Amintiri de senator (1992-96) (1)

 

 

 

“Nimeni nu ne împrumută, nimeni nu ne acordă credite, fără să ne pună condiții”

 

Intervenție în Senat, toamna anului 1992, pe marginea raportului prezentat de Theodor Stolojan, în calitatea sa de fost prim ministru.

 

*

*

 

Domnul Oliviu Gherman:

 

Are cuvântul reprezentantul PDAR. Aveți în total 10 minute.

 

Domnul Ion Coja:

 

Nu pot să încep decât prin a vă mărturisi că timpul scurt rezervat PDAR-ului în comparație cu FDSN-ul mă aduce în situația de a regreta, pentru prima oară, că nu sunt în partidul dumneavoastră. Sper să fie și ultima oară.

 

Domnul Oliviu Gherman:

 

Nu vă supărați, timpul este proporțional cu numărul de senatori. Cred că a fost rezonabil distribuit și, de fapt, proporțional cu numărul senatorilor PDAR ar fi trebuit să vă acordăm exact 3 minute. Apropo de aluzie. Scuzați, asta o trec în timpul meu, nu al dumneavoastră!…

 

Domnul Ion Coja:

 

În legătură cu cele discutate ieri, în primul rând țin să-i mulțumesc domnului prim-ministru pentru răspunsul foarte tranșant, sincer și aș zice eu chiar curajos pe care l-a dat întrebării cu privire la realitatea agresiunii financiare la care este supusă România. Domnia sa a spus foarte clar: “Nimeni nu ne împrumută, nimeni nu ne acordă credite, fără să ne pună condiții”. Și acest lucru cred că trebuie bine memorat de noi, legiuitorii, și să fie și bine cunoscut de țară, drept care invit televiziunea să facă publică, în mod apăsat, această secvență în care domnul prim-ministru afirmă acest lucru extrem de dureros pentru ceea ce se întâmplă și pentru ceea ce ne așteaptă. Firește că a pune condiții atunci când împrumuți pe cineva este și un gest firesc. Și nu mă îndoiesc că există și condiții acceptabile, de genul celor pe care o instanță financiară mondială le pune unor țări în care, nu rareori, creditele acordate au fost depuse în bănci elvețiene, în cont personal, cum s-a întâmplat în Africa și-n alte țări.

Asemenea condiții sunt acceptabile, dar mi-e teamă că se pun condiții mai puțin acceptabile și cred că este cazul să fim cât se poate de transparenți în această privință și să fie făcute cunoscute aceste condiții întregii țări, pentru că asemenea condiții inacceptabile, nu numai umilitoare, dar și destabilizatoare pentru țară, ni s-au mai pus nouă în istorie. Și nu amintesc decât de un eveniment legat de asemenea practici: asasinarea lui Ion Gheorghe Duca. E foarte legată de practica aceasta de a se acorda credite condiționate, cu condiții inacceptabile din multe puncte de vedere. Ion Gheorghe Duca a acceptat asemenea condiții și, sărmanul, a plătit.

L-am întrebat pe domnul prim-ministru dacă nu crede că e cazul – aceasta fiind situația – să ne apărăm prin legiuire specială. Constituția nu pomenește nimic. Ne declară suverani, în articolul 1, pe care l-a citat domnul senator Dijmărescu, dar eu cred, domnule senator, că, după ce s-a acumulat o datorie de trei miliarde, suntem mai puțin suverani ca atunci când nu aveam această datorie. E un lucru sigur acesta.

Această situație mă face să-mi aduc aminte că în 1989 Marea Adunare Națională a Republicii Socialiste România, dați-mi voie să-i dau acest titlu în întregime, votase o lege – nu știu din inspirația cui venise această lege – care prevedea apărarea țării față de asemenea situație. E timpul să ne întrebăm: de ce acea lege a fost printre primele abrogate în 1990, într-un moment în care aveam excedent financiar în buget, nu aveam nevoie să cerem credite și totuși ne-am grăbit să abrogăm această lege?! Abrogarea aceea s-a făcut într-un pachet de legi abrogate toate într-un chip ciudat, cum a fost și abrogarea Legii privind ocrotirea patrimoniului cultural național, o lege foarte bună și care ne-a costat extrem de mult, și am abrogat-o numai așa, pentru că se făcuse o revoluție și trebuia să aruncăm peste bord tot ceea ce semnase Ceaușescu. Un asemenea comportament, l-aș numi afro-asiatic, pentru a înțelege gestul revoluționar, ne costă în continuare.

