Comentariu la comentariul domnului FLINX

 

Dl Flinx a făcut următorul comentariu la textul meu „dedicat” domnului Napoleon Săvescu

Stimate domnule profesor,

Vă citesc scrierile cu deosebit interes şi intru cel puţin o dată pe săptămână pe blogul dv.
Vă apreciez enorm pentru lupta dusă întru apărarea neamului românesc.

V-am citit şi articolele din revista “Noi tracii” a regretatului Iosif Constantin Drăgan. Din câte am înţeles aâi participat şi la unele din întrunirile cenaclului bucureştean la care, se pare că participa şi tânărul, pe atunci, Napoleon Săvescu. Poate l-aţi întâlnit poate nu, dar acesta este un lucru minor.
M-a incitat titlul extrem de dur la adresa domnului Săvescu. Nu am nici cea mai mică intenţie de a-l apăra, dar am remarcat că de fapt lipsesc acuzele concrete.
În afară de o acuză de plagiat după Vinereanu, care plagiat în regimul Ponta cel puţin, oricum nu se pedepseşte, restul acuzelor nua u nici o bază.
Că susţine cu bani unele proiecte “dacologice”, nu cred că este nici infracţiune şi nici impostură. Că ar fi în serviciul unor agenturi străine sau că ar servi interesele altor ţări nu este deloc demonstrat. Nu aţi adus nici o copie după vreun stat de plată de la KGB, CIA, Stasi, SRI, Mossad, etc. Mă gândeam că poate aduceţi cine ştie ce dovezi despre cum şi-a construit castelul de lângă Sarmisegetuza, sau mai ştiu eu cum a obţinut bani pentru vreun congres prin şantaj sau tâlhărie. Nimic din toate acestea.
Este clar că oricine tratează anumite teme sensibile poate fi acuzat că este în serviciul unei ţări sau alta. Eu dacă aş scrie, spre exemplu o istorie a provinciei Alsacia pot fi acuzat că sunt agent al servicilor de secrete din Franţa, Germania, Belgia, etc.

Ceea ce vreau să aduc în discuţie nu este aceasta. Nu sunt avocatul domnului Săvescu, nu îl apăr, dar în schimb încerc să apăr adevărul. Adevărul despre strămoşii mei şi deci despre mine.

Dumneavoastră sunteţi adeptul teoriei latinităţii, care în mare spune aşa: poporul român s-a format în primele secole ale mileniului I d.H, este un amestec de romani şi daci, se trage din “doi bărbaţi cu braţe tari”, limba română este fiica limbii latine, limba dacă a fost aproape complet uitată (excepţie vreo 200 de cuvinte: barză, varză, mazăre, abur, mânz, etc), dacii care nu au fost exterminaţi la 106 de romani s-au latinizat aproape instantaneu. Dovezile cam lipsesc, aşa că concluziile sunt trase mai mult sentimental.

Aduceţi cîteva citate din cărturarii români, îl pomeniţi chiar şi pe Stolnicul Cantacuzino, dar omiteţi să spunţi ce părere ave el despre latinitatea limbii române: „Iară Dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară şi cum o lepădară aşa de tot şi luară a Romanilor, aceasta nici se poate socoti, nici crede” (Istoria Ţării Româneşti).

Desigur, pornind de la nişte idei preconcepute, ca aceea a originii latine a limbii române este imposibil să ajungeţi la o concluzie logică, iar cine spune astfel este fie pedofil, fie impostor sau mai ştiu eu cum. Cu asemenea idei nu veţi putea niciodată să rezolvaţi problema ouălelor sau a ouălor, nici pe cea a pluralului neregulat din limba română (de ce zicem ploaie – ploi şi şiroi – şiroaie), de ce avem peste tot excepţii (din ce miracolasă formulă latină am obţinut forma o desagă – doi desagi!), de ce verbele româneşti sunt cam toate neregulate şi nu vor să accepte legile lingisticii (spre exemplu “a tace” şi “a face” sună la fel la toate cojugările până la un punct: la imperativ: taci – fă!!) şi câte altele, pe care le ştiţi mai bine ca mine.

