Pe frontispiciul Academiei filozofice a lui Platon exista un înscris care interzicea celor ce nu cunoşteau geometrie să calce pe acolo. De ce a pus Platon aceasta conditie prealabila? El stia ca geometria dezvolta gandirea logica. Inseamna ca in conceptia lui, filozofia fara logica nu avea sens.
Eu, daca ar fi dupa mine, as introduce la facultatea de istorie studiul logicii. Fara logica, istoria nu valoreaza nici cat o ceapa degerata.
In citatul de mai sus, se pretinde ca nespecialistii care se ocupa de istorie, ar trebui sa-si insuseasca METODOLOGIA CERCETARII ISTORICE. Din pacate, dupa parerea mea, aceasta metodologie nu exista! In istorie, fiecare scrie si face ce vrea! Nu exista nici reguli cunoscute, pe care sa le exersezi indelung. Cei care spun ca ele ar exista, spun povesti. Sa vina cineva aici si sa dea 3 exemple de reguli, pe care cel care cerceteaza istoria ar trebui sa le exerseze indelung! (Nu reguli generale, precum „Sa scrie in lumina adevarului” Asta nu este o regula metodologica, pe care sa o poti exersa, ci o cerinta generala, fara de care istoria nici nu are sens.)
Problema cea mai grava a istoriei este ca ea NU ESTE STIINTA, nu are reguli si nici norme. Cel care scrie istorie are ca ghid doar constiinta sa. Daca aceasta constiinta este inclinata spre adevar, atunci cel ce scrie se poate apropia de adevar.
Cei mai multi insa din cei care lasa marturii istorice, fie ca au interese proprii, fie ca sunt purtatorii intereselor altora, ei vor falsifica evenimentele istorice in sensul acestor interese.
O a doua grupa de „Izvoare istorice” provin de la oameni care, oricat de multa buna-credinta ar avea, sunt limitati in aprecierea lor de doua mari dificultati: subiectivismul si imposibilitatea de a curprinde esenta evenimentului istoric la care iau parte. Sa ne inchipuim ca suntem la Vaslui, unde se infruntau aproape 200 de mii de oameni intr-o batalie cumplita dintre turci si plaiesii lui Stefan. Si daca te-ai fi urcat intr-un stejar inalt, n-ai fi putut cuprinde tot campul de bataie. Si atunci, evident, in scrierea ta se va reflecta partialitatea si subiectivitatea. Ca sa dezghioci din aceasta nuca tare cele doua randuri de coji si sa ajungi la miezul adevarului, ai nevoie de ciocanul logicii.
Nu faptul ca esti istoric amator sau absolvent de facultate de istorie este important, ci cum abordezi problemele istorice si ce aparat logic folosesti, ca sa scoti adevarul la lumina. Asta nu se invata la facultatea de istorie!
O sa ma intrebati de unde stiu, daca n-am absolvit o asemenea facultate. Stiu, fiindca vad rezultatele. In istoriografia noastra sunt grave, imense gauri negre, pe care nici in ziua de azi istoricii nu le-au clarificat. Si nu le vor clarifica, fiindca au ciocanul prea mic.
Eu ma documentez acum despre revolutia de la 1848 din Ardeal, cu gandul ca sa scriu o noua carte. Analizand materialul istoric care-mi sta la dispozitie cu aparatul logic pe care mi l-am format studiind geometria, matematica si logica, am ajuns la concluzia ca nici un istoric dintre cei pe care i-am consultat, nu a fost in stare sa lamureasca anumite aspecte extrem de importante din viata lui Avram Iancu.
Istoria are, dupa mine, o lege, pe care am numit-o legea continuitatii. (N-am gasit descrierea acestei legi in nici o carte de istorie sau despre istorie). Aceasta lege a continuitatii exclude, in principiu, salturile de la o stare la alta, fara un anumit factor, pe care il numesc cu o expresie sugestiva, trambulina. Ca sa sari de la un nivel la altul, ai nevoie de o trambulina.
