surena
8 aprobate
surena_surena@outlook.com
92.85.42.202
Pe fondul agresivității bezbojnicilor la adresa bisericii și a religiei creștine articolul de mai sus este binevenit și (chiar) necesar.
În ultima vreme, pe fondul neomarxismului, abil camuflat în libera exprimare și alte valori ale democrației, asistăm nu numai la o polemică acidă împotriva bisericii și a creștinismului, dar și la o învrăjbire a societății, o înfierare a credincioșilor, la o revenire abilă la lupta de clasă din perioada comunismului. Dacă în Occidentul miop ce a cochetat la nivel intelectual cu doctrina lui Marx, Engeles și Lenin din perspectiva celui neafectat de ”binefacerile comunismului”, acest lucru este oarecum de înțeles, în cazul românilor ori a esticilor din fostul bloc comunist acest lucru este de neînțeles și condamnabil.
Pe lângă sloganul cunoscut că sunt mai multe biserici decât spitale ori că avem nevoie de spitale și nu de biserici s-a ignorat faptul că, istoricește, spitalele și până la apariția lor actul medical era legat de antichitate, de credință și avea loc în jurul templelor.
Fără a ignora spitatele din dinastia Maurya în India sau cele din China Haniilor trebuie spus că în lumea elenistică și apoi romană actul medical este legat de credințele greco-romane la început iar după 313 dCh de creștinismul răsăritean. În Roma Antică armata romană și gladiatorii au beneficiat de acte medicale profesionale pentru acele vremuri. Odată cu recunoașterea creștinismului ca religie oficială asistăm în Răsăritul Imperiului, ce va deveni mai târziu Imperiul Roman de Răsărit sau Romania ori Bizanț, la apariția spitalelor destinate publicului larg. Chiar dacă Sf. Vasile este considerat întemeietorul spitalului modern în realitate bazele spitalului destinat atăt săracilor, străinilor și bolnavilor în general este pus de Episcopul Leontius sau Leontie al Antiohiei cu cel puțin 10-15 ani înaintea celui ridicat de Sf.Vasile. Dar Spitalul ridicat de Sf.Vasile în Cezareea este, după cum spun cronicile, un mic orășel unde actul medical se împletește și cu acte de filantropie și asitență socială.
Despre diferențele între spitalul creștin și restul din lumea romană aflăm tocmai de la Împăratul Iulian Apostatul . Astfel, istoricul Ammianus Marcellinus ne redă cearta pe care Împăratul le-a făcut-o preoțiilor religiilor păgâne pentru că nu au procedat precum creștinii, ale căror spitale sunt destinate nevoiașilor,sclavilor, străinilor și unde nu se face deosebire între cei bogați și cei săraci.
Trebuie subliniat faptul că în Imperiul Roman de Răsărit, Bizanțul până la căderea lui sub otomani a acordat o atenție deosebită nu numai înfințării spitalelor dar și azilelor de bătrâni, orfelinatelor,ajutorarea femeilor văduve, ajutorarea familiilor nevoiașe cu mulți copii. Practic actul medical și asistența socială a fost pusă de Bizanț. Si toată această filantropie și asistență socială s-a realizat prin intermediul episcopilor și a bisericii ortodoxe. În Occident lucrurile nu au fost niciodată așa bine puse la punct. Interesant este faptul că acest sistem de filantropie, act medical și asistenă socială va fi preluat de lumea islamică după ocuparea teritoriilor bizantine. Celebrul spital din Bagdad al califului de poveste, Harun Al Rashid, nu este decât o copie al celui din Constantinopol și funcționează pe lângă marele imam.
Primul spital atestat documentar din România este cel ridicat de călugării catolici la Sibiu, în Transilvania ce era administrat atât de Biserica catolică cât și de autoritățile orașului. La anul se vor împlini 730 de ani de la înființare…Peste 300 de ani Episcopul Moldova va întemeia un spital și tot aici,dar după 1990, va apărea (la Iași) primul spital destinat persoanelor nevoiașe administrat de BOR.
Petru toți cei care critică creștinismul și biserica, cei care au o părere proastă despre rădăcinile noastre bizantine și ”înapoierea noastră” nu ar strica să citească Filantropia bizantină și asistența socială a lui Demetrios J. Constantelos asta ca să se dumirească că filantropia nu are nicio treabă cu neomarxismul.
În același timp, cartea este necesară pentru că ”o perspectivă istorică asupra filantropiei creştine se poate constitui într-un răspuns pentru cei tentaţi să minimalizeze rolul filantropiei în cadrul Bisericii Ortodoxe, acuzând-o că este istoric înclinată spre contemplaţie şi foarte puţin spre practică”
Comenteaza