HITLER ERA CHINEZ SI NU STIA. NICI NOI, DAR AFLAM AICI.

Autorul raspunde chestionarii unui cititor care doreste sa afle elemente stiintific exacte despre MIRACOLUL ECONOMIC GERMAN de dupa primul razboi mondial, ale carei conditii de pace draconice, prin Dictatul de la Versailles, devastasera Germania.
Intrucat azi ne aflam din nou intr-o criza provocata de marea finanta globalizanta, avem dreptul legitim sa chestionam stiintific ce aspecte economice pot corecta aceasta criza.
Ne intereseaza deci partea economica si financiara a situatiei si cum o rezolva diverse popoare, pe langa Germania national socialista, ca de exemplu China sau Turcia.
Acest articol poate fi citit in germana la

SOLUTII PENTRU A IESI DIN CRIZA

Principiile de baza ale politicii financiare si economice care au dus la originalul miracol economic german, dupa 1933.

DE GERD WALTHER

(TRADUS DE CAROLINA)

Expresia „miracol economic ” a fost creata pentru prima data in 1930, nu in 1950, cum se presupune azi, in general.
A fost programul national socialist un miracol , cu adevarat, sau a fost el resultatul unei politici financiare sanatoase? Elita la putere azi ar face bine sa o studieze indeaproape.

