Demență sau prostie? Evreiască sau sionistă?

Evrei mâncători de fecale și cadavre”…

Am mai spus-o: de ani de zile nu mai reuşesc să dau de un evreu deştept, cu care să pot sta şi eu de vorbă, ca-ntre oameni normal de oameni. Printre alte subiecte pe care i le-aş propune evreului de negăsit este şi mirarea mea că toată propaganda despre Holocaustul din România se bazează pe Cartea Neagră a lui Matatias Carp, o lucrare jenantă sub toate aspectele. Alta n-ați găsit, frate?

Ce este Cartea Neagră? Este o carte, în trei volume, publicată în 1946, care şi-a propus ca pe parcursul a circa 1000 (una mie) de pagini să demonstreze că românii i-au întrecut cam pe toţi în materie de anti-semitism! Chiar şi Moses Rozen, unanim cu Hanna Arendt, au fost nevoiţi să recunoască, nesiliţi de nimeni, că holocaustul evreilor aici la noi a început, în România, cică!… Că nu nemţii sau alţi veleitari şi impostori, ci românii se înscriu în istoria universală ca detonatori ai Holocaustului! Data magică: 20 şi ceva Iulie 1940, la Dorohoi în gară!…

Încă de la apariţia Cărţii Negre, de această carte le-a fost ruşine la toţi evreii care ştiau bine cine mi-era ILYA EHRENBOURG, paranoicul agitator bolşevic, care a asistat şi a contribuit din plin la scrierea mizeriei întitulată Cartea Neagră, carte neagră de ură şi prostie. Ură și prostie iudaică, pot spune, dat fiind numele autorilor, al celor care au reeditat-o de curând, ba chiar au mai și tradus-o!!..

E drept, au repudiat-o evreii de odinioară de nu s-a mai văzut prin nicio librărie sau bibliotecă! A fost în acei ani singura carte scrisă de un evreu, ba chiar doi, pe care evreii ceilalţi, bolșevici, au pus-o la indexul cenzurii ! Ăia da, evrei! Că nu-şi permitea pe atunci orice potaie să-şi zică evreu! Şi să intre la inventar lângă alde un Filderman sau Şafran, un Cajal bătrânul, un Belu Silber sau Nicolae Steinhardt!

Mă întreb de la bun început : cine a avut, evrei dumneavoastră, ideea de a re-edita această carte, ba chiar să o dea și la tradus Cartea Neagră?! (Nota bene: Nu cumva pe banii guvernului român s-a tradus?!…)

Bănuiala cade fără să clipesc asupra soţilor Lya Benjamin! Îi cunosc bine! Am fost cu ei doi împreună în mai multe ocazii, dar mai ales într-o emisiune la DDTV, când s-a discutat cu aprindere despre Cartea Neagră aproape toată emisiunea, iar eu abia la sfârşit m-am şi i-am prins că nici unul nu citise Cartea Neagră… Evreu care n-a citit Cartea!?!… Doi chiar: Lya şi Haralambrul ei de bărbat! Jos pălăria dinaintea oricărui evreu care nu citește Cartea Neagră! Dar s-o citezi fără s-o citești este deja un gest…

Lucrurile s-au petrecut cam aşa la acea emisiune de pomină: zice soţul ceva, de laudă, despre valoarea documentară excepţională a Cărţii, iar consoarta – doctoreasă în istorie nepetrecută, îl aprobă zgomotos, arătându-se așadar avizată asupra subiectului. Atunci eu, mereu Gică contra, intervin de le stric toată regia emisiunii zicând că tot eu, Ion Coja, nu pot lua în serios Cartea Neagră plină de cele mai inepte şi mai neroade acuzaţii la adresa mea! A mea, domnilor!

A dumitale?, s-a mirat într-un glas duetul de la Ştefan Gheorghiu.

Adică la adresa fiinţei umane în ipostaza ei românească! Şi mă explic: nu pot să iau nimic în serios de la un autor care afirmă că românii, ţăranii români ca să fiu mai exact, adică mama şi tata, domnilor, Dumnezeu să-i hodinească!, cumpărau cică de la jandarmii români, la un preţ de batjocură, de-a dreptul insultător, cumpărau evrei din cireada mânată spre Nistru să-l treacă dintr-o sorbire, evrei mai rotofei, pe care apoi îi duceau acasă şi… şi… şi ce făceau babacii mei cu babacii dumitale, domnule Hary Culler?, l-am întrebat eu pe tovarăşul Haralambie Culea în direct la DDTV, postul TV cel mai urmărit de cenzura Cominternului. Ce făceau românaşii noştri cu ovreii dumitale, ai noştri şi ei, până la urmă? Hai, curaj, nu vă sfiiţi! Sunt sigur că ştiţi! N-aveţi cum să nu ştiţi, cetăţene Culler, că doar vă trageţi mai mult din Cartea Neagră decât din Talmud! Singur recunoaşteţi că vă e cartea de căpătâi! Că fără ea rămâneaţi mai departe un umil şi necunoscut propagandist al marxism-bolşevismului!

Eh, spuneţi-mi aşadar, nu mie, căci eu ştiu, dar telespectatorii noştri nu, nu ştiu nici în vis, în visul lor cel mai urît sau în cel mai frumos vis – depinde cum priveşti lucrurile, nu au habar de ceea ce spune nemernicul ăla de ILYA EHRENBOURG, sub semnătura lui Matatias Carp, despre ţăranii români că făceau cu evreii târguiţi la margine de drum?! Spuneţi-le dumneavoastră, domnule Cullică, să nu moară proşti proştii de români!… Sunt vestit de ignoranţi! De un’ să ştie, analfabeţii, la ce-s buni evreii, măcar unul-doi la casa românului?!…

N-a ştiut tovarăşul profesor de dialectica marxism-leninismului! Dar eu nu-l puteam crede că nu cunoaşte pe dinafară Cartea. Aveam informaţii precise în acest sens! Mi se părea la fel de absurd ca şi cum însăşi Lya Benjamin ar fi spus şi ea că nu ştie de ce românii se apucaseră pe vremea lui Ion Antonescu de târguit evrei, mai rar la bucată, de obicei la un loc, soţ şi soţie, doi lei perechea!

…Ehe, era mare leul pe vremea Mareşalului!

Eh, o întreb eu, dumneavoastră vă amintiţi în ce scop, stimată doamnă Lya, ţăranii români îşi cumpărau evrei, sustrăgându-i astfel din convoiul de umbre plecat în Pahod na Bug?

Unii zic acum, post festum, că-i fereau astfel pe bieţii jizi să ajungă în Transnistria cea sinistră, unde nu-i aştepta nimic bun! Ăsta să le fi fost scopul? Nobilul ţel?

…Eu unul nu cred! Nici dumneavoastră! Ar fi prea frumos ca să fie adevărat! De unde atâta omenie la părinții mei și ai dumitale, iubit cetitorule ?!

Nu, nu-mi puteam imagina că nici Benjamina nu ştia, deci, logic, deduc că nu citise nici ea Cartea!, căci doar îşi dăduse un doctorat strălucit pe Carte, comentând-o din doască în doască, citând din ea ca din Cartea Cărţilor şi declarând-o Cartea din care s-a născut Holocaustul din România! Talmudul noii religii! Fără ea s-ar alege praful de tot Holocaustul românesc! Etc., etc.

O carte, a declarat laureata presei, o carte care ar trebui să fie cercetată şi studiată şi învăţată pe de rost în toate şcolile româneşti, în toate familiile, în toate găştile de cartier, în toate sălile de aşteptare, câte una-două în fiecare cabină telefonică, ca să afle tot românul de azi şi de mâine şi de totdeauna ce făceau urmaşii dacilor cu evreii de două parale pe care îi cumpărau pe buza şanţului. Sau, cine avea puţin noroc, îi mai lua şi pe gratis, căci unii evrei nu mai puteau merge mai departe şi, ajunşi la capătul puterilor, renunţau singuri să mai vadă Transnistria, puoi mori!

