Mesaj de pe site:
Stimate domnule Coja,
Nu am văzut indicaţia că textul „Preoţi cu crucea-n frunte” ar fi inclus în trilogia Şeitanilor. Vă sugerez, în cazul că mai puteţi interveni în manuscris, să-i acordaţi spaţiul unui capitol. E atât de dens şi atât de plin de semnificaţii încât trebuie neapărat găsită modalitatea ca el să circule.
Mă bucur că pledaţi cu atâta vigoare (şi ardoare) pentru Biserica Neamului.
Am fost de-a dreptul emoţionat când am citit cele ce le spuneţi în legătură cu Cotul Donului, ce uriaşă pierdere am fi suferit dacă acel episod nu ar fi fost recuperat şi oferit dăinuirii veşnice de către dl Vasile Şoimaru. Şi am făcut această reflecţie. Noi, în perspectiva cotropirii totale a ţării, am depus spre ocrotire unui aliat puternic tot ceea ce ţara avea de valoare şi ceea ce putea fi deplasat, toate bunurile mobile, Tezaurul Naţional (noroc că nu am putut mişca din loc şi pământul că am fi rămas fără ţară). Ei bine, aşa cum se ştie, mai pe faţă sau mai aluziv, mai vehement sau mai potolit, ne luptăm şi azi, fără prea clare perspective, să ne redobândim Tezaurul, adică Ţara în ce consta ea ca bun mobil în 1917. O pierdere atât de colosală încât nu o putem cuprinde nici cu imaginaţia. Dar – asta era reflecţia mea – nu suferim o şi mai mare pierdere, fără să ne fie sechestrat de către străini, prin ceea ce lăsăm neantului din Tezaurul nostru, material şi spiritual, din neglijenţă, din inconştienţă, din lipsa de preţuire a valorilor? Ca exemplu: episodul de la Cotul Donului, pe care, fără actul salvator al d-lui Vasile Şoimaru, îl pierdeam definitiv.
Pentru că episodul e cutremurător în monumentalitatea lui.
Să reconstituim.
Oastea română e divizată în două compartimente: o parte sunt ostaşii căzuţi la datorie aruncaţi ca deşeurile într-o groapă comună şi o altă parte ostaşii învinşi care se retrag în dezordine nemaisperând altceva decât să-şi salveze viaţa. Cine să mai stea în calea unui puhoi de milioane, în stare să cotropească jumătate de Europa, în stare să facă praf Berlinul, până mai ieri stăpânul de necontestat al lumii?
Şi totuşi…
Când oştirea română era pe jumătate sub pământ şi pe jumătate fugea în cea mai mare grabă, ceva din ea a rămas să facă faţă puhoiului dezlănţuit.
Cât din ea?
Un om, un ins, unul singur: preotul.
El s-a solidarizat nu cu cei care se salvau ci cu cei care rămâneau ai nimănui şi cărora, ca să nu rămână ai nimănui, el le netezea calea către cer. A fost luat prizonier, a fost purtat, cum spune regretatul Grigore Vieru, „prin Siberii fără de sfârşit”, a rămas singur, a suferit enorm. Dar, în această încleştare pe viaţă şi pe moarte, nu el a fost cel învins. El a fost învingătorul.
Este cutremurător, dar, nu numai atât, e înălţător!
Asta a făcut Biserica naţională vreme de două mii de ani, de la crucea în X, ca avertismentele de pericol de la traversarea căilor ferate, a Sfântului Andrei până azi. Când totul părea pierdut, când şi ultima şuviţă de speranţă seca, ieşea ea şi punea piept furtunii. În cei o mie de ani de năvăliri năprasnice am fi pierit fără urmă, unii sub pământ, alţii fugind rupând pământul. Dar a ieşit ea, Biserica, şi ne-a ţinut în viaţă. Şi când, după mia de ani, toată lumea uitase de noi, fericită că am pierit, am ieşit la suprafaţă şi i-am venit de hac.
