De la anticele Termopile, la România de azi
Eu cred că exemplul de eroism sublim îl oferă cei care mor pe cîmpul de luptă atunci cînd nu au nici cea mai mică șansă de a învinge. Ar fi putut să fugă, dar au ales să moară luptînd. În acest moment, îmi amintesc două exemple în care găsim același eroism, dar și același număr de eroi.
Primul este legat de lupta de la Termopile (anul 480 î. Ch.), cînd regele spartan Leonidas și cei 300 de luptători ai săi (și, se poate, și cu alți luptători din alte polisuri) au rămas să țină pe loc într-o trecătoare armata persană pentru a oferi posibilitatea luptătorilor din celelalte cetăți grecești să se retragă. Armata persană era atît de mare, încît nici nu se știe cîți oameni avea (Herodot avansează cifra de 1.800.000 ostași, Ctesias reduce la 800.000 iar istoricii moderni pe baza unor date pe care doar ei știu cum le-au dobîndit, reduc la 70.000-250.000). Oricum, atît de mulți, încît nu era nevoie ca trădătorul Efialtes să îi conducă pe drumuri necunoscute de ei pe perși pentru a cădea în spatele spartanilor. Menționez că cifrele de mai sus, conforme paginii wikipedia în limba română, nu coincid cu cele din pagina în limba engleză, ceea ce este greu de înțeles de pildă cînd se invocă în ambele cazuri scrierile lui Herodot.
Important este faptul că Leonidas și oamenii lui au ales să moară luptînd împotriva unei armate de mii de ori mai numeroase.
Al doilea caz este mult mai recent. Este vorba de răscoala antiotomană de Ilinden (Sf. Ilie), cînd localitatea aromână Crușova s-a proclamat republică și și-a anunțat independența față de imperiul otoman. În ziua de 2 aug. 1903 (20 iulie pe stil vechi) în apropiere de Crușova, pe Dealul Ursului (loc numit și Piatra sau Stînca Ursului), a avut loc lupta dintre crușovari și otomani. La apropierea acestora din urmă, Pitu Guli (cel mai mare erou aromân) le-a spus celor 300 de luptători ai săi: „Sînt prea mulți, nu îi vom putea învinge. Vom muri cu toții, dar măcar să luăm cu noi cîți mai mulți dintre ei”. Turcii erau 15.000 de militari.
De ce am început cu aceste exemple? Fiindcă România de azi se aseamănă cu Termopile sau cu Crușova. România se află într-un pericol de moarte de care însă prea puțini sînt conștienți, iar cei mai mulți dintre cei conștienți sînt co-părtași la această crimă. Cîntece ca „Tot ce-i românesc nu piere” sau „Noi sîntem români” (noi sîntem aici pe veci stăpîni) au fost create în alte timpuri, care s-au schimbat în mod dramatic.
Am mai scris despre faptul că sîntem o mînă de nebuni români (unii aromâni) care încercăm să redeșteptăm conștința națională. Sîntem bătrîni, bolnavi, prigoniți de autorități. Cred că nu sîntem nici măcar 300, cîți aveau Leonidas sau Pitu Guli (pe unii dintre pretinșii patrioți anonimi care postează comentarii pe diferite site-uri i-am identificat ca fiind provocatori). Și avem împotriva noastră 20 de milioane de români! Unii, cei ajunși în frunte, s-au dovedit a fi trădători de țară. Cîteva milioane, dintre cei care aveau vlaga de a lupta, au părăsit țara pentru a cîștiga în străinătate “o pîine mai bună”. Cei mai mulți, rămași în țară, sînt preocupați de ghișefturi (sau mișmașuri, ca să nu par antisemit), de cîrciumi, de amante, de meciuri sau seriale TV. Ultimele două categorii, lipsite de informații, votează în mod constant, greșit – adică nu votează partidele patriotice – cite or mai fi. Este evident că vom muri înfrînți, dar cel puțin pînă în ultima noastră zi vom lupta așa cum putem.
Am plecat în scrierea acestui articol de la un articol remarcabil al d-lui Dan Diaconu: Celălalt stat: „Deep state”, statul paralel sau statul subteran
Este un articol în care este evident faptul că dînsul enunță teze pe care nu le cunoaște în mod concret, dar a intuit mersul lumii de azi.
