Zilele trecute am avut ocazia – şi de data asta n-am mai ignorat-o, de a răsfoi revista Realitatea Evreiască, chiar cu riscul de a da din nou de poza lui Aurel Vainer pe fiecare pagină. O revistă chiar şi aşa plăcută, alertă, cu materiale bine scrise, mai ales atunci când nu mă înjură decât aluziv şi numai pentru cunoscători. Deşi am dat în judecată revista, mă bucur ca prostul atunci când, destul de des, dau în cuprinsul ei peste lucruri deosebit de interesante, cum au fost, bunăoară, cele, deloc puţine, despre Mihail Sebastian şi mai ales semnate de acesta. Mi-aş fi dorit, cu prilejul centenarului Sebastian, să aflăm mai multe şi din surse sigure despre moartea marelui brăilean. Pe un bun cunoscător al subiectului l-am auzit vorbind despre un asasinat, un foarte probabil asasinat, iar nu accident de circulaţie… Nu! Nu de legionari asasinat, ci dimpotrivă, aş putea spune. …Dar mai departe nu mai zic nimic căci nu am nici o competenţă sau măcar vreo informaţie mai acătării. Şi intru direct în subiectul acestor rânduri: marele rabin Menachen Hacohen. Nu ştiu mai nimic despre Eminenţa Sa, nimic mai mult decât am spus deja, deloc puţin : că este mare rabin! Şi că în numărul 287(1087) al Realităţii Evreieşti a publicat un text extraordinar de important pentru naţionalistul de mine şi alţii eiusdem farinae… De teapa mea, adică!
Textul se intitulează Victoria Macabeilor – o victorie a monoteismului. Victoria macabeilor, adică victoria unor evrei, în urmă cu vreo două milenii şi mai bine, când au avut a se confrunta cu primejdia de a-şi pierde nu libertatea sau viaţa, ci ceva mult mai de preţ: religia şi cultura proprie, identitatea spirituală etnică, unică şi inconfundabilă. Aceasta a fost miza confruntării cu grecii lui Antiohus Epifanes, într-un soi de reeditare a confruntării inegale cu un nou Goliath. Îl citez pe Marele Rabi Menachen Hacohen: « Macabeii au demonstrat prin lupta lor că popoarele au dreptul nu numai la libertate fizică, ci şi la cultură şi religie proprie. Că nu există globalizare culturală. » Repet fraza magică : «nu există globalizare culturală.» Cu sensul – pe care îmi permit să-l fac mai desluşit, că nimeni nu are dreptul să ţintească la o globalizare culturală a planetei noastre, o globalizare a stilurilor, a mentalităţilor, a weltanschauung-urilor ce s-au decantat după milenii de istorie a fiecărui popor. Această policromie spirituală, stilistică, culturală, aceste acorduri simfonice, la care fiecare neam participă cu un sunet şi un răsunet propriu, numit îndeobşte «specific naţional», este avuţia cea mai de preţ a omenirii. Ea trebuie sporită şi, mai ales, păzită şi salvgardată dinaintea tentaţiei diavoleşti de a o minimaliza până la aneantizare. Cum aneantizată ? Prin globalizare!, precizează Marele Rabin.