Evocarea d-lui Vasile Şoimaru mi-a adus în minte o alta. Nu dramatică, petrecută în cu totul alte condiţii, dar, tot aşa, ilustrând acţiunea Bisericii în păstrarea fiinţei neamului.
Mi-a povestit-o Doamna Veturia Goga.
În cadrul Complexului muzeal de la Ciucea există şi o biserică de lemn. Ea are o istorie a ei, interesantă din moment ce i-a impresionat şi pe nişte hinduşi.
În primăvara trecută, fiica mea, artist plastic, la solicitarea Muzeului din Ciucea, a deschis acolo o expoziţie cu ilustraţii la poeziile lui Goga în cadrul „Anului jubiliar Octavian Goga” (jubileu total ignorat în restul ţării – încă o dovadă a acelor pierderi inestimabile din Tezaurul nostru spiritual de care vorbeam adineauri). Într-una din vizitele pe care le-am făcut cu acel prilej, intrând, ca de fiecare dată, în biserica de lemn, am dat înăuntru – surpriză! – peste nişte tineri indieni. Cum nu era nici un ghid prezent, mi-am arogat eu această misie şi le-am povestit biografia venerabilului lăcaş care, cum spuneam, i-a uimit.
Iată cum stau lucrurile în relatarea Doamnei Prim-ministru Veturia Goga (numai sub aceasta formulă admitea să fie adresată).
După ce au cumpărat domeniul de la văduva lui Ady Endre, poetul cu care Goga era prieten şi-l preţuia ca artist, au auzit că într-un sat din Sălaj oamenii îşi demolează vechea biserică de lemn pentru a-şi ridica alta de zid. Goga s-a oferit să le cumpere biserica veche. Oamenii au fost fericiţi pentru că, în loc să pună lemnele pe foc, iau bani buni pe ele, capital ce acoperă ceva din cheltuielile cu noua construcţie.
Goga a dus un camion cu remorcă în care au fost încărcate bârnele bisericii sacrificate. Necazul a fost că, la ieşirea din Zalău, pe panta Meseşului, şoseaua face o sumedenie de serpentine, vreo zece, atât de strânse încât camionul cu remorca nu le puteau lua. Astfel că, la fiecare cotitură, camionul oprea, oamenii descărcau toate bârnele, camionul vira, bârnele erau încărcate la loc, se mai înainta douăzeci de metri, se descărcau bârnele, camionul vira, bârnele se încărcau la loc şi aşa de zece ori. Până la urmă s-a ajuns cu bine la Ciucea, biserica a fost reclădită la loc exact cum a fost, azi e biserica mânăstirii de maici şi totul merge cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Asta a făcut Biserica Neamului vreme de două mii de ani. De fiecare dată, la fiecare piedică ivită, s-a descărcat la pământ, s-a încărcat din nou, s-a descărcat la pământ, s-a încărcat din nou, şi tot aşa, până azi. Nu s-a simţit umilită când a fost făcută o grămadă informă de lemne aruncate la marginea drumului. S-a încărcat din nou şi s-a dus mai departe. Şi, triumfătoare, a fost din nou biserică, aşa ca la început, de lemn, dar cea mai înaltă biserică de lemn din lume! O capodoperă.
Nu vom pieri, asta e concluzia.
Când vom constata că nu mai avem nimic, că nu mai suntem nimic, va fi Biserica noastră!
Şi ea ne va da tăria să fim.
Doamne ajută!
MS
Notă: MS, adică Miron Scorobete, marele cărturar clujean. Toată prețuirea! Povestea Bisericii de lemn din curtea lui Goga și metafora pe care ne-o propune domnul Scorobete le înregistrez ca pe un moment de excelență, de împlinire, din existența chinuită a acestui site.