Că nu l-aţi studiat pe Napoleon Săvescu este clar, căci el chiar asta spune despre romani: că sunt urmaşi ai dacilor veniţi din Carpaţi cu secole înainte şi de aceea la Sarmisegetuza nu au avut nevoie de tălmaci!
Asta o spune şi Densuşianu, iar dacă eraţi onest faţă de adevăr puteaţi să propuneţi Academiei Române (?) schimbarea etimologiei cuvântului cioban care nu este de origine turcă cum greşit ne învaţă DEX. fiind găsit de Densuşianu într-o scriere a lui Pliniu, lib. XI. 97. 1 „coebanum caseum hic e Liguria mittit, ovium maxime lactis”.

Dacă un cuvânt se găseţte într-o formă asemănătoare în latină şi română cu aceeaşi semnificaţie atunci putem presupune:
1. cuvântul a venit din latină în română
2. cuvântul a venit din română în latină
3. este întâmplător.

Când sunt sunte de astfel de cuvinte excludem punctul 3.

Dar când româna are sute de cuvinte comune cu sanscrita, emeş (sumeriana), irlandeza, greaca, albaneza, turca, slava, fără ca multe dintre ele să se regăsească şi în latină, atunci este clar că ceva pute în linvistica oficială.
Nici nu este de mirare că aveţi asemenea idei din moment ce sunteţi un admirator făţiş al lui Alexandru Graur.
Dar nu toţi românii sunt la unison cu dv. din moment ce i-a apărut şi o zicală:

“Ne învaţă Graur româneşte când i-o creşte bucăţica ce-i lipseşte”.

Domnule profesor, îmi exprim încă odată admiraţia pentru ceea ce faceţi pentru apărarea românismului. Eu combat doar idea pe care o susţineţi de ani de zile, a latinităţii poporului nostru şi a limbii române.

Dacă sunteţi interesat vă stau la dispoziţie cu toate datele necesare, citate, liste de cuvinte, imagini, fapte istorice.

Cu deosebită consideraţie,

Flinx

 

La acest comentariu am de făcut următoarele comentarii / precizări:

