NEMULŢUMIREA PROFUNDĂ A INTELECTUALILOR MAGHIARI
CLUJENI FAŢĂ DE DICTATUL DE LA VIENA.
O NOTĂ DIPLOMATICĂ DIN 1941
Şerban Turcuş*
Abstract: The study is based on an unpublished document of the Italian diplomacy
from 1941 and it refers to an information emanating from the Italian Consulate in
Timişoara. The document enlightens the atmosphere in Cluj almost a year after the
Second Vienna Award. The document highlights the profound dissatisfaction of the
Hungarian intellectuals from Cluj towards the authorities in Budapest and the desire of
the Hungarian ethnic citizens from Cluj to return to Romania by referendum. It is said
that when Northern Transylvania became part of Hungary the quality of life decreased
significantly and that it was much better during the Romanian administration. The
document surprised by its originality especially that coming from one of the authors of
the Second Vienna Award.
Keywords: Romania, Hungarians, Cluj, Italy, diplomacy, Second Vienna Award.

*

Dictatul de la Viena este încă o rană sângerândă în raporturile publice
româno-maghiare, atât pentru maniera în care a fost decisă rataşarea spaţiului nordtransilvan
la Ungaria, în contradicţie cu normele contemporane ale dreptului
internaţional, cât şi pentru consecinţele deloc faste pe care le-a avut o atare decizie
arbitrară şi injustă. Probabil cicatrizarea va veni după încă multe generaţii de la
momentul în care scriem acest articol. Noi ne propunem însă să oferim, pe baza
unui document inedit cu caracter confidenţial, un reper din întortocheatul parcurs al
gestionării maghiare a Ardealului de nord, care poate contribui la dedramatizarea
fâstâcelii istoriografice atunci când fie istoriografia română, fie cea maghiară
abordează în studii serioase acest segment de istorie.
Documentul pe care-l prezentăm este unul care nu poate fi acuzat de
neadevăr. Aparţine serviciului diplomatic al unei ţări care a contribuit decisiv la
conturarea frontierelor româneşti între 1940-1944. Ba mai mult, este alcătuit şi
destinat unuia dintre decidenţii de la Viena: contele Galeazzo Ciano, ministrul de
Externe al Italiei. Nota diplomatică este rodul activităţii de informare pe teren a
diplomaţiei italiene, are un caracter tehnic şi nu prezintă ingredientele unei
intoxicări. Din punct de vedere cronologic corespunde temporal raportului de un an
de la cedarea teritoriului românesc către Ungaria şi radiografiază situaţia aşa cum
se prezintă în ochii informatorului. Este adevărat însă că, în logica unui anumit tip
de comunicări, această notă informativă este din categoria celor îndeobşte
conservate de structurile de informaţii şi mai puţin de structurile administrative de
tipul ministerelor.
*
Conf. univ. dr., Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filozofie;
e-mail: serbanturcus@yahoo.it
„Anuarul Institutului de Istorie «George Bariţiu» din Cluj-Napoca”, tom LIV, 2015, p. 315-319
Şerban Turcuş 2 316
Să vedem însă ce spune documentul în cauză. În primul rând autorul material
al comunicării este viceconsulul italian din Timişoara care însă foloseşte o sursă
conspirată, ceea ce ne face să credem că e vorba de o activitate pendinte de
serviciile secrete italiene. Textul trimis în 13 mai 1941 este următorul:

„Un informator de-al meu, care vine de la Cluj, unde a vorbit cu mulţi intelectuali
maghiari din acel oraş, susţine că în acel oraş s-a răspândit vestea că în curând
se va organiza un plebiscit pentru revenirea acestei părţi din Ardeal la România.
Informatorul adaugă că din impresiile ce rezultă din diversele sale discuţii, nu
ezită să afirme că ungurii ar vota cu toţii cu plăcere pentru România, dacă şi
românii le-ar garanta un tratament egal şi le-ar promite că nu se vor deda la
răzbunări personale. Aceşti unguri, din Cluj, de fapt, s-ar plânge că Statul
maghiar nu le-a satisfăcut în mod măcar minimal interesele şi că ei suferă din
toate punctele de vedere toate aspectele sărăciei Ungariei, rău pe care nu l-au
cunoscut deloc în timpul guvernării româneşti.”

