Nicu Cohen minte!

Ce a făcut Putin pentru Rusia

Comentariul îi aparține comandorului Vasilescu, mai puțin titlul…

”În comentariile la postări am observat o autosuficiență de guru la multe persoane, nemulțumite că Rusia nu i-a făcut terci încă pe ucrainieni. Pentru că explicația mea nu a mulțumit pe nimeni , încerc să vă rețin atenția asupra faptului că dacă nu existau reformele făcute de Putin, încă de cînd a preluat puterea, acum Ucraina bătea la ruși ca la fasole.
Îmi permit să vă reamintesc doar pentru că sunt convins că există destui încuiați cărora orice le-ai spune, o țin pe a lor.
La 31 decembrie 1999, președintele rus Boris Elțin a ținut un discurs istoric: „Eu plec” și Elțin și-a dat demisia. După 1996, popularitatea lui Elțin a scăzut rapid. Zvonurile că nu va aștepta până la sfârșitul mandatului au început să circule încă din 1998. În cercul interior al lui Elțin existau manipulatori secreti, oameni de afaceri, aventureri, magnați, aparatcic, cum li se spune. Dar nu existau lideri carismatici. Președintele, mai tot timpul bolnav a transferat multe funcțiile manageriale cercului său de apropiați. Era clar că-și caută succesor. Întrebare : „Și cine urmează acum?”
🔴În 1999, salariul mediu în Rusia era de aproximativ 60 USD pe lună, la nivelul Africii Ecuatoriale. Pensia medie era sub 450 de ruble. Şomajul ajunsese la 13% . Speranța de viață era de 65 de ani, la nivelul celor mai prospere țări din America Latină. Toți indicatorii cheie ai vieții erau aproximativ ca în țările din America Latină, de la rata criminalității până la sănătatea publică. Unele fenomene tipice din anii 90 astăzi arată pur și simplu fantasmagoric acum pentru că toată lumea a uitat, dar atunci o întârziere a salariului sau a pensiei de câteva luni era considerată una obișnuită. Mai puțin vizibilă pentru populație, dar o amenințare foarte serioasă a fost paralizarea guvernului. Taxele nu au fost colectate sistematic mai ales de la cele mai mari corporații, iar unele zone erau pur și simplu de negestionat. Problema cecenă este binecunoscută: republica se separase de fapt. În general, Rusia se afla într-o situație catastrofală.
🔴Gândindu-se la cine ar putea conduce țara, președintele Elțin și anturajul său s-au decis sau cineva l-a impus pe Vladimir Putin, la acea vreme, binecunoscut anturajul lui Elțin. În perioada sovietică, Putin a fost ofițer activ de informații, în KGB. În anii 90 a lucrat în primăria din Sankt Petersburg, a făcut parte din cercul lui Anatoly Sobchak care l-a introdus în administrația prezidențială, iar din iulie 1998 a condus FSB. În timpul carierei sale la Sankt Petersburg și Moscova, Putin a reușit să se impună ca o persoană competentă și nepredispusă la sancțiuni drastice în politica internă.
🔴La 2 august 1999, în Daghestan a început o rebeliune armată, iar câteva zile mai târziu, aceasta s-a extins la ceceni. Elțin l-a numit pe Putin ca prim-ministru interimar și acesta a început imediat să facă declarații dure, deși țara abia abia aflase despre existența lui. Acum Vladimir Putin este unul dintre cei mai puternici lideri mondiali, dar atunci era un necunoscut. Marea majoritate a politicienilor din Rusia de la sfârșitul anilor 90 erau mafioți și reușiseră să înfurie publicul, așa că absența unei reputații proaste a fost un atu pentru Putin. Ceea ce i-a permis să se impună prin restabilirea ordinii folosind metode dure. Primul aforism al lui Putin, care a fost larg răspândit, a fost dedicat luptei împotriva terorismului: „ Vom urmări teroriștii peste tot dacă îi prindem în baie, îi vom înmuia în toaletă ”. În plus, o anumită franchețe publică era captivantă : „ Totul provine din propria noastră neglijență și slăbiciune. Oriunde mergem, avem cîte o„Cecenie” peste tot. Uitați-vă la economie și vedeți că există necazuri mari, uitați-vă la relațiile noastre internaționale, avem o mare gaură peste tot .”
