Mirel Palada a scris un articol exceptional, dureros de sincer. Cam ca o oglinda. Dupa aceea blogul sau a fost inchis:
„Sfânta Greta Trotineta și PeNeNeReta”.
“Țările europene dezvoltate sunt țări post-imperialiste care au supt secole la rând de la toți amărâții pământului. Anglia, Franța, Germania, Olanda, Austria, Spania, chiar și Italia, au asuprit cu metodă pe cei care n-aveau tunuri, tancuri, capital. Au luat de la săraci să dea la bogați. Să se îmbuibe ei.
Și, Doamne!, ce s-au mai îmbuibat secole la rînd.
Ori de câte ori mergi prin capitalele alea mari, celebre, devenite adevărate locuri de pelerinaj turististic, nu poți să nu se strângă inima în tine. Uite, în Paris, palatul ăsta e din banii din colonia aia. Iar statuia asta din Londra e din exploatarea poporului celălalt.
Dacă te plimbi prin Viena sau prin Budapesta (sau, mai la est, prin Istanbul sau prin Moscova), poți chiar să și pui degetul pe rana noastră, proprie și personală. Uite, asta e din aurul din Apuseni. Asta e luată de la gura copiilor români din Sibiu, să mănînce gura nepoților nemți din Berlin. Uite, palatul ăsta e din sarea și petrolul de la Telega, iar stația asta imperială de metrou din grânele din Bărăgan și din pădurile din Carpații noștri.
Ce să-i faci? Asta e. Istoria nu are milă față de cei proști, de cei slabi, de cei care nu știu să-și vază interesul. Se numește colonialism și funcționează din primii zori ai istoriei, de la Sumer încoace. Unii exploatează, alții sunt exploatați.
Iar nouă se pare că ne place jocul ăsta tâmpit, că ne-a intrat în sînge. Aprobăm cu entuziasm necontenita extracție de resurse de aici, din România, De secole acceptăm asta. Să vină alții, să ne ia aurul, sarea, petrolul, copiii, banii.
Să ia tot, să ducă la ei acolo, să facă metropola frumoasă și bogată. Ce să facem noi cu ele? N-avem nevoie de ispita asta. Luați-le, mă, voi pe toate, să vă bucurați voi de ele cu copiii și nepoții voștri turci, habsburgi, ruși.
Mai nou, să vină francezii, să ne ia banii prin bănci, să ne pună primar și să ne taxeze pe apă cât nu face. Să vină austriecii, să ne ia banii prin bănci, Petromul moca și pădurile cu garniturile de tren. Să vină nemții, să ne pună președinte și să instituționalizeze slugărnicia.
De sute de ani, metropola se tot îmbuibă pe spinarea slugilor. Și, ce să vezi? De ceva timp, metropola dezvoltată și imperială a descoperit că îmbuibarea cronică produce obezitate. Că dezvoltarea produce consecințe neplăcute. Buba la mediu. Suferă liliecii, somonii, broscuțele și pîrșii de alun. Suferă aerul, apa, râul, ramul, mediul înconjurător.
După ce occidentalii secole la rând au penetrat cu entuziasm tot ce puteau prinde spre penetrare, acuma dintr-o dată a dat grija peste ei. Vai, maică, trebuie să intrăm la dietă. Suntem obezi. Suferim. Respirăm greu. Avem colesterol social. Vai, ce nasoale sunt autostrăzile: produc poluare. Vai, ce nasol e să te plimbi cu Mercedesul: produce aroganță. Să vină Greta să ne facă clismă, să scoatem toxinele din noi. Să ne învețe să ne ne pocăim și să ne deplasăm doar pe trotinetă.
Dintr-o dată, țările dezvoltate au devenit mai virtuoase decât Papa. La fel cum sînt acele persoane care, după o viață de dezmăț culinar și senzorial, după o anumită vârstă încep să se simtă rău, să descopere că au diabet, colesterol și alte bube-n cap. Și atunci, dintr-o dată, devin virtuoase.