Da, spre nesfârşita mea mirare i-am prins pe cei doi cu ocaua mică, cu lecţia necitită! Mi-a venit să-i întreb, dar m-am jenat de telespectatori – voi ce făceţi acasă, măi, nebunatecilor, de nu aveţi timp nici să vă citiţi Biblia voastră de holocaustologii lui peşte, ce sunteţi?!

Nu, un nu hotărît! Cei doi, perechea de cominternişti din studioul DDTV, nu jucau teatru, nu jucau nici măcar teatru evreiesc de stat! Ci erau ca niciodată în viaţa lor de sinceri: nu ştiau! Pur şi simplu nu ştiau! De necrezut, dar…

Ce-i drept, nici eu nu ştiu ceva mai frumos şi mai onest decât să recunoşti că nu ştii! Aşa făcea chiar însuşi Socrate! Iar eu l-am auzit şi pe Petre Ţuţea de câteva ori zicând că nu ştie.

Nu ştiau sau nu-şi mai aduceau aminte?, s-ar putea băga în vorbă vreun cârcotaş. Unul mai dihai decât mine ! Răspund: exclus! Când afli ce făceau românii cu urmaşii Iudei cumpăraţi pe mai nimica, nu mai poţi uita în vecii vecilor! Nici măcar în somn, precum spuneam! E de neuitat! Mai ales pentru un evreu! Un evreu practicant! Dar mite când sunt două bucăţi de evrei, un fel de Sara şi Abraham ai zilelor noastre?! Unde-s doi mai greu se uită!…

…Când însă cineva spune că nu ştie, când recunoaşte că nu ştie, omul ăla cel puţin pe jumătate nu mai este prost, a-toate-ne-ştiutor. Iar cu jumătatea cealaltă nu mai este nici ticălos!… Aşa că, simţindu-i ceva mai colegi pe cei doi – ce mai pereche!, numai bună de comercializat, m-am îndurat de ei şi i-am mai încurajat puţin: deci nu ştiţi? Nu ştim! Păi nu ştiţi nimica dacă nu ştiţi că tata, Dumnezeu să-l ierte!, îl lua binişor pe ovreiaş, de ureche sau de chică ori de beregată, şi mi ţi-l cresta, nenicule, la jugulară, acolo de unde-i curge şi porcului tot sângele din carcasă, lăsând-o cusher şi bună de făcut pastramă, după reţeta marelui mehenghi numit nenea Iancălă!

Vă mai întreb o dată, ultima strigare!, le-am zis. Nu se poate să nu vă aduceţi aminte, e scris în carte cu litere de-o şchioapă, special ca să-i rămână cititorului în tărtăcuţă pentru totdeauna: la ce le trebuia, domnule, ţăranilor basarabeni atâta sânge evreiesc adunat cu grijă într-o covată? O picătură nu se risipea! Nu ştiţi nici asta, nu vă aduceţi aminte?… Nu, îngăimară cei doi, deja livizi şi fără de sânge în obraji, măcar o picătură… Exsancvinaţi prin telepatie? Nu cumva am întins coarda prea tare?!

Dar nici nu mai puteam da înapoi, cum aş fi vrut! Faci ce poţi în viaţă, nu ce vrei! Aşa că am încheiat cu precizarea finală: lubrifiant, madam! Lubrifiant făceam! ILYA EHRENBOURG dixit! Iar Matatias Carp confirmă: lu-bri-fi-ant! Avem doi martori, deci! Lu-bri-fi-ant!

Lubri… Ce-i acela lubrifiant?, a întrebat ingenuă Benjaminoaia, fire total atehnică.

Adică unsoare, cucoană ! Românii, încă de la primii iudei aduşi pe plaiurile carpatine, adică dintotdeauna, ung osia de la căruţe şi alte mecanisme din ogradă cu sânge, cu sânge evreiesc! Se pare că sângele evreiesc e cel mai prima, nu coagulează, nu miroase şi se păstrează la temperatura camerei cel mai bine. Oricum, nu aveau frigidere țăranii basarabeni, precum nu au nici azi, nenorociţii!…
Pe cine-i faceţi nenorociţi?

Păi pe evreii ăia făcuţi unsoare îi fac, pe cine alţii?! Vă daţi seama, săracii, din ce motive prozaice, aproape puerile, să rateze Transnistria?!… Ca să ajungă unsoare la osia căruţelor cu care alţi evrei treceau bine merci peste Nistrul mântuirii lor!…

*

…Mai departe rezum, căci nu mă mai suport: perechea de evrei din studiourile DDTV au declarat că aşa ceva nu se scrie şi nici nu scrie şi nici măcar nu poate să scrie în Cartea Neagră sau oricare altă carte scrisă de vreun evreu despre Holocaustul din mizerabila asta de ţară! Că-i doare pe evrei Holocaustul, pe cine nu-l doare?! Dar cel mai tare te doare, ca evreu, să afli şi să-i vezi pe neciopliţii ăştia de români cum nu-şi mai încap în piele că fără ei nu se mai făcea niciun Holocaust! «Domnule Ion, sunteţi insuportabil ce faceţi, ce ziceţi! Aţi depăşit orice limită!», şi m-au ameninţat cu tribunalul, cu Sanhedrinul, cu rabinul şi tot Cahalul, başca presa de peste tot oceanul. «Cum puteţi scorni aşa ceva?! Evrei storşi de sânge şi cu sângele evreiesc să fie unse cotigele voastre?!… Cu asemenea bazaconii scandaloase faceţi educaţia studenţilor dummneavoastră?! Şi vă suportă studenţii şi ceilalţi profesori cu astfel de distorsiuni ale adevărului?!…Cu asemenea deralaje ?!… Şi telespectatorii ăştia, cu ce au greşit ca să vă asculte fabulaţiile, absolut inca-li-fi-ca-bi-le!» Şi tot aşa, aproape să se termine emisiunea pe vocalizele lor!

Dar mi-a venit şi mie rândul, nenicule, şi le-am spus verde în faţă că prefer Carmelul, și că nu vreau mai mult de trei sticle! Trei! Iar eu pun la bătaie un butoi cu vin din Valea Nucarilor, cea mai faină podgorie din Dobrogea, contra Carmel, trei sticloanţe! Cine pierde, plăteşte! Şi am bătut palma în faţa tuturor telespectatorilor care ne urmăreau cu sufletul la gură: ei, adversarii mei, Lia Benjamin și Hary Culler, spunând, ba chiar sus-ţinând că în Cartea Neagră nu poate fi găsită o asemenea, citez, «abjecţie» – aprecierea deci le aparţine, iar eu dimpotrivă, sus-ţineam mai departe că minunata poveste de Crăciun este cuprinsă în volumul întâi, la pagina 23, vedeţi că nu se poate uita?! Nu numai pagina, am dat şi citatul, corectându-l niţel la punctuaţie şi intonându-l cât mai expresiv: « Fascismul românesc a avut metodele sale originale de exterminare a evreilor.(…) Evreii erau bătuţi până la istovire şi expiere, sufocaţi în vagoane cu răsuflătorile astupate, vânduţi din mijlocul convoaielor… Până aici nimic nou. Nu reproşez nimic, nimănui! Acum vă rog să fiţi atenţi ! Aşa… reiau citatul: vânduţi din mijlocul convoaielor pentru a fi omorîţi şi a li se comercializa îmbrăcămintea, pentru a fi, atenţie !, pentru a fi tăiaţi bucăţi pentru ca… acu-i acu !, …cu sângele lor să se ungă osiile căruţelor ş.a.m.d. » (s.n.) Exact aşa scrie : « ş.a.m.d. » Aşadar, osiile căruţelor… Scrie clar, la pagina 23, ediţia de după 1989! Pagina din dreapta, pe la mijloc, cules cu litere îngroşate, am uitat cum le zice. Aldine? …Pentru ca cu sângele lor să se ungă osiile căruţelor…

Fireşte că am câştigat pariul detaşat, dar… dar nici până azi nu am văzut măcar un gât de Carmel de la Comunitatea Evreiască!… Nu știu, domnule, evreii să piardă!…

*

…Aşadar, acum, prin traducerea Cărţii, va căpăta circulaţie mondială informaţia că românii mei – dar nici nu-mi mai vine să mai zic că-s ai mei, nici măcar lu’ bietul tata, criminalul!, îl reneg!, n-am astfel de tată!, care tăia vasăzică evreii bucăţi-bucăţele şi îi storcea bine de sânge şi de bani, ba chiar «ş.a.m.d.». Că-ţi vine să-i feliciţi şi să le strângi mâna recunoscător jandarmilor români care nu au tăiat bucăţi niciun evreu, nici unul dintre cei peste două sute de mii, pe care jandarmii i-au împuşcat numai: cinstit, gospodăreşte, ecologicamente, gest infinit mai generos, mai omenos, mai tradiţional românesc decât tranşarea trupului în pacheţele de un kilogram, cel mult două, trebuie să ajungă la toată lumea aflată la rând! Ia nu vă mai înghesuiţi ca la pomană! Şi linişte, vă rog! Mucles!