Aici s-a făcut o propunere, s-a lansat o idee, de fapt circulă și-n presă, și anume că nu putem vorbi de Guvernul Stolojan fără a face joncțiunea cu Guvernul Roman și a spune că, de fapt, e aceeași guvernare. A fost numită chiar și o guvernare de incompetenți, dar nimeni nu este vinovat că e incompetent, vinovat e cel care pune incompetenți să aibă responsabilități care-i depășesc. De aceea, mă întreb de ce, dacă găsim atâtea culpe guvernării Roman – Stolojan, nu amintim și de domnul Iliescu, care a învestit cu atâta încredere pe cei pe care noi îi considerăm incompetenți.

S-au făcut mari greșeli și cred că perioada care trebuie analizată propriu-zis este perioada de până la 20 mai. Atunci s-a făcut jaful și distrugerea țării! Am amintit acele legi abrogate. Atunci s-a instituit și renunțarea la protecția economiei naționale, atunci s-au făcut acele importuri iresponsabile de lână, de grâu, care au descurajat producția națională, atât în agricultură cât și în industrie. Este limpede că acele importuri s-au făcut într-un mod necinstit. Faptul că nu putem dovedi cum s-au mituit acele afaceri, că nu putem puna mâna pe banul băgat în buzunarul demnitarului care a semnat acele credite nu înseamnă că trebuie să ne considerăm în afara unei soluții posibile. Soluția este foarte la îndemâna noastră. Cine a semnat asemenea acte, dacă nu este un infractor, este în orice caz un incompetent și trebuie îndepărtat din orice funcție de răspundere. Măcar atâta, cu atât să plătească, dacă nu în mod penal. Măcar pe linia administrativă și profesională să fie scoși pe ușă afară. (Rumoare în sală).

Cu regret înregistrez faptul că în toamna aceasta s-au însămânțat două milioane de tone de grâu – cu chiu cu vai – și acest lucru este considerat un succes.

Mă simt obligat să-mi aduc aminte că în țara asta se semănau iarna 3,5 milioane hectare. (Rumoare în sală).

Aceasta spune destul de mult despre felul în care se desfășoară lucrurile la noi.

Domnul Dijmărescu a încercat să ne explice că totuși lucrurile merg mai bine chiar decât le-a prezentat Guvernul. Pentru mine este surprinzător să aud o asemenea pledoarie, inclusiv o critică a dirijismului făcută cu atâta ardoare.

Domnilor,

Luați aminte, nu mai departe la cei care vă sunt model: America și Piața Comună! Se întâlnesc și se ceartă între ei pentru a stabili prețul la produsele agricole. Asta nu înseamnă dirijism? Unde este jocul liber al pieții în stabilirea acestor prețuri? Nu există, stimați domni! Piața liberă funcționează atunci când le convine! Și așa e normal, într-un stat lași să funcționeze piața liberă atâta timp cât lucrurile se desfășoară într-o stare de normalitate; dar în situația în care ne aflăm noi, atât de anormală, nu putem să ne jucăm de-a democrația, de-a libertatea economiei și a prețurilor, plătind pentru aceasta cu scăderea nivelului de trai, atât de dramatică, pe care o înregistrăm.

 

Domnul Oliviu Gherman:

 

Domnule senator,

Sunt obligat să vă spun că grupul dumneavoastră mai are un minut în total.

 

Domnul Ion Coja:

 

Atunci îngăduiți-mi să mai spun o vorbă despre felul în care domnul ministru Maiorescu a pomenit de drepturile omului, incluzând aici și dreptul la avort.

Nu există așa ceva, domnule ministru!

Ca biolog, trebuie să știți că între drepturile individului și drepturile speciei primează drepturile speciei. Iar dreptul de care ați vorbit dumneavoastră este de luat în seamă în măsura în care nu afectează dreptul naționalității, al națiunii române, de a rămâne în istorie. În momentul de față, prin ce se întâmplă din punct de vedere demografic, este afectată, este pusă în primejdie condiția noastră ca popor, ca națiune, ca factor de istorie în această lume minunată.