In viata lui Avram Iancu, apare un astfel de salt in aprilie 1848. Din viata lui de cancelist necunoscut la sfarsitul lui martie 1848, ajunge in decurs de o luna, conducatorul recunoscut si respectat al motilor! Haida de! Asta nu ma lasa logica mea si legea continuitatii s-o cred! Asa ca am inceput sa caut … trambulina!
Am citit in memoriile Anei Hodos, fica lui Simion Balint, ca intr-o anumita imprejurare, cand, adunati la comemorarea lui Buteanu la Iosasi in 1869, Nicolae Corches, fost tribun al Iancului, a sustinut ca singura femeie fata de care Iancu a avut o admiratie nemarginita si pe care o asculta fara preget, a fost Ecaterina Varga.
Se stie ca Ecaterina Varga castigase increderea si dragostea motilor inca de prin 1842. Ea era „Doamna noastra” si nu se putea ca doi oameni cu aceleasi idei si convingeri, asa cum erau Iancu si Caterina Varga, sa nu se intalneasca!
Din franturi de informatie, din cateva propozitii singuratice, am dedus ca Iancu devenise un fel de ajutor al „Doamnei Noastre”. Ea insasi recunoscuse in Iancu omul hotarat si inzestrat cu carisma necesara, ca sa conduca masele la revolta pe care Caterina o pregatise pentru primavara lui 1847. Dar in 6 ianuarie 1847, Caterina Varga cade victima unei conspiratii, la care Andrei Saguna, pe atunci vicar al Sibiului, a jucat un rol pe cat de important, pe atat de funest. Ecaterina Varga va fi arestata si tinuta in inchisorile de la Alba Iulia si de la Aiud.
Este clar ca, lipsiti de conducatoarea lor iubita, revolta motilor din 1847 n-a mai putut avea loc. Dar, Iancu i-a luat locul si atunci iubirea si admiratia motilor fata de „Doamna noastra” a trecut, cum a trecut si de la Ioan Voda cel Cuplit la Nicoara Potcoava, asupra locotenentului ei, Iancu.
O sa fie voci care vor spune ca ceea ce sustin eu este fantezie. Bine, atunci dati voi, aia care ati exersat si-n somn metodologia istorica, o explicatie mai buna!! De ce Avram Iancu, necunoscutul si nevarstnicul, devine conducatorul ascultat si necontestat al motilor, cand intre acesti bravi moti activau preotul din Rosia Montana, Simion Balint, care era mai in varsta cu14 ani decat Iancu si care era si el ascultat de moti cu sfintenie. De ce n-au devenit conducatori Petre Dobra si mai ales Ioan Buteanu, amandoi avocati de cativa ani, unul in Abrud, si altul in Zlatna si care aparau cauzele motilor in procesele lor nesfarsite cu fiscul, cu aerariul, cu guberniul, cu grofii?
Aveau sanse mai mari ca Iancu sa devina capitani. Dar, in mod surprinzator, toti trei, Balint, Dobra si Buteanu, s-au subordonat de buna voie lui Iancu. Asta s-a datorat Ecaterinei Varga, cat si calitatilor lui Iancu, dovedite cu mult inainte de 1848 in anumite confruntari, precum cea prin care au daramat cladirile lui Hocheder, cel care voia sa puna pe roate prin 1846 o intreprindere de extragere a aurului in apropierea Abrudului, care ar fi falimentat „baile” mici ale baiesilor abrudei si rosieni.
Iata cateva afirmatii care m-au condus la asemenea concluzii:
1). Scrie Iosif Sulutiu in Biografia sa despre Avram Iancu ca, in 1848 Iancu i-a spus: Ce pacat ca prin o surprindere, s-a sugrumat anul trecut intentiunea poporului de a se elibera. S-ar fi sters sclavia si neamul romanesc cu arma in mana s-ar fi declarat natiune regnicolara.
Acea surprindere a fost arestarea Ecaterinei Varga, care pusese la cale ridicarea poporului muntean in primavara anului 1847.