Nu mai fumează decât țigări de-alea sănătoase, ecologice, la baterie. Nu mai beau decît apă cu lămâie. Nu mai circulă decât cu trotineta, ei care decenii la rând n-au avut altceva în cap decît autostrăzi și mașini luxoase. Nu mai mănâncă decât carne de struț. Și nu mai fu… nu mai penetrează decît pe alții la cap, că alt fel de penetrare nu mai au cu ce.
Ca babele alea virtuoase, foste actrițe corporal-senzoriale, devenite dintr-o dată cucernice maici și sfinte. Ajunse la menopauza dezvoltării post-materialiste, la menopauza poftei de înavuțire, țările occidentale dezvoltate renunță virtuos la toate cele pămîntești și o descoperă pe Sfînta Greta cea Acră și Năpraznică.
Și nu numai că intră la penitență, dar îi obligă și pe ceilalți să facă același lucru, indiferent în ce stadiu al existenței lor ar fi ei. Îi freacă la cap pe ceilalți să nu bea, să nu mănînce, să nu fu…, să nu fornice, să nu mai facă nimic, decât mătănii pentru păcatele încă necomise.
Țările europene dezvoltate reprezintă miezul puterii Uniunii Europene. Avînd puterea în mînă, ele fac ce au făcut dintotdeauna. Îi exploatează pe alții. Continuă politica neocolonială de extragere a resurselor din țările de la periferie. Doar că nu o mai fac cu tunul sau cu tancul. Nuu. Acum avem alte mijloace, mai viclene, mai insidioase.
Din pix. Din hârtii. Din documentele programatice. Din PNRR. Să dea reziliența în noi. Cuvinte pompoase care ascund de fapt un control ideologic necruțător. Putem păstra decalajul de dezvoltare pur și simplu forțînd băștinașii slugi prin lege, prin propagandă, prin sfîntă indignare de tip Greta Trotineta. Nici nu mai e nevoie să tragi cu tunul. Tragi cu Facebookul și cu fondurile europene.
România e în continuare o țară săracă. Nu atât de săracă precum acum 20 de ani sau acum 10 ani. Dar în continuare săracă. Mai ales în comparație cu restul Uniunii Europene. România are nevoie în continuare să se dezvolte, să dea un pic de cheagul abundenței și al înstăririi. Nu vrem nimic altceva decât ce au și îmbuibații. Ce ne-au promis cînd am acceptat să intrăm în Uniunea Europeană. Dezvoltare. Bunăstare. Să fie bine să nu fie rău.
În limbajul de lemn al parlance-ului administrativ bruxellez, vorbim de convergență. Adică să-i prindem din urmă pe cei bogați și puternici. Și de coeziune. Adică de responsabilitatea celor bogați și puternici care, pentru faptul că ăia mici au renunțat la o parte însemnată de suveranitate statală spre behemotul european, și-au asumat prin tratatele europene să-i ajute pe ăia mici și slabi să crească, să-i prindă din urmă, să realizeze procesul de convergență.
Ete fleoșc. Ce-i prostia asta? Nici o convergență. Nici o coeziune. Post și rugăciune. Acuma noi ăștia dezvoltați sîntem obezi și trebuie să intrăm la dietă, să ascultăm de Sfînta Greta Trotineta. Deci ghinion, sărăntocilor. Renunțați la visele voastre de convergență, de dezvoltare. V-ați așezat la masa îmbuibaților prea târziu, când deja strîngem tacâmurile și nici firimituri nu mai aveți voie să ciuguliți.
Gata cu prostiile astea de dezvoltare. Acuma trebuie să protejăm pârșul de alun. Uitați de irigații. Nu contează că noi ăștia, îmbuibații, de fapt așa ne-am dezvoltat, prin irigații. N-aveți nevoie de irigații, că sunt extensive, se evaporă prea multă apă și strică armonia naturii. Lasă, că am stricat-o noi destul. De ce s-o mai stricați și voi? Stați așa acolo, ca în secolul XIX, că așa avem nevoie de voi. Săraci și fără irigații.
