VA DUCE AUKUS DERUTA LA AUTONOMIA STRATEGICĂ A EUROPEI?
– În loc să se concentreze asupra armatei, UE ar trebui să-și folosească puterea economică pentru a evita În timp ce liderii europeni mai digerau inca decizia președintelui Joe Biden de a-și respecta promisiunea de a se retrage din Afganistan până la 1 septembrie, a izbucnit o nouă criză trans-atlantică: de data aceasta pe tema AUKUS – un nou acord trilateral de securitate între Statele Unite, Regatul Unit și Australia. Contractul francez cu Australia privind furnizarea submarinelor cu propulsie nucleară a fost o victimă imediată. Ca răspuns, un Paris iritat a mers atât de departe încât și-a rechemat ambasadorul de la Washington în semn de protest – pentru prima dată în istoria de aproape 250 de ani a relațiilor diplomatice dintre cei doi aliați. Furia francezilor de a fi marginalizați de presupușii aliați este de înțeles. Cu toate acestea, nu este clar ce spera Parisul să realizeze prin escaladarea unui conflict diplomatic cu Washingtonul. În ciuda angajamentului retoric al administrației Biden față de alianțe, retragerea din Afganistan a transmis deja un mesaj că SUA își vor urmări interesele naționale așa cum consideră ea de cuviință, nu aliații săi. AUKUS face parte din strategia mai largă de a incercui China, pe care Washingtonul, în mod greșit, a definit-o ca prioritate principală. Chiar dacă o declarație comună Biden-Macron a încercat să repare ruptura cu câteva zile mai târziu, Washingtonul nu vede în mod clar Franța sau UE în ansamblu ca fiind esențială pentru strategia sa indo-pacifică. Având în vedere că Parisul și aliații săi consideră că AUKUS își trunchiază proiecția puterii externe, soluția lor este, în mod previzibil, să dubleze consolidarea capacităților militare ale UE. Există deja o multitudine de inițiative care vizează atingerea acestui scop, cum ar fi Inițiativa europeană de intervenție și Fondul european de apărare. Acest episod va avea, fără îndoială, un impact asupra activității privind „busola strategică” a UE, care se preconizează că va fi dezvăluită cândva la începutul anului 2022, pentru a oferi politicii de securitate a UE un sentiment de scop și direcție. Cu toate acestea, pentru toate discuțiile despre Indo-Pacific, UE nu a reușit până acum să proiecteze puterea acolo unde a contat cel mai mult – vecinătatea sa imediată. „Grupurile de luptă” create de UE au fost declarate oficial operaționale în 2007. Cu toate acestea, în Libia, de exemplu, UE se reduce la observarea conflictelor dintre alți actori, inclusiv Rusia și Turcia, și la abordarea consecințelor, cum ar fi fluxurile de refugiați și reacțiile politice la acestea care amenință să submineze însăși structura societăților europene. Pentru ca ambițiile sale strategice să fie luate în serios, UE trebuie să dezvolte anumite capacități de intervenție în vecinătate, dar astfel de intervenții ar trebui să se limiteze strict la obiective realizabile și să fie puse în aplicare în conformitate cu dreptul internațional. Pentru un continent care în ultimul deceniu a trecut prin criza financiară, criza zonei euro și pandemia de COVID-19, „a construi mai bine” este la fel de relevant ca și pentru Statele Unite. Convenirea unui plan de redresare covid în 750 de miliarde de euro a fost un prim pas necesar. Urmează o relaxare a regulilor fiscale rigide care au compromis creșterea economică și au alimentat o reacție populistă în țări precum Italia, a treia economie ca marimea a UE. Acest lucru se datorează faptului că desavurarea puterii economice este la fel de direct legată de securitate ca orice grup de luptă. În aceeași ordine de idei, ceea ce AUKUS a dezvăluit cu adevărat nu este atât de mult o nevoie presantă ca UE să-și construiască capacitățile militare, cât importanța afirmării puterii sale economice pentru a evita să fie aspirată într-un război rece condus de SUA cu China – un curs trasat de fostul cancelar german Angela Merkel și care ar putea fi continuat de succesorul ei, fie un coleg creștin-democrat, fie un social-democrat. De altfel, rezultatele recent publicate ale unui sondaj realizat de Consiliul European pentru Relații Externe arată că majoritatea europenilor nu doresc să participe la niciun nou război rece. Odată ce praful se așează peste scandalul franco-sua. UE în ansamblu ar trebui să tragă concluziile corecte, bazându-se pe punctele sale forte ca centru de putere economică și evitând tentațiile de a se alătura bătăliilor geopolitice sau ideologice în locuri îndepărtate pentru care nu este potrivită și pe care cetățenii săi le resping. NOTE: Sondajul, care a fost realizat online și prin interviuri telefonice la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, a chestionat puțin peste 16.000 de respondenți din 12 țări ale UE – Austria, Bulgaria, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania și Suedia – care împreună reprezintă aproximativ 80% din populația totală a blocului comunitar. Dar relativ puțini europeni își văd propria țară ca fiind la fel de implicată. Până în prezent, numai instituțiile europene, mai degrabă decât publicul european, sunt gata să vadă lumea de mâine ca pe un sistem tot mai mare de concurență între democrație și autoritarism, 2. Recent Iranul a devenit membru deplin si permanent al SCO – Organizatia Cooperatiei de la Shanghai si nu mai poate fi asa de usor umilit si conditionat ca in trecut, iar pe de alta parte sanctiunile ONU au fost ridicate si ele.. Traducere și Note: CD |
Comenteaza