Agarici !
Un nume de legendă, pe care l-au purtat și onorat mai multe persoane, printre care și o femeie de toată isprava. Ar merita să știm mai multe despre această familie care s-a ilustrat cu osebire în anii celui de al II-lea Război Mondial. Mi-am adus aminte că am cunoscut și eu un Agarici, citind în revista Observatorul editată la Toronto, Canada, despre frumoasa poveste care a făcut să se intersecteze la un moment dat două existențe exemplare, a doi aviatori: un român, ION DOBRAN, și un american, BARRIE DAVIS. În rezumat: cei doi s-au confruntat ca adversari într-o luptă aeriană în care românul a reușit să distrugă și să doboare avionul Mustang pe care zbura americanul, dar, deși i-a stat în putință, nu a atentat și la viața aviatorului american, care, parașutându-se din avionul incendiat, oferea o țintă foarte ușoară. Dar nu și pentru un aviator român. În mai multe situații similare, aviatorii români au acționat întotdeauna conform codului de onoare al aviatorilor, armă care a aspirat dintru începuturile sale să fie a unor cavaleri sans tache et sans reproche… La fel a procedat și ION DOBRAN, azi general nonagenar!
Americanul BARRIE DAVIS nu s-a lăsat nici el mai prejos și, atunci când s-a putut, adică după 1990, a venit în România să-l caute pe adversarul cu care s-a luptat la Galați în acea zi de iunie 1944 care putea să-i fie fatală. Întâlnirea celor doi a fost, după părerea mea, insuficient mediatizată. Un asemenea moment de omenie și demnitate nu atrage însă atenția presei noastre manelizate, dispusă mai degrabă să ilustreze și să sporească prin propria sa prestație mizeria existenței, iar nu frumesețea ei… Mă rog, ăștia ne sunt ziariștii, cu ei defilăm!…
Eram elev de liceu când l-am cunoscut pe domnul AGARICI. A venit de câteva ori la noi acasă și ne-a reparat aragazul. Lucra, dacă nu mă înșel, ca mecanic de întreținere la Intreprinderea de Transport Constanța, adică la ITB-ul de pe malul mării. Acolo lucra și tata, ca paznic de noapte… Mama l-a ținut puțin de vorbă, oferindu-i și o cafea, încercând să aducă vorba de anii când la radio se cânta compoziția lui Gherase Dendrino despre un Agarici care „a ieșit la vânătoare, Să vâneze bolșevici”… Dar fosta glorie a aviației românești nu avea chef să vorbească pe acest subiect, așa că mare lucru nu am aflat de la musafirul nostru. L-am privit cu atenție. Mama mă avertizase că ne va călca pragul casei vestitul erou AGARICI. Era ea însăși emoționată. Nu m-am mirat că înfățișarea sa fizică, poate și datorită hainelor ponosite, nu amintea de un erou al războiului nostru anti-bolșevic… Nu mai țin minte cum am aflat mai apoi că domnul AGARICI frecventa cenaclul de poezie care se ținea la Vila Șuțu, de pe malul mării, unde o vreme a fost și redacția revistei Tomis. Poate că l-am întâlnit chiar eu acolo, în cele două sau trei ocazii când am fost și eu la ședințele cenaclului.
