Nu sunt lingvist…

Nu sint lingvist dar am petrecut o viata intreaga ‘in metadiscurs’, ca sa zic asa: adica, evaluind si judecind asupra discursului teoretic de o factura sau alta. Pot sa recunosc instantaneu fluturatul de diplome, apelul la autoritatea titlurilor, ‘moralizarea grandioasa’ de pe baza lor precum si neantul inspaimintator de desubtul lor. Acesta e cu atit mai izbitor cu cit vorbele de acoperire sint mai sunatoare.

Probabil ca nu mi-ar fi dat prin minte sa contest ‘teoria romanizarii’ si a ‘etnogenezei’ daca nu as fi descoperit intimplator cit de neglijente intelectual sint acestea fata de obiectii si indoieli legitime. Asa face orice teorie care devine dominanta si cvasi-consensuala, se leneveste inainte sa dispara (Thomas Kuhn). Cit despre tablele de la Sinaia, acesta este un caz revoltator de capitulare pe timp de 150 de ani a establishmentului academic romanesc nu doar de la deontologia profesionala, dar de la virtuti umane generice precum cinstea. Marturia lui Alexandru Vulpe, pe care se bazeaza azi teza falsitatii, nu are nici o valoare evidentiara ci doar pe cea a unui discurs complice si interesat de acoperire (el insusi a fost director la institutul de unde table s-au furat in voie). Teza autenticitatii, pe de alta parte, este sustinuta in principal de a. masivitatea industriala a resurselor necesare pentru producerea ‘falsului’, b. spectrul gigantic de competente necesare pentru a-l produce (de la istorie si lingvistica, incluzind aici inventarea plauzibila unei limbi necunoscute, trecind prin cele artistice si pina la metalurgie), c. lipsa oricaror indicii legate de triada criminalistica mobil-instrument-oportunitate.

In contrapunct la acest dezastru intelectual care tareaza subiectul, a fost o placere sa descopar munca dlui Florin Croitoru asupra tablelor de la Sinaia. Rareori gasesti ceva proaspat, autentic, precum munca dsale – si nu ma refer doar la spatiul intelectual romanesc. Pusa pe o baza epistemologica parcimonioasa, fara ipoteze nenecesare (adica speculatii precum ‘ce au facut romanii in Dacia’, ‘citi au fost’, ‘cit si citi au ramas’), cu o metoda simpla si usor de reprodus, ea da rezultate consistente intre aplicatii (nu doar tablitele, dar si Inelul de la Ezerovo). In rindul incercarilor de descifrare ale tablelor, care de care mai fantaste, munca dsale sta _singulara_. Doar o minte clara de inginer ar fi putut obtine asta. Si, pentru ca aici la dl. Coja este un mediu de ‘umanisti’ obisnuiti sa ia totul in raspar ma simt obligat sa clarific ca o spuna cu toata admiratia.
Sper ca dl. Croitoru isi va gasi timpul si energia sa sistematizeze observatiile si demersurile dsale intr-un studiu unificat. Nu cred ca va avea nici suport, nici prea mare ecou. Dar sint printre romani capete care, in timp, ii vor descoperi munca, tineri vor emula stilul ei si in final, lucrul bun va prevala.