…Şi-l întreb pe evreul deştept foc sau măcar pe aproape, după care tânjesc ca norii după soare, cititor vreodată al acestor pagini, rugându-l să-mi explice nu cum de a putut să scrie fratele său Matatias Carp asemenea mârşăvie – de imbecil şi de ticălos ce a fost a scris-o!, se ştie asta!, ci de ce? O întreb deci şi pe coana Comunitate Evreiască din România, care nu poate fi străină de traducerea şi publicarea în lumea largă a acestei cărţi mizerabile, de ce, madam, te înhăitezi cu nişte autori decervelaţi şi îţi simţi interesele mai bine reprezentate şi apărate prin asemenea nemernicii?!
Căci mai sunt şi altele în de mâine-poimâine vestita în lumea toată
Carte Neagră. Alte porcării şi mai mari! Mizerii şi minciuni mai «negre»! Nu vă vine a crede?! Ştiu… Dar nu puteam atunci, la televizor, de faţă cu lumea de bună calitate care urmăreşte emisiunile dlui Marian Oprea, să pun în discuţie chestii încă şi mai jenante. Nici nu mi-aş fi putut eu îmagina pe atunci o carieră internaţională pentru această culegere de minciuni deşucheate care nu mai sunt nici măcar minciuni, sunt altceva, căci minciunile au farmecul şi hazul lor, sunt un soi mai ciudat de creaţii ale imaginaţiei, sunt deseori creaţii literare veritabile. Mecanismele minciunii sunt dintotdeauna interesante şi stârnesc amuzamentul ori chiar simpatia noastră. Minciuna de calitate este credibilă. Cât de cât credibilă. E vecina proximă a literaturii. Te farmecă, te vrăjeşte ! Cum este şi acest ciudat sinonim pentru minciună, explicit numai în limba română : vrăjeală ! Asta ne face minciuna minciună, minciuna de dragul minciunii: ne vrăjeşte, ca-n Şeherezada ! Sau ca baronul ăla neamţ! Să te tot mintă cine-i în stare !…

…Mă înşel eu cumva şi nu-mi dau seama că povestea cu sângele de uns osiile este o poveste totuşi credibilă?!… Oare există cumva pe lumea asta imbecilii evrei şi ne-evrei care s-o creadă?!… Se pare că va trebui să cedez evidenţei şi să accept că există, inclusiv în conducerea Comunităţii evreieşti din România, năuci care să creadă că într-adevăr evreii au ajuns în România să fie tăiaţi bucată cu bucată pentru ca cu sângele lor iudaic tătâne-meu şi tot neamul lui de goimi să ungă osia căruţelor, indiferent de naţionalitatea, sexul ori vârsta acestora!…

Aşa că mergem mai departe, să vedem dacă evreii aceştia, probabil cei mai evrei, îl pot crede şi poate îl vor fi crezut deja, chiar şi pe «martorul» evreu cel mai deşucheat, cel mai ne-evreu şi mai ne-om din toată Cartea Neagră, care, în volumul al III-lea semnează justiţiar sub declaraţia că în Transnistria – ţineţi-vă bine, evrei de evrei ce sunteţi!, declarația sub semnătură cum că în Transnistria administrată de românii lui Antonescu, evreii internaţi «neavând posibilitatea aprovizionării cu alimente, se hrăneau cu excremente omeneşti, iar mai târziu cu cadavre omeneşti.» Da, aţi citit bine : « excremente omenești şi cadavre omeneşti… » Declaraţia este semnată de un « dl M.Katz, fost preşedinte al Comitetului Evreiesc din Moghilău ». (După Dorohoi, acum Moghilău… Alt nume de belea! Cum să facă holocasutul nostru carieră internaţională cu toponime de-astea, Dorohoi, Moghilău… Păi se compară bietul Moghilău cu Auschwitz sau Dackau ori Buchenwald ?!…)

Aşadar, acum, prin traducerea acestei cărţi bezmetice va căpăta circulaţie internaţională şi bomba asta : evrei care se hrănesc cu excremente omeneşti!… Şi cine ne dă asigurări că-i adevărată dintotdeauna povestea asta? Nu doar ILYA EHRENBOUR, ci însăşi întreaga onor comunitate evreiască din România, preşedinte unul VAINER, cine altul?! Başca cei trei preşedinţi români, ILIESCU, CONSTANTINESCU, BĂSESCU, care au plâns cu batista la nas la memorialul fecalelor mâncate de evrei în timpul Holocaustului şi după!

Deci nu e glumă şi nici limbaj de ăla figurat ! Ci pe bune : evrei care se hrănesc cu excremente omeneşti… Evrei care se hrănesc cu cadavre omeneşti…

Trebuie scris cu majuscule și asemenea veste: EVREI CARE SE HRĂNESC CU EXCREMENTE ŞI CADAVRE… (N-aș da pagina și aș pune pariu și cu cititorii care, ca oameni normali, refuză să creadă asemenea minciuni demente. Dar nu e de joacă totuși cu asemenea lucruri. Și cu asemenea ne-oameni. Pagina 380, deci, volumul 3 din Cartea Neagră, Talmudul sioniștilor holocaustizanți…)

Oare în toată Federația de Evrei Năuci din România nu s-a găsit niciunul care să-și dea seama cât e de jignitor acest text pentru memoria tuturor evreilor care au făcut vreodată umbră pămîntului de cinci mii și ceva de anui încoace?!… Evrei care se hrănesc cu… Nu, nu cunosc text mai antisemit ca acesta!… Iar Vainer & comp. l-a dat la tradus, în toate limbile pământului !…

Tare-s curios să văd cum sună în franceză ori laponă acest text cum nu poate fi altul mai succint anti-semit!… Autorul, după bună regula că cei mai sinceri şi mai eficienţi antisemiţi sunt evreii, un evreu, nu degeaba numit Katz. Katz! Nume predestinat! M.Katz ! Cumva Maximilian ?! Că chiar că s-ar potrivi!…

Întâmplarea, adică mânuța Domnului, face însă ca un alt fost preşedinte, al aceluiaşi comitet evreiesc din Moghilău, Siegfried Jaegendorf, cu majuscule binemeritate îi voi scrie numele, SIEGFRIED JAEGENDORF, nume predestinat şi el, să ajungă după război în America şi să scrie acolo câteva sute de pagini despre cele văzute şi trăite de el tot în Transnistria, și tot la Moghilău! Un veritabil raport de activitate, depus la Yad Vashem ca mărturie cu care se simțea dator, iar marile caiafe care administrează holocaustul, după ce s-au crucit citind mărturia jidovului, l-au luat la început cu binişorul şi i-au cerut surîzându-i complice să-şi schimbe viziunea asupra vieţii duse de el în Transnistria, căci, aşa cum reieşea din cartea sa, Transnistria le oferise celor interesaţi condiţii de alimentare inacceptabil de decente, de omeneşti. Nici tu cadavre, nici tu excremente! Făcându-i astfel de fecale pe toţi mărturisitorii Holocaustului din România !… Ceea ce la Yad Vashem nu se poate accepta!