Uitați de autostrăzi. Nu contează că noi avem cea mai densă rețea de autostrăzi de pe fața pămîntului, cu care ne mîndrim și din care n-am dărîma nici un centimetru. Ce să faceți voi cu autostrăzile? N-auzi că intrăm la dietă? N-auzi că Sfînta Greta Trotineta ne pune la mătănii și la canoane?
Gata cu îmbuibarea. Produce suferință. Ia uitați-vă la noi ce suferim, după ce ne-am îmbuibat pe spinarea voastră sute de ani. Acuma capu’ la fund, urmează program de reziliență. Adică de austeritate. Toată lumea la dietă. Noi, din bogăția noastră. Voi, din sărăcia voastră.
Adică neocolonialism mascat prin cuvinte frumoase, virtuoase, pline de înțelepciune tristă, post-materialistă, menopauzatică. Sfînta Greta Trotineta și PeNeNeReta.
Vă place ce ieftin continuă procesul de colonialism? Extracție de resurse cu maximă eficiență. Fără tunuri. Fără tancuri. Doar din vorbe. Ăi bogați să rămînă bogați. Iar ăi săraci să rămînă și ei la fel, tot săraci, să nu sufere pârșul de alun.
Doamne, ce ieftine sunt vorbele. Și ce puternice. Ce ușor controlezi oamenii doar din vorbe.
Vă place cum ne place să fim făcuți din vorbe? Vă place ce ușor punem botul la păcălelile stăpînilor? Vă place cum n-avem nici coloană vertebrală, nici interes național?
Lasă, că n-avem nevoie de coloană vertebrală. Nici de interes național. Ce să facem noi cu ele? E de ajuns că au alții, nu ne mai trebuie și nouă. Noi avem nevoie de trotinetă, mă sărăntocilor mă.
Ghinion.”
Pāi, da…popor ales, n’est ce pas?, între S/P-aul ,_,ši Greta nu-i decît diferentā de ani.
In jocul acesta nu suntem numai NOI si EI ! Rolul maxim il au cozile romanesti
de topor care fac posibil jaful. Si astea le-am ales noi .
Dr. Paul Craig Roberts
Marea deposedare: Transformarea proprietății noastre în active financiare în proprietatea „creditorilor garantați”
Partea a II-a
De Dr. Paul Craig Roberts
Cercetare globală, 16 aprilie 2024
Regiunea: SUA
Tema: Economia globală
[imprimare]
Toate articolele Global Research pot fi citite în 51 de limbi prin activarea butonului Traducere site sub numele autorului (disponibil doar în versiunea desktop).
Pentru a primi Newsletter-ul zilnic al Global Research (articole selectate), faceți clic aici .
Faceți clic pe butonul de distribuire de mai sus pentru a trimite prin e-mail/redirecționare acest articol prietenilor și colegilor dvs. Urmărește-ne pe Instagram și Twitter și abonează-te la canalul nostru Telegram . Simțiți-vă liber să repostați și să distribuiți pe scară largă articolele Global Research.
Unitate globală de recomandare pentru cercetare: Cititorii noștri sunt linia noastră de salvare
***
Citiți partea I:
Marea resetare a WEF: Marea deposedare. Pierderea drepturilor de proprietate asupra activelor financiare. „Deține nimic, fii fericit”
De Dr. Paul Craig Roberts , 11 aprilie 2024
În partea 1, am raportat că deja nu deținem nimic.
Răspunsul imediat al cititorilor este: ce putem face pentru a evita deposedarea? De la îndemână, răspunsul ar putea părea a fi proprietate fără datorii și aur și argint în posesia personală.
Cu toate acestea, dacă scopul este ca nu deținem nimic și să fim controlați în cadrul unui regim de monedă digitală, aceste active vor fi luate și ele.
Webb spune că dacă miliardarii și marile instituții financiare pot fi informate cu privire la situație, ar putea face Congresul conștient de modificările de reglementare și ar putea forța Congresul să-și folosească puterea de a face legi pentru a anula modificările de reglementare.
