Profesorul Norman Finkelstein este specialist în ştiinţe politice, a absolvit studiile la Binghamton University şi şi-a obţinut doctoratul la Princeton University. A predat la Brooklyn College, Rutgers University, Hunter College, New York University şi, mai recent, la DePaul University, în Statele Unite. Specialitatea care l-a consacrat este conflictul israeliano-palestinian şi impactul politic al Holocaustului. Dubla calitate de evreu şi de fiu al unor supravieţuitori ai Holocaustului nazist a avut un cuvânt greu de spus în privinţa parcursului său intelectual. Atât de greu încât nu ne putem sustrage exclamaţiei: “nothing business, just personal!” Nu ne este dat prea des să găsim printre intelectualii contemporani pe cineva care aliază studiul şi raţiunea cu conştiinţa!
Teza lucrării The Holocaust Industry este aceea că „Holocaustul” despre care se vorbeşte este o reprezentare ideologizantă, aflată la mare distanţă de holocaustul nazist. Semnificaţiile promovate susţin scopuri politice şi sociale importante. Graţie acestei imagini intens retuşate, un stat cu un număr impresionant de lezări ale drepturilor omului pozează în stat-victimă. Concomitent, minoritatea prosperă evreiască din USA a obţinut şi ea statutul de victimă. Atât Israelul cât şi evreii din lume obţin astfel imunitatea la criticile de orice fel. Scopul acestei masive puneri în scenă a fost justificare politicii criminale a statului Israel si a susţinerii USA pentru această politică. În mâna unor regizori, Holoshowul s-a transformat într-un spectacol public, iar campania în urma căreia s-au extorcat bani din Europa pentru victimile Holocaustului a redus dimensiunea morală a martiriul lor la nivelul casinoului de la Monaco.
Eveniment istoric la mezat
Dacă este să vorbim în termeni de eficacitate propagandistică, în USA holocaustul evreilor din al doilea război mondial este o referinţă istorică mai bine asimilată de către cetăţeni decât Pearl Harbour, războiul de secesiune sau bombardarea Hiroshimei. Or, până în anii ‚60 foarte puţine lucrări apăruseră pe această temă în întreaga lume. Atunci când Raul Hilberg a publicat The Destruction of the European Jews, a făcut eforturi intense în această direcţie, fiind dezavuat din numeroase direcţii, inclusiv ştiinţifice. În congresele evreieşti nu se discuta acest episod al istorie. Explicaţia standard este cea a traumatizării evreilor, care nu au vrut să discute despre aceasta. Or, în realitate, spune Norman Finkelstein, unii supravieţuitori voiau să vorbească, dar americanii nu erau interesaţi să-i asculte.
Realitatea este însă alta: tăcerea reprezentanţilor minorităţii evreieşti în USA se datora pe de o parte dorinţei de a se infiltra în eşaloanele superioare ale puterii americane, iar pe de altă parte alierii acestei minorităţi cu Germania denazificată împotriva URSS în timpul războiului rece. Scoaterea pe tapet a holocaustului risca să izoleze minoritatea evreiască din America. A mai existat o percepţie care lega tema anti-nazismului de cea a pro-comunismului, iar epoca era cea a vânătorii de vrăjitoare. De aceea, organizaţiile evreieşti din SUA au evitat cu obstinaţie tema holocaustului. Este legitim deci să ne întrebăm: cum este cu putinţă ca acest eveniment mega-prezent în zilele noastre, Holocaustul, să fie aproape absent de pe scena publică americană timp de 20 de ani?
Totul s-a schimbat peste noapte, cu războiul israeliano-arab din iunie 1967 (când Israelul, aliat cu Marea Britanie şi Franţa, a atacat Egiptul lui Nasser). De ce atunci? Explicaţia oficială: izolarea extremă şi vulnerabilitatea Israelului în timpul războiului a revigorat memoria persecuţiilor naziste. Lucrurile nu sunt niciodată atât de simple pe cât le zugrăveşte propaganda: Israelul a devenit la scurtă vreme un proxy al USA în Orientul Apropiat, pe măsură ce Siria şi Egiptul se îndreaptă spre o direcţie independentă. Propaganda a construit imaginea unui stat minuscul care stă în linia întâi, ţinând piept hoardelor de arabi barbari. Şi, spre deosebire de soldaţii americani în Vietnam, israelienii nu se lasă umiliţi de cei din Lumea a Treia.