Încăpăţânat şi apostaziatic însă, JAEGENDORF, evreu cinstit, cum nu puţini au fost cândva în România, dar le-a pierit sămînța!, a refuzat să mănânce în America ce nu mâncase el în Transnistria, căcat adică, şi şi-a retras manuscrisul, plin de indignare. Manevră zadarnică: a urmat moartea suspectă a autorului, iar manuscrisul a fost publicat cu vizibile intervenţii asupra textului, corectându-l la viziune… (A se vedea şi Jurnalul lui Mihail Sebastian, mort şi publicat în aceleaşi condiţii maloneste!) Ne vom ocupa de acest caz, cu detalii, cât de curând…

Deocamdată să consemnăm că Comunitatea Evreiască din România, susţinând traducerea şi re-publicarea Cărţii Negre, îşi dă girul credibilităţii totale pentru declaraţia deplin tembelă a acestui Katz cum că în Transnistria evreii – probabil nu chiar toţi, ci numai prin reprezentanţi?, şi nu toată vremea, ci numai în momente mai inspirate, mai faste, evreii s-au hrănit cu fecale, iar mai târziu – probabil când nu s-au mai găsit excremente omenești, cu cadavre omeneşti… (sublinierea noastră !)

Declaraţia este însă, slavă Domnului şi din păcate, complet lacunară, incompletă, şi nu rezistă la un examen critic al subsemnatului. Mai întâi: omeneşti, omeneşti ! Dar ale cui cadavre, oameni buni? Cadavre româneşti sau evreieşti?…

Ca şi fecalele ! Ale cui excremente? De goim sau de evreu? Şi ce fel de evreu? Căci dacă erau fecale de evreu mâncător şi el de căcat, valoarea nutritivă a fecalelor re-excrementate era egală cu zero! Un fel de fecale second bouche! Sau second …pardon! …Mai bine nu le mâncau! Le-au mâncat aşa, fără niciun aport nutritiv?! Degeaba ?! Gratis?! Fără niciun gheşeft caloric?! Cine să creadă aşa ceva?!…

Mii de evrei care au acceptat așadar să consume fecale expirate!! Cum să nu devină cadavre?! Hoituri împuțite!

Eu unu, nu! Nu cred povestea asta! Neg categoric! Chiar cu riscul de a mai fi o dată dat în judecată ca negaţionist! Da! Neg fecalele mâncate de evrei în Transnistria! Nu le neagă Federația evreilor din România, nu le neagă nimeni la Yad Vashem, dar eu le neg! În Transnistria evreii nu au mâncat căcat în timpul Holocaustului ! N-aveau ei timp de așa ceva, săracii! L-au mâncat mult mai târziu, când nu mai conta pentru istorie, și nu la Moghilău, ci la București, la Institutul de cercetare a Holocaustului și alte oficine, inclusiv în ședința guvernului care a dat ordonanța cu Holocaustul !

…Insist asupra caracterului vag al mărturiei Katzului, poate chiar echivoc, duplicitar: dacă evreii cacofagi nu reuşeau să se aprovizioneze cu alimente, cum făceau de reuşeau «să se aprovizioneze» în cantităţi salutare cu (1) fecale alias excremente şi, respectiv şi ulterior, evreii necrofagi, de unde se aprovizionau cu (2) mortăciuni, adică cadavre? Întrebarea noastră poate să pară redundantă, chiar retorică, dar debarasându-ne de cuvinte, de povara lor metafizică, nu ne va fi uşor să reconstituim, fără prea multe documente din epocă, căci au fost deteriorate prin folosirea lor ca hârtie higienică pe cale bucală, nu ne va fi deloc uşor să reconstituim modalităţile prin care, teoretic vorbind, se putea practic face aprovizionarea cu fecale de-ale gurii pentru comunităţi întregi!… Încercaţi să vă imaginaţi!… Eram totuşi în plin război mondial! Cine le producea pe fecale, cine le achiziţiona, cine le transporta, cine le depozita şi cine le distribuia echitabil? Nu putea fi deloc uşor! Ci cumplit! Cumplite au fost toate în cumplita Transnistrie… (Eh, ăsta da toponim sortit unei meritate cariere internaţionale!… Merci, Matatias!)

Cred că marii holocaustologi ar avea obligaţia morală să fie curioşi în acest sens, să cerceteze subiectul şi să explice întregii omeniri cum s-a putut face aprovizionarea cu atâtea excremente în vreme de foamete?! Fireşte, la vreme de război, aprovizionarea cu cadavre nu punea nicio problemă! Problema problemelor este fecalele! Cum le-au recoltat, dacă se poate spune așa?… De unde și până unde?!

Ba chiar invit oficial onor cititorii acestor rânduri să se pună în postura onorabilului Maximilian Katz, dar şi a lui Matatias Carp, precum şi a celor care au dat la tradus Cartea Neagră, inclusiv conducerea Federaţiei şi sponsorii traducerii, başca cei ce o vor citi, chiar dacă prin traducere îşi va pierde mult din parfumul autentic, din izul ei reavăn… Așadar îi invit să facă un exerciţiu de imaginaţie în sensul arătat. Vor descoperi că nu e deloc uşor să pricepi cum reuşeau totuşi evreii, oricât vor fi fost ei de descurcăreți, să-şi procure în cantităţi îndestulătoare şi ritmic substanţa respectivă, de unde o luau şi cum: cumpărată sau furată? En gros sau en detail? La preţul pieţii sau de speculă, profitând cu cinism de condiţia socială a evreului rătăcitor?

Cu riscul de a mă repeta mă mai mir o dată: pe vremea aceea nici nu putea fi vorba de frigidere! Ceea ce complică mult lucrurile. Ca să nu spun că trezeşte legitime suspiciuni: cum le-au depozitat pe fecale? Cum au făcut să nu se altereze ? Etc., etc. Chiar să fie oare aşa cum susţine Federaţia evreilor din România?! Fecale şi cadavre?! Excremente şi hoituri?!… În cantităţi şi varii calităţi imposibil de reconstituit?! Unde mai pui că, cum spuneam mai sus, era şi în vreme de război! …Nu cumva e prea de tot?! Nu cumva măcăne?!… Nu cumva miroase a… a altceva?!

Parcă n-aş crede şi chiar nici nu am crezut până deunăzi nici măcar o iotă din povestea asta urît mirositoare, dar când aflu acum că onor Federaţia Evreiască şi Sanhedrinul adiacent, inclusiv Congresul Mondial Evreiesc, şi-au dat acordul pentru traducerea cărţii, pentru cariera ei internaţională, mi-am zis că gata! Tot ce scrie în Carte este adevărat, nebun este cine, ca mine, nu crede! Este adevărul cel mai adevărat, atât la o lectură ad litteram, cât şi la una în spirit ! Aşadar, teoretic, dar mai ales practic, cu valoare simbolică, niciun evreu nu o contestă! Nici cartea, nici titlul acestor rânduri! Pas de te mai îndoieşte! Pas de mai neag-o! Negaţioniştii dracului şi caraghioşi ce suntem! Ce avem noi împotrivă ca evreii din Transnistria să fii mâncat de toate acolo?!… Inclusiv pâine albă, cum susţine negaţionistul avant la lettre care a fost SIEGFRIED JAEGENDORF, fie-i amintirea binecuvîntată.

