Am primit din America, de la un prieten, textul de mai jos, cu rugămintea de a-l comenta pe site-ul meu. O fac cu plăcere.

 Neagu Djuvara :

Este un blocaj intelectual. Românul nu e în stare să accepte că întemeietorul lui nu e o corcitură între Traian şi Decebal. Este o tîmpenie!

-Eugen Istodor:

Cum sa fie o tîmpenie? Am trăit o viaţă cu o tîmpenie în cap?

-Neagu Djuvara:

Da! Vă rog să vă lecuiţi. Timp de o mie şi ceva de ani nu vă daţi seama ce amestec de populaţii au fost pe pămîntul acesta! Cine sînt românii ăştia? În afară de o mică parte dintre legionari şi dintre săracii din sudul Italiei, restul, majoritatea coloniştilor nu erau romani. Uitaţi-vă la tipul fizic, asta a descoperit-o un Lahovary. El a comparat grupele sangvine din cataloagele de recrutare a civililor. În 1930 se ştia. Dacă iei cele două-trei judeţe de secuime, sînt integral cu grupa B. Grupă răspîndită în Asia. Turanici. Sudul Transilvaniei, Oltenia, o bucăţică din Muntenia.

-Eugen Istodor:

Vă rog, nu-mi distrugeţi încă un mit! Vă puteţi face că aţi uitat. Cine îl mai citeşte pe Lahovary?

-Neagu Djuvara:

Dom’le, nu pot să nu spun adevărul! Deci, în acele zone [Sudul Transilvaniei, Oltenia, o bucăţică din Muntenia] avem grupa A, din zona mediteraneană. Cine au fost însă coloniştii? În afară de romani, minoritari, am avut mulţi arabi, Legiunea Syrica.

-Eugen Istodor:

Sîntem arabi!

-Neagu Djuvara:

Da. Eu îmi aduc aminte de ţăranii mei de la ţară. Bunicul meu adusese ţărani la muncă din zone curat româneşti. Dom’le, să vezi nişte oameni care seamănă cu arabii, [vorbind] curat româneşte!

-Eugen Istodor:

Scandalos!

-Neagu Djuvara:

Coboară din Syrica! Deci, din partea romanilor sîntem foarte amestecaţi. Acum şi dintre daci.

-Eugen Istodor:

Nu, vă rog!

-Neagu Djuvara:

Cu dacii e problemă cîţi au mai rămas! Nu prea ştim cum arătau, destul de deschişi la culoare, precum albanezii. Sluşanschi, cel mai bun indoeuropenist al nostru, e de părere că limba dacă nu are legatură cu cea tracă.

-Eugen Istodor:

Cum, domnule Djuvara, chiar vreţi să-mi doborîţi miturile?

-Neagu Djuvara:

Astea sînt manii, dragul meu, nişte improvizaţii istorice, nu te pot lăsa aşa! E dovedit că limba tracă e altceva decît cea dacă. Daca e legată, da, de albaneză, dar nu cum au crezut tot felul de minţi inventive că au fost dacii lîngă albanezi la un anumit moment. Nu e adevărat! Cuvintele româneşti şi cele albaneze sînt moştenite din dacomeziană, rădacina comună.

-Eugen Istodor:

Acum chiar ne înjuraţi de mamă şi de tată!

-Neagu Djuvara:

Hahaha, dacă o interpretaţi aşa! Să ştiţi de la mine ceva: sîntem un mare amestec de populaţii, ne-a unit o limbă şi e fantastic cum am putut să asimilăm atîtea. Asta e puterea românului, puterea de asimilare.

-Eugen Istodor:

Adaptarea.

-Neagu Djuvara:

Da, limba română e un fel de „melting pot”. Aici, un alt lucru pe care l-am tot ascuns… amestecul cu slavii. Giurescu, bătrînul, el a venit cu ideea că slavii aveau acelaşi rol, precum germanicii în Franţa.

-Eugen Istodor:

Nu începeţi cu asta!

-Neagu Djuvara:

Dom’le, regatul Franţei a fost făcut de germanici, iar cel al Spaniei, de vizigoţi!