🔴În septembrie, premierul Putin a vizitat Daghestanul, care tocmai luptase împotriva teroriştilor. Putin a ținut un discurs scurt și energic, cu un pahar de vodcă în mână : în memoria victimelor. La sfârșit, a lăsat paharul deoparte : „Vom bea mai târziu”. Cîțiva ani mai târziu, când conflictul armat s-a încheiat, președintele a venit din nou în Daghestan. Și a terminat de băut acest pahar.
Alegerile parlamentare din decembrie 1999 au devenit o repetiție pentru alegerile prezidențiale. Competiția a fost între cele 6 partide principale. Recentul creat bloc ”Unitatea”, condus de carismaticul ministru al situațiilor de urgență de atunci, Serghei Șoigu și finanțat de Boris Berezovsky, a fost perceput ca „partid al puterii”. Principalul său concurent a fost vechiul adversar al lui Elțin, Ghenadi Ziuganov, liderul Partidului Comunist. Partidul Comunist din Federația Rusă a fost principala bătaie de cap a Kremlinului de-a lungul anilor 90. Un rival serios pentru Putin era și blocul OVR ”Patria – Întreaga Rusie”, condus de fostul premier Evgheni Primakov și de primarul Moscovei, Iuri Lujkov. În cele din urmă, la parter erau 3 partide mai puțin puternice. „Uniunea Forțelor Dreptei” care aduna liberalii prostatali și populiștii naționali ai LDPR-ului lui Vladimir Zhirinovsky, iar intelectualitatea l-a susținut pe ”Yabloko” al lui Grigory Yavlinsky.
🔴Formal, comuniștii au câștigat cursa parlamentară. Partidul Comunist al Federației Ruse a obținut 24% din voturi, învingând ”Unitatea” lui Șoigu cu 1%. OVR a câștigat doar 13%. Locul al 4-lea a fost ocupat de partidul SPS – „Uniunea Forțelor pentru Dreptate” condus de fostul prim-ministru Serghei Kiriyenko. Putin și anturajul său au reușit să construiască o interacțiune cu facțiuni mici și chiar cu comuniștii și să obțină un avantaj confortabil în Duma. Alegerile pentru Duma s-au încheiat la sfârșitul lunii decembrie, câteva săptămâni mai târziu, Elțin și-a anunțat demisia. Înfrângerea la alegerile pentru Duma a rupt OVR, partidul care avusese de facto puterea în țară. După ce a fost învins, nu și-a mai revenit : funcționarii și liderii de opinie s-au mutat în tabăra învingătorilor.
🔴La 26 martie 2000 au avut loc alegerile prezidențiale. În 8 luni Putin a reușit să se prezinte publicului, iar oamenii erau deja obișnuiți cu el. În politica internă, el arăta bine în contrast cu Elțîn. Expresia : „în general, Putin se plimbă și vorbește singur” nu a sunat deloc ca o glumă, în comparație cu predecesorul său caracterizat drept zombi. Totuși, așteptările de la noul lider au fost destul de moderate: pur și simplu se dorea restabilirea funcțiilor de bază ale statului. Din fericire, Putin a reușit să perceapă așteptările tuturor: democrații așteptau reforme, omul obișnuit de pe stradă era mulțumit cu o nouă față, un om energic, fără fapte murdare în spate, forțele de securitate și-au văzut în el omul lor și toți împreună sperau să restabilească ordinea în stat. Mai mult decât atât, azi este greu de imaginat, dar până la sfârșitul anilor 90, mulți se temeau serios de perspectiva revenirii comuniștilor la putere, iar Putin era total paralel cu trecutul sovietic, în ciuda experienței sale din KGB.