  1. Junele Săvescu, dacă a participat înainte de 1990 la cenaclurile bucureștene ale tracologilor, înseamnă că eu am greșit considerând că totul, adică pasiunea sa pentru traco-daci, a pornit de la raptul manuscrisului dlui Vinereanu. Nu avea prea mare importanță această supoziție a mea în economia argumentației, dar dacă e greșită, „mă costă” la credibilitate. Mă depunctează… Admit și accept.
  2. Ce a făcut dl Săvescu nu se cheamă plagiat, ci furt. Textul dlui Vinereanu nu era publicat, ci se afla într-un sertar, de unde a dispărut și a ajuns la dl Napoleon. Ponta a făcut cu totul altceva.
  3. Nu susțin în niciun fel că dl Săvescu ar putea fi în slujba unor interese străine, angajat sub semnătură ca agent de influență etc. Hotărît, nu! Dar ce face dînsul și toți cei care tratează etnogeneza noastră punând dacismul și romanitatea noastră în raport de exclusivitate reciprocă – ori una, ori alta! – aduce mari servicii strategiei de demoralizare a românilor pe care o susțin inamicii noștri! A combate ideea veche de sute de ani cum că suntem rezultatul unei simbioze culturale și biologice daco-romane este o acțiune iresponsabilă, pe niciun argument serios întemeiată! Prin excluderea componentei romane, latine, nu producem numai un enorm fals istoric, ci dăm apă la moară denigratorilor și calomniatorilor noștri, cărora niciodată nu le-a convenit să constate rădăcinile noastre latine, apartenența noastră la familia popoarelor romanice.
  4. Este inexact prezentată teoria latinității! Nimeni nu a vorbit de o romanizare instatanee a dacilor! Prezentați o imagine falsă a teoriei latinității, ca s-o puteți combate apoi, spunând că „dovezile cam lipsesc”! Cum puteți spune că lipsesc dovezile, domnule Flinx?! Sunt sute și mii de dovezi, adică sunt sute și mi de asemănări între limba română și limba latină! Asemănări consemnate de zeci și sute de persoane, unii mai savanți, alții mai amatori! Dar aceste asemănări sar în ochi oricui cunoaște cât de cât cele două limbi! La fel se întâmplă și dacă compari spaniola sau portugheza cu latina sau cu româna! Aceste asemănări sunt dovezile cu care lucrăm! Altele nu ne mai trebuie! Care sunt dovezile care lipsesc? Cum ar trebui să arate?
  5. Îl citați pe stolnicul Cantacuzino, ca și când acesta ar nega latinitatea limbii române! (Napoleon dimpotrivă, îl înfierează că a susținut latinitatea!) Observația pe care o face savantul boier este extrem de valoroasă, dar nu pentru teza dacismului. Ci pentru bunul simț al cronicarului care, în fond, se miră că în limba română nu a mai rămas nimic din limba dacilor! Și spune foarte clar că așa ceva e de necrezut! Și avea dreptate! După un veac și jumătate, avansând cercetările lingviștilor, au început să fie descoperite tot mai multe vestigii ale limbii dacilor, confirmându-l pe stolnic! Regret: n-ați înțeles citatul pe care l-ați dat! Nu e vorba de „părerea stolnicului despre latinitatea limbii române”, latinitate de care nu s-a îndoit niciodată, ci se îndoiește, raționând foarte corect, că limba dacilor putea să dispară cu totul! Oridecâteori se produce o simbioză etno-lingvistică, în urma căreia se naște o nouă limbă, una dintre limbi se impune cu preponderență, iar cealaltă limbă, care a pierdut „meciul”, nu dispare complet, instantaneu, ca să vă citez! Durează! Este o perioadă destul de lungă în care majoritatea vorbitorilor celor două limbi practică bilingvismul, vorbesc cele două limbi, iar apoi, din motive variate, una dintre limbi se vorbește tot mai puțin și, practic, este abandonată! Dar vrând-nevrând, vorbitorii bilingvi nu uită cu totul limba abandonată, o parte din cuvinte, expresii, polisemii etc sunt preluate în limba învingătoare! Felul cum s-au păstrat elementele dacice în limba română este un proces care s-a repetat de sute de ori pe fața pământului!
  6. Nu folosiți corect cuvîntul onest, atunci când îmi reproșați că „dacă aș fi fost onest” mă adresam Academiei să facă nu știu ce modificare în DEX. Vă treziți vorbind… Să știți că și dvs vă puteți adresa cu cererea respectivă la Institutul de Lingvistică, la persoanele care se ocupă de DEX. Cu această ocazie poate vă interesați și de verbul „a tace”, dacă asta este forma corectă! Veți afla că forma corectă este a tăcea, de unde și infinitivul lung tăcere, cu accent pe silaba penultimă, spre deosebire de a face, care are infinitivul lung cu accent pe rădăcină: facere. Primul, a tăcea, este verb de conjugarea a II-a, ca și-n latină, iar al doilea, a face, este de conjugarea a III-a, tot ca-n latină! Ce părere aveți: aveți pregătirea necesară să vă pronunțați în chestiuni subtile de limbă română fără să aveți cunoștințele elementare, cele pentru care doamna de română v-ar scădea nota rău de tot?! Nu cunoști conjugările, elev Flinx!
  7. Mă întrebați despre forma de imperativ !, de la verbul a face, și îmi cereți să explic „de ce verbele româneşti sunt cam toate neregulate şi nu vor să accepte legile lingisticii”. Întrebare care vă pune în lumină cât sunteți de neinformat în materia în care vă pronunțați atât de sentențios și categoric! Explicația pe care o cereți, cu aerul că nimeni nu o poate da, s-a dat de mult: aproape toate verbele neregulate din limba română au păstrat formele neregulate din latină! În toate limbile pământului există forme neregulate în flexiunea cuvintelor care sunt folosite foarte des. În latină, de exemplu, erau trei verbe cu forme de imperativ neregulate: fac, duc, dic. Aceste neregularătăți s-au păstrat întocmai în limba latină vorbită în Dacia: fă, du, zi! Vă pun o întrebare: dacă aceste forme verbale latinești neregulate s-au păstrat numai în română, dar nu și în celelalte limbi romanice, asta ce ar însemna? (Intrați pe www.ioncoja.ro și căutați la secția Lingvistică textul intitulat Romanitate etnică și romanitate lingvistică. Sper să-l înțelegeți…)
  8. Alte nedumeriri pe care le aveți trădează aceeași lipsă de cultură lingvistică! Ceva-ceva mai știți și dvs, dar e prea puțin ca să vă înscrieți la cuvînt! Ba să mai emiteți și judecăți atât de definitive în chestiuni de maximă importanță!… Încercați să vă vedeți lungul nasului!
  9. E drept, nu l-am studiat pe Napoleon Săvescu! L-am citit numai, când s-a nimerit, suficient cât să-mi dau seama cu cine am de-a face. De studiat l-am studiat pe Hasdeu, pe Pârvan, pe Ovid Densusianu, încă din liceu. Pe Nicolae Densusianu ceva mai târziu!… Nicăieri nu am găsit trăznaia cu care veniți: cuvinte care au intrat din română în latină!… N-am ce comenta. Dumnezeu cu mila!
  10. 10.  Când l-am cunoscut pe Graur, părerea mea despre romanitatea noastră era de mult formată. Mi-o făcusem citindu-l pe Hasdeu mai ales. Al. Graur ținea cursuri de lingvistică generală, de teoria limbii! Printre altele a preluat și dezvoltat teza circulației cuvintelor, a lui Hasdeu, teză elementară și fundamentală, prin care afli cum stabilești originea unei limbi! Prin aplicarea acestei teze, unanim acceptată de toți lingviștii din lume, româna se dovedește a fi descendentă din latină, ca și suratele ei mai din Vest: italiana, franceza, spaniola etc. E de prost gust și vă descalifică atacul la persoana lui Graur. Dacă vreți să-i împușcați sau să-i împroșcați cu noroi pe corifeii latinității noastre, luați-o cu cei de dinaintea lui Graur! Cu Hasdeu în primul rând, cel care a dovedit primul că dacii nu au pierit, că limba lor își continuă existența prin elementele care au fost păstrate în română, nu puține, dar totuși insuficiente pentru a pune semnul egalității între română și geto-dacă sau, mai nou, între latină și geto-dacă.