Cât de intense au fost transformările? Inimaginabile. Norman Podhoretz, editor la Commentary, periodic al evreilor american, îşi aminteşte că după iunie 1967 Israelul devine „religia evreilor americani”. Chiar despre un comportament de tip new age este vorba: Lucy Dawidowicz, decana literaturii despre Holocaust, scrisese în 1953 că Israelul nu poate cere reparaţii de la Germania, în vreme ce refuză să-şi recunoască responsabilitatea pentru soarta palestinienilor: „Morala nu poate fi atât de flexibilă.” După 1967, tot ea devine un susţinător necondiţionat al Israelului, pe care-l numeşte „modelul prin excelenţă a imaginii ideale a evreului în lumea modernă.” O adevărată schimbare la faţă.
Adevărul conţine, în astfel de chestiuni, o doză sănătoasă de cinism. Holocaustul este resuscitat pentru a proteja Israelul. Există un paralelism: cu cât Israelul devine mai izolat pe scena internaţională, cu atât mai mult discursul despre Holocaust devine mai omniprezent. Ca armă propagandistică, Holocaustul se dovedeşte perfect pentru a dezamorsa criticile la adresa Israelului. Exact în perioada în care Holocaustul era cel mai prezent în mintea conducătorilor americani (primii 25 de ani după război), Statele Unite au susţinut cel mai puţin Israelul. În ciuda a ceea ce s-a afirmat ulterior, Israelul nu a atras atenţia americanilor cât timp a fost slab şi vulnerabil, ci după ce s-a dovedit a fi o forţă. Ceea ce a schimbat lucrurile a fost deci strict propagandă.
Norman Finkelstein consideră că eşafodajul mediatic al Holocaustului merge mână în mână cu acuzaţiile nefondate de antisemitism. Oricât s-ar vorbi despre antisemitism, în SUA identitatea evreiască este departe de a fi un handicap: venitul pe cap de locuitor este aproape dublu în cazul evreilor faţă de cel al non-evreilor; şaisprezece din cei patruzeci cei mai bogaţi americani sunt evrei; 40% din laureaţii Nobel din USA sunt evrei; asemenea 20% din profesorii marilor universităţi; precum şi 40% din deţinătorii marilor firme de avocatură. Philip Roth spune că ceea ce moşteneşte un copil evreu nu este: „un cod juridic, un ansamblu de cunoştinţe sau o limbă, nici, în cele din urmă, un zeu… ci un tip de psihologie, care se poate rezuma în trei cuvinte: evreii sunt superiori.” Holocaustul a fost reversul poveştii de succes a evreilor în secolul XX, şi a servit drept cauţiune pentru elecţiunea lor divină.
Ininteligibil, neinteligibil, non-inteligibil
Două dogme susţin construcţia ideologică a Holocaustului: a) Holocaustul este un eveniment unic; b) Holocaustul este apogeul urii iraţionale a goymilor împotriva evreilor. Interesant este că niciuna dintre aceste dogme nu apare în vreun discurs susţinut înainte de 1967, nici în vreo lucrare erudită elaborată pe această temă. Desigur, fiecare eveniment este unic, fie şi prin coordonatele spaţio-temporale. Însă fiecare eveniment face parte concomitent dintr-o grupă, prin elementele de asemănare. Holocaustul, în schimb, are în singularitatea sa un element absolut decisiv. Punctele sale în comun cu alte genociduri sunt privite ca fiind nesemnificative. Rezultatul acestor mutaţii este plasarea Holocaustului deasupra tuturor clasificărilor.
