NOUA ORDINE IMPERIALA
1 comentariu / 527 vizualizări / 14 decembrie 2019
La trei ani şi jumătate de la votul pentru Brexit, din 23 iunie 2016, britanicii au plebiscitat ieşirea din UE şi pe carismaticul lor prim-ministru Boris Johnson. Boris Johnson e de-acum cel mai puternic lider european, cu un mandat de cinci ani în faţă. Parlamentarii agăţaţi de interese corporatiste interne şi externe, susţinători ai rămânerii în UE, au fost măturaţi la alegerile anticipate din 12 decembrie. Johnson e fostul primar al Londrei (2008-2016), student şi absolvent de Eton şi Oxford (mari şcoli ale aristocraţiei de merit din Regatul Unit), unde a făcut studii clasice, şi reprezentant al Partidului Conservator în Parlamentul britanic din 2015. Fost ziarist şi editorialist, noul „ţar” Boris al Regatului Unit, încă tânăr (55 de ani), e mai şcolit, mai cultivat decât toată clasa politică britanică şi europeană. Asta împotriva propagandei globaliste, care vrea să ni-l livreze ca pe un excentric rudimentar, confuz şi campion al gafelor.
E clar deja pentru toată lumea, mai ales pentru noua Comisie Europeană, condusă de germana Ursula von der Leyen, că UK îşi va recăpăta libertatea de mişcare faţă de imperiul european, aflat în criză profundă, criză datorată în primul rând ficţionalei monede unice, euro. De altfel, se discută de ceva vreme posibilitatea de a inventa o nouă monedă, NEURO, un euro pentru Nordul Europei, condus, bineînţeles, de Germania. Redevine deci Marea Britanie un stat-naţiune ? Mult mai probabil, ea redevine ce a mai fost, redevine imperiu. Relaţiile ei cu Commonwealth-ul nu au fost abandonate niciodată, ele se bazează însă în mod esenţial nu pe armată, ci pe comerţ, afaceri, economie şi, mai ales, pe finanţe. Londra şi al său City au toate şansele să crească vertiginos după o scurtă perioadă de derută, nu chiar atât de profundă pe cât şi-au dorit propaganda globalistă şi Comisia Europeană.
În Franţa, grevele şi manifestaţiile în curs împotriva reformei sistemului de pensii, care se orientează spre uniformizare şi capitalizare, se adaugă protestelor organizate de deja faimoasele „Gilets jaunes”, care au ajuns la a 57-a săptămână, adică mai mult de un an. Mulţi experţi prevăd o încheiere destul de apropiată a carierei tânărului preşedinte Emmanuel Macron, un neoliberal anacronic într-o lume care tocmai renunţă la neoliberalism şi se întoarce la rolul fundamental, încă de nedepăşit, al statului. Deşi este considerată principalul partener al Germaniei la conducerea noului imperiu european, după Marea Britanie, Franţa ar putea proceda la un „Frexit” care riscă să arunce în aer toată construcţia UE de azi. Va fi Franţa următoarea ţară majoră care va ieşi din UE ? Ca şi Marea Britanie, Franţa are urgentă nevoie să se întoarcă la conducerea fostului şi viitorului său imperiu. Dacă şi Franţa va abandona până la urmă UE, va putea UE continua ? Fără îndoială, dar vom avea, de fapt, Germania Magna, Germania Mare, pe care ar fi putut-o realiza şi Adolf Hitler dacă ar fi fost sănătos la cap. În acest caz, ca şi în prima parte a celui de-al doilea război mondial, România va cădea cu totul în curtea din spate (backyard) a Germaniei şi a Austriei (Hinterhof), ceea ce se şi anunţă prin realegerea lui Klaus Iohannis din noiembrie 2019.
Prin diminuarea influenţei globale a SUA (cândva Fukuyama vorbea de „sfârşitul istoriei”, dar în favoarea SUA, evident – liberalism planetar, adică aşa-numita pax americana), fostele şi noile imperii se aliniază la start pentru istoria următorilor 50 de ani. În afară de SUA, China şi Rusia, vor reveni şi fostele imperii Marea Britanie şi Franţa, şi nu e exclus să se trezească şi Spania, pentru că şi Madridul e capitala unui fost imperiu, cel de limbă spaniolă. Lumea multipolară, cu 6-7 centre sau chiar mai multe, pare să renască. Pe lângă Olanda şi Portugalia, la rândul lor foste imperii, par să devină noi centre „imperiale” şi Brazilia, Africa de Sud, Turcia, poate şi Israelul. Va fi noua organizare de tip imperial o formă de tranziţie spre satul global de mâine, cu al său guvern mondial ? Rămâne de văzut şi de trăit. Deocamdată, au apărut două noi mari imperii deja recunoscute, China şi Germania, de o formulă diferită de cea clasică, un nou tipar, în principal economic, dar imperii care pot deveni mâine şi militare. Germania şi China sunt deja exportatori substanţiali de armament.
Ţările şi naţiunile mai mici vor încerca „mici antante” (precum aceea realizată cândva de Titulescu) sau vor intra cu totul sub cupola „protectoare” a unui imperiu sau a două imperii. În ceea ce priveşte România, rămasă încă patetic la orizontul aderării la NATO şi la UE (ambele în descompunere accelerată – vezi declaraţiile recente ale lui Emmanuel Macron şi Brexitul), cu o clasă conducătoare imatură şi foarte dispusă la a se pune în serviciul altora, lucrurile stau azi cât se poate de rău. Lamentabil chiar. Vişegradul, care a fost promovat iniţial de Papa Ioan Paul al II-lea şi de Vatican, şi are deci un fundament catolic, nu ne este din această cauză accesibil. Ne rămâne doar o apropiere bilaterală de Polonia sau chiar de Ungaria, ca să nu mai vorbim de fraternitatea ortodoxă cu Bulgaria, Grecia şi Serbia, toate aceste ţări lovindu-se de presiunile imperiilor vecine, Germania şi Rusia. Dar cine e azi capabil în România să impună o politică externă în interes naţional ?
După ce se vor fi reaşezat cele două mari naţiuni vestice, cea franceză şi cea britanică, vom putea reface, poate, alianţele tradiţionale pe care ne-am sprijinit atât de mult în secolul al XIX-lea, la naşterea Regatului României. În interesul lor, dar până la urmă un interes care concorda cu al nostru. (Petru Romoşan)
Comenteaza