-Eugen Istodor:

Al nostru, de daci şi romani.

-Neagu Djuvara:

Nu! Dintr-un amestec dintre slavi şi [proto]români. Slavii s-au instalat în colonii uriaşe, dovadă toponimele, Ialomiţa, Neajlov, Bistriţa, Dîmboviţa. Interesant însă, asta mi-a spus-o Poghirc, că aceste colonii erau înconjurate de fluvii cu nume străvechi dacice: Dunărea, Oltul, Mureş, Criş. Astea sînt dovezi de continuitate. Slavii au pătruns destul de mult. Satele noastre erau sub un jude, denumire latină; venirea slavilor a adus cneazul. Cele două denumiri funcţionau paralel în anumite zone. „Cneazul” era de origine slavă. Cnejii erau nişte seniori, se impuneau ca autoritate, iar juzii doar administrau. Juzii, deci, nu au avut vocaţie de a uni toata ţara! Şi acum, ca originalitate din partea mea, eu cred că nici slavii nu au avut puterea de a crea state. Şi care e dovada: nici un stat slav, nici unul!, nu s-a născut cu aristocraţie slavă. Slavii nu au venit cu întreaga armată, nu, ci ca ţărani, neorganizaţi, dovadă că numele lor privind şefii, „ban”, „jupan”, sînt de origine avară. Cneaz chiar e germanic. La sud de Dunăre, numai protobulgarii au făcut stat, or, ei erau de origine turcă. Ei au venit foarte bine organizaţi, foarte luptători, i-au bătut pe bizantini şi i-au obligat să le dea o bucată de pămînt. Ruşii au fost făcuţi de varegi, de nordici războinici. Numele de „rus” Oleg, Igor sînt nordice. Ţara noastră făcută de cumani se numea Cumania, dar faptul că ei au plecat/venit a făcut ca ei să fie romanizaţi.

-Eugen Istodor:

Cui ajută zăpăceala asta?

-Neagu Djuvara:

Să ştim cine sîntem. Să nu ne mai închipuim nişte basme! Şi basme care nu sînt crezute de străini. De ce nu sîntem cunoscuţi în lume? Fiindcă am minţit!

-Eugen Istodor:

Şi ne-am minţit pe noi!

-Neagu Djuvara:

Şi ne-am minţit şi, ce-i mai rău, am crezut minciuna. Eu consider că fac o revoluţie cu această carte!

-Eugen Istodor:

Dar cum e să te minţi şi să şi crezi?

-Neagu Djuvara:

E un blocaj psihologic. Oamenii inteligenţi îşi fac autocenzură. [Ei] nu merg mai departe, că nu place poporului. Ghinionul nostru a fost că am intrat în concertul european cu mare întîrziere din cauza ocupaţiei turceşti. Abia în veacul 19 intram in Europa. Atunci a fost un moment în care fiecare a vrut să se arate mai sus decît era.

(intregul interviu poate fi gasit pe site-ul ziarului Cotidianul)

 

Domnule ION COJA, îl cunoașteți pe Dl NEAGU DJUVARA?

Il cunosc din auzite și din citite. Am stat o singură dată de vorbă, pe stradă, pe Edgar Quinet, în fața facultății. Eu l-am oprit. Fusese cu o seară mai înainte la TV 1. L-am oprit și, dacă-mi aduc bine aminte, i-am spus cam așa: Stimate domnule Djuvara, eu lucrez în această clădire, sunt profesor la Facultatea de Litere. V-am văzut aseară la TV și vreau să vă spun că nu sunt de acord cu foarte multe lucruri pe care le-ați spus. …Mi se pare firesc să avem păreri diferite, a zis domnul Djuvara. La care eu am continuat: Este firesc să avem păreri diferite, dar nu este firesc că eu nu pot să-mi spun părerea, mult diferită de a domniei voastre! Și exact pentru asta mi-am permis să vă opresc așa, pe stradă, ca să vă spun că am alte păreri și să vă cer sprijinul ca să pot să vă contrazic, să vă combat, la același post de TV care v-a dat posibilitatea să vă expuneți ideile…

N-a înțeles domnul Djuvara ce vreau de la dînsul. Atunci i-am dat celebrul citat din Voltaire, care sună aproximativ așa: nu sunt de acord cu părerile tale, dar sunt gata să-mi dau viața pentru ca tu să ai posibilitatea de a-ți expune părerile, chiar dacă aceste păreri contrazic ideile mele… Deci, domnule Djuvara, am zis, puteți interveni la TV 1 să mi se ofere posibilitatea de a vă combate ideile. O veți face?

