Moartea românilor, subiect de troc politic

Trăim un vis urât, unul dintre coşmarurile oricărei naţiuni adâncite în somnul profund al nepăsării imbecile. Politicienii români, ajunşi la putere după ce au trecut prin filtrele nenumărate ale excluderii celor meritoşi din poziţiile de decizie ale statului, au epuizat subiectele fireşti ale dezbaterilor preelectorale (ele dovedindu-se de fiecare dată minciuni sfruntate) şi au trecut la stadiul negocierilor cu monedă forte: libertatea şi moartea cetăţeanului.

Iohannis – bocitorul de la Cotroceni

Cel care ar trebui să menţină la cote rezonabile moralul naţiunii, aşa-numitul factor de stabilitate al ţării, omul cu cele mai mari sinecuri din România, pare a se fi transformat în cioclu-şef. Cineva (noi-plebea amorţită, cei din adunătura care îl susţine sau vreunul mai breaz din molatica opoziţie) ar fi trebuit să-l trezească din visurile în care se închipuie părintele drastic al unei naţiuni prea proaste pentru a-l merita. Mai nou, atâta face: cobeşte! N-a fost în stare nici să copieze comportamentul marelui licurici care (conform news.ro., citat de bursa.ro) simţind corect pulsul ţării, procedează inteligent: „Preşedintele republican, care doreşte să fie reales în noiembrie, este tot mai critic faţă de oficialii din domeniul sănătăţii din guvern şi recomandările lor, pe fondul creşterii numărului cazurilor de infectări care pune în pericol relaxarea restricţiilor la nivel naţional”

La noi, invariabil, fiecare nouă ieşire la rampă a preşedintelui marchează o nouă ameninţare la adresa cetăţeanului. Cetăţean devenit, conform viziunii klausiste, în modul cel mai stupid posibil, pericolul public numărul unu al cetăţeanului însuşi. Jongleriile cu moartea românilor nu sunt noi în dicursul politic al preşedintelui Iohannis. Ne amintim, cu nepăsarea specifică locuitorilor acestui spaţiu mioritic, despre zâmbetul satisfăcut al preşedintelui tuturor peneliştilor atunci când, la instalarea „Guvernului meu” în palatul din Piaţă, rostea celebra propoziţie: „A trebuit să moară oameni…”.

Întrucât pentru acea declaraţie cu iz de ameninţare nimeni nu l-a dat de-a berbeleacul din Deal, întrucât mai apoi i s-a dat apă la moră pentru a se considera un adevărat monarh, acum este firesc să i se pară că viaţa şi moartea românilor se află la discreţia toanelor sale politice. Prin urmare, să nu ne mirăm că recidivează! Ieşit pentru scurt timp din înalta sferă a preocupărilor sale princiare, cu numai câteva zile în urmă, stăpân absolut pe destinele noastre, inflexibil ca un cub de beton, excelenţa sa ne anunţa încă treizeci de zile de privaţiuni. Ele urmau altor peste o sută şi însemnau prelungirea timpului cât nu vom fi liberi, a perioadei când vom putea fi hărţuiţi de oricare poliţist supărat pe nevasta lui prea jucăuşă, amendaţi, bătuţi şi încătuşaţi pentru că ne-a căzut masca sub nas, internaţi cu forţa într-un spital-puşcărie de orice medic chinuit de constipaţie, sau consideraţi umanoizi inconştienţi pentru că la un moment dat nu am apreciat corect cei 1,5 metri care ar despărţi (după părerea unora) viaţa de moarte. Complet neindicat pentru un politician adevărat (şi nu pentru un politruc, cum singur se caracterizase), exact atunci, în momentul funestului anunţ, domnul WKI se dezlănţuie plin de furie, ameninţându-ne cu moartea: „P.S.D. tergiversează și pe mine mă surprinde acest cinism exagerat de care dă dovadă P.S.D.,  tergiversând această lege. P.S.D. privează guvernul de instrumente de luptă cu pandemia. Această tergiversare prin care P.S.D. vrea să pară interesat poate să coste viața a zeci sau sute de români (sn). Reiau apelul către Parlament. Aprobați o formă bună a legii! Astfel, veți fi moralmente răspunzători de moartea poate a zeci sau chiar a sute de români! (sn). Acest comportament, această tergiversare este intolerabilă!”. Repetarea obsesivă a aceloraşi cuvinte, semnul distinctiv al unui intelect sărac, aparţine rostitorului de la Cotroceni (parcă mai ieri, în discursul din 9 iulie, cu ipocrizia-i caracteristică a făcut apel la „unire”, dar nu l-a ţinut prea mult ; acum a revenit la starea sa de (a)normalitate şi la încălcarea obligaţiilor constituţionale prin re-agitarea băţului prin gard – n.r.).

