandr Dugin este notoriu, dar puțini în Occident știu multe despre el. Descris de unii drept creierul președintelui rus Vladimir Putin, Dugin este adesea descris de presa occidentală ca o figură rasputinescă cu o stăpânire periculos de ciudată asupra elitei politice și intelectuale a Rusiei.

Deși poate fi adevărat, așa cum afirmă nenumărate articole, că Dugin are mult de-a face cu strategia geopolitică actuală a Rusiei în Ucraina, mai puțin explorate sunt credințele religioase și spirituale încorporate în filosofia sa. Acestea sunt informate pe de o parte de perenialismul și tradiționalismul ezoteric al intelectualului francez René Guénon, care încearcă să sintetizeze metafizica răsăriteană cu filosofia occidentală, iar pe de altă parte, de creștinismul ortodox rus.

Filosofia politică a lui Dugin vizează crearea unei lumi multipolare în care SUA nu mai este singura superputere a lumii. El prevede, de asemenea, o „a patra teorie politică” care nu va fi nici capitalistă, nici comunistă, nici fascistă, ci o compilație complet nouă, care să adopte fațetele bune din toate cele trei sisteme. Dar, spre deosebire de majoritatea teoreticienilor politici, credințele sale sunt impregnate de hermeneutică ocultă și mistică.

Cei care nu se pricep la credințele sale spirituale vor fi condamnați la o înțelegere superficială și lipsită de suflet a influenței sale.

L-am intervievat pe Dugin în februarie – cu câteva săptămâni înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia – și l-am rugat să-și explice creștinismul și cum i-a influențat filosofia. Este un subiect care îl interesează foarte mult, iar răspunsul lui a reflectat intensitatea interesului său.
Dugin mi-a spus că drumul său către creștinism a venit în trei etape importante. Primul a fost botezul său în copilărie la ordinul străbunicii sale. Dar nu a acordat prea multă atenție credinței în timp ce a crescut sub influența unei societăți comuniste și a unui tată ateu.

A doua etapă a venit la vârsta de 18 ani, când a căzut într-un cerc de radicali ruși clandestini care erau intenționați să respingă maximele și miturile utopice ale comunismului. Ei l-au introdus pe tânărul Dugin în lumea extraterestră a tradiționalismului ezoteric prin Guénon (1886–1951) și Julius Evola (1898–1974); el a spus că învățăturile lor i-au umplut golul spiritual.
TRADIȚIONALISMUL EZOTERIC SUSȚINE CĂ TOATE CIVILIZAȚIILE ȘI POPOARELE AR TREBUI SĂ SE ÎNTOARCĂ LA SPIRITUALISMUL ARHETIPURILOR LOR CULTURALE TRADIȚIONALE – rușii fiind creștini ortodocși naturali, de exemplu.

Pentru Dugin, Guénon și Evola i-au oferit fundația de la care a început să critice modernitatea și să privească profund în creștinismul ortodox rus.

Dugin a spus că în timpul perioadei sovietice târzii și în primii cinci ani ai anilor 1990, nu a putut să reconcilieze „adevărata tradiție cu creștinismul intelectual” și că a fost descurajat de perspectiva credincioșilor creștini contemporani. În cele din urmă, s-a smerit să accepte Ortodoxia, supunându-se disciplinei sale religioase pentru a avea acces la sacramente.

Această supunere a condus în cele din urmă la a treia etapă; s-a alăturat unei mici ramuri a Bisericii Ortodoxe Ruse, care, încă în comuniune cu Patriarhul Moscovei, a practicat vechiul rit al reformelor pre-Nikon.
Vechiul rit a făcut apel la apetitul său pentru tradiție și este oarecum asemănător cu modul în care o rămășiță a tradiționaliștilor catolici preferă liturghia, disciplinele și sacramentele pre-Vatican II. Dugin mi-a spus clar că a simțit o mare asemănare între întoarcerea sa la Biserică și cea a preotului tradiționalist și ortodox american Guénonian, Serafim Rose (1934–1982), care a fost botezat ca metodist și convertit de la ateism.

Dugin a explicat că a ales creștinismul ortodox în detrimentul catolicismului și protestantismului, deoarece vede Biserica Ortodoxă ca fiind încorporată în mitul Rusiei și ca parte a unei tradiții de care nu se poate detașa. Acest răspuns a condus la o întrebare mai dificilă: cum împacă el absolutismul dogmatic al creștinismului cu abordarea deschisă față de religiile orientale luată de tradiționalismul ezoteric, care ar putea fi văzut ca indiferentism față de mintea ortodoxă?