Cer permisiunea de a evidenţia următorele adevăruri, menţionate de cel ce semnează cu numele fictiv de Bulă;…”Toți stăpânii noștri s-au plâns de noi și-au încercat să ne inoculeze îndoială și rușine pentru ceea ce suntem. Asta fac și acum. Eu n-o să-i ajut. Nu-i ajuta nici tu. Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care vin după. Se nasc copii minunați în România. Istoria – tot istoria – ne-a arătat că ideile și dezastrele au o capacitate extraordinară de a cataliza solidarizarea oamenilor. Ne rămâne să gândim sau să așteptăm cutremurul”.
Un român se îmtreabă unde este problema şi face presupunerea;…” Romania a ajuns sub stapinire evreiasca ,la fel cum in vechime Tarile Romane erau sub stapinire ottomana si administratie fanariota .America chiraie in gura evreimii ca broasca in gura sarpelui .Poporul american la fel ca poporul roman a fost educat in spiritul crestin”.
Cred că este nevoie să ne facem singuri curăţenie în ţară, identificând politicienii şi conducătorii corupţi, lipsiţi de scrupule, nepregătiţi, care nu îşi iubesc poporul şi ţara, din contră dispreşuiesc ţara şi îi trădează interesul Oare cum poţi numi intervenţia jandarmilor asupra locuitorilor de la Pungeşti care îşi apără modul lor de viaţă şi existenţă, împotriva jefuitorilor americani de la Chevron, decât ca „teroarea statului împotriva cetăţenilor săi.”
Cine a permis ca bogăţiile subsolului, alte bunuri proprietate publică, bunuri inaliaenabile, să fie înstrăinate, contrar prevderilor constituţiei.
Statul a fost ocupat de indivizi străini de interesul naţional, din moment ce s-a permis distrugerea industriei, a economiei naţionale, când au fost emise legi aberante, ca cele referitoare la privatizare şi la restituirea proprietăţilor.
Speranţa cetăţenilor României că guvernul Ponta va stopa; înstrăinarea bogăţiilor naturale, petrolul, aurul, gazele de sist, utilităţile publice( gaze, electricitate, apă, telecomunicaţii, transporturi,etc.), a dispărut. Din contră cu o vigoare mai mare comparativ cu MRU, Ponta a început vânzarea şi teroarea asupra românilor, în cârdăşie cu corporaţiile străine, pe care le apără cu jandarmii plătiţi de români.
Asemenea conducători, vânzători către străini a bunurilor proprietate publică, contrar prevederilor constituţiei, trebuie anchetaţi pentru trădarea intereselor naţionale.
Dar cine o să îi ancheteze pe aceşti trădători, astăzi când marile corporaţii, pentru a jefui în voie naţiuni, au corupt guverne, au impus ideia diminuării rolului statului în economie, până la dispariţia rolului statului în economie. Dacă noi românii am fi avut corporaţii de tipul Chevron, poate am fi zis; „trecă meargă că şi noi îi jefuim pe alţii”. Dar România a fost jefuită continuu, iar românii nu au cotropit şi jefuit pe nimeni. Românii au fost şi sunt cotropiţi şi jefuiţi de alţii.
A-ţi auzit o vorbă despre faptul că în anul 2013, contractul de cedare a petrolului către austriecii de la OMV, se expiră ca durată de valabilitate şi că se face ceva pentru revenirea petrolului în proprietatea Statului Român ?.
Nu. Pentru că statul român a devenit un stat captiv, datorită celor care ne conduc.