M-a dezamăgit răspunsul său că urmează să plece la Paris, așa că…

Faceți ce faceți și provocați producerea de momente memorabile… Întâlnirea cu Liiceanu, întâlnirea cu Djuvara… Care erau ideile dlui Djuvara pe care ați vrut să le combateți, să le contacarați!

Nu mai țin minte! Cred că erau mai degrabă pe subiecte de istorie recentă, contemporană.

Ce părere aveți despre ideile dlui Djuvara privitoare la istoria noastră mai veche, cele expuse în interviul din „Cotidianul”?

Din păcate, acolo unde aș zice că mă pricep, am alte păreri… Sper că ideile prezentate în interviu au în spate studii aprofundate, altminteri, cu argumentele invocate în interviu, totul pare neserios!… Nu poți spune că limba dacilor nu avea nimic comun cu limba tracă invocând părerea unui singur autor, când alte zeci de autori susțin contrariul. În plus, fără să știu tot ce a scris Dan Slușanschi, parcă nu aș crede că a făcut o asemenea „descoperire”, s-ar fi auzit, ar fi făcut valuri… Primul care l-ar fi contrazis pe Dan ar fi fost Cicerone Poghirc, pe care îl citează domnul Djuvara pe altă temă, tot așa, dintr-o discuție purtată la Paris… Poți să invoci păreri auzite la un pahar de vorbă, dar asta nu atunci când vii cu ipoteze care să șocheze toată lumea. În asemenea cazuri trebuie să fii meticulos și profund ancorat în subiect. Viziunea dlui Djuvara despre romanizarea Daciei este una tipică „de cafenea”. Sper că sunt altfel concepute cărțile domniei sale. E drept, nu am citit niciuna până la capăt.

Și atunci?

Desigur, nu avem dreptul să le comentăm, dacă nu le-am citit. Numai că ideile sale circulă deja, unele dinainte ca dl Djuvara să-și scrie cărțile, cum ar fi ideea că au fost aduși în Dacia coloniști „ex toto orbe romano”. Ar vrea mulți să fie așa! Numai că opera Romei de colonizare a Daciei, fără precedent în toată istoria Romei, a urmărit să rezolve o problemă a metropolei, nu a imperiului. Metropola, adică orașul Roma, avea o problemă stringentă cu sutele de mii de țărani italici care, în virtutea calității lor de „civis romanus”, trăiau la Roma pe cheltuiala statului. Pentru aceștia s-a făcut reclama Dacia Felix, îndemnându-i să meargă în Dacia. Nu pentru locuitorii din Siria sau altă provincie! Repet, are sens, este logică și în plus este atestată documentar numai colonizarea Daciei cu cives romani italici, din sudul Italiei îndeosebi. De la acești coloni ne-au rămas o sumedenie de pietre funerare. Mai multe ca din tot restul imperiului roman. Pe aceste pietre funerare din Dacia romană apare destul de des amintită obârșia, italică sau chiar din Latium, a celor mai mulți coloni. Nu făcea Traian războaiele acelea ca să strămute în Dacia coloni din tot imperiul… Iar ideea că nu au rămas în viață prea mulți daci este de-a dreptul jenantă la un istoric din zilele noastre. Este o idee vehiculată cândva în cafenelele de la Budapesta! Au abandonat-o chiar și prietenii noștri maghiari. …Da, există din păcate această categorie de semi-istorici care își caută faima atacând sau demontând miturile istoriei noastre. Mai exact spus, încercând să atace aceste mituri!… S-o facă, dacă au argumente serioase!

Cum este cu rolul cumanilor în istoria noastră?