2) Autorul maghiar Lucacs Bela scrie in cartea lui „Robii aurului” ca la discutiile animate de la casina unde se adunau seara de seara cancelistii maghiari si romani, in martie 1848, la discutiile prin care domnisorii maghiari erau de parere ca urbariul trebuie sa se desfiinteze treptat si cu despagubire, Iancu a rabufnit, spunand printre altele: ” Nu se poate ca din povara generala sa va platiti marinimia. Eu nu voi ingadui natiunii mele sa plateasca, in acest scop, nici un ban!
Laudarosenie? Citind raportul lui Iancu, din toamna anului 1849, vedem ca e plin de modestie, desi putea sa se laude cu faptele lui, ca avea cu ce! Laudarosenia nu-i era insa caracteristica. Ori, daca admitem ca nu s-a laudat, atunci inseamna ca Iancu, la ora aceea, avea atata influenta si putere, incat putea sa opreasca motii din Muntii Apuseni, ca sa plateasca despagubire. E o interpretare trasa de par? De ce ar fi? E mai usor sa accepti, asa, aprioric, ca e posibil ca un tinerel necunoscut sa devina intr-o luna conducatorul unui popor? Sa nu uitam ca Iancu, la 6 aprilie, a organizat adunarea de la Campeni, asemanatoare cu cea din 3 aprilie, organizata de Buteanu la Abrud, ca sa mobilizeze poporul muntean sa se prezinte la adunarea de la Blaj din 30 aprilie. Fiindca lui Iancu i-a succes organizarea, ar trebui sa ne faca sa credem ca aceasta influenta exista deja mai dinainte.
O si mai mare gaura neagra este viata lui Iancu de prin 1852, cand taberele istoricilor s-au impartit: unii il cred nebun, altii refuza acesta ipoteza cu indaratnicie, desi multe fapte arata obiectiv o decadere. Chiar si Simion Balint, intr-o scrisoare, isi exprima nelinistea, spunand ca l-a gasit pe Iancu scazut sufleteste si intelectual, ca nu mai citeste nimic si ca e cuprins de deznadejde. Nimeni, nici un istoric, n-a putut dezlega misterul faptelor lui Iancu, in timpul vizitei imparatului Franz Iosif, atunci cand a vizitat Transilvania. Cele mai multe pareri converg spre ideea ca Iancu era dezamagit de faptul ca imparatul nu daduse drepturi romanilor, dupa ce s-au dovedit cei mai loiali supusi ai maiestatii sale. Dar, Iancu a fost cel mai mare, mai infocat, mai darz dintre cei care au sustinut ideea ca marsruta imparatului sa treaca peste muntele Gaina, prin inima Muntilor Apuseni. Imparatul urma initial sa treaca de la Deva la Sibiu, dar Iancu a reusit, prin interventiile lui la guvernatorul Schwarzenberg, sa schimbe ruta imparatului. Deci, atunci nu era dezamagit, dar dupa nici doua saptamani, nu se prezinta in fata imparatului, fiindca l-a apucat dintr-o data jalea? Orice explicatie de acest gen cade, lovita de nulitate. Iosif Sulutiu, prietenul lui Iancu din copilarie, prezinta un tablou destul de stufos de pareri, lasand pe fieare sa creada ce vrea. Astfel, ne prezinta explicatia unchiului sau, marele mitropolit Alexandru Sulutiu, care credea ca „mintea Iancului ar fi fost alterata de marea bucurie, vazand ca imparatul a primit propunerea de a-si schimba ruta.” Sulutiu mai da un citat din „Gazeta Transilvaniei, nr. 63/1852, care spune ca ” principala cauza a disperarii si retragerii lui n-a fost alta decat o iute schimbare a sanatatii.”