Sunt tare curios, să cunosc, ce părere are consultantul financiar, onorific, al premierului Ponta, D-l Ionel Blănculescu.
nu poporul roman nu va pieri.asa cum au rezistat delungul veacurilor in fata unor adversitati imense si deacum incolo vor rezista si dainui pentru totdeauna.ticalosii,tradatorii,hotii etc,isi vor primi pedeapsa dela dumnezeu.priviti cu atentie chipurile celor care ranjesc si va tin predici de tot felul.ei sunt dusmanii vostrii.cu putin timp in urma erau comunistii.acum sunt descendentii lor care apar la televizor cu icoane in mana-petre roman-.si ei se vor prabusi,canaliile.fiti uniti romani si veti invinge caci Dumnezeu este de partea voastra.gm
„România nu este o țară puternică nici militar, nici economic. Amplasarea noastră la intersecția marilor vectori de forță ai Eurasiei ne-a condamnat la o defensivă permanentă și la o diplomație acrobatică (și controversată). Am supraviețuit însă – miraculos, aș spune – mulțumită unei robusteți mentale. Și pe câmpul de luptă și în afara lui, românii au rezistat unor forțe covârșitoare, fie că a fost vorba despre imperiile Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic. A curs mult sânge românesc, generații întregi au suferit atrocități, persecuții și privațiuni, dar nu am dispărut, nu am fost asimilați, nici dizolvați, nici dispersați. Până acum.
Ce se întâmplă astăzi cu România are toate datele unui război psihologic care-și propune dezarmarea mentală a cetățenilor. Tot eșafodajul defensiv, tot arsenalul intangibil care ne-a permis să rezistăm celor mai brutale invazii, se află de la o vreme sub un asediu violent. Se trage cu artileria, se aruncă bombe, se infiltrează agenți și commando-uri în această structură. Acțiunile sunt evidente. N-aș putea spune dacă este un atac consolidat din partea unei singure forțe, o luptă între puteri alogene antagonice sau un terorism băștinaș, cert este că, în special de prin 2008, ofensiva s-a întețit iar cazemata începe să se zgâlțâie.”
Un articol ce merita citit.
http://www.tedoo.ro/arma-secreta-a-romaniei/
Trimiteți tot articolul ca să-l punem pr pagina I. Mulțumesc.
Arma secretă a României.
Mi-am petrecut jumătate din ziua de ieri citind articolele – dar, mai ales, comentariile – de pe excelentul blog al lui George, Romanian Military. Îl recomand tuturor celor pasionați de tehnică, de tactică, strategie sau istorie militară. Un mare plus pentru serialul inginerului “Calu” care istorisește cum s-au realizat avioanele românești IAR-93, IAR-99 și proiectul fighterului supersonic IAR-95.
Răsfoind paginile blogului am descoperit și savurat câteva dezbateri foarte interesante pe marginea marilor decizii strategice care au înclinat balanța războaielor trecutului, cu accent pe cel de-al doilea conflict mondial.
Psihicul și tabla.
De pildă, în cadrul Operațiunii Barbarossa, sovieticii dispuneau de echipamente de luptă mai multe și, pe anumite tipuri de armă, mai bune decât germanii. Cu toate astea, Armata Roșie a pierdut în primele luni de conflict două treimi din efectivele de mecanizate și avioane. Ca pierderi umane, Germania a sacrificat per total 800.000 de oameni (uciși, răniți sau dispăruți în misiune), în timp ce URSS a înregistrat irrecoverable losses de peste trei milioane de oameni (sursa: Wikipedia, citând rapoarte ale ambelor părți).
Conform unora dintre comentatorii de pe blogul lui George, marele avantaj al nemților nu a fost atât tehnica de luptă, cât calitatea forței vii, mai bine pregătite tactic și cu un moral superior sovieticilor.
Armata Roșie a anului 1941 era alcătuită în mare parte din recruți adunați de prin “republicile” anexate frățește cu două decenii mai devreme. Firește că soldații belaruși sau cazaci nu erau din cale-afară motivați să apere nobilele idealuri ale comunismului, mai ales după atrocitățile comandate de Stalin în anii ’30.
Același Stalin, cu un an înainte de Barbarossa, declanșase eliminarea din armată a tuturor “elementelor trădătoare”, a se citi “crema ofițerimii”. Lipsiți de motivație și de un management competent, sovieticii au luat una dintre cele mai urâte bătăi din istoria militară. Doar ploaia și frigul care-au împotmolit o vreme Panzerele i-au salvat de la anihilarea totală.