🔴Nu în ultimul rând, campania din Cecenia a fost crîncenă, dar trupele federale au câștigat-o clar. Cu o săptămână înainte de alegeri, ultima mare bătălie s-a încheiat și deși mai existau dureroase resentimente după un război de gherilă-terorism, armata a potolit în mare măsură setea de răzbunare în rândul concetățenilor. Imaginea militanților capturați care se îndreptau spre locul de adunare cu mâinile pe cap nu a fost doar o demonstrație a câștigătorului acestei campanii sângeroase, ci și o atenționare asupra intențiilor viitoare ale celui care a condus campania.
🔴Putin a primit aproape 53% din voturi, ceea ce i-a asigurat victoria din primul tur. Liderul Partidului Comunist al Federației Ruse, Ghenadi Zyuganov, a câștigat 29% din voturi. După înfrângerea din 1996, când Elțîn l-a depășit, comuniștii s-au mișcat mai degrabă din inerție, folosindu-se de sprijinul electoratului lor tradițional. Intelectualul liberal rafinat și arogant Grigory Yavlinsky a ocupat locul 3, cu doar 6%. Într-un cuvânt, Putin a devenit președinte. Tot ce rămânea era să transforme această poziție în putere reală și să restabilească economic țara. Mihail Kasyanov, un asociat al clanului familiei Elțin, a devenit prim-ministru sub Putin. Cu toate acestea, posturile de miniștri ai dezvoltării economice și finanțelor au fost date vechilor cunoștințe ai lui Putin de la primăria Sankt Petersburg-ului : Gherman Gref și Alexei Kudrin.
🔴Schimbarea condițiilor de piață l-a ajutat foarte mult pe Putin. La sfârșitul anilor 90, prețurile mondiale la petrol, principalul produs de export al Rusiei, au început să crească. Acest lucru a făcut posibilă crearea unui buget excedentar pentru prima data, după foarte mult timp. Cu toate acestea, problema nu s-a limitat la simpla acumulare de bani. În primii ani ai guvernării Putin, legislația fiscală a fost serios reformată. Cea mai evidentă schimbare a fost stabilirea unei cote unice de impozit pe venit de 13%. Sistemul fiscal confuz, oneros, cuplat cu o slăbiciune generală a statului, făcuse ca impozitele pe venit să fie colectate foarte prost. Pe de o parte, rata de 13% a fost de 2 ori mai mică decît pentru Europa ( în anul 2000 impozitul pe venit a ajuns la 35% ). Putin a încurajat oamenii să plătească ceea ce datorau trezoreriei în schimbul trecerii în legalitate, taxele pe cifra de afaceri fiind eliminate. Agenții fiscali au devenit foarte duri, în idea de a stimula plata taxelor prin frică, acolo unde conștiința nu funcționa. Rezultatul real a fost în favoarea reformatorilor. În doi ani, colectarea impozitelor a crescut cu cel puțin 35 %, iar ulterior această creștere s-a transformat într-un trend stabil. Se crede că amploarea evaziunii fiscale s-a redus cu peste 50 %. O altă direcție a reformei a fost impozitarea producătorilor de materii prime. Taxa de extractie minerală a aparut în timpul reformei din 2001. Cuplarea taxelor la nivelul prețului petrolului a făcut posibilă naționalizarea cotei din profitul extracției petroliere. În total, Rusia a dobândit un sistem fiscal mult mai echilibrat, în cadrul căruia o povară semnificativă a căzut asupra sectorului de materii prime.
🔴Această creștere bruscă a veniturilor, a fost folosită pentru plățile în avans, de către Rusia, a datoriilor către organizațiile internaționale care au acordat împrumuturi, de-a lungul anilor 90. În cele din urmă, în 2004, a fost creat Fondul rus de stabilizare, care a acumulat profit în exces. Datorită acestei perne de siguranță, Rusia a suportat destul de ușor o serie de crize economice : în 2008 și 2015, economia rusă nu a fost zguduită de lovituri precum țările mai puțin stabile.
🔴În final, în 2001–2002, a fost introdus Codul Funciar și legile aferente, care au stabilit regulile de circulație a terenurilor. Toate acestea pot fi numite succesele cheie ale Moscovei în primul mandat al lui Putin. Meritul președintelui și al echipei sale din 1999–2004 a fost că au inversat o tendință foarte proastă. Cursul natural al lucrurilor cu Elțîn la putere ar fi adus Rusia, în cîțiva ani, în categoria unui stat eșuat, gen Somalia. Acum sună nebunesc, dar anul 2003 a fost considerat de economiștii americani drept momentul în care economia rusă ar fi trebui să se prăbușească, sub povara datoriilor externe. Acest lucru nu s-a întâmplat, 2003 a rămas un an complet obișnuit.