De la unicitatea Holocaustului se ajunge lejer la ideea că Holocaustul nu poate fi perceput raţional. Holocaustul este unic pentru că este inexplicabil, şi este inexplicabil pentru că este unic. Furnizorul acestor elucubraţii este Elie Wiesel, care afirma că Holocaustul „este în afara, dacă nu dincolo de istorie”, „sfidează cunoaşterea şi descrierea”, „nu poate fi nici explicat, nici vizualizat”, „nu poate fi nici înţeles, nici transmis”, marchează „distrugerea istoriei”. Marele-preot-supravieţuitor propăvăduieşte incomunicabilitatea Holocaustului, ceea ce nu-l împiedică să perceapă onorarii de 25.000 $ pentru discursuri despre Auschwitz. Or, nu întotdeauna şi nu toţi evreii au acceptat aceste teze: Ismar Schorsch, cancelar al Seminarului Teologic Evreiesc, ridiculizează propaganda ţesută în jurul Holocaustului, pe care o califică drept „versiunea seculară detestabilă a ideii de popor ales”.
Demne de reflecţie sunt şi cuvintele Hannei Arendt referitoare la exagerările teoriei „eternului anti-semitism”: „Dacă este adevărat că umanitatea a insistat în asasinarea evreilor timp de mai mult de 2000 de ani, atunci uciderea evreilor este ceva firesc, şi chiar omenesc, ura faţă de evrei fiind justificată dincolo de orice argument. Aspectul cel mai surprinzător al acestei explicaţii este că a fost adoptată de foarte mulţi istorici neutri şi încă de un şi mai mare număr de evrei.” Scriitoarea Cynthia Ozick enunţă această teză a anti-semitismului fără vârstă: „Lumea vrea să-i elimine pe evrei. Lumea a vrut întotdeauna să-i elimine pe evrei.” Dacă lumea a vrut asta, răspunde Norman Finkelstein, e de mirare că evreii încă mai există – şi, spre deosebire de mulţi alţii, iar acesta este cel mai puţin lucru care poate fi spus, nu mor de foame.
Antisemitismul serveşte statului Israel, care devine singura protecţie în faţa următorului acces al antisemitismului. Evident, orice atac sau defensivă în faţa statului Israel este tot opera antisemitismului. Dogma dă un cec în alb Israelului: dacă goyimii vor neapărat să-i asasineze pe evrei, aceştia se pot apăra aşa cum vor ei. Toate mijloacele intră neapărat la capitolul legitimă apărare. Scriitorul israelian Boas Evron consideră că tezele despre Holocaust: „revin la a provoca deliberat o paranoia… Această mentalitate scuză dinainte orice comportament inuman provocat non-evreilor, pentru că mitologia dominantă declară că toate popoarele au colaborat cu naziştii la distrugerea evreilor, de unde se deduce că totul este permis evreilor în relaţiile cu celelalte popoare.”
Dogma Holocaustului acordă evreilor absolvirea de tot ce ţine de trecut, şi-i imunizează împotriva oricărei cenzuri a prezentului. Dacă cineva încearcă să explice antisemitismul prin comportamentul evreilor, acel cineva se face vinovat, fireşte, de antisemitism. Evreii sunt pur şi simplu nevinovaţi. Dacă Holocaustul a marcat apogeul urii milenare a goyimilor împotriva evreilor, persecuţia non-evreilor în timpul Holocaustului este pur accidentală iar persecuţia non-evreilor în timpul istoriei este întâmplătoare. Norman Finkelstein nu face economie de cuvinte când vine momentul condamnării acestor inepţii: „Cea mai mare parte a literaturii asupra soluţiei finale a lui Hitler, care se învârste în jurul dogmelor esenţiale ale Holocaustului, n-are nicio valoare ştiinţifică. De fapt, domeniul Holocaustului este plin de absurdităţi, ca să nu spunem de fraude pur şi simplu.”
Holocaustul este organizat ca o religie. Are dogme inatacabile. Are un mare preot, în persoana lui Elie Wiesel. Centrul cultului Holocaustului este Memorialul Holocaustului de la Washington, un loc foarte interesant, pentru că nu există niciun muzeu care să comemoreze crimele americanilor de-a lungul istoriei, nu puţine. Norman Finkelstein se întreaba în treacă cum ar reacţiona aceştia dacă Germania ar dedica un muzeu nu genocidului nazist, ci sclaviei în Statele Unite sau exterminării amerindienilor. Sau, adăugăm noi, crimelor americane din Nicaragua, Panama, Granada, Iraq, Vietnam, Cambodgia, Laos. Sau un muzeu al loviturilor de stat organizate de americani în profitul corporaţiilor americane. Sau un muzeu al tuturor dictatorilor lumii sprijiniţi de administraţia americană şi împrumutaţi de organizaţiile mondiale care reprezintă interesele Casei Albe, până la sufocarea popoarelor care au trebuit să-i suporte. Multe, multe muzee rămân neconstruite încă.