Dugin a răspuns că Evola și Guénon l-au învățat să respecte diferite religii sacre și să nu compare diferențele dintre ele, ci să le compare cu modernitatea.
TOT CE ESTE ANTI-MODERN ESTE BUN, a spus Dugin; văzând diferite tradiții religioase în unire cu acest principiu îi permite să împace tradițiile necreștine și neortodoxe. El admite, în mod destul de paradoxal, totuși, credința că cineva trebuie să accepte pe deplin învățăturile religiei creștine, inclusiv sublinierea acesteia că toate celelalte credințe sunt în eroare.

Dugin a indicat că rezolvă această problemă dificilă prin găsirea de comunități ecumenice. El a afirmat că, de exemplu, dacă un catolic își trăiește pe deplin tradiția religioasă, atunci este posibil să se găsească în comun cu alte religii tradiționale într-o opoziție reciprocă cu modernitatea[1].
Dugin a spus că abordarea sa de a-și promulga filozofia antiliberalismului și eurasianismului nu este la fel de concentrată pe creștinism precum celelalte idei ale sale.

Scopul său a fost întotdeauna să creeze un limbaj filozofic care să fie universal adaptabil la toate religiile, culturile și popoarele, indiferent de credințele lor religioase. Pentru a face acest lucru, el face apel la ideea lui Guénon despre o luptă comunală împotriva lumii moderne.
În opinia lui Dugin, creștinismul este o religie sacră printre multele existente în ceea ce el numește „un timp istoric escatologic și apocaliptic” și, prin urmare, nu ar trebui să lupte împotriva altor religii, ci împotriva modernității.

Toate forțele trebuie folosite „pentru a lupta împotriva realității occidentale moderne eshatologice”, despre care el a spus nu este doar anti-creștină, ci și, la rădăcinile ei, împotriva tradiției occidentale (adică împotriva ei înșiși), și, prin urmare, amenință toate paradigmele religioase.
După ce i-a permis lui Dugin să declare clar că adoptă o abordare largă și ecumenică, aș susține că el pune de fapt mai mult accent pe creștinism și rolul acestuia în lupta cu modernitatea occidentală decât îi place, din motive pragmatice, să afirme public.

Dugin se bazează puternic pe viziunea creștină asupra Apocalipsei și crede că trăim în epoca lui Antihrist.
Această viziune este în esență creștină și de aceea Dugin exprimă cu tărie ideea că creștinii ar trebui să lupte cu modernitatea occidentală. Este important de menționat aici că el vede inamicul ca modernitate occidentală, nu Occidentul însuși, și că creștinismul va juca un rol major în înfrângerea acelui dușman.

În viziunea lui Dugin, civilizația creștină nu mai există. El explică că această dezintegrare a avut loc în mai multe etape. Prima a fost Marea Schismă din 1053 a ceea ce el vede drept cele două ramuri autentice ale Bisericii Creștine, cea răsăriteană și cea romană.

Apoi Biserica Apuseană a devenit mai individualistă și a pregătit o cale pentru liberalism. Potrivit unora, precum Alain de Benoist, creștinismul printr-un defect inerent în concepția sa despre mântuirea individuală a sufletului a introdus pericolul individualismului în gândirea occidentală.

Dugin este atent aici să sublinieze dezacordul său cu acest punct de vedere. În ciuda accentului pus pe mântuirea individuală, „creștinismul nu a distrus spiritul comunal”, așa cum se vede în Biserica Ortodoxă de Răsărit, a spus Dugin. Mai degrabă decât o creație a creștinismului, liberalismul este perversia sa.

Coborârea Bisericii Romane de Vest în liberalism a urmat modelul promovării nominalismului de către William of Ockham și călugării franciscani la sfârșitul Evului Mediu, model despre care Dugin spunea că a creat o „antropologie proto-liberală și o societate proto-liberală”. culminând cu apogeul său, protestantismul.

Acest protestantism și etica sa de muncă au condus la capitalism, așa cum este descris de Max Weber în “The Protestant Ethic and the Spirit of Capitalism” – “Etica Protestanta si Spiritul Capitalist” (1903), și la ceea ce Dugin a numit crearea unei „societăți total seculare și hedoniste”. În viziunea lui Dugin, această societate a distrus religia, a introdus o stare pură de degenerări post-culturale și devine o lume tehnologică post-umană.

În acest moment i-am sugerat un motiv de optimism: din perspectivă reproductivă și demografică, se pare că secularismul poate scădea în cele din urmă, deoarece familiile religioase au mai mulți copii decât ateii. Totuși, Dugin mi-a respins optimismul, numindu-l un exemplu de falsă speranță anglo-saxonă că un număr mai mare va rezolva singure problemele spirituale.
Creștinii, a susținut el, ar trebui să se concentreze în schimb pe salvarea sufletelor.

