Năvălirea Jidanilor – de Vasile Alecsandri

Năvălirea Jidanilor – de Vasile Alecsandri (Piesa completă)
Piesă în 5 acturi și un prolog.

Persone:

Marinescu, proprietar.
Saftica, soția lui.
Lili, copila lor (4 ani în prolo – 18 ani în acturi.)
Buruh Șnapser, jidan Galițian, habotnic.
Rifea, soția lui.
Leiba Kahal, rabin.
Immergold, banchier.
Silberwolf, jurnalist evreu.
Kihos.
Froian
Ițic.
Șoimănescu, căpitan de dorobanți.
Ion Tatarușan.
Vasili Topor.
Gheorghe Ursu, sergent de dorobanți.

(Din păcate în articolul din revista Familia, doar prologul a fost publicat.)

PROLOGUL:

Teatrul representă plaiurile munților în timp de ernă. – O cărare ese din codri din fuind, șerpuesce pe costă și se coboră în scenă. – În dreapta, planul II, un copac mare, găunos. – Nopte. – Luna se ivesce printre nori din când în când.

Scena I
Silberwolf, Kihos (vin din dreapta spăriați.)

KIHOS: Ai vai! Mamunieu! M-a cuprins frigu și frichi.

SILBERWOLF: Și pe mine, Kihos, dar n-avem ce face. Trebue să mergem înainte până la hotar, cât e nopte, ca să trecem în Moldova pe frații noștri din Galiția. Ei ne așteaptă ascunși în codru.

KIHOS:: Departe. Hotarul?

SILBERWOLF: Mai avem un del…

KIHOS: Ș-o vale ș-o limbă de pădure…vorba românului…Silverwolf?

SILBERWOLF: Vos ist?

KIHOS: Nu te temi de tâlhăroi și de urși?

SILBERWOLF: Eu?…nici de cum?

KIHOS: Nici de cum?

SILBERWOLF:: Ba mi-e groză…dar sunt poroncit să îndeplinesc poroncile Alianței din Paris. Ea voesce să umple țera românească cu fiii lui Israel de prin toată lumea, din Austria, din Rusia și de aiure, pentru ca să facem proprietatea nostră.

KIHOS (vesel): Bun gheșeft!

SILBERWOLF: Bun și mare. Mai cu semă dacă căpătăm drepturi politice.

KIHOS: Dar oare le-om căpăta?

SILBERWOLF: Ja wohl…Am dat parale multe unde se cuvine… Presa din Paris, din Berlin, din Londra și din Viena e a nostră. În curând vom ajunge la scopul nostru.

KIHOS: Numai de nu ne-or mânca lupii…

SILBERWOLF: Om peri noi, rămân alții…Evreu-i ca hrenul, are rădăcina adâncă de 2 1/2 stinjini.

KIHOS: Să perim noi? Ferească Dumnezeu!

SILBERWOLF: Și cu răbdare, și cu stăruință, și cu meșteșug și mai ales cu bani vom pune mâna pe orașele românilor, vom cumpăra moșiile lor…Vom deveni stăpâni, și ei vor ajunge argații noștri…Hai.

KIHOS: Cunosci potecile?

SILBERWOLF: Cunosc. Am făcut de multe ori contrabandă cu oameni pe locurile aste. Am introdus numai eu peste trei mii de frați prin crierii munților…Alții fac aceeaș contrabandă pe malurile Prutului, aducând pe frații noștri din Rusia.

KIHOS: Și ai câștigat bani mulți?

SILBERWOLF: Dapoi cum? De geba? Dor nu-s român…Hai.

KIHOS: Taci; par c-am auzit ceva.

SILBERWOLF: Ce? În cotro?

KIHOS: Colo…pe urma nostră…(privind în dreapta). Vei! vei! vei! Zăresc două umbre care vin, or fi tâlhăroi…să fugim!

SILVERWOLF: Să fugim…(fuge). Fuga-i rușinosă…

KIHOS: Dar sănetoasă. (Se sue repede și dispar în codru).

SCENA II

ION TĂTĂRUȘAN. VASILE TOPOR (vin din dreapta).

ION: Unde-s? i zăresci, Vasili?

VASILI: Nu, bată-i crucea!…Să juri c-au intrat în pamânt.

ION: În pământ or intra amândoi cu ajutorul meu.

VASILI: Și al meu…Dar unde drac să fie Litfele?…or și apucat pe colo, prin codru, spre hotar.