🔴Populația nu a simțit imediat toate acestea. Deși vorbim despre „anii 90”, adevăratul întuneric dinaintea zorilor a căzut chiar la începutul anilor 2000, pentru majoritatea indicatorilor sociali, de la ratele criminalității și alcoolismul până la speranța de viață, declinul a continuat până în 2002–2003. Excepția au fost salariile și pensile care au început să crească aproape imediat. Aici ar trebui să țineți cont de faptul că societățile și statele mari au o inerție puternică și nimic nu se schimbă instantaneu. Această perioadă scurtă a fost zdruncinată de o serie întreagă de dezastre provocate de om, atacuri teroriste și incidente cu victime umane. Cel mai memorabil dezastru a fost în 2000 cînd submarinul Kursk cu întregul său echipaj de 118 persoane, a murit din cauza exploziei unei torpile la bord.
🔴Războiul din Cecenia a continuat și a trecut treptat de la o boală acută la una cronică : militanții nu au mai controlat teritoriul, dar au surprins Rusia cu atacuri sinucigașe și atacuri teroriste, din ce în ce mai sofisticate. Prima jumătate a anilor 2000 a avut loc luări de ostatici în masă în Dubrovka și Beslan, exploziile în locuri publice au devenit rutină, ambuscadele și exploziile aveau loc chiar și în Cecenia. Faptul că statul nu s-a prăbușit și în tot acest timp și a continuat să mențină strategia aleasă, vorbește despre capacitatea de planificare și perseverența în atingerea obiectivelor. Dar în teritoriul vast al Rusiei, situația a fost pur și simplu catastrofală, mașina statului a funcționat intermitent și de multe ori realitatea a fost mai sumbră și mai rușinoasă. De exemplu, în 2004, două femei sinucigașe s-au urcat în avioane care zburau din Moscova pentru o mită de 1.000 de ruble. Departamentele implicate în lupta împotriva terorismului au împărtășit foarte puține informații: mâna stângă nu știa ce face mâna dreaptă. Și toate acestea au avut un efect extrem de nociv asupra eforturilor generale. Totuși, progresul a fost vizibil și aici. Deși acest lucru nu era evident pentru omul obișnuit, tranziția militanților de la războiul „combinat” la războiul de gherilă și de la lupta de partizani, la teroare, a însemnat slăbirea și incapacitatea lor de a continua să conducă operațiuni de luptă la nivel superior. Pentru omul obișnuit, comandanții armatei ruse, din teren, au început să devină tot mai convingători. Oameni ale căror nume erau înspăimântătoare în anii 90, au ajuns în pământ, unul după altul : Baraev, Raduev, Israpilov, Khattab, Gelayev…
🔴În politica externă, Rusia își căuta locul în lume. Totul a început destul de optimist, Putin a fost prietenos cu lumea occidentală, iar atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au adus Rusia și Statele Unite oarecum mai aproape, pe baza confruntării cu islamiștii. În plus, Putin a stabilit relații personale foarte bune cu o serie de lideri occidentali. În general, această încălzire nu a fost afectată radical nici măcar de invazia americană a Irakului din 2003. Rusia s-a opus acestei campanii, dar aici Federația Rusă a acționat ca parte a unei ample coaliții, care a inclus Franța și Germania. Cu toate acestea, povestea de dragoste a fost de scurtă durată: punctul de cotitură a fost admiterea țărilor est-europene, inclusiv a statelor baltice, în NATO. Rusia a perceput toți acești pași ca pe o amenințare la adresa propriei sale securități. Totodată, în Ucraina, treptat, printr-o serie de crize economice și politice, s-a dezvoltat situația care a dus în cele din urmă la explozia de pe Maidan și la actualul război.
Pe cei care au avut răbdarea să citească pînă aici, îi informez că voi contiunua cu perioada 2004-2024.