La urma urmei, dacă nu există proprietate financiară privată, nu există nimeni care să contribuie la alegerile pentru Congres.
Donațiile din campania miliardarilor aleg politicienii, iar ceea ce le fac miliardarii modificările de reglementare este să îi reducă la aceeași sărăcie ca o persoană fără adăpost. Ceea ce înseamnă schimbările pentru marile instituții financiare precum Merrill Lynch, Schwab etc., este că existența lor încetează. Speranța lui Webb este că influența combinată poate anula modificările de reglementare. Întrebarea este dacă poate fi generată conștientizarea. În joc este și soarta Congresului. În Marea Resetare nu există nicio contribuție din partea oamenilor și nicio funcție pentru Congres.
Ca în toate scrierile mele, încerc să aduc conștientizare. Fără îndoială că mesagerul va fi împușcat.
Scopul Părții 2 este de a sublinia modificările de reglementare care au fost făcute care au transformat proprietatea noastră în active financiare în proprietatea „creditorilor garantați”.
Webb le numește modificări legale, ceea ce sunt, dar așa cum am citit-o din acțiuni de reglementare, nu legislative.
Webb spune că schimbările sunt globale, dar el descrie doar modul în care SUA și UE au efectuat schimbările pentru ele însele. Nu pot să-mi imaginez că Rusia, China, Iranul și orice părți ale lumii care nu sunt capturate în sistemul financiar occidental sunt părți la deposedare, mai ales sub regimul sancțiunilor. Pe măsură ce am citit-o, deposedarea care așteaptă se limitează la lumea occidentală și la țările ei captive. Prin global, poate că Webb înseamnă operațiunile globale ale organizațiilor financiare din lumea occidentală.
Mai întâi câteva definiții: un „titular de cont” este tu, IRA, planul de pensii, investițiile în acțiuni și obligațiuni deținute la un „furnizor de cont” sau „intermediar” sau „instituție de depozit”, cum ar fi Merrill Lynch, Schwab, Wells Fargo. Un „titular de drepturi” este definiția dumneavoastră a cărui creanță de proprietate asupra activelor dumneavoastră financiare a fost subordonată creanțelor „creditorilor garantați” ai instituției în care aveți conturile dumneavoastră. Vă rog să înțelegeți că deposedarea despre care scriu este deposedarea dumneavoastră.
După cum sa raportat în partea 1, titlurile de valoare ale unei țări sunt grupate într-un Depozitar central de securitate (CSD). Fiecare CSD național este legat de Depozitarul Internațional de Securitate (ICSD), care, în cuvintele unui raport din 2013 al Comitetului Banca pentru Reglementări Internaționale privind Sistemul Financiar Global, pune la dispoziția „creditorilor garantați” toate garanțiile disponibile (toate stocurile noastre). și obligațiuni) și asigură mobilitatea transfrontalieră a garanțiilor de la „datorul de garanție” la „actorul de garanție”. Da, acești termeni sunt folosiți în mod explicit, indicând recunoașterea faptului că are loc un furt.
Webb scrie că aceste aranjamente au fost „proiectate și executate în mod deliberat pentru a transfera controlul garanțiilor către cei mai mari creditori garantați din spatele complexului de derivate. Acesta este subterfugiul, finalul tuturor.”
Pentru realizarea acestor aranjamente a fost nevoie de mulți ani și de multe schimbări de reglementare care nu au implicat participanții de pe piața financiară (dvs.) în decizii. Diferențele dintre drepturile de proprietate financiară din SUA și din unele țări europene au reprezentat un obstacol special care a necesitat „armonizarea” Europei cu SUA. Primul efort a fost semnat doar de SUA, Elveția și Mauritius. UE nu a semnat, deoarece în unele țări membre UE (Suedia, Finlanda, de exemplu) cumpărătorii de valori mobiliare aveau drepturi de proprietate inviolabile bazate pe principiul legal străvechi al lex rei sitae.
