Uniunea Vatra Românească şi Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR fac următoarele precizări şi propuneri în legătură cu intenţia guvernanţilor noştri de a aduce o serie de modificări la textul Constituţiei României:

1. Constituţia României, precum şi legile ţării, conţin o mulţime de prevederi care reglementează drepturile minorităţilor naţionale din România. Este remarcabilă generozitatea noastră, a societăţii româneşti, faţă de concetăţenii noştri de altă etnie. Din păcate, această generozitate face pereche cu împrejurarea inadmisibilă că în textul Constituţiei României, ca şi în textul legilor româneşti în vigoare, nu se face nici o menţiune cu privire la populaţia etnic majoritară: românii. Noi, românii, ca entitate majoritară în România – ţară care din acest binecuvântat motiv se cheamă aşa cum se cheamă, lipsim din Constituţia României. Nu există nici un enunţ care să-i pomenească şi să facă din etnicii români subiect de drept în Constituţia României şi în legislaţia românească.

Cerem aşadar ca în textul modificat al Constituţiei să se precizeze:

  1. existenţa naţionalităţii majoritare româneşti, cu rol constitutiv pentru statul român;
  2. drepturile şi obligaţiile entităţii româneşti ca entitate naţională majoritară;
  3. obligaţiile pe care minorităţile naţionale le au faţă de naţionalitatea majoritară, istoriceşte şi din orice alt punct de vedere naţionalitate gazdă pentru toate celelalte.

Propunem, cu titlu orientativ, câteva posibile alineate, prevederi care ar spori caracterul organic al Constituţiei:

  1. caracterul naţional românesc al statului român este dat, impus şi asigurat în mod legitim de prezenţa în România a unei populaţii net majoritare româneşti de-a lungul unei perioade istorice ce se întinde pe aproape două mii de ani;
  2. statul român susţine, întăreşte şi sporeşte caracterul românesc al populaţiei }ării şi al vieţii publice, îngrijindu-se cu precădere de menţinerea preponderenţei numerice a etnicilor români în România;
  3. dreptul de proprietate al poporului român asupra teritoriului naţional este garantat de menţinerea ca populaţie majoritară a cetăţenilor de naţionalitate românească;
  4. punerea în primejdie sau în discuţie a statutului românilor ca populaţie majoritară în România este respinsă şi combătută prin legi şi măsuri adecvate;
  5. în situaţia de criză sau de contradicţie între drepturile omului şi interesele naţionale româneşti prevalează interesul naţional al menţinerii şi întăririi caracterului românesc la toate nivelurile vieţii sociale;
  6. încetăţenirea în România a unor persoane de altă naţionalitate se acceptă în limitele conservării procentului de români (de românitate) al anului precedent;
  7. pentru cetăţenii români născuţi în România, asumarea naţionalităţii româneşti nu este determinată de naţionalitatea părinţilor, fiind suficientă opţiunea liberă a persoanei în cauză, opţiune exprimată după majorat;
  8. faptul de a fi minoritar etnic este luat în seamă numai la cererea sau dorinţa persoanei în cauză, exprimată în mod explicit;
  9. faţă de românii care trăiesc în afara graniţelor României, statul român este dator:
    1. să sprijine acţiunile şi activităţile fireşti şi legale ale acestora, desfăşurate în vederea păstrării şi întăririi conştiinţei lor de neam;
    2. să se asigure că în ţările respective, prin reciprocitate, românii se bucură de un regim asemănător celui asigurat în România pentru minoritarii naţionali.

2. Din păcate, generozitatea legislaţiei noastre faţă de minoritari (subvenţii masive, locuri în Parlament, sedii etc.) a făcut ca pentru mulţi cetăţeni români apartenenţa (reală sau numai declarată) la o etnie minoritară să devină o sursă de privilegii şi câştiguri materiale. Aceeaşi generozitate, absolut iresponsabilă, şi pentru încetăţenirea unor emigranţi, fără nici o restricţie. Considerăm că e nevoie să procedăm de urgenţă la reconsiderarea politicii statului român în această privinţă. Urgentă este, după părerea noastră, formularea explicită a unor criterii care să condiţioneze recunoaşterea unui grup etnic ca minoritate naţională, ca subiect de drept al legilor româneşti. Iată, în acest sens, câteva criterii posibile:

    • vechimea vieţuirii în România (de cel puţin trei generaţii – 75 de ani);
    • numărul minim de minoritari pe parcursul acestei perioade;
    • contribuţia grupului etnic respectiv la tezaurul material şi spiritual al poporului român;
    • contribuţia de jertfă la istoria României.Fără îndeplinirea acestor criterii nu putem acorda statut de grup etnic oricărei adunături de străini venetici, recent stabiliţi în România ca emigranţi economici.

3. În mod deosebit ne îngrijorează ideea fixă a unor personalităţi politice de a înscrie în Constituţie dreptul cetăţeanului străin de a cumpăra pământ în România. Este o idee extrem de periculoasă în condiţiile în care, din pricina sărăciei programatic induse de guvernanţi, cei mai mulţi proprietari de terenuri agricole sunt dispuşi să le vândă la preţuri de batjocură. Nici o reglementare a Uniunii Europene nu ne cere să liberalizăm vânzarea de terenuri către străini. Insistenţa cu care indivizi ca Antonie Iorgovan şi alţii, eiusdem farinae, se pronunţă pe acestă temă dovedeşte încă o dată că la guvernarea Ţării s-a oploşit o clasă politică trădătoare de Neam şi de Ţară.

Deja, prin eludarea legilor, mari suprafeţe de pământ au ajuns în proprietatea unor străini. Nu cu foarte mulţi bani, cineva s-ar putea face stăpân pe jumătate din suprafaţa agricolă a României dacă se va liberaliza vânzarea de pământ.

În ipoteza că s-ar exercita presiuni externe în acest sens, ele pot fi uşor contracarate invocându-se principiul reciprocităţii şi acceptându-se vânzarea de pământ în anumite condiţii:

a – au dreptul să cumpere pământ numai cetăţenii acelor state în care românii deja au cumpărat terenuri agricole sau pentru construcţii ori în alte scopuri;

b – suprafaţa terenurilor cumpărate în România să fie egală cu suprafaţa terenurilor cumpărate de români în ţara respectivă;

c – suprafaţa totală a terenurilor deţinute în România de cetăţenii străini să fie mereu corelată şi egalizată cu suprafaţa terenurilor deţinute de cetăţenii români în străinătate;

d – persoanele care au căpătat cetăţenie română pot deţine terenuri în suprafaţă direct proporţională cu vechimea cetăţeniei: câte două hectare de teren agricol pentru fiecare an scurs de la dobândirea cetăţeniei. Mai mult nu, în primii zece ani!