Partea a 2-a, Putin și oligarhii
🟡În anii 90, la nivelul celor care guvernanu, domnea libertatea neîngrădită de lege. Separatismul, nu numai la periferia Rusiei, ci și în rândul guvernatorilor de regiuni s-a manifestat uluitor. Să ne amintim încercările de a crea o republică din regiunea Sverdlovsk, pe al cărei teritoriu au încercat chiar să introducă o monedă alternativă. Situația în care oligarhii au „spălat” sute de milioane de dolari de la corporațiile de stat care nici măcar nu le aparțineau este de neimaginat astăzi, dar la vremea aceea era ceva obișnuit. Deci, de la începutul anilor 2000, țara se confrunta cu amenințarea pierderii controlului.
🟡Una dintre problemele cheie ale Rusiei în anii 90 a fost sistemul ”oligarhiei” stabilit de putere. Informal, a fost numit „cei șapte bancheri”. Dar marii oameni de afaceri nu doar că au intrat în politică, ei au aspirat să devină puterea reală, lăsând parlamentul și președintele drept decor. Cu toate acestea, la începutul anilor 2000, Putin a început să facă pași în distrugerea acestui sistem, impunînd o delimitare clară a domeniilor de responsabilitate ale afacerilor și guvernului.
🟡Etapa intermediară a fost revizuirea statutului Consiliului Federației din 2002. Anterior, membrii guvernului și șefii puterii legislative aveau locul lor în Consiliul Federației. În plus, districtele federale au fost înființate în 2000, fiecare dintre ele unind o parte semnificativă a țării, activitatea lor fiind supravegheată de o persoană numită de președinte. În esență, aceștia au coordonat activitatea guvernanților, fiind reprezentanți ai puterii federale pe teren. Prima sarcină a lor a fost de a aduce legislația regională în conformitate cu legislația federală. Mulți subiecți au trebuit să facă ajustări semnificative la legile locale, iar Tatarstanul a trebuit să-și schimbe constituția. Guvernatorii au mormăit, dar s-au conformat. În 2004, au fost nevoiți să se împace cu trecerea la numirea directă de la centru. După eliberarea anilor 90, în țară au mai rămas multe butoaie de pulbere potențial periculoase, dar acum fitilurile au fost îndepărtate cu grijă de peste tot.
🟡Relațiile cu celebra oligarhie au fost mai complicate. Putin a declarat că grupurile de afaceri ar trebui să fie „echidistante” de puterea politică. Cu toate acestea, oligarhii nu au intenționat să renunțe la rolul lor în politica rusă. Au fost obișnuiți cu slăbiciunea guvernului central și pur și simplu nu au luat avertismentele în serios. Așa că s-au confruntat curând cu o lege pe care și-au pierdut obiceiul de a o respecta. La doar câteva zile după inaugurarea mandatului lui Putin, au avut loc percheziții în compania Media-Most, a lui Vladimir Gusinsky. Gusinsky era încrezător că având resurse mass-media puternice, poate continua să participe la politică, să-i dicteze statului voința sa și să influențeze rezultatele alegerilor. Până atunci, se acumulaseră diverse întrebări pentru oligarh, inclusiv morale. Unul dintre principalele sale active a fost compania de televiziune NTV. În timpul primului război din Cecenia, canalul a difuzat periodic propagandă militantă nediluată. NTV, a fost invitat să filmeze ambuscadei lui Khattab asupra unui convoi rusesc lângă Yaryshmardy, în acest reportaj Khattab a fost numit colonel. Este dificil să găsim chiar și o comparație adecvată pentru asta în raport cu vremurile noastre: doar imaginați-vă discursul comandantului batalionului „Aidar” (recunoscut ca organizație teroristă și interzisă în Federația Rusă) direct pe canalul TV federal.