Webb descrie, citând documentele, soluția de 10 ani a acestui blocaj.
Crearea mobilității transfrontaliere a garanțiilor a început odată cu trecerea Depository Trust Corporation de la certificatele de acțiuni fizice deținute în numele proprietarilor la înscrieri în cont. S-a afirmat o „criză a documentelor” din cauza procesării tranzacțiilor cu acțiuni deținute individual de titluri de valoare.
Apoi, Codul comercial uniform al SUA a fost modificat în liniște de-a lungul multor ani, fără a necesita un act al Congresului. Iată modificările:
Proprietatea titlurilor de valoare ca proprietate a fost înlocuită cu un nou concept legal de „drept de garanție”, care este o creanță contractuală care asigură o poziție foarte slabă în cazul în care furnizorul de cont devine insolvabil.
Toate valorile mobiliare sunt deținute în formă comună nesegregată. Titlurile de valoare utilizate ca garanție și cele care sunt restricționate pentru o astfel de utilizare sunt deținute în același pool.
Toți deținătorii de cont, inclusiv cei care au interzis utilizarea titlurilor lor ca garanție, trebuie, prin lege, să primească doar o cotă proporțională din activele reziduale.
„Revendicarea”, care este preluarea propriilor valori mobiliare în caz de insolvență, este absolut interzisă. Furnizorii de conturi pot împrumuta în mod legal titluri comune pentru a garanta tranzacționarea și finanțarea proprie.
„Safe Harbor” asigură creanțele cu prioritate a creditorilor garantați la valorile mobiliare comune înaintea deținătorilor de cont.
Webb raportează că „pretenția de prioritate absolută a creditorilor garantați la valorile mobiliare ale clienților în comun a fost susținută de instanțele”.
Webb reproduce răspunsul Băncii Rezervei Federale din New York la întrebările Grupului de Certitudine juridică al Comunităţii Europene despre noul sistem pe care îl dezvolta Washington. Fed a fost întrebat dacă investitorii au drepturi aferente anumitor titluri în valori mobiliare în comun. Fed NY a răspuns „Nu”.
Fed a fost întrebată dacă investitorii sunt protejați împotriva insolvenței unui intermediar sau a unui depozitar sau a furnizorului de conturi. Fed din NY a răspuns „creditorii au prioritate față de creanțele deținătorilor de drepturi”.
Fed a fost întrebată dacă creditorii mai aveau prioritate dacă nerespectarea implică vina, neglijența sau încălcarea similară a obligațiilor intermediarului. Fed din NY a răspuns: „În ceea ce privește dobânda pe care titularul de drepturi o are asupra activelor financiare creditate în contul său de titluri de valoare: indiferent de vina, frauda sau neglijența intermediarului de valori mobiliare, în conformitate cu articolul 8, deținătorul de drepturi are doar o probă. cota-parte din interesul intermediarului de valori mobiliare în activul financiar în cauză.”
Pe scurt, conturile omnibus reunesc active, astfel încât valorile mobiliare individuale nu pot fi identificate cu anumiți investitori. Când survine falimentul care cauzează neîndeplinirea obligațiilor furnizorului de cont, clienții rămân cu o simplă creanță contractuală și trebuie să se alinieze cu toți ceilalți creditori negarantați.
Obiectivul utilizării tuturor valorilor mobiliare ca garanție a fost obținut. „Au fost implementate sisteme cuprinzătoare de „gestionare a garanțiilor” care asigură transportul transfrontalier al tuturor valorilor mobiliare prin conectarea obligatorie a CSD-urilor la ICSD-uri la CCP (unde este concentrat riscul complexului de derivate) și către creditorii garantați uns. care vor lua garanția atunci când CPC-urile eșuează, asigurându-se că preluarea lor de active nu poate fi contestată legal.”
Cu toate acestea, rămân două probleme. Ce se întâmplă dacă pachetele de garanții sunt insuficiente pentru a acoperi creanțele creditorilor garantați și care este riscul ca o CCP (Central Clearing Party) să eșueze?
