Protocoalele Kogaionulu (12)

 

Proiectul Israelul în România mereu actual

 

§ 12. Aceste procedee şi practici, atât de incorecte, de necinstite, precum şi multe alte gesturi similare, nu pot fi în­ţelese decât din perspectiva unui adevăr extrem de neplăcut şi de grav: proiectul Israel în România nu a fost abandonat de liderii evreimii! În variante noi, adaptate la realitatea zilelor noastre şi la exigenţele viitorului previzibil, acest proiect vi­zează în continuare România şi Republica Moldova, ca teritorii de rezervă şi de refugiu, ca pe un teritoriu al cărui control politic şi economic evreii deja l-au dobândit după „evenimentele“ din 1989, urmând să şi-l consolideze şi să-l permanentizeze.

Există deja o înţelegere între guvernele României şi Israelului, semnată în 1994, prin care România este gata să ofere găzduire unui număr de 300.000 (trei sute de mii) de refugiaţi evrei din Israel. Cunoscute fiind ameninţările şi primejdiile cu care se confruntă statul Israel, este de înţeles că autorităţile israeliene îşi iau asemenea măsuri de prevedere. Ar fi in­con­ştienţi dacă n-ar proceda astfel. De asemenea, ni se pare corectă poziţia guvernului român, în cea mai bună tradiţie a omeniei româneşti!

Avem însă prea multe dovezi că strategii de azi ai iudaismului nu se mulţumesc cu atât şi-i implică pe români, ca victime, în planuri care nu mai au nimic acceptabil şi justificabil între oameni normali. Astfel, propagarea tezei holocaustului din România, din Transnistria, nu o putem considera o simplă eroare a unor istorici sumar informaţi. Această teză, învinuindu-i pe români de uciderea sălbatică a sute de mii de oameni, urmăreşte să introducă în mentalul românesc un sentiment de grea vinovăţie faţă de evrei, pentru a-i face astfel pe români să accepte mai uşor plata unor reparaţii materiale colosale, pentru evreii ucişi în holocaustul „românesc“, ca şi pentru averile evreieşti confiscate de autorităţi de la evreii ucişi.

Din păcate, avem motive să credem că acestă teză, falsă, mincinoasă, a participării românilor la Holocaustul antievre­iesc, urmăreşte deopotrivă să facă posibilă revenirea în România a unor importante contingente evreieşti, evrei pe care societa­tea românească să-i accepte fără nici o rezervă, cu sentimentul de căinţă pentru faptele părinţilor noştri, cu sentimentul că evreii, prin suferinţele îndurate de la români, şi-au dobândit drept de cetate pe pământul românesc! Această strategie produce semne şi dovezi tot mai vizibile, pe care conştiinţa publică românească nu le mai poate ignora! Dar nu va întârzia această strategie să producă în România şi reacţia de apărare, atât de normală şi de naturală, pe care însă ştim bine că se va găsi cine s-o taxeze drept anti-semitism! Un antisemitism inevitabil însă şi legitim, firesc, sănătos şi salvator, salutar. Un antisemitism la care suntem constrânşi de comportamentul perfid şi duşmănos al unor lideri evrei. Un anti-semitism care ne impune să facem tuturor cunoscută părerea noastră că nu merită să trăiască în România, ca cetăţeni români, nici unul dintre evreii care în toţi aceşti ani nu s-au învrednicit să manifeste public nici o reacţie, nici un gest, nici un cuvînt de delimitare, de respingere ori desolidarizare faţă de acuzaţiile ticălos de mincinoase pe care, în numele tuturor evreilor, liderii sionişti le-au pronunţat împotriva mareşalului Ion Antonescu şi a poporului român. România nu poate găzdui astfel de oameni care, prin tăcerea lor, se fac nu numai complici la minciuna, la calomniile şi diversiunile anti-româneşti, dar şi beneficiari ai proiectelor demente de subminare până la desfiinţare a neamului românesc, a statului român!