*

Un alt argument, o altă dovadă că Cartea Neagră nu minte, aşa cum, recunosc, eu încerc de ani de zile să mint lumea cum că Cartea ar minţi, un alt argument zic, că nu minte vestita Carte, este că niciun evreu n-a murit de foame în Transnistria! Nici unul măcar! Au murit evreii din toate cauzele şi motivele posibile în timp de război și de pace: de tifos, de apendicită, de brâncă, de dalac, de bătături, de indigestie, de maţe încurcate, de mațe fripte, de glonţ, de otită, de gaze, de plictiseală, de oftică, de orice, numai de foame nu! Or, de foame s-a murit berechet în timpul războiului pretutindeni şi zi de zi! Numai în Transnistria, nu! Ceea ce confirmă teza şi explicaţia dumnealor Matatias Carp & M.Katz comp., cu fecalele şi cadavrele, dovedind tuturor scepticilor că nu sunt deloc inventate nici primele – respectiv excrementele, nici secundele, adică cadavrele… Au fost autentice, ca şi evreii care s-au înfruptat din ele. Este de-acum versiune oficială! Semnează sponsorii şi inspiratorii mult gustatei traduceri! Inclusiv guvernul român dacă, aşa cum nu m-aş mira deloc, traducerea şi publicarea au fost plătite din bugetul de căcat al României! Din fondurile de propagandă a excelenţei româneşti în materie! Materie de fecale şi de Holocaust materie!…

De precizat că, din păcate pentru această poveste, nimeni nu este perfectul ticălos, aşa că Matatias Carp în Cartea Neagră publică – din neglijenţă?, şi câteva texte semnate de disidentul JAEGENDORF. Dacă le compari cu cele semnate de MAXIMILIAN KATZ al nostru, cam nu-ţi mai vine să crezi versiunea oficială, cea cu, pardon, fecalele şi excrementele, a(le) Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România… Aceasta este denumirea completă, aşa cum o să apară la Tribunal, ca parte lezată după publicarea acestor rânduri calomnios de antisemite!

*

…Îmi vine în minte altă emisiune TV, la care un alt martor, un alt Katz, ceva mai mic, nu prea a ştiut să răspundă la întrebarea întrebărilor: «ce s-a întâmplat, bre, omule, cu cadavrele celor 250.000 de evrei ucişi de Antonescu în Transnistria? Unde s-au evaporat?» Întrebare gordiană, în care s-au împotmolit până la gât marii specialişti în materia respectivă, istorici nerozi şi neinformaţi, de renume mondial, inclusiv evreul, katzul degenerat de la TV, care nici el nu citise Cartea Neagră, aşa că a tăcut încurcat şi capitulard, prostuţul, neştiind să dea replica atât de logică că acei evrei deveniţi cadavre, celebre cadavre de mâine încolo în toată lumea, au fost mâncaţi de ceilalţi evrei, supravieţuitori cu acest preţ deloc abominabil după unii sau, după alţii, deloc neglijabil!… Ce putea fi mai simplu?! Evreii şi-au mâncat cadavrele proprii! Alţii fecalele! De aceea nu a fost nevoie în Transnistria nici de cuptoarele acelea nemţeşti atât de energofage şi, mai ales, semitofage, ca să dispară cele 250.000 de cadavre evreiești și scatofage! Au fost masticate și îngurgitate de evreii care au supraviețuit! Mai rămâne de stabilit cine a avut ideea reciclării evreilor, atât de ecologică avant la lettre. Cumva tot noi, românii?… Pariez că! Din protocronism, desigur!…

Şi se lămureşte astfel marele mister al celor 250 000 de cadavre din Transnistria de negăsit în toată Transnistria: nu le-au mâncat câinii, Doamne, fereşte!, cum afirmă bezmetici istoricii din şcoala de gândire a holocaustrologilor de la Chişinău! Din nou lumina adevărului românesc răsare de la Bucureşti, din ograda Federaţiei evreieşti de specialitate, şi nu e prima oară: evreii din Transnistria au fost haliţi, cu fecale cu tot, de ceilalţi evrei din Transnistria, mai supraviețuitori… Evreii şi-au mâncat astfel unii pe alţii, între ei, fără nicio imixtiune străină, fecalele, în cea mai pură tradiţie autarhică a ghettoului, vie şi azi… Drept care așa s-a produs alt miracol transnistrean : niciun evreu în zonă nu a murit de foame! Ba chiar la întoarcere – câţi s-au mai întors, toţi supraponderali!

…Limitat la puterea de circulaţie, infimă, a limbii române, acest adevăr – evreii mâncători de căcat, corect: EVREII MÂNCĂTORI DE CĂCAT, va irumpe de mâine pe media mondială prin traducerea în limba lui Céline, să i se bucure toţi urmaşii! Ce victorie postumă, niciodată imaginată sau măcar visată de vestitul antisemitolog! Al drăcuţului drac, cum le mai aranjează el, mereu pe mâna proprie a altora! Că ce face ovreiul cu mâna lui…

Viaţa bate filmul încă o dată! Îl bate la curul gol! Scor general: scor de maidan, de forfait!…

…Să mai dăm o dată, întru înfiorată neuitarea noastră planetară, citatul care prin generoasa iniţiativă, dezinteresat subvenţionată de onor guvernul român, îşi deschide largi aripile pentru a porni în zbor planat să facă ocolul Terrei, într-un de-acum perpetuu turneu al demascării impostorilor români – vezi mitologia omeniei la aceşti veritabili şi binecunoscuţi mâncători de… de… Dar nu !, pe români nu-i mai poţi numi mâncători de căcat, ca până acum, acest brand se întoarce definitiv, aşa cum e drept, la cei care îl şi merită dintotdeauna, şi devine binemeritatul lor monopol: «Neavând posibilitatea aprovizionării cu alimente (alimente cusher, se înţelege – n.n.), evreii se hrăneau cu excremente omeneşti (tot cusher), iar mai târziu cu cadavre omeneşti.»  De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii…

E de văzut ce ar putea să însemne și precizarea „iar mai târziu”… Când nu s-au mai produs fecale, s-au aprovizionat bieții oameni cu ce se mai putea găsi pe piață: cadavre?

Desigur, e posibil să se fi produs în această vastă campanie şi niscai abuzuri, poate chiar acte de corupţie, de speculă şi stocare de produse alimentare, gesturi nedemne de poporul ales! Evreii sunt însă şi ei tot oameni, săracii. Supuşi aceloraşi patimi şi slăbiciuni! Nu e de mirare că s-au mâncat între ei, conform principiului Iuda Iudae Iuda est! E foarte probabil că dacă românii ar fi şi ei evrei, sau vice-versa, ar proceda la fel! Natura umană este aceeaşi. Inclusiv gustul sau mirosul. Să nu ne îmbătăm cu apă rece!… Dacă există evrei care mănâncă căcat și trăiesc mişto de tot de pe urma cadavrelor, asta înseamnă că, în principiu, specia om este cea care mai mănâncă la nevoie şi căcat, respectiv hoituri!… Că semenul şi aproapele nostru este chiar omnivor! Mănâncă de toate! Mănâncă orice! Poftă bună, frăţioare!

*

Da, ca lingvist pasionat de mecanismele sufleteşti ale graiului, am scris cu plăcere, cu pasiunea adevărului!, câteva zeci de pagini despre celebrul paradox al mincinosului, iar ani de zile, în faţa studenţilor, le-am îndemnat pe domnișoare, când vor ajunge mame şi-şi vor (sur)prinde copilul că va spune prima oară o minciună, să se bucure ca de a doua naştere a odorului, nu cumva să-l descurajeze ori să-l pedepsească, căci minciuna, la copii, în primii ani de viaţă, nu este semn de proastă creştere, de nărav sau viţiu, ci dimpotrivă, este semnul dezvoltării intelectuale normale, semn că plodul a depăşit limitele limbajului şi s-a instalat comod în metalimbaj! Dintre toate vieţuitoarele lăsate de bunul Doamne-Doamne, numai omul minte, căci poate despărţi semnificatul de semnificant, ceea ce alte dobitoace nu sunt în stare să facă! Etc., etc.

Dar m-am înşelat! Şi-mi vine să strig ca Octavian Goga : M-ai învins, Israele! Mi-ai dat dovada că am greşit mereu! Minciuna nu înseamnă numai calcul ticălos! Ea mai poate fi şi semnul nevinovat şi inocent al prostiei, ba chiar şi mai ales al paranoiei! Prostie şi paranoie iudaică! Concentrate în de-acum universal valabila Carte Neagră… Deh, tu l-as voulu, Maximilian Katz! Iar din voia lui Vainer & comp. aceste minciuni capătă circulație planetară!… Căci numai un evreu prost ca noaptea piutea să-și imagineze că cu asemenea minciună – evrei mâncători de fecla și cadavre, va stârni compasiune pentru evreii din Transnistria! La fel, numai niște evrei imbecili, oricât ar fi ei de președinți ai Federației, își pot imagina că fac un serviciu de imagine evreimii prin publicarea și traducerea unor asemenea schizofrenii paranoice ( !), imposibil de calificat în cuvintele limbajului comun!