Dugin crede că occidentalii în special au obligația de a lupta împotriva forței lui Antihrist – modernitatea – deoarece Occidentul a creat modernitatea. El descrie această luptă ca pe un război spiritual în care „nu trebuie să ne vindem sufletele lui Antihrist”, ci să fim dispuși să „luptăm până la sfârșit și să murim pentru a birui împreună cu Hristos”.

Disponibilitatea de a lupta cu modernitatea este mai importantă decât probabilitatea victoriei, a spus Dugin. Dumnezeu „ne aprobă” și îi va salva pe cei care sunt încercați în bătălia spirituală. Această luptă trebuie îndreptată către ceea ce Guénon a numit „Regatul cantității”, despre care Dugin a spus că se manifestă astăzi ca „liberalism, cultură LGBT, inteligență artificială, bănci și capitalism”.

Declarațiile religioase dramatice ale lui Dugin evocă cu siguranță idei milenare. În opinia mea, ele sunt însă cele mai clare exemple ale puterii credinței creștine care îi animă filozofia politică și spirituală radicală.
Victoria în această luptă spirituală împotriva modernității ar conduce la „a patra teorie politică” a lui Dugin, care ar înlocui cele trei sisteme politice ale modernității: fascismul, comunismul și democrația liberală.

A patra teorie ar deconstrui fiecare dintre aceste sisteme doar în elementele lor pozitive, combinații ale cărora ar fi modelate conform tradițiilor fiecărei civilizații. Politica în acest sistem nu s-ar concentra nici pe materialismul individual, nici pe lupta de clasă sau pe naționalism, ci mai degrabă pe ceea ce filozoful german Martin Heidegger a numit Dasein sau pe ființă în particularitatea sa.

Pentru că Statele Unite controlează o forță copleșitoare în lumea în care trăim într-o lume unipolară. Dugin crede că această hegemonie trebuie destrămată pentru a permite diferiți „poli” ai civilizației mondiale. Exemplele ar include polii islamic, eurasiatic (rus) și chinez, fiecare întruchipând propria tradiție civilizațională. Această multipolaritate este o alternativă la globalism; va permite diversitatea sociologică și va pune capăt absolutismului politic în favoarea relativismului cultural.

Ucraina reprezintă vestul liberal, în viziunea lui Dugin. Acest lucru este reprezentat perfect în susținerea lui Dugin pentru o epistolă, scrisă de devotatul oligarh creștin și directorul mass-media Konstantin Malofeev, care descrie intrarea Rusiei în Donbass ca „o nouă etapă în viața unei Rusii milenare”. Malofeev continuă să descrie Kievul ca fiind „lus captiv de forțele iadului”.

Pe baza acestei evaluări, el numește conflictul un mijloc de restabilire a dreptății istorice într-o „țară sfântă pentru tot poporul rus”, care este catalizatorul „o nouă mare Rusie”. În urma publicării acestei scrisori, Departamentul de Justiție al SUA a depus acuzații împotriva lui Malofeev pentru că a încercat, cu încălcarea sancțiunilor, să creeze noi instituții media în mai multe țări europene. FBI a emis, de asemenea, o declarație în care spune că Malofeev „continuă să conducă o rețea de propagandă pro-Putin și a descris recent invazia militară a Rusiei din 2022 a Ucrainei drept „război sfânt”.

Scrisoarea lui Malofeev demonstrează modul în care rușii precum Dugin văd conflictul din Ucraina: ca pe un război sfânt care va curăța modernitatea din sfera eurasiatică și va pune capăt a ceea ce Guénon a descris drept Kali Yuga – conceptul hindus pentru o epocă decadentă a conflictelor și a păcatului.
Această motivație religioasă și spirituală profundă din spatele campaniei Rusiei în Ucraina este cea care a fost trecută cu vederea în mod periculos de către analiștii occidentali și i-a forțat să înțeleagă greșit motivele rusești.

În măsura în care Dugin îl influențează pe Putin și pe alți lideri ruși, acea influență este profund religioasă și încadrează evenimentele ca pe o luptă între ideologiile modernității și tradiționalismului. Încheierea acestui conflict va avea fără îndoială consecințe inimaginabile asupra religiei, culturii și geopoliticii pentru anii următori. Filosofia lui Dugin își pune amprenta asupra lumii, chiar în fața ochilor noștri.

Sursa: https://americanfreedomnews.us/foreign-policy-as-spiritual-warfare-a-conversation-with-aleksandr-dugin

NT:
1. “modernitatea” in conceptia lui Dugin este de fapt liberalismul progresist de nuanta sionista, cu mirozna democratica, exprimat sintetic.

Traducerea: CD