11. Încă din vremea liceului am bănuit, iar acum sunt convins, că din spațiul carpatic-dunărean au plecat, au roit importante grupuri de oameni care s-au risipit în Europa și au devenit o parte din ceea ce numim popoare indo-europene. Din discuția cu geneticieni de la Iași am primit confirmarea: cercetările genetice demonstrează că spațiul românesc este un spațiu din care au plecat multe „etnii”. E foarte probabil că și tribul latinilor, al lui Remus și Romulus, să fi plecat din aceste părți, și nu de la Troia! Nicolae Densusianu demonstrează că o bună parte din mitologia greco-romană vine de la traci, de la nord-dunărenii de azi. Idee care a fost susținută de mulți chiar din antichitate. Asemănările românei cu alte limbi se pot explica, unele, prin aceea că este vorba de limbi care, în vremuri îndepărtate, erau una singură! Dar acea limbă de origine nu este limba dacilor! Limba dacilor și limba romanilor se aflau în aceeași poziție față de indo-europeana comună! Erau înrudite, așa cum sunt înrudite toate limbile indo-europene, câteva zeci!

12. Ipoteza că la plecarea din spațiul carpato-danubian vechii latini vorbeau aceeași limbă cu cei care rămâneau pe loc, adică cu dacii de atunci, nu poate fi exclusă atunci când facem inventarul ipotezelor posibile, teoretic posibile! Dar între momentul plecării latinilor din Dacia și momentul revenirii lor ca soldați și coloniști romani în Dacia a trecut vreo mie de ani, timp berechet pentru ca cele două limbi, de vor fi fost una și aceeași, să evolueze divergent și să nu mai semene între ele mai mult decât semănau cele două limbi cu alte limbi din numeroasa familie indo-europeană!

  1. 13.  Vă mai citez o dată: „eu combat doar ideea pe care o susțineți de ani de zile, a latinității poporului nostru și a limbii române”! Cum adică o combateți? Ați scris vreo carte, vreun text pe această temă? Și cum o combateți pe biata noastră latinitate? Prin necunoașterea limbii latine? Prima condiție pentru cine neagă latinitatea noastră este să știe bine ce combate! Să știe bine latinește! Măcar câtă latină știau cei care au lansat această idee!