Iar paranoia fiind ceea ce este, o biată boală, (ereditară?), cum să mă mai supăr eu pe autorii evrei care, deci, nu au minţit din rafinament stilistic atunci când au afirmat bunăoară că românii, în bestialitatea lor meschină, nu le dădeau nici sare evreilor ca să-şi îndulcească cât de cât hrana mizeră ! (Nu, nu vă gândiţi la săratul fecalelor de mai sus! Sarea oricum intră oligatoriu în reţeta oricărei fecale… Nu există fecale nesărate! Nici măcar în Transnistria! Avem mărturii incontestabile din acele locuri și vremuri.) Penuria de sare – zice mai departe Realitatea Evreiască, oficiosul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, îi făcea mai ales pe copilaşii evrei din Transnistria să sufere şi, natural, îi făcea să plângă. De trista împrejurare profitau fără ruşine vecinii familiei, tot evrei, sărmanii, care-şi puneau farfuria cu supă chioară sub ochii lacrimogeni ca să-şi săreze astfel bucatele!…

…Ce părere ai, amice Teşu, despre această poveste cu sarea din Transnistria?, l-am întrebat pe dl Teşu Solomovici, domn pe care, o vreme, l-am suspectat că el ar fi evreul căutat. «E chiar uşor ingenioasă povestea, este, da, o metaforă !», mi-a explicat comprehensiv Teşu Solomovici când m-am arătat contrariat de paradox: tocmai celor care sunt sarea pământului să li se ia sarea!… Cât de subtili au fost românii în cinismul lor – cine ar fi zis ?!, auzi la ei, să nu le dea nici sare nevinovaţi fraţilor lui Josef?!

Din păcate, nici cu Teşu nu mi-e ruşine!… Iată-l ce scrie despre scufundarea vasului Merkure, plin ochi de evrei: « Vasul a fost torpilat de un submarin german. Soldaţii germani i-au mitraliat pe evreii care încercau să se salveze şi asupra lor au fost lansaţi câini dresaţi ca să-i ucidă în apă »… Aşadar, câini dresaţi să fie « lansaţi » în apă şi să ucidă, în largul mării, evrei… Câini care stau zile şi săptămâni întregi într-un submarin, domule Teşu ?! Câini care vin la tine înot şi te muşcă, te bagă cu capul la fund?!… Dragă domnule Teşu, n-ai văzut niciodată un câine cum înoată? Păi nu aveai voie nici măcar să citezi asemenea inepţie! Iar dacă nu dai sursa acestei «informaţii», dacă deci dumneata ţi-ai imaginat singur şi nesilit de nimeni această gugumănie, cu ochişorii minţii tale dacă ai vizualizat-o, atunci se întâmplă ceva foarte grav cu mintea dumitale!… Şi zău că nu mă bucur ! Aşa cum nu mă bucur să aflu şi să ştiu că submarinul criminal a fost unul sovietic, nu german… Nu schimbă cu nimic destinul pasagerilor de pe Merkure… Dar ar trebui să schimbe destinul cărţilor şi al autorilor care propun asemenea netrebnice fantasmagorii! N-au ce căuta pe tarabele librarilor ori în casa unor oameni normali, cu frica lui Dumnezeu! Afară din librării şi tipografii, din biblioteci, nebunelor!! Paparude smintite! Aţi împuţit destul planeta!

*

…Câini “dresaţi să ucidă în apă”! E antologică! Iar antologia asta cum s-o numesc? A paranoiei holocaustice sau holocaustizante? Holocaustisite? Holocaustologizante, cumva? Care-i termenul potrivit? Capabil să exprime tot adevărul, dar numai şi numai adevărul adevărat despre suferinţele evreieşti din România, nu şi adevărul despre formele paranoiei şi prostiei complet iudaice, nu au românii de noi niciun amestec! Noi doar am descătușat-o! Și îi suportăm consecințele, căci pe asemenea mizerii se întemeiază acuzațiile de holcaust, care au atras asupra României și a românilor atâtea consecințe, atâtea sancțiuni, atâta oprobiu, fără niciun temei serios! Valabil!

*

Cam acesta este nivelul literaturii care a împuţit şi a murdărit planeta cu Holocaustul din România : osii unse cu sângele unor evrei tăiaţi în bucăţi, evrei care nesiliţi de nimeni mănâncă căcat şi hoituri, evrei care îşi procură sarea pentru bucate din lacrimile copiilor, câini dresaţi să înece evrei… Şi tot aşa, pe zeci de mii de pagini! O literatură debilă în toate, care compromite definitiv chiar şi minciuna, denaturând-o, depreciind-o, depravând-o! Cu această literatură îmi amărăsc zilele şi nopţile de aproape 20 de ani! Mai întâi ca s-o citesc, s-o citesc cu atenţie, mizerabila!, oricât de copleşitor ar fi dezgustul, căci nu m-a obligat nimeni la acest supliciu! Mai apoi ca să găsesc argumentele …respingătoare. Risipă de inteligenţă şi de energie sufletească din partea mea, numai şi numai pentru că prea ne cred proşti cei care-şi împing prostănacii să vină dinaintea noastră cu scorniciuni atât de neroade! De demente ! N-aş da două parale pe ei și pe ele! Dar cum să le taci când ţinta le este atât de criminală: să te lase pe drumuri, alungându-te din ţara ta, din sălaşul tău?!

…Măcar de ar fi nişte ticăloşi înrăiţi, să poţi pune biciul pe ei! Dar nu sunt decât nişte triste compromisuri între oligofreni închipuiţi şi paranoici aroganţi! Ce păcate ale părinţilor le trag degeneraţii mei preopinenţi?!

Aşa că de la o vreme mă încearcă un sentiment tare incomod: dar dacă toate aceste inepţii nu sunt minciuni, ci, da, sunt neadevăruri, evident neadevăruri, dar neadevăruri smintite, căci cei care le propagă nu ştiu nevolnicii că mint, ci le consideră adevăruri şi cred în ele ca neoamenii ce sunt?! Nu cumva?… Nu cumva am luat eu în serios nişte paranoiaci?! Nişte rebuturi nefericite ale Creaţiei?!… Niște bolnavi nevinovați?… Niște ne-isprăviți, rămași pe undeva la jumătatea drumului de la fiară la om?!

Caz în care aş simţi şi chiar asta şi simt, că am irosit caimacul din şansa dată de Dumnezeu care se cheamă viaţă. L-am irosit-o cu prostii şi cu proştii. Anii cei mai buni, cei mai puternici: 1991-2011! Iartă-mă, Doamne, că Tu mi i-ai dat, iar eu, nevrednicul, mi-am bătut joc de ei! I-am cheltuit pe niște fleacuri de autori, de ne-oameni, ne-asemeni cu noi! Data viitoare – dacă va fi să mai fie, promit că nu voi mai amâna nicio întâlnire la Șosea, nicio petrecere cu prietenii, nicio carte mişto, nicio excursie sau plimbare prin ploaie… Al dracu’ să fie cine va mai pune mâna pe vreo Carte Neagră, oricât de tradusă ar fi în toate limbile planetei, săracele de ele!… Ce batjocură le paşte!

Ion Coja

Post scriptum: Acest text a fost scris cu ani în urmă, atunci când am aflat că urmează să se traducă în limba franceză Cartea Neagră. Am ezitat totuși să-l public. Ca și textul despre săpunul evreiesc, de mai jos. Par delicatesse, cum ar zice Rimbaud… De dragul unor prieteni și colegi evrei.

