Ionel Căpiţă
Dincolo de oglindă
AŞA-I RĂU, ŞI-AŞA NU-I BINE?!
Ia măi lume… Cum o dai nu nimereşti. Dar când stai şi te gândeşti, cum, Doamne, s-ar putea pe toţi să-i mulţumeşti? Cum? Când, lua-i-ar naiba, la unii pofta-i prea mare, iar la alţii rânza n-are hotare, când o seamă de hoţi-bandiţi mari profitori se văd morţiş învingători, iar o seamă de patri-hoţi se văd deasupra la toţi, când unii cer una, dar au nevoie de cu totul altceva… E-aşa, neică, au ba? Să nu ne ducem departe după exemple, odată ce ni le-a oferit, cu vârf şi apăsat, chiar recentele alegeri parlamentare anticipate, din 11 iulie 2021, iniţiate de dna Maia Sandu, Preşedintele Republicii Moldova. Vă amintiţi, nu? Unii, cu obrazuri roşii ca sfecla de pus în borş, aşa-zişii socialişti, aflaţi la putere, şi încă o hărmălaie, întâi vociferau, de sus şi tare, că sunt „pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor anticipate”, ca apoi tot ei să declare că alegerile astea sunt o catastrofă pentru republica noastră, care nu are bani nici pentru pensii, darămite pentru un aşa scrutin – ca, în cele din urmă, să apuce prăjina pentru anticipate. Alţii, tot de teapa socialiştilor, alături de care au clefăit la aceeaşi treucă, i-aţi văzut? o vreme au ales să stea cu fundul în două luntri, ca să se convingă de-a binelea din care parte va bate vântul mai tare, şi-atunci – înainte, la asaltarea Parlamentului! Unii erau în stare să facă alianţă şi au făcut-o cu Ucigă-l Toaca – numai să dea năvală în Parlament, ca să mai arate lumii la ce grozăvii îi duce scăfârlia. Şi, ca să vezi, în toată haita asta, pusă pe jeratic de anticipate, neînduplecaţi, stană de piatră au rămas, aproape în exclusivitate, aşa-zişii lideri ai aşa-ziselor partiduţe unioniste. În zadar li s-a şoptit la ureche, li s-a vorbit cu glas tare şi răspicat că „unirea face puterea” – ei, lidernicăierii de azi (n-au ajuns nici unul în Parlament) au rămas pe ferma lor poziţie a dezbinării societăţii: de-a zădărnici astfel, de-a pune, care mai de care, beţe în roate celor care îşi doresc, cu adevărat, Reunirea teritoriilor româneşti şi a Neamului, răzleţit de balaurul de le Răsărit. Doamne fereşte ce buimăceală pe capul electoratului de dreapta au făcut lidernimicurile „unioniste”, că, vezi bine, la cei de stânga situaţia e limpede: „Ban la ban trage şi bou la bou rage!” Adică? Împreună furăm şi Nouă ne dăm! Biet derutat electorat! Votează una, vrea alta şi aşteaptă nu ştiu ce de la o adunătură care te fură… Totuşi, o mare parte dintre alegători au înţeles prea îndeajuns toate hoţiile şi porcăriile aşa-zişilor politicieni de pe malul Bâcului, câţi s-au perindat decenii la rând, şi în data de 11 iulie şi-au dat votul de încredere şi speranţă Partidului Acţiune şi Solidaritate, care s-a ales cu 63 de mandate în Parlament.E bine-aşa? Nu-i bine-aşa? Pentru unii, desigur, – da, pentru alţii – ba! Şi? Acum poţi doar comenta… Fiecare de pe tribuna sa. Care-au pierdut, care-au câştigat… Dar de-ar fi aşa?! Au prins, uite, a se ataca – care cu ce poate şi cum poate. Auzi? Până şi cei care au pierdut cântă „cucurigu!” că au câştigat. Curat de râsul găinilor. Ei, dar limba oase n-are! Vorba ceea: „Laudă-mă gură, că ţi-oi da friptură! Ba şi mai şi: lidernimicurile „argumentează” prăbuşirea lor prin nesăbuinţa oponenţilor şi incapacitatea intelectualilor, bineînţeles şi a electoratului, de a-i aprecia drept „salvatori ai Naţiunii” şi a-i vota. Asta e: urma alege.
Pune în gardă şi altceva: nişte degradaţi de teapa unui oarecare dezlănţuit Igor Dodon, care este unitatea de măsură a prostiei (un dodon, doi dodoni), precum l-a catalogat marele înţelept Nicolae Dabija, deîndată cum s-au văzut învinşi în scrutinul electoral, hai cu ameninţări de tot felul în adresa învingătorilor, că – vor fi monitorizaţi, că le vor arăta unde iernează racii, că vor simţi ei ce-i aceea opoziţie… Auzi, Neamule? Nesimţiţii ăştia socialişti, comunişti, ifosişti iarăşi îmi aduc aminte de o vorbă a tatii, care zicea: „Nu mi-i ciudă când mă mănâncă un păduche, dar mi-i necaz când mă sapă o lindină care nici ochi n-are”. Nu mă miră cu nimic, auzind hoţii că strigă: „Noi vom prinde hoţii!” Acum, după ce electoratul i-a taxat după merit, lidernimicurile astea ce mai pot face decât să pună beţe în roate şi să îndrepte carul de pe drumul cel bun, ales de cetăţeni, într-o prăpastie, ca astfel să demonstreze nulităţile că lumea a greşit amarnic că nu i-a preferat pe ei de conducători. Dar ar fi, printre altele, să nu uite haitele hrăpăreţe: cui pe cui se scoate!
Sunt prea destui înrăiţi adversari ai învingătorilor în scrutinul din 11 iulie curent, care din start nu le oferă şansa de a guverna această aşa-zisă republică, motivând în fel şi chip: ba că nu au experienţă, ba că sunt prea tineri, ba că nu au ce căuta nici în Guvern, nici în Parlament… Ce-i drept, am văzut ce au făcut boşorogii şi coţcarii, fariseii şi tâlharii în treizeci de ani de guvernare. Încă nu ne-am săturat până peste cap de hoţii, trădări, sărăcie şi nevoi? Cei tineri pot ajunge bătrâni, iar cei bătrâni niciodată nu vor mai fi tineri… Ei au dreptul să arate ce pot face, noi, electoratul, în funcţie te rezultat, avem dreptul să-i taxăm. La timpul potrivit.
E păcat, totuşi, nu-i creştineşte ca tu, cel experimentat, în loc să-l susţii, să-l ajuţi, să-l corectezi pe tânărul entuziasmat, pornit la drum, cauţi să-l vezi derutat, îngropat… Omule, cu frică de Dumnezeu, în aşa caz, fiecare dintre noi avem dreptul să ne întrebăm: cine suntem, ce vrem? Cine sabia ridică de sabie va pieri, nu se ştie? Noi însă trebuie să trăim, trebuie să ne unim şi doar în numele binelui să ne jertfim, dacă o cere Ţara şi Neamul. Nu e cazul să căutăm ou cu toartă, când hoţii ne fură găinile.
Ionel CĂPIŢĂ
(Publicat în „Literatura şi Arta”, 22 iulie 2021)