Domnul Djuvara are o teză care privește mai multe țări și popoare, potrivit căreia putem prezice și data când se va constitui un stat planetar. Pe planeta noastră va fi un singur guvern pentru toate țările atunci când Pământul se va confrunta cu invazia extratereștrilor. Una din două: Dl Djuvara zice că extratereștrii ne vor ocupa, vor institui guvernul lor, care va fi un guvern mondial, pentru întreaga planetă, iar când extratereștrii vor pleca, în urma lor vor rămâne structurile statului planetar, mondial!… De care se vor folosi pământenii, uniți de-acum într-o singură entitate politică!… Așa zice dl Djuvara că s-au petrecut lucrurile cu cumanii, care au ocupat la un moment dat o bună parte din teritoriul locuit de românii noștri de atunci. După plecarea cumanilor, românii s-au trezit moștenitorii unui stat, ai unui organism politic pe care, altminteri, nu l-ar fi putut gândi singuri!

A doua variantă care este?

A doua deci: pământenii, aflând că extratereștrii chiar există și ne vor ataca curând, vor conștientiza din timp că nu au încotro și trebuie să se organizeze într-un singur corp socio-politic, care să cuprindă întreaga omenire, întreaga planetă, sub ascultarea unui unic guvern. Cu alte cuvinte, sub imperiul pericolului de care se simte amenințată, populația, prin liderii săi în primul rând, descoperă necesitatea unirii. Va fi jucat ocupația cumană acest rol? E posibil. Dar nu avem nicio dovadă că cumanii au organizat un stat pe teritoriul nostru. Au adăstat pentru o vreme și apoi au plecat așa cum au venit!

Care este totuși adevărul?

Adevărul este că statele edificate de români în evul mediu au avut o existență continuă, neîntreruptă, din momentul înființării și până azi, ceea ce nu s-a întâmplat în multe alte locuri! La fel, când aceste state s-au unit de au format Principatele Unite în 1959 sau România Mare în 1918, unirea s-a făcut nu prin sabie, ci prin act public conștient, prin voință politică unanimă, ceea ce iarăși nu întâlnim în multe alte cazuri! A fost o unire, nu o unificare! Sesizezi nuanța? Vorbim de unificarea Italiei, a Rusiei, a Chinei, dar vorbim de unirea românilor, a României…

Ați spus în mai multe rânduri că nu sunteți ceea ce se poate numi un istoric!

Nu sunt! Îmi lipsesc câteva calități imposibil de suplinit: memoria cifrelor, a anilor și a numelor, capacitatea de a scociorî în arhive și altele. M-am ocupat de câteva subiecte de istorie care aveau tangențe cu lingvistica sau erau subiecte de istorie recentă… Iar din istoria noastră m-au atras momentele de excelență românească, mai ales acelea pe care istoricii de meserie le trec prea ușor cu vederea. Sau le demitizează, ca dl Djuvara! E cam lăutărește ce face domnul Djuvara, cântă frumos, dar nu cunoaște notele muzicale! Altminteri, ideea că unele popoare se unifică politic sub influența unui pericol sau stimul extern, se verifică în multe cazuri: la germani, la ruși de exemplu. Nu este o idee nouă.

Dl Djuvara bate câmpii și când face generalizări la scară națională pornind de la analiza grupelor de sânge. Nu mă pricep propriu zis, dar faptul că nu există decât vreo patru-cinci grupe de sânge pentru câteva sute de popoare descurajează orice încercare de a pune vreo bază pe asemenea argumente. Între timp însă a apărut cercetarea genetică, cu rezultate extrem de sigure. Acolo ar trebui să meargă dl Djuvara ca să afle cât este de corcit neamul românesc. Îi recomand cercetările făcute de antropologii de la Iași, recente, potrivit cărora genomul european este foarte curat păstrat în spațiul românesc, iar acest spațiu se dovedește a fi un punct de plecare, o vatră străbună pentru multe populații europene care de aici au plecat, au roit în lume, atât spre Vest, cât și spre Est. Din păcate, orientarea anti-românească a autorităților post-decembriste a pus capăt acestor cercetări, alarmați fiind factorii de decizie din guvern de faptul că aceste cercetări antropologice, efectuate cu cele mai moderne și sigure metode, infirmă toate teoriile scornite din ignoranță sau rea credință cu privire la români. Infirmă și elucubrațiile dlui Djuvara, din fericire. Repet, este vorba de cercetări ale unor antropologi de la Iași, pe care un ministru secretar de stat, reprezentant al UDMR în guvernul României, le-a suspendat, ba chiar le-a interzis, sistând programul respectiv… Asta este România în care trăim, domnule Djuvara. Chiar nu vă dați seama?! Nu aveți nimic de spus în această problemă?