Bani pentru suferinţă. Mulţi bani. Miliarde. Alte noi miliarde
Dornici să primească despăgubirile plătite de Germania, mulţi evrei s-au prezentat ca supravieţuitori ai lagărelor naziste. „Dacă sunt aşa de mulţi supravieţuitori, întreba mama lui Norma Finkelstein, atunci pe cine a mai omorât Hitler?” Chiar aşa, dacă soluţia finală era o exterminare unică, industrială, super-eficace, cum se face că atât de mulţi evrei au supravieţuit, gata să fie despăgubiţi? Mulţi specialişti au pus în dubiu mărturiile supravieţuitorilor evrei. Minciună clasică: Elie Wiesel povesteşte că la ieşirea din Buchenwald, la vârsta de 18 ani, a putut citi Critica raţiunii pure în idiş. În prealabil, afirmase că ignora complet limba idiş. Desigur, nici faptul că lucrarea lui Immnanuel Kant nu fusese niciodată tradusă în idiş n-a putut constitui un impediment major.
Treptat, definiţia supravieţuitorilor Holocaustului s-a extins, întâi la cei care n-au trecut prin lagărele naziste, dar ar fi putut să treacă, apoi la cei care au avut rude victime în lagărele naziste. În câteva etape, accepţiunea s-a extins atât de mult încât aproape orice evreu este un supravieţuitor al Holocaustului. Pe acest temei, au putut fi pretinse noi şi noi compensaţii financiare. Pe lângă profitul politic adus statului Israel, afacerea reparaţiilor băneşti explică mai bine decât orice industria Holocaustului. După război, în 1950, fără presiuni exterioare Germania a angajat negocieri cu asociaţiile evreieşti şi a plătit despăgubiri de aproape 60 de miliarde de dolari. După războiul din Vietnam, care aruncase această ţară într-o ruină indescriptibilă, preşedintele american Jimmy Carter a refuzat să plătească cea mai mică daună, afirmând că „distrugerile erau reciproce”.
Somaţi la începutul anilor 90 să returneze banii din conturile evreilor victime ale războiului, bancherii evrei prezintă 32 de milioane de dolari din 730 de conturi. Suma este respinsă ca fiind insuficientă. Campania de teroare mediatică desfăşurată ulterior se baza pe observaţia că băncile nu vor publicitate negativă. Campania a fost alcătuită dintr-un ansamblu de adevăruri şi de supoziţii, de fapte şi de invenţii, de aceea mulţi elveţieni consideră că ţara lor a fost victima unei conspiraţii internaţionale. În final, campania s-a lansat în injurii la adresa elveţienilor, multe dintre acestea semănând ciudat cu cele pe care antisemiţii le-au proferat la adresa evreilor. În final, elveţienii au acceptat să plătească, în august 1998, suma de 1,25 miliarde de dolari. Interesant este că şi Statele Unite au refuzat intrarea refugiaţilor evrei, dar nimeni nu s-a gândit să le ceară reparaţii financiare. Iarăşi, negrii americani n-au fost niciodată despăgubiţi pentru secolele de sclavaj.
Întrebare: Dar ce s-a întâmplat cu banii evreilor din Europa depuşi în băncile americane, şi care n-au supravieţuit Holocaustului? Mister total. Americanii au fost de acord să plătească 500.000 de dolari cu acest titlu. Aceeaşi tăcere pluteşte şi în legătură cu proprietăţile evreilor europeni cumpărate în Palestina înainte de 1948, precum şi cu banii depuşi de victimele Holocaustului în băncile evreieşti din Palestina. Nicio despăgubire nu li s-a acordat vreodată.