Nu mai puțin adevărat e faptul că atrocitățile comise de hitleriști împotriva prizonierilor (considerați Untermensch/suboameni) au determinat o “întoarcere de arme” a populației care-i privise inițial pe nemți ca salvatori de la stalinism. Când cetățenii s-au prins că Hitler nu e cu nimic mai bun decât “tătucul”, determinarea lor de a lupta pentru URSS a crescut considerabil (primele contingente de partizani/sabotori s-au format în a doua parte a conflictului).
O luptă pierdută dinainte.
Am făcut acest lung expozeu pentru a scoate în evidență un lucru: o luptă se poate pierde sau câștiga înainte de tragerea primului glonț. Atâta vreme cât armata are determinare, motivație și unitate, meciul se joacă, indiferent de ascendentul tehnologic al inamicului. Istoria a demonstrat – americanilor în Vietnam sau sovieticilor în Afghanistan, ca să dau doar două exemple – că tehnica de luptă poate fi anihilată prin robustețe psihică, organizare și cunoaștere a terenului.
Dacă soldatul nici nu pune mâna pe armă, gândindu-se că e o pușcă proastă, că n-o să nimerească nimic cu ea, că superiorul lui e un tâmpit și că oricum nu are pentru ce să lupte, bătălia s-a pierdut înainte de a începe.
Se vorbește foarte mult despre perioada miraculoasă de prosperitate, progres științific și bună înțelegere pe care ar trăi-o omenirea în acest început de mileniu. Datele din teren indică însă o creștere fără precedent a tensiunilor intra- și inter-statale, cauzate de disensiuni etnice, religioase sau economice. De progres științific și prosperitate se bucură doar o mică parte a populației planetei, iar pacea, dacă mă întrebi pe mine, e un lux al celor puternici. Cine vrea pace trebuie să și-o permită.
Arma secretă a românilor.
România nu este o țară puternică nici militar, nici economic. Amplasarea noastră la intersecția marilor vectori de forță ai Eurasiei ne-a condamnat la o defensivă permanentă și la o diplomație acrobatică (și controversată). Am supraviețuit însă – miraculos, aș spune – mulțumită unei robusteți mentale. Și pe câmpul de luptă și în afara lui, românii au rezistat unor forțe covârșitoare, fie că a fost vorba despre imperiile Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic. A curs mult sânge românesc, generații întregi au suferit atrocități, persecuții și privațiuni, dar nu am dispărut, nu am fost asimilați, nici dizolvați, nici dispersați. Până acum.
Ce se întâmplă astăzi cu România are toate datele unui război psihologic care-și propune dezarmarea mentală a cetățenilor. Tot eșafodajul defensiv, tot arsenalul intangibil care ne-a permis să rezistăm celor mai brutale invazii, se află de la o vreme sub un asediu violent. Se trage cu artileria, se aruncă bombe, se infiltrează agenți și commando-uri în această structură. Acțiunile sunt evidente. N-aș putea spune dacă este un atac consolidat din partea unei singure forțe, o luptă între puteri alogene antagonice sau un terorism băștinaș, cert este că, în special de prin 2008, ofensiva s-a întețit iar cazemata începe să se zgâlțâie.
Sistemul defensiv despre care vorbesc – valabil pentru orice națiune, comunitate sau familie – este clădit pe valori și simboluri comune. Pe limbă, artă, repere istorice, pe credințe, instituții, concepte și personalități – istorice ori contemporane – unanim recunoscute și apreciate.
Ethos blasters.
Urmărind fie și tangențial discuțiile din spațiul public pe un ecart de timp de o lună-două, nu pot să nu remarc că mare parte din fundamentele enunțate mai sus sunt dinamitate cu o suspectă consecvență. Valorile și simbolurile esențiale ale României sunt sub-minate (iată că terminologia militară își reintră în drepturi) constant și, cel mai grav lucru, publicul aplaudă exploziile ca pe focuri de artificii. Și cere bis.