Mie insa, cea mai plauzibila explicatie si totodata care se potriveste cel mai bine cu ceea ce stim ca a fost viata lui Iancu din 1852 pana la moarte, este tot sugerata de Iosif Sulutiu: „Se zice ca mama lui Iancu ar fi zis, dupa intoarerea lui de la Casovita: Sufletul meu, lumina mea! A fost otravit cu ciuciuleti! ” (Bureti otraviti). Este expliatia care lumineaza toate faptele Iancului dupa 1852, cat si nebunia lui, intrerupta de momentele de luciditate. Cine, la urma urmei, il cunostea pe Iancu mai bine, ca noi sa ne putem increde in explicatiile lor? Autorii maghiari? Fostii camarazi ai lui Iancu, Macelariu de la Sibiu, Papiu Ilarian, Simion Balint? Sau mama lui, care-l stia de cand era nenascut, cu simtul ei matern, care nu inseala iniciodata?
https://www.facebook.com/adrian.grigoriu.ro/posts/2315690455236519
Legea continuitatii in istorie
Legea continuitatii este o lege generala a naturii. Daca vedem dimineata un zarzar inflorit, asta presupune ca inca de seara, mugurii lui stateau gata sa plezneasca. Tot asa, daca in istorie apare „peste noapte“ un model de succes, cu siguranta ca daca scormonim un pic in urma, vom descoperi mugurii ce au determinat acea dezvoltare.
Legea aceasta m-a condus intr-o directie plina de surprize. Ca cititorul sa inteleaga in intregime puterea acestei metode, voi face cateva precizari. In anul 2014 am publicat o carte speciala, despre Miscarea Legionara a lui Codreanu. Fiindca cunostitele mele de atunci erau nule in privinta ML, cu mintea clara si libera de prejudecati, am scris tot ce am crezut eu ca reprezenta adevarul. Am combatut, printre altele, toate minciunile si dezinformarile referitoare la „nazismul“, „antisemitismul“ si „gena criminala“ pe care ar fi posedat-o legionarii. Pentru mine, modelul si doctrina legionara au fost si sunt un model romanesc de mare succces, prin care ML a reusit pentru prima data in istorie sa invinga dusmanii declarati si nedeclarati ai romanilor. Acest model, avand un succes urias (in 11 ani ML a ajuns la un milion de membri!!!, dar si extraordinara doctrina pe care Zelea Codreanu a sintetizat-o magistral in „Carticica sefului de cuib“, vlabila si astazi!), m-a condus la ideea ca ML nu a fost o inventie facuta „peste noapte“ de Codreanu, ci a avut radacini adanci in dezvoltarea istorica a poporului roman.
Odata stabilita metodologia de investigare istorica, am cautat sa gasesc urme de organizare legionara in evenimente anterioare anului 1927, care sa dovedeasca ca romanii aveau „in sange“ mugurii legionarismului. Altfel nu ar fi fost posibil ca in asa scurt timp, legiunea sa devina o forta de temut.
Am facut anumite descoperiri, pe care istoricii nu le vad, nu vor sa le vada, sau n-au voie sa le vada. De asta nu le veti gasi decat in scrieri si documente vechi, neatinse de morbul dezinformarilor.
Prima descoperire a fost faptul ca la adunarea de la Blaj, din 3/13 mai 1848, taranii romani au depus juramantul de credinta catre imparatul austriac, catre tara si catre natiune, cu mana stanga pe inima si cu cea dreapta indreptata catre cer. (Nu veti gasi aceasta mentiune in nici o lucrare istorica actuala, fiindca nu e political corect.). Dar, asta este realitatea pe care unii se caznesc s-o ascunda! Un Salut legionar la 1848 ar duce in derizoriu dezinformarea legata de salutul legionar, prezentat ca ar fi de sorginte „nazista“.