A urmat Germania, unde s-a intentat un proces industriei private germane, reclamându-se despăgubiri de 20 de miliarde de dolari. Or, Germania mai plătise odată despăgubiri. Ţărilor din fostul bloc sovietic (deci inclusiv României) li s-a cerut, fără nicio publicitate, să returneze toate proprietăţile evreieşti de dinainte de război, sau să plătească indemnizaţii. Plata acestor despăgubiri a fost o condiţie eliminatorie pentru intrarea în Uniunea Europeană, NATO şi Consiliul Europei. Complicitatea Congresului american a fost esenţială în această extorcare. Istoricul israelian Ilan Pappe spune că, atunci când Israelul a început negocierile privind reparaţiile germane, ministrul afacerilor externe de atunci, Moşe Şarett, a propus despăgubirea refugiaţilor palestinieni. Această propunere a rămas literă goală.
Concluzie
Norman Finkelstein nu se înşală atunci când vorbeşte depre Holocaust ca despre o industrie. Esenţial pentru o industrie, spre deosebire de manufacturi, este mass production, şi avem toate caracteristicile. În afara muzeelor dedicate Holocaustului, şaptesprezece state impun Holocaustul ca obiect de studii în şcoli, şi multe universităţi au catedre dedicate acestui eveniment. Se estimează la 10.000 numărul studiilor universitare consacrate soluţiei finale nazistă. În New York Times apare un articol despre Holocaust săptămânal. Comparativ, în Europa a apărut o singură carte despre cei zece milioane de africani care au murit între 1891 şi 1911 în Congo din cauza lăcomiei europene pentru cauciuc şi fildeş.
În ce ne priveşte, ca români, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm care au fost costurile ascunse ale aderării României la NATO şi UE. Putem doar presupune că nici ţara noastră nu a scăpat acestui tăvălug al despăgubirilor, nu ştim nimic sigur, sau poate nici măcar n-am achitat întreaga notă de plată. Fireşte, n-are rost să ne întrebăm retoric de ce n-a existat nicio dezbatere publică pe această temă, sau de ce guvernanţii din întreg spectrul politic ne-au ascuns dimensiunea reparaţiilor pe care România le-a plătit Israelului. Aici cunoaştem răspunsul: s-a dorit evitarea unei reacţii iraţionale, viscerale, de antisemitism.
Titlu complet: The Holocaust Industry. Reflections on the Exploitation of the Jewish Suffering
Editura: Verso
Anul apariţiei: 2001
160 pagini
ISBN: 978-1859843239
Radu Iliescu
Ano draga, nu ne lasa ei in pace. Vin in casa noastra sa ne dicteze ce si cum sa gandim, ce sa cantam si ce politica sa facem.
nu mai aruncati vorbe grele in evrei . sunt oameni ca noi toti ,dumnezeu ne a facut sa fim egali sa ne ajutam si sa ne iubim . ei au fost casapiti de nazisti si copiii lor la fel . nemeni nu merita asa ceva. au fost vanati pentru ca existau , si nu era vina lor .acum multa lume ii critica de parca altii nu ar avea nicio vina. in afara de evrei ceilalti sunt buni si credinciosi? fiecare avem pacatele noastre. sunt tot oameni ca si noi . lasati i in pace
să ne lase ei în pace! Capisci?
Ioane ai dreptate in ceea ce spui.Insa Germania plateste bani pentru refugiatii romani din Ardealul de nord,deci o minima despagubire exista.
Evident ca trebuie mai mult,si ca la Ip si Trasnea,trebuie rudele recompensate de statul maghiar cu sume in euro.
Insa vad mai jos un comentariu a lu unu miki cohen.Bai,tu habar nu ai ce vorbesti,argumentele tale sunt fabricate,si anti-romanesti.
Nu meriti in fond nici macar sa fi bagat in seama,sa-ti fie rusine obrazului ca imi jignesti poporul si Tara.Stai in israel si taci din gura,sa-ti fie rusine!
cum se face că Ungaria nu e obligată să plătească pentru crimele făptuite contra romanilor în periaoda 1940-1944? Nici comunitatea ungurească din România? Că membri acesteia au perticipat la ucideri de români? Nici măcar scuze nu au prezentat, ba-şi onorează criminalii pe teritoriul României. normal, cu acordul guvernanţilor romani. Că aşa e la noi. Ba, ungurii au ajuns conducători ai Romaniei. Ce să mai zicem de Rusia moştenitoarea URSS?