Am greșit procedând astfel, și nu mi-aș fi dat seama, dacă nu apărea în viața noastră publică individul care ne promite un film despre cei 20.000 de evrei uciși și arși de vii de Ion Antonescu la Odessa… Douăzeci de mii de oameni uciși de români și arși apoi… Deh, îmi vine să zic, cadavrele au un gust mai bun când sunt bine rumenite…

Precum se vede, dovezile holocaustului din România se leagă de minune între ele!

Povestea cu cei 20.000 de evrei uciși la Odessa nu a primit nicio confirmare, nici măcar după eliberarea Odessei. Prezent la fața locului în primele zile după retragerea armatei române, un corespondent de front, scriitorul evreu Vasile Grossman, din tot ce află, conchide asupra românilor că au avut un comportament „gentil” față de evrei și de populația civilă. Citez: „Regimul de ocupație a Ucrainei de sud-est a fost aproape plăcut sub români în comparație cu regimul german al ocupației”. Concluzie care se potrivește întocmai cu mărturiile depuse de alți evrei serioși, precum Wilhelm Filderman, șeful comunității evreiești din România acelor ani, Alexandreu Șafran, rabinul șef al evreilor din România, Sigismund Jagendorf, liderul evreilor din lagărul de la Moghilău, rabinul Moshe Carmilly Wienberger și mulți alții.

Minciuna cu cei 20.000 de civili evrei uciși din ordinul lui Ion Antonescu a fost lansată tot de un evreu, și a ajuns în presa comunistă din Suedia. Se spune că a ajuns și la Stalin care, în replică la masacrul de la Odessa, a dat ordin ca 20.000 de prizonieri români să fie împușcați… Să fie adevărat oare?

N-ar fi prima oară când minciuna sionistă se dovedește a fi criminală! Vinovată de omoruri în masă ! Cu cele mai tragice consecințe. Și, iată, se dovedește a avea putere de a suci mințile necoapte și după 70 de ani!… Știu ei ce știu, fiii minciunii de pretutindeni!

Ion Coja

Negarea Holocaustului a fost iniţiată de Simon Wiesenthal

Săpunul „evreiesc”

– minciuna dintre toate cea mai ticăloasă –

Dacă ar fi să mă întrebe cineva care este adevărul cel mai important dintre puţinele adevăruri pe care putem conta, nu mi-ar fi uşor să răspund. Cred că şi altora le-ar fi la fel de greu. Dar dacă ne vom întreba care este ne-adevărul cel mai mare, cu consecinţele cele mai nenorocite, scornit şi rostit de-o fiinţă omenească, cred că nu poate fi invocată altă minciună, mai cumplită, mai nefericită, mai ticăloasă decât minciuna lansată de Simon Wiesenthal în 1946 şi a cărei carieră nici azi nu s-a încheiat, ci bântuie această minciună nemernică mai departe în mintea şi sufletul a milioane de oameni, pustiindu-le…

…În aceşti termeni, insuficient de duri, de severi, mă refer la săpunul evreiesc, la teza atât de răspândită cum că în timpul celui de-al doilea Război Mondial germanii au făcut săpun din trupurile unor evrei. Mai contează câţi?! Şi un singur evreu, un singur om să fi fost batjocorit în felul acesta de alt om, şi ruşinea ar fi (fost) la fel de nemăsurată pentru toată speţa umană. Dar când este vorba nu de un om făcut săpun, ci de 900.000 (nouă sute de mii) de oameni făcuţi detergent prin dibăcia, profesionalismul şi ingineria a sute de oameni, angajaţi în industria cea mai murdară cu putinţă, atunci imaginea decăderii umane devine imposibil de cuprins şi de conceput prin gânduri şi cuvinte! Literalmente „îţi îngheaţă mintea!” Nu te mai suporţi ca fiinţă raţională!

…Sunt convins că cei mai mulţi dintre cititorii acestor rânduri ştiu că germanii, adică nişte fiinţe umane, au făcut săpun din trupurile a nenumăraţi evrei, tot fiinţe umane şi aceştia! Şi eu cred că acestor onorabili semeni le vine tare greu să-şi imagineze cum ar putea coborî abjecţia fiinţei umane sub acest prag aflat deja sub nivelul „talpa iadului”! Diavolul însuşi, care a fiert în smoală atâtea trupuri, nu s-a gândit la paradoxul bestial al transformării, prin fierbere, a trupului omenesc în săpun, de care să se folosească ceilalţi oameni, într-un soi de batjocură de sine, colectivă, unanimă, a fiinţei umane, a demnităţii umane! Căci nu evreii au fost astfel batjocoriţi, ci însuşi Omul! Ba chiar Dumnezeu Însuşi a fost astfel scuipat în obraz de „societatea” nazistă, germană, în numele nostru al tuturor…

Deseori, cu ani în urmă, gândindu-mă la această „secvenţă” a Holocaustului, şi neputând nicicum să realizez logica şi psihologia semenilor noştri fabricanţi de săpun din trupul unor fiinţe umane ucise în acest scop, am încercat să-mi imaginez ce va fi fiind în sufletul semenilor noştri evrei! Cum vor fi resimţind ei gândul că părinţii lor au fost batjocoriţi în halul ăsta, refuzându-li-se nu în vorbe spuse la mânie, ci prin punerea metodică în mişcare a unei întregi industrii refuzându-li-se întru totul condiţia de om şi transformându-i în materie primă de confecţionat abajururi şi alte produse de marochinărie din pielea clientului… Oameni transformaţi în săpun şi detergenţi!…

Eşti pus inevitabil dinaintea întrebării: cumva, oameni fiind şi noi, am fi capabili şi noi de asemenea orori?… E semănată oare în noi gena decăderii totale de la ceea ce ne-am amăgit până acum că este natura umană? Iar mâine-poimâine, în cine ştie ce alte împrejurări, în locul evreilor ar putea fi victime orice alte categorii de oameni? Preoţi sau profesori făcuţi săpun, români sau maghiari făcuţi săpun, bătrâni sau invalizi făcuţi săpun, comunişti sau legionari făcuţi săpun, liberali sau conservatori, blonzi sau bruneţi făcuţi săpun… Aşadar, chiar şi în locul nemţilor nazişti am putea ajunge oricare dintre noi?!..

Cum să mai contezi pe demnitatea şi onorabilitatea fiinţei umane atunci când oameni cu acte în regulă erau şi naziştii nemţi fabricanţi laborioşi şi inventivi ai celui mai spurcat artefact omenesc, mai nenorocit, mai abject, mai cum naiba să-i spun căci nu există pentru aşa ceva termen potrivit în nicio limbă! Dar şi victimele nevinovate, evreii, tot oameni erau şi ei?!… Şi unii, şi alţii la fel de oameni! Fraţi întru Domnul! Cum a fost posibil acest abandon total al germanilor de la condiţia umană?!

Ani de zile, până pe la începutul anilor ’80, am trăit copleşit de stupoarea, de ruşinea că aşa ceva a fost posibil!… Am aflat, într-un târziu, într-o doară rostit, că totuşi nu a fost adevărat! Că „teza” săpunului evreiesc este o pură invenţie!… N-am reuşit să mă bucur de această veste, să mă bucur ca lumea, căci reversul ei evident este ticăloşia, cu nimic mai mică, ci parcă şi mai vinovată, ticăloşia celor care au inventat această minciună, de care iarăşi mi s-a făcut ruşine, ca om, om nevoiaş ce sunt şi eu! O ruşine şi mai mare!

