Nu Traian, ci Aurelian este…

Viorel Roman ăsta are idei puține, dar fixe: unirea cu Roma și, deci, acceptarea Vaticanului ca forță politică, culturală și spirituală conducătoare ar salva România. În 1990 și 1991, fiindcă era din Occidentul „civilizator”, era adulat de toate publicațiile post-decembriste, și publica aceleași aberații ca și acum în toate fițuicile care se extaziau în fața lui. Prin 1992, ziariștii s-au trezit treptat și un ziar românesc din Suedia a început să-l înjure copios și întemeiat. După el s-au luat și ziariștii români, care i-au denunțat impostura și dezinformarea practicată. Ion Cristoiu dăduse tonul printr-un articol critic fulminant. Prin 1993-94, Viorel Roman și-a adunat multe articole publicate în acei ani, însoțite de unele articole critice, și, în patru volume xeroxate în format A4, i le-a trimis directorului S.R.I., Virgil Măgureanu. D-l Virgil Măgureanu le-a trimis pe ierarhie în jos, pînă au ajuns la mine, care eram, într-un fel, specialistul expert al Diviziunii de Sinteză și Informare a S.R.I. Nu mi s-a transmis nici un ordin ce să fac cu „opera” xeroxată a lui Viorel Roman și nici nu mi s-a explicat de ce îi fusese trimisă directorului S.R.I. respectiva crestomație de texte. Am tras concluzia că trebuie să fac un articol în care să combat maculatura tendențioasă a „consilierului academic” al Universității din Bremen, Viorel Roman.
Am redactat un studiu cam lung, în care începeam cu întrebarea ce statut mai are el pe lîngă Universitatea din Bremen, cum îl plătește aia de vreme ce el arde gazul în România. L-am publicat în revista „România Mare” (sau Politica?!) a lui C.V. Tudor, care rămăsese singurul care-i mai tipărea maculatura. După vreo trei-patru episoade, C.V. Tudor mi-a oprit continuarea publicării, spunînd într-o notă redacțională: „Oprim aici tipărirea articolului d-lui Vasile Zărnescu, deoarece dacă îi criticăm pe mari români ca Viorel Roman și … (îl mai demascam pe un pastor penticostal din Timișoara, ajuns deputat în Parlament, căruia i-am uitat numele), atunci zăpăcim poporul de cap (sic)”.
În anii 1990-1992, printre cei care-l criticau documentat pe Viorel Roman era Mihai Ungheanu, tot în revista „România Mare”. Prin anul 2000, într-o emisiune realizată de senatorul Adrian Păunescu, participau și Mihai Ungheanu și Viorel Roman. De data aceasta, curios, Mihai Ungheanu îi susținea opiniile lui Viorel Roman! M-a revoltat atitudinea asta a „naționalistului” P.R.M.-ist Mihai Ungheanu; am reușit să intru, în direct, prin telefon, în emisiune și l-am rugat pe Adrian Păunescu să îl întrebe pe Mihai Ungheanu cum se îl susține, acum, pe Viorel Roman, cînd, prin 1992, îl critica copios! Adrian Păunescu i s-a adresat lui Ungheanu: „Auzi ce te întreabă d-l Zărnescu. Cum explici asta”?! Mihai Ungheanu a „dat-o cotită”!
Între timp, C.V. Tudor a răposat și, în ciuda greșelilor sale – cum era, printre altele, tipărirea aberațiilor tendențioase ale lui Viorel Roman -, mai era, totuși, o oază de naționalism, care, trebuie să recunoaștem, ne lipsește, mai ales printre atîția „naționaliști” demagogi, de paradă și de interes!
Văd că perniciosul Viorel Roman mai are vad în site-ul d-lui Ion Coja. E-adevărat că nu este singurul care poluează aceste site, dar nu este o scuză. Am să caut să-mi fac timp să copiez și să public aici cîteva din „creațiile” lui Viorel Roman din cele patru volume trimise, prin 1994, d-lui director Virgil Măgureanu.