Raportul Comitetului Financiar Global al Băncii Reglementărilor Internaționale din 2013 spune că, dacă nu există suficiente garanții comune (acțiunile și obligațiunile noastre) pentru a preveni prăbușirea sistemului financiar (prin care se înțelege aparent mega-băncile), atunci non-colateralul trebuie să fi transformat în garanție. Ce este non-colateral și cum este transformat nu este clar. Raportul Comitetului Global de Capital al BIS spune: „unii participanți la piață ar putea avea nevoie să schimbe valori mobiliare disponibile, dar neeligibile [ca garanție], cu alte titluri care îndeplinesc criteriile de eligibilitate [ca garanție] pentru a-și îndeplini obligațiile de garanție. Efectuarea de tranzacții pentru a obține acest rezultat a fost definită ca „transformare a garanțiilor”.
Webb scrie: „Transformarea garanțiilor este pur și simplu grevarea oricăror și a tuturor tipurilor de active ale clienților în cadrul contractelor de swap, care ajung în complexul de derivate. Acest lucru se face fără știrea clienților, care au fost făcuți să creadă că dețin în siguranță aceste valori mobiliare și nu servește niciun scop benefic pentru acești clienți.”
În calitate de secretar adjunct al Trezoreriei, justiția mea era conducerea economiei interne, iar sarcina mea era să înlocuiesc politica keynesiană de gestionare a cererii care a dus la „stagflație” cu o politică de ofertă. Mai mult, a fost acum 40 de ani înainte de era instrumentelor derivate care depășesc de multe ori dimensiunea PIB-ului mondial și, după cum am înțeles, valoarea combinată a tuturor acțiunilor și obligațiunilor din lumea occidentală. Prin urmare, nu pot oferi răspunsul. Webb nu explică, nici comitetul BRI, cum se creează mai multe garanții atunci când acumulările cumulate ale tuturor acțiunilor și obligațiunilor sunt insuficiente pentru a face față creanțelor creditorilor garantați. Dar nu este din crearea de bani de către banca centrală.
Conform noii Deposedări, o parte centrală de compensare (CCP) are riscul de contrapartidă între părțile într-o tranzacție și asigură compensarea și decontarea. CCP are „obligațiile participantului la compensare eșuat”. Deci, ce se întâmplă dacă un PCC eșuează? Răspunsul pare să fie Armaghedonul financiar. „Dacă un CCP mare are probleme din cauza neîndeplinirii obligațiilor de plată a membrilor săi, atunci vom avea o criză bancară”, spune Benoît Gourisse, director senior, Politici publice europene la ISDA.
Depository Trust & Clearing Corporation declară că nu are nicio soluție la subcapitalizarea CCP-urilor.
Webb concluzionează că PCC-urile sunt în mod deliberat subcapitalizate și concepute pentru a eșua.
În partea 3 vom analiza rezultatul probabil al crizei financiare în curs.
Citiți partea a III-a:
Marea deposedare: o criză financiară masivă este în așteptare. „Marea resetare” a WEF înseamnă „re-instituționalizarea feudalismului”
De Dr. Paul Craig Roberts , 17 aprilie 2024
*
Notă pentru cititori: Vă rugăm să faceți clic pe butonul de distribuire de mai sus. Urmărește-ne pe Instagram și Twitter și abonează-te la canalul nostru Telegram. Simțiți-vă liber să repostați și să distribuiți pe scară largă articolele Global Research.
Paul Craig Roberts este un autor renumit și cadru universitar, președinte al Institutului pentru Economie Politică, unde a fost publicat inițial acest articol . Dr. Roberts a fost anterior editor asociat și editorialist pentru The Wall Street Journal. A fost secretar adjunct al Trezoreriei pentru Politică Economică în timpul administrației Reagan. El este un colaborator regulat la Global Research.
Sursa originală a acestui articol este Global Research
Drepturi de autor © Dr. Paul Craig Roberts , Global Research, 2024