„Nu suntem împotriva monarhiei!”

EXCELENT, Domnule Profesor, așa este și aveți mare dreptate! Foarte ințelepte cuvinte fiind toate confirmate de istoria reală! Să ne ajute Bunul Dumnezeu dându-ne munte suficientă! C. Ș. Șelaru

Limbajul legionar

Oamenii care trăiesc într-o comunitate, chiar restrânsă, trăind experienţe identice şi schimbând idei şi gânduri între ei, ajung să-şi formeze un limbaj propriu, cu expresii şi cuvinte care au fie o altă semnificaţie, fie una specială.

Fiindcă Legiunea a fost o asociaţie de persoane care au avut ţeluri şi idei comune, este de aşteptat că şi la ei, ca şi la alte grupuri, acest fenomen social să-şi fi produs şi el efectele.

În romanul meu „Cei şapte beduini”, medicul Ion începe să suspecteze alt personaj c-ar fi turnător la Securitate, pornind tocmai de la o onomatopee pe care a auzit-o întâmplător c-o folosea un grup de securişti.

Cel mai reprezentativ cuvânt din limbajul legionar a fost cel de „camarad”. Este un cuvânt excepţional de bine ales, fiind mult mai puternic decât cel folosit de comunişti, acela de „tovarăş”. Camarad este un cuvânt existent şi în limba germană şi este folosit mai ales în armată, din care cauză are şi conotaţii legate de disciplină şi onoare. Pe când „tovarăş” este un cuvânt searbăd, putând însemna şi „tovarăş de drum” cu sensul că mergând la târg, am parcurs drumul împreună cu alt drumeţ, care putea fi şi hoţ, şi tâlhar, şi un terchea-berchea. El poate avea şi sensul de „tovarăş la hoţii”, cam ca la noi în parlament.

Nu e deci de mirare că alegând un cuvânt atât de slab şi de nereprezentativ, comuniştii n-au avut eroi. În România cel puţin n-au avut eroi adevăraţi, Iosif Rangheţ, Olga Bancic, Vasile Roaită fiind făcuţi cu sila eroi. Îmi aduc aminte că în organizaţia de pionieri din care am făcut parte eram mereu îndemnaţi să prezentăm faptele bune pe care le-am făcut în ultima vreme. Nimeni, niciodată, n-a avut ceva de spus. Mai ştiţi bancul ăla cu Bulă pionier? Preşedinta unul detaşament întreabă pionierii ce fapte bune au făcut în ultima vreme. Unul ridică mâna şi spune că a ajutat o bătrână să treacă strada. După laudele de rigoare, la repetarea întrebării, se ridică alt pionier şi spune că şi el a ajutat o bătrânică să treacă strada. Când a venit şi rândul lui Bulă ca să ia cuvântul, acesta spune tot povestea cu băbuţa. Bănuind că Bulă s-a luat după ceilalţi doi, preşedinta începe să-l certe. La care Bulă, foarte indignat, ripostează că sarcina lui a fost deosebit de grea fiindcă băbuţa, neavând intenţia să traverseze, el a fost nevoit s-o ia în braţe şi s-o treacă cu forţa.

O altă expresie de largă circulaţie în literatura legionară este „Căpitane, să faci din ţara noastră o ţară frumoasă ca soarele de pe cer”. Este un pasaj din aşa zisul „Testament al lui Moţa”, scris înainte de a pleca în misiunea cea fără de întoarcere din Spania, unde au luptat contra comuniştilor şi a „tovarăşilor” precum Neulander, tatăl lui Petre Roman.