Mi-a luat exact cinci minute să transfer din memoria imediată în scris o scurtă listă de “obiective strategice”, fiecare cu tipul de încărcătură explozivă atașată.
Concepte fundamentale:
România – zisă și Românica, e codașa Europei, or să ne-o ia și bulgarii înainte.
Poporul român – leneș, hoț și trădător
Patriotism – vadimism (paranoia, rudotel, antisemitism, xenofobie)
Ortodoxie – o superstiție retrogradă, bună pentru babe pupătoare de moaște.
Instituții:
Președintele României: Cucuvea kaghebistă, Țapul, Chiorul bețivan
Parlamentul României – un cuib de hoți și de leneși (ei, măcar avem reprezentativitate)
Guvernul României – niște tâlhari
Premierul României – plagiatorul, piticul, homosexualul și coruptul, cap-de-mort, cap-de-oțel (pentru cine nu știe, ultimul e Victor Ciorbea).
Biserica Ortodoxă – plină de bani și vrea și mai mulți; instrument de tâmpire a populației.
Armata Română – îi plătim degeaba, nu ne mai trebuie, pe noi ne apără NATO
Categorii socio-profesionale
Medicii și profesorii – șpăgari
Funcționarii publici (alții decât medicii și profesorii) – corupți, nu fac nimic toată ziua, îi plătim degeaba
Corporatiștii – roboți programați 9-17 care nu știu ce e viața
Țăranii – niște țărani (ce vrei, mă?)
Muncitorii – Dorele, ia mai fă, mă, o dată.
(aici se impune să observăm cum publicitatea românească a reușit să eticheteze peiorativ grosul populației active: muncitorii și țăranii)
Pensionarii și asistații social – masă de manevră pentru alegeri; îi cumperi cu un kil de ulei; sunt de-ăia care pupă moaște;
Antreprenorii – bișnițari fără scrupule
Judecătorii – corupți
Polițiștii – analfabeți
Jandarmii – asasini
Serviciile secrete – au furat banii lui Ceaușescu
Jurnaliștii – vânduți
Artiștii – hipsteri homosexuali drogați
Inginerii – geeks
Personalități istorice
Ștefan cel Mare – pitic și gagicar
Alexandru Ioan Cuza – era mason
Mihai Eminescu – sifilitic xenofob, afemeiat
Ion Antonescu – criminal de război, antisemit, a dus țara la ruină aliindu-se cu Hitler
Regele Mihai – trădător de țară, a plecat cu tablouri
(pentru ultimii doi meritele se cuvin evident propagandei comuniste)
Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Țuțea – legionari
Nicolae Ceaușescu – nu mai zic
Personalități artistice, sportive sau mediatice
Radu Beligan – “Google sărbătorește 150 de ani de la nașterea lui Radu Beligan”, “Radu Beligan își amintește cu plăcere de primul lui învățător, Anton Pann”, “Zi mare pentru Radu Beligan! A ieșit la pensie pentru a șasea oară!” (apud Times New Roman, care-i acordă maestrului Beligan o atenție deosebită).
Nadia Comăneci – o ipocrită, cum își permite să facă reclamă la margarină?
Dan Puric – un mistic exaltat neo-legionar și mason
Cristian Tudor Popescu – cap de mort, ăla care umblă în “treling”
Această ultimă secțiune a listei este, după cum vezi, surprinzător de scurtă. N-am reușit să identific alte personalități care să merite a fi numite astfel și care, totodată, să se bucure de oarece expunere. Și cum afișarea în acest mediu public toxic compromite fulgerător pe oricine, e firesc să avem pe scenă, în ultima vreme, personaje obscure care nu au nici reputații nici opere de apărat.
Tactica falimentară a lunetistului singuratic.
Revenind la dinamitarea elementelor unificatoare trebuie să fac două observații.