Apoi, am descoperit ca Amos Francu, nepotul altui Amos Francu, care a fost tribun de-al Iancului, mentionat de mai multe ori de Axente (sau Iancu, nu mai stiu exact) ca a dat dovada de mare vitejie in luptele cu ungurii, a infiintat o organizatie pe la 1870-1880, numita „Fratia de cruce a motilor“. Oricat m-am straduit sa aflu mai multe despre aceasta organizatie, n-am aflat decat ca era o organizatie care-si propusese sa ajute motii aflati in situatii critice. (Iata mugurii legii ajutorului legionar la 1880, definita de Codreanu in „Carticica sefului de cuib“ in 10 cuvinte: „Ajuta-l pe cel aflat in nevoie. Nu-l lasa!“)
Legea ajutorului am gait-o descrisa si in cartea lui Aurel Santimbreanu „Aurul si argintul Rosiei Montane“: „ Mineritul din jurul Abrudului a fost sprijinit si incurajat prin infiintare fondului pisetal Abrud-Rosia, la 3 aprilie 1790. Scopul fondului era asigurarea cu medici si moase, asistenta medicala gratuita, medicamente gratuite pentru minerii saraci si inapti de munca, sprijinirea materiala a institutiilor mineresti de interes public, acordarea de imprumuturi pentru diferite lucrari productive celor care aveau posibilitatea sa le restituie, ajutoare pentru intertinerea lacurilor (taurilor), canalelor si drumurilor spre mine. Toata averea fondului constituia proprietatea indivizibila a „comunitatilor baiesesti“ Abrud, Abrud-Sat, Rosia, Corna, Carpinis si Bucium.“
Cine stie ce a fost Miscarea Legionara, nu poate sa nu vada in fondul pisetal „mugurii“ legionarismului.
Mai multe informatii am gasit despre Reuniunea femeilor (modelul istoric al Cetatuilor legionare formate numai din femei). Iata ce scrie Gazeta „Transilvania“ nr. 2 din 15.01.1870:
„Ide’a infientiarei unei reuniuni de femei se născu in Decembre alu anului 1849, adecă indata dupa pacificatiune sî dupa esîrea trupeloru rusesci din tiera. Pe atunci generalulu br. Wohlgemuth, gubernatoriulu civile si militariu alu tierei primise dela Vien’a instrucţiune secreta, ca se casseze sî se desfientieze orice comitete si reuniuni s’aru fi aflandu in tiera, era mai anume, câ pe cele romanesci se le tracteze intocma câ sî pre cele unguresci, pe cei negrii-galbini câ sî pre cei tricolorati; preste acesta orice adunări era oprite forte strinsu si sub grea pedepsa in sensulu legei marţiale. Cu tote acestea omenii de sî spionaţi barbatesce, totu se mai aduna cate 9—1 0 insi in cercuri private. Pe atunci petrecea in Brasiovu intre alţii Florianu Aromi sî Ioanu Maiorescu. Intr’una de dîle venindu ei in locuinti’a lui Iac. Murasiann, acolo între alte cestiuni ale dîlei se ivi sî cestiunea orfaniloru remasi dela părinţii macelati prin insurgenţii unguri si asia se născu ide’a, câ spre alinarea sortei acelora se se infientieze una reuniune de femei, pentrucâ, observa Aronu, se sciţi voi câ sub firm’a barbatiloru nu vomu fi suferiţi de a mai intreprende nimicu. Aceeaşi cestiune se mai desbatu inca sî cu alte ocasiuni, pana candu apoi Aronu fu insarcinatu cu compunerea unui proiectu de statute, câ unulu carele sub protectiunea domnei sociei lui Barbu D. Stirbeiu mai luase parte la fundarea unui micu asilu de fetitie.“
Iata ca legea ajutorului, salutul legionar, cetatuile si fratiile de cruce existau cu mult inainte de a se fi nascut intemeietorul ML, Corneliu Zelea Codreanu. El nu a inventat din nou roata, ci a preluat zestrea de omenie si felul de organizare romaneasca (cnejii si juzii satesti de exemplu), care aveau Fratii de cruce dintotdeauna. Dar, in Ardeal mai ales, aceste fratii au fost secrete, asa ca despre ele nu vom gasi nici un „izvor istoric“. Asta inseamna ca nu au existat? Eu am dovezi de netagaduit, ca anumite intamplari si fapte istorice nu se pot explica decat prin existenta unor organizatii secrete romanesti, pe care eu le numesc „Fratii de cruce“ si care au existat la cele mai umile si mai neinsemnate sate romanesti din toate timpurile. Daca cititi basmul lui Ion Creanga cu Sfarma-Piatra, Stramba-Lemne si cu Pasarila, aveti acolo o descriere a unei fratii care, in lupta cu imparatul reuseste sa-l invinga pe acesta. In multe alte basme vechi se vorbeste despre „fratii si fratiile de cruce“. Nu este de loc o intamplare! Sper sa revin cu alte date istorice pe aceasta tema.