Credibilitatea şi autenticitatea informării nu pot fi atacate deoarece nota a
fost, în mod expres, din ordinul ministrului Ciano (există parafa cu acest înscris
aplicată pe document), redistribuită către ambasadele Italiei din Berlin şi Budapesta
în data de 28 mai 1941. Documentul pe care-l publicăm este, de fapt, nu originalul
parvenit de la Consulatul italian din Timişoara, care probabil se conservă în arhiva
Serviciului Secret Militar de la Roma, ci originalul-copie dispus de ministrul
Galeazzo Ciano a fi redistribuit către instituţiile diplomatice sus-menţionate.
Faptul că acest document s-a păstrat până în zilele noastre putem spune că
reprezintă în sine un fel de miracol.

Cu siguranţă că el ar fi putut fi legat de alte informări similare dacă nu s-ar fi întâmplat un fapt reprobabil care, mereu, în  context belic, creează grave carenţe documentării istorice.

În succesiunea imediatăa armistiţiului din 8 septembrie 1943, un ofiţer SS a venit la Palatul Chigi, unde era sediul Ministerului de Externe al Italiei şi a luat cu forţa mare parte din
documentele care aparţineau Direcţiei Generale Afaceri Europa şi Mediterana,
Direcţiei Generale Afaceri Transoceanice şi totalitatea fondului aşa numitului
„Cabinet Armistiţiu şi Pace” care se ocupa de afacerile balcanice ale Italiei.
Documentul pe care îl prezentăm noi aparţinea Direcţiei Generale Afaceri Europa
şi Mediterana, Biroul/Oficiul II. Potrivit lui Marino Viganò, care a realizat o
lucrare monografică pe subiectul MAE italian şi al relaţiilor internaţionale ale
Republicii Sociale Italiene, documentele furate de SS au fost pierdute2
.
Stabilind circumstanţa că originalitatea documentului nu poate fi pusă în
discuţie, considerăm necesar să evidenţiem excepţionalitatea documentului, din
mai multe raţiuni:

1. este vorba de un document elaborat de una dintre puterile ce
au „năşit” Dictatul de la Viena, o putere care însă din punct de vedere informativ se
străduieşte să obţină elemente din teren cât mai credibile şi edificatoare pentru a-şi
ajusta poziţiile atât în interiorul alianţei belice din care face parte, cât şi în context

Există această formulare în diplomatica documentului contemporan. 2
Marino Viganò, Il ministero degli Affari Esteri e le relazioni internazionali della RSI 1943-45,
Edizioni Universitarie Jaca, Milano, 1991, p. 580.

2. documentul evidenţiază o stare de spirit deloc benefică
pentru puterile care au concurat la impunerea Dictatului şi închide în sine un
potenţial de periculozitate care probabil nu fusese evaluat la parametrii corecţi cu
un an înainte;

3. este dărâmat mitul „unităţii de monolit” a maghiarimii de
pretutindeni în aspiraţia ei milenară şi de nerenunţat la Transilvania în întregime
sau fragmentată: faptul cel mai semnificativ este că în informarea secretă elita cea
mai aleasă a maghiarimii transilvane de ieri, de azi şi de mâine, adică
intelectualitatea clujeană, dubitează adânc, la doar un an de la implementarea
autorităţii de la Budapesta în inima Transilvaniei, asupra destinului ei sub umbrela
horthystă, considerând o greşeală de evaluare susţinerea unui asemenea proiect;

4. într-o comunicare cu caracter rezervat, rezultat al activităţii informative
conspirate, într-un context belic în care coaliţia ce a impus Dictatul se prezenta
drept protagonistă activă pe fronturile deschise este semnalizat caracterul injust şi
incorect al unei decizii arbitrare, iar acest punct de vedere, repetăm de domeniul
structurilor informative, nu este mediat de vreo autoritate din România, ci
reprezintă poziţia intelectualilor maghiari clujeni.