Prima: fără discuție, o parte dintre aceste ethos blasters se ancorează pe un sâmbure de adevăr, fie el anecdotic sau accidental. Nu neagă nimeni greșelile președinților, premierilor, parlamentarilor sau – fie-mi cu iertare – înalților slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române. Doar că, agâțându-ne exclusiv de slăbiciunile oamenilor care au ocupat sau ocupă funcții, riscăm să dărâmăm întregul edificiu al unor instituții fundamentale. Omorând pilotul condamnăm la prăbușire avionul; și pe noi odată cu el. Și încă un lucru: s-ar cuveni să ne controlăm limbajul la adresa conducătorilor, dacă nu din respect pentru persoanele lor, măcar pentru steagul pe care au jurat.
A doua observație: lista de mai sus acoperă aproape integral populația României (inclusiv pe cea detașată în străinătate), cu excepția copiilor și a intelectualilor care nu sunt funcționari publici, antreprenori, publiciști sau corporatiști. Practic, fiecare dintre noi se află în raza unei încărcături expozive capabile să spulbere in corpore structurile profesionale sau sociale din care facem parte.
Și, în momentul în care medicul face o afirmație dură despre breasla profesorilor, profesorul despre țărănime și țăranul despre Parlament, se produce o detonare în lanț care ne îngroapă pe toți. Tactica “lunetistului singuratic”, care trage din podul casei cartușe de “eu nu sunt ca alții”, “toți sunt așa și pe dincolo, eu sunt diferit” e moarte sigură. Nu Vasili Zaițev, eroul din “Enemy at the Gates” a salvat Stalingradul.
Ceilalți ești tu.
Când spunem “ceilalți” vorbim de fapt despre noi; fiecare dintre noi este un “celălalt” pentru cineva. Când spunem “popor de leneși și de hoți” ne includem pe noi, familiile, dascălii care ne-au învățat carte, medicii care ne-au adus pe lume, includem toți oamenii pe care i-am iubit, îi iubim sau îi vom iubi în viața asta. Și îi jignim. Și nu merită.
Orice popor are eroi și trădători, tâmpiți și genii, leneși și harnici, sfinți și haimanale. Orice stat are rufe murdare și scheleți în dulap. A scoate la aerisit aceste zdrențe poate fi un exercițiu purgatoriu, cu condiția să se desfășoare scurt și la obiect. Dar a le scutura zilnic prin fața casei nu face decât să coboare standardele de caracter pentru generațiile care vin. Arată-i copilului super-eroi și va vrea să devină super-erou. Spune-i zilnic că va sfârși un bețiv ca ta-său și așa se va întâmpla.
Propaganda naționalist-ceaușistă avea, totuși, niște limite (și un scop strategic, în contextul distanțării de URSS). Eram popor ales, cei mai viteji dintre traci, în luptă biruitori, dar atât. Ce fac “micuții” acum e genocid cultural. Suntem, brusc, cea mai de rahat nație de pe glob. Eu m-aș întreba: quid prodest?
Am luat în urmă cu ceva timp o decizie. Să nu spun nimic urât despre țară, popor și conducători, oricât aș fi de revoltat sau necăjit. Să nu aplaud și nu particip la nicio defăimare – fie ea și la mișto – a simbolurilor istorice și culturale românești. Bune sau rele, valorile care ne leagă reprezintă principala noastră forță ca popor. Pe ele putem clădi și restul. Fără ele – nimic.
Nici să cădem în extrema cealaltă nu e sănătos. Dați-vă la o parte, că noi am inventat stiloul și probabil insulina. N-are rost să ieșim la astfel de ofensive pentru că nu suntem pregătiți. Deocamdată nu vrem să cucerim pe nimeni. Vrem doar să fim lăsați în pace. Doar că, așa cum am mai spus, pacea și-o permit doar cei puternici, cei pe care e prea costisitor să-i ataci.
