…de la MIRON SCOROBETE

Aseară târziu, un savant, una din acele miraculoase alcătuiri umane în care laserul inflexibil al ştiinţei nu retează curiozitatea candidă a copilului ci o stimulează, dar, mai presus de toate, un om de o înaltă nobleţe sufletească, Doamna Prof. Univ. Dr. MARIOARA GODEANU s-a dus să-şi verifice rezultatele investigaţiilor acolo unde tainele cele mai ascunse ale lumii sunt dezlegate.
În lumea atât de grăbită de azi, când nu sunt direct strivite sub şenile sunt azvârlte ca nişte vechituri ce doar încurcă: delicateţea, căldura sufletească, umorul, candoarea, credinţa în miracol, afecţiunea nedirijată de nici un interes ci cultivată doar pentru fiorul ei înmiresmat. Cui îi era dor de ele şi simţea nevoia să le mai întâlnească le găsea cu prisosinţă la Doamna Marioara Godeanu. De aseară, ele nu mai sunt nici acolo. Piramida ce le ocrotea s-a prăbuşit.
Maica Stareţă Stavroforă Cristina, prietena de decenii a Doamnei Marioara, ne tot programa nişte dezbateri însufleţite între rozele Mânăstirii Recea. După întâmplarea crucială de aseară, va trebui să ne mutăm întâlnirea la o altă mânăstire, lângă Luceafărul care-mi ascultă toaca’n ceri, toaca’n ceri şi slujba’n rai…