Minciuna cu „săpunul evreiesc”, insuficient demascată ca minciună, bântuie însă mai departe, prin sufletul evreilor şi al ne-evreilor, depreciind ideea de demnitate umană, înjosind-o! Lumea, adică cei mai mulţi dintre noi, ştie şi crede mai departe că a existat undeva o fabrică germană de făcut săpun din trupurile evreilor, probabil a evreilor ucişi în camerele de gazare! Nu mai departe, în urmă cu câțiva ani, într-o expoziţie dedicată holocaustului, la Muzeul de Istorie a României, erau expuse bucăţi din vestitul săpun „Reine Judisches Fett”… Asta după ce mai multe instanţe ştiinţifice, evreieşti şi ne-evreieşti, inclusiv americane, au stabilit încă de prin anii ’70 şi au anunţat cu jumătate de gură opinia publică că vestitul săpun RJF nu conţine nici urmă de ADN omenesc! Iar cu vreo cinci ani în urmă, la Chişinău, la un simpozion pe tema holocaustului, toţi istoricii evrei prezenţi jurau pe săpunul evreiesc, că a existat, că rude de-ale lor au păţit „necazul” ş.a.m.d. În fine, în cartea Supraviețuire, apărută în 2007, a unui Samuel Csernovits, evreu din Târgu Mureș, fost deportat la Auschwitz, declară că s-a spălat cu săpunul fabricat din „untura deportaților grași”. Practic, planeta noastră trăiește încredințată că nemții au făcut săpun și lampadare din evreii deportați la Auschwitz.

Nu e de mirare, căci despre săpunul evreiesc şi despre abajururile „confecţionate” din… pielea clientului, a unor clienţi evrei de la Auschwitz, s-a scris în toate felurile, s-a vorbit în toate limbile pământului, pe toate lungimile de undă. Culmea mediatizării atingând-o „monumentele săpunului” care consemnează în toată lumea, pentru vederea tuturor, dimensiunile abjecţiei umane, ale degenerării noastre, materializată atât de convingător, cum nu se poate mai, în săpunul îngropat cu fast şi jelanii nesfârşite sub vestitele monumente, devenite între timp fastuoase monumente ale minciunii neruşinate, paranoice!…

Ei, bine, această minciună decât care nu cunosc alta mai mare şi mai ticăloasă, mai vinovată faţă de fiecare dintre noi, evrei şi ne-evrei deopotrivă, are un autor, a scornit-o cineva, iar acel cineva nu a fost un client al spitalelor de psihiatrie, ci a fost numitul SIMON WIESENTHAL, legendarul! O veritabilă vedetă mondială, a cărui moarte a fost comentată în superlativele cele mai rare. Un veritabil superman, justiţiar fără hodină, omul dreptăţii şi al adevărului! Acesta publica în 1946, la Viena, în ziarul comunităţii evreieşti „Der Neue Weg”, informaţia că sinistra, macabra uzină de săpun a funcţionat în Galiţia, în localitatea Belzec, şi că, citez, din aprilie 1942 până în mai 1943, 900.000 (sic! Nouă sute de mii) de evrei au fost utilizaţi ca materie primă în această uzină” şi că „după 1942, oamenii din Guvernămîntul general ştiau foarte bine ce însemna săpunul RJF. Lumea civilizată – continuă dement şi inspirat Simon Wiesenthal, nu-şi poate imagina bucuria pe care acest săpun o procura naziştilor din Guvernămîntul general şi soţiilor lor. În fiecare bucată de săpun ei vedeau un evreu care fusese astfel împiedicat să devină un al doilea Freud, Ehrlich sau Einstein.”

Dacă Simon Wiesenthal ar fi murit la un an-doi după ce a lansat această „basnă” fără pereche în antologia infamiei, am fi zis că a scornit-o şi lansat-o sub imperiul unor emoţii copleşitoare nu numai pentru evrei, ci şi pentru oricare om cât de cât om, emoţii declanşate la aflarea adevărului despre masacrarea în masă a evreilor. I-am fi găsit niscai circumstanţe atenuante. Dar Simon Wiesenthal a trăit până ieri-alaltăieri. Adică a supravieţuit cumplitei minciuni ani mulţi, vreo 60. Dumnezeu l-a mai răbdat pe Simon Wiesenthal atât amar de ani şi l-o fi aşteptat pe netrebnic până în ultima clipă să dezmintă public eroarea din 1946, eroare devenită cea mai abjectă minciună din istoria ticăloşiei omeneşti. Tăcerea lui Simon Wiesenthal asupra acestui subiect, lipsa sa de reacţie faţă cu răspândirea pe care a căpătat-o „mitul săpunului”, are ca rezultat transformarea greşelii (dacă greşeală a fost!) în cea mai murdară infamie. Nu am nicio competenţă în acest domeniu, al istoriei ticăloşiilor umane. Altele vor fi fiind mai mari, dar din câte cunosc eu nu ştiu alta mai cumplită şi nici nu-mi pot imagina o defăimare mai urîtă adusă fiinţei umane, adusă mie şi ţie, iubite cititor. Autorul acestei minciuni, al acestui atac incalificabil la adresa demnităţii noastre de om, este unul singur, o singură persoană: mult azi omagiatul Simon Wiesenthal!

O minciună pe cât de netrebnică, pe atât de prostească, căci are un revers cu totul nedorit de Wiesenthal & comp: de-credibilizarea Holocaustului. Nimic și nimeni nu pune sub semnul întrebării Holocaustul într-un mod mai convingător decât Simon Wiesenthal cu basna sa despre săpunul „evreiesc”. Mai ales când cei care încearcă să documenteze Holocaustul, aducând atâtea dovezi indiscutabile, nu se delimitează de nemernic, ci sunt mai departe trup şi suflet alături de Wiesenthal şi de „mitul” cu pricina! Cine mai poate să-i ia în serios, să-i mai creadă?! Iar dacă povestea cu săpunul evreiesc este o minciună dovedită, pe care însă majoritatea evreilor o susţin mai departe, de ce nu i-am lua mai în serios pe cei care neagă existenţa camerelor de gazare sau numărul – cele şase milioane!, al victimelor?!… Argumentul Wiesenthal dă frâu liber oricărei negaţii a Holocaustului!

Nenorocirea adusă de minciuna cu săpunul evreiesc este însă şi mai mare dacă ne dumirim că după ce această minciună a căpătat circulaţie universală, la bursa crimei preţul vieţii a scăzut sub toate cotele imaginabile. Orice criminal s-a simţit sufleteşte cum nu se poate mai confortabil, gândindu-se la nemţi, la semenii lui Goethe şi Beethoven, cum s-au purtat cu evreii pe care i-au făcut săpun. Ce mare filantrop s-a simţit Pol Pot sau Idi Amin cu gândul la celebrul săpun!… Cât de mieluşei s-au simţit ei prin comparaţie!… Cât de tare şi de definitiv s-a bagatelizat asasinatul în masă graţie contribuţiei lui Wiesenthal & comp. la istoria universală a nemerniciei de pe planeta noastră!…

Pentru mine, unul, nemernicia lui Wiesenthal este un subiect închis, nu are alte reverberaţii, mă pot detaşa de el şi nu mă clinteşte cu nimic din ce ştiu şi ce cred. Dar pentru ceilalţi, oameni normali, efectul este dezastruos, căci bieţii oameni ştiu că, de regulă, mincinoşii se înhăitează cu micinoşii, hoţii cu hoţii, criminalii cu criminalii şi aşa mai departe. Numai oamenii cinstiţi nu se mai adună mai mulţi la un loc!… Iar dacă cei care fac istoria Holocaustului nu dedică un capitol, o pagină sau măcar un cuvînt pentru a-l „demitiza” pe marea puşlama care a fost Simon Wiesenthal, atunci orice om de bună credinţă este liber şi îndreptăţit să ia în calcul orice ipoteză negaţionistă cu privire la Holocaust!

Din partea acestora, a oamenilor de bună credinţă, care retrăiesc cu sufletul la gură orice moment de evocare a Holocaustului, printre aceştia considerând că mă număr şi eu, subsemnatul, un sfat, un sfat pentru istoricii holocaustizanţi evrei sau ne-evrei: lepădaţi-vă cât încă se mai poate de Simon Wiesenthal şi de săpunul „evreiesc”! Legaţi-i pe amândoi la stâlpul infamiei în mod public şi inechivoc! Gest pe care să-l însoţiţi, obligatoriu, de rugămintea, de cererea smerită pe care s-o faceți către toată speţa omenească, de a vi se ierta uşurinţa şi nesăbuinţa cu care l-aţi creditat până azi pe nemernic! De a vi se ierta astfel ofensa cea mai gravă adusă vreodată ADN-ului uman…

Ion Coja