Nu este un mit al istoriografiei româneşti faptul că România interbelică a fost
un motor economic care a performat. Intelectualii maghiari din Cluj, care precum toţi
cetăţenii României interbelice se bucuraseră de evidenţa economică a performanţelor
din 1938-1939, aveau termen de comparaţie. Administraţia maghiară a Clujului, mai
ales în sectorul economic şi al bunăstării, le-a evidenţiat, potrivit informării, limitele
economiei maghiare, resursele limitate ale regimului horthyst aducându-i pe
parcursul unui singur an la regrete şi la proiecte de revenire la România.

Este interesantă, pe de altă parte, vocea ce se difuzează privind organizarea
unui plebiscit pentru reîntregirea României din partea maghiară ardeleană. Suntem
în faţa aceluiaşi concept abuzat în perioada interbelică, al autodeterminării.
Maghiarimea din Cluj emite ideea ca în condiţiile în care scopul rataşării la
Ungaria nu a fost satisfăcut să poată, în manieră plebiscitară, să revină la teritoriul
şi administraţia din care a fost extrasă. Pare, probabil, puţin deplasată perspectiva
în raport cu tot ceea ce cunoaştem din dubla istoriografie plină de clişeul tensiunii
endemice româno-maghiare, dar este un document autentic căruia îi trebuie replicat
tot cu documente autentice.

Un ultim aspect pe care dorim să-l evidenţiem este prezumtiva solicitare de
garanţii din partea maghiară în cazul revenirii prin plebiscit la România. Conştienţi
de contextul războinic care surescitase pornirile naţionaliste până la cele mai înalte
niveluri, maghiarii clujeni solicită un tratament care să-i ferească de neajunsuri şi
răzbunări.

Ne aflăm în faţa unui document de excepţie, unul dintre acele izvoare
diplomatice de referinţă care pot, uneori, schimba sau altera o perspectivă
considerată stabilizată istoriografic. Cu siguranţă că se vor înregistra reacţii la
adresa lui, dar e o mărturisire fără echivoc că Dictatul de la Viena a fost considerat,
în imediata succesiune a lui, ca o eroare de evaluare chiar la nivelul populaţiei
pentru care se pretinde că a fost impus acest arbitrat.
Şerban Turcuş 4 318
ANEXĂ DOCUMENTARĂ3
Ministero degli Affari Esteri
A.E.M. = UFF. II = TELESPRESSO N. 12/11590
Indirizzato a
R. Ambasciata = Berlino
R. Legazione = Budapest
Direz.Gen.A.E.M. UFF.1˚ = Sede
Roma addì 28 Mag 1941. Anno XIX
Oggetto: Notizie politiche sull’Ardeal
Il R. Vice Console in Tmisoara ha riferito, in data 13 corrente, quanto segue:
“Un mio informatore, reduce da Kolozsvàr, dove ha parlato con molti intellettuali
ungheresi di quella città, sostiene che in quella città si è diffusa la voce che quanto prima si
procederà ad un plebiscito per il ritorno di parte dell’Ardeal alla Romania.
L’informatore aggiunge che dalle impressioni riportate nei vari suoi colloqui egli
non esita ad affermare, che gli ungheresi voterebbero tutti volentieri per la Romania,
qualora i romeni garantissero loro un trattamento equo e promettessero di non dar corso a
vendette personali.
Quegli ungheresi, infatti, si lamenterebbero che lo Stato ungherese non li ha
soddisfatti minimamente e che essi soffrono sotto tutti gli aspetti della povertà
dell’Ungheria, male questo totalmente ignoto durante il tempo de governo romeno.”
3
Documentul este conservat la Roma, Ministero degli Affari Esteri, Archivio StoricoDiplomatico,
Affari Politici, 1931-1945, Busta, nr. 17, Romania (1941-1942), nepaginat.