Ani buni mai târziu am aflat o poveste cu totul extraordinară despre concitadinul nostru. Am aflat-o de la un vecin, domnul Zoltan, activist de partid pe la Casa Albă, adică la județeana PCR. Povestea suna cam așa: venise în țară un general sovietic de aviație, care s-a interesat la arhivele aviației române să afle cu cine se luptase el în ziua Z și la ora H, undeva la Est de Constanța. Cum în lumea aviatorilor se ține o evidență strictă a misiunilor de luptă, nu i-a fost greu să afle cu cine se înfruntase: cu vestitul AGARICI. A aflat că fostul său adversar mai trăiește, la Constanța. S-a adresat oficialilor locali rugându-i să-i aranjeze o întâlnire cu AGARICI. De ce? În ce scop? Nu a vrut să dezvăluie intenția cu care făcuse atâta drum, așa că nici civilul care a bătut la poarta domnului AGARICI, invitându-l „la Partid”, nu a știut să-i spună despre ce este vorba. Dacă nu mă înșel și îmi mai aduc bine aminte, a fost nevoie să meargă cineva cu bietul erou să-i procure un costum nou de haine, mai arătos, pentru întâlnirea cu generalul muscal… Pe scurt, a ajuns până la urmă în biroul cel mai important din toată Dobrogea, unde era așteptat de prefect, adică de primul secretar PCR al județului, și alte notabilități, inclusiv vecinul Zoltan, adunați în jurul generalului. Acesta, când a dat mâna cu AGARICI al nostru, nu s-a putut abține să nu-l îmbrățișeze emoționat, spre mirarea tomitanului. A urmat apoi explicația: cei doi se înfruntaseră, amândoi călare pe un avion de vânătoare. S-au intersectat de câteva ori, mitraliindu-se cu îndârjire. Dar nu reușea niciunul dintre ei lovitura decisivă. După încă un rund, când a dat să se întoarcă spre adversar ca să se mai mitralieze o dată, rusul a constatat că nu mai are muniție… Devenise astfel o țintă ușor de doborît, sub avion era marea învolburată în care, dacă s-r fi parașutat după doborîrea avionului, nu avea nicio șansă de salvare. Cele două avioane se apropiau tot mai mult unul de altul. În ultima clipă, rusul și-a amintit că în primul război funcționase printre aviatori o regulă cavalerească, potrivit căreia aviatorul rămas fără muniție făcea semn adversarului printr-un anumit balans al avionului că nu mai poate continua lupta în condiții de egalitate a șanselor, moment în care confruntarea se suspenda. Se întrerupea meciul!…
Regula aceasta nu mai funcționase însă și în al doilea război mondial… Altă speranță și șansă neavând, rusul a făcut totuși balansul respectiv și a constatat că adversarul nu mai trage, se apropie până la o distanță de la care s-au putut privi în ochi, iar românul i-a zâmbit și i-a făcut un semn cu mâna, de salut, și a dispărut spre orizontul dincolo de care era Constanța… Cei doi se revedeau acum, după mai bine de 20 de ani. Felicitări, alte îmbrățișări, șampanie etc. Dacă nu mă înșel încă o dată, după această întâmplare domnului AGARICI i s-a aprobat de la întreprindere o locuință la bloc, adică mai ca lumea decât șopronul sub care locuia, la Agigea parcă…
Iar după alți 40 de ani, încerc eu să povestesc această minunată întâmplare. O fac cu unele ezitări, nu mai știu nici cine era prefectul Constanței, nici măcar cu aproximație anul… Ce țin bine minte este că de îndată ce am aflat această poveste am așternut-o pe hârtie și am prezentat-o spre publicare lui Adrian Păunescu, la vestita „Flacăra” de atunci. Adrian Păunescu a fost entuziasmat de întâmplare – poate că își mai aduce aminte!, și a dat-o la publicat, chiar pe prima pagină. Din păcate, nu știu care deștept care făcea cenzura revistei la secția de propagandă a CC al PCR a oprit publicarea articolului, pe motiv că din această relatare iese prea pozitivă imaginea celor care au luptat împotriva forțelor Aliate… Mă crucesc și azi pentru acel neica nimeni! După mintea lui, imaginea ofițerului sovietic, care rămâne fără muniție, nu se cuvenea a fi pusă în circulație… Altceva nu înțelesese!