O altă expresie cu conotaţii tragice este şi „Bate păstorul şi turma se va risipi.” Această expresie a fost folosită de Nicolae Iorga atunci când a insinuat că dacă Căpitanul ar dispărea, atunci şi Legiunea se va destrama, lucru care s-a dovedit fals. Legiunea a dispărut ca forţă politică doar atunci când i-a fost distrusă de comunişti pepiniera de cadre, care erau cuiburile, frăţiile şi cetăţuile. Tot legat de Nicolae Iorga este folosită şi expresia „necinstit sufleteşte”, care a fost folosită de Codreanu în scrisoarea de răspuns la acuzaţia lui Iorga că în restasurantele legionare aceştia uneltesc printre cuţite şi pahară la răsturnarea regelui Carol al II-lea. Această expresie a fost folosită pentru acuzarea lui Codreanu că l-ar fi jignit pe parlamentarul Iorga. Pentru această expresie nevinovată, Codreanu a primit 6 luni de închisoare, apoi, printr-un nou proces trucat pedeapsa i s-a ridicat la 10 ani! iar apoi a fost strangulat în timp ce-şi ispăşea pedeapsa. Ăsta da stat paralel, nu cu cel cu care se plâng tovarăşii noştri de hoţii din parlament.

În literatura legionară mai apare şi o metaforă care desemnează pe eroul legionar, „cel fără de teamă şi fără de prihană”. Acesta era fie Căpitanul, fie Moţa, fie Marin, ori alte mii de eroi legionari adevăraţi, care şi-au sacrificat viaţa pentru Legiune şi pentru România.

Moţa, care a fost şi un fel de ideolog al Mişcării, mai are o contribuţie importantă la limbajul legionar atunci când scria despre necesitatea intervenţiei contra brigăzilor comuniştilor internaţionalişti din Spania fiindcă aceştia distrugeau bisericile, „trăgând cu tunurile în faţa lui Christos”.

Iar perioadele când regimurile ticăloşite, începând cu cel al lui Duca şi terminând cu comuniştii lui Iliescu, i-au vânat pe legionari ca pe fiarele sălbatice, au fost numite „prigoane”.

Anumite expresii din lucrările lui Codreanu s-au răspândit printre legionari, denumiri precum „mlaştina disperării”, „muntele suferinţei”, „inima bună”. Dar cel mai de răsunet expresie a fost „Omul Nou”, expresie pe care o folosea abuziv şi Nocolae Ceauşescu în „cuvântărili” sale, golind-o de conţinut, fiindcă niciodată comuniştii n-au ajuns să creeze eroi. Omul lor nou era o stârpitură reprezentat de secretarul de partid care nu avea decâr două griji: să nu fie înlocuit şi să-şi umple cât mai mult şi mai bine buzunarele. (Sunt desigur şi excepţii, dar ele sunt atât de rare, încât se neglijează).

Şi fiindcă am început cu bancurile, să termin tot în aceeaşi notă. Un secretar de partid merge în vizită la locuinta unui simplu membru. În hol spanzura o icoană a Mariei cu Pruncul. Secretarul întreabă, încruntându-se. Dar cu icoana asta ce-i? Nu-i icoană, tovarăşe. Asta este Mama şi copilul, baza familiei societăţii multilateral dezvoltate. Trec în bucătărie şi acolo, pe perete, îi întâmpină o reproducere după „Cina cea de taină”. Secretarul, arătând cu degetul: Dar asta ce-i? Tovarăşu secretar, este un tablou cu o şedinţă a Comitetului Oamenilor Muncii (Pe scurt, COM, pentru cine îşi mai aminteşte). Secreatarul înghite şi găluşca asta. În dormitor însă, dau peste un Christ pe cruce. Ei, acum ce mai zici de acest Christ? Tovarăşu secretar, zice omul indignat, ce Christ? Ăsta e Dan Grecu la inele!

Bancurile care ironizau regimul comunist spun multe despre felul în care românul se implica în „construirea socialismului”. El n-a luat în serios niciodată această ideologie strâină sufletului lui. Dar despre legionari n-au apărut şi nici nu vor apărea bancuri. Legiunea a fost o Mişcare tragică, dar extrem de pilduitoare de ce poate poporul român atunci când ia lucrurile în serios.

Să aveţi cu toţii Crăciun Fericit şi an nou cu sănătate.