Ca lingvist, mă deranjează opiniile ușuratice ale dlui Djuvara. Nimeni nu a ascuns contribuția slavă la etnogeneza românească! Mai degrabă se poate spune că a fost exagerată. Da, limba română a împrumutat cuvinte de la multe alte limbi, dar asta nu denotă un amestec etnic. Cuvinte turcești sunt foarte multe în limba română, dar amestecul biologic între noi și turci este ca și inexistent. La fel, avem cuvinte țigănești. Cum au ajuns ele în limba română?

Probabil pentru că denumeau obiecte sau noțiuni noi, necunoscute românilor!

Asta se întâmplă des, într-adevăr, în toate limbile pământului. Româna însă a împrumutat foarte multe cuvinte care aveau echivalent românesc. De ce a făcut-o? Dintr-un motiv, aș zice foarte onorabil: nevoia de expresivitate! Nevoia de a nuanța cât mai fin gândurile noastre. Când am preluat neologismul amor, probabil sub influență franceză, a literaturii franceze, aveam în română cuvintele iubire și dragoste. La ce ne mai trebuia încă unul? Ne trebuia, căci iubire și amor nu sunt sinonime! Nu există sinonimie perfectă. Și cu cât o serie sinonimică este mai bogată, cu atât mai multe sunt nuanțele semantice pe care le putem exprima. Așa se face că limba română ne oferă acum posibilitatea de a deosebi între iubire și amor, care sunt cel mai des în opoziție. În Luceafărul cuvîntul iubire este rezervat lui Hyperion, iar amor lui Cătălin… Această opoziție semantică nu este cu putință a fi exprimată în franceză, adică în limba din care am împrumutat… Iar după amor l-am luat și pe eros… I-aș recomanda dlui Djuvara un citat celebru din Eminescu, dar îl las să-l găsească singur, căci va mai da și de altele, care îi vor fi la fel de utile.

Mai spuneți…

Am luat din franceză cuvintele operație, stație, atenție, cuvinte propriu zis internaționale, dar numai româna le-a inventat acestora perechea operațiune, stațiune, atențiune, stabilind astfel o posibilitate de nuanțare pe care franceza nici n-o visează! Ca și diferența între nivele-niveluri, vise-visuri, elemenți-elemente, creieri-creiere, care îl făcea pe Noica să se extazieze dinaintea ingeniozității cu care limba română a pus la lucru desinențele de plural… Dl Djuvara, ca orice român serios care a învățat de mic franțuzește, sunt convins că-și amintește mirarea pe care i-a stârnit-o substantivul franțuzesc problème, când a aflat că nu este feminin, ci masculin: le problème. De ce ni se pare nouă, românilor, că acest substantiv ar trebui să fie feminin, și nu masculin? Pentru că în limba română substantivele masculine sunt mai concrete decât cele feminine, iar neutrele sunt și mai abstracte… Am împrumutat cuvîntul problemă din franceză, este adevărat, dar i-am adus o corecție esențială: l-am trecut de la genul masculin la genul feminin, pentru că este un substantiv abstract, iar româna, spre deosebire de 99% din limbile pămîntului, face deosbirea între semnificații abstracte și semnificații concrete. Este o opoziție de mare subtilitate!… Numai o limbă extrem de unitară și de conservatoare, vorbită de oameni foarte isteți, își poate permite asemenea lux! Eh, domnul Djuvara, care este cu siguranță un poliglot, să-mi demonstreze că mă înșel și că mitologizez…

