ANRE: Să înceapă urgent exploatarea gazelor din Marea Neagră, altfel va fi prea târziu!
România riscă să piardă o adevărată comoară şi miliarde de euro dacă nu se mişcă mai repede, o spune chiar un oficial al statului român.
„Nu ne permitem luxul să amânăm (…) Impactul asupra economiei ar fi uriaş”
Comoara despre care vorbim e reprezentată de gazele din Marea Neagră, iar vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, spune că producţia de gaze trebuie să înceapă în această zonă în maxim 2-3 ani de zile.
În caz contrar, va fi prea târziu şi nu vom mai putea scoate niciodată acele resurse, a declarat acesta, în cadrul unei conferinţe online pe tema tranziţiei energetice, organizate de FIC (Consiliul Investitorilor Străini).
Zoltan Nagy-Bege: „Nu ne permitem luxul să amânăm investiţiile în exploatarea gazelor din Marea Neagră, impactul asupra economiei ar fi uriaş.
Predicţia mea este că dacă nu începem exploatarea în doi, maximum trei ani, nu va exista niciodată o producţie de gaze în partea românească a Mării Negre.”
Motivul invocat de oficialul ANRE pentru această grabă: legislaţia europeană se schimbă foarte repede.
„Piaţa se schimbă şi mai repede, iar noi trebuie să putem reacţiona la fel de repede. Altfel, eforturile noastre vor fi tardive şi fără niciun rost”, a adăugat Zoltan Nagy-Bege.
OMV Petrom: Timpul nu este de partea noastră şi am rămas în urmă. 2021 este un an crucial
Şi conducerea OMV Petrom este de acord că „timpul nu este de partea noastră”. Prezentă la aceeaşi conferinţă, Christina Verchere, CEO-ul producătorului de petrol şi gaze, a declarat că 2021 este un an esenţial pentru producţia de gaze din Marea Neagră. Christina Verchere este şi vicepreşedinte al FIC.
„România este o ţară cu o vastă tradiţie în resursele energetice şi trebuie să joace un rol esenţial în tranziţia energetică, iar gazul natural are o importanţă deosebită.
De asemenea, cred că este nevoie de un context local favorabil. Timpul nu este de partea noastră şi am rămas în urmă. Aşa că 2021 este un an crucial”, a declarat şefa OMV Petrom.
România va depinde din ce în ce mai mult de importuri, fără gazele din Marea Neagră, a indicat aceasta.
„Este vorba de securitatea energetică. Importurile vor creşte până la 40% până în 2030. Timpul este esenţial. Putem aduce gaze, dar vom plăti taxe în alte ţări, angajaţi în alte ţări. Investiţiile în Marea Neagră aduc beneficii uriaşe ţării: locuri de muncă, efecte multiple.
2021 este un an absolut crucial. Trebuie să vedem cadrul legal în vigoare pentru a putea dezvolta aceste proiecte, la fel şi regimul fiscal”, a mai spus Christina Verchere.
Sursă foto: Dreamstime
De acord cu Domnul Pixelu.
Plus, poluarea chimica si sonora de la exploatare va afecta grav ecosistemul Marii Negre si a Deltei Dunarii.
Gazele din Marea Neagră stau bine în … Marea Neagră, pentru timpurile când nu vom mai face parte din mizeria intitulată diversionist Uniune. Populația României nu are niciun avantaj dacă consumă propriile gaze. Le va plăti cu același preț ca pe cele provenite din importuri. Statul român nu poate să furnizeze gaze românilor sub prețul de referință stabilit de UE, acesta fiind prețul cu care Rusia exportă gazele. Orice vânzare sub prețul de referință este considerată ajutor de stat și este interzis conform cutumelor UE, excepție făcând ajutoarele de stat acordate firmelor private străine.
Ce spune ungurul de la ANRE și membra Aspen de la OMV este nutreț pentru creduli.
De acord.
Plus poluarea sonora si chimica de la exploatare va afecta grav ecosistemul Marii Negre si al Deltei Dunarii.