De povestit, la un pahar de vorbă, am mai povestit de câteva ori această întâmplare, pentru mine extrem de grăitoare cu privire la firea cea adevărată a românului. Cu o astfel de ocazie, cineva a povestit despre alt aviator român care, în luptele cu piloții americani, a fost el doborît. A sărit cu parașuta în flăcări din avion, iar adversaul său, care-i doborîse avionul, nu s-a mulțumit cu atât, ci s-a întors cu avionul și l-a mitraliat, abia atunci, când plutea suspendat de parașută, rănindu-se grav și alegându-se cu un handicap motor pe toată viața, de la unul din gloanțele slobozite de american. Gest infam, pe care un aviator român nu ar fi conceput să-l facă…
Totul petrecându-se sub cerul liber, Dumnezeu a văzut toată porcăria. Astfel că pilotul român a scăpat cu viață, cum spuneam, și și-a pus în gând, precum generalul sovietic, să-l găsească pe adversar ca să-i mulțumească personal pentru bravura ostășească arătată… Adică românașul nostru a făcut tot ce a putut ca să capete un pașaport pentru America. Iar când, într-un singur picior, a ajuns în State, nu a avut decât un singur gând. Și a reușit! A cerut acces la arhivele aviației americane. A trebuit să spună pentru ce. A spus și i s-a dat voie să caute. L-a găsit pe individ. Dar autoritățile americane l-au rugat sau l-au convins ori au pretins să nu se facă caz public din isprava neisprăvitului. Românașul nostru, ca un român autentic ce era, și-a zis să-l lase pe amărît în plata Domnului. A cerut numai atât: să i se comunice că a scăpat cu viață atunci și a venit acum în America după el să-l găsească și l-a găsit!…
Subiect de mare roman! Îl ofer cuiva mai înzestrat decât subsemnatul. Eu nu aș fi fost în stare nici relatarea asta s-o fac, dacă nu insista domnul Vasile Zărnescu, care, la fiecare din ultimele noastre întâlniri, mă somează necruțător: Agarici!
ION COJA
Post scriptum: Cunoaște cineva mai multe despre aviatorul român care și-a căutat dreptatea cu atâta îndârjire până dincolo de ocean? Numele și eventual alte detalii?
Cred ca prin 1978 a aparut,se numeste „Inimi Cat Sa Cuprinda Cerul Patriei” si este o carte,pot sa spun,de istorie, a luptelor purtate de pilotii aviatiei de vanatoare romani,in al doilea razboi. Tot in carte se afla o informatie,despre artileria antiaeriana si aviatia de vanatoare, care situau Romania pe primul loc,ca eficienta, dintre toate tarile beligerante.Motiv pentru americani ca, dupa ce am devenit aliati,sa trimita o delegatie numeroasa,sa afle ce dispozitive foloseau artileristii romani.Nu au crezut, ca romanii luau pur si simplu la ochi avioanele inamice si au plecat convinsi ,ca acestia le ascund, aparatura pe care o folosesc.Dar cel mai important,atat in carte cat si in articolul domnului Coja,se vede ca romanii au ramas „cei mai drepti si mai viteji”.
Ing. Constantin Gheorghiu.
o mare tristete: oare, sa nu mai fie un literat, un om capabil sa puna in proza crampeie stralucitoare, uitate intrun noian de gunoaie? Sunt atat de multe, chiar si numai in domeniul aviatiei, de la inceputurile ei, continuand cu al doilea Razboi Mondial si chiar si dupa… Se pare ca prodigioasele opere ale unor disparuti ilustri, n-au mai permis si reliefarea unor asemenea exemple de eroism, noblete si marinimie tipice acelor caractere evoluate care au fost, printre altii, si eroii aerului romani (constructori, ofiteri, piloti, mecanici s.a.). Cei din lumea condeiului, dar nu numai, ar trebui capacitati sa o faca. Niciun efort n-ar fi prea mare.
la moartea eroinei Comandor Mariana Draghicescu, veste prezentata pe o pagina de scandal alaturi de o stire despre, scuze, ‘tunderea parului pubian’, scuze din nou, vetea mortii eroinei a fost accesata de cativa insi, in timp ce dincolo s-au inghesuit 42.000 curiosi…
Chiar daca sunt saituri lamuritoare, accesul la ele, fara cultivarea unei mentalitati patriotice e mai greu pt. tinerii debusolati.
Un exemplu de esenta. Ilustrativ pentru natura spiritului Neamului nostru: de mii de ani noi doar ne aparam si protejam viata chiar a dusmanilor ce ne urmaresc moartea.
Si azi, dusmanii nostri cred ca nu ii atacam pentru ca am fi slabi. MARE EROARE: Ei nu pot intelege ca doar cei mai puternici pot fi buni.
Pentru ST GUENOLE
Ideea este foarte bună. Apucați-vă de trebă! Cine are o idee bunăeste dator să se țină de ea și s-o ducă la capăt! Vă aștept pe acest site cu primele rezultate. Eventual convingeți pe cineva din familie să vă preia ideea! Succes!
Domnule Coja.