Pacat ca nu si-a dus Hitler treaba pana la capat. Daca ar fi reusit sa extermine toata jidanimea, lumea ar fi scapat de aceasta raie nenorocita!
Sper ca omenirea sa aiba o a doua astfel de ocazie !!!
…..campionii minciunii, ,,regii,,mistificarilor, sangerosi,purtatori ai microbului de,,popor ales,,de cand sunt consemnati istoric,au dus un razboi ascuns, sau la vedre, impotriva tuturor celorlalte semintii,pentru a le subjuga economic,a le spolia de tot ce le fac traiul opulent,..fara tara, fara moralitate,sunt fratii buni ai tiganilor,doar rapacitatea ii deosebesc de pecinginea neagra ..!Si ne mai intrebam de ce au fost alungati de pe unde su aciuasera..!!buruieni otravitoare
Stimate d-le Radu Iliescu aveti o gramada de greseli de fond, istorice si de esprimare a numelor persoanelor pomenite:
Nu stiu daca stiti ca la evrei nu exista preot ci se numete rabin.
Nu exista la evrei Seminar teologic ci Ieshiva unde se studiaza Tora si alte carti reigioase cum ar fi Talmudul, Cabala s.a.
Confundati razboiul de 6 zile cu campania din Sinai din 1956 cand intr-adevar Israelul s-a alaturat Frantei si Angliei care doreau sa puna mana pe Canalul de Suez.
Dumneavstra ati citit toate lucrarile publicate in SUA ca sa ajungeti la concluzia ca pana in anul 1960 nu s-a publicat nimic despre Holocaust?
Am sa va spun acum problema despagubirilor pe care d-vstra o criticati si o luati in deradere (probabil ca va deranjeaza ca nu puteti lua si dumneavostra, asa cum au luat ca de exemplu si toti cei care au afirmat ca sunt fosti „revolutionari” ai evenimentelor din decembrie 1989): Guvernul israelian pana in anii ’60 s-a opus de a primi despagubiri de la nemti pentru ca a declarat ca nici un ban nu poate rascumpara viata a 6 milioane de evrei ucisi in lagarele de concentrare si in alte locuri de catre nazisti. Deoarece statul Israel era la inceput (poate va aduceti aminte ca acest stat a fost infiintat in 1948)si avea nevoie de bani pentru a absorbi miile de evrei care emigrau din tarile arabe si din Europa, primul ministru Ben Gurion a acceptat sa stabileasca relatii diplomatice cu Germania condus atunci de Adenauer si sa primeasca despagubiri pentru cei care supravietuisera holocaustului din Europa
Dupa prabusirea Cortinii de Fier au primit despagubiri si evreii din tarile fost comuniste. Asa de exemplu a primit tatal meu si mamea mea care au avut de suferit in timpul dicataturii lui Antonescu. Nu uitati ca acei bani au fost dati de statul german si nu de statul roman si in urma unor cercetari foarte amanuntite asa cum numai nemtii stiu sa faca.Nu uitati ca si tiganii au primit despagubiri, bineinteles cei care au dovedit ca au avut de suferit.
Nu bancherii evrei (eroare grosolana) au prezentat 32 milioane de dolari in 730 de conturi ci bancile elvetiene, acestia fiind bani pe care evrei din Europa i-au depus inainte de a fi dusi la Auschwitz. Bineinteles ca aceste banci erau interesate sa pastreze acesti bani pentru ca nu existau supravietuitori care sa-i revendice, asa ca in mod corect au fost date in judecata si au platit ceea ce in mod corect ar fi trebuit sa plateasca de la inceput. In ceea ce priveste bancile din Israel exista acum o lege care obliga toate bancile care au existat in acea vreme sa contribuie la un fond pentru acei supravietuitori ai holocaustului, prin acordare de ajutoare si construirea de camine de batrani. Intreprinderile germane care au folosit mana de lucru din tarile ocupate, evrei si neevrei au fost puse si ele sa plateasca despagubiri. Deci desi dumneavostra luati in deridere „aceasta industrie a holocaustului si a despagubirilor” nu uitati niciodata ca cei 6milioane de evrei care au fost asasinati nu numai de nemti (vezi rebeliunea legionara din 1940, pogromul de la Iasi din 1941 si cei care au murit prin Transnistria)nu pot fi stersi din cartea istoriei.
