Noi capete de acuzare în Procesul lui IISUS

Publicat de |2014-05-19T09:55:08+00:0018 mai 2014|Biserica|

Noi capete de acuzare în Procesul lui Iisus

 

 

 

Cităm:

 

„Eu am propus, așa după cum era obiceiul lor, să eliberez un prizonier la astfel de ocazie, speram că îl voi elibera pe Iisus și va fi lăsat să plece slobod. Mă gândeam că el ar putea fi socotit numai un țap ispățitor. Dar ei au spus că Iisus trebuie să fie răstignit. Eu le-am vorbit despre judecată că e lipsită de bază, ea fiind incompatibilă cu legile lor, arătându-le că nici un judecător nu poate să dea o sentință unui criminal dacă el nu a postit o zi întreagă, și că acea sentință trebuie să fie aprobată de sanhedrin, precum și semnătura președintelui tribunalului este obligatorie. Deci nici un criminal nu poate să fie executat în aceeași zi în care i s-a stabilit sentința. (sublinierea mea)

În ziua următoare, în ziua execuției, Sanhedrinul trebuie să revadă întreaga procedură. De asemenea, potrivit cu legea lor, un om trebuie să stea la ușa tribunalului cu un steag și un altul, la o mică distanță, călare pe un cal, să strige numele criminalului și crima lui, precum și numele martorilor lui, ca să se știe dacă mai este cineva să declare ceva în favoarea lui. Apoi prizonierul în drumul lui spre execuție are dreptul să se oprească de trei ori și să pledeze cu noi dovezi în favoarea lui.

Eu am folosit toate aceste pledoarii, sperând că ei ar putea să se teamă și să se supună legilor, ei însă au strigat mai tare: „răstignește-l!, răstignește-l!”

 

Textul de mai sus apare în Scrisoarea lui Pilat din Pont către Tiberius, împăratul Romei. Așa cum aflăm din cartea Nori cu martori, din care am publicat zilele trecute un amplu fragment pe site-ul nostru, vestita scrisoare este apocrifă, este o făcătură, ai cărei autori nu ne sunt cunoscuți. Ce putem cunoaște este intenția cu care a fost închipuită, imaginată această scrisoare, acest fals: ca să-l disculpe pe Pilat din Pont și să-i acuze „pe evrei” într-un chip mult mai explicit decât în Evanghelii.

 

Regula principală care determină prestația falsificatorilor de texte este următoarea: ei se străduie să ofere cât mai multe detalii reale, adevărate, care pot fi verificate, care sunt bine cunoscute de publicul țintit de falsificatori. Ca să fii crezut, minciuna trebuie învăluită în date cât mai bine cunoscute, cât mai multe…

 

În scrisoarea apocrifă a lui Pilat minciuna este cea privitoare la autor și la data când a fost scris „raportul”. În rest, pas cu pas, informație cu informație, trebuie să ne întrebăm ce este adevărat și ce nu! Căci nu pot lipsi și secvențele care corespund realității, adevărului! Încă nu s-a putut imagina un text sută la sută minicnos!…

 

Fragmentul extras de noi din acest „raport oficial” pare, în mod deosebit, a fi purtător de oarece adevăr! Ne putem îndoi că Ponțiu a pledat în fața ierarhilor evrei cu argumentele înșirate în scrisoare! Ne putem îndoi de reacția „evreilor”! Dar putem fi siguri că legislația evreiască invocată de guvernatorul roman îi oferea argumentele pe care acesta pretinde că le-a prezentat în fața „evreilor”. E aproape sigur că legislația evreiască de atunci a conținut prevederile invocate de Ponțiu. La nevoie, cred că mai există și alte surse de documentare care să confirme că într-adevăr legile iudaice în materie sunau chiar așa cum le  rezumă raportul, apocrif sau nu! Aceasta nu mai contează, devine un detaliu nesemnificativ din punctul nostru de vedere!

 

E de precizat de la bun început că legile respective erau foarte bine gândite, judicios imaginate. Nu știu cât de originală era această lege, cu toate prevederile ei. Dar ea face cinste istoriei evreiești! Apreciez, personal, în mod deosebit două prevederi. Prima: judecătorul care are de judecat o cauză care s-ar putea să-l ducă pe împricinat „la eșafod”, postește o zi întreagă înainte de a da sentința capitală, postul ajutând să sporească în judecător puterile spirituale și intelectuale ale acestuia…

A doua prevedere: condamnarea la moarte nu se execută în ziua în care sentința s-a pronunțat! I se oferă astfel condamnatului încă o șansă, pentru ca nu cumva să fie dat morții un om nevinovat de o crimă atât de gravă!

 

Aceastea fiind prevederile legii în cazul unei sentințe de condamnare la moarte, rămâne să conchidem că vinovăția celor care L-au judecat pe Iisus se arată a fi încă mai evidentă, mai mare decât cea care rezultă din „consultarea” Evangheliilor. Așa apocrifă cum e, scrisoarea lui Ponțiu ne ajută să înțelegem nu neapărat desfășurarea evenimentelor, cât semnificația lor! Sunt astfel inventariate cu mai mare grijă și acuratețe articolele de lege încălcate în Procesul lui Iisus. Aș zice că se înmulțesc capetele de acuzare pe care le putem formula la adresa celor care l-au judecat pe Iisus Hristos! Proporțional, ura față de Iisus se arată și ea teribil de puternică de vreme ce i-a făcut pe judecătorii Săi să încalce atâtea legi, atâtea cutume, toate deosebit de juste, de justificate, de corecte!

 

Zic și eu ca Iorga: De ce atâta ură?!… De unde atâta aprigă voință de a înfrânge toate legile numai pentru a ucide un om a cărui nevinovăție era atât de „probabilă”?!  A cărui vinovăție era atât de îndoielnică! Se cumulau astfel mai multe încălcări ale legii iudaice, așa cum nu se mai întâmplase până atunci în tribunalele evreiești! Și nici nu se va mai întâmpla!…

 

18 mai 2014

 

Ion Coja