Comandorul Horia Agarici a avut copii și cel puțin trei dintre ei mai trăiesc. Sunt sigur că se poate face o documentare întrebându-i chiar pe ei. O fică și un fiu la aviatorului Agarici locuiesc chiar în Constanța.
Pentru ILARION și ADRIAN
Nici mie nu-mi place PLAGIATUL! Când mi-am scris teza de doctorat, am fost nevoit să introduc idei despre care știam că nu sunt ale mele, le dobândisem din lecturi mai vechi și nu mai știam din ce carte, din ce autor! Acele idei îmi erau însă necesare în dezvoltarea subiectului. Trebuiau să apară în lucrare! Dar cum?, dacă eu nu știam ale cui sunt?!
Am ieșit din încurcătură într-un fel de care sunt foarte mândru: am indicat care sunt ideile pe care mi le atribui, despre care știu că sunt originale, scoase de sub freza mea! Vezi cartea Gramatica rațională a limbii române. O gramatică a articolului. Cred că au fost câteva zeci de idei, de ipoteze, pe care le-am declarat ale mele, că-mi aparțin. Le-am numerotat pur și simplu!(Printre care și ipoteza că limba română mai are un articol, inexistent în alte limbi: articolul prezumtiv: vreun, vreo.)
Cred că nimeni n-a mai procedat așa, deși procedeul ar merita să se răspândească. I-l recomand și lui Ponta. Ca să fie clar și explicit care este contribuția originală a autorului.
Dl Adrian nu crede că eu l-am cunoscut pe Agarici, crede că textul, cum zice dl Ilarion, l-am furat de la dl colonel Vasile Zărnescu. Mă grăbesc să curm din fașă eroarea pe care o fac cei doi domni, Ilarion și Adrian.
Care este explicția acestui malentendu?
Dl Vasile Zărnescu m-a citat, a pus ghilimele, dar Dumnezu știe din ce motiv dl colonel Nicolae Bolocan nu le-a văzut și i-a atribuit dlui Zărnescu textul meu.
Îmi pare rău să le stric inima celor care se vor fi bucurat că am fost prins cu ocaua mică, dar trebuie să-i dezamăgesc: n-am plagiat, textul despre Agarici cred că a mai fost publicat tot pe acest site, cu ani în urmă, de aici l-a luat la data respectivă dl Vasile Zărnescu, amic și camarad de idei, și l-a publicat, considerând că merită. Nu pentru semnătura mea, ci pentru faptele lui Agarici.
Cine are răbdare să caute pe acest site, cu ceva ani în urmă, va găsi textul, care, în prima versiune, avea și un post scriptum adresat dlui Zărnescu, căruia-i mulțumeam pentru un anumit gest al domniei sale!…
Mă miră siguranța de sine a dlui Ilarion. Speram că inspir mai multă încredere. E vina mea că nu sunt crezut pe cuvînt, probabil…
În principiu, pe acest site, este invitat oricine să-și spună părerea despre textele care se publică.
Deschizând acest site, eu am acceptat să mă expun judecății publice. Drept care accept să fiu acuzat, cu ceva probe, de orice și de oricine, iar eu voi răspunde punct cu punct!
Nu mă voi supăra oricât de incomode ar fi întrebările „încuietoare”! Nu le reproșez nimic celor doi cerberi care m-au „demascat”!! Aparențele erau împotriva mea. Dar, pentru cine a citit textele mele, era de necrezut că aș putea fi atât de nătărău și de murdar! Ar fi putut să mă ia și ei mai pe ocolite!…
Nici pe dl colonel Nicolae Bolocan nu pot fi supărat – dacă cumva de la dînsul pornește greșeala. S-ar putea ca greșeala să aparțină redactorilor site-ului pe care a publicat dl Zărnescu textul meu.
Sunt bucuros să aflu astfel că textul MEU despre Agarici a fost citat de mai mulți autori, a căpătat o largă circulație, până când numele primului autor a fost uitat, iar textul a intrat în folclor…
Acolo este locul familiei Agarici. Inclusiv al doamnei care a fost VIORICA AGARICI!