Solutii pentru a iesi din criza .
Mai intai trebuie sa stiti ca atunci cand Presedintele Paul Hindenburg l-a numit pe Hitler Cancelar al Reichului in ianuarie 1933, el a ajuns la putere intr-o tara a carei deformare si devastare politica era similara cu cea a Germaniei de azi.
Cu treisprezece milioane si jumatate de someri, o economie industriala in dezintegrare, cu un sector agricol ruinat, comert foarte incetinit si cu o industrie navala muribunda, natiunea era in colaps.
Doar in doi ani Germania si-a invins criza si pana la 1938 Fuhrerul crease un stat social activ fara someri , un stat care era invidiat de omenirea intreaga.
Hitler era ghidat de principiul ca ECONOMIA EXISTA PENTRU A SERVI POPORUL iar CAPITALUL EXISTA PENTRU A SERVI ECONOMIA.
AZI, TREBURILE STAU INVERS: in Austria si in asa zisa Republica Federala, poporul german , inclusiv milioane si milioane de lucratori straini neasimilati stabiliti pe teritoriul nostru, exista de dragul economiei; iar ECONOMIA EXISTA PENTRU A SERVI CAPITALUL.
In calitate de economist, Gottfried Feder a explicat in cartile sale „Lupta impotriva marii finante”, (care se poate traduce si cu „Lupta impotriva globalismului”), si ” Ruperea sclaviei cametei”(sau „Abolirea sclaviei in fata dobanzii”),ca exista o mare diferenta intre „capital” si „economie”
Hitler a urmat cursurile Prof. Feder in Munchen in 1919 in timp ce se afla in convalescenta in calitate de ranit de razboi.
Acest spirit german s-a nascut cu un secol inainte drept reactie la „Alianta Izraelita Universala ” a lui Isaak Adolphe Crémieux din Paris, precursorul „Primului Congres Mondial Evreiesc”
Alianta l-a insarcinat pe Karl Marx , nepot de rabini, sa ascunda diferenta intre capital si economie, stergand-o in cartile sale.
Scopul lor a fost sa rascoale muncitorii impotriva patronilor si sa-i distraga de la jafurile evreilor capitalisti bancheri, care traiau din camata.
(Considerati o paralela cu Grecia si Franta azi)
Domnul Marx a tinut totdeauna in secret faptul ca in sistemul sclaviei dobanzilor patronul este obligat sa produca pe baza finantarii care trebuie platita la loc cu dobanda.
In acest sistem , „CAPITALISTUL ” NU ESTE PATRONUL , care creaza baza existentei muncitorului CI „BANKSTERUL”(evreu) care-i imprumuta banii.
Aceasta este poate DIFERENTA CEA MAI MARE INTRE CELE DOUA TEORII: a NATIONAL SOCIALISMULUI si a BOLSEVISMULUI IUDAIC.
De aceea se zicea in acele timpuri , ca Hitler l-a omorat pe Karl Marx.
Mie imi explica faptul ca nu era Siemens cel ce o exploata pe draga mama mea, membra a clasei muncitoare, ci Rotschild.
Din contra, Siemens ii asigura existenta.
In Germania de azi, insclavagita de globalism, existenta ei ar fi distrusa , deoarece azi Siemens produce oriunde in lume in afara Germaniei.
Dand bani cu imprumut, plutocratii triumfasera peste tot in lume multumita faptului ca valuta peste tot era bazata pe standardul dat de acoperirea in aur.
Comertul international era posibil doar prin tranzactii bazate pe aur sau prin imprumuturi cu dobanzi in monede bazate pe aur.
Ca o consecinta a renasterii nationale a Germaniei din 1933, ea a abandonat aceasta tiranie financiara , cu rezultatul ca schimbul in natura – trocul – a devenit posibil in cadrul comertului international.
Un exemplu este schimbul Germaniei prin care aceasta dadea locomotive contra carnii de vaca din Argentina, ceea ce nu cerea credite internationale de comert si nici „moneda de rezerva”.
Capitalul pradalnic(raffendes Kapital/money-grubbing capital) a pierdut miliarde si miliarde in profituri private din dobanzi bazate pe indatoriri internationale ,in timp ce capitalul creator(schaffendes Kapital/productive capital) castiga in fiecare zi in Germania.
De aceea , la ordinele capitalului pradalnic(raffendes Kapital), Franta si Anglia au declarat razboi Germaniei in septembrie 1939.
In prezent are loc o dezvoltare similara in comertul intre China si Turcia care se efectueaza paralel cu si eliminand dolarul american drept moneda de rezerva internationala.
Nu uitati ca chinezii au refuzat-o recent pe Merkel in efortul ei de a le livra moneda lor plutocratilor de pe Wall Street.
Ca si chinezii astazi, national socialistii au insistat sa-si mentina independenta monedei lor unice pe vremea monezilor asigurate in aur.
Hitler avea o conceptie diferita despre economie in care aurul nu intra drept un factor de luat in consideratie .
El era de acord cu Gottfried Feder care spunea ca munca producatoare crea valoarea, nu aurul.
Aurul lui Hitler a fost forta de munca a germanilor (forta harniciei germane)si cu acest „aur” o Germanie descatusata a depasit toate tarile din lume.
Sub national socialism economia germana a fost concentrata pe munca si productie in loc de camata si specula.
In ultima instanta au fost capacitatile si harnicia muncitorilor, inginerilor, managerilor economici si ale organizatiilor poporului cele ce au constituit suportul marcii Reichului, cea care a constituit moneda unica a statului national socialist.
Sub principiul financiar si politic „banul se bazeaza pe valoarea muncii productive” , Germania national-socialista a introdus bancnote de credit denumite MEFO-WECHSEL in valoare de 5.5 miliarde Reichsmark.
Acest lucru a constituit un addendum la cele 4.5 miliarde Reich marks permise sub Dictatul de la Versailles pana in 1933.
Industria grea germana incluzand Siemens, Krupp, si AEG etc. a acoperit aceste bancnote de credit si de schimb prin active si bunuri industriale garantand securitatea monedei nou create.
Acest suport industrial a permis crearea de pana la 10 miliarde marci ale Reichului, o suma minima necesara revitalizarii si infloririi economiei in cadrul unui SCHIMB BAZAT PE „MUNCA-CONTRA-MUNCA”
Dupa stabilirea acestui mediu de schimb , s-au intreprins imediat contracte pentru constructii residentiale, drumuri magistrale si agricultura modernizata.
NU VA LASATI TRISATI DE MINCIUNA CA REINARMAREA GERMANIEI A PERMIS MIRACOLUL GERMAN punand somerii la lucru: asta-i o minciuna a propagandei!
Fortele in actiune ale spiritului liber- intreprinzator, ale inovatiei, si ale activitatii intelectuale au dat contur noului sistem economic spre beneficiul intregii natiuni germane.
Statul national-socialist s-a opus nivelarii bolsevice .
Cand un individ realiza ceva remarcabil spre beneficiul intregii comunitati, el sau ea erau rasplatiti financiar.
E clar ca beneficiile si dividendele aveau o limita , stabilita conform elementului social al national-socialismului.
De exemplu, in industria armamentului, care permiteau speculantilor din asa zisele tari „democrate”, sa bage in buzunare 70 -160% din capitalul investit sub forma de dividende, national-socialistii permiteau cel mult 6% , din care jumatate era redat societatii sub forma de taxe.
Nici chiar atunci industriasii majori nu erau liberi sa comande asupra jumatatii lor din bogatia creata de popor.
Poporul se astepta ca industriasul respectiv sa reinvesteasca bogatia in asa fel incat sa beneficieze de ea comunitatea nationala.
Daca proceda astfel, toata lumea era satisfacuta.
Daca nu proceda astfel, intervenea statul.
In contrast cu aceasta conceptie, luati in consideratie cum transfera capitalistii de azi capitalul lor in tari cu salarii scazute, spre a distruge locurile de munca germane.
Aselasi principiu limita salariile platite consiliilor de directori.
Reprezentantii din parlament nu puteau detine pozitii in consiliile de directori ale corporatiilor exceptand atunci cand aceste pozitii erau neremunerate.
Aceasta stare de lucruri era total opusa situatiei din timpul „Republicii de la Weimar” sau a „Republicii Federale” de azi.
National – socialistii au pus capat abrupt coruptiei datorate permisiunii acordate parlamentarilor sa serveasca in consilii de directori ale corporatiilor.
Acuma stii, darga cititorule, pentru ce, printre altele, Hitler este atat de vilificat de „democrati” pana azi.

Cu salutari cordiale
Gerd Walther,
AUSCHWITZPROZEßFÜHRER (Auschwitz Litigant)