ION: Las’ că-i găsim noi. Nu de geba i urmărim tocmai dela Iași.

VASILI: Hei! De aș pune mâna pe Kihos, ce tocană, ce tocană!

ION: D’apoi Silberwolf…ce Lacuitură!…Mei Vasili, de i-om găbui undeva, să-ți aduci aminte că te numesci Topor.

VASILI: Topor de vită cușer. Las’ pe mine…Eu le sunt Rabinul.

ION: Bine, văd că și ție ți-s dragi ca și mie, spurcații!

VASILI: Ca piperiu în ochi. Şcii tu măi Ioane că Kihos mi-a otrăvit nevasta cu vitriol la crăşma lui din Păcurari? Şcii tu ca fratine-meu i-a luat sumanu din spinare în dricul iernii? Scii tu că pe copilul meu, un ţînc de şase ani l-au deprins cu beţia şi l-au sfătuit să fure găini prin mahala ca să i le aducă lui pentru rachiu? Scii tu că nu mai putem trăi noi, românii, de răul lor?

ION: Sciu… Dintre toţi Tătărăşenii care înainte erau gospodari cu case şi grădini, numai eu rămăsesem negustor cu dugheană la uliţă. Intr-o zi vine Silberwolf şi durează alăture de mine un şopron mic de scînduri. În şopron aşedă un alt nespălat ca dînsul cu aceeşi marfă ca a mea. Orice vindeam eu, Iuda lăsa cu cîteva parale mai jos; scad preţul, scade şi el, ajung în sfîrşit a da marfa cu preţul cu care o cumpăram amîndoi; jidanul nu se opreşte şi tot scade … încît muşterii mei mă părăsesc şi merg la el care vindea mai ieftin… Măi păcatule îi zic într-o zi, cine dracu te-a adus pe capul meu? Ce-ţi pasă ţie îmi răspunde el rîzînd? Măi da cum poţi să-mi ieşi în capăt, dînd marfa în pagubă? Nu-i treba ta, are cine să mă despăgubească pînă ce te-oi calici pe tine. Dar cine măi pocitule? Comitetul nostru, Kahalul… Îmi venea să-l ucid dar m-am gîndit că nu era el vinovatul… Silberwolf îmi urdise pieirea! Silverwolf! A!…sfinte Mina, zece paraclisuri ți-oiu da de mi-i face să-l găsesc!

Vasili: Și în sfârșit, Ioane?

ION: În sfîrșit, am închis dugheana. Creditorii mi-au vîndut marfa cu darabană, apoi mi-au vîndut şi căsuţa mea din Tătăraş. Și eu…

Vasile: Tu ai rămas cerşetor în ţara ta…

ION: Dar… cerşetor la drumul mare, cerşetor de codru ca tine. Asta ne rămîne nouă românilor. Despoi Judele unde-le întîlnesc, dar nu mă simt răzbunat până ce mi-oiu încheia socoteala cu Silberwolf. De mâna lui am calicit, de mâna mea o să moră.

VASILI: Morte am juruit și eu lui Kihos.

ION: Hai dar la gonă după ei… Ţi-ai ascuţit toporul Vasile?

Vasile: Ca dorul de răzbunare, dar barda ta?

ION: Ascuţită ca limba clevetirii jidoveşți….Halal de dânșii!…Pe-ncotro să fi apucat? pe cărare la del? Sau pe codru de-andreptul?

VASILI: Pe cărare jocă luna…Cred mai degrabă că au luat-o la fugă prin desime, căci ne-or fi simțit urma lor.

ION: Bine chitesci. Hai…(ajungând la marginea scenii din stânga). Măi Vasili!

VASILI: Ce?

ION: Deschideți nările și mirosă tare! Ne pute a usturoiu?

VASILI: Așa-mi pare.

ION: Domne ajută! (Ese prin stânga).

SCENA III

ȘOIMĂNESCU. URSU. (4 Dorobanți vin din dreapta.)

ȘOIMĂNESCU: Stați, băeți, să ne mai odihnim puțin! De când am lăsat drumul cel de cole, de vale (arată în dreapta) ne urcăm de dreptul la del, pe locuri nebătute de picior de om…Nu v-ați ostenit?

URSUL: Nu, domnule căpitan. Dor noi suntem copti de munte, trăiți prin codri și pe plaiuri. Suntem buni de picior ca muierile cele cu ochi de șoperlă.