🟡Media-Most ( holdingul media care includea canalele NTV, TNT, NTV Plus, Echo Moscow, editura Seven Days, alte posturi de radio, companii de dezvoltare a internetului, studiouri de film și companii de design media, bănci etc ) avea împrumuturi neplătite către Gazprom, Sberbank și Vneshtorgbank. Mai mult, vicepreședintele Congresului Mondial al evreilor și organizator al Forumului Economic Mondial de la Davos, Vladimir Gusinsky era atât de încrezător, încât nu avea de gând să le returneze. Acum, acest lucru poate suna de-a dreptul exotic, dar la începutul anilor 2000, o situație în care un mare om de afaceri pur și simplu nu a rambursat un împrumut baban, era mai mult un fapt divers decât o situație de urgență. Campania împotriva lui Gusinsky a început în forță, magnatul a fost arestat pentru fraudă și trimis la închisoarea Butyrka. 3 zile mai târziu a fost eliberat și a plecat imediat în străinătate. I s-au deschis dosare penale pentru obținerea ilegală de împrumuturi. Problema pentru Gusinsky și imperiul său media a fost că lucrurile erau cu adevărat complicate și cu legea de acolo. În plus, Gazprom a acționat folosind metode la care puțini puteau obiecta. Firmele lui Gusinsky erau puternic îndatorate, iar Gazprom, într-un mod complet legal, printr-o adunare a acționarilor, l-a impus ca președinte al Consiliului de Administrație al canalul NTV pe experimentatul om de media, ”neamțul” Alfred Koch. Care a trecut apoi de partea Kremlinului. Conducerea NTV a organizat o campanie spectaculoasă, cu o serie de mitinguri, discursuri ale unor personalități publice și rapoarte constante despre amenințări la adresa libertății de exprimare. Cu toate acestea, acțiunile Gazprom au fost, desigur, logice. Poziția „echipei jurnalistice unice” s-a rezumat în cele din urmă la un simplu „sunt acționari, dar noi suntem buni”, ceea ce a fost contracarat de teza „s-ar putea să fim răi, dar asta nu contează, pentru că noi vă plătim”. În noaptea de 14 aprilie 2001 a avut loc „naționalizarea forțată” a NTV – reprezentanții Gazprom și-au introdus propria echipă de securitate, care permitea intrarea în clădire doar cu permise. Drept urmare, Gusinsky a pierdut canalul TV, iar coloana vertebrală a echipei editoriale a părăsit NTV. Oligarhul a încetat participarea activă în politică. În august 2003, Gusinsky a fost arestat în Grecia. Câteva zile mai târziu, Justiția greacă a refuzat cererea de extrădare, a fost eliberat pe cauțiune și a așteptat decizia în timp ce se angaja să nu părăsească Atena. Gusinsky a achiziționat 60% din acțiunile echipei de baschet Hapoel Tel Aviv pentru o perioadă de 3 ani și jumătate. Până în noiembrie 2008, Gusinsky deținea 27% din acțiunile celui de-al doilea ziar israelian ca mărime Maariv. Vladimir Gusinsky a continuat să facă afaceri în diferite țări, dar nu a mai încercat să se angajeze în lupta pentru putere din Rusia.
🟡Chiar în timpul preluării NTV de la Gusinsky, Boris Berezovsky a fost și el atacat. „Beryoza” a fost un ticălos rar întîlnit și ar fi meritat să fie pedepsit pentru sponsorizarea personală a lui Shamil Basayev (transferul de bani către terorist de către Berezovsky este un fapt confirmat de ambele părți), fără a lua în calcul frauda economică, furtul de fonduri publice. Imperiul evreului Boris Berezovsky cuprindea Sibneft ( a 6-ea companie petrolieră ), RUSAL ( cel mai mare producător mondial de aluminiu ) și la un moment dat s-a bucurat de investiții de la miliardarul George Soros.
Lupta pentru postul ORT nu a fost nici lungă, nici furtunoasă. 51% din acțiunile canalului aparțineau statului, iar angajații pur și simplu au încetat să mai urmeze instrucțiunile lui Berezovsky. Drept urmare, BAB ( Boris Abramovich Berezovsky ) și-a vândut participația la ORT (precum și companiile Sibneft și RUSAL) lui Roman Abramovici, care a acceptat cu calm noile reguli ale jocului din țară și a reușit să treacă de la un oligarh rău la un om de afaceri ”normal”.