Da, zice marele Rabi, intrarea noastră în Uniunea Europeană se va solda cu beneficii materiale, economice, care deja au început să se facă evidente. « Dar, ne avertizează Menachen Hacohen cu o luciditate aş numi-o rabinică, românii, ca şi evreii, să nu uite şi să înţeleagă asta şi din semnificaţia evenimetului istoric înnemurit prin Hanuka: «din punct de vedere cultural, fiecare popor are dreptul la personalitate proprie, exprimată prin cultură. » Frază şi ea, dînsa!, de referinţă. După care urmează alta, «şi mai şi»: «Biblia ne oferă un exemplu grăitor a ceea ce a însemnat tendinţa de globalizare a culturii: Turnul Babel.» Desigur, mitul Turnului Babel este unul dintre miturile fondatoare ale culturii universale, iar semnificaţiile cu care s-a încărcat de-a lungul veacurilor sunt nenumărate. Acum, graţie Eminenţei Sale Menachen Hacohen, i se adaugă o nouă semnificaţie, marcată de problematica, de dilemele şi îngrijorările epocii noastre: o facem sau nu? (pe globalizare!) S-o facem !, ne îndeamnă marele Rabi, dar fără să ne atingem de partea spirituală, culturală, sufletească a fiecărui popor. Adică să luăm aminte la lecţia ce ne-o oferă eşecul proiectului de a construi un edificiu pe ale cărui trepte păşind să ajungi la cer, la Dumnezeu. Mi-a făcut plăcere să-l aud pomenit pe profetul Zaharia, patronul onomastic al tatălui meu. Parafrazez : «acolo sus de tot, la Dumnezeu, la înţelegerea cea mai adâncă a rostului nostru, nu poţi ajunge păşind pe trepte de piatră, ale materialităţii, ci urcând pe treptele învăţăturii, ale edificării spirituale, de sine.»
Textul rabinic nu poate să treacă neremarcat de unul ca mine. Rareori mai citesc, în ultima vreme, texte pe care le-aş semna şi eu, de data aceasta cu amândouă mâinile. Este un text care îmi întăreşte veche convingerea mea că naţionaliştii autentici se înţeleg foarte bine între ei, fără rest, adică gândesc la fel, punând prăpastie afundă între a fi naţionalist şi a fi şovin. Naţionalismul este o stare de normalitate, ţine de firescul fiinţei noastre, iar a fi şovin este o boală mentală, o dereglare a percepţiei lumii, lume care prin însăşi alcătuirea ei ne îndeamnă la armonie, la liniştită împăcare cu existenţa şi propăşirea Celuilalt. A confunda naţionalismul cu şovinismul este totuna cu a nu deosebi între sunetul flautului şi lătratul câinelui…
Mă simt aşadar încurajat şi întărit de poziţia afirmată de marele rabin. Nu suntem puţini cei care gândim la Uniunea Europeană ca la o Europă a Patriilor. Riscul este imens, riscul este ca în locul acestei Europe să ne trezim cu o Europă de tip URSS, care să inventeze un homo europaeus, variantă a omului sovietic, acea aberaţie care a încercat, şi în mare parte a reuşit, să aneantizeze sute de etnii, vărsându-le în creuzetul sovietizării, a cărei principală victimă s-ar putea, până la urmă, să fie însuşi marele popor rus… Căci orice etnie rusificată produce o scădere a proporţiei ruşilor autentici din formula etnică rusească. Se vorbea prin anii ’80 de o „îngălbenire” a Armatei Roşii, iar procesul a mers mai departe şi însuşi poporul rus „s-a îngălbenit”, adică a deznaţionalizat un mare număr de asiatici, ceea ce a modificat vizibil tiparul slav, tot mai rar şi mai greu de regăsit printre cei care se declară ruşi… Ruşii blonzi sunt tot mai puţini, iar ruşii cu ochii teşiţi, „oblici”, sunt tot mai mulţi… Asta au vrut ţarii ruşi şi marii pravoslavnici în nesaţiul lor de spaţiu? Mă îndoiesc. Se pare că i-a bătut Dumnezeu cum nu se putea mai rău…