Domnule profesor ,acest articol despre viata si legenda lui Agarici ,a fost unul dintre cele mai frumoase si mai inaltatoare ,spiritual , articole aparute pe site.Pilotul Agarici a capatat dimensiuni eroice ca celebrii Walter Maracineanu ,Ecaterina Teodoroiu , maiorul Sontu sau celebrul lunetist Vasily Zaitsev ,eroul de la Stalingrad.Articol demn de citit de ziua armatei .
Vä referiti la domnul tovaräs „Vasile Zărnescu, amic și camarad de idei” ciuce (sovietice) cu aliatii socialisti (aliati care se tot screm färä succes prin tribunale sä reînfiinteze PCR-ul crestin-ortodox de ziua a shaptea al sfintilor Ghitzä-Mumie Dej & Ilie-Gämälie Verdetz-Roshetz)?
Adicä la national-international-socialistul de dreapta-stânga (cu subtioara-n ‘tr-o pâine / nici un laträ nu mä câine) Vasile Z.?
Rectific: „cu subtioara ‘ntro pâine”.
lupta, ardelean antiroman si antiortodox, banii sau ura imensa?
si eu: „te-ndeamna-n”.
Confuzia pe care o fac unii, relevată de dl prof. Ion Coja, cred că a fost provocată de lectura superficială a articolului d-lui Coja, la care am adăugat u o Addena, publicat aici: http://curentul.net/2010/10/26/agarici/.
In epoca respectiva aparuse printre aviatori „spusa”: Agarici, Agarici/Baga spaima-n bolsevici”
Aviatorii in general sint oameni speciali ,Agarici cu Papagalul lui fiind si special si legendar .Am auzit ca avionul lui era vopsit ca un papagal ,poate ca era tricolorul ,dar asa se pare ca era recunoscut in lupta.Am cunoscut si eu un pilot roman in 1986 pe sectia 6 speciala din penitenciarul Rahova .Il chema Vlad ,un om pe 55 de ani,nu conteaza pentru ce era acolo ,dar ne povestea de Agarici ,povesti impresionante pentru noi.El insusi era o persoana impozanta ,semana cu Burt Lancaster.Era atit de respectat ca insusi comandantul Rahovei ,col.Constantin il saluta, cu respect,indiferent de situatia respectiva.
d.le profesor
articolul nu este scris de d.voastra ci de col.(r)Vasile I.Zarnescu fiind publicat pe data de 25.10.2010 in realitatea.net
http://ziarpenet.com/content/escadrila-din-ceruri-horia-agarici
chiar cu adaugirile facute de d.voastra si fara a publica sursa articolului acest fapt se numeste PLAGIAT.
Imbecil mai eşti cretine.
Reciteşte articolul, dacă l-ai citit!
Traian Ion
te gasesti la un nivel mult prea scazut pentru a-ti putea replica.
In plus…..nimeni nu te-a invitat sa-ti spui parerea.D-alde tine e plina Romania si rezultatele se vad.
Stai mai omule in banca ta ,ca nimeni nu s-a nascut nici destept ,nici original.Cu totii invatam unul de la altul.Practic ne plagiem intre noi.Nea Ion povesteste o intimplare auzita ,citita ,ma rog.Ce ai vrea acum sa fi fost nea Ion Coja acolo sus in carlinga cu Agarici sa i-a informatii la prima mana ?
Agarici a fost un erou al aviatiei romanesti pentru tara,pe multe fronturi si batalii in apararea Romaniei.
http://majidvahdani.blogspot.ro/
Domnule Coja,nu imi pot reveni din uimire.Nu prea cred ca l-ati cunoscut pe Agarici. Acest text al dvs. publicat in 2 aprilie este construit dintr-un text mai vechi luat de pe internet al unui alt autor. Stiam cal-am mai citit. Il redau in link-ul de mai jos
https://ro.wikipedia.org/wiki/Discu%C8%9Bie:Horia_Agarici
Acelasi text apare si in alte link-uri
Adrian
ai perfecta dreptate…..don profesor a plagiat din link-ul dat de d.ta.
se pare ca plagiatura e o boala molipsitoare.
Doi destepti.Or fi si astia buni la ceva ,au un simnt ascutit al observatiei .E bine sa ai d-astia pe linga tine ,cind repari o masina .
oricine este binevenit sa adauge informatii la tema in cauza, asa ca nu-i exclus ca dl. Coja sa fi facut acele remarci. Cand informatiile sunt saracacioase, cititorii chiar sunt indrumati spre a completa golurile, mizandu-se, bineanteles pe buna cuviinta.