Extraordinară informaţie! Însă eu n-aş numi-o legea continuităţii. Ce aţi descris dvs. ca lege a continuităţii în istorie ar putea s-o exploateze unii în scopuri meschine, anume că, nu ai continuitate (în sensul că nu ai informaţii pe o anumită perioadă istorică), nu ai istorie, nu ai existat atunci acolo.
Eu, care la vremea mea eram „forte” la geometrie, nu pot să nu fiu de acord cu aserţiunea dvs. Geometria a fost „pîinea mea” de mai tîrziu.
Eu cred totuşi că ce-aţi scris dvs. despre legea continuităţii în istorie s-ar potrivi mai bine cu respectarea în cercetarea ştiinţifică de orice fel a acţiunii legii cauzei şi efectului, care presupune, bineînţeles, şi continuitatea.
Pe de altă parte, tot în legătură cu unele modalităţi de funcţionare şi şi organizate a ML, eu am pe undeva prin memoria computerului meu o dovadă a faptului că salutul acesta pe care unii îl cataloghează răuvoitor drept fascist, că acest salut premerge la români cu mult perioada interbelică atunci cînd s-a dezvoltat fascismul în Europa, anume o fotografie care arată un copil din Arad într-o poziţie de salut de tip roman cu mîna dreaptă întinsă ridicată puţin deasupra orizontalei, puţin spre dreapta, semn că acea poziţie imortalizată prin fotografiere, cîndva înainte de Marea Unire, nu era întîmplătoare ci născută cîndva dintr-o necesitate organizatorică a tinerimii acelor vremi.
Mulţumesc d-le Kasper pentru informaţie. Am reţinut-o.
Nu, nu am nici o informatie in acest sens. Chiar daca ar fi fost adoptat, asta nu ar schimba cu nimic istoria. Din acest punct de vedere ar trebui sa-i admiram si sa-i urmam pe maghiari, care nu se sfiesc sa se laude cu eroi straini de neamul lor: Iancu de Hunedoara, Matei Corvin, generalul Bem, Petöfi Sandor, Ludovic Kossuth.
N-am citit niciunde că vreun istoric maghiar s-ar fi lăudat cu originea românească a lui Iancu de Hunedoara. Din contra, dacă nu mă înşel, ei îl numesc Ianoş Huniadyi, nicidecum Iancu, respingînd din capul locului originea lui românească. Şi ca să fie mai picantă explicaţia, după 1990 după restaurarea grupului statuar din Cluj a lui Matei Corvin, ungurii au înlăturat cu scîrbă plăcuţa din marmură adăugată de N. Iorga pusă la baza grupului după Marea Unire, pentru ca acesta să rămână în Cluj şi nu demontat şi trimis în Ungaraia cum se preconizase. Or N. Iorga formulase în aşa fel referirea la acest rege al Ungariei, anume că Matei Corvin ar fi fost singurul dintre regii de origine română care în timpul domniei lui nu a pierdut nici o bătălie în afară de una pe care i-a administrat-o tot unul dintre cei din neamul lui. Era vorba despre Ştefan cel Mare în bătălia de la Baia.
Despre ceilalţi nu ştiu. Ştiu numai că Petofi Sandor este revendicat de sîrbi, spre disperarea ungurilor.
Superba dizertatia dvs. Aveti date si despre locul de nastere a lui Avram Iancu, despre copilaria lui ? Am auzit o varianta locala ce spunea ca Iancu ar fi fost adoptat.
Multumesc