ȘOIMĂNESCU: Să trăiți. Așa vă vreu: tari de venă și buni de mână. Așa-i, Ursule?

URSUL: Cât despre mână, deu, n-aș sfătui pe vecinui de […] cu mustețea lungă să-mi apară în labă.

ȘOIMĂNESCU: Laba Ursului.

URSUL: Așa…m-au poreclit vânătorii din sat de când m-am luat la trîntă cu o dihanie de urs care mă cuprinsese în brațe ca pe-o mireasă…Ne-am hârjonit, cât ne-am hârjonit pân’ ce căzând amândoi la pământ, ne-am dat de-a rostogolul până’n vale. Când eu deasupra lui, când el deasupra mea…Mânca l-ar cânii! Greu mai era!…Dar, ajunși în capătul cotișei, am scos cuțitul dela brâu, și l-a, înfipt drept în inima ursului. N-au avut nici măcar vreme să-mi zică: Bogdaprosti.

ȘOIMĂNESCU: N-avea omenie.

URSUL: Nu, dar avea o blană de boer mare. Am dus-o poclon colonelului.

ȘOIMĂNESCU: Și colonelul de-atunce se laudă că l-au ucis însuși la vânat.

URSUL: S-o fi lăudând, de!…Vorba ceea: Minciuna boerească trece’n țara Ungurească.

ȘOIMĂNESCUL: Ursule!

URSUL: Aud, căpitane.

ȘOIMĂNESCU: Departe-i până la pichet unde mergem să schimbam garda?

URSUL: Mai este o fărâmică bună de drum, și e cam greu de-om apuca peste vârful delului, însă cunosc o cărărușă mai oblă care încungiură delul; ea trece pe la bordeul fratine-meu, pădurarul.

ȘOIMĂNESCU: Da frate tău acasă să fie?

URSUL: Așa chitesc. Și dacă ai vre, domnule căpitan, să te opresci în astă nopte la bordeul lui, pote c-ai ave prilej să ucizi vreo dihanie blândă, că urșii vin câte odată de-și vîră botul pe ferestră când zăresc lumină’n lăuntru.

ȘOIMĂNESCU: Bună idee. Ne-om duce […] la pichet.

URSUL: Mai cu seamă că-i întuneric […] ca ‘ntr’un suflet de arendaș jidan…potecile’s acoperite cu omăt și nu cred să îndrăznească a trece în astă nopte nici țipenia peste hotar.

ȘOIMĂNESCU: Cine să treacă prin crierii munților?

URSUL: Cine? Jidanii care fug din țera lor și năvălesc în țera noastră.

ȘOIMĂNESCU: Cum? E adevărat ceea ce se spune?

URSUL: Nu sciu ce se spune, dar sciu că nu se spune tot.

SOIMĂNESCU: Cum asta?

URSUL: Adevărul e că jidanii trec broderie în Moldova, intră în ea ca în satul lui Cremine și ca bola în trup sănătos.

SOIMĂNESCU: De ce-i lasă grănicerii?

URSUL: Apoi ce-or să facă bieții omeni? Când primesc poroncă să-i oprescă, când să le dee bună pace…Îs năuciți de-atâte…cum le zice Domne iartă-mă? de-atâte țircalări de Bucuresci…Se lasă și ei pe tînjală pân’ a suna un ceas mai bun.

SOIMĂNESCU: Ce-a fost pînă azi nu ştiu, dar de azi înainte măi băieţi, cît oi fi de comandă la hoptar, să-i înţărcăm pe jidani de a mai trece fără paşaport. Ați auzit?

URSUL: Să trăesci, domnule căpitan! I-om înțerca bucuros.

SOIMĂNESCU: Acum, fă înainte, sergentule, si ne du la bordeul pădurarului.

URSUL: Dar…să dăm cu pușca la nevoie? Dle căpitan? Bine: om da și cu pușca. Auziți voi, măi? […] Stânga ‘mprejur, Marș![…]

SCENA IV

SILBERWOLF, KIHOS și mai mulți mulţi jidani strîmţeroşi, cu barbe zburilite, cu perciuni lungi, şi cu boccele de rufe în spinare, se cobor pe cărare din vîrful dealului, tremurînd de frig, cuprinşi de groază.)

SILBERWOLF: veniţi după mine… Aţi intrat în Moldova. Aice-i ţara cu mană!