14. Vă aștept pe dumneavoastră, ca și pe alții care l-ați „studiat” pe Napoleon Săvescu, să veniți cu citatele din Nicolae Densusianu care vă sprijină în strădania de a demonstra ceea ce susțineți deocamdată fără nicio dovadă serioasă! Nu l-ați înțeles pe Nicolae Densusianu, dacă cumva – ceea ce nu cred, l-ați citit…

  1. 15.  Închei recomandându-vă să-l studiați pe Hasdeu, nu pe Napoleon. Știu, e mai greu, e mai mult de citit! Câteva tomuri groase, în loc de câteva pagini penibile! Dar merită să faceți acest efort: Hasdeu este cel mai avizat cunoscător al latinității noastre și al contribuției dacilor la plămada etno-lingvistică românească. Le-a apărat pe amândouă față de ignoranța agresivă a unor adversari declarați ai românismului. Le-a afirmat pe amândouă cu argumente imbatabile între oameni normali! Nicio clipă nu a simțit vreo contradicție între a afirma latinitatea românilor și a recunoaște rolul dosebit de mare al dacilor în apariția românilor ca popor distinct de romani și de daci, popor care a știut să pună la un loc, să împace, să sintetizeze, însușiri ce păreau ireconciliabile!

16. O ultimă observație: am intrat pe site-urile recomandate de numitul Napoleon Săvescu, să mă asigur încă o dată că nu am fost nedrept în „atacul prea dur”, cum l-au considerat unii cunoscuți, la adresa individului. Pe unul din site-uri, vizitatorii sunt invitați să-și spună părerea în legătură cu propunerea Napoleonului de a se renunța la denumirea de România, respectiv român, pentru a o înlocui cu Dacia, dac… Nici mai mult, nici mai puțin! Demențialul stomatolog, îi fată mintea asemenea idee!…

Iată până unde poate să meargă prostia și nebunia dacă nu sunt puse la punct din timp!

Măi, caraghioșilor! Măi, zdruncinaților! Cuvîntul dac, cu atât mai mult Dacia, nu există la români, în popor, în vorbirea populară! Nu există text folcloric, popular, țărănesc, în care să fie consemnat cuvîntul dac. Acest cuvînt, din car vreți să faceți nume de țară, este un neologism, este împrumutat în limba română, este un cuvînt luat din limbajul internațional și introdus în limba română cultă de cărturarii care au studiat latinitatea românească! Este un cuvînt dispărut de pe aceste meleaguri în urmă cu multe sute de ani! A dispărut pentru că așa au decis dacii, la un moment dat, să nu-și mai zică daci! Ci români! Au știut ei bine de ce! N-aveți voi destulă minte ca să-i contraziceți, să-i corectați pe daci! Hahalelelor! Auzi la ei! Să schimbe numele Țării!… Să-i dea Țării un nume de împrumut, prostănacii! Repetenții clasei!

 

Ion Coja

 

Post scriptum. O precizare pentru dl DANIEL BARBU și cei care fac aceeași greșeală: compară Basarabia de sub ocupația rusească cu Dacia de sub administrația Romei! Nu există nicio asemănare! Romanii, în postura de cuceritori, au avut un comportament unic în istorie: au cucerit și au civilizat! În lumea barbară, în toate provinciile cucerite de romani, ideea de a deveni CIVIS ROMANUS era un vis, o dorință vie! Cel puțin până prin secolul al III-lea! Comparația cu Basarabia o accept numai după ce mi se spune care țar la Moscova a provenit din Basarabia sau din altă provincie ocupată și urgisită de ruși! În schimb, Traian însuși, deși nu era roman, latin, a ajuns împărat pentru că avea calitățile necesare, iar Roma, rațională și principială cum era, a știut totdeauna să recunoască valoarea umană a persoanei! Așa se face că după integrarea în lumea romană mulți daci au ajuns împărați ai Romei! Da, daci care au ajuns împărați la Roma! În total, 38 de împărați romani au fost de origine traco-dacă!

Repet: imperiul roman și Roma, ca simbol, a fost un fenomen unic în istoria lumii! Europa devine fruntea lumii pe urmele Romei, iar dacii, când au acceptat romanizarea, au cedat unei evidențe, unei șanse pe care au apreciat-o corect. Cine nu pricepe acest lucru nu are ce căuta într-o discuție despre romanizarea Daciei! Comparațiile sunt căutate de cei care au informații superficiale. Cine cunoaște datele problemei este capabil să vadă unicitatea fenomenului pus în discuție!