🟡 Berezovsky a decis să nu se mai întoarcă și s-a stabilit în Anglia. Pe 9 septembrie 2003, Berezovsky a primit statutul de refugiat și azil politic de la Ministerul de Interne britanic. Cu toate acestea, justiția rusă mai avea multe întrebări pentru Berezovsky și în plus, acuzații au venit și din alte țări. Berezovsky a devenit subiect de investigații în Brazilia. În plus, în 2012, la Londra, a pierdut procesul împotriva lui Abramovici din cauza acțiunilor Sibneft și RUSAL. Remarca judecătorului Elizabeth Gloster este antologică : „După ce am analizat toate materialele din dosar, am ajuns la concluzia că dl Berezovsky este un martor nesigur care consideră adevărul un concept flexibil și schimbător care poate fi schimbat în funcție de obiectivele lui imediate. Uneori, mărturia lui era în mod deliberat falsă, uneori și-a inventat în mod clar mărturia în timpul procesului când i-a fost greu să răspundă la o anumită întrebare. Uneori am avut impresia că nu mințea neapărat în mod deliberat, ci mai degrabă că se forțase să creadă versiunea evenimentelor pe care a prezentat-o.” Fostul oligarh, înfundat în procese și datorii, s-a spânzurat acasă, într-un orășel la 40 de km de Londra, în martie 2013. Distrugerea imperiilor media lui Berezovsky și Gusinsky produce o impresie aproape tragicomică. Ambii magnați ai epocii capitalismului sălbatic au acordat atât de puțină atenție oricărui tip de acoperire legală pentru activitățile lor, încât o simplă declarație a statului despre afacerile lor le-a distrus puterea ca pe castelele de nisip.
🟡Apogeul „echidistanței oligarhilor” a fost procesul lui Mihail Hodorkovski. Guvernul rus nu a cruțat niciun efort pentru a consolida resursele naturale ale țării în mâinile sale. Tînărul activist utecist Hodorkovski a fost remarcat, la debutul anilor 90, de George Soros, fiind propulsat în far călăuzitor al transformării democratice a tineretului Rusiei. În epoca „privatizării sălbatice”, activele statului de o importanță enormă au fost transferate persoanelor private gratis sau la prețuri de chilipir. Hodorkovski a achiziționat Yukos la un preț infim în 1995. Compania petrolieră Yukos a devenit principalul atu al lui Hodorkovski iar proprietarul acesteia a devenit cel mai bogat om din Rusia și al 16-lea cel mai bogat om din lume. Ca orice evreu care se respectă, Mihail Hodorkovski nu a fost mulțumit de rolul unui om de afaceri care nu participă la politică. La începutul anilor 2000, el nu numai că controla unul dintre giganții petrolieri ai țării, dar avea și ambiții politice. Nu avea propriul canal de televiziune, dar a sponsorizat o rețea largă de ONG-uri ale lui George Soros, a vorbit activ publicului și a avut clare în minte simpatiile intelectualității liberale.
🟡Dar interesele lui s-au ciocnit inevitabil cu cele ale statului. Redistribuirea sarcinii fiscale și apariția unei taxe fără precedent, pentru extracția mineralelor, i-au dat o lovitură serioasă. Hodorkovski a „investit” activ în politicienii ruși, inclusiv în deputații Dumei. Mai mult, magnatul nu și-a pus ouăle într-un singur coș și a „cumpărat” deputați ai diferitelor facțiuni : de la liberalii din „Yabloko” la Partidul Comunist al Federației Ruse. În plus, Hodorkovski a visat să se alăture nu rusului, ci elitei financiare globale. Pentru aceasta urma să facă să fuzioneze Yukos cu Sibneft, apoi să vândă compania rezultată unei corporații transnaționale și să devină coproprietarul acesteia. Toate acestea l-ar fi făcut pe Hodorkovski unul dintre cei mai puternici oameni de pe planetă, dar ar fi pus principala resursă naturală a Rusiei sub control extern. În această situație, Rusia însăși s-ar fi transformat într-un fief privat, o colonie nici măcar a unei puteri străine, ci a unei companii comerciale. De fapt, din punctul de vedere al Kremlinului, Hodorkovski a intenționat să transforme compania petrolieră într-o mega-corporație care să aducă statul sub control propriu. Dar din punctul de vedere al legii, imperiul lui Hodorkovski era foarte vulnerabil. Yukos a fost implicat activ în evaziunea fiscală. În plus, un angajat de rang înalt al companiei lui Hodorkovski a fost găsit vinovat de uciderea primarului din Nefteyugansk, Vladimir Petukhov, care a avut un conflict cu YUKOS. Avem doar date din surse deschise pe această temă, dar se poate spune cu siguranță că Putin a luat în serios această amenințare, iar oligarhul avea ambiții să dobândească puterea.