JIDANII (tremurând): Brrrr!

KIHOS: Nu ne vede nime? Grănicerii dorm! Nime? Stați…Zăresc o matahală în urmă.

SILBERWOLF: Nu vă temeți. Nu-i mimica. Kihos e un fricos.

KIHOS: Nu zie ba…Sunt voinicios, da fricos.

SILBERWOLF: Sunteți cu toții? Bine…puneți-vă în rând!

KIHOS: Eca ne-am pus. Par că suntem oastea lui Machabei.

SILBERWOLF: Fraţi în Talmud! Fii răsleţişi ai Ierusalimului. Voi care sunteţi poporul lui Dumnezeu! Iată-vă în ţara Românească care e menită a deveni o nouă Palestină…Aţi venit aice unii din voi alungaţi de poliţia austriacă pentru orecare hapgevezen, alţii trimişi în misiune cuceritoare de Alianţa israelită. Fiţi bineveniţi pe pămîntul făgăduinţei!… Acum la lucru. Iată prada! (Arată munţii şi valea)

Jidanii (entuziasmaţi): A noastră! A noastră?

SILBERWOLF: A noastră căci românii nu ştiu să-şi păzească comoara strămoşească. Kihos…ascultă!

KIHOS: Eca ascult.

SILBERWOLF: Să-i duci pe toți, printr-un ascuns, la crâșma din sat și de-acolo să-i îndrepți din crâșmă în crâșmă prin căluazi Evrei la locul are este destinat fiecărui. Tu, Froim Bercu să te aşezi în una din barierele Iaşului, ca crăşmar, pentru ca să îmbeţi ţăranii ce vor veni la tîrg cu provizii; ia samă însă ca să amesteci rachiul cu zeamă de tutun, cu adeiu, cu ciomofaiu şi cu vitriol. Mojicii beau ca nişte vite fără a băga de seamă că se otrăvesc.

Tu Iţic să ieşi înaintea lor cale de un sfert de poştă ca să le cumperi potvăd cu a şaptea parte de preţ şi apoi să-i aduci la crăşma lui Bercu pentru aldamaş.

KIHOS (rîzînd): Hi, hi, hi. Plan bun.

SILBERWOLF: Still, dummer Hund!

KIHOS: Ecă tac.

SILBERWOLF: Tu Şafărie să te faci în orice oraş agent de corupţie, să ajuţi pe fraţii noştri în procese, încercînd a cumpăra consciinţa judecătorilor. Tu Besnme Trifman să deschizi căsăpie la Hirlau ca să vinzi carne coșer la fraţii noştri şi carne trif de vite bolnave la creştini. Tu Haim să te faci pitar la Tîrgu Frumos, dar să vinzi mojicilor pîine de făină aprinsă.

KIHOS: Ia, ia, ia! Prechtig!

SILBERWOLF: Still, Esel!

KIHOS: Ecă tac.

SILBERWOLF: Tu, Moisi Raibhoffer să te lipeşti de casele boierilor ca să le înlesneşti împrumuturi de bani cu procent de 300% şi cu ipoteca în moşiile şi casele lor, case şi moşii vor fi în curînd ale noastre. Tu Şloim să te faci otelier, tu negustor de haine putrede, tu ciubotar, tu croitor, tu tinichigiu, dar să căutaţi a dura tot lucru prost ca să aibă totdeauna nevoie românul de meseriile voastre. Ați înțeles?

KIHOS: Ja vol, ia vol, ferstand.

SILBERWOLF: No, still, șmutzig tărțan.

KIHOS: Ecă tac.

SILBERWOLF. În sfirşit, voi toţi, vă împrăştiaţi prin ţară ca holera, apucaţi toate meseriile, toate negoţurile, şi cumpăraţi ieftin şi vindeţi scump încît să nu poată românii ţine concurenţă cu voi. Ei să cadă în sărăcie pe cînd voi vă veţi îmbogăţi. Am zis. Şi acum strigaţi ca mine: Trăiască neamul lui Isac, neamul lui Israel!

JIDANII (urlă). Trăiască Isaac! (glasul li se curmă căci o împușcătură resună în codru.). Tihewalt! (vreu să fugă).

SCENA V
JIDANII, ION, VASILI (vin alergând din stânga)

ION: Potira….potira! La fuga, Vasili!