Sînt multe teze la care, în mod independent și tot intuitiv, am ajuns și eu.
Dar sînt unele asupra cărora nu mă pot pronunța întrucît nu cunosc lucruri pe care constat că dl. Diaconu le cunoaște, ca de pildă:
– „Abia mai târziu, la interogatoriul lui Rakovsky, pare că a înţeles ceva mai bine lumea în care se mişca, dar a continuat în spirit independent, ţinând totuşi cont de „sugestiile” care-i veneau din afară.“
Aș fi foarte curios să știu ce a aflat Stalin din interogatoriul lui Cristian Rakovsky (al cărui proces a avut loc între 1937-1938) și cum a ținut cont de sugestiile care-i veneau din afară, întrucît pînă acum nu am auzit niciodată că Stalin ar fi ținut cont de sugestii externe.
– „De-atunci Rusia a trecut printr-un proces accentuat de disoluţie care ar fi trebuit să culmineze cu decimarea lui Elţîn şi a familiei sale.”
Nu am auzit pînă acum că Elțin și familia lui ar fi trebuit să fie eliminați, și nu văd de ce: Elțin, un alcoolic corupt care se înconjurase de consilieri evrei din SUA, trebuia păstrat pînă la moarte (din fericire însă pentru ruși, a fost înlocuit de un KGB-ist, adică de un patriot).
– „Este, dacă vreţi, situaţia pe care o puteţi observa în Venezuela, unde, după moartea lui Chavez, puterea concentrată în jurul lui Maduro dă semne clare de oboseală şi care, cel mai probabil, va capota.”.
Nu știu cînd a fost scris acest text, dar este clar că urmașul lui Chavez, evreul Nicolas Maduro, nu dă semne de oboseală, oricît se străduie CIA să sprijine din toate punctele de vedere opoziția coruptă venezueliană – anul acesta, Maduro a obținut cu o majoritate zdrobitoare de voturi un nou mandat de președinte.
Apoi, există un paragraf pe care nu pot să îl interpretez:
„La preluarea puterii de către „statul senior”, elita conducătoare locală este decapitată, târâtă prin puşcării, terfelită şi ostracizată. În locul ei se instaurează un sistem de stat subteran, exact după modelul celui din naţiunile suverane, care însă este total subordonat unei pârghii din „statul senior”. Există un sistem extrem de bine pus la punct în ceea ce priveşte coordonarea şi interacţiunile cu acest tip de state. Spre exemplu, distrugerea elitei locale este mascată de lupta împotriva corupţiei.”
Oare autorul se referă la condamnarea lui Adrian Năstase și a celorlalți mafioți din gașca lui sau din gașca adversă? Dintre acești trădători de țară corupți prea puțini au fost condamnați și în general pentru fapte minore, nu pentru trădare sau pentru distrugerea economiei naționale. Aceștia erau elita?
Singura elită eliminată în mod criminal în România a fost elita legionară.
În sfîrșit, închei cu o ultimă observație dintre cele care ar putea fi făcute.
„Aşadar, nu desfiinţarea statului subteran trebuie să fie ţinta, ci uciderea adevăratului monstru, adică a statului superior, la pachet cu impunerea unui alt model. Altfel, orice propunere nu rămâne decât o simplă utopie un idealism facil de demontat de actuala schemă de conducere şi coordonare.”
Ei bine, exact acest sfat înseamnă utopie, să lupți cu fantomele, cu umbrele nopții, cu stafiile necunoscute. Cum să lupți cu cei pe care nu îi cunoști? Noi, cel puțin, am luptat cu dușmanii pe față ai României, trădători și corupți (interfața, dacă mă exprim corect). Din păcate, cu o clasă de politicieni care au acceptat sarcina de a distruge România, cu o mass-media pe măsură și cu un popor care a refuzat să ni se alăture în luptă (marile centrale sindicale, pensionarii, studenții) am pierdut. Dar cel puțin cît mai trăim, vom continua să luptăm – asta înseamnă patriotism și onoare (dacă așa ceva mai există în DEX).
Dan Cristian IONESCU
Comenteaza