Nemți n-avem cum să devenim. Nici americani, nici olandezi. Așa cum, dintre toate țările blocului comunist, noi am fost întotdeauna mai cu moț. Așa cum, dintre toate ținuturile aflate sub turci, Principatele Române au reușit să evite statutul de pașalâc. Așa cum ardelenii au stat o mie de ani sub austro-ungari și au continuat să vorbească românește.
Toți stăpânii noștri s-au plâns de noi și-au încercat să ne inoculeze îndoială și rușine pentru ceea ce suntem. Asta fac și acum. Eu n-o să-i ajut. Nu-i ajuta nici tu. Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care vin după. Se nasc copii minunați în România.
Istoria – tot istoria – ne-a arătat că ideile și dezastrele au o capacitate extraordinară de a cataliza solidarizarea oamenilor. Ne rămâne să gândim sau să așteptăm cutremurul.
Le mulțumesc lui George (pe care nici măcar nu-l cunosc personal) și comentatorilor lui că m-au ajutat să cristalizez exprimarea ideilor de mai sus. Mi-a făcut extrem de bine să citesc idei și argumente de o asemenea calitate, exprimate într-un cadru civilizat și camaraderesc.
Autor : Brad Florescu
Publicat : http://www.tedoo.ro
Cred ca e o sinteza a tot ceea ce se intampla in ultimii ani.
p.s. Din nefericire ,,nepriceput cum sunt ,nu cunosc alta metoda de a face cunoscut acest articol. Multumesc
Ați ales un text foarte corect, scris cu mult bun simț. Vă mulțumesc. Îl voi pune pr prim apagină, în vecinătatea lui Răzvan Teodorescu. Pentru comparație și comentariu în paralel.
Se implinesc 300 de ani de la martiriul lui Constantin Brancoveanu 14 August 1714 .dupa care a inceput administratia fanariota. Romania a ajuns sub stapinire evreiasca ,la fel cum in vechime Tarile Romane erau sub stapinire ottomana si administratie fanariota .America chiraie in gura evreimii ca broasca in gura sarpelui .Poporul american la fel ca poporul roman a fost educat in spiritul crestin .Oare nu cumva aici e problema ? Ca aceasta educatie iudeo-crestina sa ne fi fost virita in cap ,special sa acceptam jugul miseilor ? ……..raspunsul afirmativ ar fi simplu ,daca mai nou nu ar aparut un nou fenomen ,evreii care protesteaza impotriva stapinirii evreiesti !Am intilnit evrei israelieni care acuza politicienii din Israel de rea vointa ,de perpetuarea intentionata a conflictului israelo-arab si chiar de finantare si dotare cu armament a arabilor care comit acte de teroare impotriva Israelului ! Poate acest grup social sa devina forta motrice pentru eliberarea natiunilor de sub dominatia banului tiparit de „evreii de la putere „? Poate ……..Intrebarea este ,daca lumea s-ar scapa de ei ,cit timp ar putea dura perioada de intelegere intre oameni pina la inceperea unui nou conflict ? Oare sa aiba fiinta umana in gene ei informatia raului ? Daca da ,atunci care ar fi cura ,probabil de la imperecherea dintre ingerii cazuti cu femeile terestre ? Traiasca memoria Martirului Constantin Brancoveanu ,parintele spiritual al poporului roman!
poate revenim la religia adevarata a poporului roman – detalii pe ariminia.ro
Stimate Domnule Profesor,
Va este blocat e-mailul, m-a respins intr-una V-am raspuns acuma dar mi s-a intors ravasul!
Poate-l deblocati!
Cum? Ce trebuie să fac? Încercați și pe adresa ioncoja13@gmail.com
Da !!! Nu vom pieri !!! oricit s-ar stradui dusmanii neamului nostru sa faca asta !!! in ciuda lor: NU VOM PIERI !!!
pentru ca :
CU NOI ESTE DUMNEZEU !!!
la unii nu mai le intra in cap de manele, TV, si alte narcotice….