VASILI: La sănătoasa! (fuge în dreapta).

JIDANII: Ai vei, vei, vei, vei! (fug în dreapta)

ION: Unde să m-ascund! Ha…în copacul ista. (se sue în copacul din fața scenii).

SCENA VI
ION, SOIMĂNESCU, URSU, DOROBANȚII (vin din stânga.)

ȘOIMĂNESCU: Ecă Litfele…după dânșii, copii!

URSU: Să trag, domnule căpitan?

ȘOIMĂNESCU: Trage în grămadă!

URSU: Cruce-ajută! …(trage si aleargă cu ceilalți după Jidani.)

(Se aude afară tipete de Jidani.)

ION (între crengi): În plin! Numai Silberwolf să rămâe teafăr pentru mine. Cine mai vine? (se ascunde între crengi).

SCENA VII
ȘNAPSER (îngrozit, vine alergând din del pe cărare și căutând în tote părțile.)

ȘNAPSER: În mine a tras? Ai vei! M-a împușcat! (se pipăie) Ba nu dar când am auzit trosc, am crezut c-am murit […] Îmi clențenesc falcile de groază…Unde mă aflu? M-am rătăcit de tovarașii mei…în cotro au apucat? Să merg înapoi, mi-frichi…Să merg înainte? Și mai frichi…A! Tiheraișwart! De abia am pus piciorul pe pamânt românesc și mă gasesc mai rau decât în țara lui Faraon…

(Se aude în dreapta, în depărtare sunet de zurgalăi de sanie și de pocnete de biciu)

ȘNAPSER: Vas ist? (ascultă.) Nimic…urechile îmi țiue și-mi fac trinchi-linchi-trinchi. A! Șnapser, Șnapser, de ce nu te-au făcut mamunieu voinicos? N-ai tremura cum tremuri. Adecă multe parale aș câștiga dacă aș pute vinde frica din sîn măcar cinci bani dramul (spăriat.) Vuas?

(Se aude zurgălăii aprope și tropot de cai)

SAFTICA (afară în dreapta). Todere, ține caii!

MARINESCU (asemene): Ie seamă să nu ne prăvăli.

AMENDOI (țipând): A!

(Se aude o împușcătură în depărtare)

ȘNAPSER (tresărind): Vai! A tras în mine…Or fi tâlhăroi…tâlhăroi…primejdie mare! Unde să m-ascund”? A! ,,,În gaura copacului caîn sînul lui Avram. Gott, Gott, gott! (întră în văgăuna copacului)

SCENA VIII

MARINESCU, SAFTICA, LILI (intră prin dreapta, plini de omăt).

SAFTICA (spăriată): Hoți or ti, Nicule?

MARINESCU: Nu te teme, Saftică!

SAFTICA: Apoi ce-s împușcăturile care am auzit?

MARINESCU: Or fi vânând plăeșii. Dar spune-mi, nu te-ai lovit când s-a prăvalit sania?

SAFTICA: Nu.

MARINESCU: Nici copila?

SAFTICA: Nici Lili; o țineam în brațe. Așa-i, drăguță, că nu te-ai lovit?

LILI: Nu, maman.

SAFTICA: Dar ce facem acum?

MARINESCU: Să așteptăm aice pe dâmb pân’ ce vezeteul a descurca hamurile și a ridica sania.

SAFTICA: Ce bine era să nu plecăm de acasă, dela moșie, în dricul ernii, și să ne espunem la drum cu ce-avem mai scump! Unde-i caseta cu banii și cu juvaere?

MARINESCU: Et-o la minel dar siragul de mărgăritare, unde-i?

SAFTICA: La gâtul copilei.

(Șnapser ascultă, asătându-și capul din când în când).

MARINESCU: Să nu se piardă, caci valorează două mii de galbini.

SAFTICAL: N’ai grijă; e legat bine…Nu ți-e frig, Lili?

LILI: Nu, maman.

SAFTICA: Drăguța…e mai voinică decât noi…(o sărută)

(Se aude glasul vezeteului strigând la cai: La loc, haramule.)

SAFTICA: Ce este?

MARINESCU: Nimic, glasul vezeteului.

SAFTICA: N-au mântuit încă? (se duc si privesc în dreapta).

ȘNAPSER (în parte) Un șirag de mărgăritar! Mii de galbini!

MARINESCU: S-au spăriat haramurile și nu-i pote înhăma vezeteul. Merg să-i ajut.