La prima vedere, cea superficială, pare surprinzător că un mesaj atât de naţionalist ne vine de la un rabin evreu. Sunt mulţi euroscepticii care cred că globalizarea, mai ales în componenta ei etno-distructivă, este operă iudaică. „Oculta iudeo-masonică”, nu?! Marele Rabin Menachen Hacohen ne obligă însă să fim ceva mai deştepţi şi să pricepem că evreii sunt, ca popor, ca naţie, cei mai interesaţi în salvgardarea diversităţii culturale şi spirituale. Nimeni nu ignoră marele număr de evrei care au însemnat ceva pentru cultura şi ştiinţa universală. Numai că cei mai mulţi s-au afirmat în cadrul unor culturi naţionale ne-evreieşti, aducând un spor prea mic la ceea ce am putea numi „specificul naţional” evreiesc. Acest specific, pentru a se fixa şi dezvolta, mai avea nevoie de două elemente care le-au lipsit evreilor în ultimele aproape două milenii: teritoriu naţional şi limbă naţională. Le-au dobândit de curând şi încă nu pe deplin. Va mai curge multă apă pe valea Iordanului până când limba ivrit va fi limba de care au nevoie evreii. Dar fără ea consistenţa e-vre-i-tă-ţii este în mare primejdie. Ca şi fără un teritoriu naţional bine delimitat şi bine individualizat. Adică fără o patrie. Experienţa rătăcirii prin lume, cu toate părţile ei bune, trebuie să i se pună capăt!, au decis evreii sionişti. Şi tocmai acum, când, după 2000 de ani, evreii au în fine o patrie şi o limbă naţională, se iveşte proiectul globalizării, în contradicţie stridentă cu proiectul sionist al lui Eretz Israel…
Cu alte cuvinte, după ce au avut deseori o contribuţie notabilă la cultura unor popoare, evreii trăiesc azi într-o epocă în care ei edifică, la ei acasă, după o planificare relativ riguroasă, o cultură naţională evreiască, inclusiv una de masă, populară. Care este şi mai ales trebuie să fie deosebită de culturile naţionale din care provine fiecare familie de emigranţi evrei din Israel şi mai ales deosebită de modelul hollyhoodian, american, în care mulţi evrei naţionalişti văd principalul pericol pentru viitorul evreimii. Mai mare chiar decât pericolul arab, căci este un pericol care atentează, ca pe vremea macabeilor, la sufletul evreiesc!
Trebuie să precizez că toate astea le-am aflat şi înţeles cu ani în urmă, când am avut ocazia să discut pe îndelete cu parlamentari evrei din comisia de cultură, veniţi la Bucureşti să înveţe din experienţa românească… Chiar aşa au zis, „experienţa românească” în materie de cultură naţională populară. M-am foarte mirat la început şi abia apoi am priceput…
Voi reveni asupra textului „rabinic” discutat mai sus, atât de important pentru orice doctrină autentic naţionalistă. Este un text pe linia de gândire afirmată mereu de Vatra Românească. Este „al nostru”.
Deocamdată închei cu un gând polemic, regretând că actuala Constituţie îl trimite în Parlament, ca reprezentant al evreilor, nu pe Menachen Hacohen, ci pe un Aurel Vainer. Vechea Constituţie, interbelică, l-a propulsat la vremea aceea în Parlamentul României, în Senat, pe Marele Rabin Alexandru Şafran. Viitoarea Constituţie a Românie va trebui „amendată” în acest sens.
Propun aşadar amendamentul Vainer, prin care să fie desfiinţat aşa zisul grup parlamentar al minorităţilor şi înlocuit cu calitatea de „senator de drept” atribuită fiecărui lider de cult religios din România. De ce să se numească acest amendament cu numele deputatului Aurel Vainer? Pentru că acest Aurel Vainer, prin activitatea sa, a ilustrat cel mai bine precaritatea morală şi politică a deputaţilor aşa zişi lideri ai etniei lor. Am în vedere, pe lângă altele, străduinţa penibilă şi scandaloasă, inadmisibilă, depusă de numitul Aurel Vainer, pentru a-şi convinge colegii de grup parlamentar, „al minoritarilor”, să se alăture UDMR-ului şi să susţină proiectul de autonomie lansat de acest partid infractor la legea penală… Ilustrând astfel, fără mandat din partea celorlalţi evrei, povestea cu şarpele încălzit la sîn… Căci, nota bene, nu trebuie uitat că grupul minoritarilor din Parlamentul Românie s-a lăsat îmbrobodit de manevrele Vainerului şi a decis să se alieze cu UDMR-ul împotriva românilor… Pentru acest act de trădare naţională când va da socoteală Aurel Vainer în faţa Marelui Rabin Menachen Hacohen şi a celorlalţi evrei din România?