🟡În afara Dumei, Hodorkovski s-a bazat (sau mai bine zis, a crezut că se poate baza) pe premierul Kasyanov și pe șeful administrației prezidențiale, Voloșin. El a perceput amenințarea președintelui Putin ca fiind nesemnificativă și l-a considerat pe Putin, dacă nu o persoană cu gânduri similare, atunci un politician slab, căruia i-ar fi putut face față cu ușurință. Între timp, în 2003, tranzacțiile YUKOS au fost supuse unui audit de către funcționarii fiscali. Compania lui Hodorkovsky a fost găsită vinovată de neplata unor sume uriașe. La 2 iulie 2003, unul dintre cei mai apropiați asociați ai lui Hodorkovski, Platon Lebedev, a fost reținut. Pe 25 octombrie 2003, el însuși a fost reținut pe aeroportul din Novosibirsk. Principalele acuzații au fost aceleași : evaziune fiscală, fraudă, fals în documente etc. Interesant, această arestare a fost o surpriză completă pentru politicienii de rang înalt ai clanului Elțîn. Alexander Voloshin a demisionat la scurt timp după arestarea lui Hodorkovski. În 2005, oligarhul a fost condamnat la 8 ani de închisoare, ulterior, în al doilea proces, i s-a dat o nouă pedeapsă. A fost eliberat din închisoare în 2013, a primit rezidența în Elveția, păstrându-și o parte din avere, dar nemaiputând influența serios politica din Rusia. Yukos a fost lichidat în cele din urmă în 2007.
🟡Noi documente legate de Jeffrey Epstein au fost desecretizate în SUA, prin ordin judecătoresc, pe 4 ianuarie 2024. Numele lui Mihail Hodorkovski a fost descoperit abia acum în lista de clienți a lui Epstein. Fiind meționat de martori, Hodorkovski a fost anchetat și prin desecretizare, a fost publicată una dintre declarațiile sale. Potrivit planului de zbor, pe 8 iunie 2002, avionul Boeing 727-31, înmatriculat N908JE, cu Epstein, Khodorkovsky și „3 femei” la bord a zburat de la aeroportul JFK din New York la Aeroportul Internațional Palm Beach din Florida. Lui Hodorkovski nu numai că Epstein i-a pus la dispoziție avioanele sale dar el a fost prezent la una dintre numeroasele petreceri private, în care fetele minore au oferit servicii sexuale clienților lui Epstein și chiar s-a spus că Hodorkovski ar fi fost interesat de cea mai tînără fată de acolo.
Arestarea lui Hodorkovski de către Putin a semnalat înfrângerea completă a vechii oligarhii. Din acest moment, putem vorbi despre reasamblarea Federației Ruse pe o bază nouă.”

Sursa: V.Vasilescu comandor în aviația română

„– israelul inarmeaza in draci Ucraina…”

Mai las-o in spume…

„Cecenii urmasii directi ai Khazarilor de pe Volga sunt islamici, si lupta pentru Putin in Ucraina.”

Nu stiu ai caror urmasi sunt cecenii lui Dudaev, insa dupa ani buni de lupta în inrgență nu vi se pare aiurea ca un presedinte drogat isi trimite oamenii, un fel de trupe paramilitare sa ajute armata rusa? Si ca sa stiti un lucru: dupa ce au facut nimic la contact, au fost retrasi in adancime pentru a speria si captura dezertorii rusi! Un bluf de trupă care va avea soarta wagneriștilor!