Un lingvist străin, V. Kiparsky, citat de alt mare lingvist străin, suedezul Alf Lombard, a spus că limba română este cea mai interesantă limbă dintre limbile ce se vorbesc azi în Europa… Vine domnul Djuvara și ne liniștește: limba română este un „melting pot”. Ce înseamnă asta? E o înjurătură?…

Glumiți…

Nu vreau să fac un comentariu pas cu pas, la fiecare idee din interviu. Cu plăcere recunosc însă că dl Djuvara își face totuși datoria față de limba română cu prisosință: adică se exprimă într-o limbă română foarte românească, dacă pot spune așa! Are farmec și expresivitate, se citește cu plăcere. Cu încântare deseori. Văd și la nevastă-mea!… Dar dl Djuvara nu l-a citit pe Pușcariu, pe Caracostea, pe Mircea Vulcănescu, Noica, pe Grigore Brâncuș…

Pe Ion Coja…

Da, se vede din tot ce spune că nu m-a citit! Că nu ne-a citit!… Îi recomand Unu în limba română și va pricepe cât de cât ce a vrut să spună V. Kiparsky când a afirmat că limba româna este cea mai interesantă limbă din Europa…

Ce-i mai reproșați bietului om?!

Am să-l citez: ”oamenii inteligenți își fac auto-cenzură”… I-aș reproșa deci dlui Djuvara tocmai excesul de inteligență în tot ce scrie!

Glumiți?!

Când faci exces de inteligență, ca dl Djuvara, în tot ce scrii apare foarte puțin din ceea ce ai putea scrie și spune! Și asta îi reproșez de fapt dlui Djuvara. Un om la vârsta dumisale și la statutul său public, la ce bun se mai abține să spună tot ce știe?!… Ne vine cu teorii noi despre Basarabi, despre Traian și Decebal… Bune și astea, dar când afli că dl Djuvara a fost martor, sau chiar implicat în cele petrecute la 23 august 1944, pretinzi de la dînsul o mărturie clară despre acele evenimente! A trăit sub Ion Antonescu… Azi Ion Antonescu este cunoscut în lume, printre străini, mai mult prin așa zisul holocaust din Transnistria, fiind declarat autorul unei crime abjecte: sute de mii de evrei au murit la ordinul lui Ion Antonescu. Nu știu, a spus ceva dl Djuvara despre acest atât de important moment de istorie românească?

În general, sunt foarte derutat de istoricii noștri, care se pronunță foarte rar în probleme de istorie recentă sau contemporană. Nu trebuie să fii mare specialist ca să ai o părere în privința problemelor de istorie recentă sau contemporană. Ești, mai înainte de orice, cetățean, adică participant și martor la istoria trăită de tine și de concitadinii tăi! Ca istoric profesionist, ești o posibilă și foarte prețioasă sursă de informații pentru istoricii din viitor! Specialistul în istorie, indiferent de epoca istorică în care și-a făcut doctoratul și întreaga operă academică, are obligația morală, dar și profesională, de a-și exersa și dovedi competența pronunțându-se în toate problemele grave cu care se confruntă contemporanii săi! Exemplul lui Nicolae Iorga sau Gheorghe Brătianu trebuie înțeles din această perspectivă. Desigur, Iorga a mers poate prea departe, încercând să facă istorie, nu doar s-o comenteze. Păcat că n-a reușit…