De ce va grabiti in concluzii? Puteati face cunoscuta nota intr-un context de colaborare, de comletare, dar nu ca o fronda poate gratuita, tinand cont si de personalitatea lui I.C.
Multumesc d-le COJA pentru posibilitatea oferita cititorilor acestui sait de a afla lucruri inedite,ca faceti cunoscute valori care au facut si fac cinste acestui neam.Respect si admiratie si pentru comentariile lui „Dem”.Sa auzim numai de bine,ca de rau e plina lumea.
Mulţumesc Ionel,
Am să parafrazez cu versurile unei melodii
„Dacă nu eu, atunci cine;dacă nu acum, atunci când?”
Deşi legile Universului sunt relativ puţine, există extrem de multe altele care le personalizează, la domeniu sau obiect. Mă refer aici la Legile lui Murphy, Legile oglinzii ori Principiul Lumânării, pseudo legi pline de obiectivitate şi expresivitate.
Din moment ce sunt nemulţumit de ceea ce se întâmplă în jurul meu, este firesc să reflectez cât mai fidel acest lucru pentru a mă putea proteja. Adică legea a II a, legea cauzei şi efectului, legea echilibrului, a conservării stării etc.
De asemenea, dacă este beznă în jurul meu, este normal să fiu primul care să „aprind lumina”, …….iar exemplele pot continua până la edificarea acelora care nu pot sau nu vor să-şi protejeze specia, începând cu generaţia lor.
Doar din acest motiv nu sunt de acord cu democraţia reprezentativă, unde majoritatea(genii sau idioţi) determină soarta întregului grup.
Din fericire, în următorii 10 ani nu se va atinge masa critică a imbecilităţii româneşti dar pericolul este foarte mare, aşa cum este sezizat de către toţi naţiomnaliştii şi oamenii de bun simţ, evident români.
Domnule profesor,
Asemenea articole aş dori să citesc mai des, prin esenţa lor cultivatoare a respectului pentru valoarea umană.
Modelul este fundamental în formarea viitorului cetăţea, al omului ce se vrea „cu o treaptă mai domn” decât cei din neamul său, al fiecăruia dintre noi.
Am beneficiat de „modele” pe care nu am reuşit să le urmez întocmai deşi mi-am dorit dintotdeauna, chiar dacă pe cele mai multe le-am depăşit.
Pot spune că am fost norocos pentru intersectarea traiectoriei vieţii mele cu oameni care prin forţa argumentului sau dimpotrivă, sensibilitate, m-au convins fără a mă brusca, să le admir conduita, să vreau să fiu ca ele.
Articolul transmite un mesaj excepţional, mai ales că este scris neutru, aşa, cu un reportaj oarecare (putea fi scris la fel de bine despre PAPANĂ), arătând încă odată cum oamenii mari sunt de fapt oameni obişnuiţi, modeşti prin comportament, dar ale căror fapte ies din banal sau chiar excepţionale.
Viaţa este plină de extraordinar şi de culmi ale performanţei în toate domeniile, dar numai oamenii instruiţi pot aprecia la adevărata valoare realizările omeneşti.
(Manelele sunt plăcute foarte şi accesibile oricui dar puţini ştiu ce efect devastator au asupra psihicului uman).
Cred că ar fi bine ca în loc să înjurăm etniile, alogeni sau altele asemenea, am folosi avantajele lumii virtuale pentru a ne promova propriile valori şi a stârpi(descuraja) comportamentele antiromâneşti, străine culturii noastre de o bogăţie şi frumuseţe de excepţie (esteticienii ştiu depre ce vorbesc, fără a exagera)
Vă propun să aduceţi valorile mai des în atenţia cititorilor, chiar cu riscul scăderii audienţei (mizeria se vinde bine la idioţi şi antiromâni) pentru a reconstrui mândria naţională, a încuraja oamenii de valoare sau măcar pentru a aduce argumente celor care ne consideră o adunătură de idioţi şi hoţi, confundându-ne cu ţiganii.
Afirmaţi valorile româneşti, criticaţi jigodiile de naţionalitate română (sau doar cetăţenie).