Ludovic Orban nu se lasă mai prejos

Mişcându-se ca un peşte ventuză în siajul preşedintelui, autocarantinat şi autoamendat după ce a comis o băută zdravănă în cabinetul său de şef al miniştrilor, domnul prim-ministru prooroceşte nenorociri peste nenorociri. Pentru ele, dă vina pe popor, pe Curtea Constituţională, pe P.S.D. (vinovaţii de serviciu – n.r.), pe oricare alt oponent.  „C.C.R. a decis că nu există o bază legală pentru ca cetăţenii diagnosticaţi ca fiind bolnavi să fie trataţi în spital şi că orice pacient infectat cu COVID care nu vrea să stea în spital poate să plece din spital. De asemenea, Curtea ne-a lăsat fără instrumentele de carantină, posibilitatea de a carantina localităţi, cartiere, zone. […] Noi am avut soluţii şi de data asta iarăşi venim cu soluţii. Vreau să reamintesc că în urma unei decizii C.C.R., toate amenzile date de instituţiile cu drept de control au fost anulate printr-o decizie a C.C.R., ca şi filială a P.S.D.. Vă reamintesc că de la trecerea de la starea de urgenţă la stare de alertă ne-am trezit cu o altă decizie a C.C.R. pe care am putut să o rezolvăm printr-un proiect de lege adoptat de urgenţă în Parlament, dar adoptat cu multe modificări” ne spune, senin, cel care trebuie să vegheze le respectarea legii în România şi care îndemna populaţia la nerespectarea Deciziei C.C.R.! „Dacă nu luam măsura izolării şi carantină, România era Italia la pătrat” a mai declarat el mândru de sine la unul dintre posturie de televiziune…

Opoziţia contraatacă

Aflat, chiar şi interimar, în fotoliul preşedintelui Senatului României, dl. Cazanciuc joacă şi domnia sa alba-neagra cu numărul bolnavilor de Covid-19 şi al viitorilor chiriaşi din cimitirele patriei. Care este miza meciului, „Jocului de-a uite legea nu e legea”? E tot viaţa românilor! „O vom vota când vom avea garanția că această lege apără pe toată lumea. Cum spuneam, o lege proastă nu protejează pe nimeni, o lege proastă pune în pericol pe toată lumea. Suntem în Parlament și vom sta astăzi cât va fi nevoie să găsim soluții pentru a proteja cetățenii și pentru a da autorităților instrumentul de care au nevoie pentru a fi eficiente în lupta împotriva coronavirusului”, a declarat Robert Cazanciuc la Parlament.

Fostul ministru al sănătăţii – Nicolae Bănicioiu – mai bate şi el câteva cuie în coşciugul românului

Excitat (vedeţi numărul de semne ale exclamării din text), ministru sănătăţii de pe vremea când „a trebuit să moară oameni” pentru ca guvernul din care făcea parte să cadă, nu se poate abţine. Trocul cu vieţile noastre, cu sănătatea noastră, este din nou pus pe tarabă. „V-ați gândit cumva și la alte măsuri specfice pentru anumite contexte și evoluții? Măștile purtate și public în zonele foarte expuse, ar putea fi o soluție!!! Spitalele și fluxurile de pacienți reorganizate pentru pacienții non-covid – în haosul spitalicesc sunt mai mulți infectați decât pe litoral, nici aici n-aveti nicio idee, nu!? Vă tot spune toată lumea să reorganizați fluxurile pentru că mai sunt și alte boli decât Covid !!! Aveți idee care este traseul unui pacient cu A.V.C. din inima României, Brasov de exemplu!? Ore în sir de așteptare și ajunge la București după ce iese din fereastra terapeutică… uneori, degeaba ca în alte cazuri mediatizate deja. Cozile pacienților de la oncologie, poate vă spune cineva, că sunt surse de infectare!!! Este vorba de pacienți imunodeprimați!!! Poate cei mai expuși! De 3 luni vă roagă toată România, pacienți și medici, să gândiți un flux pentru ei! Nimic! Chiar în atâtea luni n-ati găsit nicio idee???”, scrie Nicolae Bănicioiu pe Facebook.

Un meci – Politica românească în toată splendoarea ei

Este un meci, doamnelor şi domnilor! Suntem aruncaţi, ca o minge spartă, dintr-o tuşă a terenului în alta. Şi, ceea ce v-am prezentat până acum nu este totul! N-am arătat nimic din fentele de adevăraţi profesionişti ai aruncării vinovăţiei şi ai propăvăduirii apocalipsei executate măiastru de ministrul sănătăţii, de ultrasalvatorul României şi al fiecăruia dintre noi – Arafat, de eminenţa ameninţărilor – Străinu Cercel („vor fi zeci de mii de morţi”…), de ameţitul ministru al finanţelor – Cîţu, de directorii de spitale mai mult politicieni decât medici, de habarnista doamnă ministru al muncii sau de tuşierii gurişti angajaţi pe la televiziunile de largă audienţă pe post de moderatori, analişti, speciaişti, comentatori sau invitaţi de marcă.

În spatele întregului spectacol, organizatorii fură miliarde, se produc abuzuri înfiorătoare, se taie pensii şi drepturi cuvenite ale năpăstuiţilor sorţii, sunt încălcate legi de chiar cei care ar trebui să le apere, se pune la mezat ţara pe la uşile cancelariilor străine, se contractează pe bandă rulantă împrumuturi imense (circa 1-000 de euro în fiecare secundă!) plătibile până şi de strănepoţii noştri, se învârt în interes politic cifrele îmbolnăvirilor şi morţilor (ultra-înfricoşând o populaţie şi aşa traumatizată de perspectiva morţii în chinuri din spitalele-puşcării cu care este ameninţată permanent) şi se pune pe butuci dramul de economie care abia mai răsufla sub povara sutelor de măsuri imbecile „gândite” de „marii economişti” ai ţării.

Este un meci. Un meci cu vieţile şi cu sănătatea noastră. Un troc infect între politicieni iresponsabili. Un joc cinic a acelor personaje sinistre dintre care noi, plebea inertă, ar trebui să-i alegem, pentru a ne conduce mai departe, pe cei care ne omoară cât mai  târziu şi cât mai frumos… Este – doamnelor şi domnilor – politica românească în toată splendoarea ei!