Deplâng ce este în mintea și sufletul acelor istorici care știu adevărul sau măcar au o părere despre Carol II, despre legionari, despre Antonescu, despre 23 august, despre instaurarea și desfășurarea regimului comunist, despre decembrie 1989 sau chiar despre 11 septembrie 2001. Știu multe și tac, nu se pronunță, pretextând că specialitatea lor este dinastia Mușatinilor ori primele cetăți de piatră din Dacia etc., etc. În realitate fiind vorba de oportunismul nostru de toate zilele și teama de a nu-și pricinui singuri neplăceri la facultate sau la institut ori la academie, de a nu deranja anumite persoane sau grupuri ori structuri… De a nu-și compromite șansele la cine știe ce burse ori stipendii sau onoruri! Așa că încheiem discuția noastră rugându-te, dacă ai norocul să te întâlnești cu dl Djuvara prin București, oprește-l și întreabă-l ce părere are despre felul cum au fost insultați toți domnitorii români, urmași, fie!, ai cumanilor întemeietori, insultați prin înhumarea la Curtea de Argeș a regelui poltron și sperjur Carol al II-lea? Ce părere are despre isprava de la 23 august a fiului acestuia? Nu crede oare că istoricii de mâine au nevoie de mărturia sa cu privire la ce s-a întâmplat cu evreii din România în perioada iunie 1940-august 1944? Despre ce se întâmplă azi cu românii din România?!… Pun mâna în foc că aceste subiecte le cunoaște mult mai bine decât întemeierea statelor medievale românești… Iar nevoia de adevăr asupra acestor subiecte este infinit mai mare! Întreabă-l așa pe bătrânul  belfer: Oare nu-l atrage mitul referitor la un Ion Antonescu criminal de război? Nu-l tentează demolarea acestui mit? Și a altora asemănătoare, scornite pentru a-i scădea pe români din drepturile lor la recunoștință din partea altor popoare?

Mai am o întrebare totuși: Pe Internet circulă și alt inteviu, mai vechi, al domnului Djuvara, despre sinuciderea europenilor, despre dispariția rasei albe. Cunoașteți textul?

Este un text important, dar și acesta naște aceeași întrebare: de ce nu spune dl Djuvara tot ce știe? Previziunile sale sumbre asupra Europei, valabile și cu privire la Australia sau America, ar trebui însoțite de viziunea istoricului asupra cauzelor, a evenimentelor care ne-au adus în această situație nefericită. Am fost dezamăgit să văd că ocolește acest subiect. Iar demonstrația sa că nu la 1 decembrie, ci la 24 decembrie s-a făurit România Mare este de-a dreptul penibilă, jenantă. În această ordine de idei, afirm că ziua de 14 iulie ca zi națională a Franței este o rușine pentru Franța și pentru europeni. 14 iulie 1789 este ziua când a început sinuciderea Europei! Fac această legătură, între sinuciderea Europei, corect sesizată de Neagu Djuvara, și revoluția franceză – te rog să nu scrii cu majusculă sintagma „revoluția franceză”! Deci, dacă te întâlnești cu dl Djuvara, care a opinat că nu se potrivește să avem ca zi națională 1 Decembrie, întreabă-l ce crede despre 14 iulie 1789, zi națională la francezi… Rușii, după câteva decenii de păcăleală și-au revenit și au renunțat la 7 noiembrie! Franțujii se fac mai departe că nu știu cum a căzut de fapt Bastilia!… O rușine pentru întreaga omenire!

Afirmația pe care o faceți este teribil de șocantă. N-o puteți lăsa așa, în aer, fără nicio explicație. Va rog să adăugați un comentariu oricât de succint, până data viitoare când vă somez să abordați acest subiect. Sper că a vom face. Deci?

Într-un comentariu extrem de scurt, aș zice că până la revoluția franceză Europa, europenii, cultivau ideea de datorie, de obligații cu care te încarcă condiția de om. La 14 iulie 1789 își face apariția individul obsedat de drepturile care trebuie să-i fie recunoscute și satisfăcute, puse mai presus de orice. Simțul datoriei îl caracterizează pe omul puternic, omul de caracter și religios. Drepturile omului îl mobilizează pe nevolnic, pe individul egoist, incapabil de elanuri generoase. Cui au folosit declarațiile sforăitoare despre drepturile omului? În niciun caz Europei!

Aveți ceva împotrivă să publicăm pe site și interviul cu Sinuciderea Europei?

Nu, dimpotrivă. Este o idee bună. Textul trebuie să circule, măcar că defetismul dlui Djuvara ar putea să tulbure sufletul unor oameni mai tineri. Trebuie puși la încercare!

Deci nu sunteți pesimist în privința viitorului nostru într-o Europă a noastră, a albilor!

Nu! Cu condiția să identificăm urgent și corect cauzele. Odată aflată cauza, efectele încep să dispară! Este un principiu vechi. Sunt sigur că îl cunoasște și domnul Neagu Djuvara… Neagu Djuvara… Ce nume frumos!

A consemnat Petre Burlacu