Așadar, în Predica de la Petru Vodă l-am pomenit pe Nicolae Ceaușescu. Eu însumi am fost mirat că am făcut-o. Iată fragmentul:

„Un alt capitol de istorie neplăcut Maicii Domnului îl constituie crimele comuniste, pe care nu suntem în stare să le identificăm corect şi să le pedepsim. Acceptăm minciuna prezidenţială care amestecă cele bune cu cele rele, minciuna că regimul comunist criminal a durat din 1944 până în 1989! Ca fost membru al Partidului Comunist Român, din care au făcut parte peste 3 milioane de români, vă asigur că acest partid a avut o politică criminală numai în anii când structurile sale au fost dominate de comuniştii alogeni veniţi de la Moscova. În timp şi mai ales după 1964, PCR a început să se afirme ca un partid al românilor şi caracterul său românesc s-a întărit de la an la an! Pentru această politică, de subordonare a partidului comunist faţă de interesele naţionale, pentru aşa zisul său naţional-comunism, Nicolae Ceauşescu a fost pedepsit de asasinii săi cominternişti cu o moarte cumplită. O moarte şi ea nedreaptă, criminală, pe care nicicum nu o legitimau greşelile şi păcatele lui Ceauşescu, nu puţine, ce-i drept… Rămasă şi această crimă nepedepsită!”

Faptul că l-am pomenit pe Nicolae Ceaușescu într-un text rostit din altarul Mânăstirii a părut multor comentatori o blasfemie. Însuși părintele Justin Pârvu, după predică, pe care a apreciat-o zicând „A fost bine!”, s-a mirat că l-am pomenit pe Nicolae Ceaușescu. I-am spus că îi voi da explicații când vom rămâne între patru ochi. Ceea ce s-a întâmplat după câteva ceasuri când am ajuns numai noi doi în chilia starețului. Atunci i-am vorbit cam așa:
„Părinte stareț, Ceaușescu este singura persoană la a cărui viață am vrut să atentez. Am vrut să-i iau viața, organizând un atac asupra mașinii care îl ducea la servici. Gândul acesta m-a frământat multă vreme și mă simt acum vinovat că i-am dorit moartea!”
Părintele m-a ascultat, am mai zis eu câteva cuvinte, iar apoi părintele Justin a comentat ideea asasinatului pedepsitor, cel practicat de legionari, apreciind că a avut efecte asupra clasei politice corupte, i-a băgat în sperieți. Nu a fost rea ca metodă de intervenție în viața politică…

Am relatat momentul acela, gândurile care m-au frământat, în romanul „Salonul de reanimare”, care conține multe pagini autobiografice. Era pe la începutul anilor 1970, eu locuiam în gazdă pe Ana Ipătescu 11 bis, la etajul 5, cu vedere spre bulevard. Eram necăsătorit, liber ca pasărea cerului, și mă simțeam exasperat de politica ceaușistă. Așa că m-am gândit că pot eu să rezolv problema! Riscul era să fiu arestat și s-o pățesc rău de tot! Dar tînăr și inconștient cum eram mi-am zis că merită încercat. La un moment dat am făcut o lungă plimbare prin Herăstrău, cu mine însumi, ca să mă hotărăsc dacă o fac sau nu. Am hotărît s-o fac! Cu ajutorul unei grenade pe care urma s-o procur în vreun fel. Până atunci am trecut la exerciții, să nimeresc mașina prezidențială aruncând cu mere sau roșii în câte o mașină care trecea pe sub fereastra mea pe bulevard! Le nimeream pe mai toate, am fost bun la acest exercițiu încă din copilărie!
În paralel au început să se adune fel și fel de gânduri despre tentativa mea! Ce se va întâmpla dacă reușesc și-l lichidez pe „Ceașcă”, cum circula o poreclă a lui „nea Puiu”! Regimul nu se schimbă! Va fi înlocuit Ceaușescu! Cu cine? Nu cumva cu coana Leana?! Sau cu alt activist mai de belea decât Ceaușescu! Totdeauna este loc pentru mai rău!
Așa că în cele din urmă am renunțat și m-am pomenit că am devenit de la o zi la alta mai înțelegător față de politica de partid! M-a deranjat însă informația că din ordinul lui Ceaușescu a fost lichidat Constantin Dobre, liderul grevei de la Lupeni! N-am putut să i-o iert lui Nicolae Ceaușescu. A fost motivul principal pentru care înainte de 1990 nu am scris nici un text omagial!
Din păcate – sau din fericire, informația despre Costică Dobre era falsă, preluată de la nemernicii de la Europa Liberă!
După 1990 am aflat că traseul prezidențial nu trecea pe sub fereastra mea, pe Ana Ipătescu!… Ci pe Calea Victoriei și pe Calea Dorobanților…
Mi-am reparat lungul șir de prostii anti-ceaușiste când am scris primul text de după decembrie 1989 favorabil amintirii „împușcatului”. Urmat de altele. Inclusiv gestul de a-l pomeni în predica de la Petru Vodă!
Am greșit?
Asta e! Nu-mi cer iertare de la nimeni!

Ion Coja