SAFTICA: Ba, nu te duce, Nicule; mor de groză în codrul ista. Am o presimtire rea. Stai!

MARINESCU: Vin îndată, Saftico…Nu fii copilă. Na, ține caseta până m-oiu întoarce. (Ese)

LILI: Maman!

SAFTICA: Ce vrei, drăguță?

LILI: Mi-i frig.

SAFTICA: Bate vând rece. Vin’ la mama să te încalzească…(o ie în brațe, o sărută și se apropie de copac). A înghețat mititica. Unde s-o adapostesc de vânt? A! Ecă un copac gaunos. Hai, Lili, cole în sînul copacului…în el nu bate vqntul.

LILI: Dar n-a fi vre-un zmeu în lăuntru?

SAFTICA (rîzînd): Nu, puiușorule…Zmeii șed în palaturi de aur…Scii mă-ta, în poveste…

(Când să intre în copac, Șnapser iese ș-o apucă de gât pe Saftica.)

ȘNAPSER: Aur? Unde-i aurul?

SAFTICA (țipând) A! Nicu….(leșină)

ȘNAPSER: Nu striga, că te ucid!

LILI (țipă): Maman!

ȘNAPSER: Taci (I astupă gura cu mână, o învelesce în manta, apucă caseta și fuge în dreapta prin planul din fund.) De-acum sunt bogat….(scuturând caseta.) Aur…Aur…Aur!

ION (coborând din copac): D’apoi eu unde-s, măi Judo? La gonă după el, Ioane! (Aleargă după Șnapser).

Scena IX
SAFTICA, MARINESCU (intră pe planul I)

MARINESCU: Saftico, vină de grabă! Sania-i gata. Saftică und ești? Nu ne mai auzi? Saftică…(înaintează spre copac)

SAFTICA (geme la pamânt).

MARINESCU: Cine geme? Ce văd? Saftica leșinată! (îngenunchiază lângă ea și-i ridică capul.) Saftică…

SAFTICA (trezindu-se): Unde sunt? A! Nicule! Copila…unde-i Lili?

MARINESCU: Lili? Am lăsat-o cu tine.

SAFTICA (sculându-se, îngrozită): Lili, Lili…(aleargă pe scenă chiemând copila).

MARINESCU: Saftică…Vină-ți în fire! Ce s-a întâmplat?

SAFTICA (ca nebună): Hoțul…hoțul…aice în copac.

MARINESCU: Hoțul?

SAFTICA: Au sărit pe mine, m-au apucat de gât. Mi-au furat copila….Mi-au furat copila…Era jidan…

MARINESCU: Jidan?

SAFTICA: A s-o omoare, să-i bee sângele! Lili…o! Dumnezeule! Lili! (plânge)

MARINESCU: Dar spune-mi….în cotro au apucat?

SAFTICA: Nu sciu…am leșinat de spaimă…Aleargă Nicule să scapi pe Lili…bieta copilă!

MARINESCU: O! Dumnezeule….Simt că nebunesc…(strigă în dreapta) Todere, Todere!

VEZETEUL (afară): Aud, cocone.

MARINESCU: N-ai zarit un om trecând în fugă pe sub copaci?

VEZETEUL: Ba au trecut chiar doi…părea că se alungă.

MARINESCU: Hoții or fi, Saftică…iute, iute să ne suim în sanie și să ne luam după ei! Vino, vino!

SAFTICA: Dar dacă n-a fi furat-o? Poate că a fi fugit copila spăriată în codru. S-o las aice, singurică….să piară de drig…s-o mănânce fiarele? (strigă) Lili….puiușorul mamii.

MARINESCU: Nu se poate…Lili nu s-a fi depărtat de tine. Vină, draga, să nu perdem timpul; hoții se duc cu ce avem mai scump, cu copila…

SAFTICA: Haide…Ah! Nicule, inima-mi spune că Lili e pierdută pentru totdeauna!

(Se aude-n depărtare glasul copilei strigând: Maman.)

MARINESCU: Auzi? Ea strigă…colo…în dreapta.

SAFTICA: Ea-i! Traesce? (cade-n genunchi) O! Dumnezeule! Dă-mi copila și-mi ie viața!

MARINESCU: Hai…poate că s-a îndura Dumnezeu de noi.

(Es amândoi alergând prin dreapta.)

Cortina cade

V. Alecsandri