In ultimul paragraf al articolului d-vstra, printr-o fraza f. tendentioasa incercati sa treziti ura impotriva evreilor:” Putem doar presupune că nici ţara noastră nu a scăpat acestui tăvălug al despăgubirilor, nu ştim nimic sigur, sau poate nici măcar n-am achitat întreaga notă de plată”. Daca nu aveti nici o informatie asupra acestor eventuale despagubiri, eu va pot asigura ca nu s-au primit nici un fel de despagubiri din partea statului roman. Singurele despagubiri s-au dat in cazul caselor revendicate care au fost luate de catre statul roman asa cum au facut si romanii care traiesc in prezent in strainatate.
Mai aveti si alte greseli de interpretare a evenimentelor istorice, dar ma opresc aici si va propun sa cititi mai cu atentie documentele, mai ales cele istorice, si nu incercati sa le interpretati intr-un mod tendentios. Aceasta duce la mistificarea adevarului istoric. Cu respect Miki Koren
Merita o dezbatere serioasa despre groapa de la Popricani,cu cele 16 cadavre de evrei ucisi pe Prut,pentru ca semnalizau avioanelor sovietice unde sa bombardeze.
Merita de discutat daca mitralierele de langa cele 16 cadavre de agenti NKVD ,erau de fabricatie romaneasca sau….sovietica.
Daca vom descoperi ca e sovietica,atunci inseamna ca evreii au tras in Armata romana,iar Armata a ripostat impotriva agentiilor NKVD,care asteptau hoardele lui Stalin!
Dar interesant,nu-i asa,cum de la 16 cadavre la Popricani,s-a ajuns la peste 14000 de evrei ,,morti,, in pogromul de la Iasi!!
Katin avea 5000 de cadavre-polonezi,ucisi de Stalin langa Smolensk.
Toata lumea s-a socat la descoperirea gropilor comune,a trebuit ca si Churchill sa minta,spunand ca au fost ucisi de …nemti,doar ca sa lupte alaturi de URSS si sa-si atinga scopurile: distrugerea Reichului.
Ne imaginam ca ,,pogromul din iasi,, a avut 14000 de morti,precum spune un anume radu ioanid,si ca NIMENI,nici o presa,nici un STAT nu s-a socat,si nu a auzit de faptele acestea.
Ba mai mult,Abia inceput razboiul(,,pogromul,, are loc in Julie 1941), NIMENI nu zice nimic,dar la Katin unde mor mai putin cu 10000 de oameni, toata presa din USA,UK,Germania,etc, se SOCHEAZA!
Si mai batator la ochi sunt pozele publicate la United States Holocaust Museum,de acest radu ioanid si ai lui.
Din 1945,pana prin 2002, timp de aproape 60 de ani NICI O POZA nu a fost publicata,si DINTR-O DATA s-au descoperit ,,POZE DOVEDITOARE,,
Naiv sa fii,orbeste sa crezi..(,,crede si nu cerceta,, citatul iudeo-crestin,care a fost bagat in constiinta prostimii)
1- Este adevarat ca din arhivele naziste rezulta ca „Solutia finala..” o reprezenta mutarea a 11 milioane de evrei in afara granitelor Germaniei sau asasinarea a 11 milioane de evrei sau am inteles(am citit) eu gresit ? Ce spun documentele germane nu cum le interpreteaza de exemplu Dl Tesu Solomovici ?
2- Daca au stiut si stiu sa invarta toata omenirea pe un deget, bravo lor evreilor. Ar trebui sa fim si noi rom^nii isteti si sa luam exemplu de la ei si sa nu ne mai lasam dusi de nas de politicienii nostri iliescieni postdecembristi si de slujitorii acestor politicieni.
ei învîrt cu minciună, furt și crimă. Dumneata ești în stare de așa ceva ca să te ”învîrți”? Ar fi bine să și gîndești cînd faci astfel de afirmații, sau probabil nu ești român?!